Anulare act. Decizia nr. 506/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 506/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 506/2015
Dosar nr._ - anulare act –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 506
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05 NOIEMBRIE 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. F. F.
JUDECĂTOR: C. M. N.
JUDECĂTOR: F. L.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanta C. S., domiciliată în Bistrița, ..1, scara C, . Năsăud împotriva sentinței civile nr.672 din data de 23.07.2015 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă V. R., domiciliată în mun. Bistrița, ..4, . Năsăud.
Dezbaterile asupra cauzei civile în fond au avut loc în ședința publică din data de 29 OCTOMBRIE 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea mandatarului recurentei reclamante, numitul H. G. să formuleze și să depună la dosar note de concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, 05 NOIEMBRIE 2015.
După deliberare,
TRIBUNALUL:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 26.09.2008 sub nr._, reclamanta C. S. a chemat în judecată pe pârâta V. R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate nulitatea absolută a promisiunii de vânzare încheiată la data 25 septembrie 2005 între A. K. Slepowron-Skibniewska și pârâtă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat, în esență, că A. K. Slepowron-Skibniewska (în prezent decedată), după care reclamanta a rămas ca unică moștenitoare testamentară, a solicitat în baza legilor de fond funciar restituirea suprafeței de 11 ha teren agricol, situată în perimetrul Stațiunii pomicole Bistrița după autorul său Skibniewski Vladislav.
Prin Hotărârea nr. 849/15.12.2000, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura județului Bistrița-Năsăud a dispus înscrierea petentei pe lista de restituire prin echivalent.
Împotriva hotărârii nr. 849/15.12.2000, A. K. Slepowron-Skibniewska a formulat plângere înregistrată în dosarul nr. 331/2005 al Judecătoriei Bistrița.
Cu o zi înainte de pronunțarea sentinței civile nr. 2784/26.09.2005 în dosarul nr. 331/2005, pârâta s-a deplasat la domiciliul numitei A. K. Slepowron-Skibniewska, care avea vârsta de 90 de ani, și a încheiat cu aceasta o promisiune de vânzare cumpărare pentru suprafața de 11 ha teren agricol,profitând de neștiința, ignoranța, vârsta înaintată a promitentei-vânzătoare, cât și de starea de constrângere în care acesta se afla în acel moment (pârâta lăsând să se înțeleagă că dacă nu încheie contractul nu va obține restituirea în natură a terenurilor solicitate), prețul vânzării fiind lezionar pentru vânzătoare, respectiv mult mai mic decât prețul de circulație al terenului, elemente care conform practicii judiciare și doctrinei, se analizează ca o cauză imorală ce atragere nulitatea antecontractului.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.966, 968 cod civil.
În probațiune s-a solicitat interogatoriu pârâtei.
S-au depus la dosar copii după următoarele înscrisuri: promisiunea de vânzare cumpărare din 25 sept.2005, sentința civilă nr.2784/2005 a Judecătoriei Bistrița, copie de pe certificatul de calitate de moștenitor nr. 13/16. 04. 2008 și împuternicirea avocațială.
Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâta a invocat excepția prezumției de lucru judecat, față de decizia civilă, 321/13.05.2008 a Tribunalului M., hotărâre în care s-a rezolvat fondul procesului care privește aceleași parți, același obiect și aceeași cauză.
În motivarea acestei excepții, pârâta a arătat că înacțiunea introductivă,formulată în dosarul nr.7952/2005 al Judecătoriei Bistrița, reclamanta a solicitatacelași lucru- constatarea nulității promisiunii de vânzare cumpărare - pentru aceleași argumente cu cele din prezenta acțiune respectiv că s-ar fi profitat de ignoranța, neștiința și vârsta promitentei, iar prețul convenit este lezionar.
Prin urmare, față de caracterul absolut al prezumției, nu mai poate fi primită vreo dovadă contrară, sens în care s-a pronunțat Î.C.C.J. prin decizia nr.5834 din 19.09.2007.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, iar în combaterea argumentelor prezentate în acțiune a arătat că prețul a fost propus de vânzătoare, care era asistată la momentul încheierii înțelegerii de către persoanele care o întrețineau și care au insistat ca înscrisul să fie tradus și în limba poloneză, astfel încât acesta să nu poată fi atacat pe motiv că martorii semnatari nu au înțeles conținutul, iar traducerea în limba poloneză s-a efectuat chiar de semnatarii convenției.
In ceea ce privește starea de constrângere în care s-ar fi aflat vânzătoarea, pârâta a arătat că această susținere a reclamantei este necorespunzătoare realității, câtă vreme ea i-a arătat vânzătoarei adresa eliberata de Primăria Bistrița prin care se confirma posibilitatea restituirii terenului în natură.
A mai precizat pârâta că nu a fost acasă la vânzătoare ci a stat la un motel unde a venit și vânzătoarea si unde a fost asistată pe tot timpul discuțiilor de cei care o îngrijeau și care sunt semnatarii promisiunii de vânzare, iar în cazul în care ar fi existat cel mai mic dubiu din partea vânzătoarei aceasta avea posibilitatea să nu încheie nici un act.
Din discuțiile pe care pârâta le-a purtat cu promitenta vânzătoare, aceasta a precizat că are o obligație morala față de C. S. căreia dorește sa-i lase o parte din banii primiți ca despăgubire pentru imobilul casă, situat în Bistrița, ..8, iar C. S. i-a comunicat că pentru onorarul avocațial (care a fost de 4 mii lei în 2005) trebuie sa vândă cca. 4 ha teren, situație din care rezultă că promitenta vânzătoare avea cunoștință la acel moment de valoarea de circulație a unui ha de teren și a negociat un preț total pentru suprafața de 11 ha de cca. un miliard preț cu care pârâta a fost de acord.
