Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1368/2014. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 1368/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 10203/314/2012

Dosar nr._ - Pretenții –

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1368

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11 SEPTEMBRIE 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M. N.

JUDECĂTOR: G. F. F.

JUDECĂTOR: F. L.

GREFIER: Ș. L. G.

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul M. S. prin primar I. L., cu sediul în mun. S., ..5 A, județul S. împotriva sentinței civile nr. 4147 din data de 5 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâtul TERNAVEȚCHI L., domiciliat în mun. S., ..8, ..6, județul S..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul pârât asistat de avocat N. L., lipsă fiind recurentul reclamant.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat N. L. depune la dosar împuternicirea avocațială prin care face dovada asigurări asistenței juridice în instanță a intimatului pârât (fila 11), după care depune la dosar copia cărți de identitate a intimatului pârât (fila 12) din care rezultă faptul că numele corect al acestuia este T. L. și nu TERNAVEȚCHI L., solicitând astfel rectificarea numelui astfel cum a fost consemnat pe conceptul de citare.

Totodată depune la dosar (în dublu exemplar) întâmpinarea la recursul promovat în cauză și practică judiciară ( filele 13-17, respectiv 18-82).

Instanța procedând la verificarea susținerilor apărătorului ales al intimatului pârât constată că potrivit copiei cărți de identitate numele acestuia este T. și nu TERNAVEȚCHI cum în mod greșit s-a consemnat, sens în care dispune rectificarea.

De asemenea, instanța încuviințează proba cu practica judiciară depusă la dosar de apărătorul ales al intimatului pârât, după care, văzând că nu mai sunt alte cereri, probe de solicitat sau excepții de invocat, că recurentul reclamant prin petitul cererii de recurs a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu disp. art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat N. L. pentru intimatul pârât solicită respingerea recursului ca nefondat, precizând că referitor la natura juridică a contractului dedus judecății, calificarea acesteia a fost impusă de faptul că, raportându-se la termenii folosiți în cuprinsul convenției, părțile au invocat interpretări diferite ale acordului lor de voință, reclamantul susținând că acest acord de voință are natura juridică a unui antecontract de vânzare cumpărare, iar clientul său susținând că este vorba de un contract de antrepriză.

Astfel, apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 977, 982 din vechiul Cod de procedură civilă.

În ceea ce privește Decizia civilă nr. 1620/2005 a Curții de Apel S., prin care recurentul a fost obligat să construiască locuința contractată, această decizie nu infirmă ci, dimpotrivă, confirmă calificarea juridică reținută de instanța de fond.

Referitor la dispozițiile Decretului lege nr. 61/1990, statuările instanței de fond privind incidența acestui act normativ nu sunt străine cauzei, așa cum fără temei pretinde recurentul.

Este real faptul că Decretul lege nr. 61/1990 reglementează vânzarea către populație a locuințelor construite din fondurile statului dar în speță părțile au înțeles să completeze acordul lor de voință cu dispozițiile actului normativ sus menționat, sens în care în partea finală a contractului s-a stipulat că "drepturile și obligațiile părților prevăzute în prezentul contract se completează cu drepturile și obligațiile ce decurg din Decretul lege nr. 61/1990 și HG nr. 608/1990, 87/1991,214/1991". Clauza sus menționată se impune a fi interpretată în sensul că unitatea vânzătoare a înțeles să acorde cocontractanților facilitățile la stabilirea și plata prețului reglementate de actul normativ sus invocat, așa încât interpretarea actului juridic dedus judecății de către instanța de fond este în deplină concordanță cu acordul de voință al părților și cu dispozițiile legale a căror incidență a fost menționată în chiar cuprinsul contractului.

Nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia prima instanță ar fi reținut în mod eronat că recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii în termen a obligației de predare a locuinței contractante.

Nu pot fi reținute nici susținerile recurentului în sensul că ar fi existat o imposibilitate obiectivă de finalizare a lucrărilor în termenul de 10 luni stabilit prin Decizia nr. 1620/2005 a Curții de Apel S. motivat de faptul că a fost necesară parcurgerea tuturor etapelor administrative reglementate de legislația aplicabilă în materia achizițiilor publice.

De asemenea, sub aspectul culpei contractuale sunt de asemenea lipsite de relevanță susținerile recurentului în sensul că a preluat administrarea fondului locativ în anul 1998 și că anterior acestei date obligația de finalizare a locuinței contractate aparținea fostei RAUCL S..

Deși recurentul pretinde că pârâtul nu și-ar fi îndeplinit obligația de a achita diferențele de preț ivite pe parcursul execuției, așa cum s-a stipulat în contract, această susținere este infirmată de statuările cu putere de lucru judecat din decizia nr. 1620/2005 a Curții de Apel S..

În ceea ce privește pretenția privind obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, aceasta nu se justifica a fi admisă deoarece, pe de o parte, transferul dreptului de proprietate a operat doar în privința locuinței contractate, terenul aferent fiind doar concesionat beneficiarului iar, pe de altă parte, acest transfer s-a realizat în mod valabil prin simplul acord de voință al părților, fără a fi condiționat de încheierea actului de vânzare cumpărare în formă autentică. împrejurarea că OCPI S. refuză înscrierea dreptului de proprietate al cumpărătorului în cartea funciară în temeiul contractului în discuție nu este de natură să schimbe natura juridică a acestui contract și nici să impună, în absența vreunei dispoziții legale în acest sens, încheierea unui act autentic, refuzul înscrierii putând fi cenzurat prin promovarea căilor de atac reglementate de dispozițiile Legii nr. 7/1996, respectiv de Noul Cod Civil.

În consecință, a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL:

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ din data de 7.12.2012, reclamantul M. S. - prin I. L. în calitate de Primar a solicitat obligarea pârâtului Ternaveschi L. la plata sumei de 75.945 lei cu titlu de diferență de preț și la încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, care să cuprindă prețul final al apartamentului.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că, contractul de vânzare cumpărare preliminar nr. 39/II/1992 a fost încheiat între R.A.U.J. C.L. S. și pârâtul Ternaveschi L., prin acest contract R.A.U.J. C.L. S. se obliga să vândă, iar pârâtul să cumpere un apartament care urma să fie edificat în condițiile prevăzute în convenție.

A mai arătat reclamantul că nu este vorba de încheierea unui act translativ de proprietate, ci de un act preliminar intervenit între părți, fiind mai degrabă un antecontract, o promisiune de vânzare cumpărare.

După ce R.A.U.J.C.L. S. a trecut prin mai multe forme de organizare, în anul 1998 prin Hotărârea Consiliului Local nr. 64/1998 municipalitatea a preluat activitatea de administrare a fondului locativ de stat, iar prin Decizia nr. 1620/2005 Curtea de Apel S. a stabilit un termen pentru finalizarea și predarea apartamentelor către beneficiari de 10 luni de la data pronunțării ( 19.10.2005).

Reclamantul a susținut că execuția blocului nr. 20 din ansamblul de locuințe Obcine 1B unde pârâtul a contractat apartamentul nr. 20 a fost terminată la data de 21.05.2010, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la terminarea lucrărilor și înregistrat cu nr._/21.05.2010.

A menționat, totodată, că după stabilirea diferenței de achitat a înștiințat și somat pârâtul asupra diferenței de achitat și l-a invitat la sediul Primăriei mun. S. pentru a plăti această diferență și pentru perfectarea contractului de vânzare cumpărare, însă pârâtul nu a dat curs invitației.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă și art. 1072 Cod civil.

În dovedirea susținerilor din acțiune, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f.7-29 dosar).

Legal citat, pârâtul Ternaveschi L. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției extinctive în privința cererii ce are ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de_ lei cu titlu de diferență preț și a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă (f.38 dosar).

În motivarea acestei excepții, a arătat că termenul de 3 ani pentru valorificarea pretențiilor reclamantului privind diferența de preț pretins datorată în temeiul contractului de vânzare cumpărare nr. 39/1992 a început să curgă cel târziu la data de 19.08.2006 ( când a expirat termenul stabilit prin Decizia nr. 1620/2005 a Curții de Apel S.) și s-a împlinit la data de 19.08.2009 anterior promovării acțiunii de față, fără ca în acest interval să fi intervenit vreo cauză de întrerupere sau suspendare a prescripției extinctive.

Prin răspunsul la întâmpinare (f.43 dosar), reclamantul a solicitat respingerea prescripției dreptului la acțiune ca nefondată.

Prin Încheierea de ședință din data de 2.07.2013 (f.140 dosar), instanța a respins ca nefondată excepția prescripției invocată de pârât.

Prin sentința civilă nr. 4147 din data de 5 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ , s-a respins, ca nefondată, cererea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamantul M. S. - prin Primar I. L. în contradictoriu cu pârâtul Ternaveschi L., domiciliat în mun. S., .. 8, ..6, jud. S..

Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, între R.A.U.J.C.L. S., în calitate de vânzător și pârâtul Ternaveschi L., în calitate de cumpărător s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare preliminar nr. 39/II/1992 având ca obiect o locuință situată în mun. S., . nr.20, etaj V, .. 20, jud. S.. (f.7)

Potrivit clauzelor contractuale părțile au convenit că prețul vânzării este de 1.256.338 lei) iar unitatea contractanta se obliga sa predea locuința beneficiarului la data de 31.12.1993.

Prin prezenta acțiune se solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în temeiul art. 112 C.P.C. și 1073 cod civil 1864 să oblige pârâtul la plata sumei de 75.945 lei cu titlu de diferență de preț și la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, care să cuprindă prețul final al apartamentului.

În drept, potrivit art. 969 Cod civil 1864 convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1073 creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar în cazul contrar are dreptul la dezdăunare.

Reclamantul a susținut, referitor la contractul în cauză, că în fapt și în drept nu este vorba de încheierea unui act translativ de proprietate, ci de un act preliminar intervenit între părți, cum o arată chiar și denumirea înscrisului, un antecontract, o promisiune de vânzare-cumpărare.

Pârâtul a afirmat că, în speță, contractul este unul de antrepriză.

1. Instanța a considerat că se impune, în primul rând, determinarea naturii juridice a convenției părților nr. 39/II/1992.

Conform art. 1294 Cod civil 1864 contractul de vânzare-cumpărare a fost definit drept contractul (sinalagmatic, oneros, comutativ, consensual, translativ de proprietate) prin care una dintre părți -vânzătorul- strămută proprietatea unui bun al său asupra celeilalte părți –cumpărătorul- care se obligă în schimb a plăti vânzătorului prețul bunului vândut

Antecontractul de vânzare-cumpărare este acea convenție prin care una din părți (promitent) se obligă că va vinde, iar cealaltă parte (beneficiar) se obligă că va cumpăra un anumit bun la un preț determinat, contract care va fi perfectat în viitor.

În baza antecontractului, ambele părți pot cere încheierea convenției de vânzare. Antecontractul nu are caracter translativ de proprietate, ci dă naștere numai obligației de a se transmite proprietatea bunului în viitor.

Contractul de antrepriză este convenția prin care o parte numită antreprenor se obligă să execute pe riscul său și în mod independent o anumită lucrare pentru cealaltă parte, numită client în schimbul unui pre’ (art. 1413 Cod civil 1864).

În speță, instanța a constatat că între părți a intervenit un veritabil contract de vânzare-cumpărare.

Astfel, potrivit prevederilor convenției, RAUJCL S. ”vinde” iar pârâtul Ternaveschi L. ”cumpără” o locuință în suprafață de 70,95 mp. precum și cota indiviză de 3,7 % din suprafața de folosință comună cu prețul de1.256.338 lei (ROL).

Fără a fi ținută de limbajul utilizat de părți pentru a defini raportul juridic intervenit între ele, instanța apreciază că intenția acestora a fost, fără urmă de îndoială, de a înstrăina și, respectiv, de a dobândi proprietatea asupra imobilului individualizat în contract. Părțile au stabilit atât obiectul contractului - prețul și bunul - cât și obligațiile corelative ce le incumbă - de a preda bunul și respectiv de a plăti prețul.

Mai mult, așa cum reiese chiar din cuprinsul contractului (art. 2), pârâtul a achitat, la data încheierii convenției, prețul stabilit, în lunile aprilie și mai 1992.

Conform mențiunii din partea finală a contractului eventualele diferențe valorice în plus la data recepției preliminare vor fi reglementate pe bază de act adițional, și vor fi achitate de cumpărător din fonduri proprii, neplata acestora conducând la decalarea termenului de punere în funcțiune.

Existența acestei mențiuni nu este de natură a conduce la o altă concluzie față de calificarea contractului, ca fiind unul de vânzare cumpărare. Această clauză poate evidenția, cel mult, natura specială a contractului intervenit respectiv cea de vânzare-cumpărare a unui bun viitor.

Prețul bunului a fost convenit de părți și consemnat în contract, cocontractanții admițând că la predarea acestuia, în viitor, pot apărea eventuale diferențe.

Importantă este mențiunea din contract raportat la cadrul legislativ sub imperiul căruia acesta a fost încheiat: „Drepturile și obligațiile părților prevăzute în prezentul contract se completează cu drepturile și obligațiile ce decurg din Decretul-Lege 61/1990”

Astfel, în cazul contractelor de vânzare-cumpărare care au preturi legale obligatorii (cum este cel în cauză încheiat în baza Decretului - Lege 61/1990 privitor la înstrăinarea unor locuințe construite din fondurile statului), deși se admite modificarea prețului, pe parcursul derulării contractului, ca urmare a unei modificări legislative, practica judiciară a statuat că vânzătorul nu poate refuza predarea bunului, solicitând o diferență de preț, pe motiv că acesta din urmă s-a majorat ulterior achitării de către cumpărător a prețului prevăzut în contract.

Decretul-Lege 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație statua, în art. 3, că locuințele prevăzute la art. 1 se vând cetățenilor români cu domiciliul în țară, cu achitarea integrală a prețului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau prin acordarea unui împrumut de către Casa de Economii și Consemnațiuni.

Așadar, și din prisma legislației incidente, contractul perfectat apare ca fiind tot un contract veritabil de vânzare-cumpărare.

Pe lângă argumentele mai sus menționate, la calificarea convenției părților ca fiind contract de vânzare-cumpărare se are în vedere și Decizia nr.1620/2005 a Curții de Apel S. (filele 9-13 dosar) prin care s-a admis acțiunea promovată de Asociația nr. 20,21,22 (formată din persoanele care au avut încheiate contracte preliminare pentru blocurile 20,21,22) și s-a obligat M. S. să predea apartamentele către beneficiari stabilindu-se un termen pentru finalizarea lucrărilor de 10 luni de la data pronunțării – 19.10.2005.

În considerentele hotărârii amintite, s-a reținut (cu putere de lucru judecat) că prețul locuinței a fost achitat integral de cumpărători (printre care și pârâtul Ternaveschi L.)) iar M. S. nu a făcut dovada stabilirii unor diferențe de preț prin acte adiționale, în sarcina membrilor asociației.

Or, în măsura în care se considera că între părți a intervenit doar o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, Curtea nu ar fi obligat M. la predarea apartamentelor, căci vânzătorul nu a vândut, iar cumpărătorul nu a cumpărat, neexistând în sarcina părților obligațiile corelative specifice contractului de vânzare-cumpărare (plata prețului și predarea bunului). Așa cum s-a evidențiat mai sus, din antecontract se naște doar o obligație de a face care incumbă cocontractanților și anume de a perfecta, pe viitor, convenția translativă de proprietate.

Dacă promitentul-vânzător nu-și respectă obligația stabilită, beneficiarul-cumpărător nu poate cere predarea bunului, întrucât nu a devenit proprietar.

Nerespectarea din culpă a obligației de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare dă dreptul celeilalte părți de a solicita rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare (art. 1020 din Codul civil) și, eventual, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat (daune-interese) în baza art. 1075 din același cod. Nu poate fi exclusă nici posibilitatea ca, dacă lucrul se mai găsește în patrimoniul vânzătorului și nu există alte impedimente legale, instanța sesizată să oblige promitentul, sub sancțiunea de daune cominatorii, la încheierea contractului și să pronunțe, în baza art. 1073-1077 din Codul civil, o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, această hotărâre urmând să aibă caracter constitutiv de drepturi la data rămânerii definitive și irevocabile.

De precizat, de asemenea, că nu se poate concluziona, din considerentele Deciziei nr.1620/2005 a Curții de Apel S., că între părți a intervenit un contract de antrepriză prin prisma faptului că instanța a obligat municipiul să finalizeze locuințele vândute. Curtea de Apel S. a obligat municipiul S. să predea apartamentele, această operație presupunând, implicit, ca aceste bunuri să existe sens în care a stabilit un termen pentru desăvârșirea (finalizarea) lor. Modul în care municipiul înțelegea să se achite de această obligație era în întregime la latitudinea acestuia din urmă. De altfel, municipiul a procedat la încheierea cu S.C. Civica G. S.A a unui contract de prestări servicii - execuție lucrări nr._/31.08.2007 având ca obiect executarea lucrărilor, execuția constând în reluarea lucrărilor de la stadiul fizic existent și finalizarea imobilului.

Instanța învederează că din încheierea contractului de vânzare-cumpărare rezultă o obligație de a da ce presupune două operațiuni de ”predare” una în sens juridic- de transmitere a dreptului de proprietate și una în sens material – de remitere a bunului înstrăinat.

Spre deosebire, în cazul contractului de antrepriză antreprenorul își asumă, în primul rând (și de cele mai multe ori intuitu personae) o obligație de a face- de a realiza lucrarea și apoi una de a da – respectiv de a transmite proprietatea asupra acesteia. Prin urmare, trebuie subliniat că această obligație de a face- de a construi imobilul- este de esența contractului de antrepriză și reliefează scopul părților la încheierea convenției.

