Drept de retenţie. Decizia nr. 1568/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1568/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 1842/206/2012
Dosar nr._ reziliere contract
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE nr. 1568/2014
Ședința publică de la 5 noiembrie 2014
Președinte D. G.
Judecător M. I.
Judecător G. I.
Grefier S. M. G.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamanta G. A. și de pârâta S. G. împotriva sentinței civile nr. 210 din 25.02.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, intimată fiind intervenienta în interes propriu C. DE A. RECIPROC „P. ÎNALT” V..
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29 octombrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere redactată separat ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de azi, 5 noiembrie 2014.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc la 8 octombrie 2012 și ulterior precizată, reclamanta G. A. a chemat în judecată pe pârâta S. G., solicitând ă se dispună rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 376/23 martie 2012 pentru evicțiune și dol; să fie obligată pârâta S. G. la plata sumei de 4500 euro, parte preț vânzare, achitată conform antecontractului sus arătat; să fie obligată aceeași pârâtă la plata sumei de 10.000 euro reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor adusă de reclamantă la casa – obiect al antecontractului în litigiu; să se instituie un drept de retenție și un sechestru asigurator asupra imobilelor ce face obiectul antecontractului și să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a convenit cu pârâta să cumpere imobilul cu nr. cadastral 32.737 compus din . construcții de 768 mp, cu casa C1, anexă gospodărească C2, dobândite de pârâta vânzătoare în baza sentinței civile 1284/2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, sens în care au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare 376 din 23 martie 2012, în temeiul căruia a și achitat cu titlu de avans suma de 4.500 euro, a intrat în posesia imobilelor și ulterior, a efectuat o . de lucrări, de amenajare a casei în valoare apreciată la 10.000 euro.
A mai menționat că au stabilit că în cazul în care cumpărătoarea nu va perfecta contractul de vânzare-cumpărare, din culpa ei, vânzătoarea va păstra avansul.
A menționat reclamanta că la casă a efectuat instalație electrică la parter, 6 geamuri termopan, 5 uși interior și o ușă exterior, instalație sanitară cu amplasarea de țevi, apă și canal, gresie ,faianță, rigips, doi pereți din lemn, bideu, WC, chiuvetă, cabină duș, boiler electric, a montat dușumele la parter, a tencuit și montat rigips în bucătărie, a amenajat sufrageria și holul prin montare rigips pe tavane, vergelat, tencuit, zugrăvit, înfundat un perete și a montata acoperiș din tablă.
A precizat reclamanta că în luna iulie 2012 Sztan L., sora pârâtei, a construit temelia unei case și o fosă septică pe un teren învecinat, însă a ocupat parțial și din terenul pentru care se încheiase antecontractul de vânzare-cumpărare cu pârâta, aceasta din urmă ignorând obligația ei de a evita o asemenea evicțiune și încercând prin toate modalitățile să încheie contractul de vânzare-cumpărare, chiar dacă a fost parțial evinsă de bunul cu privire la care se impunea încheierea contractului.
În raport de conduita pârâtei și a surorii sale, a apreciat reclamanta că rezilierea antecontractului se datorează numai culpei vânzătoarei, așa încât nu este valabilă cauza de reținere a avansului din preț, impunându-se restituirea acestui avans precum și a recuperării investițiilor făcute la casă și până la achitarea acestor obligații financiare, instituirea unui sechestru asigurator asupra imobilelor.
Ulterior, pe parcursul judecării cauzei și având în vedere că la un moment dat reclamanta a fost nevoită să părăsească locuința, a renunțat la pretențiile privind instituirea dreptului de retenție și a sechestrului asigurator asupra imobilelor din litigiu.
Pârâta S. Georegeta a formulat în cauză cerere reconvențională prin care a solicitat rezoluțiunea antecontractului din litigiu din culpa promitentei cumpărătoare, pentru neîndeplinirea obligației asumate de a achita diferența d preț de 23.500 euro și evacuarea imobilului, motivând că într-adevăr au încheiat antecontractul din litigiu, convenind ca preț total vânzării 28.000 euro, că au conveni totodată ca dată a perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă finală și autentică – 15 septembrie 2012, însă reclamanta-cumpărătoare nu a achitat diferența de preț până la această dată.
Cu privire la evicțiunea pretinsă de reclamantă prin acțiune, a arătat pârâta că aceasta este parțială, că este nesemnificativă sub aspectul întinderii dreptului încălcat, așa încât nu prezintă relevanță în speță, solicitând instanței să constate că promitenta cumpărătoare nu a fost tulburată în stăpânirea imobilului, că partea de care a fost evinsă este neînsemnată, că menționata cauză a pretinsei evicțiuni nu este anterioară încheierii antecontractului și că oricum contractul nu era translativ de proprietate.
A mai susținut pârâta că se impune respingerea cererii pentru restituirea avansului de 4.500 euro, ca nefondată, întrucât nu se impune rezoluțiunea antecontractului din culpa vânzătoarei.
Referitor la îmbunătățirile aduse la casă, a contestat contravaloarea lucrărilor de 10.000 euro, susținând că nu sa-a construit acoperiș din tablă ci dintr-un material inferior, că materialul lemnos pentru dușumele și înfundatul pereților a existat în gospodărie, așa încât suma de 10.000 euro pretinsă este prea mare.
A solicitat pârâta să se dispună rezoluțiunea antecontractului în litigiu, dar din culpa cumpărătoarei și nu a vânzătoarei, pentru neplata prețului convenit.
La 3 octombrie 2013 s-a depus la dosar o cerere de intervenție în interes propriu formulată de CAR P. Înalt V., prin care s-a solicitat ca instanța să dispună respingerea cererii pentru instituirea unui drept de retenție și a unui sechestru asigurator asupra imobilelor din litigiu.