Referitor la soluția pronunțată de Judecătoria Bistrița de admitere a retrocedării terenului în natură, pârâta a arătat că nu a avut cunoștință de amânarea pronunțării și a fost convinsă să acțiunea s-a admis încă de la data de 7.09.2005, când instanța a rămas în pronunțare, convingere pe care și-a format-o ca urmare a poziției pârâtei din acel dosar Primăria Bistrița, de admitere a acțiunii cu precizarea că este posibilă retrocedarea terenului în natură.
În certificatul de calitate de moștenitor prezentat de reclamantă, pârâta a arătat că la rubrica masa succesorală nu au fost declarate nici un fel de bunuri, tocmai ca urmare a faptului că la momentul decesului A. K. Slepowron-Skibniewska nu mai avea în patrimoniu imobile(pentru teren exista promisiunea de vânzare cumpărare, iar casa din Bistrița, ..8, a fost luată de către reclamantă).
Concluzionând pârâta a arătat că promisiunea de vânzare cumpărare a cărei nulitate de invocă, s-a încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, între două persoane fizice care aveau capacitatea de a contracta, iar prețul convenit a fost negociat chiar de către promitenta vânzătoare.
Prin încheierea din 2 decembrie 2008, după punerea în discuție a părților, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtă, cu motivarea că nu este dată tripla identitate de obiect părți și cauză între prezentul litigiu și cel care a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Bistrița.
Ulterior întâmpinării, pârâta a ridicat și excepțiile: lipsei calității procesuale active a reclamantei, cu motivarea că în calitatea sa de moștenitor testamentar nesezinar până la trimiterea în posesie a legatului cu titlu universal, conform art.653 cod civil legatarii nu au calitatea de a introduce acțiuni și de a sta în judecată; lipsa de interes în promovarea acțiunii, motivată de faptul că legatul cu titlu particular lăsat în favoarea reclamantei în anul 2003 a fost revocat în mod expres prin înstrăinarea obiectului legatului.
De asemenea, pârâta a solicitat instanței să califice acțiunea în constatare nulitate relativă, întrucât pe de o parte leziunea ca viciu de consimțământ poate fi solicitată, conform art.1157, 1165 cod civil, doar de către minori și atrage sancțiunea nulității relative, calificare față de care în cauză este dată și prescripția dreptului la acțiune câtă vreme aceasta nu a fost promovată în termenul de trei ani de la data încheierii înscrisului sub semnătură privată, conform art.1,3,7 al.2 din D.L. nr.167/1958.
Față de excepțiile ridicate de către pârâtă, reclamanta a precizat că a formulat acțiunea nu numai în calitate de legatară a defunctei A. K. Slepowron-Skibniewska, ci și în calitate de cesionară a drepturilor acesteia asupra terenurilor din litigiu și mandatară în baza actului intitulat”cesiune de contract și mandat de interes comun”.
În ședința din 2 noiembrie 2012(fila 102 dosar), reclamanta a precizat că a investit instanța cu acțiune în constatare nulitate absolută a promisiunii de vânzare cumpărare încheiată între părți, pentru cauză imorală, acțiune care este imprescriptibilă, iar aspectele semnalate cu privire la leziune nu vizează un viciu de consimțământ ci un argument al situației în care se afla promitenta vânzătoare de natură să conducă la existența unei cauze imorale.
Prin încheierea din 2 noiembrie 2012, după punerea în discuție a părților, instanța în raport de motivele invocate de către reclamantă privind prețul lezionar ca rezultat al faptului că pârâta a profitat de neștiință și starea de constrângere în care se afla promitenta vânzătoare, a calificat obiectul acțiunii ca fiind o constatare nulitate absolută act juridic și în deliberare a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea că o astfel de acțiune este imprescriptibilă.
Față de aceste precizări, pârâta, în cadrul ședinței din 2 noiembrie 2012, a revenit asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, pe care a arătat că nu înțelege să o mai susțină, iar instanța a luat act de această poziție procesuală.
La același termen de judecată, după punerea în discuție a părților, instanța a respins excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, cu motivarea că prin contractul „cesiune de contract și mandat de interes comun” depus la dosar de către reclamantă, s-a dovedit că aceasta a cumpărat de la promitenta vânzătoare drepturile și obligațiile din promisiunea de vânzare cumpărare datată 25 septembrie 2005 astfel încât justifică interes în promovarea acțiunii.
Prin cererea formulată la data de 14.02.2013, pârâta a solicitat introducerea în cauză a altor persoane, Tadeusz Szwdzicki, Ostoi Tomas Zewska M. care au calitatea de moștenitori legali ai promitentei vânzătoare A. K. Slepowron-Skibniewska, cerere care, după punerea în discuție a părților, prin încheierea din 22 februarie 2013, a fost respinsă prin admiterea excepției tardivității în raport de prevederile art.57 al.2 cod proc. civilă și ca atare instanța a s-a constatat că pârâta este decăzută din dreptul de a formula după prima zi de înfățișare o astfel de cerere.
Pe cale separată, pârâta a formulat o acțiune în constatare nulitate absolută a certificatului de calitate de moștenitor al reclamantei înregistrată în dosarul nr._ al Judecătoriei Bistrița, acțiune față de care, prin încheierea din 17 febr. 2009, în conformitate cu prevederile art.244 al.1 pct.1 cod proc. civilă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei.
La data de 20.09.2012, ca urmare a cererii reclamantei, prin mandatar C. H., împuternicit cu mandatul autentificat sub nr.1463 din 9.10.2008(fila 17 dosar), cauza a fost repusă pe rol.
Prin încheierea nr.2372 din 18.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea cauzei la Judecătoria Vatra Dornei.
Cauza s-a înregistrat la Judecătoria Vatra sub nr._ la data de 26.06.2013.
