Revendicare imobiliară. Decizia nr. 145/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 145/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 5933/86/2014
Dosar nr._ - contestație în anulare -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 145/2014
Ședința publică de la 09 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Judecător G. I.
Judecător D. G.
Grefier L. M. P.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul C. G. a lui G., domiciliat în ., județul Suceava împotriva deciziei nr.990 din 6.05.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._/314/2011, intimați fiind S. Ș., domiciliat în comuna Ipotești, . C. I. a lui G. și E., domiciliat în ., județul Suceava, C. V. a lui G. și E., cu același domiciliu, nr. 1632 și B. C. a lui Nicanor și V. (zis „B.”) cu același domiciliu.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:contestatorul, asistat de avocat O. A. și intimații C. V. și B. C., lipsă fiind intimații S. Ș. și C. I..
Procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.
Grefierul a făcut referatul cauzei, în cadrul căruia, a învederat că la dosar, prin serviciul registratură, a fost depusă cerere de către avocat C. B., în calitate de apărător al intimatului S. Ș., prin care a solicitat acordarea unui termen deoarece din motive obiective nu se poate prezenta.
Instanța, a supus discuției părților cererea de amânare formulată în cauză.
Avocatul contestatorului solicită respingerea cererii și depune la dosar chitanța fiscală nr. 7794 din 8.09.2014, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 lei.
Intimații prezenți lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cererii de amânare.
Instanța, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de avocat C. B. pentru intimatul S. Ș., motivat de faptul că aceasta nu a fost motivat așa cum prevăd disp. art. 156 Cod procedură civilă.
Întrebați fiind, avocatul contestatorului și intimații prezenți precizează că nu mai au de formulat cereri prealabile, sens în care, instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
A. O. A., pentru contestator, solicită admiterea contestației în anulare întemeiată pe disp. art. 503 al. 3 și 4 și urm. Cod procedură civilă pentru motivele invocate în scris, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Intimații prezenți, având pe rând cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.588 din 12 februarie 2014 Judecătoria Suceava a admis, în parte, acțiunea restrânsă formulată de reclamantul S. Ș. în contradictoriu cu pârâții C. G. a lui G., B. C., C. I. și C. V., a obligat pe pârâți să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie suprafața de 300 m.p. teren situată la locul „P. Bosanci” din extravilanul comunei Bosanci, identică cu . între punctele 12, 13, 14, 15, 7 și 6 din planul de situație anexa 1 a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert O. M. (f.77 dosar) și a obligat pe pârâți să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2155 lei.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:
Prin titlul de proprietate nr.183/10.05.1993 emis pe numele defunctului S. Z.V. (f.5) s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la o suprafață totală de 1,20 ha teren, din care face parte și suprafața de 2600 m.p. teren arabil situată la locul numit „P. Bosanci” din extravilanul comunei Bosanci.
În baza actului de partaj voluntar încheiat în formă autentică, la data de 25.07.2008 (f.6-7 dosar) între moștenitorii defunctului S. Z.V., reclamantul S. Ș. a preluat în deplină proprietate ..p. teren arabil din tarlaua „P. Bosanci”, intabulându-și dreptul de proprietate asupra terenului în CF nr.6011 (f.8 dosar).
De cealaltă parte, pârâții C. G. a lui G., B. C., C. I. și C. V., nu posedă titlu de proprietate emis în baza Legii nr.18/1991 ci doar adeverință de proprietate provizorie nr.988/18.09.1991 cu o suprafață de 1700 m.p. teren situată la locul „P. Bosanci”. Așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert O. A.M. ( filele 73-82 dosar) terenul deținut de pârâți la locul litigiului este în suprafață de 2000 m.p., deci cu 300 m.p. teren în plus față de suprafața din adeverința de proprietate. Prin urmare, experta a concluzionat că pârâții dețin, fără acte de proprietate, o suprafață de 300 m.p. din terenul proprietatea reclamantului, între punctele 12, 13, 14, 15, 7 și 6 conform planului de situație din Anexa 1 (fila 77 dosar).
Potrivit art.6 din Noul Cod Civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi (01.10.2011), sunt supuse legii în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Cum la data nașterii raportului juridic dedus judecății era în vigoare Codul civil de la 1864, în speță sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod.
Potrivit art.480 din vechiul cod civil „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”.
Astfel, acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, o acțiune reală, prin care reclamantul solicită instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și pe care de consecință să-l oblige pe pârât la restituirea bunului.
Întrucât reclamantul a dovedit că este proprietarul imobilului revendicat, iar pârâții exercită posesia asupra a 300 m.p. teren fără a deține titlu de proprietate valabil, acțiunea în revendicare este întemeiată, sens în care, va fi admisă, urmând ca pârâții să fie obligați să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie suprafața de 300 m.p. teren situată la locul „P. Bosanci” din extravilanul comunei Bosanci, identică cu . între punctele 12, 13, 14, 15, 7 și 6 din planul de situație anexa 1 a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert O. M. ( f.77 dosar).