Din acest punct de vedere instanța de fond a constatat că nicăieri în cuprinsul contractului vânzătorul RAUJCL S. nu se obligă să construiască pentru cumpărătorul Ternaveschi L. imobilul pe care îl înstrăinează, asumându-și față de acesta, obligațiile specifice antreprenorului.

În ceea ce privește pretențiile reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 75.945 lei cu titlu de diferență de preț și la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, care să cuprindă prețul final al apartamentului, instanța consideră că sunt neîntemeiate pentru cele ce urmează:

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 284/16.12.2010 s-a aprobat vânzarea a 20 apartamente din blocul de locuințe nr. 20 din Ansamblul de locuințe Obcini 1 B și de asemenea, s-a aprobat raportul de consultanță imobiliară și evaluare a blocului de locuințe nr. 20, ce cuprindea și diferențele de preț ce urmau a fi achitate de către contractanți.

A constatat astfel reclamanta faptul că pârâtul ar mai avea de achitat pentru apartamentul în cauză o diferență de 75.945 lei.

Conform art. 1294 Cod civil 1864 vânzarea este o convenție prin care două părți se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta a plăti celei dintâi prețul lui, iar art. 1313 Cod civil 1864 prevede că vânzătorul are două obligații principale, a preda lucrul și a răspunde de evicțiune și de viciile acestuia.

Așadar, în virtutea contractului de vânzare-cumpărare intervenit, cumpărătorul este obligat să achite prețul, iar vânzătorul este obligat să predea bunul vândut.

În cazul în care această obligație nu este îndeplinită cumpărătorul poate fie să invoce excepția de neexecutare a contractului, fie să ceară rezoluțiunea cu daune interese, fie să ceară executarea în natură a obligației (sau daune interese în măsură în care aceasta nu mai este posibilă).

În speță, obligația de predare a devenit scadentă la data de 31.12.1993, (conform mențiunilor din contract) iar cumpărătorul, care achitase prețul apartamentului a optat pentru obținerea executării în natură a obligației ce îi revenea vânzătorului ceea ce s-a și întâmplat prin Decizia nr.1620/2005 a Curții de Apel S. în cadrul căreia s-a stipulat un nou termen de predare -19.10.2005.

Ori, vânzătorul nu poate pretinde, modificarea clauzei contractuale referitoare la preț în condițiile în care culpa pentru nerespectarea atât a termenului contractual, cât și a celui judecătoresc de predare a apartamentului îi aparține.

Împrejurarea că, pe parcursul timpului, au intervenit schimbări în ceea ce privește vânzătorul nu este de natură a afecta drepturile și obligațiile cumpărătorului, din moment ce acestuia nu i se poate imputa nici o neexecutare a obligațiilor contractuale, iar reclamantul M. S. a preluat atât activul, cât și pasivul R.A.U.J.C.L. S. fără rezerve.

Instanța de fond a reținut că în anul 1998, după ce R.A.U.J.C.L. S. a trecut prin mai multe forme de organizare, prin Hotărârea Consiliului Local nr.64/1998 municipalitatea a preluat activitatea de administrare a fondului locativ de stat.

Ca atare, sancțiunea pentru neîndeplinirea, la timp, a obligației contractuale de predare a apartamentului constă în suportarea de către vânzător a riscului contractului și anume efectele diferențelor de cost apărute în perioada 1993-2010 (data de când trebuia predat imobilul și data când s-a realizat efectiv apartamentul).

Nu trebuie omisă, în analizarea pretențiilor reclamantului, intenția legiuitorului de a acorda, anumitor categorii de persoane anumite facilități la cumpărarea unei locuințe, cum ar fi stabilirea unui preț inferior pieții.

În măsura în care instanța ar obliga, pe cei care au cumpărat, în baza unor asemenea acte normative, să plătească, o diferență din prețul actualizat al imobilului determinat în raport de valorile existente pe piața imobiliară din prezent, s-ar ajunge la lipsirea de eficiență practică a dispozițiilor legale sus amintite și la încălcarea spiritului acestora.

Pe de altă parte, și cu caracter de principiu (câtă vreme în speță procedurile de vânzare au fost finalizate) mai reține instanța voința constantă a legiuitorului de a reglementa special prețul imobilelor vândute în temeiul Decretului Lege 61/1990, materializată prin adoptarea Legii 244/2011 ce în art. II prevede faptul că locuințele și spațiile cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, pentru care la data intrării în vigoare a legii sunt în curs de derulare procedurile de vânzare, se vând la prețul stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare.

În cauză, acest preț al vânzării a fost stabilit de părți (și achitat de pârât) încă din anul 1992.

În ceea ce privește necesitatea întocmirii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, instanța arată că înscrisul-convenție a părților având ca obiect construcții încheiat în anul 1992 este unul consensual și, ca atare, este perfect valabil, nefiind dată ad validitatem cerința formei autentice.

Cu alte cuvinte, vânzarea a fost perfectată de îndată ce părțile s-au învoit asupra bunului și prețului, convenția fiind încheiată prin simplul acord de voință al părților, fără îndeplinirea vreunei formalități, în speță a autentificării de către notarul public a actului.

Nici în ceea ce privește terenul aferent locuinței nu se pot reține afirmațiile reclamantului referitoare la necesitatea formei autentice, dat fiind că terenul aferent locuinței, în suprafață de 19,07 mp a fost concesionat (iar nu vândut), potrivit dispozițiilor contractuale, pe durata existenței construcției.

Mai arată instanța și faptul că, în cazul neachitării ”diferențelor valorice” solicitate de reclamant nu s-ar putea vorbi despre o îmbogățire fără justă cauză a pârâtului (așa cum încearcă să acrediteze reclamantul) în condițiile în care cumpărătorul a fost lipsit, timp de 20 de ani, atât de folosința banilor investiți cât și de folosința imobilului achiziționat.

În concluzie, reclamantul nu poate pretinde de la pârât obligarea acestora la plata unei diferențe de preț disproporționate în raport cu prețul stipulat în contractul intervenit între părți, în contextul în care tocmai existența și întinderea acestei diferențe este rezultatul comportamentului contractual necorespunzător al vânzătorului, acest lucru nefiind admisibil în virtutea principiului nemo propriam turpitudinem allegans.

Pe cale de consecință, instanța, de fond a respins acțiunea formulată de reclamantul M. S. prin primar în contradictoriu cu pârâtul Ternavețchi L., ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a promovat recurs reclamantul M. S. – PRIN PRIMAR I. L., solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinței criticate, admiterea acțiunii formulate și obligarea pârâtului la plata sumei de 75.945 lei cu titlul de diferență de preț și la încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică care să cuprindă prețul final al apartamentului.

În motivare a arătat că, în fapt, prin cererea formulată a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 75.945 lei cu titlul de preț și obligarea acesteia la încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică care să cuprindă prețul final al apartamentului. În drept au fost invocate prevederile art. 1073 din Codul Civil potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. Prin Sentința nr. 5367/2013 a Judecătoriei S., instanța judecătorească a respins ca nefondată acțiunea Municipiului S.. A considerat că hotărârea pronunțată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Instanța judecătorească a interpretat greșit natura juridică a contractului

intervenit între RAUJCL S. si pârât.

Interpretarea contractelor presupune determinarea și calificarea conținutului acesteia, a clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor și obligațiilor părților. Dacă voința părților este clar exprimată, nu se pune problema interpretării, care este necesară doar în situația în care există discrepanță între voința reală și voința declarată a părților, când clauzele sunt echivoce, confuze sau contradictorii ori când contractul este incomplet.

Interpretarea clauzelor trebuie să aibă în vedere voința reală a părților semnatare ale contractului, în acord cu dispozițiile art. 977 Cod civil.

În prezenta cauză instanța judecătorească care a soluționat fondul a ținut să ofere o

interpretare a clauzelor contractuale apreciind că în speță ar fi vorba despre un contract de vânzare cumpărare de bunuri viitoare. Abordarea acesta o consideră a fi greșită, părțile înțelegând să încheie un contract de vânzare/cumpărare preliminar.

Așa cum a arătat contractul de vânzare cumpărare preliminar nr. 181/1993 încheiat între RAJUCL S. și pârâtă este un antecontract din cuprinsul căruia rezultă în mod evident că are ca obiect executarea unei lucrări. În fapt și în drept nu este vorba de încheierea unui act translativ de proprietate, ci de un act preliminar intervenit între părți, cum o arată chiar și denumirea înscrisului, fiind un veritabil antecontract.

Antecontractul de vânzare-cumpărare duce numai la nașterea unui drept de creanță si a unei obligații corelative pentru ambele părți ale antecontractului dar dreptul de proprietate asupra lucrului rămâne netransmis.

Antecontractul de vânzare cumpărare este convenția sinalagmatică cu titlul oneros, așa cum arată chiar pârâta, prin care cele două părți contractante, deopotrivă promitent și beneficiar se obligă reciproc a efectua toate operațiunile juridice necesare pentru ca transferul proprietății de la vânzător la cumpărător să opereze.