Pentru termenul din 19 septembrie 2013 pârâta a invocat, în baza art.166 cod proc. civilă, excepția puterii de lucru judecat, în motivarea căreia a arătat că în dosarul nr._ al Judecătoriei Bistrița, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a promisiunii de vânzare încheiată la data de 25.09.2005, în temeiul prevederilor art.1309, 968, 969 cod civil, iar prin decizia nr.321/12.05.2008 Tribunalul M. a respins acțiunea.
Astfel, art.1201 cod civil statuează că se admite prezumția puterii de lucru judecat ca prezumție legală cu caracter absolut atunci când a doua cerere de judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și între aceleași părți.
Față de aceste dispoziții legale pârâta a arătat că și în situația în care în primul litigiu reclamanta a schimbat temeiul de drept al acțiunii pe parcursul procesului nu se aduce nici o modificare raportului juridic existent și orice altă acțiune ulterioară, prin care se solicită în mod repetat același lucru, se impune a fi respinsă pentru a se înlătura contrazicerea, respectiv infirmarea constatărilor făcute printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Reclamanta a solicitat respingerea excepției pentru aceleași argumente care au fost prezentate și analizate cu ocazia soluționării excepției autorității de lucru judecat.
Pârâta a precizat că excepția autorității de lucru judecat soluționată prin încheierea din 2 decembrie 2008 a Judecătoriei Bistrița este diferită de excepția puterii de lucru judecat, întemeiată pe dispozițiile art.166 cod proc. civilă, rap. la art.1201 cod civil, în sensul că și în situația în care nu există tripla identitate de obiect, părți și cauză între decizia nr.321/13.05.2008 a Tribunalului M. și prezenta acțiune, față de considerentele hotărârii definitive această excepție se impune pentru a se evita pronunțarea unor hotărâri contradictorii.
Prin încheierea din 7 noiembrie 2013, instanța a respins excepția puterii de lucru judecat, cu motivarea că sentința civilă nr. 541/23.02.2007 a Judecătoriei Bistrița Năsăud, rămasă definitivă prin Decizia nr. 321/13.05.2008 a Tribunalului M., nu constituie o soluție irevocabilă în dezlegarea aceleiași probleme de drept câtă vreme prin această hotărâre s-a analizat ca motiv de nulitate absolută - conform precizărilor făcute la acțiunea inițială – incidența art. 1309 Cod civil, fără a fi dezlegate cu caracter irevocabil aspecte privind cauza imorală ca motiv de nulitate absolută a unui act juridic invocată în prezenta cauză.
S-au administrat probe fiind audiați la propunerea reclamantei, prin comisie rogatorie efectuată de autoritatea solicitată Tribunalul Regional din Krosno - Polonia, martorii semnatari ai promisiunii de vânzare cumpărare din 25.09.2005, Janusz Tomaszewski, M. Ostoaia – Tomaszewska, declarații traduse de către traducător autorizat Golebiewski S. F.; la propunerea pârâtei martorul C. L., interogatoriu pârâtă, expertiză tehnică de evaluare terenuri agricole efectuată de expert C. F. (filele 57-60 dosar), înscrisuri depuse de ambele părți.
Prin sentința civilă nr. 672 din data de 23.07.2015 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr._ , s-a respins acțiunea civilă având ca obiect constatare nulitate absolută act juridic, formulată de reclamanta C. S., cu domiciliul procesual ales la C.. Avocat C. D., cu sediul în Cluj N., ..36, județul Cluj, împotriva pârâtei V. R., domiciliată în mun. Bistrița, ..4, . Năsăud, ca neîntemeiată.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 5.400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În temeiul dispozițiilor Legii de fond funciar nr. 18/1990 republicată, A. K. Slepowron-Skibniewska, în calitate de unică moștenitoare testamentară a fratelui ei Skibniewski Vladislav, a solicitat restituirea unei suprafețe de 11 ha teren agricol situată în perimetrul Stațiunii pomicole Bistrița.
Prin Hotărârea nr. 849/15.12.2000, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud, cererea a fost validată prin înscrierea petentei în anexa 39 pentru reconstituirea proprietății în echivalent, urmând a fi despăgubită prin compensații bănești.
Împotriva hotărârii nr. 849/15.12.2000, petenta a formulat plângere la Judecătoria Bistrița, înregistrată în dosarul nr._, iar prin sentința civilă 2784/26.09.2005 s-a admis plângerea și s-a dispus modificarea hotărârii în sensul reconstituirii în favoarea petentei A. K. Slepowron-Skibniewska a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 15,08 ha teren, în natură, pe vechiul amplasament unde acesta este liber și în imediata vecinătate a vechiului amplasament pentru diferența de teren.
Prin înscrisul sub semnătură privată, intitulat promisiune de vânzare cumpărare, încheiat la data de 25 septembrie 2005, promitenta vânzătoare A. K. Slepowron-Skibniewska s-a obligat să vândă suprafața de 11 ha teren, situată în perimetrul Stațiunii Pomicole Bistrița, pentru care s-a recunoscut dreptul de proprietate prin hotărârea nr.849/15.12.2000 a Prefecturii Bistrița Năsăud, către promitenta cumpărătoare V. R., contra prețului de 27.500 euro, din care la momentul încheierii înscrisului, în prezența martorilor Janusz Tomaszewski și M. Ostoaia – Tomaszewska, s-a achitat suma de 5.000 euro, iar diferența de preț s-a stabilit de către părți să se achite, în Polonia, după o lună de la data obținerii titlului de proprietate de către promitenta vânzătoare.
În conținutul înscrisului promitenta vânzătoare a stipulat că este în deplinătatea facultăților mintale, fapt ce poate fi dovedit de martorii prezenți la semnarea contractului, iar în legătură cu obiectul tranzacției a făcut referire la cererea de obținere în natură a terenului, potrivit Legii nr.247/2005 și a precizat că prețul este de 2.500 euro/ha.
