Abţinere. Decizia nr. 1085/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1085/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 2347/206/2012
Dosar nr._ Rezoluțiune contract
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 1085
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23 MAI 2014
PREȘEDINTE: V. O. D.
JUDECĂTOR: L. A.
JUDECĂTOR: A. I. M.
GREFIER: S. A.- M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de către pârâta R. L., împotriva sentinței civile nr. 187 din data de 18 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimați fiind reclamantul I. V. și pârâtul I. G. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat S. S., pentru pârâta recurentă și reclamantul intimat, asistat de avocat F. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că la dosar au fost depuse, prin serviciul registratură, concluzii scrise de către reclamantul intimat,
Apărătorul pârâtei recurente depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1700 lei și a timbrului judiciar de 2,5 lei, pe care instanțe le anulează recursul fiind legal timbrat, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantul intimat arată că nu mai au cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauză, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Apărătorul pârâtei recurente învederează faptul că prima instanță a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză, aceasta a acordat altceva decât s-a cerut, în sensul că în cauză s-a solicitat rezoluțiunea contractului, iar instanța de fond a dispus rezilierea acestuia, în speță există contradicții între mențiunile din dispozitiv, având în vedere faptul că sancțiunea rezilierii contractului produce efecte doar pentru viitor, fără restabilirea situației anterioare, aceasta putându-se dispune doar în cazul rezoluțiunii unui contract.
Arată că reclamantul prin interogatoriul luat a recunoscut că nu a promovat acțiunea pentru motivul că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile, ci pentru faptul că pârâta recurentă a formulat acțiune de partaj, acțiune ce privește și apartamentul în discuție, cauza respectivă este suspendată la acest moment, prin același interogatoriu reclamantul intimat a recunoscut că nu a pretins îndeplinirea obligațiilor, întrucât atât el, cât și soția sa nu se aflau în stare de nevoie, iar pârâților intimați nu li s-a solicitat ajutorul.
Precizează că intenția reclamantului intimat este de a scoate apartamentul din cota devălmașă a pârâților, numita I. E. a decedat, proprietatea codevălmașă a reclamantului intimat cu aceasta s-a transformat într-o proprietate al cărei regim juridic este cel al indiviziunii de drept comun, iar reclamantul intimat putea solicita rezoluțiunea contractului doar pentru cota sa din imobil (1/2), întrucât pârâții, la data decesului sus-numitei au devenit proprietari exclusivi ai cotei de ½ rămasă după defunctă.
Arată că din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâta recurentă nu ar fi acordat întreținere, în cauză s-a făcut dovada că aceasta a trimis bani pentru renovarea apartamentului, pentru mobilă, îmbunătățiri,iar de toate acestea a profitat și reclamantul intimat, acestuia creându-i-se o stare de confort, mașina cumpărată este folosită de către acesta, obligația de întreținere este indivizibilă, pârâtul intimat locuiește cu reclamantul intimat, îl ajută zilnic, îi prestează întreținere, au o relație bună, astfel că prestarea profită și pârâtei recurente, iar martorii audiați în cauză nu au demonstrat că este dată culpa debitorilor.
Precizează că pârâtul intimat este de acord cu acțiunea, apartamentul este grevat de un drept de creanță constând în îmbunătățiri aduse acestuia, în dovedire au fost depuse la dosar facturi și chitanțe, motiv pentru care solicită în principal admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii principale, în ipoteza în care cererea reconvențională ar rămâne fără obiect, iar în subsidiar, în măsura în care se va menține soluția de admitere a acțiunii, admiterea în totalitate a cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată din ambele instanțe.
Apărătorul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, cu precizarea că soluția instanței de fond a fost motivată pe disp. art. 1020-1021 din vechiul cod civil care se referă la rezoluțiune și nu la reziliere, faptul că s-a dispus repunerea părților în situația anterioară constituie o eroare în dispozitiv, eroare ce poate fi îndreptată prin formularea unei cereri de lămurire dispozitiv, susținerile cum că în cauză trebuia să se solicite rezoluțiunea contractului doar pentru cota de ½ nu pot fi primite, întrucât natura juridică a contractului este acela a unui contract de întreținere cu o pluralitate de creditori, iar în această situație obligația debitorilor este indivizibilă.
Pârâții s-au obligat la o singură întreținere, nu la două, clauzele contractului sunt clare, aceștia nu și-au îndeplinit obligația de întreținere, la menaj creditorii au fost ajutați de către numita C. E., martoră în cauză, soția reclamantului intimat a decedat datorită bolilor de care suferea, sus-numita era cea care se ocupa de ea, de asemenea, reclamantul intimat suferă de o . afecțiuni, a fost internat, pârâta recurentă nu și-a adus vreun aport în vreun fel la întreținerea creditorilor, în cauză nefiind dovedit contrariul.
Pârâta recurentă nu și-a dovedit intenția de întreținere, refuzul creditorilor de a fi întreținuți, pârâtul intimat nu-și execută obligația de întreținere, aspect confirmat de către martorii audiați în cauză și prin interogatoriul luat acestuia, într-adevăr locuiește cu reclamantul intimat, însă este mai mult plecat de acasă, iar în ceea ce privește cererea reconvențională, arată că din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă o valoarea mai mare a îmbunătățirilor efectuate în perioada 1999-2913, însă pârâta recurentă nu a înțeles să formuleze o cerere de majorare a câtimii obiectului cererii reconvenționale și să o timbreze ca atare, cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc la 17 decembrie 2012 reclamantul I. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții I. G. C. și R. L., să se dispună rezoluțiunea contractului de întreținere aut. sub nr.1264 din02.09.2004 cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că este tatăl pârâtului I. G. C. și fost socru al pârâtei R. L. și împreună cu defuncta sa soție I. E., decedată în anul 2005, au încheiat cu pârâții contractul de întreținere din litigiu prin care au transmis pârâților apartamentul de pe ., ., jud. Suceava, iar pârâții și-au asumat obligația prestării întreținerii atât pentru el, cât și pentru fosta sa soție, cu rezervarea dreptului de uzufruct viager asupra imobilului.
A mai arătat reclamantul că soția sa a mai trăit până în aprilie 2005 când a decedat, că pârâții nu și-au executat obligațiile asumate în nici un fel, nici față de el și nici față de soția lui, parte că în cel privește pe el era apt să se ocupe de treburile gospodărești, de cumpărături și dispunea și de mijloace financiare suficiente care să-i permită să se descurce cu toate cele necesare, iar în ce o privește pe soția sa defunctă nici de întreținerea acesteia nu s-au ocupat cu toate că era bolnavă și au plătit o persoană străină care le asigura menajul în gospodărie. A mai precizat reclamantul că între timp pârâții debitori ai obligație au divorțat în anul 2011, că fiul său I. G. C. locuiește în continuare cu reclamantul împreună cu fiica rezultată din căsătoria cu pârâtul, în timp ce pârâta R. L. este plecată din țară și datorită divorțului oricum nu mai locuiește în fostul domiciliu în care locuiau toți împreună la momentul când pârâții nu erau divorțați.