Cât privește capătul de cerere privind stabilirea liniei de hotar între proprietățile învecinate instanța apreciază că acesta nu este întemeiat din următoarele motive:
Potrivit art.584 din Codul civil de la 1864, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa, cheltuielile grănițuirii urmând să se facă pe jumătate.
Astfel, prin operațiunea stabilire de hotar se urmărește delimitarea proprietăților învecinate, prin semne exterioare și vizibile, această operațiune constituindu-se într-o obligație reciprocă a proprietarilor a două fonduri vecine.
Or, în cauza de față, pârâții C. G. a lui G., B. C., C. I. și C. V. nu sunt titularii dreptului de proprietate pentru terenul cu care imobilul proprietatea reclamantului S. Ș. se învecinează și pentru care a solicitat stabilirea liniei de hotar.
Cum în speță, pârâții nu sunt proprietari, în sensul legii, pentru că nu dețin titlu de proprietate emis conform Legii fondului funciar, adică un titlu determinat pe baza criteriilor de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzut de Legea nr.18/1991, instanța constată că nu poate fi efectuată operațiunea de delimitare, prin semne exterioare și vizibile, a limitelor dintre terenul proprietatea reclamantului și ..p. teren deținută de pârâți în baza unei adeverințe de proprietate, provizorie.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții C. G., C. I. și C. V. pentru motive de nelegalitate.
Au susținut că nu dețin terenul în litigiu deoarece a fost dat surorii lor -C. V.- de către părinți, aceasta în prezent este decedată, iar fiul acesteia B. C. îl deține în acest moment.
Timp de 24 de ani reclamantul și-a cunoscut vecinul de hotar, susținerile din cererea introductivă fiind nereale.
Pârâții B. C. și C. V. prin memoriul de recurs au arătat că nu au încălcat nici o proprietate, nu l-au cunoscut pe defunctul S. Z.V. și nu au avut conflict de vecinătate.
Până în anul 2008 terenul a fost delimitat prin două borne kilometrice care nu au fost depășite niciodată, nu au existat litigii și nici nu și-au cunoscut vecinii de parcelă. După această dată bornele au dispărut au fost înlocuite cu niște țăruși iar terenul ocupat.
Au contestat concluziile raportului de expertiză, și au arătat că deține terenul proprietatea sa după T. Glicheria mama lui T. C. valeria și străbunica lui B. C..
Prin Decizia nr.990 din 6.05.2014, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondate, recursurile formulate de pârâții C. G. a lui G., C. I., C. V. și B. C. a lui Nicanor și V. și a obligat recurenții C. G. a lui G., C. I., C. V. și B. C. să plătească intimatului S. Ș. suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Conform probatoriului administrat, pârâții recurenți dețin adeverință de proprietate provizorie eliberată în condițiile Legii 18/1991 pentru o suprafață de 1700 mp situată la locul numit „P. Bosanci”, iar conform expertizei întocmită de expert O. M., terenul deținut în fapt de aceștia este în suprafață de 2000 mp, având astfel un plus de 300 mp identificată între punctele 12, 13, 14, 15, 7 și 6 prin planul de situație de la fila 77 dosar.
Pe de altă parte, reclamantul intimat S. Ș., în calitate de moștenitor după defunctul S. Z.V. în baza partajului voluntar a preluat în proprietate . teren situat în . său fiind intabulat în cartea funciară.
Ori, în condițiile în care, conform expertizei s-a constatat că pârâții dețin fără acte de proprietate suprafața de 300 mp din terenul reclamantului, în mod corect acțiunea în revendicare pentru această suprafață a fost admisă.
Pârâții nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, iar pârâtul C. G. și-a declarat în mod expres această poziție, menționând că nu deține titlul de proprietate pentru cei 300 mp în litigiu (f.92 dosar).
Prezenți în fața instanței recurenții au arătat că în prezent dețin terenul în litigiu, aspect consemnat în încheierea de ședință din 6 mai 2014.
Ca atare, în condițiile în care recurenții nu dețin acte de proprietate pentru terenul în suprafață de 300 mp ocupați și pentru care s-a dovedit a fi proprietar reclamantul, criticile referitoare la dreptul lor de proprietate asupra acestui teren nu pot fi analizate, ele nefiind întemeiate.
În ceea ce privește stabilirea liniei de hotar între proprietăți, după cum rezultă din hotărârea atacată, aceasta nu poate fi delimitată, deoarece pârâții nu dețin un titlu de proprietate pentru cei 1700 mp evidențiați în adeverința de proprietate, astfel încât, susținerile recurenților față de acest capăt de cerere nu sunt relevante nici sub aspectul revendicării.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul C. G. solicitând admiterea recursului.
În motivarea contestației arată contestatorul că își întemeiază cererea pe dispozițiile art.503 alin.3 cod procedură civilă.