În motivarea cererii de intervenție, intervenienta a precizat că a încheiat cu S. G. contractul de împrumut nr. 59 din 20 ianuarie 2011, având drept garanție reală imobiliară concretizată contractul de ipotecă autentificat sub nr. 106 din 20 ianuarie 2011, obiectul garanției reprezentându-l tocmai imobilele din litigiu, respectiv casă și anexă gospodărească și teren de 768 mp, situate în Câmpulung Moldovenesc, ., că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile contractului de împrumut, context în care s-a formulat cerere de executare silită în cadrul căreia s-a preluat imobilul în contul creanței și intervenienta a devenit astfel proprietară a imobilelor din litigiu, ca efect al adjudecării.
În raport de cele menționate, a precizat intervenienta că dreptul de retenție solicitat de reclamantă nu poate fi instituit, iar în ce privește sechestrul asigurator, nici acesta nu poate fi admis, dat fiind că bunurile nu mai aparțin pârâtei, ci intervenientei.
Intervenienta a invocat cu titlu de excepție tardivitatea precizărilor la acțiune, care însă urmează a fi respinsă având în vedere că precizările la acțiune au fost determinate de schimbarea raporturilor juridice între părți, intervenită pe parcursul judecării cauzei, inclusiv de deposedarea reclamantei de către intervnientă în ce privește bunurile – obiect al litigiului.
S-a atașat la cererea de intervenție procesul verbal de licitație 682 din 17 septembrie 2013, pentru suprafața de 768 mp cu casă de locuit și anexă gospodărească, imobile înscrise în CF_ Câmpulung Mold. pe numele debitoarei P. Ghe. G., căsătorită S., la prețul de 89.925 lei, respectiv 20.550 euro preț diminuat cu 25% față de valoarea stabilită prin expertiză. De asemenea s-a atașat contractul de garanție imobiliară încheiat între CAR P. Înalt V. și P. G..
S-au depus la dosar: extras CF pentru Cf_ Câmpulung Moldovenesc, având ca proprietari pe P. G. la nivelul anului 2010, cu notarea acțiunii introduse de G. A. în cauza de față la nivelul anului 2012 și cu înscrierea dreptului de ipotecă pentru valoarea de 40.000 lei RON pentru CAR P. Înalt V., în baza actului notarial 106 din 20 ianuarie 2011, cu schița terenului și construcțiilor în litigiu, încheierea de carte funciară 12.080 din 12 octombrie 2012 privind notarea acțiunii reclamantei.
S-a depus de asemenea antecontractul de vânzare-cumpărare în litigiu, autentificat sub nr. 376 din 23 martie 2012, încheiat între S. G. și G. A., conform căruia S. G. se obligă să vândă reclamantei G. A. imobilele teren cu nr. cadastral 32 737, . de 768 mp cu C1 – construcție anexă de 60 mp și C2 – construcție de locuințe de 94 mp, imobil dobândit prin hotărârea judecătorească 1284/5 octombrie 2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, cu prețul total de 28.000 euro din care s-a achitat la data autentificării antecontractului 4.500 euro, iar diferența de 23.500 euro se va achita până la 15 septembrie 2012, procedându-se la predarea posesiei imobilului menționat către promitenta cumpărătoare la data autentificării antecontractului – 23 martie 2012.
În același timp, promitenta vânzătoare declară că imobilul este în stăpânirea ei și garantează promitenta cumpărătoare împotriva oricăror evicțiuni și declară promitenta vânzătoare că obiectul antecontractului nu este ipotecat și că acesta nu se află în nici una din situațiile legale care ar prevedea interdicția de înstrăinare a imobilului.
S-a luat interogatoriu pârâtei S. G., aceasta arătând că a predat posesia imobilelor nu la încheierea antecontractului, ci după circa o lună, că a permis reclamantei să efectueze acoperișul întrucât casa era parțial degradată de un incendiu și dorea să evite infiltrarea apei de ploaie, că locuința nu avea stoleri, nici dușumele, nici tencuieli, nici ușă la intrare, așa încât reclamanta a acoperit casa, a înfundat două holuri cu bârne, a montat o ușă nouă de termopan, 4 ferestre la parter, a amenajat o baie.
Cu privire la evicțiunea menționată în acțiune, a arătat că chiar ea a turnat temelia la casa surorii sale în perioada în care reclamanta efectua îmbunătățirile la casă, că nu a avut intenția să o prejudicieze pe reclamantă, ci doar s-a aflat în eroare cu privire la limita parcelei vândute.
Cu privire la ipoteca înscrisă în cartea funciară pentru imobilele – obiect al antecontractului, pârâta a confirmat că într-adevăr nu a înștiințat-o pe cumpărătoare că imobilele sunt ipotecate, că nu i-a prezentat acesteia un extras de carte funciară.
A menționat pârâta că nu este de acord să restituie avansul de 4.500 euro, că este de acord să achite contravaloarea investițiilor efectuate de reclamantă la construcții, dar care să fie evaluate printr-o expertiză și că, deși a citit antecontractul atunci când a fost încheiat, nu a înțeles sensul și semnificația unor cuvinte din cuprinsul acestuia și nici notarul nu a atenționat-o cu privire la aspectele privind ipoteca.
În cauză s-a efectuat o expertiză în construcții, prin care au fost identificate și evaluate lucrările efectuate de reclamantă la imobilele – obiect al antecontractului, respectiv: instalație electrică de 4073 lei, tâmplărie (ferestre și uși) de 4.423 lei, instalație sanitară – baie de 11.093 lei, amenajare baie de 7684 lei, dușumele la parter de 2339 lei, finisaje la bucătărie și sufragerie (rigips, tencuieli, zugrăveli) de 10.019 lei, învelitoare tablă de 5894 lei, toate lucrările fiind în valoare de 45.525 lei din care 32.869 lei materiale, 12.656 lei manoperă,_ lei spor de valoare prin lucrări necesare și utile, valoare actualizată a lucrărilor 35.506 lei, valoare actualizată a cheltuielilor 45.525 lei.
Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, prin sentința civilă nr. 210 din 25 februarie 2014 a respins excepția tardivității precizărilor la acțiune, invocată de C. de A. Reciproc P. Înalt V., a admis acțiunea civilă având ca obiect „reziliere contract” formulată de reclamanta G. A. din mun. Câmpulung Moldovenesc, ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta S. G., din mun. Gura Humorului, . nr. 52, jud. Suceava, intervenientă fiind C. de A. Reciproc „P. Înalt” IFN V., cu sediul în mun. V., ., ., jud. V., așa cum a fost precizată și în consecință, a dispus rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub ne. 376 din 23 martie 2012 de BNP D. P. Șcraba Luminiță, pentru evicțiune parțială și dol și repune părțile în situația anterioară încheierii contractului; a obligat pe pârâta S. G. să restituie reclamantei G. A. suma de 4.500 euro achitată cu titlu de avans la încheierea antecontractului și suma de 45.525 lei reprezentând contravaloare lucrări de amenajare și îmbunătățire la casa – obiect al contractului, efectuate de reclamanta G. A.. A respins cererea reconvențională formulată de pârâta S. G. pentru rezilierea contractului pentru neexecutarea obligației contractuale de către cumpărătoare, ca nefondată.
A admis, în parte, cererea de intervenție a Casei de A. Reciproc „P. Înalt” V., privind instituirea dreptului de retenție și sechestru asigurator al imobilelor – obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare în litigiu, constatând că în fapt bunurile imobile în litigiu au fost eliberate de către reclamantă, în posesia intervenientei, a luat că reclamanta G. A. a renunțat la judecata cererii pentru instituirea dreptului de retenție și sechestru asigurator al imobilelor – obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare în litigiu.
De asemenea, a obligat pe pârâta S. G. să plătească reclamantei G. A. suma de 13.058 lei și intervenientei CAR P. Înalt V. suma de 2600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. A mai respins cererea reclamantei pentru obligarea la cheltuieli de judecată a intervenientei, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la 768 mp teren, nr. cadastral_ și construcțiile casă și anexe gospodărești, convenindu-se un preț de 28.000 euro, din care la încheierea antecontractului s-a achitat un avans de 4500 euro, urmând ca restul de preț să se achite până la data convenită pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare – 15 septembrie 2012.
Posesia imobilelor s-a predat către reclamantă la încheierea contractului, după care reclamanta a efectuat lucrări de amenajare și îmbunătățire la casă, evaluate prin expertiza întocmită în cauză, la suma de 45.525 lei.
Contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică nu a mai fost încheiat între părți, întrucât la un moment dat o parte din terenul – obiect al ante contractului a fost ocupat cu o construcție nouă, edificată tot de pârâta-vânzătoare pentru sora sa, situație care a nemulțumit-o pe reclamantă, aceasta considerându-se evinsă cu privire la dreptul de proprietate pentru imobilele – obiect al antecontractului și viitorului contract ce se preconizase a fi încheiat.
Este de precizat că potrivit extrasului de carte funciară de la f. 26 dosar, în baza actului notarial 106 din 20 ianuarie 2011, respectiv a contractului de ipotecă încheiat ca și garanție la un contract de împrumut, perfectat între promitenta vânzătoare S. G. și CAR P. Înalt V., imobilele din litigiu au fost afectate de un drept de ipotecă înscris în foaia de sarcini a CF_ Câmpulung Moldovenesc, așa încât la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare – martie 2012, imobilele erau supuse ipotecii, sarcină cu privire la care promitenta cumpărătoare nu a fost înștiințată.
Cum promitenta vânzătoare nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de împrumut încheiat cu intervenienta CAR P. Înalt, în cadrul formalităților de executare silită creditoarea – intervenientă a dobândit dreptul de proprietate cu privire la imobilele din litigiu prin adjudecare, în dosarul de executare silită 682/2012, conform actului de adjudecare din 4 octombrie 2013, așa încât reclamanta a fost nevoită să predea locuința intervenientei.
La rândul ei, pârâta, prin cerere reconvențională, a solicitat să se dispună rezoluțiunea antecontractului, dar nu și-a recunoscut culpa pentru această rezoluțiune, solicitând ca instanța să constate culpa promitentei cumpărătoare (reclamanta) motivat de neplata diferenței de preț convenită.
În contextul celor menționate, instanța a constatat că reclamanta a achitat cu titlu de avans 4500 euro pârâtei, a efectuat îmbunătățiri de 45.525 lei la o casă a cărei posesie a pierdut-o datorită adjudecării bunului de către intervenientă și nu are nici o culpă pentru faptul că antecontractul din litigiu nu a mai fost urmat de încheierea contractului de vânzare-cumpărare inițial convenit între reclamantă și pârâtă.
Pârâta S. G. a încasat avansul de 4500 euro, a evins-o parțial pe promitenta cumpărătoare cu privire la parte din terenul – obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare și prin conduita sa în contractul cu intervenienta, a determinat și pierderea posesiei bunurilor – obiect al antecontractului de către reclamantă, acestea fiind preluate de intervenienta CAR P. Înalt V. în contul debitului neachitat din contractul de împrumut încheiat între pârâtă și intervenientă.
Așa fiind, instanța a constatat culpa pârâtei S. G. pentru neexecutarea antecontractului și pentru neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, asupra căruia a convenit cu reclamanta prin antecontractul din litigiu precum și pentru faptul că reclamanta fost deposedată de imobile și lipsită și de îmbunătățirile făcute la casa din litigiu, prin preluarea imobilelor de către intervenientă.
La rândul său, intervenienta CAR P. Înalt în calitate de creditoare ipotecară pentru imobilele – obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare, dar obiect și al contractului de ipotecă prin care s-a garantat contractul de împrumut încheiat cu pârâta, a deposedat-o pe reclamantă de aceste bunuri, beneficiind însă și de lucrările de îmbunătățiri executate la casă de către reclamantă și care nu au fost avute în vedere la încheierea contractului de ipotecă întrucât nu existau la acel moment, beneficiind astfel de un spor de valoare al bunurilor – obiect al contractului de ipotecă.
