Pretenţii. Hotărâre din 10-01-2014, Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 5/314/2013
Ds. nr._ pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR.37
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2014
Completul compus din:
Președinte: V. E. L.
Judecător: S. A.
Judecător: C. L.
Grefier: N. A.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul M. S. împotriva sentinței civile nr. 2232/29 martie 2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr_, intimată fiind pârâta Școala cu clasele I-VIII nr. 7 G. G. Voievod S..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ambele strigări, părțile sunt lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Având în vedere lipsa părților, legal citate, faptul că reclamantul-recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu disp.art.242 al. 2 Cod procedură civilă prin cererea de recurs, instanța reține cauza spre soluționare în lipsa părților.
Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei, reține:
Prin cererea adresată primei instanțe și înregistrată sub nr._/314/2011 din data de 2 noiembrie 2011, reclamantul M. S. – prin primar, în contradictoriu cu pârâta Școala cu clasele I-VIII nr.7 „G. G. Voievod” S., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la restituirea către municipalitate a sumei de_ lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „spor de ecran” și la restituirea sumei de 1668 lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „indemnizației de conducere”.
În motivare, reclamanta a arătat că suma prevăzută la punctul 1 din cerere a fost virată în contul pârâtei, la cererea acesteia, în cursul anului 2009 cu titlu de „cheltuieli de personal” această sumă fiind întrebuințată de către unitatea școlară pentru plata sporului de ecran.
Urmare a controlului efectuat de către auditorii Curții de Conturi, prin Decizia nr.50/74 din 22.12.2010 s-a constatat că sumele mai sus arătate au fost plătite de către ordonatorul principal de credite unității școlare, astfel că s-a impus instituției recuperarea acestei sume. Suma utilizată de ordonatorul terțiar de credite pentru plata sporului de ecran a fost determinată prin aplicarea la salariul de bază a unor procente cuprinse între 20%-30% din salariul de bază și că art.8 alin. c din HG nr.281/17.06.1993, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, ce reglementează un spor de până la 15% din salariul de bază. Prin urmare, acordând un spor de ecran în cuantum de 20%-30% din salariul de bază, ordonatorii terțiari de credite au încălcat dispozițiile art.8 lit. c din HG nr.281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, act normativ în vigoare în anul 2009, care prevedea un spor de până la 15% din salariul de bază pentru condițiile grele de muncă, și, de asemenea art.14 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
Cu privire la suma a cărei restituire o solicită prin al doilea capăt de cerere, arată că aceasta a fost virată pârâtei în cursul anului 2009 cu titlu de cheltuieli de personal, dar a fost întrebuințată de către ordonatorul terțiar de credite pentru plata indemnizației de conducere. În Decizia Curții de Conturi nr._ se arată clar că și această sumă a fost solicitată de către unitatea școlară în mod nelegal, fundamentarea sa fiind în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare.
În concret a arătat că, în cursul anului 2009 la unitatea școlară pârâtă s-au acordat drepturi salariale reprezentând indemnizație de conducere în procent de 30% din salariul de bază persoanei încadrate pe funcția de administrator financiar cu atribuții în domeniul financiar.
A mai arătat că O.G. nr.4/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unitățile și instituțiile de învățământ, salarizate potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, nu prevedea pentru funcția de administrator financiar indemnizație de conducere. Indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de conducere specifice, precum și indemnizațiile pentru îndeplinirea unor activități specifice învățământului sunt prevăzute în anexele nr.4.2 și 4.4 din OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ. Potrivit acestor reglementări, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, funcțiile de conducere care pot beneficia de indemnizația de conducere sunt cele de director, director adjunct și secretar, iar funcția de administrator financiar nu este cuprinsă în categoria funcțiilor de conducere, pentru a beneficia de indemnizație de conducere.
În drept a invocat art.1341, art.1635 și următoarele cod civil și art.112Cod procedură civilă.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei S., excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că indemnizația de conducere a administratorului financiar III S – contabil șef a fost acordată în baza Ordinului Ministerului Educației pentru aprobarea metodologiei de utilizare a funcției didactice auxiliare de administrator financiar (patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile pentru activitatea de specialitate din anexa V/1 Cap. I lit. a și c din OUG 191/2002.
Pârâtul a mai susținut că prin adresa 448/25.01.2006 a ISJ S. și în baza hotărârii Consiliului de Administrație al ISJ S., pârâtul a fost încadrat în categoria I ca instituție de învățământ ordonator terțiar de credite, iar persoana încadrată pe funcția de administrator financiar contabil șef avea o indemnizație de conducere de 30%.