Din cuprinsul clauzelor contractuale rezultă că R.A.U.J.C.L s-a obligat să execute lucrările de construire a unui apartament situat în blocul nr. 20 din Ansamblul Obcini. Chiar din Decizia nr. 1620/2005 a Curții de Apel S. rezultă că în fapt e vorba de un contract de executare de lucrări atâta timp cât prin dispozitivul respectivei hotărâri "obligă municipalitatea să finalizeze apartamentele"

Contractului preliminar de vânzare/cumpărare nu îi sunt aplicabile prevederile Decretului Lege nr. 61/1990.

În motivarea Sentinței nr. 5367/2013 a Judecătoriei S., se reține o incidență a Decretului-Lege nr. 61/1990. Într-adevăr în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare preliminar sa prevăzut ca temei dispozițiile respectivului act normativ, însă instanța judecătorească trebuia să observe că Decretul-Lege nr. 61/1990 nu are aplicabilitate în speța de față. Din cuprinsul actului normativ cât și din legislația conexă adoptată pentru aplicarea Decretului-Lege nr.61/1990, respectiv H.G.R. nr. 608/1990, H.G.R. nr. 88/1991 rezultă fără echivoc că acesta se referă la locuințele construite din fondul statului Ori, contractul încheiat între fosta R.A.U.J.C.L. S. și pârât nu se referea la vinderea unui apartament din fondul statului, ci la vânzarea unui apartament care urma să fie edificat.

Legislația la care se face trimitere se referă la persoanele care după evenimentele din 1989 aveau posibilitatea să dobândească în proprietate imobilele deținute imobile care aveau destinația de locuință și care erau construite din fondul statului.

În mod eronat a reținut instanța judecătorească ca M. S. nu a făcut dovada îndeplinirii la termen a obligației de predare a bunului.

Prin Decizia nr. 1620/2005 a Curții de Apel S. s-a stabilit un termen de finalizare și predare a apartamentelor către beneficiari de 10 luni de la data pronunțării deciziei, respectiv de la data de 19.10.2005. Fără a face aprecieri cu privire la termenul de 10 luni, raportându-ne la legislația incidență considerăm că nici o autoritate publică din România nu poate finaliza si „preda la cheie" 3 blocuri de locuințe cu 6, 7, respectiv 8 etaje într-un termen de 10 luni.

Lucrările începute la fundații de către RAUJCL S. au fost sistate începând cu anul 1992, lucrările nefiind conservate corespunzător au fost într-un proces continuu de degradare favorizat de factori de mediu și climatici. Precizăm că după pronunțarea Deciziei nr. 1620/2005, municipalitatea a demarat mai multe proceduri prin care întocmit: o expertiză tehnică pentru structura existentă a blocului, un studiu de fezabilitate o lucrare de proiectare a construcției ce urma a fi efectuată procedură pentru atribuirea contractului de execuție:

Fiind vorba de o instituție publică toate aceste proceduri au fost realizate prin licitație publică în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 34/2006 privind achizițiile publice. Procedurile reglementate de O.U.G. nr. 34/2004 impun parcurgerea unor. etape procedurale desfășurate în interiorul unor termene impuse de către legiuitor. Parcurgerea acestor etape obligatorii pentru o autoritate publică au făcut imposibilă posibilitatea de respectare a termenului de 10 luni

Contractul nr._/31.08.2007 din 15.08.2007 încheiat între M. S. și S.C. Civica G. S.A a avut ca obiect executarea lucrărilor la blocul nr. 20, execuția constând în reluarea lucrărilor de la stadiul fizic existent și finalizarea imobilului P+7.

În baza contractului mai sus menționat a fost eliberată Autorizația de Construire nr. 111/2007 în favoarea S.C. CIVICA G. S.A. S. având ca obiect execuția lucrărilor de construcții la blocul nr. 20 din Ansamblul Obcini IB din municipiul S..

La data de 21.05.2010 a fost încheiat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor care atestă încheierea lucrărilor de construire la blocul nr. 20.

A apreciat că municipalitate a desfășurat toate procedurile legale pentru execuția și finalizarea blocurilor 20,21,22, fapt care în mod obiectiv nu se putea încadra în termenul de 10 luni (luându-se în calcul chiar și perioada de iarnă).

Instanța judecătorească nu a analizat apărările municipiului S. cu privire la sumele alocate pentru finalizarea apartamentului contractat.

Instanța judecătorească nu a analizat înscrisurile depuse de către M. S., înscrisuri din care rezultă implicațiile financiare care au condus la finalizarea apartamentului contractat. În mod nejustificat se reține în cuprinsul motivării că prețul ar fi disproporționat în raport cu prețul stipulat în contract, dar nici pârâtul, nici instanța judecătorească nu au contestat raportul de evaluare depus.

Finalizarea apartamentului contractat de pârât s-a făcut din fonduri publice alocate de la bugetul local al municipiului S. (din impozite și taxe locale), iar aceste sume trebuie recuperate. Dobândirea apartamentului fără plata diferențelor valorice așa cum s-a prevăzut în contract, ar constitui și o evidentă îmbogățire fără justă cauză. în motivarea Deciziei nr. 1620/2005 invocată de către pârâtă în apărare, se arată că prețurile stabilite la momentul contractării au fost achitate integral și că municipalitatea nu făcut dovada stabilirii unor diferențe de preț prin încheierea unor acte adiționale. într-adevăr, prețul menționat a fost achitat, însă pârâtul se obliga potrivit prevederilor contractuale să achite eventualele diferențe valorice, ori la nivelul anului 2005 nu au existat acte adiționale întrucât lucrările erau sistate anterior anului 1998 când municipalitatea a preluat lucrările de investiții la fondul locativ. Anterior pronunțării Deciziei nr. 1620/2005 nu se putea solicita diferențe de preț întrucât municipalitatea nu efectuase lucrări de construire.

Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului S. nr. 2/2006 privind aprobarea bugetului local pe anul 2006 a fost aprobat și Programul obiectivelor de investiții pe anul 2006 cu finanțare integrală sau parțială de la bugetul local. La capitolul 70.02-lucrări noi la subcapitolul 07 este prevăzut blocul 20 din Ansamblul de locuințe Obcini IB:

De asemenea, prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului S. nr. 23 din 22.02.2007 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții " . Ansamblul de locuințe Obcini IB S." în Expunerea de motive nr. 7442/14.02.2007 care a stat la baza HCL nr. 23/2007 în care se arată că: "pentru finalizarea acestui . de 4.146.647 lei din care 2.064.240 lei pentru cele 20 de apartamente contractate, urmând ca după recepția apartamentelor această sumă să fie recuperată de la contractanți".

Nu în ultimul rând prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului S. nr. 2/2007 privind aprobarea bugetului local pe anul 2007 a fost aprobat și Programul obiectivelor de investiții pe anul 2007 cu finanțate integrală sau parțială de la buget care la capitolul 70.02- Lucrări în continuare, are prevăzut blocul nr. 22.

Din toate aceste înscrisuri rezultă că pentru edificarea apartamentelor care compun blocul 20. din Ansamblul Obcine IB. unde este situat apartamentul contractat de pârât municipalitatea a prevăzut sume în buget pentru finalizarea acestora, sume care au fost plătite de la bugetul local și care urmează a fi recuperate. În acest context, a considerat că cererea de obligare la plată a diferenței rezultate pentru edificarea apartamentului este pe deplin justificată.

În privința capătului de cerere privind obligarea pârâtului la încheierea contractului in formă autentică facem precizarea ca acesta s-a obligat ca eventualele diferențe valorice să fie achitate pe bază de act adițional. După finalizarea lucrărilor la blocul nr. 20 a invitat pârâtul în repetate rânduri la sediul Primăriei municipiului S. pentru a perfecta contractul de vânzare cumpărare în formă autentică astfel cu prevede legislația în materie. În sprijinul faptului că actul încheiat în anul 1992 nu este un act translativ de proprietate îl constituie si refuzul O.C.P.I S. de a intabula în registrele de carte funciară la solicitarea pârâtului "dreptul de proprietate" asupra apartamentului din blocul 20.

În drept, art. 304/1 și următoarele Cod procedură Civilă, iar potrivit art. 242 alin. 2 Cod Procedura Civilă solicităm judecata în lipsă.

Intimatul T. L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul M. S.-prin primar împotriva sentinței civile nr. 5367/2013 a Judecătoriei S. pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește natura juridică a contractului dedus judecății, calificarea acesteia a fost impusă de faptul că, raportându-se la termenii folosiți în cuprinsul convenției, părțile au invocat interpretări diferite ale acordului lor de voință, reclamantul susținând că acest acord de voință are natura juridică a unui antecontract de vânzare cumpărare, el ca pârât a susținut că este vorba de un contract de antrepriză.

Potrivit art.977 cod civil anterior, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, iar potrivit art. 982 din același cod toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.