Din susținerile părților cât și din susținerile martorilor semnatari ai înscrisului, rezultă că înțelegerea s-a încheiat în localitatea de domiciliu a promitentei vânzătoare Krosno – Polonia.
Prin declarația autentică dată la Biroul Notarial L..N. Niezgoda din Krosno, tradusă în limba română(filele 100, 101 dosar), promitenta vânzătoare A. K. Slepowron-Skibniewska confirmă cunoștințele de limbă română, atât în formă scrisă cât și vorbită.
Cu toate acestea, ca urma a faptului că martorii prezenți la încheierea înscrisului nu erau cunoscători de limba română, acesta a fost redactat și în limba polonă(mențiune consemnată și în cuprinsul înscrisului), iar din traducerea autorizată a acestui înscris(fila 172 dosar) rezultă că are același conținut cu cel redactat la momentul tranzacției, în limba română.
Ulterior încheierii acestui înscris, promitenta vânzătoare a contestat valabilitatea promisiunii din data de 25.09._ introducând acțiune în constatarea nulității absolute, precizată în temeiul dispozițiilor art. 1309 Cod civ. (incapacitatea avocaților de a dobândi drepturi litigioase care intră în competența de judecată a curților de apel în a căror circumscripție își desfășoară activitatea), pricină care a format obiectul dos. nr. 7952/2005 la Judecătoria Bistrița.
Acțiunea a fost respinsă în primă instanță prin sentința civilă nr. 352/2006 care a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia civilă nr. 310/2006 a Tribunalului Bistrița-Năsăud iar în rejudecarea cauzei, acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 541/2007 a Judecătoriei Bistrița, soluție care a fost menținută prin decizia civilă nr. 321/2008 a Tribunalului M. .
Contrar susținerilor pârâtei, prin hotărârile judecătorești sus menționate, instanțele au analizat, exclusiv ca urmare a precizărilor reclamantei, incidența dispozițiilor art.1309 cod civil, fără ca în considerentele acestor sentințe să se facă vreo analiză cu privire la cauza actului juridic ca o condiție de valabilitate a acestuia.
Pe parcursul litigiilor, prin contractul intitulat „cesiune de contract și mandat în interes comun"(fila 95 dosar), A. K. Slepowron-Skibniewaka a cesionat cu titlu oneros, pentru prețul de 100.000 euro, către reclamanta C. S., poziția sa contractuală din promisiunea de vânzare încheiată cu pârâta V. R. la data de 25.09.2005, cu toate drepturile și obligațiile aferente legate de proprietatea terenurilorcare formează obiectul acestui act.
În conținutul contractului de cesiune, cesionara a menționat că pârâta V. R. a profitat de vârsta ei înaintată (90 de ani), obținând semnarea actului în condiții cu totul defavorabile ei(prețul mult mai mic decât cel real), fiind încălcate și alte legi române aplicabile contractului, astfel încât este necesară desființarea acestuia în fața instanțelor din România, demers care implică cheltuieli și eforturi pe care nu le poate susține.
Promitenta vânzătoare A. K. Slepowron-Skibniewaka a decedat la data de 17.10.2007, cu ultimul domiciliu în Krosno – Polonia, iar prin certificatul de calitate moștenitor nr.13/16 aprilie 2008 a BNP D. C. L. s-a stabilit calitatea de legatar testamentar a reclamantei C. S., în baza testamentului . nr._/2003.
Acțiunea pârâtei în constatare nulitate absolută a certificatului de calitate de moștenitor înregistrată în dosarul nr._ al Judecătoriei Bistrița a fost respinsă prin soluția irevocabilă dată de Curtea de Apel Cluj(sentința civilă nr.1709/R/2012).
Prin prezenta acțiune reclamanta, în calitate de legatară a defunctei A. K. Slepowron-Skibniewaka și de cesionară a drepturilor acesteia din promisiunea de vânzare cumpărare datată 25 septembrie 2005, solicită constatarea nulității absolute a acestui înscris pentru cauză imorală, în temeiul art.966 și 968 cod civil.
În argumentarea acestui motiv de nulitate absolută, reclamanta a arătat că la încheierea înscrisului pârâta a profitat de neștiința, ignoranța, vârsta înaintată a promitentei vânzătoare, cât și de starea de constrângere în care aceasta se afla la acel moment(pârâta a lăsat să se înțeleagă că dacă nu încheie contractul nu va primi restituirea în natură a terenurilor solicitate), iar prețul stabilit a fost lezionar pentru vânzătoare, respectiv mult mai mic decât prețul real de circulație de la momentul încheierii promisiunii.
În drept, conform prevederilor art.102 din Legea 71/2011, față de data încheierii promisiunii de vânzare cumpărare(25.09.2005), în speță sunt incidente prevederile Codului civil de 1864.
Înscrisul încheiat între părți, așa cum rezultă din însăși denumirea acestuia, are natura juridică a unei promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare, voința reală a părților, subliniată și de martorii semnatari, fiind aceea de a încheia în viitor un act autentic de vânzare cumpărare asupra suprafeței de 11 ha teren, astfel încât raportul juridic care a luat naștere între părți nu este translativ de proprietate, ci doar obligațional (obligația părților de a face).
Pentru valabilitatea acestui înscris, conform prevederilor art.948 cod civil, trebuie îndeplinite condițiile esențiale privind capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
De asemenea, pentru valabilitatea cauzei actului juridic(scopul imediat și mediat urmărit de către părți) aceasta trebuie să existe, să fie reală, licită si morală.
Cauza este ilicită sau imorală atunci când scopul urmărit de cel care se obligă contravine dispozițiilor legale imperative, ordinii politice, sociale și economice a țării sau regulilor de conviețuire socială. Existența cauzei obligației și caracterul ei real și licit sunt prezumate prin lege până la proba contrară.