Mai arată că din întreg probatoriul administrat, rezultă că intimatul a promovat acțiunea la data de 19.10.2011 împotriva numitului C. G. – tatăl său decedat cu 12 ani înainte de promovarea prezentei acțiuni, respectiv 2.08.1989, iar la momentul prezentării în instanță, a fost introdus în cauză în calitate de pârât cu toate că a arătat prin declarație la dosar că nu deține terenul revendicat care de fapt este deținut de către C. V., conform înțelegerii dintre frați.
Consideră petentul că trebuia să se constate lipsa capacității sale pasive însă instanța
l-a obligat prin hotărârea pronunțată să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 300 m.p. reclamantului și la plata cheltuielilor de judecată, acesta fiind de fapt și motivul pentru care a formulat recurs.
Mai arată că instanța de recurs nu a analizat aspectul lipsei calității procesuale pasive, sens în care solicită anularea deciziei.
În drept invocă dispozițiile art.503 alin.3,4, art.505, 506, 508 cod procedură civilă.
În dovedire solicită proba cu înscrisuri.
La dosarul cauzei s-a atașat dosarul de fond nr._/314/2011.
Examinând contestația în anulare în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul constată că, deși contestatorul a invocat în drept dispozițiile art. 503,505,506 și 508 din noul Cod de procedură civilă, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 318 din vechiul Cod de procedură civilă.
Astfel, noul Cod de procedură civilă a intrat în vigoare la data de 15.02.2013.
Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind noul Cod de procedură civilă conține îndeosebi în art. 3 alin. 1, norme tranzitorii speciale menite să rezolve conflictele de legi rezultate din . noului Cod de procedură civilă și prevede că „Dispozițiile noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”.
Scopul acestor norme generale de drept tranzitoriu este acela de a fixa legea aplicabilă întregii proceduri, în funcție de data începerii procesului. În acest fel, noțiunea de competență și de procedură propriuzisă sunt pe deplin previzibile pentru toți participanții la procesul civil, care pot estima de la început, coordonatele esențiale înlăuntrul cărora se va desfășura procesul.
În caz de judecată va fi aplicabilă (exclusiv) legea în vigoare la data înregistrării cererii la instanță conform art. 192 al. 2 din noul Cod de procedură civilă și art. 3 al. 1 din legea nr. 76/2012, coroborat cu art. 26 al. 2 din noul Cod de procedură civilă, care prevede că întregului proces civil i se aplică legea în vigoare la data începerii sale.
Prin urmare, toate procesele începute sub imperiul legii vechi, rămân supuse în întregime legii vechi, inclusiv sub aspectul administrării probelor și exercitării căilor de atac.
Cum procesul finalizat prin pronunțarea deciziei civile nr. 990/6.05.2014 a Tribunalului Suceava a început la data de 19.X.2011 (când a fost înregistrat la instanță cererea de chemare în judecată) sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, rezultă că și contestația în anulare formulată împotriva acestei decizii este supusă dispozițiilor vechiului Cod de procedură civilă.
Motivele contestației în anulare formulate de contestator, ce ar putea fi încadrate în prevederile art. 318 al.1 teza I din Vechiul Cod de procedură civilă, reprezintă în realitate reiterarea motivelor de recurs formulate de contestator prin care a susținut că în mod greșit a fost obligat la predarea terenului și la plata cheltuielilor de judecată către partea adversă, în contextul în care a dovedit că nu justifică calitatea procesuală pasivă în cauză, motive pe care instanța de recurs le-a analizat și asupra cărora s-a pronunțat, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Potrivit art. 318 al. 1 teza I din vechiul Cod procedură civilă „Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.
Textul de lege sus citat vizează erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, greșeli pe care instanța le comite prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, greșeli de fapt involuntare și nu greșeli de judecată.
Fiind o cale extraordinară de atac de retractare și nu de cenzură judiciară, pe calea contestației în anulare nu pot fi invocate greșeli de judecată, de apreciere a situației de fapt, a probelor, ori de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural, așa cum contestatorul invocă.
A admite contrariul și a da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea în recurs cu privire la modul în care a apreciat probele ori a interpretat dispozițiile legale – cum este cazul în speță – înseamnă a deschide calea recursului la recurs, lucru ce nu este posibil.
Pentru aceste considerente, în baza art. 320 din vechiul Cod de procedură civilă va respinge prezenta contestație în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul C. G. a lui G., domiciliat în ., județul Suceava împotriva deciziei nr.990 din 6.05.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._/314/2011, intimați fiind S. Ș., domiciliat în comuna Ipotești, . C. I. a lui G. și E., domiciliat în ., județul Suceava, C. V. a lui G. și E., cu același domiciliu, nr. 1632 și B. C. a lui Nicanor și V. (zis „B.”) cu același domiciliu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2014.
Președinte, M. I. | Judecător, G. I. | Judecător, D. G. |
Grefier, L. M. P. |
Red.I.G.
Tehnored.P.L. 2 ex. / 07.10.2014
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 761/2014. Tribunalul SUCEAVA | Partaj judiciar. Sentința nr. 360/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