Raportat la regulile de interpretare sus menționate, în mod corect a concluzionat instanța de fond că acordul de voință al părților are natura juridică a unui contract de vânzare cumpărare având ca obiect un bun viitor, respectiv un apartament pe care antecesoarea reclamantului, respectiv fosta RAJUCL S. urma să îl construiască și să îl predea beneficiarului.

Folosirea, în preambulul contractului în discuție, a termenului "preliminar" nu poate constitui un argument pentru calificarea actului juridic în discuție ca fiind de natura unui antecontract de vânzare cumpărare din moment ce clauzele contractuale nu fac referire la vreun drept de creanță în favoarea beneficiarului și nu stabilesc în sarcina vreuneia din părți obligații referitoare la îndeplinirea formalităților necesare pentru transferul în viitor al dreptului de proprietate asupra imobilului contractat.

În mod similar, inexistența unor clauze în raport de care antecesoarea reclamantului să fie ținută a executa lucrarea de construire a locuinței contractate înlătură posibilitatea calificării convenției părților ca fiind un contract de antrepriză.

În ceea ce privește decizia nr. 1620/2005 a Curții de Apel S., prin care recurentul a fost obligat să construiască locuința contractată, această decizie nu infirmă ci, dimpotrivă, confirmă calificarea juridică reținută de instanța de fond. Din considerentele deciziei sus menționate, coroborate cu cele ale deciziei nr. 229/2005 a Curții de Apel S., care a fost modificată doar în sensul stabilirii unui termen limită de finalizare și predare a apartamentelor, rezultă fără echivoc că actele juridice încheiate de membrii Asociației de proprietari nr. 20-22 și antecesoarea reclamantului au natura unor contracte de vânzare cumpărare, sens în care s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că membrii Asociației au cumpărat apartamentele în discuție, achitând prețul convenit și că obligația corelativă asumată de vânzătoare a constat în finalizarea și predarea locuințelor la termenele stabilite.

Referitor la dispozițiile Decretului lege nr. 61/1990, statuările instanței de fond privind incidența acestui act normativ nu sunt străine cauzei, așa cum fără temei pretinde recurentul.

Astfel, în ceea ce privește termenul de predare a apartamentului, potrivit clauzei stipulate la art. 1 lit. b din contract antecesoarea reclamantului s-a obligat să îi predea locuința contractată la data de 31 decembrie 1993, condiționat de respectarea clauzelor din contract. Pe de altă parte, prin decizia nr. 1620/2005 a Curții de Apel S. a fost stabilit un termen fix de finalizare și predare a apartamentelor către beneficiarii membri ai Asociației de Proprietari nr. 20-22, respectiv data de 19 octombrie 2005. Prin urmare, dacă termenul convențional de predare a locuinței a fost supus unor condiții, termenul judiciar stabilit prin decizia sus menționată a Curții de Apel S. are caracter imperativ iar probatoriul administrat la instanța de fond relevă în mod neîndoielnic faptul că acest din urmă termen nu a fost respectat, aspect confirmat și de susținerile recurentului potrivit cărora, în îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa, contractul de execuție a apartamentelor a fost încheiat la data de 15 august 2007 iar lucrările au fost finalizate și recepționate la data de 21 mai 2010.

Nu pot fi reținute susținerile recurentului în sensul că ar fi existat o imposibilitate obiectivă de finalizare a lucrărilor în termenul de 10 luni stabilit prin decizia nr. 1620/2005 a Curții de Apel S. motivat de faptul că a fost necesară parcurgerea tuturor etapelor administrative reglementate de legislația aplicabilă în materia achizițiilor publice. Asemenea apărări puteau fi valorificate în litigiul care a avut ca obiect cererea Asociației de Proprietari nr. 20-22 de finalizare și predare a apartamentelor ori, așa cum rezultă din motivarea deciziei nr. 1620/2005, în cauza respectivă recurentul nu a contestat termenul de 10 luni propus de reclamantă pentru îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă, nu a invocat imposibilitatea finalizării lucrărilor și nici nu indicat un alt termen estimativ în acest sens, ci s-a limitat doar să conteste existența obligației de construire în sarcina sa. Raportat la aceste statuări, recurentul nu își poate invoca propria culpă de a nu fi invocat și dovedit în dosarul soluționat prin decizia sus menționată imposibilitatea de finalizare a lucrărilor în termenul propus de reclamanta din acea cauză, așa încât împrejurările invocate prin memoriul de recurs nu sunt de natură a infirma concluzia instanței de fond privind neîndeplinirea la termen a obligației de predare a locuinței contractate.

Sub aspectul culpei contractuale sunt de asemenea lipsite de relevanță susținerile recurentului în sensul că a preluat administrarea fondului locativ în anul 1998 și că anterior acestei date obligația de finalizare a locuinței contractate aparținea fostei RAUCL S..

Așa cum s-a reținut prin decizia nr. 1620/2005, în temeiul Protocolului de predare primire din 17 august 1998 activitățile de administrare a fondului locativ de stat, de vânzare, a locuințelor și de investiții pentru fondul locativ au fost predate municipalității, care a preluat astfel toate obligațiile asumate de antecesoarea RAJUCL S. față de cocontractanți, inclusiv obligația de predare a locuințelor contractate la termenele convenite. în plus, obligația de finalizare și predare a locuințelor până la data de 19 octombrie 2005 a fost stabilită în sarcina recurentului, iar nu în sarcina antecesoarei sale, așa încât susținerile referitoare la momentul preluării activităților privind spațiile locative nu au nici o relevanță în cauză.

În ceea ce privește împrejurarea că pentru finalizarea locuinței în discuție a fost necesară alocarea unor fonduri de la bugetul local, această împrejurare nu justifică prin ea însăși angajarea răspunderii mele contractuale pentru plata diferenței de preț, răspundere care nu poate fi stabilită decât prin prisma clauzelor contractuale.

Deși recurentul pretinde că eu nu mi-aș fi îndeplinit obligația de a achita diferențele de preț ivite pe parcursul execuției, așa cum s-a stipulat în contract, această susținere este infirmată de statuările cu putere de lucru judecat din decizia nr. 1620/2005 a Curții de Apel S.. Potrivit considerentelor deciziei sus menționate, excepția de neexecutare a contractului, invocată în acea cauză de apelant a fost înlăturată ca neîntemeiată cu motivarea că prețurile stabilite la momentul contractării au fost achitate integral iar recurentul nu a făcut dovada stabilirii unor diferențe de preț prin acte adiționale însușite de cocontractanți.

Pe de altă parte, din probele administrate în cauză nu rezultă în nici un mod că diferențele de preț solicitate s-ar datora modificării prețurilor și tarifelor pe durata termenului stabilit de părți pentru predarea locuinței, iar nu întârzierii nejustificate în execuție, de peste 15 ani, întârziere care este imputabilă exclusiv recurentului. Așa fiind, riscul majorării costului de execuție pe durata întârzierii nejustificate a obligației de finalizare și predare a locuinței trebuie suportat de vânzător ca sancțiune a culpei sale contractuale.

În ceea ce privește pretenția privind obligarea sa la încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, aceasta nu se justifica a fi admisă deoarece, pe de o parte, transferul dreptului de proprietate a operat doar în privința locuinței contractate, terenul aferent fiind doar concesionat beneficiarului.

Pentru considerentele ce preced a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă solicită și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

Examinând sentința civilă recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare preliminar nr. 39/II/1992 încheiat între RAUJCL S. și pârâtul T. L., acesta a cumpărat locuința situată în municipiul S., ..8, ., jud. S. la un preț de 1.256.338 lei, ce a fost achitat în întregime de cumpărător.

În cuprinsul contractului se stipulează că unitatea contractantă se obligă să predea locuința beneficiarului la data de 31.12.1993, eventualele modificări intervenite în cadrul contractului între părți urmând a fi reglementate pe bază de act adițional iar eventualele diferențe valorice la data recepției preliminare vor fi reglementate pe bază de act adițional.

Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului S. nr. 112 din data de 25 august 1997 și nr. 45 din data de 11 iunie 1998 privind reorganizarea Regiei Autonome de Utilități Comunale și Locative S., precum și HCL 64/1998, activitatea de administrare a fondului locativ a fost preluată de Consiliul Local al municipiului S., ca succesor în drepturi și obligații în ceea ce privește administrarea spațiului locativ, respectiv M. S..

Prin Decizia nr. 1620 din data de 19 octombrie 2005 a Curții de Apel S.( dosar nr. 2658/2005) s-a admis în parte acțiunea având ca obiect obligație de a face formulată de reclamantele Asociația de Proprietari nr. 20,21, 22 din . S. și s-a dispus obligarea Primăriei municipiului S. să își îndeplinească obligația de construire a locuințelor din blocurile nr. 20, 21 și 22, situate în municipiul S., ., asumată de fosta RAUCL S. prin mai multe contracte de vânzare-cumpărare, între care și contractul mai sus menționat încheiat de fosta RAUCL S. cu pârâtul T. L. și s-a stabilit ca termen de finalizare și de predare a apartamentelor către beneficiari, de 10 luni de la pronunțarea acestei decizii, 19 octombrie 2005.