Potrivit art. 966 Cod civil, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect, dispoziție legală față de care, contrar susținerilor învederate în mod repetat pe parcursul procesului de către pârâtă, sancțiunea care intervine în cazul dovedirii unei cauze ilicite este nulitatea absolută a actului juridic, iar acțiunea în constatarea nulității absolute este, conform regimului juridic care o guvernează această sancțiune, imprescriptibilă.
Cauza licită și morală a unui act juridic este prezumată până la dovada contrară.
Cu alte cuvinte, această prezumție a legalității cauzei trebuie răsturnată prin probe din care să rezulte în mod cert ilegalitatea sau imoralitatea urmărită de către una dintre părțile contractante.
Raportat la speța dedusă judecății, așa cum s-a statuat și în practica judiciară, pentru incidența cauzei imorale ca motiv de nulitate absolută, reclamanta avea sarcina să dovedească, pe de o parte că între prețul de vânzare convenit cu promitenta cumpărătoare și prețul real de circulație al bunului care a făcut obiectul promisiunii de vânzare, există o disproporție atât de mare încât se poate considera că prețul nu există(este derizoriu), iar pe de altă parte, că această disproporție rezultă din faptul că pârâta a profitat de neștiința, ignoranța, vârsta și starea de constrângere a celeilalte părți care astfel s-a aflat în prezența unei leziuni ce poate fi analizată ca o cauză imorală.
Din întreaga situație de fapt reținută mai sus, analizată prin prisma textelor de lege enunțate și a motivelor învederate de reclamantă, instanța constată că ,pe de o parte, prețul convenit de către părți nu încalcă prevederile art.1303 cod civil, câtă vreme, așa cum s-a dovedit prin expertiza efectuată în caută(filele 57-60 dosar), valoarea de 27.500 euro pentru 11 ha teren(2.500 euro/ha) este apropiată de valoarea reală de circulație(2.566 euro/ha sau 3.658 euro/ha).
Distinct de acest aspect, în acord cu prevederile art.969 cod civil potrivit cărora contractul reprezintă legea părților, prețul convenit nu depinde strict de valoarea reală a bunului vândut ci și de subiectivismul acestora care în această materie se bucură de o mare libertate.
Prin urmare, în speță nu poate fi vorba de un preț derizoriu convenit între părți la 25.09.2005 pentru suprafața de 11 ha teren situat în perimetru Stațiunii Pomicole Bistrița, câtă vreme nu este dată o disproporție atât de mare în raport cu valoare reală de circulație a terenului la momentul încheierii tranzacției, încât să se considere că practic prețul nu există.
Pe de altă parte,referitor la celelalte aspecte semnalate de către reclamantă privind vârsta promitentei vânzătoare, neștiința, ignoranța și starea de constrângere în care aceasta s-a aflat, în cauză s-a dovedit, atât prin înscrisurile depuse de pârâtă la dosar (fila 80 dosar) cât și prin depozițiile martorilor semnatari ai promisiunii de vânzare cumpărare, că aceasta era în deplinătatea facultăților mintale, avea reprezentarea faptelor sale - situație care rezultă cu evidență și din împrejurarea potrivit căreia ulterior a încheiat contractul de cesiune și comodat cu reclamanta – a negociat prețul de la 2.000 la 2.500 euro/ha astfel încât nu se poate reține că nu era în cunoștință de cauză.
De asemenea, din depozițiile martorilor semnatari ai convenției nu a rezultat că promitenta vânzătoare s-ar fi aflat la momentul încheierii promisiunii de vânzare în starea de constrângere semnalată de reclamantă, nefăcându-se nici o referire în aceste declarații cu privire la vreo presiune exercitată de către pârâtă din care să rezulte că aceasta ar fi condiționat încheierea înscrisului de restituirea în natură a terenului.
Aspectele semnalate de reclamantă privind condițiile concrete în care pârâta a procedat la încheierea contractului, respectiv cu o zi înainte de admiterea acțiunii de restituire a terenului în natură într-o oarecare grabă, ar putea face eventual obiectul unei analize, care excede prezentului cadru procesual, privind existența sau inexistența dolului ca viciu de consimțământ, însă aceste susțineri nu sunt de natură să atragă incidența unei cauze imorale care să contravină regulilor de conviețuire socială.
Pentru aceste considerente, instanța constată că motivele invocate de reclamantă în constatarea nulității absolute a înscrisului promisiune de vânzare cumpărare nu au fost dovedite și, ca atare, prezumția cauzei licite și morale nu a fost răsturnată, motiv pentru care va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
În conformitate cu prevederile art.274 cod proc. civilă, instanța a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.400 lei cheltuieli de judecată, justificate cu plata onorariului avocat conform chitanței nr.9/15.02.2015 și deplasările la instanță pe ruta Bistrița – Vatra Dornei și retur la cele patru termene de judecată la care a fost reprezentantul acesteia a fost prezent.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamanta C. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului formulat în termen și pe cale de consecință casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre o noua judecare instanței judecătorești competente, fie rejudecând cauza să se modifice hotărârea pronunțată in sensul admiterii cererii formulate de aceasta ca fiind legală și întemeiată și să se constate nulitatea absolută a promisiunii de vânzare încheiate la data de 25 septembrie 2005 între d-na A. K. Slepowron-Skibniewska și pârâta V. R.. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a arătat că în fapt, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, d-na A. K. Slepowron-Skibniewska (în prezent decedată), în calitate de unică moștenitoare testamentară a fratelui ei Skibniewski Vladislav, a solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 18/1990 privitoare la fondul funciar, modificată și completată, restituirea unei suprafețe de 11 ha teren agricol situat în perimetrul Stațiunii pomicole Bistrița.