Nu au putut fi primite susținerea pârâtei S. în invocarea art. 1207 alin. 3 și 4 din Noul cod civil în sensul că s-ar fi aflat într-o eroare de drept cu privire la conținutul unei norme juridice cu referire la contractul de ipotecă și neînștiințarea promitentei cumpărătoare cu privire la existența acestuia, întrucât este de neconceput că omisiunea de a o înștiința pe cumpărătoare despre existența ipotecii ar constitui un element prea puțin important la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și că nu ar putea fi interpretată aceasta ca o intenție frauduloasă din partea promitentei vânzătoare.
De asemenea, nu a putut fi primită susținerea pârâtei că nu a înțeles terminologia din antecontractul de vânzare-cumpărare, prin care garanta pe cumpărătoare că imobilul nu este ipotecat și nu este supus nici unei interdicții legale de înstrăinare, că de asemenea garantează pentru evicțiune și că aceste garanții constituie elemente definitorii într-un contract de vânzare-cumpărare imobile.
Prin răspunsurile date la interogatoriu, pârâta S. a demonstrat că a fost de rea credință la încheierea antecontractului și ulterior, în raport cu reclamanta, omițând să o înștiințeze despre ipotecă, prezentând la notar un certificat tabular anterior înscrierii ipotecii, apoi prin amplasarea unei părți din temelia construcțiilor ce le edifica pentru sora sa pe terenul vândut reclamantei și despre care a susținut că a fost în eroare referitor la limita de hotar.
De asemenea, a contestat și valoarea îmbunătățirilor, fără să aducă argumente credibile în acest sens.
Procedând în maniera menționată, pârâta nu a respectat nici garanția de evicțiune și omițând să o înștiințeze pe reclamantă despre ipotecă, a efectuat manopere dolozive la încheierea antecontractului, toate aceste elemente fiind importante și de natură a determina în mod semnificativ nemulțumirea promitentei cumpărătoare și refuzul acesteia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă finală și autentică.
Pe de altă parte, posesia bunurilor aparține în momentul de față intervenientei, care și le-a adjudecat ca și creditoare din contractul de împrumut neonorat de aceeași pârâtă.
În ce privește lucrările efectuate la construcție, nu se mai impune defalcarea pe categorii de lucrări necesare și utile sau voluptuarii întrucât reclamanta nu mai are posesia imobilului și nu se mai folosește de aceste lucrări, iar pe de altă parte, dată fiind starea în care se afla imobilului la data încheierii antecontractului, este cert că pentru normala folosință a acestuia cu destinația de locuință, toate lucrările au fost necesare.
În acest context, pârâta a ignorat cu bună știință toate contractele pe care le-a încheiat și cu reclamanta și cu intervenienta, toate clauzele asumate și față de una și față de cealaltă, încercând să se acopere cu o „pretinsă inocență rezultată din necunoașterea legii”, dar care este prea puțin credibilă.
În concluzie, precizările la acțiune se impun a fi avute în vedere și acțiunea a fost admisă astfel cum a fost precizată, mai puțin solicitarea privind obligarea în solidar a pârâtei și a intervenientei la plata contravalorii lucrărilor la construcție, avându-se în vedere că, deși intervenineta este în prezent beneficiar acestor lucrări, în mod indirect pârâta este beneficiara reală întrucât ea este cea care a încheiat contractul de garanție și de ipotecă și a beneficiat de împrumutul pe care nu l-a restituit, Așa încât tot ea prin adjudecarea bunurilor în favoarea intervenientei, a fost exonerată de restituirea împrumutului, context în care tot ea se impune să restituie contravaloarea lucrărilor de care se folosește în lichidarea raporturilor juridice rezultate din contractul de împrumut.
În contextul celor menționate și în temeiul art. 115, 118, 119, 274, Cod procedură civilă vechi, art. 555, 1350, 1700, 1549 Cod civil nou, s-a admis acțiunea civilă având ca obiect „reziliere contract” formulată de reclamanta G. A. în contradictoriu cu pârâta, intervenientă fiind C. de A. Reciproc „P. Înalt” IFN V., așa cum a fost precizată și în consecință, s-a dispus rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub ne. 376 din 23 martie 2012 de BNP D. P. Șcraba Luminiță, pentru evicțiune parțială și dol și s-au repus părțile în situația anterioară încheierii contractului; a fost obligată pârâta S. G. să restituie reclamantei G. A. suma de 4.500 euro achitată cu titlu de avans la încheierea antecontractului și suma de 45.525 lei reprezentând contravaloare lucrări de amenajare și îmbunătățire la casa – obiect al contractului, efectuate de reclamanta G. A.. S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta S. G. pentru rezilierea contractului pentru neexecutarea obligației contractuale de către cumpărătoare, ca nefondată. S-a admis, în parte, cererea de intervenție a Casei de A. Reciproc „P. Înalt” V., privind instituirea dreptului de retenție și sechestru asigurator al imobilelor – obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare în litigiu, constatând că în fapt bunurile imobile în litigiu au fost eliberate de către reclamantă, în posesia intervenientei. S-a luat act că reclamanta G. A. a renunțat la judecata cererii pentru instituirea dreptului de retenție și sechestru asigurator al imobilelor – obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare în litigiu.
În același timp, instanța a obligat pe pârâta S. G. să plătească reclamantei G. A. suma de 13.058 lei; intervenientei CAR P. Înalt V. suma de 2600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
De asemenea, s-a respinge cererea reclamantei pentru obligarea la cheltuieli de judecată a intervenientei, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta G. A., cât și pârâta S. G..
Prin cererea de apel formulată de reclamanta G. A. și, ulterior, rectificată ca fiind recurs prin încheierea din 25 iunie 2014, recurenta a arătat că sentința civilă nr. 210 din 25 februarie 2014 este nelegală și netemeinică, motivând că instanța de fond, în mod greșit, nu a obligat intervenienta, în solidar cu pârâta S. G., la plata contravalorii îmbunătățirilor în sumă de_ lei efectuate de către ea la imobilul în litigiu.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond a respins cererea sa în sensul ca intervenienta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, în solidar cu pârâta.