În argumentarea soluției sale, Curtea de Apel S. a reținut că prin protocolul de predare primire încheiat la data de 17 august 1998, Primăria municipiului S. a primit, în temeiul HCL nr. 112/1997 și nr. 45/1998, activitatea de administrare a spațiilor locative de stat, precum și activitățile de vânzări de locuințe și investiții pentru fondul locativ de stat de la S.C. ACET S.A. S., unitate înființată prin reorganizarea fostei RAUCL S.. Aceste activități urmează a fi desfășurate în cadrul Primăriei S. ca serviciu public, din conținutul protocolului aflat la dosarul nr. 3625/2004, rezultând că au fost preluate și obligațiile asumate față de membrii asociației reclamante în calitate de cocontractanți. A mai reținut instanța de recurs că susținerile pârâtului privind neachitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de preț al apartamentelor ce fac obiectul contractelor încheiate cu RAUCL nu au fost dovedite în cauză și că din copiile contractelor depuse la dosar, rezultă că prețurile stabilite la momentul contractării au fost achitate integral iar pârâtul nu a făcut dovada stabilirii unor diferențe de preț prin acte adiționale, în sarcina membrilor asociației reclamante. În aceste condiții, instanța a constatat că pârâtului îi revine obligația de a executa lucrările de finalizare a locuințelor, în cauză nefiind incidentă excepția de neexecutare a obligației, invocată de către pârât.

După cum rezultă din procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 643 din data de 21 mai 2010 – fila 17 dosar, apartamentul pârâtului – intimat a fost finalizat la data menționată anterior, iar prin adresele: nr._ din data de 17.12.2010, nr.1400 din 16.01.2012 și nr._ din data de 29.08. 2012, reclamantul-apelant l-a somat pe pârâtul -intimat să achite suma de 75.945 lei inclusiv TVA cu titlu de diferență de preț.

În ce privește primul motiv de recurs referitor la calificarea juridică a contractului încheiat între RAUJCL S. și pârâtul-intimat T. L., instanța de control judiciar reține că acesta are natura juridică a unui contract de vânzare-cumpărare, calificarea juridică dată de prima instanță fiind una corectă.

Astfel, după cum rezultă din dispozițiile art. 1294 Cod civil, vânzarea-cumpărarea este un contract prin care una din părți – vânzătorul strămută proprietatea unui bun al său asupra celeilalte părți – cumpărătorul, care se obligă în schimb a plăti vânzătorului prețul bunului vândut.

De asemenea, după cum rezultă din definiția contractului, vânzarea este un contract sinalagmatic( bilateral), cu titlu oneros, comutativ, consensual și translativ de proprietate.

Potrivit art. 977 Cod civil, interpretarea contractelor se face în conformitate cu voința reală a părților și nu după sensul literal al termenilor, iar după cum rezultă din dispozițiile art. 984 Cod civil, oricât ar fi de generali termenii întrebuințați de părți, obiectul contractului se reduce la lucrurile la care părțile și-au propus a contracta.

Din prevederile contractului încheiat între pârât și fosta RAUCL S. al cărei succesor în drepturi și obligații contractuale este M. S., rezultă fără echivoc, că acesta a fost încheiat în baza art. Decretului-lege nr. 61/1990 care prevedea vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație.

Conform art. 1 din actul normativ menționat, întreprinderile pentru vânzarea locuințelor și oficiile specializate pot vinde către populație locuințe construite din fondurile statului, în condițiile prezentului decret-lege iar în art. 3 din același act normativ se prevede că locuințele arătate la art. 1 se vând cetățenilor români cu domiciliul în țară, cu achitarea integrală a prețului la încheierea contractului de vânzare - cumpărare sau prin acordarea unui împrumut de către Casa de Economii și Consemnațiuni, fără restricții privind deținerea în proprietate a unei a doua locuințe și că o dată cu locuința se transmite cumpărătorului acesteia și dreptul de folosință asupra terenului aferent, pe durata existenței construcției.

După cum rezultă din art. 16 al. 1 din același act normativ, contractul de vânzare-cumpărare, procesul-verbal de predare-primire a locuinței și, după caz, contractul de împrumut dovedesc dreptul de proprietate asupra locuinței cumpărate în condițiile prezentului decret-lege și constituie titlu de proprietate iar art. 18 din același act normativ impune că formularele tip privind contractele de vânzare-cumpărare, de împrumut și procesul-verbal de predare-primire a locuințelor sunt cele prevăzute în anexele nr. 3, 4 și 5.

Dacă se analizează formularul tip al contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Decretului-lege nr. 61/1990 prevăzut în anexa 3 din același act normativ și prevederile contractului de vânzare-cumpărare nr. 39/II/1992 încheiat între părți rezultă că acest contract a avut la bază formularul tip din anexa 3 a Decretului-lege nr. 61/1990, fiind inserate aceleași clauze contractuale generale care sunt identice, cu excepția mențiunilor privind identificarea bunului vândut, persoana cocontractanților, prețul vânzării, data achitării și a predării care sunt specifice fiecărui contract, restul mențiunilor privind condițiile contractului, modalitatea de plată a prețului și drepturile și obligațiile părților contractante fiind identice.

Având în vedere această împrejurare și mențiunile din contract în care se arată în mod expres că acest act este încheiat în baza Decretului-lege nr. 16/1990, tribunalul reține că acest contract a fost încheiat în baza acestui act normativ, contrar susținerilor din recurs, fiind vorba de un contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza art. 1 și 3 al.1 din același act normativ.

Tribunalul nu poate reține susținerea recurentului, că acest decret se referă la locuințele construite din fondul statului iar contractul încheiat între fosta RAUJCL S. și pârâți nu se referea la vinderea unui apartament din fondul statului, ci la vânzarea unui apartament care urma să fie edificat.

După cum rezultă din prevederile art. 1 din Decretul-lege nr. 16/1990, întreprinderile pentru vânzarea locuințelor și oficiile specializate pot vinde către populație locuințe construite din fondurile statului, în condițiile prezentului decret-lege iar după cum rezultă din prevederile art. 5 al.1 din același act normativ, primăriile județene și a municipiului București vor organiza pe principii economice unitățile specializate prevăzute la art. 1 și vor pune la dispoziția acestora lista locuințelor destinate vânzării către populație.

Or, după cum rezultă din interpretarea logică și sistematică a contractului nr. 39/II/1992, obiectul contractului este vânzarea-cumpărarea unei locuințe construite din fondurile statului, astfel că acest motiv de recurs este neîntemeiat.

Contractele încheiate în baza Decretului-lege nr. 61/1990 sunt contracte de vânzare-cumpărare, nefiind necesar a fi încheiate în formă autentică, după cum rezultă din prevederile art. 16 al. 1, 17 al.1 și 19 din acest act normativ în care se arată că contractul de vânzare-cumpărare, procesul-verbal de predare-primire a locuinței și, după caz, contractul de împrumut dovedesc dreptul de proprietate asupra locuinței cumpărate în condițiile prezentului decret-lege și constituie titlu de proprietate, titlul de proprietate prevăzut la art. 16 și ipotecile constituite asupra imobilelor se înscriu în registrele de transcripțiuni imobiliare sau în cărțile funciare, după caz iar contractul de vânzare-cumpărare, procesul-verbal de predare-primire a locuinței și contractul de împrumut, încheiate în condițiile prezentului decret-lege, au valoare de înscrisuri autentice și constituie titluri executorii.

Natura juridică a contractului rezultă din prevederile contractului în care se menționează obiectul acestuia și anume, vânzarea-cumpărarea unui imobil, prestațiile părților arătându-se că ,, RAUCL S. vinde și T. L. cumpără”, este menționat prețul vânzării de 1.256.338 lei, prețul fiind achitat în totalitate de cumpărător.

Din interpretarea logică și sistematică a prevederilor contractului rezultă că este vorba de un contract de vânzare-cumpărare a unei locuințe construite din fondurile statului, și nu de obligația de a construi o locuință iar spre această interpretare converg și dispozițiile art. 1312 Cod civil care consacră o regulă specială și derogatorie: vânzătorul -care stabilește, de regulă, condițiile contractului-trebuie să explice clar obligațiile sale, iar dacă înțelesul contractului ar fi îndoielnic, clauzele neclare se interpretează în ,,contra vânzătorului”. Înseamnă că, în materie de vânzare, nu numai clauzele referitoare la propriile obligații, dar și cele referitoare la obligațiile vânzătorului se interpretează în favoarea cumpărătorului.

Folosirea, în preambulul contractului în discuție, a termenului ,,preliminar” nu poate constitui un argument pentru calificarea actului juridic în discuție ca fiind de natura unui antecontract de vânzare cumpărare din moment ce clauzele contractuale nu fac referire la vreun drept de creanță în favoarea beneficiarului și nu stabilesc în sarcina vreuneia din părți obligații referitoare la îndeplinirea formalităților necesare pentru transferul în viitor al dreptului de proprietate asupra imobilului contractat.