Prin Hotărârea nr. 849/15.12.2000, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud a dispus înscrierea petentei pe lista de restituire prin echivalent.
Nemulțumită de această soluție, petenta a acționat în justiție pentru restituirea în natură a terenurilor mai sus menționate, cauza formând obiectul dosarului nr. 331/2005 la Judecătoria Bistrița. Prin sentința civilă nr. 2784/26.09.2005 a Judecătoriei Bistrița, cererea petentei este admisă și se dispune restituirea în natură a terenurilor solicitate.
Înainte cu o zi de pronunțarea sentinței civile nr. 2784/26.09.2005 a Judecătoriei Bistrița, pârâta, avocat în cadrul Baroului Bistrița, s-a deplasat în Polonia la domiciliul d-nei Slepowron-Skibnievska pentru a obține de la aceasta în pripă consimțământul pentru semnarea promisiunii de vânzare a terenurilor respective în favoarea sa pentru prețul de_ euro, plătind la aceeași dată un avans de 5 000 euro.
Ulterior, d-na Slepowron-Skibniewska, dându-și seama că a fost trasă pe sfoară de pârâtă în privința prețului terenurilor în litigiu și a faptului că reclamanta, fiind bolnavă, nu s-ar mai putea ocupa procedurile de restituire în natură a terenurilor din litigiu, a contestat valabilitatea promisiunii din data de 25.09._ introducând acțiune în constatarea nulității absolute în temeiul dispozițiilor art. 1309 C. civ. (incapacitatea avocaților de a dobândi drepturi litigioase care intră în competența de judecată a curților de apel în a căror circumscripție își desfășoară activitatea), pricină care a format obiectul dos. nr. 7952/2005 la Judecătoria Bistrița.
Acțiunea a fost respinsă în primă instanță prin sentința civilă nr. 352/2006. Această sentință a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia civilă nr. 310/2006 a Tribunalului Bistrița-Năsăud. în rejudecarea cauzei, acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 541/2007 a Judecătoriei Bistrița, soluție care a fost menținută prin decizia civilă nr. 321/2008 a Tribunalului M. (unde judecarea a fost strămutată la cererea pârâtei V. R.).
Pe parcursul litigiilor mai sus menționate, prin contractul intitulat „cesiune de contract și mandat în interes comun", d-na Slepowron-Skibniewaka i-a cesionat reclamantei cu titlu oneros poziția sa contractuală din promisiunea de vânzare încheiată de dânsa cu pârâta V. R. la data de 25.09.2005, „cu toate drepturile și obligațiile aferente legate de proprietatea terenurilor" care formează obiectul prezentului litigiu. Prin aceasta, așa cum a arătat prin „precizarea" din 2.11.2012 făcută în fața Judecătoriei Bistrița în prezentul dosar, ca reclamantă în prezentul dosar am triplă calitate: de legatară a defunctei gratificată cu terenurile din litigiu (calitate recunoscută prin certificatul de calitate de moștenitor nr. 13/16.04.2008 eliberat de BNP C. D., confirmat ca valabil prin sentința civilă nr. 1474/2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos. nr._, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 1709/R/2012 a Curții de Apel Cluj, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare introdusă de d-na V. R.), de cesionară și de mandatară a d-nei Slepowron-Skibniewska.
În cazul litigiului de față, prin acțiunea introductivă de instanță a invocat faptul că, având în vedere, pe de o parte, vârsta și starea d-nei Slepowron-Skibniewska la data semnării promisiunii din data de 25.09._, iar pe de altă parte calitatea de avocat al d-nei V. R. și circumstanțele în care a determinat-o pe d-na Slepowron-Skibniewska să semneze actul în litigiu, se desprinde concluzia că pârâta a profitat de neștiința, ignoranța și starea de
constrângere a promitentei, pârâta lăsând să se înțeleagă că dacă nu încheie
contractul nu va obține restituirea în natură a terenurilor, prețul stipulat în contract fiind unul lezionar pentru promitentă, mult mai mic decât valoarea reală a unor terenuri similare cu cele care formau obiectul promisiunii, ceea ce, conform practicii judiciare și doctrinei, constituie o cauză imorală care atrage nulitatea absolută a contractului.
Din probele administrate în cauză rezultă că cele susținute prin
acțiunea introductivă de instanță sunt adevărate. într-adevăr, din probele administrate în cauză rezultă că În cuprinsul promisiunii de vânzare dintre doamna Slepowron- Skibniewska și d-na V. R. rezultă ca actul s-a semnat cu o zi înainte de pronunțarea sentinței civile nr. 2784/2005 prin care s-a dispus ca terenul în litigiu să fie restituit petentei în natură; din depoziții le martorilor M. Ostoia-Tomaszewska și Janusz Tornaszewski, ascultați prin comisie rogatorie, care au fost de față la încheierea promisiunii, pe care au și semnat-o în calitate de martori, rezultă că inițiativa încheierii actului a venit de la pârâta V. R., avocat în cadrul Baroului Bistrița-Năsăud, care, deși nu avea nicio calitate în dosarul de restituire în natură a terenurilor din litigiu, cunoștea foarte bine situația din dosar, anume: faptul că dosarul se afla în faza pronunțării soluției - amânate până atunci de instanță de trei ori, lucru care s-a și întâmplat (ca prin minune, ce coincidență) chiar în ziua următoare semnării promisiunii; faptul că de procedurile de restituire a terenurilor d-nei Slepowron-Skibniewska în România se ocupa ea; din depozițiile acelorași martori rezultă că discutarea și semnarea promisiunii s-a făcut intempestiv și în mare pripă, pârâta V. R. prezentându-se la domiciliul d-nei Slepowron-Skibniewska - care la data semnării actului avea vârsta de 89 de ani - din localitatea Krosno, Polonia, fără a fi fost solicitată de cineva și fără să o prevină în vreun fel pe promitenta-vânzătoare de sosirea sa; din depozițiile acelorași martori rezultă că pârâta V. R. i-a sugerat d-nei Slepowron-Skibniewska că procesul de restituire a terenurilor din România „va dura mulți ani de acum încolo" și că ea, reclamanta, mandatară a d-nei Slepowron-Skibniewska în procesul de restituire a terenului sunt „grav bolnava și într-o situație financiară dificilă" motiv pentru care nu s-ar mai putea ocupa de acel proces, susținând totodată că semnarea promisiunii va avea ca rezultat „să o ajute pe d-na Skibniewska la obținerea terenului în natura" (depoziția martorei M. Ostoia-Tomaszewska). Cu alte cuvinte, sugestia foarte clară era „vindeți-mi mie terenurile pentru prețul pe care vi-l ofer pentru că altfel cine știe ce se poate întâmpla"; din depozițiile acelorași martori rezultă că nici d-na Slepowron-Skibniewska, nici ei nu cunoșteau prețurile terenurilor din România; din depozițiile acelorși martori rezultă că prețul promisiunii de vânzare a fost sugerat de pârâta V. R., care a propus ca prețul promisiunii să fie de 2 000 euro/ha, iar în urma „negocierii" cu promitenta și martorii s-a ajuns la prețul de 2 500 euro/ha.