Totodată, pârâta a afirmat că sporul de ecran a fost plătit în mod legal, în temeiul art. 36 lit. ,,d” și art. 43 din CCM unic la nivel de ramură învățământ, Hotărârii nr. 2/14.04.2008 a Comisiei Paritare la nivelul IȘJ S. și a hotărârii Consiliului de administrație al unității de învățâmânt/inspectoratului școlar.
La termenul de judecată din data de 11.05.2012, instanța a pus în discuția părților, în temeiul art. 137 C.proc.civ., excepția de necompetență materială invocată din oficiu, iar prin sentința civilă nr.2228/11.05.2012 s-a admis excepția și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului S..
Prin sentința civilă nr.6449 din 09.11.2012 a Tribunalului S. s-a declinat competența de soluționare a cauzei, fiind sesizată Curtea de Apel S.-Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Prin sentința nr.403 din 28.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel S.-Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, s-a admis sesizarea și s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 4 ianuarie 2013, sub număr de dosar_ .
La solicitarea părților, instanța a administrat proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar.
Prin sentința civilă nr. 2232/29.03.2013 prima instanță a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul M. S. prin primar în contradictoriu cu pârâta Școala cu clasele nr. I-VIII nr. 7 G. G. Voievod S. și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, în fapt, reclamantul M. S. – prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Școala cu clasele I-VIII nr.7 „G. G. Voievod” S., a solicitat obligarea pârâtei la restituirea către municipalitate a sumei de_ lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „spor de ecran” și la restituirea sumei de 1668 lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „indemnizației de conducere”.
Față de caracterul absolut, peremptoriu și de fond al excepției lipsei calității procesuale active, instanței i-a revenit obligația de a verifica dacă acțiunea promovată întrunește condițiile prevăzute de lege, astfel că se va pronunța cu precădere asupra acesteia.
Examinând excepția mai sus arătată, instanța a apreciat că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Exercițiul oricărei acțiuni civile este condiționat de îndeplinirea prealabilă a mai multor condiții printre care și calitatea procesuală activă, implicând identitatea dintre titularul acțiunii și titularul dreptului a cărui valorificare sau protecție se urmărește prin formularea cererii în justiție.
Ca temei legal au fost invocate dispozițiile art.1341, art.1635 și următoarele Cod civil (art. 992-993 din Cod civil vechi) referitoare la plata nedatorată și restituirea prestațiilor.
Raportat la obiectul, temeiurile de fapt și de drept ale acțiunii, în prezenta cauză are calitate procesuală activă persoana din patrimoniul căreia s-a făcut plata, s-a achitat suma de bani a cărei restituire se cere.
Potrivit dispozițiilor art.13 din OUG nr.32/2001 aprobată prin Legea nr.374/2001 începând cu anul 2001-2002, finanțarea învățământului preuniversitar se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază teritorială își desfășoară activitatea instituția de învățământ. Așadar, sumele de bani a căror restituire se cere au fost achitate din bugetul unității administrativ teritoriale, respectiv M. S., care justifică, astfel, calitatea sa procesuală activă în cauză.
Față de acestea, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârât, ca neîntemeiată.
Examinând înscrisurile cauzei sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârât, instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.112 al.1 și 4 C., reclamantul este obligat ca atât la formularea acțiunii, cât și pe parcursul soluționării cauzei să dovedească identitatea dintre persoana chemată în judecată ca pârât și acela căruia i se opune dreptul ori interesul dedus judecății, înțelegând prin aceasta că, la rândul său, acesta din urmă ar putea invoca cu privire la obiectul dedus judecății un drept sau un interes.
D. fiind că cea care a încasat, potrivit susținerilor reclamantului, cu titlu de cheltuieli de personal, sumele de bani care au fost ulterior folosite pentru plata indemnizației de conducere și respectiv a sporului de ecran a fost instituția de învățământ, pârâta Școala cu clasele nr. I-VIII nr. 7 G. G. Voievod S., instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă.
Pe fondul cauzei reclamantul și-a motivat acțiunea conform art.1341 și următoarele Cod civil (art. 992-993 C.civ.vechi) privind plata nedatorată.