În drept, recurenta și-a întemeiat cererea pe art. 470 și următoarele din Codul de Procedură Civilă.
Prin cererea de recurs formulată, recurenta S. G. a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, a respingerii cererii de intervenție și a admiterii cererii reconvenționale.
În motivarea cererii, recurenta a arătat că soluția instanței de fond materializează greșita interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză și a probatoriului administrat în cauză, reținându-se eronat culpa sa în neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Prin cererea dedusă judecății, reclamanta G. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 376/23.03.2012 la BNP D. P. S. L. pentru evicțiune parțială a imobilului pentru care ea și-a asumat obligația de a-1 înstrăina reclamantei-pârâte.
A arătat că la data de 23.03.2012 a încheiat cu reclamanta antecontractul de vânzare – cumpărare aut. sub nr. 376/23.03.2012 de BNP D. P. S. L., prin care s-a obligat să vândă acesteia imobilul situat în mun. Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava, identic cu imobilul nr. cadastral_, compus din . de 768 mp cu CI - construcția anexă de 60 mp și C2 - construcția locuință de 94 mp. Prețul total al vânzării s-a convenit la 28.000 Euro, achitat astfel: suma de 4.500 Euro a fost plătită la data autentificării antecontractului de vânzare-cumpărare, iar diferența de 23.500 Euro urma să fíe plătită la data perfectării contractului de vânzare în formă autentică. Contractul de vânzare-cumpărare urma să fie încheiat până la data de 15.09.2012 inclusiv.
A susținut că în antecontractul de vânzare-cumpărare se stipulează că în ipoteza în care promitenta-cumpărătoare nu va mai dori încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ea nu va mai putea pretinde rambursarea sumei achitate cu titlu de avans.
În primul punct al acțiunii a considerat că motivarea instanței de fond privitor la soluția de reziliere a antecontractului de vânzare-cumpărare pentru evicțiunea parțială a imobilului, în sensul că pe o suprafață redusă din terenul care face obiectul antecontractului sora subsemnatei a amplasat parțial temelia unei case și o fosă septică, nu poate fi reținută, motivând că dispozițiile art. 1695 Noul Cod civil prevăd că vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător împotriva evicțiunii care l-ar împiedica total sau parțial în stăpânirea netulburată a bunului vândut. Art. 1703 Noul Cod civil reglementează efectele evicțiunii parțiale și stabilește că în cazul în care evicțiunea nu atrage rezoluțiunea contractului, vânzătorul trebuie să restituie cumpărătorului o parte din preț proporțională cu valoarea părții de care a fost evins și, dacă este cazul, să plătească daune-interese. Dar prin dispozițiile art. 1700 Noul Cod civil s-au edictat ipotezele în care să poată fi solicitată rezoluțiunea contractului, respectiv atunci când cumpărătorul a fost evins de întregul bun sau de o parte a acestuia îndeajuns de însemnată încât, dacă ar fi cunoscut evicțiunea, el nu ar mai fi încheiat contractul.
A susținut că evicțiunea este parțială când are ca obiect fie o fracțiune din lucru sau o cotă ideală din dreptul de proprietate, fie valorificarea de către un terț sau negarea unui alt drept cu privire la un lucru, iar pentru rezoluțiunea vânzării aceasta trebuie să fie atât de importantă, încât cumpărătorul n-ar fi cumpărat dacă ar fi putut să o prevadă.
A mai susținut că în speță, nu erau întrunite cumulativ condițiile pentru a fi reținută evicțiunea parțială și a se dispune desființarea antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv promitenta-cumpărătoare nu a fost tulburată în stăpânirea imobilului; promitenta-cumpărătoare nu a fost evinsă de o parte a imobilului suficient de însemnată: dintr-o eroare de construcție s-a amplasat de sora sa parțial temelia unei case și a unei fose septice pe o suprafață nesemnificativă din terenul care face obiectul antecontractului; sora sa, la momentul la care i-a sesizat acest lucru, și-a arătat disponibilitatea de a trimite o echipă de muncitori pentru a ridica atât temelia construită, cât și fosa septică; fiind vorba despre afectarea unei porțiuni de teren reduse din suprafața promisă spre vânzare, nu a fost lezată în substanța sa întinderea imobilului care face obiectul antecontractului, încât nu se poate reține că reclamanta-pârâtă nu ar mai fi cumpărat dacă ar fi putut să prevadă această situație; antecontractul nu este translativ de proprietate, încât oricum nu operează instituția evicțiunii;
Tot recurenta a susținut că, în realitate, reclamanta-pârâtă a fost cea care a dat dovadă de o atitudine culpabilă, pentru că nu și-a îndeplinit obligația instituită prin antecontract de a încheia contractul de vânzare-cumpărare până la data de 15.09.2012 și de a achita diferența de 23.500 de Euro, promovând acțiunea pendinte cu rea-credință, pentru a face inaplicabile prevederile contractuale care stabilesc că în cazul în care promitenta-cumpărătoare nu va mai dori încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ea nu va mai putea pretinde rambursarea sumei de 4.500 Euro achitată cu titlu de avans.
La punctul 2 a pretins că în mod greșit instanța de fond a dispus rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare pentru doi. Potrivit art. 1214 Noul Cod civil, consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să-1 informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.