Pârâta R. L. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată cu motivarea că și-a îndeplinit obligațiile față de reclamant și fosta ei soacră, în prezent decedată, că după ce a divorțat de I. G. C., reclamantul nu a mai primit întreținerea pe care era dispusă să i-o acorde și că scopul prezentei acțiuni este acela de a scoate apartamentul din masa de partaj de bunuri comune dintre ea și fostul ei soț.
A mai precizat pârâta că întreținerea stabilită prin contractul din litigiu trebuie examinată prin prisma intenției contractuale a părților, că ea a trimis și bani în perioadele în care a fost plecată la muncă în străinătate cu care s-au făcut diverse lucrări la apartament și s-a achiziționat și un autoturism, context în care fie s-ar putea constata doar o rezoluțiune parțială, ceea ce ar fi împotriva practicii judiciare potrivit căreia prestarea întreținerii de către oricare dintre părți este liberatorie și pentru ceilalți și pe de altă parte, fie ar trebui respinsă acțiunea în totalitate, optând pentru această din urmă concluzie.
A menționat pârâta că se impune interpretarea clauzelor din contract care ar fi susceptibile de mai multe interpretări doar în favoarea creditorului, însă a trecut sub tăcere faptul că, în speță, creditori ai obligației de întreținere erau reclamantul și soția sa defunctă.
Totodată pârâta a formulat cerere reconvențională în contradictoriu cu reclamantul, solicitând să se constate că apartamentul din litigiu este grevat de un drept de creanță constând în îmbunătățiri aduse de pârâți în timpul căsătoriei lor și anume: schimbat ușă la intrare în valoare de 800 lei, schimbat uși interioare în valoare de 1.000 lei, montat gresie și faianță în bucătărie și 2 holuri în valoare de 600 lei, montat centrală, schimbat calorifere și țevi în valoare de 3.500 lei, înlocuit instalație electrică în valoare de 2.000 lei, montat geamuri termopan în valoare de 2.700 lei, schimbat obiecte sanitare în baie, în valoare de 500 lei, solicitând totodată obligarea reclamantului I. V., la plata contravalorii acestor îmbunătățiri.
Reclamantul I. V. în răspunsurile la întâmpinare și cererea reconvențională, a invocat tardivitatea cererii reconvenționale raportat la art. 119 alin. 3 și 135 Cod pr.civilă vechi, iar pe fond a solicitat respingerea acestei cereri cu motivarea că lucrările menționate unele nu au fost executate decât după divorțul părților și plecarea pârâtei din locuință, altele în perioada în care era ea în domiciliu, dar oricum din punct de vedere financiar pârâta nu a contribuit în nici un fel la acoperirea cheltuielilor cu aceste investiții, toate cheltuielile fiind suportate de către reclamanți. A mai susținut reclamantul că el dispunea de mijloace financiare suficiente pentru a suporta cheltuielile cu aceste renovări, că la rândul său și el și fosta lui soție au vândut o . bunuri pe care le aveau moștenire de la familiile lor în . și cu banii obținuți au făcut renovările la apartament. A precizat reclamantul că dacă pârâta a trimis bani din străinătate, aceștia au fost trimiși familiei sale din . fost folosiți în interesul părinților sau fraților pârâtei.
Cu privire la excepția tardivități cererii reconvenționale instanța a respins această excepție, motivat de faptul că prezenta cauză a făcut obiectul unor incidente procedurale, urmare a admiterii cererii de abținere formulată de președintele completului inițial investit, context în care instanța a apreciat că cererea reconvențională a fost formulată în termenul legal și procedural, luând-o în discuție pe fondul său.
Prin sentința civilă nr. 187 din data de 18 februarie 2014, Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc a admis acțiunea civilă având ca obiect „rezoluțiune contract”, formulată de reclamantul I. V., în contradictoriu cu pârâții I. G. C. și R. L. și în consecință:
A dispus rezilierea contractului de întreținere autentificat sub nr. 1264 din 02 septembrie 2004 al BNP S. C. și repunerea părților în situația anterioară.
A admis în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta R. L. și în consecință:
A constatat că la apartamentul din litigiu, de la locația Câmpulung Moldovenesc, ., ., au fost executate lucrări în valoare de 11.118 lei, din care pârâta R. L. are un drept de creanță în valoare de 4046,65 lei.
A obligat pe pârâta R. L. să plătească reclamantului I. V., cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 5.279 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
În ce privește contractul de întreținere încheiat între părți, a rezultat din depozițiile martorilor audiați, următoarea situație de fapt:
Reclamantul și fosta lui soție, în prezent decedată, au locuit în același apartament cu pârâții până la divorțul acestora și se gospodăreau împreună. A mai rezultat din susținerile martorilor că din punct de vedere material, reclamantul avea o situație mai bună decât a pârâților, întrucât avea o pensie destul de consistentă, astfel încât nu avea nevoie ca sub aspect financiar să apeleze la ajutorul pârâților, ba mai mult a mai rezultat din probatoriu că până la decesul soției reclamantului și având în vedere boala de inimă de care suferea aceasta și care nu-i permitea efort fizic, a avut angajată o persoană de sex feminin care venea o dată pe săptămână și se ocupa de menaj, de curățenie, de spălat și călcat rufe, de făcut mâncare pe câteva zile pentru toată familia ( și reclamant și pârâți) astfel încât sub aspectul muncilor gospodărești sarcinile pârâților erau aproape inexistente și dacă pârâta R. L. se ocupa de unele aspecte ale menajului erau doar cele care o priveau doar strict pe ea și nici într-un caz pe reclamant și soția lui. Au mai arătat martorii că reclamantul era cel care făcea cumpărăturile, care plătea taxele periodice, astfel încât nici financiar sub aspectul întreținerii în natură nu a rezultat că pârâții și-ar fi îndeplinit în vreun fel obligațiile contractuale față de reclamant și defuncta lui soție.
Pe de altă parte, după divorțul celor doi pârâți petrecut în anul 2011, pârâta a părăsit apartamentul din litigiu, relațiile dintre ea și ceilalți membrii ai familiei s-au deteriorat total, așa încât nici nu se mai punea problema prestării întreținerii după acel moment al divorțului.
În contextul probatoriului care a dus la concluzia sus arătată, instanța a apreciat că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile de întreținere față de reclamant și soția sa defunctă, asumate prin contractul din litigiu, nici cât timp au locuit toți împreună în același apartament și nici în prezent și nu s-a putut susține potrivit probatoriului administrat în cauză că măcar unul din cei doi pârâți și-ar fi îndeplinit aceste obligații pentru a-l elibera de sarcina contractuală și pe celălalt.
Așa fiind, potrivit art. 119 – 121 Cod civil vechi, instanța a constatat fondată acțiunea reclamantului I. V., a admis-o și a dispus rezilierea contractului de întreținere în litigiu, cu consecința repunerii părților în situația anterioară (sub aspectul restabilirii situației juridice a imobilului din litigiu, care exista la momentul încheierii contractului și când proprietari erau reclamantul și defuncta lui soție ).
În ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta R. L., din probatoriul administrat a rezultat următoarele:
La apartamentul din litigiu au fost într-adevăr executate lucrări de îmbunătățire și renovare în perioada 1999-2013 și anume s-a schimbat ușa de la intrare în anul 2004, s-au schimbat ușile din interior la holuri în 1999, la bucătărie în 2006, la baie în 2006, la dormitoare în 2013 ca și la debara, s-a montat gresie și faianță în bucătărie și două holuri în 2006, dar și în 2002 și 2003, s-a montat centrală și s-au schimbat caloriferele în 2004-2006, s-a înlocuit instalația electrică în sufragerie și bucătărie în 2005-2006, s-au montat geamuri termopan în 2006, s-au schimbat obiectele sanitare în baie, în 2012-2013, s-a montat parchet în living și dormitoare în 2005 (acesta din urmă nefiind menționat în cererea reconvențională).
Prin expertiza efectuată în cauză s-a constatat că lucrările mai sus menționate au fost în valoare totală de 14.046,76 lei ron.
Reclamantul a susținut că a achitat contravaloarea materialelor și manoperei la aceste lucrări, cu bani rezultați din vânzarea unor bunuri moștenite de el și soția lui, însă nu a depus la dosar dovezi concrete și concludente care să confirme aceste afirmații.
Pârâta R. L., la rândul ei, a susținut că pentru manoperă nu s-au plătit bani întrucât lucrările au fost executate de către tatăl și alte rude ale sale, situație parțial confirmată de martorii audiați și pe care instanța o luat-o în considerare.
De asemenea, pârâta R. L. a susținut că a trimis din străinătate bani care au fost investiți în lucrările din apartament, însă nici cu privire la această susținere nu au fost depuse sau făcute dovezi care să o confirme, rezultând doar că după o primă deplasare pe o perioadă scurtă a pârâtei în străinătate, în timpul căsătoriei cu soțul ei, la întoarcere au achiziționat un autoturism pentru folosința familiei lor și care nu a constituit obiect de analiză în prezenta cauză.
Nu s-au depus la dosar chitanțe sau facturi cu privire la achiziționarea materialelor pentru lucrări decât parțial și toate cele depuse au fost pe numele I. G. C., ceea ce înseamnă că el a fost cel care a achitat contravaloarea acestor materiale, instanța considerând că sumele care au rezultat din însumarea acestor facturi și chitanțe au reprezintat contribuția comună a pârâtei R. L. și a fostului ei soț I. G. C. la efectuarea lucrărilor la apartament.
Potrivit expertizei efectuate în cauză, a rezultat că în timpul căsătoriei pârâților s-a schimbat ușa la intrare – valoare 789 lei, s-a montat gresie și faianță în valoare de 1.111, 85 lei, s-a contat centrală, calorifere și țevi în valoare de 3.528,34 lei, s-a refăcut instalație electrică în valoare de 2.137,19 lei, s-au montat geamuri termopan, în valoare de 2.681,62 lei și obiecte sanitare de 870 lei, din care chitanțele pe numele I. G. C. au cumulat o valoare totală de 8.093,3 lei, astfel că pentru pârâta R. L. a rezultat un drept de creanță aferent cotei de ½ din această valoare de 4.046,65 lei.
În raport de această situație de fapt și în virtutea evitării unei situații de îmbogățire fără justă cauză pentru reclamant, instanța a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă și a constatat că la apartamentul din litigiu au fost executate lucrări în valoare de 11.118 lei din care pârâta R. L. are un drept de creanță în valoare de 4.046,65 lei.
A fost de precizat că îmbunătățirile la apartamentul din litigiu nu au putut fi considerate ca parte a obligației de întreținere asumate prin contract și nici nu au putut fi considerate riscuri aferente caracterului aleatoriu al contractului și care să nu fie datorate în speță, cu atât mai mult cu cât după părăsirea apartamentului de către pârâtă, lucrările profită doar reclamantului și fiului său I. G. C..
S-a mai impus precizarea că și reclamantul și pârâții au depus relativ puține dovezi în sprijinul susținerilor lor, în această categorie instanța având în vedere vânzările de bunuri din moștenire susținute de reclamant, contravaloarea pensiei sale care la un moment dat ar fi fost mai consistentă decât veniturile pârâtului, sumele de bani pretins trimise din străinătate de către pârâtă, manopera la lucrările de renovare a apartamentului, toate acestea fiind în genere susțineri neprobate în cauză și unele chiar contestate, iar celelalte trecute sub tăcere.
În temeiul art. 274 Cod pr.civilă vechi pârâta R. L. a fost obligată să plătească reclamantului I. V., cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 5.279 lei, având în vedere că reclamantul a justificat cu chitanța de la fila 37 plata contravalorii taxei de timbru, iar cu chitanțele depuse la dosar pentru suma de 2.500 lei contravaloarea onorariului de avocat, în timp ce pârâta nu a solicitat cu titlu de cheltuieli nici o sumă de bani.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta prin care a arătat următoarele:
Privitor la acțiunea principală, în opinia sa nu erau date motive de rezoluțiune a contractului (în privința căruia, acordând altceva decât s-a cerut, instanța de fond a dispus rezilierea și, deopotrivă, în mod contradictoriu, repunerea în situația anterioară, iar aceasta în contextul în care rezilierea produce efecte ex nune, fără restituirea prestațiilor acordate până la momentul rezilierii, care rămân bine executate, spre deosebire de rezoluțiune, care produce efecte ex tune și a cărei consecință este restabilirea situației anterioare).
Din această perspectivă, sunt date motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 6 (sentința fiind dată extra petita) și 7 (sentința fiind contradictorie, sub aspectul statuărilor vizând acțiunea principală, rezilierea fiind incompatibilă cu repunerea în situația anterioară) C.pr.civ.
Pe de altă parte, greșit a reținut instanța de fond că ar fi părăsit apartamentul în litigiu, încât este exclusă prestarea întreținerii după acel moment, în condițiile în care reclamantul este cel care a refuzat întreținere din partea ei, arătând că nu are nevoie de nimic din partea pârâtei și în condițiile în care pârâtul (fiul reclamantului și fostul său soț) locuiește în continuare în același apartament cu reclamantul, fiind evident că îi acordă tot sprijinul și ajutorul necesare.
Instanța de fond a reținut apoi, fără temei, că ea și pârâtul nu și-ar fi îndeplinit obligațiile de întreținere față de reclamant și față de soția sa defunctă, situație care nu corespunde realității.
Din această perspectivă, au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile legale care reglementează admisibilitatea acțiunii în rezoluțiune, după cum probatoriul administrat a fost interpretat în mod eronat.
Astfel, în temeiul contractului de întreținere cu uzufruct viager aut. sub nr. 1264/02.09.2004 pârâta și fostul său soț, pârâtul I. G. C., au dobândit de la reclamantul I. V. și soția predecedată a acestuia, I. E., nuda proprietate asupra apartamentului nr. 11, compus din trei camere și dependințe, situat la . de locuințe din mun. Câmpulung Moldovenesc, ., jud. Suceava, identic cu ./XI, înscrisă în CF ind. nr._ a ..
În schimbul dobândirii de către pârâți a dreptului de proprietate cu păstrarea dreptului de uzufruct viager în folosul vânzătorilor în cotă indiviză de 1/2 parte indiviză, s-au obligat la întreținerea vânzătorilor pe tot timpul vieții acestora, prin asigurarea alimentației zilnice, a menajului, a lemnelor pentru încălzit, prin efectuarea de treburi gospodărești, oferindu-le un trai decent cu acoperirea eventualelor lor nevoi financiare, îngrijire în caz de boală, medicamente și asistență medicală de specialitate, iar la decesul creditorilor s-au obligat să îi înmormânteze pe fiecare după obiceiul locului.