În privința prețului terenului, din expertiza efectuată de experta C. F. ar rezulta că prețul mediu al terenurilor din interiorul Stațiunii Pomicole Bistrița (unde este situat terenul din litigiu) în perioada de referință (în jurul datei de 25.09.2005) ar fi fost de 3 665 euro/ha, ceea ce ar reveni la un preț al unei suprafețe de 11 ha (cât are terenul care a format obiectul promisiunii din speță) de 40 315 euro/ha (adică 0,36 euro /mp), iar valoarea terenului din litigiu, care, conform expertei, ar fi de ultimă categorie (categoria V), ar fi fost de 2 566 euro/ha, ceea ce ar reveni la un preț al suprafeței de teren din litigiu de 28 226 euro/ha, adică 0,25 euro/mp.
Această evaluare este una cu totul și cu totul inacceptabilă, motiv pentru care reclamanta a și contestat-o, contraexpertiza fiind refuzată de instanță. Cu toate acestea (neacceptarea contraexpertizei), a depus contracte de vânzare care au fost încheiate la câteva luni de la data promisiunii din speță, iar din aceste contracte rezultă că prețurile practicate în zonă sunt de cel puțin 10 ori mai mari decât cele indicate de expertă (pe baza unor contracte din anul 2004 alese „pe sprânceană"). Pentru a demonstra că raportul de expertiză este unul cu totul și cu totul subiectiv și că, deci, nu poate fi luat în considerare rezultă dintr-un act oficial notoriu adus la cunoștința publicului pe un sit, anexând o copie din acesta la prezentele concluzii scrise pentru a fi consultat de instanță), care este expertiza de „Evaluare terenuri intravilan și extravilan. Jud. Bistrița-Năsăud" decembrie 2006 făcută pentru Camera Notarilor Publici Cluj, care conține grila prețurilor minimale de circulație a imobilelor din jud. Bistrița-Năsăud.
Din acest raport, a cărui obiectivitate nu poate fi pusă în niciun fel la îndoială, de la Anexa 2 rezultă terenurile agricole „extravilan" din municipiul Bistrița este cuprinsă între 857 euro/100 mp, ceea ce revine la 8,57 euro/mp și 286 euro/100 mp, ceea ce revine la 2,86 euro/mp, adică la mai mult de 10 ori decât valoarea declarată în mod iresponsabil de expertă. Fiind vorba de valorile calculate pentru anul 2006, deci nu pentru anul 2005 (când s-a încheiat promisiunea), se poate admite că valoarea corespunzătoare anului 2005 va fi fost cu 10% mai mică, adică nesemnificativă. Prin urmare, este cât se poate de evident că prețul de 27 500 euro este mult inferior prețului minim de vânzare din grila notarilor (notoriu mai mic decât prețul real de circulație) care pentru anul 2005 va fi fost de 2,58 euro/mp (2,86 - 10%) ceea ce pentru cele 11 ha ar fi însemnat un preț minim de 283 800 euro, de unde rezultă un preț mai mic de cel puțin 10 ori.
În concluzie, din analiza de mai sus a probatoriului administrat în cauză (pct. 6), rezultă că pârâta V. R., care deținea pe căi oculte informații despre situația terenurilor d-nei Slepowron-Skibniewska și despre demersurile subsemnatei de restituire a acestora în natură, profitând de vârsta înaintată a d-nei Slepowron-Skibniewska, de elementul de surpriză provocat de prezența intempestivă a pârâtei în Polonia, de informațiile false furnizate promitentei în legătură cu procesul de restituire a terenului și cu valoarea reală a terenului, a determinat-o pe promitentă să consimtă la încheierea promisiunii pe un preț lezionar, mai mic de cel puțin 10 ori decât valoarea reală a bunului, în această situație, luând în considerare practica judiciară și doctrina menționate la pct. 5 de mai sus, rezultă că avem de a face cu un contract fondat pe o cauză imorală, ceea ce, în conformitate cu dispozițiile art. 966 și 969 C. civ, trebuie să ducă la constatarea nulității absolute a acestui act, lucru pe care îl și solicit instanței.
În drept: art. 304. Pct. 8,9, Cod e procedura civila, art. 1309 - vechiul cod civil, art. 966, 968 - vechiul Cod civil
Intimata V. R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat împotriva sentinței civile nr.672/2015 pronunțată în acest dosar și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata 300 lei reprezentând cheltuieli de transport.