În drept, conform art. 3 din Lg. nr. 71/2011 „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”. În consecință, analiza raporturilor dintre părți se va face prin raportare la dispozițiile în vigoare la data încasării și virării sumelor de bani, respectiv a legislației anterioare.
Art. 1092 C.civ. instituie principiul potrivit cu care ,,orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii”. Așadar, plata nedatorată poate fi definită ca fiind executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia.
Prin efectuarea unei plăți nedatorate se naște un raport juridic în temeiul căruia plătitorul – solvensul- devine creditorul unei obligații de restituire a ceea ce el a plătit, iar beneficiarul plății -accipiensul- este debitorul aceleiași obligații. Dreptul la restituire este consacrat și de art. 993 C.Civ. care prevede că “acela care din eroare a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului”. De asemenea, art. 992 C.civ. instituie obligația de restituire a accipiensului „cel ce din eroare sau cu știință primește ceea ce nu-i este debit este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit”
Așadar, condițiile plății nedatorate sunt: prestația să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria pentru care s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, plata să fi fost făcută din eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Instanța a reținut că reclamantul și-a motivat prezenta acțiune raportat la decizia 50/74 din 22.11.2010 a Curții de Conturi S..
Astfel, potrivit deciziei 50/74 din 22.11.2010 a Camerei de Conturi a județului S., se menționat că s-au evidențiat erori de legalitate și regularitate privind acordarea, în baza contractului colectiv de muncă/acordului colectiv, cât și a dispozițiilor ordonatorului principal de credite a unor sporuri și alte drepturi salariale care nu sunt reglementate prin dispoziții legale, respectiv la ordonatorii terțiari de credite pârâta Școala cu clasele nr. I-VIII nr. 7 G. G. Voievod S., spor de ecran, indemnizație de conducere acordată nelegal administratorului financiar și alte drepturi salariale acordate, ca urmare a aplicării acestora asupra indemnizației de conducere. Se mai menționează că au fost încălcate art.1 (2( și anexele 4.2 și 4.4 din OG 15/2008.
Analizând condițiile plății nedatorate raportat la acțiunea reclamantului, instanța a reținut că într-adevăr reclamantul a efectuat o plată către pârâta Școala cu clasele nr. I-VIII nr. 7 G. G. Voievod S., în sumă de 18.892 lei și respectiv în sumă de 1668 lei cu titlu de cheltuieli de personal, fiind astfel dată condiția plății, așa cum reiese din înscrisurile de la dosar (f.20-30).
Însă, raportat la probele administrate în cauză, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada că datoria pentru care s-a făcut plata nu a existat din punct de vedere juridic în raporturile dintre reclamant și pârât și nici a faptului că plata ar fi fost efectuată din eroare.
În primul rând, instanța a apreciat că sumele a căror restituire se solicită (plătite cu titlu de spor de ecran) au fost plătite de reclamant cu bază legală.
Astfel, art. 241 alin. 1 lit. ,,c” din Codul muncii coroborat cu art.11 a.in.1 lit. ,,c” din Legea nr. 130/1996 reglementează opozabilitatea clauzelor contractului colectiv de muncă (CCM) în favoarea salariaților încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
De asemenea, art. 13 din CCM unic la nivel de ramură stipulează că hotărârile comisiilor paritare sunt obligatorii pentru părți.
Nu în ultimul rând, conform art. 36 lit. d și art. 43 din CCM unic la nivel de ramură învățământ se pot acorda drepturi salariale suplimentare, respectiv un spor de 10-30% la salariul de bază pentru personalul muncitor care lucrează în condiții deosebite și speciale, iar potrivit art.41 din CCM unic la nivel național pentru anii 2007-2010 părțile contractante sunt de acord ca în perioada următoare să acționeze pentru includerea unor sporuri in salariul de bază, care să reprezinte retribuția pentru munca prestata și condițiile de la locul de muncă, astfel încât salariul de bază sa aibă pondere majoritara in salariu. Sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract sunt: a) pentru condiții deosebite de munca, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de baza;
Prin Hotărârea nr. 2/14.04.2008 a Comisiei Paritare la nivelul IȘJ S. s-a decis ca începând cu 1.05.2008 să se acorde un spor între 10-30% calculat la salariul de bază pentru personalul din unitățile școlare de învățământ sau inspectoratul școlar care lucrează la calculator. Sporul urma să fie acordat în funcție de timpul petrecut la calculator, pe baza buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă emis de Autoritatea de Sănătate Publică, a hotărârii Consiliului de administrație al unității de învățâmânt/inspectoratului școlar și a deciziilor emise în acest sens.