Valoarea globală a întreținerii a fost stabilită convențional la suma de 10.000 lei (_ lei vechi).
Contractul a menționat că se obligă pârâții la prestarea întreținerii, așa cum o fac de cinci ani de zile.
I. E. a decedat în anul 2005, iar reclamantul I. V. locuiește cu fostul ei soț, cu fiica lor și cu actuala soție - I. I. în acest apartament. În acest sens,a solicitat a se analiza concluziile anchetei sociale efectuate în Dosar nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.
Scopul promovării acțiunii de față de către reclamant nu a fost constatarea culpei debitorilor obligației de întreținere (pentru că reclamantul locuiește cu prim-pârâtul în apartamentul în litigiu, I. G. C. fiind fiul lui I. V., între cei doi existând o relație extrem de apropiată), ci scoaterea apartamentului de la masa bunurilor comune ai cărei titulari sunt pârâții.
Astfel, prezenta cerere a fost formulată imediat după ce pârâta a învestit instanța de fond cu o cerere de partaj bunuri comune și lichidare regim matrimonial, în Dosar nr. 2154/206/20 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, suspendat până la rezolvarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de față. În acest context, nu a fost deloc surprinzător că prim-pârâtul, fiul reclamantului și fostul său soț, a fost de acord cu admiterea acțiunii de rezoluțiune contract, atitudine care i-a întărit și mai mult certitudinea scopului acestei cereri (concursul tată-fiu pus la cale pentru scoaterea bunului comun din patrimoniul comun codevălmaș).
Potrivit apărărilor invocate în cauză de reclamant, cu prea multă ușurință însușite de prima instanță, nici unul dintre pârâți nu și-a îndeplinit obligația de întreținere. S-a imputat că nu ar fi participat la cheltuielile ocazionate de înmormântarea def. I. E., că din 2009 ea este plecată în străinătate și nu s-a mai interesat de reclamant, că pârâtul, deși locuiește cu tatăl său, are un program încărcat și venituri insuficiente pentru întreținerea în natură a reclamantului, încât I. V. ar fi nevoit să-și asigure singur întreținerea.
S-a mai pretins că în virtutea caracterului indivizibil al obligației de întreținere, rezoluțiunea operează nu pro parte, ci integral.
Istorisirea reclamantului a fost puțin credibilă și nu a fost probată dincolo de orice îndoială rezonabilă.
O primă chestiune care se punea în discuție în speță și care a fost greșit rezolvată a fost dacă se poate solicita rezoluțiunea contractului în totalitate sau doar pro parte, pentru cota de 1/2 din bunul înstrăinat, care este proprietatea reclamantului.
A solicitat a se avea în vedere că la data la care a decedat I. E., proprietatea codevălmașă a reclamantului cu soția sa predecedată s-a transformat într-o proprietate al cărei regim juridic este cel al indiviziunii de drept comun. Prin urmare, reclamantul putea formula acțiune în rezoluțiune, în calitate de creditor al întreținerii, doar pentru cota sa din imobil, adică pro parte, la data decesului lui I. E. pârâta alături de pârâtul I. G. C., devenind proprietari exclusivi ai cotei din imobilul înstrăinat care a aparținut celuilalt beneficiar al întreținerii, soția predecedată a reclamantului. În același sens, Tribunalul jud. C.-S., D.C. nr. 813/26.10.1982, în RRD 7/1983, pag. 56-57, CA. Iași, D.C. nr. 475/24.04.1998, în Culegere de practică judiciară a CA. Iași pe anul 1998, pag. 29-30 și Judecătoria Cluj N., S.C nr._/1998 în Studia Universitatis B. Bolyai - Iurisprudentia, nr. 2/2000, pag. 124.
Literatura de specialitate a subliniat, legat de aceeași chestiune, că modalitatea de executare a obligației de întreținere cu subiecte multiple active și pasive trebuie examinată prin prisma intenției contractuale manifeste ori tacite a părților, determinată exclusiv de utilitatea satisfacerii interesului executării fracționat ori nu a prestației de întreținere. Dacă voința părților determină caracterul indivizibil al executării obligației, rezoluțiunea operează in integrum, rezoluțiunea fiind legată de planul consecințelor neexecutării obligației și invers, dacă din voința părților rezultă caracterul divizibil al executării obligației, obligația nu poate subzista ca indivizibilă peste voința părților care au stipulat-o și în contra ei.
Rezultatul acestei operațiuni de identificare a caracterului indivizibil al prestației de executat va antrena consecințele specifice ale fiecărei modalități de executare (M.-M. P., Efectele juridice ale contractelor aleatorii, Editura Hamangiu 2009, pag. 370).
Transpunând aceste considerații teoretice la clauzele contractului supus analizei, a solicitat a se constata că nu a rezultat manifest din cuprinsul convenției că părțile au privit obiectul convenției sub un raport de indivizibilitate, în înțelesul art. 1058 C.civ., dovadă că nu au stipulat expres indivizibilitatea obligației de întreținere în beneficiul comun al ambilor creditori, natura juridică de bun codevălmaș a bunului transmis neprezumând automat aplicabilitatea art. 1058 C.civ. De altfel, dacă s-ar admite că acest contract este neclar din această perspectivă și ar trebui să fie interpretat, pentru a decela voința părților contractante, ar trebui să se apeleze la regulile prevăzute de Codul civil, una din aceste reguli, care primează, fiind aceea că o clauză sau clauze susceptibile de mai mult înțelesuri se interpretează doar în favoarea debitorului. Or, interesul debitorilor este de a se considera că este vorba de două obligații distincte pentru fiecare creditor, încât problema rezoluțiunii nu se putea pune în speță decât pro parte.
Din această perspectivă, „rezilirea" in integrum a contractului materializează o soluție nelegală.
O a doua chestiune care trebuia analizată de instanța de fond și care, de asemenea, a fost rezolvată greșit, viza consecința îndeplinirii obligației de întreținere doar de unul din codebitori.
Deși în perioada 2004-2005 și după 2009, până la divorț, a fost plecată în străinătate la muncă, a făcut aceasta pe fondul nevoilor financiare familiale, având acordul și al fostului său soț și al reclamantului. Din străinătate a trimis banii necesari renovării apartamentului.
Cum s-a arătat și în acțiunea de partaj bunuri comune, a lucrat în Italia în anii 2004-2005, trimițând pârâtului suma de aproximativ 5.300 de euro care a fost utilizată de acesta în scopul renovării apartamentului. Îmbunătățirile efectuate, care au sporit starea de confort, au asigurat întreținerea corespunzătoare a reclamantului și au crescut valoarea de circulație a apartamentului, au constat în: schimbat ușă intrare, schimbat uși interior, montat gresie și faianță în bucătărie și în două holuri, montat centrală, schimbat calorifere, țevi, înlocuit instalație electrică, montat geamuri termopan, schimbat obiecte sanitare în baie (vas toaletă, chiuvetă, bideu). Din banii trimiși de ea pârâtul a achiziționat mobilă bucătărie (patru corpuri suspendate, trei corpuri fixe), obiecte electrocasnice: frigider Arctic, aragaz, cuptor cu microunde, televizor color, mobilă sufragerie (canapea, două dulapuri în două uși cu vitrină deasupra, un corp suspendat, bibliotecă), mobilă dormitor (pat dublu, două corpuri-soldat, birou, corp pentru televizor), obiecte IT: calculator, imprimantă, cameră video, DVD-player, video, cameră foto digitală.