A arătat că, în speță, nu erau întrunite cumulativ condițiile pentru a fi reținut dolul ca viciu de consimțământ, încât greșit s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, recurenta nu a folosit manopere frauduloase pentru a provoca eroarea promitentei-cumpărătoare; nu a omis, în mod fraudulos, să informez promitenta-cumpărătoare cu privire la existența ipotecii, motivat de faptul că din prețul obținut urma să își îndeplinesc obligația de a restitui suma reprezentând împrumut, cu consecința radierii ipotecii; promitenta-cumpărătoare nu s-a aflat într-o eroare provocată; aspectele pe care susține reclamanta că nu i le-a adus la cunoștință nu se constituie în elemente decisive pentru încheierea contractului, de vreme ce la acel moment se angajase să depun diligențele necesare pentru a îndeplini obligația de a restitui suma reprezentând împrumut, cu consecința radierii ipotecii; cele invocate de reclamantă și reținute de instanța de fond nu se constituie în elemente decisive care dacă ar fi fost cunoscute ar fi împiedicat reclamanta să contracteze, în condițiile în care ipoteca urma să fie radiată la momentul achitării diferenței de preț de către reclamantă, cu banii astfel obținuți urmând a plăti împrumutul către beneficiarul ipotecii.
Recurenta a considerat că nu poate fi reținută motivarea instanței de fond, în sensul că necomunicarea de către ea a faptului că imobilul era supus ipotecii ar conduce la alterarea consimțământului prin doi, având în vedere că s-a încheiat un antecontract și nu un contract de vânzare-cumpărare. A mai susținut că în mod greșit s-a reținut, alterarea consimțământului prin doi, având în vedere faptul că, în cele din urmă, la momentul încheierii contractului, prezentându-se extrasele de carte funciară, existența ipotecii ar fi împiedicat perfectarea contractului, fără eludarea intereselor reclamantei-pârâte.
La punctul 3 al acțiunii recurenta a arătat că, dând dovadă de o atitudine culpabilă, reclamanta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația instituită prin antecontract de a încheia contractul de vânzare-cumpărare până la data de 15.09.2012 și de a achita diferența de 23.500 de Euro, încât se impunea admiterea cererii reconvenționale, cu consecința rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare din culpa acesteia. A arătat că art. 1350 Noul Cod civil. stabilește regula că orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, iar alin. 2 al art. 1350 Noul Cod civil prevede și sancțiunea, respectiv atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
A susținut că în această ipoteză se naște dreptul la rezoluțiune edictat de dispozițiile art. 1549 Noul Cod civil, respectiv dacă nu se cere executarea silită a obligațiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluțiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum și la daune-interese, dacă i se cuvin.
Având în vedere că este vorba de neîndeplinirea obligației esențiale asumate de promitenta-cumpărătoare de a încheia contractul de vânzare-cumpărare și de a achita diferența de 23.500 de Euro, a apreciat că este incidență o cauză de neexecutare semnificativă care o îndreptățește la a solicita atât rezoluțiunea antecontractului, cât și reținerea incidenței celor stipulate în antecontract, conform cărora dacă promitenta-cumpărătoare nu mai dorește încheierea contractului, ea nu va mai putea pretinde rambursarea sumei de 4.500 de Euro, după cum datorează daune-interese pentru prejudiciul suferit ca urmare a lipsei de folosință și datorită imposibilității de a înstrăina imobilul unui cumpărător de bună-credință.
Pe de altă parte, a mai susținut că instanța de fond nu argumentează înlăturarea incidenței dispozițiilor art. 1207 alin. 3 și 4 din Cod civil. Așa cum este edictat în art. 1207 alin. 3 și 4 Noul Cod civil, este posibilă invocarea erorii de drept, respectiv eroarea asupra existenței sau conținutului unei norme juridice. La momentul încheierii antecontractului, neavând proprietatea termenilor juridici întrebuințați, fără ca notarul să ne explice ce presupune încheierea unui antecontract, a considerat că doar la momentul perfectării contractului imobilul nu trebuie să fie grevat de sarcini.
Cu toate acestea, a susținut că doar consimțământul este unul neviciat, eroarea de drept invocată neputând fi considerată esențială, întrucât nu privește o normă juridică determinantă, potrivit voinței părților, pentru încheierea contractului, încât a apreciat că nu se impune anularea antecontractului. A apreciat totodată că eroarea de drept invocată nu privește dispoziții legale accesibile și previzibile, având în vedere că nu are un bagaj de cunoștințe juridice elementare și nici nu se consemnează în antecontractul încheiat că și-ar fi dat consimțământul după ce li s-au citit sau explicat clauzele antecontractului.
A arătat că are convingerea că principiul nemo cemetur ignorare legem nu are aplicabilitate în speță, cunoașterea tuturor legilor civile, de către toată lumea, interesând doar ca deziderat, realitatea demonstrând, de cele mai multe ori, contrariul, în special la persoanele lipsite de pregătire juridică.
În ceea ce privește obligarea sa la plata sumei de 4.500 Euro către reclamanta-pârâtă cu titlu de parte din prețul de vânzare - cumpărare de 28.000 de Euro convenit la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 376/23.03.2012, a susținut că soluția instanței de fond este eronată, raportat la faptul că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune rezoluțiunea antecontractului și, în consecință, repunerea părților în situația anterioară perfectării acestuia s-a dispus în mod greșit.
A mai arătat că, în mod greșit a fost obligată la plata sumei de 45.525 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse la casa ce a constituit obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 376/23.03.2012. A susținut că nu poate fi reținută susținerea, lipsită de argumente, a instanței de fond, în sensul că îmbunătățirile efectuate la construcție nu se impun a fi defalcate pe categorii de lucrări necesare și utile sau voluptuorii și a arătat că, pe de o parte, contravaloarea lucrărilor efectuate la casă în pretinsul cuantum de 10.000 de Euro nu corespunde realității, motivat de faptul că nu s-au întreprins toate acele lucrări invocate, iar, pe de altă parte, existența și întinderea dreptului de creanță invocat de reclamantă nu se poate stabili decât pe bază de probe, proprietarul imobilului putând fi ținut a restitui doar cheltuielile necesare și utile, în măsura în care au adus un spor de valoare imobilului în litigiu.