Consiliul de administrație al pârâtei Școala cu clasele nr. I-VIII nr. 7 G. G. Voievod S. a decis, în baza cererilor formulate și conform procesului verbal din data de 27.10.2008 și din data de 27.02.2009 acordarea sporului de ecran mai multor persoane printre care: M. M. (30%), M. A. (30%), C. V. (30%), F. C. Ladislau (30%). (f.18-44)
În favoarea beneficiarilor sporului de ecran au fost emise decizii nominale prin care se statua acordarea acestui spor salarial, decizii care s-au întemeiat pe concluziile Buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 223/27.05.2008 și Buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 107/26.02.2009 ale Autorității de Sănătate Publică S.. (f.20) Potrivit mențiunilor buletinelor amintite personalul din locurile de muncă: direcțiune (1persoană), secretariat (1 persoană), contabilitate (2persoane), bibliotecă (1persoană), laborator informatică (3 persoane) lucrează în condiții de expunere la ecrane fluorescente, lumină vizibilă discontinuă și degajare de ozon de la tuburile catodice care suprasolicită acuitatea vizuală, putând favoriza apariția de tulburări neurologice și oftalmologice, recomandându-se acordarea de sporuri salariale.
Reclamantul a susținut că pârâta Școala cu clasele nr. I-VIII nr. 7 G. G. Voievod S. a procedat la acordarea unor sporuri mai mari decât cele revăzute prin legislația în vigoare.
Instanța a reținut, însă, că dispozițiile HG. nr. 281/1993 la care face referire reclamantul (și care reglementează un spor de maxim 15%) trebuiesc interpretate în concordanță cu modificările legislative intervenite și anume prevederile Codului muncii adoptat în anul 2003, CCM unic la nivel național pentru anii 2007-2010 și CCM unic la nivel de ramură învățământ pentru aceeași perioadă.
În al doilea rând, în ceea ce privește indemnizația de conducere aferentă funcției de administrator patrimoniu-contabil șef, aceasta a fost corect plătită, funcția fiind una de conducere și nu una de execuție.
Criteriile de normare pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobate prin notificarea MEN- Direcția Generală a Finanțelor nr._/28.12.1999, prevăd că fiecare școală cu clasele I-VIII, liceu, grup școlar va avea un post de contabil șef pentru fiece ordonator de credite, funcție ce nu este condiționată de existența unui birou, serviciu, sau compartiment în subordine.
Funcția de administrator financiar-patrimoniu se utilizează începând cu 24.09.2004, o dată cu . OUG 68/2004 în aplicarea Ordinului MEC 4847 bis/01.01.2004, privind aprobarea Metodologiei pentru utilizarea funcției didactice auxiliare de administrator financiar( patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile de specialitate prevăzute de cap.I lit.a și c din anexa V/1 și cu unele funcții cuprinse în anexa V/2 la OUG 191/2002.
În reglementarea acestei metodologii, funcția de administrator financiar (patrimoniu) este o funcție didactică auxiliară în cadrul instituțiilor și unităților de învățământ, al unităților conexe și al unităților subordonate MEC, pentru activitățile care cuprind atribuții și sarcini cu specific financiar contabil, normare salarizare, investiții, reparații, aprovizionare și administrare. Este o funcție de conducere, echivalentă cu funcția de consilier, expert grad I, inginer, economist grad I A.
Art. 2 și 3 din Ordonanța 11/2007, reglementează modul de calcul al salariului personalului didactic auxiliar, act normativ cu aplicabilitate și în anul 2009. Pentru anul 2009, pentru funcția de administrator financiar patrimoniu, se utilizează funcția didactică auxiliară din grila-anexa 3 din OG 15/2008, modif. prin OUG 151/2008, la care se calculează indemnizația de conducere în procentul stabilit, cu respectarea anexei VI/1a la OG 10/2008.
Potrivit Legii 330/2009, Anexa II/1.3, funcția de contabil-șef (administrator financiar) este o funcție de conducere în cadrul învățământului preuniversitar, cu indemnizație de conducere, funcția având inclusă în salariul de bază indemnizația de contabil șef.