De toate aceste îmbunătățiri și bunuri mobile a profitat până la urmă reclamantul, fiindu-i asigurată cu concursul său starea de confort necesară (privită și din perspectiva uzufructului viager pe care și 1-a păstrat în proporție de 1/2 din apartament).
Și atunci, nu i se poate imputa că nu a răspuns nevoilor acestuia.
Pe de altă parte, așa cum a rezultat și din declarațiile tuturor martorilor audiați, fostul său soț a continuat să locuiască cu reclamantul, o face și acum și îl ajută zilnic cu tot ce presupune întreținerea acestuia din urmă. Dacă din 2011 ea nu a mai făcut-o, a fost pentru că i s-a interzis de reclamant, o dată divorțată de fiul său.
Practica judiciară și literatura de specialitate au statuat constant că în caz de pluralitate de debitori, fiecare (oricare) dintre ei poate fi obligat să execute obligația de întreținere, în schimb și prestarea întreținerii de către oricare dintre ei este liberatorie pentru toți - F. D. - Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ediția a-III-a, Editura Universul Juridic, București, 2001, pag. 534, CA Timișoara, D.C. nr. 145/06.02.1996, Revista cercului juridic bănățean, nr. 6/1996, pag. 108-109; CA Iași, D.C. nr. 1538/26.10.1999, Jurisprudența Curții de Apel Iași în materie civilă pe anul 2000, din 2001, pag. 55. Astfel, motivarea soluțiilor de respingere a acțiunii în această ipoteză este că obligația de întreținere asumată de mai mulți debitori întrunește caracterele specifice ale obligației indivizibile, deoarece există o pluralitate de legături, sub forma unei unități de obligație, fară ca debitorii să se reprezinte unii pe alții, împrejurarea față de care executarea de către un singur codebitor a prestației devine liberatorie pentru toți cei obligați la întreținere.
În altă ordine de idei, din interogatoriul luat reclamantului (fila 79) a rezultat că scopul introducerii acțiunii prezente a fost tocmai acela de a exclude acest apartament de la masa de bunuri de partajat, arătând în răspunsul de la întrebarea nr. 2 că dacă ea nu ar fi introdus acțiunea de partaj bunuri comune în care a pretins împărțirea apartamentului din litigiu, nici el nu ar fi introdus acțiunea pentru rezilierea contractului de întreținere. Mai mult, la întrebările referitoare la îndeplinirea obligației de întreținere, reclamantul a răspuns în sensul că niciodată nu s-a pus problema să i se presteze vreo întreținere nici înainte, nici după 2011.
In ceea ce privește interogatoriul pârâtului (fila 80), a solicitat a se observa că și acesta a răspuns în sensul că în realitate nu a fost necesar ca reclamantului să i se presteze întreținere și nici nu s-a pretins vreodată acest lucru, neavând nevoie de ajutor efectiv și nefiindu-i solicitat vreodată ajutorul.
Relatările pârâtului, în sensul că banii necesari pentru renovarea apartamentului au fost obținuți din vânzarea unei case moștenire a reclamantei și a unei moșteniri a mamei sale, nu pot fi reținute, motivat de faptul că au fost simple afirmații nedovedite prin înscrisuri (având în vedere că a fost vorba despre vânzarea unei case și a unei moșteniri, aceste vânzări se materializează prin înscrisuri), dar nici măcar prin declarațiile martorilor audiați (nici un martor nu a făcut referire la vreo sumă de bani obținută din vânzare).
Susținerile pârâtului și ale reclamantului că, deși locuiesc împreună, pârâtul nu îl ajută deloc, nu pot fi reținute, în condițiile în care pârâtul a fost de acord cu admiterea acțiunii de rezoluțiune contract, iar poziția sa procesuală a fost una evident interesată.
Atât prin declarațiile martorului V. E. (filele 92-93), cât și prin declarațiile martorului C. E. (filele 83-85), s-a subliniat faptul că nici reclamantul și nici defuncta I. E. nu erau într-o situație de nevoie acută de întreținere, pentru că nu erau nici foarte bătrâni și nici foarte bolnavi, încât să aibă nevoie de o întreținere specială.
Mai mult, martora C. E. a arătat chiar că din discuțiile purtate cu defuncta I. E. a înțeles că reclamantul și soția sa nu au pretins vreodată întreținere efectivă tocmai pentru ca familia tânără să se bucure de un confort material și psihic necesar, să-și folosească banii într-un concediu, să-și achiziționeze un autoturism sau alte asemenea. A precizat că niciodată reclamantul sau soția acestuia nu s-au plâns că pârâtul sau pârâta au refuzat să se implice în vreo problemă sau solicitare de-a lor.
Martorii V. E. (filele 92-93) și martorul C. D. (fila 91) au declarat că pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract față de foștii socri și prin prisma faptului că atât ea, cât și pârâtul, mergeau săptămânal sau de două ori pe săptămână la părinții pârâtei, de la care primeau produse alimentare, părinții pârâtei cultivând teren și crescând animale la țară, iar aceste produse erau folosite pentru a pregăti mâncarea atât pentru pârâtă și prim-pârât, cât și pentru reclamant și soția acestuia.
Tot din declarațiile acestor martori a rezultat că pârâta a lucrat în străinătate și că din banii strânși s-au efectuat lucrări de amenajări interioare și îmbunătățiri la apartament, s-au achiziționat obiecte casnice și mobilier, iar lucrările de renovare (manopera) au fost prestate de tatăl ei care este meseriaș în construcții. De asemenea, aceștia au arătat că din banii pârâtei s-a achiziționat și un autoturism, autoturism ce a fost utilizat și de reclamant pentru a i se asigura un nivel de trai superior celui avut până în acel moment.
Martora V. E. a precizat că în perioada în care pârâta a stat în țară a fost angajată, iar la momentul decesului soției reclamantului era în străinătate, dar a venit în țară și a contribuit cu bani pentru a acoperi costurile înmormântării.
În privința îmbunătățirilor aduse apartamentului, a solicitat a se observa că martorii C. E. și H. Stelică (filele 81-82) au arătat că nu cunosc cine a acoperit cheltuielile privind renovarea apartamentului, declarațiile acestora vizând o perioadă îndepărtată, respectiv cea a anilor 2003-2004.
În ceea ce privește îndeplinirea obligației de întreținere față de reclamant și soția acestuia, declarația martorei C. E. nu a fost relevantă, motivat de faptul că aceasta venea o singură zi pe săptămână (sâmbătă) în perioada 2003-2004 și nu avea cunoștință de cele întâmplate în cursul săptămânii, iar, pe de altă parte, declarația martorului H. Stelică nu a fost edificatoare, acesta neprecizând concret dacă și-au îndeplinit sau nu obligațiile de întreținere ei, pârâții.
Pe de altă parte, a solicitat a se observa că pe facturile anexate raportului de expertiză construcții a figurat pârâtul motivat de faptul că acesta, prin valorificarea sumelor de bani trimise de ea din Italia, era cel care achiziționa bunurile, ceea ce a constituit o dovadă în plus a celor susținute de pârâtă în cauză.