De altfel, natura juridică a acestui contract a mai fost pusă în discuție în dosarul nr. 2658/2005 al Curții de Apel S. în care s-a reținut că aceste contracte încheiate de RAUCL S. au natura juridică unor contracte de vânzare cumpărare iar M. S., în calitate de succesor în drepturi și obligații al vânzătorului, avea obligația de predare a bunurilor vândute, asumată prin aceste contracte, excepția de neexecutare a obligației de predare a acestor locuințe pentru neplata integrală a prețului de către cumpărători, invocată de reclamantul-recurent în acel dosar, fiind respinsă de către instanța de recurs iar situația de fapt stabilită și dezlegarea dată problemelor de drept litigioase ridicate de reclamant prin această hotărâre judecătorească, rămasă irevocabilă, se bucură de putere de lucru judecat în prezenta cauză, prezumția de lucru judecat impunând consecvența în judecată și anume faptul că ceea ce s-a constatat și s-a statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o alta.

Astfel, tribunalul reține că actul jurisdicțional produce pe lângă efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității și efecte de opozabilitate față de terți. Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat (care se impune cu aceeași forță juridică atât părților și instanței care judecă din nou un litigiu dintre părți), interzice reluarea verificării jurisdicționale asupra acelorași aspecte care au fost deja tranșate în cadrul unui proces( în care părțile, beneficiind de respectarea dreptului la apărare și de toate garanțiile procesuale și-au afirmat și respectiv, și-au apărat drepturile).

Chiar și fără o consacrare legală expresă, acceptarea efectului pozitiv al lucrului judecat apare ca o necesitate juridică evidentă, funcția lui corespunzând nevoii de a se evita pronunțarea unor hotărâri judecătorești contradictorii cu privire la aceleași chestiuni de fapt și de drept, prin raportare și la efectul exclusiv și obligatoriu al lucrului judecat atât între părți cât și pentru instanță când judecă din nou un litigiu între aceleași părți, litigiu în cadrul căruia se invocă chestiuni de fapt și de drept litigioase care au fost tranșate în mod definitiv și irevocabil prin hotărâri judecătorești anterioare.

Prin urmare, natura juridică a contractului încheiat între părți este aceea a unui contract de vânzare-cumpărare și nu aceea a unui antecontract de vânzare-cumpărare sau a unui contract de antrepriză, astfel încât acest motiv de recurs este neîntemeiat.

În ceea ce privește motivul referitor la faptul că în mod greșit a reținut prima instanță că M. S. nu a făcut dovada îndeplinirii în termen a obligației de predare a bunului, tribunalul reține că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 39/II/1992 încheiat între RAUJCL S. și pârâtul-intimat T. L., unitatea contractantă se obliga să predea beneficiarului la data de 31.12.1993 locuința contractată, lucru care nu s-a întâmplat, iar prin Decizia nr. 1620 din data de 19 octombrie 2005, Curtea de Apel S. a stabilit în sarcina Municipiului S. în calitate de succesor în drepturi și obligații al fostei RAUCL S. un nou termen de finalizare și predare a apartamentelor către beneficiari, de 10 luni de la pronunțarea deciziei, respectiv 19 octombrie 2005, lucru care nu s-a întâmplat, locuința fiind finalizată de abia în data de 21 mai 2010, după cum rezultă din procesul verbal de recepție nr. 643 din 21 mai 2010, la 17 ani de la încheierea contractului și la aproape 5 ani de la pronunțarea deciziei.

Prin urmare, vânzătorul și-a nesocotit obligația de predare a bunului vândut asumată prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, nu a respectat nici termenul ulterior de predare stabilit prin Decizia nr. 1620 din data de 19 octombrie 2005 a Curții de Apel S., irevocabilă, precum și dispozițiile art. 1314-1334 Cod civil care consacră obligația vânzătorului de predare a bunului vândut precum și cele ale art. 970 Cod civil conform cărora ,,Convențiile trebuie executate cu bună-credință și că ele obligă nu numai la ceea ce este expres într - însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa”.

Imposibilitatea predării lucrului vândut de către reclamantul-recurent, datorită lipsei fondurilor și a imposibilității obiective de finalizare și predare a apartamentelor datorită procedurilor legale, sunt apărări ce echivalează cu o veritabilă excepție de neexecutare a contractului, excepție care este neîntemeiată, având în vedere termenul de predare a bunului vândut stabilit prin Decizia nr. 1620 din data de 19 octombrie 2005 a Curții de Apel S., irevocabilă și care constituie titlu executoriu pentru pârâtul-intimat, termen care are caracter imperativ și care nu a fost respectat de către reclamantul-recurent.

Împrejurările invocate de reclamantul-recurent pentru a justifica nepredarea în termen a bunului vândut nu sunt imputabile cumpărătorului și nu constituie motiv de a invoca excepția de neexecutare a contractului de către vânzător, având în vedere că pentru a invoca excepția de neexecutare a contractului este necesar să existe din partea celuilalt contractant o neexecutare, chiar parțială, dar suficient de importantă.

După cum rezultă din prevederile art. 1322 Cod civil, vânzătorul nu este dator să predea lucrul, dacă cumpărătorul nu plătește prețul și nu are dat de vânzător un termen pentru plată.

Conform acestor dispoziții legale, vânzătorul poate invoca excepția de neexecutare a contractului, refuzând să predea lucrul vândut dacă cumpărătorul nu plătește prețul și nu beneficiază de un termen suspensiv. Or, pârâții-intimați au plătit integral prețul convenit între părți la termenele convenite în contract iar vânzătorul nu și-a îndeplinit obligația de predare a lucrului vândut nici până în prezent, astfel că nu poate pretinde modificarea clauzei contractuale referitoare la preț în condițiile în care culpa pentru nerespectarea atât a termenului contractual, cât și a celui judecătoresc de predare a apartamentului îi aparține, după cum a reținut în mod corect prima instanță iar împrejurarea că, pe parcursul timpului, au intervenit schimbări în ceea ce privește vânzătorul nu este de natură a afecta drepturile și obligațiile cumpărătorului, din moment ce acestuia nu i se poate imputa nimic din punct de vedere contractual, iar reclamantul M. S. a preluat atât activul, cât și pasivul RAUJCL S. fără rezerve, astfel că acest motiv de recurs este neîntemeiat.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că instanța judecătorească nu a analizat apărările municipiului S. cu privire la sumele alocate pentru finalizarea apartamentului contractat și că în mod nejustificat se reține că în cuprinsul motivării că prețul ar fi disproporționat în raport de prețul stipulat în contract, dar nici pârâtul și nici instanța judecătorească nu au contestat raportul de evaluare depus, tribunalul reține că prețul vânzării este cel stabilit la pct. 2 din contractul încheiat între părți și anume 1.256.338 lei de la acea vreme, preț care a fost achitat integral de cumpărător în momentul încheierii contractului iar excepția de neexecutare invocată de reclamantul- recurent pe motiv de neplată a prețului a fost respinsă prin Decizia nr. 1620 din data de 19 octombrie 2005 a Curții de Apel S., cu argumentul că prețurile stabilite în momentul contractării au fost achitate integral iar pârâtul nu a făcut dovada stabilirii unor diferențe de preț prin acte adiționale, în sarcina membrilor asociației reclamante.

Prin urmare, deși recurentul pretinde că pârâtul nu și-ar fi îndeplinit obligația de a achita diferențele de preț ivite pe parcursul execuției, așa cum s-a stipulat în contract, această susținere este infirmată de statuările cu putere de lucru judecat din decizia nr. 1620/2005 a Curții de Apel S.. Potrivit considerentelor deciziei sus menționate, excepția de neexecutare a contractului, invocată în acea cauză de recurent a fost înlăturată ca neîntemeiată cu motivarea că prețurile stabilite la momentul contractării au fost achitate integral iar recurentul nu a făcut dovada stabilirii unor diferențe de preț prin acte adiționale însușite de cocontractanți. Cum statuările sus menționate se bucură de prezumția autorității lucrului judecat, consacrată de art. 1200 pct. 4 cod civil anterior, prezumție care are caracter absolut față de părțile litigante, nu se poate reține culpa pârâtului pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de el prin contract și nu poate fi angajată răspunderea contractuală a acestuia pentru plata unor diferențe de preț stabilite de recurent în mod unilateral, dar neînsușite prin act adițional de cealaltă parte.

Pe de altă parte, din probele administrate în cauză nu rezultă în nici un mod că diferențele de preț solicitate s-ar datora modificării prețurilor și tarifelor pe durata termenului stabilit de părți pentru predarea locuinței, iar nu întârzierii nejustificate în execuție, de peste 17 ani, întârziere care este imputabilă exclusiv recurentului. Așa fiind, în mod corect a concluzionat instanța de fond că riscul majorării costului de execuție pe durata întârzierii nejustificate a obligației de finalizare și predare a locuinței trebuie suportat de vânzător ca sancțiune a culpei sale contractuale.