Astfel, instanța a reținut că indemnizația de conducere a administratorului financiar IIIS – contabil șef a fost acordată în baza Ordinului Ministerului Educației pentru aprobarea metodologiei de utilizare a funcției didactice auxiliare de administrator financiar (patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile pentru activitatea de specialitate din anexa V/1 Cap. I lit. ,,a” și ,,c” din OUG 191/2002 .
Potrivit adresei nr. 448/25.01.2006 a Inspectoratului Județean S. și în baza hotărârii Consiliului de Administrație al ISJ S., pârâtul a fost încadrat în categoria I ca instituție de învățământ ordonator terțiar de credite iar persoana încadrată pe funcția de administrator financiar contabil sef (numita M. A.) avea o indemnizație de conducere de 10%.
Potrivit adresei 812 din 21.10.2010 emisă de ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, funcția de administrator financiar a fost introdusă în legislația salarizării personalului din învățământ din anul 2004 prin OUG 68/2004, fiind echivalentă cu funcția de economist, contabil, referent, consilier, inginer prin Ordinul Ministrului 4847 bis/ 2004.
Instanța a reținut că în Statutul de personal emis și aprobat de Inspectoratul Școlar Județean S. este inclusă și funcția de contabil șef, pârâta având decizie pentru contabil șef (f. 25-27).
Așadar, funcția de administrator financiar este una de conducere iar nu de execuție iar apărările reclamantului sub acest aspect nu pot fi reținute în contextul în care OUG 4/2006 invocată de reclamant nu mai era în vigoare la 01.01.2010.
Instanța a apreciat astfel că la data efectuării plății de 18.892 lei și respectiv 1668 lei cu titlu de cheltuieli de personal, datoria reclamantului de plată a acestei sume exista din punct de vedere juridic față de cele de mai sus. Mai mult, nu s-a putut reține eroarea reclamantului la efectuarea acestei plăți, având în vedere că această plată a fost efectuată pe baza solicitării pârâtei aprobată de reclamant în calitate de ordonator de credit. Din înscrisurile de la dosarul cauzei se constata că nici un moment reclamantul nu a fost în eroare sub acest aspect, efectuând plata în totală cunoștință de cauză, cu titlu de cheltuieli de personal.
În concluzie, cum în speță, s-a reușit a se demonstra doar efectuarea unei plăți, dar nu și împrejurarea că datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu exista și nici că plata a fost făcută din eroare, instanța constată că nu sunt întrunite toate cerințele prevăzute de lege pentru promovarea unei acțiuni în restituirea plății nedatorate.
Pentru toate aceste considerente, instanța a respins acțiunea reclamantului M. S. prin primar formulată în contradictoriu cu pârâta Școala cu clasele nr. I-VIII nr. 7 G. G. Voievod S. ca neîntemeiată.
În virtutea principiului disponibilității instanța a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în data de 20 mai 2013, reclamantul M. S..
În motivare a arătat că soluția instanței de fond este nelegală, dată cu interpretarea eronată a dispozițiilor legale invocate în susținerea cererii.
A arătat că, potrivit prevederilor dispozițiilor art. 992, 993 vechiul Cod Civil, plata nedatorată presupune executarea din eroare de către o persoană a unei obligații de care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia. Mai mult, se impune, în cadrul acestei instituții de drept, ca cel care a făcut plata să fi fost în eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
A arătat că, în privința sumei de bani a cărei restituire o solicită, aceste condiții legale mai sus enunțate sunt pe deplin îndeplinite. Astfel, lunar, unitatea școlară a remis necesarul pentru achitarea „cheltuielilor de personal", fără a face precizări dacă în cuprinsul acestor sume se cuprind sau nu sporuri ori indemnizații stabilite unilateral, la nivelul conducerii unității.
A arătat că instanța de fond în motivarea sentinței a precizat că nu s-a făcut dovada erorii în care s-au aflat la momentul plății. Ori, atât în cererea introductivă cât și în Decizia Curții de Conturi depusă la dosarul cauzei se arată clar că plata acestor sporuri și indemnizații a fost stabilită unilateral de către unitatea școlară fără încuviințarea sau măcar notificarea prealabilă a ordonatorului principal de credite.
A arătat că mecanismul de finanțare a unităților de învățământ din fonduri de la bugetul local poate fi lesne înțeles având în vedere că punctul de plecare îl reprezintă solicitarea unității școlare de acordare, lunară, a fondurilor necesare cheltuielilor de personal, solicitarea pe care unitatea administrativ teritorială o îndeplinește prin emiterea dispozițiilor de finanțarea. Suma ce face obiectul acțiunii a fost achitată unității școlare pe parcursul întregului an, eșalonat, în funcție de cuantumul sporurilor și indemnizațiilor achitate de unitatea de învățământ.