Dacă ar fi real că îmbunătățirile s-ar fi acoperit cu banii reclamantului în urma valorificării moștenirilor lăsate acestuia, cu siguranță că acesta ar fi fost cel care ar fi figurat pe acele facturi.
Concluziile raportului de expertiză au fost de natură a întări cele susținute de pârâtă, cât privește perioada în care s-au realizat aceste îmbunătățiri și obiectul îmbunătățirilor (schimbat ușă intrare, schimbat uși interior, montat gresie și faianță în bucătărie și două holuri, montat centrală, schimbat calorifere, țevi, înlocuit instalație electrică, montat geamuri termopan, schimbat obiecte sanitare în baie, parchet melaminat în living și dormitoare), conchizându-se că valoarea acestora s-a ridicat la suma de 14.046,76 lei.
Aceste îmbunătățiri efectuate și confirmate de probatoriul administrat în cauză au sporit starea de confort, au asigurat întreținerea corespunzătoare a reclamantului și au crescut valoarea de circulație a apartamentului, iar de toate aceste îmbunătățiri a profitat reclamantul, căruia i s-a asigurat cu concursul ei starea de confort necesară, încât nu i se poate imputa că nu ar fi contribuit la întreținerea sa.
A reținut instanța de fond că autoturismul achiziționat din banii câștigați din străinătate nu constituie obiect de analiză în prezenta cauză, în condițiile în care acest autoturism a fost cumpărat pentru folosința familiei și a profitat reclamantului, asigurându-i posibilitatea deplasării, în contextul întreținerii datorate și de ea.
Așa fiind, cum până în 2011 și-a îndeplinit obligațiile în modalitatea arătată anterior, cum de atunci până în prezent executarea prestației de întreținere în natură a reclamantului s-a realizat de pârât, cu care reclamantul coabitează și are o relație extrem de bună și cum neîndeplinirea obligației de către ea după 2011 nu are cum să influențeze soarta contractului de întreținere, câtă vreme pârâtul prestează întreținere în natură în mod responsabil, se impune admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii.
În subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că se impune menținerea soluției privind „rezilierea" contractului de întreținere și „repunerea părților în situația anterioară", a solicitat admiterea recursului în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale, respectiv a se constata că apartamentul în litigiu este grevat de un drept de creanță constând în îmbunătățiri aduse acestuia de ei, pârâții, reprezentate de schimbat ușă intrare, schimbat uși interior, montat gresie și faianță în bucătărie și în două holuri, montat centrală, schimbat calorifere, țevi, înlocuit instalație electrică, montat geamuri termopan, schimbat obiecte sanitare în baie (vas toaletă, chiuvetă, bideu) și să fie obligat reclamantul la plata contravalorii acestor îmbunătățiri către pârâtă și fostul său soț.
Temeiul acestor pretenții l-a constituit principiul îmbogățirii fără justă cauză.
Deși instanța de fond a reținut că valoarea lucrărilor de îmbunătățire s-a ridicat la valoarea totală de 14.046,76 lei, în mod greșit a stabilit că dreptul de creanță care i se cuvine aferent cotei de 1/2 din valoare este doar de 4.046,65 lei. În realitate, cota de 1/2 din valoarea totală de 14.046,76 lei este în sumă de 7,023.38 lei.
Chiar dacă pe parte din facturile depuse a figurat doar pârâtul, în raport de disp. art. 30 C.fam. nu poate fi trasă altă concluzie decât că aceste materiale achiziționate fac obiectul unui drept de proprietate comună.
Apoi, nu se poate reține că doar parțial martorii ar fi confirmat că pentru manoperă nu s-au plătit bani, având în vedere că tatăl pârâtei a executat lucrările, iar reclamantul nu a adus nici o dovadă prin care să probeze contrariul celor susținute și dovedite de ea.
În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 6, 7, 9 și art. 3041 C.pr.civ., art. 274 C.pr.civ.
Examinând recursul, ce se subsumează prev. art. 304 pct. 6, 7, 9, art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor invocate, tribunalul îl apreciază ca nefondat, pentru considerentele ce succed:
În ceea ce privește sancțiunea ce intervine în cazul neexecutării culpabile a obligației de întreținere, într-adevăr este ”rezoluțiunea”, iar nu ”rezilierea”, diferențele dintre cele două noțiuni fiind majore, prima constând în desființarea retroactivă a unui contract sinalagmatic cu executare uno ictu (instantanee, dintr-o dată) și repunerea părților contractante în situația anterioară încheierii sale, ce de-a doua presupunând încetarea pentru viitor a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă.
Așadar, rezoluțiunea produce efecte ex tunc (pentru trecut), implicând restituirea prestațiilor acordate până la momentul rezoluțiunii, în timp ce rezilierea produce efecte ex nunc (pentru viitor), deci fără restituirea prestațiilor, care rămân bine executate.
În cazul contractului de întreținere, neexecutarea acestei obligații atrage sancțiunea rezoluțiunii, fapt de altfel necontestat astfel că nu se mai impun argumente suplimentare pe acest aspect, ceea ce înseamnă că bunul sau altă prestație ce s-a dat în schimbul întreținerii se redobândește de către creditorul întreținerii cu efect retroactiv, fără ca acesta să restituie valoarea întreținerii prestate (ca regulă), această exonerare reprezentând o excepție de la principiul restitutio in integrum.
Or, în condițiile în care prima instanță a dispus repunerea părților în situația anterioară în sensul mai sus arătat, întorcând imobilul în litigiu în patrimoniul reclamantului și cel succesoral al defunctei sale soții, este evident că a aplicat sancțiunea ”rezoluțiunii” contractului, astfel că menționarea în dispozitiv a noțiunii de ”reziliere” nu poate fi interpretată decât ca o eroare materială, neputând reține tribunalul în acest context vreun motiv de nelegalitate a sentinței din cele invocate de către pârâta-recurentă, anume că prima instanță ar fi acordat altceva decât s-a cerut (art. 304 pct. 6) ori că sentința ar fi contradictorie (art. 304 pct. 7).
În ceea ce privește pretenția de desființare pro parte, iar nu integrală a contractului, de asemenea nu este fondată.
Astfel, contractul de întreținere este un contract cu titlu oneros, în temeiul căruia una din părți transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multor bunuri în schimbul obligației pe care aceasta și-o asumă de a-i presta, în natură, cele necesare traiului în tot timpul vieții, fiind, în același timp, și un contract aleatoriu, pentru că durata obligației debitorului de a presta întreținere este în funcție de moartea creditorului, „eveniment necert” în ce privește data survenirii lui (art. 1635 din vechiul Cod civil).
Prestarea întreținerii reprezintă, în sarcina debitorului, o obligație de a face, cu caracter strict personal, care, în caz de neexecutare, determină rezoluțiunea contractului respectiv, potrivit art. 1020 din vechiul Cod civil.
În cazul concret, debitorii I. G. – C. și I. L. s-au obligat să presteze întreținere nediferențiat reclamantului I. V. și soției acestuia I. E. în contra unui bun imobil individualizat, proprietatea comună a înstrăinătorilor.