Tribunalul reține că prețul este obiectul prestației cumpărătorului și corespunde valorii lucrului vândut. El trebuie să fie fixat în bani, determinat sau determinabil, sincer și serios. Prețul este determinat dacă cuantumul lui este hotărât de părți în momentul încheierii contractului, cum este în prezenta cauză iar faptul că la rubrica ,,Mențiuni” din contract se arată că eventualele diferențe valorice la data recepției preliminare vor fi reglementate pe bază de act adițional, nu conferă dreptul vânzătorului de a solicita obligarea cumpărătorului la plata diferenței de preț rezultate din creșterea prețului apartamentelor ca urmare a efectelor inflației dezvoltate în perioada 1993-2010 asupra prețului, în absența unui act adițional încheiat între părți în acest sens.

După cum s-a arătat mai sus, vânzătorul și-a nesocotit obligația de predare a bunului vândut asumată prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, nu a respectat nici termenul ulterior de predare stabilit prin Decizia nr. 1620 din data de 19 octombrie 2005 a Curții de Apel S., irevocabilă și care constituie titlu executoriu pentru pârât, precum și dispozițiile art. 1314-1334 Cod civil care consacră obligația vânzătorului de predare a bunului vândut.

Împrejurările care au împiedicat municipalitatea să își îndeplinească obligația de predare a bunului vândut în termenul prevăzut prin Decizia nr. 1620 din data de 19 octombrie 2005 a Curții de Apel S., invocate în cererea de chemare în judecată și în cererea de recurs nu sunt imputabile cumpărătorului și nu constituie motiv pentru obligarea acestuia la plata diferențelor valorice generate de devalorizarea prețului apartamentelor, creșterea costurilor de construire a locuințelor și creșterea ratei inflației, atâta timp cât acesta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, de plată a prețului convenit între părți iar în materie de vânzare, nu numai clauzele referitoare la propriile obligații, dar și cele referitoare la obligațiile vânzătorului se interpretează în favoarea cumpărătorului, după cum rezultă din dispozițiile art.1312 al.2 Cod civil.

Faptul că finalizarea apartamentului contractat de pârâți s-a făcut din fonduri publice alocate de la bugetul local al Municipiului S., iar aceste sume trebuie recuperate, nu are relevanță în cauză și nu constituie un motiv de obligare a pârâtului-intimat la încheierea unui act adițional la contract pentru plata acestei diferențe de preț, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză în contextul în care tocmai existența și întinderea acestei diferențe este rezultatul comportamentului contractual necorespunzător al vânzătorului.

În plus, chiar dacă s-ar reține apărarea reclamantului – recurent referitoare la existența unor împrejurări obiective care l-au împiedicat să finalizeze în termen apartamentul și să îndeplinească în termen obligația de predare a bunului vândut, acest lucru nu constituie un motiv de obligare a intimatului la plata diferențelor de preț valorice, având în vedere că în contractele sinalagmatice, riscul contractului este suportat de debitorul obligației imposibil de executat, în cazul de față, vânzătorul care nu a predat în termen lucrul vândut, chiar în ipoteza existenței unei imposibilități fortuite de executare a acestei obligații.

Ori determinarea prețului nu poate rămâne la aprecierea ulterioară a părților sau să depindă de voința uneia dintre ele. În aceste din urmă cazuri, contractul nu poate fi considerat încheiat decât în momentul în care părțile s-au înțeles cu privire la preț, respectiv, una din ele acceptă prețul cerut de cealaltă parte. În cauza de față, pârîtul-intimat nu a acceptat această diferență de preț stabilită în mod unilateral de succesorul în drepturi și obligații al vânzătorului, astfel încât nu poate fi obligat la plata acesteia.

În cazurile în care există prețuri legale obligatorii, părțile trebuie să se conformeze( de exemplu în cazul vânzării de locuințe construite din fondurile statului în baza Decretului-lege nr. 61/1990) însă, dacă cumpărătorul a plătit prețul legal prevăzut în contract, vânzătorul nu poate refuza predarea lucrului pe motiv că prețul legal s-a modificat.

Prin legi speciale, adoptate după schimbarea regimului politic în România, în special în prima jumătate a anilor 1990, a fost reglementată posibilitatea pentru persoanele fizice de a dobândi în proprietate personală imobile locuite sau chiar spații cu altă destinație, fie prin cumpărarea acestora de la stat, fie prin construirea de locuințe. Aceste legi, printre care se numără și Decretul-lege nr. 61/1990, au fost concepute ca legi de protecție socială, caracter concretizat în înlesnirile acordate celor ce pot cumpăra: prețul stabilit în conformitate cu dispozițiile acestor acte normative era mult sub prețul de circulație al unor locuințe asemănătoare; posibilitatea cumpărării locuințelor în rate.; rata mică a dobânzilor percepute la creditele acordate de stat pentru dobândirea acestor locuințe.

După cum rezultă din prevederile art. 3 al. 1 din Decretul-lege nr. 61/1990, locuințele prevăzute la art. 1 se vând cetățenilor români cu domiciliul în țară, cu achitarea integrală a prețului la încheierea contractului de vînzare-cumpărare sau prin acordarea unui împrumut de către Casa de Economii și Consemnațiuni.

Cum pârâtul-intimat a achitat integral prețul convenit de părți în momentul vânzării și stabilit prin prevederile Decretului-lege nr. 61/1990, el nu poate fi obligat să suporte diferența de preț rezultată din actualizarea devizului inițial al blocului întocmit de proiectant cu indicele de actualizare a prețului la data contractării locuinței, conform coeficienților de creștere a indicelui prețurilor de consum, după cum pretinde reclamantul-recurent, având în vedere că neexecutarea în termen a obligației de construire nu îi este imputabilă cumpărătorului, ci exclusiv reclamantului-recurent. Astfel, în măsura în care instanța ar obliga, pe cei care au cumpărat, în baza unor asemenea acte normative, să plătească o diferență din prețul actualizat al imobilului determinat în raport de valorile existente pe piața imobiliară din prezent, s-ar ajunge la lipsirea de eficiență practică a dispozițiilor legale sus amintite și la încălcarea spiritului acestora.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că actul încheiat nu este act translativ de proprietate și că este necesară încheierea unui act autentic, tribunalul reține că susținerile reclamantului recurent sunt contrazise de prevederile art. 16 al. 1 din Decretul lege nr. 61/1990 și de cele ale art. 19 din același act normativ în care se arată că ,,Contractul de vînzare-cumpărare, procesul-verbal de predare-primire a locuinței și contractul de împrumut, încheiate în condițiile prezentului decret-lege, au valoare de înscrisuri autentice și constituie titluri executorii”, astfel că această critică de nelegalitate este neîntemeiată.

Pe de altă parte, transferul dreptului de proprietate a operat doar în privința locuinței contractate, terenul aferent fiind concesionat beneficiarului, fără a fi condiționat de încheierea actului de vânzare cumpărare în formă autentică iar împrejurarea că OCPI S. refuză înscrierea dreptului de proprietate al cumpărătorului în cartea funciară în temeiul contractului în discuție nu este de natură să schimbe natura juridică a acestui contract și nici să impună, în absența vreunei dispoziții legale în acest sens, încheierea unui act autentic, refuzul înscrierii putând fi cenzurat prin promovarea căilor de atac reglementate de dispozițiile Legii nr. 7/1996, respectiv de Noul cod civil.

În fine, existența unei soluții contrare pronunțate într-o cauză similară nu constituie un argument pertinent în sprijinul susținerilor apelantului cu atât mai mult cu cât soluția invocată are caracter izolat și nu se circumscrie unei practici constante și unitare.

Cum motivele de recurs invocate s-au dovedit a fi neîntemeiate, în temeiul art. 312 alin 1 rap. la art. 304 ind. 1 Cod pr. civilă, tribunalul, va respinge ca nefondat recursul reclamantului, urmând să mențină ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.

Totodată, în temeiul art. 316 rap. la art. 298 și 274 C.proc. civ. va obliga recurentul să plătească intimatului cheltuielile de judecată din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge recursul formulat de reclamantul M. S. prin primar I. L., cu sediul în mun. S., ..5 A, județul S. împotriva sentinței civile nr. 4147 din data de 5 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâtul T. L., domiciliat în mun. S., ..8, ..6, județul S., ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant să plătească intimatului-pârât suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 SEPTEMBRIE 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. M. G. F. F. L.

N. F.

GREFIER,

Ș. L.

Red. F.L./Ex.2

Jud. fond. L. C. Ș.

Tehnored. Ș.L.G.

← Abţinere. Decizia nr. 1085/2014. Tribunalul SUCEAVA		Expropriere. Sentința nr. 2186/2014. Tribunalul SUCEAVA →

Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1368/2014. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1368/2014. Tribunalul SUCEAVA