Expropriere. Sentința nr. 411/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 411/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 6468/86/2013
Dosar nr._ - expropriere -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 411
Ședința publică din 4 martie 2014
Președinte -T. M.
Grefier - P. T.
Ministerul Public reprezentat de procuror J. L.
Pe rol, judecarea contestației avînd ca obiect expropriereformulată de reclamanții T. I., domiciliat în municipiul Suceava ..4, ., etaj 4, .>G. (fostă T.) R.-M., domiciliată în sat Moara N., ., ., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat N. A.-M. – municipiul Suceava ..38, ., . în contradictoriu cu pîrîții S. R. reprezentat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București ..38, sector 1 și C. de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor ..Suceava.
Dezbaterile asupra contestației au avut loc în ședința publică din 25 februarie 2014, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și cînd din lipsă de timp pentru deliberare pronunțarea a fost amînată pentru astăzi 4 martie 2014.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față:
Prin hotărîrea nr.128 din 8 noiembrie 2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor a . Legii nr.255/2010 s-a dispus acordarea sumei de 1754 lei cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului situat în . parcela nr._ din CF nr._ compus din teren liber de construcții, în suprafață de 1421 m.p.
S-a reținut că imobilul este expropriat conform H.G.nr.614/16.06.2011 pentru modificarea și completarea H.G. nr.743/2010, iar titularul dreptului acesteia, este îndreptățit la despăgubirea stabilită în conformitate cu disp.art.11 al.8 din Legea nr.255/2010 și art.8 din Normele Metodologice și potrivit cu raportul de evaluare întocmit în cauză.
S-a precizat că beneficiarul nu a acceptat suma stabilită considerând că este prea mică în raport de prețul de piață al imobilului.
Împotriva hotărârii a formulat contestație persoana îndreptățită, T. I. și G. (fostă T.) R.-M., solicitând anularea în parte a hotărârii nr. 128 din 8 noiembrie 2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor a . cuantumul despăgubirilor acordate – 1754 lei și obligarea pîrîtului S. R. la plata în favoarea petenților a unei juste despăgubiri pentru imobilul expropriat, de 1421 m.p., la valoarea reală a acestuia, respectiv 40 euro/m.p., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că prin Hotărârea nr. 128 din 8 noiembrie 2011 s-a dispus exproprierea suprafeței de 1421 mp, identică cu parcela nr._, rezultată din dezmembrarea parcelei nr._ din CF_.
Imobilul a fost expropriat conform Hotărârii de Guvern nr.614/2011, (poziția nr.121 din anexa la hotărâre) privind declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul „Variantei de ocolire a municipiului Suceava, Km 0+000-Km 13+173,,.
A formulat cerere de plată a despăgubirilor în termenul legal, înregistrate la Primăria Comunei Șcheia, prin care și-a arătat dezacordul cu sumele derizorii stabilite drept despăgubire și a solicitat drept despăgubire suma de 40 euro pe mp de teren expropriat.
A depus în susținerea cererii, următoarele documente, în copii legalizate conform dispozițiilor art.19 alin.2 din Legea nr.255/2010: Hotărîrea nr.128 din 8 noiembrie 2011 a Comisiei de V. a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor Șcheia, Procesul-verbal nr.127/2011 a aceleiași comisii, delegație avocațială, copia contractului de vînzare-cumpărare autentificat sub nr. 3460/2009, extras de CF, acte de stare civilă și copia sentinței civile nr. 1887/2011 a Judecătoriei Suceava.
Prin procesul verbal încheiat cu C. de V. a Dreptului de Proprietate si Acordare a Despăgubirilor a Comunei Șcheia s-a constatat că termenul prev.de art.19 al.2 din lege a expirat și că nu s-a formulat cerere pentru acordarea despăgubirilor privind acest imobil.
Despăgubirile au fost stabilite la suma de 1754 lei pentru suprafața de teren expropriată, expropriatorul având în vedere valoarea minimă de impozitare cuprinsă în Grila Camerei Notarilor Publici la vânzarea de imobile și nu prețul de piață al imobilului supus exproprierii.
Potrivit art.18 din Norma metodologică de aplicare a Legii 255/2010, „în situația în care persoana îndreptățită nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, comisia face referire despre această situație în procesul verbal, arătând că persoana îndreptățită este în drept să se adreseze instanței de judecată în condițiile prevederilor art.21-27 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică..,,.