A arătat că solicitarea unității școlare de suplimentarea a fondurilor nu a fost susținută cu referat sau alt înscris care să motiveze această suplimentare sau să exemplifice utilizarea sumelor în scopul achitării de sporuri sau indemnizații.
A arătat că M. S. a virat către unitatea școlară sumele necesare achitării cheltuielilor de personal, dar făcând plata în baza cererilor unității școlare, municipalitatea a achitat în plus către aceasta, din eroare, suma de_ lei, sumă pe care unitatea școlară a folosit-o în scopul unor plăți suplimentare, respectiv sporuri și indemnizații.
Precizează că au arătat instanței de fond că suma utilizată de ordonatorul terțiar de credite pentru plata sporului de ecran aceasta a fost determinată prin aplicarea la salariul de bază a unor procente cuprinse între 20% - 30% din salariul de bază. Ori, art. 8 alin. c din HG nr. 281/17.06.1993, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, reglementează un spor de „până la 15% din salariul de bază". Prin urmare, acordând un spor de ecran în cuantum de 20%-30% din salariul de bază, ordonatorii terțiari de credite au încălcat dispozițiile art. 8 lin. C din HG nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, act normativ în vigoare în anul 2010, care prevede un spor de până 15% din salariul de bază, pentru condițiile grele de muncă, și, de asemenea art. 14 din legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că „Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugete. și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
A arătat că în ceea ce privește natura indemnizației de conducere achitată de unitatea școlară, în Decizia Curții de Conturi se arată clar că această sumă a fost solicitată de către unitatea școlară în mod nelegal, fundamentarea sa fiind în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare. în concret, în cursul anului 2009 la Școala cu clasele I-VIII nr. 7, s-au acordat drepturi salariale, reprezentând indemnizație de conducere în procent de 30% din salariul de bază persoanei încadrate pe funcția de administrator financiar cu atribuții în domeniul financiar. Ori, OG nr. 4/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unitățile și instituțiile de învățământ, salarizate potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic - în vigoare la momentul anului 2009, nu prevede pentru funcția de administrator financiar indemnizație de conducere. Indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de conducere specifice, precum și indemnizațiile pentru îndeplinirea unor activități specifice învățământului sunt prevăzute în anexele nr. 4.2 si 4.4. din OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 si 2009 personalului din învățământ.
A arătat că potrivit acestor reglementări în cadrul unităților de învățământ preuniversitar funcțiile de conducere care pot beneficia de indemnizația de conducere sunt cele de director, director adjunct si secretar, iar funcția de administrator financiar nu este cuprinsă în categoria funcțiilor de conducere, pentru a beneficia de indemnizația de conducere.
Pentru considerentele de mai sus, în condițiile în care, din eroare, s-a făcut plata unei sume de bani către unitatea școlară fără temei legal consideră că cererea de restituire apare ca îndreptățită, motiv pentru care solicită admiterea prezentului recurs si pe cale de consecință, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Legal citată, pârâta-intimată Școala cu clasele I-VIII nr. 7 G. G. Voievod S. nu a depus întâmpinare și nici nu și-a delegat reprezentanți în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală față de recursul declarat în cauză.
Examinând sentința civilă recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și prin raportare la prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Prezenta acțiune are ca obiect cererea promovată de reclamantul recurent M. S. prin Primar, și se solicită obligarea pârâtei intimate la restituirea sumei de sumei de_ lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „spor de ecran”, precum și la restituirea sumei de 1668 lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „indemnizației de conducere”, sume încasate necuvenit în cursul anului 2009, temeiul de drept al acțiunii fiind art. 992 – 993 Codul civil de la 1864, sub imperiul căruia au luat naștere raporturile juridice deduse judecății.
Potrivit art. 992 Cod civil, cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit.
Art. 993 Cod civil prevede că acela care din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului.
În cadrul procesual stabilit de către reclamant în considerarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța de fond a procedat la o analiză a condițiilor impuse de textele de lege menționate, conchizând în conformitate cu doctrina și practica în materie, că art. 992 și 993 trebuie interpretate și aplicate prin raportare la art. 1092 Cod civil de la 1864, care constituie concretizarea practică a principiului în conformitate cu care ,,orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii”.