A mai arătat că prin precizările la acțiune formulate la termenul din 03.12.2013, s-a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Casei de A. Reciproc a Salariaților P. Înalt V., cu consecința obligării Casei de A. Reciproc a Salariaților P. Înalt V. la plata, în solidar cu ea, a sumei de 10.000 euro, constând în contravaloarea îmbunătățirilor pe care reclamanta le-a efectuat la imobilul construcție C2 locuință de 94 mp identic cu nr. cadastral_ din CF_ Câmpulung Moldovenesc. A arătat că este de acord cu introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Casei de A. Reciproc a Salariaților P. înalt V., dar, pe de altă parte, nu este posibilă obligarea la plata, în solidar, a contravalorii îmbunătățirilor efectuate la imobilul din litigiu.
La data de 17.09.2013 a avut loc la sediul B. M. M.-M. în dosarul de executare nr. 682/2012 licitația publică organizată pentru vânzarea la licitație publică a imobilului constând în suprafața de 768 mp teren curți-construcții, casă de locuit cu o suprafață construită de 94 mp și o anexă gospodărească, fiind întocmit Procesul-verbal de licitație nr. 682/2012 din 17.09.2013 (comunicat către ea la data de 20.09.2013), prin care a fost declarată adjudecatar CAR. Practic, a susținut că aceasta și-a adjudecat în contul creanței urmărite imobilul executat silit.
A susținut că potrivit art. 773 alin. 2 Cod procedură civilă, certificatul eliberat fiecărui adjudecatar constituie dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor vândute, iar potrivit art. 774 Cod procedură civilă, prin adjudecare, cumpărătorul devine, de la data predării, proprietarul bunului adjudecat, liber de orice sarcini, care se strămută de drept asupra prețului plătit.
Raportat la dispozițiile art. 773 alin. 2 coroborat cu art. 774 Cod procedură civilă, a arătat că în prezent, proprietar al imobilului din litigiu este C. de A. Reciproc P. Înalt I.F.N., încât aceasta este cea care beneficiază de imobilul din litigiu, dar și de îmbunătățirile efectuate asupra acestuia, și firesc este ca aceasta să achite contravaloarea acestora. În calitatea sa de proprietar al imobilului, doar C. de A. Reciproc P. Înalt I.F.N. poate fi obligată la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate asupra imobilului, încât a susținut că nu este corectă soluția instanței de fond de obligare a sa la plata contravalorii îmbunătățirilor.
A concluzionat arătând că nu poate fi reținută evicțiunea parțială pentru că promitenta - cumpărătoare nu a fost tulburată în stăpânirea imobilului, nu a fost evinsă de o parte a imobilului suficient de însemnată, încât dacă ar fi prevăzut-o nu ar mai fi cumpărat imobilul, cum promitenta-cumpărătoare nu și-a îndeplinit obligația principală de a încheia contractul de vânzare-cumpărare până la data de 15.09.2012 și de a achita diferența de preț de 23.500 de Euro, cum nu sunt întrunite cumulativ condițiile pentru a fi reținut dolul ca viciu de consimțământ, cum nu se poate reține alterarea consimțământului prin doi având în vedere faptul că, în cele din urmă, la momentul încheierii contractului, prezentându-se extrasele de carte funciară, existența ipotecii ar fi împiedicat perfectarea contractului, cum doar pârâta C. de A. Reciproc P. Înalt I.F.N., în calitatea sa de proprietar al imobilului din litigiu, ar putea fi obligată la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate asupra imobilului, a solicitat admiterea recursului, respingerea cererii de chemare în judecată și admiterea în totalitate a cererii reconvenționale.
Recurenta și-a motivat în drept recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Codul de Procedură Civilă.
Prin întâmpinarea depusă, intervenienta C. de A. Reciproc P. Înalt a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, intervenienta a arătat că se impune a se clarifica legea aplicabilă prezentei cauze. Acțiunea a fost introdusă la data de 08.10.2012, data la care era în vigoare vechiul cod de procedura civilă. La data de 15.02.2013 a intrat in vigoare Noul Cod de procedură civilă. Conform art. 3 din Legea 76/2012, dispozițiile Noului Cod de procedură se aplica numai proceselor începute după ..
În aceste condiții a susținut că este evident că prezenta cerere este guvernată de dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă. Așadar și căile de atac sunt supuse acelorași dispoziții legale. Pe cale de consecința, hotărârea instanței de fond putea fi atacată doar cu recurs in temeiul art. 299 si urm. Cod procedură civilă și în termen de 15 zile de la comunicare.
Pornind de la aceste considerente a înțeles să invoce excepția tardivității recursului deoarece sentința instanței de fond i-a fost comunicată la data de 07.04.2014, comunicare fila 207 dosar, iar recursul a fost înregistrat la data de 24.04.2014. A susținut că este evident că a fost depășit termenul de 15 zile indicat de art.301 Cod procedură civilă.
Potrivit prevederilor art. 261 alin. 1 pct. 7 Cod procedură civilă, hotărârea judecătoreasca cuprinde calea de atac și termenul în care se poate exercita. Indicarea greșită în dispozitiv a căii de atac nu constituie o greșeală materială în sensul dispozițiilor art. 281 Cod procedură civilă și nu deschide părții un alt drept decât cel pe care legea îl prevede, întrucât calea de atac este dată de lege, nu de către instanța.
În aceste condiții, a arătat că părțile nu pot invoca că indicarea greșită a căii de atac și a termenului este o cauză care îi apară și îi repune în termenul de formulare a recursului.
Pentru aceste considerente a solicitat admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv formulat.
Pe fond, a arătat faptul că, în mod corect instanța de fond a respins cererea de obligarea a subscrisei la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate la imobilului in litigiu.
La data încheierii contractului de ipotecă, reprezentanții subscrisei au văzut casa și nu era incendiată. Deoarece casa se prezenta în condiții bune au fost de acord cu acordarea împrumutului și garantarea acestuia cu imobilul proprietatea debitoarei, a arătat că ar fi fost lipsit de logică să accepte ca și garanție un imobil ars și degradat. A mai arătat că nu este în situația unui îmbogățit fără just temei, a achiziționat prin licitație un imobil având aceleași caracteristici ca imobilul ipotecat. În condițiile unui contract de ipoteca debitorul are obligația de a menține bunul în starea în care era la încheierea contractului de garanție. Dacă bunul este deteriorat, distrus sau i se diminuează valoarea, a susținut că, creditorul are dreptul la daune interese. A mai învederat că nu a cunoscut faptul că, imobilul casa a ars, nici că acesta a fost ulterior reparat de reclamantă, au contractat cu privire la un bun în stare bună și tot acest bun l-am adjudecat.