În fapt, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești reprezintă un remediu posibil necesar față de erorile judiciare care se pot săvârși. De cele mai multe ori prin exercitarea unei cai de atac se urmărește nu atât anularea hotărârii cat mai ales obținerea unei noi hotărâri. Având un asemenea scop si repunând in discuție legalitatea si temeinica hotărârii adoptate, căile de atac trebuie să se afle sub semnul rigorii ele putând fi promovate doar in situațiile expres prevăzute de lege. Calea de atac devolutiva este apelul.
Prin căile de atac nedevolutive - cum este recursul - se realizează un control asupra hotărârii atacate dar fără posibilitatea de a se administra probe noi si fără a se determina o nouă judecată în fond a pricinii recursul puțind fi promovat doar pentru motive de nelegalitate.
Dispozițiile art. 304 Cod proc.civ, ( vechi) prevăd in mod expres care sunt situațiile in care se poate solicita modificarea unei hotărâri judecătorești. Deși motivat pe disp. art. 304 pct. 8 si 9 nici una dintre aceste situații nu este incident in cauza si nu este expres relevata si invocata expres in ampla motivarea recursului depusa la dosar . Textele de lege pe care se bazează recursul se refera la interpretarea greșita a actului juridic dedus judecații sau la lipsa de temei legal ori aplicarea greșita a legii. Nu au putut fi scoase in evidenta asemenea încălcări întrucât nu au existat, si drept urmare nu au avut ce combate, sentința atacată fiind temeinică și legală, sens în care a solicitat respingerea recursului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor aduse de către recurentă, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a textelor de lege incidente în speță, tribunalul reține că recursul este nefondat pentru următoarele argumente:
Reclamanta-recurentă nu aduce critici concrete hotărârii pronunțate de către instanța de fond ci practic reiterează apărările de fond susținute în fața instanței în sprijinul admiterii cererii de apel și anume că pârâta a profitat de neștiința, ignoranța și starea de constrângere a promitentei Slepowron-Skibniewska, lăsând să se înțeleagă de către aceasta că dacă încheie contractul nu va obține restituirea în natură a terenurilor, că prețul stipulat în contract este unul lezionar pentru promitentă, mult mai mic decât valoarea reală a unor terenuri similare cu cele care formau obiectul promisiunii ceea ce conform practicii judiciare și doctrinei constituie o cauză imorală care atrage nulitatea absolută a contractului, în conformitate cu disp. art. 966 și 969 C.civ.
Corect a reținut însă instanța de fond, în acord cu prevederile art. 969 C.civ., potrivit căruia contractul reprezintă legea părților, că prețul convenit de către acestea nu depinde strict de valoarea bunului vândut ci și de subiectivismul părților care în această materie se bucură de o mare libertate.
Prețul derizoriu reprezintă un preț atât de disproporționat în raport cu valoarea bunului vândut încât trece ca ridicol (de nimic), adică, în sens juridic, ca inexistent, situație ce atrage nulitatea actului de vânzare-cumpărare pentru absența cauzei.
Stabilirea caracterului de preț serios are aspectul unei situații de fapt și constituie o problemă de apreciere a instanței care are îndatorirea să constate, prin probele administrate, elementele necesare acestei aprecieri.
Instanța de fond a concluzionat faptul că prețul este unul serios pe baza unui raport de expertiză care a stabilit că valoarea de 27.500 Euro pentru 11 ha de teren (2.500 Euro/ha) este apropiată de valoarea reală de circulație cuprinsă între 2.566 Euro pentru un hectar de teren sau 3.658 euro/ha.
Raportul de expertiză este o probă științifică care, deși nu reprezintă un mijloc de probă absolut, concluziile specialistului nu pot fi combătute decât cu alte mijloace de probă de aceeași valoare probatorie, ori reclamanta-recurentă nu a produs asemenea dovezi.
Nu se poate fi vorbi de caracterul lezionar al prețului în condițiile în care părțile contractante sunt persoane majore, subiectul de drept care poate invoca leziunea în dreptul român, ca o cauză de nulitate a convenției este doar minorul sau reprezentantul legal al acestuia.
Nu au fost dovedite de către reclamanta-recurentă nici celelalte aspecte invocate referitoare le vicierea consimțământului promitentei-vânzătoare, de către pârâtă care a profitat de neștiința, ignoranța și starea de constrângere a celei dintâi.
Dimpotrivă, din declarațiile martorilor care au participat la încheierea convenției rezultă că promitenta vânzătoare era în deplinătatea facultăților mintale și avea reprezentarea faptelor sale, împrejurare care coroborată cu faptul că ulterior încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare cu pârâta, promitenta-vânzătoare a încheiat cu reclamanta încă două acte juridice, formează convingerea instanței că promitenta vânzătoare și-a manifestat consimțământul în mod valabil, de fiecare dată.
Prin urmare, prima instanță a stabilit corect situația de fapt pe baza unui probatoriu complet administrat, a aplicat și interpretat corect textele de lege incidente în speță astfel încât nu există nici un temei de modificare sau de casare a hotărârii, motiv pentru care, în temeiul disp. art.312 Cod Procedură Civilă și art.3041 și 304 pct. 9 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat iar hotărârea instanței de fond va fi menținută ca fiind temeinică și legală.
Nu s-au făcut dovezi de către intimată privind avansarea vreunei sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată în calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta C. S., domiciliată în Bistrița, ..1, scara C, . Năsăud împotriva sentinței civile nr.672 din data de 23.07.2015 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă V. R., domiciliată în mun. Bistrița, ..4, . Năsăud, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05 NOIEMBRIE 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. F. C. M. F. L.
F. N.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. G.F.F.
Jud. fond. M. F.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.2./21.12.2015.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 435/2015. Tribunalul SUCEAVA | Servitute. Decizia nr. 510/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