Din coroborarea textelor de lege, tribunalul constată că judecătorul fondului în mod corect a reținut că plata nedatorată poate fi asimilată cu executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia, cu consecința nașterii unui raport juridic în considerarea căruia plătitorul devine creditorul unei obligații de restituire a ceea ce el a plătit, iar beneficiarul plății este debitorul aceleiași obligații, din raționamentul urmat rezultând fără echivoc, condițiile plății nedatorate, astfel: prestația să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria pentru care s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, plata să fi fost făcută din eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Raportând aceste împrejurări la susținerile recurentului reclamant, tribunalul constată că, prin criticile susținute în motivele de recurs, practic, se invocă propria culpă a recurentului, atunci când a arătat că a emis dispozițiile privind finanțarea unității școlare la solicitarea acesteia, în condițiile în care pârâta-intimată nu a făcut precizări privind natura sumelor cu titlu de cheltuieli de personal, în sensul că aceasta nu a arătat că sumele solicitate includ sporuri ori indemnizații stabilite de unitatea școlară.
În legătură cu această împrejurare, este de observat că instanța de fond, prin raportare la ansamblul probator administrat în cauză, a concluzionat în mod temeinic și legal, că reclamantul a efectuat o plată către pârâta Școala cu clasele I-VIII nr. 7 G. G. Voievod S., în sumă de_ lei cu titlu de cheltuieli de personal, fiind astfel dată condiția plății, împrejurare necontestată de nicio parte.
În ceea ce privește însă, inexistența datoriei din punct de vedere juridic, în sarcina reclamantului recurent, o asemenea împrejurare nu rezultă din probele administrate în cauză, după cum nu rezultă nici faptul că plata a fost făcută din eroare, în condițiile în care această operațiune juridică a avut o bază legală, respectiv Hotărârea nr. 2/14.04.2008 a Comisiei Paritare la nivelul IȘJ S., prin care s-a decis ca începând cu 1.05.2008 să se acorde un spor între 10-30% calculat la salariul de bază pentru personalul din unitățile școlare de învățământ sau inspectoratul școlar care lucrează la calculator, sporul urmând să fie acordat în funcție de timpul petrecut la calculator, pe baza buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă emis de Autoritatea de Sănătate Publică, a hotărârii Consiliului de administrație al unității de învățământ/inspectoratului școlar și a deciziilor emise în acest sens.
Nu în ultimul rând, trebuie de precizat că Decizia nr. 50/74 din 22 decembrie 2010, emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi S. deși menționează acordarea, de către ordonatorii terțiari de credite, respectiv către Școala cu clasele I-VIII nr. 7 G. G. Voievod S., a sporului de ecran, a indemnizației de conducere pentru administratorul financiar și alte drepturi salariale, ca urmare a aplicării acestora asupra indemnizației de conducere, nu concretizează cuantumul acestei sume, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu cuantifică în mod cert, care este suma plătită cu titlu de spor de ecran, care este suma plătită cu titlu de indemnizație de conducere, nu concretizează care sunt „alte drepturi salariale”, cu precizarea că niciunul din aceste elemente nu este arătată în mod cert, nici de către recurentul reclamant nici în acțiune, și nici prin motivele de recurs.
De asemenea, nu se menționează nici persoanele care ar fi beneficiat de asemenea sume, pretențiile fiind susținute la modul generic.
În atare împrejurări, nu se poate vorbi despre o interpretare eronată a dispozițiilor legale invocate de către reclamantul-recurent, după cum nu se poate susține nici greșita aplicare a legii, în condițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin urmare, instanța de fond temeinic și legal a reținut că în speță, s-a demonstrat doar efectuarea unei plăți, nu și faptul că datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu exista și nici că plata a fost făcută din eroare, tribunalul înlăturând criticile aduse prin recursul formulat, ca nesusținute.
Față de cele ce preced, în considerarea art. 3041 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul M. S. împotriva sentinței civile nr. 2232/29 martie 2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, intimată fiind pârâta Școala cu clasele I-VIII nr. 7 G. G. Voievod S., cu sediul în municipiul S., ..5, jud. S., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 ianuarie 2014.
Președinte Judecător JudecătorGrefier
V. E. L. S. A. C. L. N. A.
Red. VEL/Tehn. NA
Jud. fond M. L. I.
2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 24-01-2014, Tribunalul... | Abţinere. Decizia nr. 1085/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