Debitoarea cu ajutorul reclamantei a adus bunul în stare bună după incendiu nu naște în sarcina sa nici o obligație. În aceste condiții nu au fost nevoiți sa ceară daune interese de la S. G..
A mai arătat intervenienta că paguba reclamantei este creată în relația cu S. G. și nu cu ea. G. A. a încheiat un antecontract de vânzarea cumpărarea având ca obiect o casa degradata și a făcut lucrări necesare pentru a putea locui în ea.
Raportat la caracteristicile imobilului care a făcut obiectul contractului de ipoteca, casa prin îmbunătățiri nu a căpătat un spor de valoare care să ducă la o îmbogățire a sa. În aceste condiții a arătat că una din condițiile materiale ale intentării acțiunii în restituire lipsește, respectiv condiția stabilita la art. 1345 Cod civil „ să existe o îmbogățire a pârâtului."
De asemenea, a arătat că și cererea privind respingerea solicitării privind instituirea unui sechestru asigurător și a unui drept de retenție a fost admisă în mod legal deoarece: reclamanta, din punct de vedere legal, nu putea cere ca ambele masuri sa fie instituite deodată în condițiile în care părăsise imobilul nu mai putea solicita instituirea unui drept de retenție având în vedere dispozițiile art. 518 si urm. Cod procedură civilă, imobilul a intrat in proprietatea lor ca efect al adjudecării fiind liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea unor drepturi de creanța. Având în vedere motivele menționate, a considerat că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, fapt pentru care a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției pronunțate de prima instanță.
În drept, intervenienta și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 115 și urm. Codul de procedură civilă, 274 Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Intervenienta C. de A. Reciproc „P. Înalt” V. a invocat excepția tardivității recursului formulat de recurenta reclamantă G. A., deoarece sentința instanței de fond i-a fost comunicată la data de 07.04.2014, comunicare atașată la fila 207 dosar, iar recursul a fost înregistrat la data de 24.04.2014, evident cu depășirea termenului de 15 zile indicat de art. 301 Cod procedură civilă.
Potrivit prevederilor art. 261 alin. 1 pct. 7 Cod procedură civilă, hotărârea judecătoreasca cuprinde calea de atac și termenul în care se poate exercita. Indicarea greșită în dispozitiv a căii de atac nu constituie o greșeală materială în sensul dispozițiilor art. 281 Cod procedură civilă și nu deschide părții un alt drept decât cel pe care legea îl prevede, întrucât calea de atac este dată de lege, nu de către instanță.
Examinând excepția tardivității formulării recursului invocată de intervenientă, tribunalul constată că aceasta este întemeiată față de dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă care prevăd că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune astfel și de împrejurarea că sentința recurată a fost comunicată reclamantei la data de 03.04.2014, conform dovezii de comunicare aflată la fila 204 dosar de fond.
Cum recursul a fost formulat și comunicat prin poștă la data de 22.04.2014, potrivit dovezii de la fila 5 dosar recurs, după expirarea termenului legal de recurs calculat pe zile libere conform art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va admite excepția invocată și va respinge recursul ca fiind tardiv formulat.
Reținerea cu precădere a excepției tardivității formulării recursului, împiedică analiza pe fond a motivelor de recurs formulate, conform dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din 29 octombrie 2014, intervenienta C. de A. Reciproc „P. Înalt” V. a invocat excepția netimbrării cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă, S. G., aratând că pârâta a formulat cerere de ajutor public judiciar care i-a fost respinsă, iar la data de 16.10.2014 i-a fost respinsă și cererea de reexaminare.
Analizând excepția netimbrării cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă, S. G., tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, legea taxelor judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Aliniatul 3 al aceluiași articol stabilește că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În cazul de față, recurentei S. G. i s-a comunicat obligația de a achita taxa judiciară de timbru de 6009,5 lei și timbru judiciar de 1,5 lei, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 27 dosar, însă, deși s-au acordat mai multe termene, nu a respectat această obligație.
Recurenta S. G. a formulat cerere de ajutor public judiciar care i-a fost respinsă prin încheierea nr. 431 din 09 septembrie 2014, iar la data de 16.10.2014 i-a fost respinsă și cererea de reexaminare ajutor public judiciar, prin încheierea nr. 511.
Tribunalul reține că prezenta cale de atac nu face parte din categoria celor scutite prin lege de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar recurenta S. G. nu și-a îndeplinit obligația de plată a celor două sume, deși i s-a adus la cunoștință îndatorirea.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea 146/1997, urmează ca instanța să anuleze recursul ca netimbrat.
Reținerea cu precădere a excepției netimbrării recursului, împiedică analiza pe fond a motivelor de recurs formulate, conform dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă.
Având în vedere faptul că intimata C. de A. Reciproc "P. Înalt" V. nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, va respinge aceste cerere ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității recursului formulat de recurenta reclamantă G. A., domiciliată în Câmpulung Moldovenesc, ., județ Suceava .
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă G. A., ca tardiv formulat.
Admite excepția netimbrării recursului formulat de recurenta-pârâtă S. G., domiciliată în Gura Humorului, ., nr. 52, județ Suceava.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă S. G..
Respinge cererea intimatei C. de A. Reciproc „P. Înalt” V., cu sediul în V., ., ., județ V., de obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată din recurs ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.11.2014.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |
G. D. | I. M. | I. G. | S. M. G. |
Red. jud.: I.M./Jud. fond: M. M./2 ex. / 02.12.2014/Tehnored. SMG
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 993/2014. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Decizia nr. 764/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