În raport cu conținutul contractului, obligația de întreținere asumată de debitori are un evident caracter de indivizibilitate, fiind instituită în beneficiul a doi creditori, nefiind vorba de două obligații disjuncte pentru fiecare creditor în funcție de numărul și/sau valoarea bunurilor obiect al contractului, după cum ele erau proprii ale fiecăruia dintre creditori sau comune.
Debitorii nu s-au obligat să presteze două întrețineri distincte, în contra a ceea ce au primit de la fiecare dintre creditori, ci o singură obligație indivizibilă în beneficiul a doi creditori în schimbul averii acestora.
Prin modul în care părțile au convenit, obligația de întreținere a fost asumată de către debitori în favoarea ambilor soți, pluralitatea creditorilor neînsemnând existența unei pluralități de raporturi obligaționale.
Concluzionând, se constată chiar din intenția părților exprimată în clauzele contractuale, că obligația de întreținere constituită în favoarea ambilor soți este indivizibilă, întrucât părțile contractante au „privit” obiectul său „sub un raport de nedivizibilitate” (art. 1058 din vechiul Cod civil), astfel că toate criticile din recurs prin care se susține contrariul sunt nefondate.
În cazul unei obligații indivizibile, cu mai mulți creditori, debitorul nu este primit să o execute decât față de toți împreună. Ca atare, el nu poate pretinde că și-a îndeplinit obligația atunci când a satisfăcut numai pe unul dintre creditori, dat fiind că obligația indivizibilă nu este susceptibilă de executare parțială.
Ca urmare, presupunând că și-a îndeplinit obligația de întreținere numai în privința unuia dintre soții creditori până la decesul acestuia, debitorul obligației nu poate păstra pentru sine parte din bunuri, proprii ale defunctului, restituind soțului supraviețuitor bunurile proprii ale acestuia ca efect al rezoluțiunii parțiale a contractului și împărțind cu soțul supraviețuitor bunurile comune ale creditorilor obligației.
Aceasta pentru că rezoluțiunea contractului pentru neexecutare față de unul dintre creditorii obligației de întreținere indivizibile nu poate duce decât la restituirea tuturor bunurilor obiect al contractului.
Referitor la fondul litigiului, vizând modul în care debitorii întreținerii, pârâta R. L. și fostul ei soț, pârâtul I. G. C., au înțeles să-și onoreze obligația decurgând din contractul încheiat cu părinții, respectiv foștii socrii, se rețin următoarele:
Se impune a se menționa mai întâi faptul că în virtutea caracterului indivizibil al obligației de întreținere valabil și pe planul subiecților săi pasivi, prestarea întreținerii de către unul dintre debitori are efect liberator pentru toți ceilalți debitori, contractul rămânând în ființă.
Numai că în speță probele administrate au relevat că niciunul dintre pârâți nu și-au îndeplinit obligația asumată, de a-i fi întreținut pe reclamant și pe soția acestuia, în prezent decedată.
Sub acest aspect, în mod corect prima instanță a interpretat probatoriul testimonial cu referire îndeosebi la depoziția martorei C. E. (f. 83, 84), persoană care a fost menajeră în gospodăria părților (acestea locuind împreună în imobilul litigios) o perioadă de timp semnificativă, decembrie 2003- aprilie 2005, atât anterioară, cât și ulterioară încheierii contractului de întreținere (septembrie 2004), reieșind din relatările martorei faptul că pârâții nu și-au onorat niciuna dintre obligațiile asumate, martora fiind cea care se ocupa de alimentația zilnică, de menaj, de celelalte treburi gospodărești, în sensul că făcea mâncare sâmbăta pentru 3-4 zile, călca lenjerii, haine pentru toți membrii familiei, mai puțin pentru pârâtă, făcea curățenie în toată casa, o ajuta pe soția reclamantului, def. I. E. să facă baie, aceasta fiind supraponderală, având probleme cardiace, pentru toate aceste activități declarând martora că a fost plătită de către reclamant.
A mai arătat martora că tot reclamantul era cel care procura cele necesare pentru alimentația zilnică a tuturor celor din familie, că plătea cheltuielile curente ale casei, că se îngrijea de soția sa, cumpărându-i medicamente, consultându-se cu medicul de familie al acesteia.
Potrivit, martorei, pârâții erau cei întreținuți de către reclamant, iar nu invers, cum s-au obligat prin contract, concluzie desprinsă de martoră atât din discuțiile avute cu reclamantul și cu soția acestuia, cât și pe baza constatărilor personale, directe.
Contrar criticilor din recurs, depoziția acestei martore este deosebit de relevantă întrucât s-a aflat o bună perioadă de timp în familia părților și a putut observa nemijlocit raporturile dintre ele.
Informații asemănătoare au fost furnizate de către martorul H. Stelică (f. 81, 82), vecin cu imobilul în litigiu până în anul 2008, reieșind din susținerile lui aceleași concluzii, anume că de menaj se ocupa o femeie ce venea periodic în casa părților, că aceeași femeie o însoțea pe soția reclamantului la plimbări scurte în fața blocului, arătând totodată martorul că reclamantul era cel care se ocupa de cheltuielile cu întreținerea familiei și a apartamentului, acesta plătindu-l pe martor pentru realizarea fațadei la apartament.
Și acest martor a fost un observator direct al relațiilor dintre părți întrucât, potrivit susținerilor acestuia, necontestate de către pârâți, mergea în vizită la părți, în apartamentul în litigiu, de două ori pe săptămână.
Martorii propuși de către pârâtă, V. E. (f. 92, 93) și C. D. (f. 91), la care se face referire prin memoriul de recurs nu dețin informații relevante sub acest aspect, apte să contrazică cele relatate de ceilalți doi martori, pentru simplul motiv că unul dintre ei nu a avut niciodată un contact direct cu părțile în litigiu pentru a observa modul în care conviețuiau acestea (C. D.), iar cealaltă martoră (V. E.) le-a vizitat doar de 2 ori în decurs de 8, 9 ani, deci insuficient, ambii martori avându-și domiciliul într-o altă localitate, în . și părinții pârâtei, în timp ce părțile, pe perioada derulării contractului de întreținere, au locuit în orașul Cîmpulung Moldovenesc.
De aceea, susținerile lor sunt mult prea generale, de genul ”presupun că toate cheltuielile au fost efectuate cu bani aduși de pârâtă din străinătate (...)” (f. 91), ” din punctul meu de vedere R. L. și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract față de socrii ei” (f. 92).
Singurele date certe furnizate de acești doi martori, și la care se face referire și prin memoriul de recurs, se referă la împrejurarea că părinții pârâtei, cultivând terenuri și crescând animale, le-ar fi asigurat părților materie primă pentru alimentație.
Fără a nega acest fapt, reține tribunalul că el nu complinește obligația de întreținere asumată de părți, aceasta fiind mult mai complexă potrivit contractului (alimentație zilnică, menaj, lemne pentru încălzit, medicamente în caz de boală, asigurarea asistenței medicale de specialitate, înmormântare după obiceiul locului) și, în plus, nu rezultă din declarațiile martorilor că produsele alimentare procurate de părți aveau ca sursă doar pe părinții pârâtei.
