Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 451/2014. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 451/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 1561/86/2014

Dosar nr._ modificare statut și componență organ de conducere federație patronală

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 451/2014

Ședința camerei de consiliu de la 11 martie 2014

Completul compus din:

Președinte D. D.

Grefier N. Z.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava reprezentat prin doamna procuror A. L.

Pe rol judecarea cererii formulată de petenta Federația Patronală a Întreprinderilor M. și Mijlocii din Județul Suceava – FPIMM, prin președinte L. Agheorghicesei, pentru aducere la cunoștință de modificările statutului și schimbări în componența organului de conducere al federației patronale.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu a lipsit reprezentanta petentei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța constată că cererea și documentele anexate sunt legal întocmite și acordă cuvântul la dezbateri:

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a pus concluzii de admitere a cererii, în sensul de a se lua act de modificările aduse statutului și componenței structurii de conducere.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra cereri de față constată:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 19 februarie 2014, petenta Federația Patronală a Întreprinderilor M. și Mijlocii din Județul Suceava, prin președinte L. Agheorghicesei, a adusla cunoștință modificările statutului și schimbări în componența organului de conducere al Federației Patronale a Întreprinderilor M. și Mijlocii din Județul Suceava.

În motivarea cererii s-a arătat că Adunarea Generală a membrilor fondatori ai Federației Patronale a Întreprinderilor M. și Mijlocii din Județul Suceava din data de 31 ianuarie 2014 a hotărât completări în statut și schimbări în componența organului de conducere.

În dovedirea cererii s-au depus la dosar procesul-verbal al Adunării generale a Federației Patronale a Întreprinderilor M. și Mijlocii din Județul Suceava din data de 31 ianuarie 2014, actul adițional nr.1/31 ianuarie 2014 la statutul federației patronale, lista membrilor organului de conducere, lista comisie de cenzori, copia sentinței civile nr.1795/2012 de dobândire personalitate juridică a federației patronale, copia statutului inițial al federației patronale.

Verificând legalitatea cererii și a întregii documentații anexate, în conformitate cu prevederile art.59 din Legea nr.62/2011 – Legea dialogului social, instanța va admite cererea, va lua act de modificarea statutului și de schimbările din componența organului de conducere a federației patronale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea Federației Patronale a Întreprinderilor M. și Mijlocii din Județul Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, ., nr.15, județul Suceava, prin președinte L. Agheorghicesei.

Ia act de modificările statutului federației patronale, conform actului adițional nr.1/31 ianuarie 2014 și de schimbările din componența organului de conducere, conform procesului-verbal al Adunării generale a Federației Patronale a Întreprinderilor M. și Mijlocii din Județul Suceava din data de 31 ianuarie 2014.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată în ședința camerei de consiliu.

Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2014.

Președinte,

D. D.

Grefier,

N. Z.

Red.D.D.

Tehnored. - N.Z. 17.03.2014 – 3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 451/2014. Tribunalul SUCEAVA