Art.16 din Legea nr.33/1994 prevede că despăgubirea ce se acordă expropriatului se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea despăgubirii, experții, precum și instanța de judecată trebuie să țină cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și din daunele produse proprietarului sau altor persoane îndreptățite, luînd în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Art.44 alin.3 din Constituția României si art.l din Protocolul I adițional la Convenția Europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului.
I.C.C.J. prin Decizia nr.9760/2.12.2009 a stabilit că „sintagma prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, prevăzută de art.26 alin.l și alin.2 din Legea nr.33/1994 definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate”.
Expropriatorul nu a realizat și nu i-a prezentat un raport de evaluare sau o schiță topo-cadastrală din care să vadă exact situația terenurilor rămase neexpropriate, dar la o simplă vedere, acesta a considerat că doar suprafața acoperită de asfalt constituie suprafața expropriată, nu și suprafața care deservește șoseaua și anume: refugiul, scurgerea și canalele existente și care îmi ocupă aproape o suprafață de 5 ari, pe care nu o mai pot folosi, motiv pentru care solicit exproprierea acestor suprafețe de teren și a suprafeței rămase care nu mai poate fi folosită conform destinației economice și plata despăgubirilor pentru aceste suprafețe de teren.
De asemenea, solicită obligarea expropriatorului, la plata cheltuielilor administrative pentru achiziționarea unui teren identic (taxe notariale, publicitate, comisioane), în cuantum de 10% din valoarea imobilului expropriat, având în vedere și Decizia nr.1423/16.04.1999 a I.C.C.J., instanța urmând a respecta principiul predictibilității procesului civil și la plata unei despăgubiri reprezentînd prejudiciul rezultat din imposibilitatea utilizării conform cu destinația agricolă a parcelelor afectate de zona de protecție a șoselei de centură.
In urma raportului de expertiză ce se va dispune și efectua în cauză, își va preciza exact contestația cu privire la fiecare capăt de cerere.
Conform rapoartelor de expertiză care s-au întocmit pentru terenurile vecine, prețul de piață este situat între minim 20 și maxim 55 de euro.
În drept, a invocat Legea 225/2010, Legea nr. 33/1994; Constituția României, C.E.D.O., art.453 Cod procedură civilă.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri (f.8-21).
A solicitat efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară topo.
Pîrîta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a depus la dosar întîmpinare arătînd că prin hotărîrea contestată s-a dispus plata despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru suprafața de teren expropriată conform H.G. nr.743/2010, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr.614/2011, în anexa acestei din urmă hotărâri reclamantul figurând înscris la poziția nr. 437 cu suprafața de 1421 m.p. teren, identic cu parcela nr._ din CF_, pentru care s-a acordat cu titlul de despăgubire suma de 1754 lei.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirii acordate, acesta a fost stabilit în conformitate cu criteriile prevăzute de Legea nr.255/2010 și de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.
Astfel, potrivit art.5 alin.1, art.11 alin.7 și 8 din lege sumele individuale aferente despăgubirilor sunt estimate de expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici, având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici potrivit art. 77 ind.1 alin.5 din codul fiscal.
Totodată, potrivit art.8 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.255/2010 expertul evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, care va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art.11 alin.(7) din lege, este obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art.77 ind.1 alin.(5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu dispozițiile legale sus menționate, prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C. C., valoarea terenului expropriat a fost stabilită la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită în anul 2011 de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza .> Nu este întemeiată pretenția reclamantei privind plata unei despăgubiri în sumă de 40 euro/mp dat fiind faptul că, potrivit raportului de evaluare întocmit în procedura administrativă, terenul în cauză este situat în extravilanul . de teren arabil, nu beneficiază decât de racord la rețeaua de energie electrică, celelalte utilități (rețea de apă, termoficare, gaze, canalizare, telefonie, televiziune) fiind inexistente, iar distanța față de mijloacele de transport în comun, de zonele cu locuințe și de unitățile comerciale este de peste 1000 m. Față de elementele de individualizare sus menționate și față de faptul că la data exproprierii piața imobiliară din zonă suferise un declin accentuat, ofertele de cumpărare fiind reduse iar prețurile de vânzare fiind mult mai mici decât cele practicate în anii 2008-2009, apreciază că despăgubirea solicitată de reclamant este nejustificată.