Cât privește cheltuielile ocazionate de înmormântarea soției reclamantului, nu rezultă că au fost suportate și de către pârâtă, cum pretinde aceasta făcând referire la declarația martorei V. E., în condițiile în care martora a făcut doar presupuneri pe acest aspect, arătând că nu deține dovezi concrete, că nu a asistat la discuții între părți pe această temă, ci doar la ”discuții generale auzite”.
Cât privește îmbunătățirile efectuate la apartament, reținute de prima instanță, nu înseamnă în niciun caz îndeplinirea obligațiilor contractuale de întreținere care, așa cum s-a arătat anterior, au un conținut complex presupunând în esență, asigurarea traiului zilnic al creditorilor, îngrijiri în caz de boală, înmormântare după obiceiul locului.
De altfel, însăși pârâta pare să admită că nu și-a îndeplinit corespunzător obligația de întreținere asumată atunci când susține, bazându-se și pe relatările martorilor săi, faptul că socrii săi, creditorii întreținerii, ”(...) nu erau într-o situație de nevoie acută de întreținere, pentru că nu erau nici foarte bătrâni, nici foarte bolnavi, încât să aibă nevoie de o întreținere specială”, că aceștia ”(...) nu au pretins vreodată întreținere efectivă tocmai pentru ca familia tânără să se bucure de un confort material și psihic necesar, să-și folosească banii într-un concediu, să-și achiziționeze un autoturism sau alte asemenea (...) niciodată reclamantul sau soția acestuia nu s-au plâns că pârâtul sau subsemnata am refuzat să ne implicăm în vreo problemă sau solicitare de-a lor”.
Dar fiind o obligație contractuală, iar nu morală întemeiată pe raporturile de rudenie, nu interesează starea materială sau de sănătate a creditorilor întreținerii, pârâții, ca debitori, trebuind să-și execute la timp și întocmai obligațiile asumate, fără a aștepta o solicitare expresă în acest sens.
A mai susținut pârâta că după ce a divorțat de fiul reclamantului nu i s-ar mai fi permis să presteze întreținere, dar că fostul său soț a continuat să locuiască cu reclamantul, prestându-i întreținere.
Nu rezultă din depozițiile martorilor un asemenea refuz și, oricum, ar fi greu de admis un refuz câtă vreme a rezultat din probatoriu că nu s-a prestat întreținere anterior divorțului pentru a se pune problema încetării sale dintr-o pretinsă manifestare culpabilă a creditorului ei.
Cât privește prestarea întreținerii de către pârât, fostul soț, a rezultat contrariul din același probatoriu anterior prezentat, martorii făcând referire sub acest aspect la perioada în care părțile erau căsătorite și arătând că în realitate debitorii erau ajutați financiar, material, de către creditori, fiind lesne de prezumat că și ulterior divorțului situația a rămas aceeași în privința pârâtului, în condițiile în care nu s-au administrat probe din care să reiasă că pârâtul a început să se îngrijească de tatăl său, dimpotrivă, el recunoscând la interogatoriu că nu prestează întreținere, poziție care, dată fiind situația de fapt anterioară divorțului, este credibilă, iar nu interesată.
În fine, nu prezintă relevanță contextul care l-a determinat pe reclamant să demareze acest litigiu, faptul că pârâta inițiase în prealabil o acțiune de partaj bunuri comune cu fostul său soț, incluzând și imobilul în litigiu, câtă vreme demersul său este întemeiat, așa cum s-a arătat, astfel că nu e nimic ilicit sau imoral în intenția reclamantului de a-și recâștiga bunul câtă vreme n-a primit în schimb nicio contraprestație.
În consecință, pentru toate considerentele învederate, apreciază tribunalul că acțiunea principală a fost corect soluționată.
Referitor la cererea reconvențională, prin care pârâta a urmărit recuperarea contravalorii îmbunătățirilor efectuate la imobilul apartament, critica pârâtei-recurente vizează cuantumul acordat de prima instanță, solicitând a fi avut în vedere cel stabilit prin raportul de expertiză întocmit de către expert Macioapă G.-M..
Dar, așa cum corect a reținut și prima instanță, nu toate lucrările de îmbunătățire au fost efectuate de către pârâtă, împreună cu fostul ei soț, această concluzie reieșind cu evidență din ansamblul probator administrat.
În acest sens, pârâta a susținut că a lucrat în străinătate, iar din banii strânși s-ar fi efectuat acele îmbunătățiri, susținere neprobată însă.
Astfel, potrivit raportului de expertiză (f. 120), lucrările pretins a fi fost finanțate de către pârâtă, enumerate inclusiv prin memoriul de recurs, au fost executate în majoritate între anii 2005, 2006, cu excepția ușii între holuri (1999), uși dormitoare și ușă debara (2013), gresie holuri (2002, 2003), centrală termică (2004).
Niciunul dintre martorii pârâtei nu i-au confirmat susținerile, V. E. (f. 92, 93) arătând că pârâta ” a lucrat în Italia mai multe perioade cu întreruperi, odată peste 1 an, apoi perioade mai scurte”, dar că nu știe cu certitudine ce venituri a adus, precizând totodată că din acești bani pârâții și-au achiziționat o mașină, presupunând martora, fără să aibă o dovadă certă că și amenajările și îmbunătățirile la apartament ar fi fost efectuate tot cu banii pârâtei.
Tot presupuneri a făcut și martorul C. D. (f. 91), arătând la rându-i că nu a văzut cum s-au plătit acele investiții, probabil din banii aduși de către pârâtă din străinătate.
Întrucât susținerile martorilor sunt evazive, bazate pe simple deducții personale, nefiind persoane apropiate părților și care să cunoască cu exactitate situația lor, văzând că aceste declarații nu se coroborează cu alte probe, pârâta nedepunând la dosar nici măcar un singur înscris din care să rezulte că a trimis bani din străinătate în perioada de referință, tribunalul apreciază ca neîntemeiate criticile din recurs, reținând ca dovedită doar suma rezultată din facturile și chitanțele de achiziționare a materialelor de construcții emise pe numele pârâtului, fostul soț, în valoare de 8093,3 lei, stabilită de prima instanță, calculul nefiind contestat.
Cât privește manopera, a rezultat din aceleași depoziții de martori că ar fi fost realizată și de către tatăl pârâtei, însă, neputând fi cuantificată din lipsă de probe, pe care pârâta nu le-a propus, soluția primei instanțe nu poate fi reformată.
Pentru toate considerentele învederate, în baza art. 312 al. 1 din vechiul Cod de procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta R. L., împotriva sentinței civile nr. 187 din data de 18 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimați fiind reclamantul I. V. și pârâtul I. G. C..
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 din vechiul Cod de procedură civilă recurenta va fi obligată s ă plătească intimatului reclamant suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței nr. 46/5.05.2014 (f. 35)
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta R. L., domiciliată în ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 187 din data de 18 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimați fiind reclamantul I. V., domiciliat în Cîmpulung Moldovenesc, ., ., jud. Suceava și pârâtul I. G. C., domiciliat în Cîmpulung Moldovenesc, ., ., jud. Suceava
Obligă recurenta să plătească intimatului reclamant suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
V. O. D. L. A. A. I. M.
Grefier,
S. A.-M.
Red. V.O.D.
Judecător fond M. M.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./16.06.2014
| ← Pretenţii. Hotărâre din 10-01-2014, Tribunalul SUCEAVA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