Este netemeinică și lipsită de suport legal solicitarea reclamantului privind plata unor despăgubiri de 10% din valoarea imobilului expropriat cu titlu de cheltuieli administrative pentru procurarea unui imobil de același fel, aceasta întrucât nici o dispoziție a legii nu reglementează o asemenea despăgubire, iar împrejurarea că printr-o decizie de speță singulară s-au acordat astfel de cheltuieli nu poate constitui suport al pretenției sus-menționate.
Reclamanții au depus la dosar răspuns la întîmpinare.
Verificînd actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că plîngerea este întemeiată în parte.
Astfel, prin hotărîrea nr.128 din 8 noiembrie 2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor a . dispus exproprierea suprafeței de 1421 m.p. teren identică cu parcela nr._, proprietatea reclamantului.
Imobilul a fost expropriat conform H.G. nr.614/2011, pentru modificarea și completarea H.G. nr.743/2010, privind declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul „Varianta de ocolire a municipiului Suceava, Km 0+000-Km 13+173”.
Potrivit art.44 al.3 din Constituția României, cap.1 din Protocolul I adițional al CEDO, exproprierea pentru cauză de utilitate publică se face numai după o justă și prealabilă despăgubire.
Pentru ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii despăgubirii prin hotărîre judecătorească, instanța va avea în vedere normele juridice de trimitere cuprinse în art.26 al.2 din Legea nr.33/1994 conform cărora „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”, precum și în art.27 al.2 din același act normativ conform căruia „despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator”.
Așadar, despăgubirea acordată pentru imobilul expropriat se raportează la valoarea stabilită de comisia de experți, valoare la care a achiesat și expertul evaluator propus de intimată, fiind folosită metoda comparației directe.
Prin expertiza efectuată, comisia de experți a ținut seama, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, de prețul cu care se vînd în mod obișnuit imobilele de același fel (cu aceeași categorie de folosință și aceleași utilități) în unitatea administrativ-teritorială Șcheia, la data întocmirii raportului de expertiză, reținînd o valoare de 8199 euro pentru terenul expropriat.
Obiecțiunile relativ la coeficienții de corecție nu pot fi reținute atîta timp cît expertul desemnat de intimat a avut în vedere aceleași criterii de stabilire a amplasamentului terenului expropriat cu cele indicate de întreaga echipă de experți.
De asemenea, în cauză nu se impunea reactualizarea terenul conform cu valoarea acestuia la data emiterii hotărîrii de expropriere, ci, cum corect s-a procedat la data întocmirii raportului de expertiză.
Față de aceste considerente, în baza art.22 al.1 din Legea nr.255/2010, tribunalul va admite contestația, va anula în parte hotărârea contestată și va obliga pârâta să plătească contestatorului suma de 8199 euro, echivalentul în lei la data plății.
În baza art.453 Cod procedură civilă, pîrîtul expropriator va fi obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată reprezentînd onorariu experți și onorariu avocat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația avînd ca obiect expropriereformulată de reclamanții T. I., domiciliat în municipiul Suceava ..4, ., etaj 4, .>G. (fostă T.) R.-M., domiciliată în sat Moara N., ., ., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat N. A.-M. – municipiul Suceava ..38, ., . în contradictoriu cu pîrîții S. R. reprezentat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București ..38, sector 1 și C. de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor ..Suceava.
Desființează în parte hotărârea Comisiei Șcheia nr.128 din 8 noiembrie 2011.
Obligă pîrîtul expropriator S. R. reprezentat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA să plătească reclamanților T. I. și G. (fostă T.) R.-M. suma de 8199 euro, pentru suprafața expropriată, de 1421 m.p. teren.
Obligă pîrîtul expropriator S. R. reprezentat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA să plătească reclamanților T. I. și G. (fostă T.) R.-M. cheltuieli de judecată în sumă de 3395 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Suceava.
Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2014.
Președinte,Grefier,
T. M. P. T.
Red. T.M.
Tehnored.P.T..
– Ex.6 - 5 martie 2014
| ← Cereri. Decizia nr. 134/2014. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 17/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








