Servitute. Decizia nr. 510/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 510/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 510/2015
Dosar nr._ servitute
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 510/2015
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I. M.
Judecător L. A.
Judecător V. O. D.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea recursului declarat de către recurenta reclamantă J. M. - P. AV. OSTAFICIUC A. –Suceava, ..29, ., . și P. MANDATAR CARJA N.–., jud Suceava împotriva sentinței civile nr.3733/29.07.2015 a Judecătoriei Suceava pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât D. M. A L. V.-comuna Liteni, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av.Ostaficiuc A. pentru recurentă și av. H. D. pentru intimat, lipsă fiind părțile
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța constată că a fost depusă întâmpinare de către pârâtul intimat și comunică un exemplar al acesteia d-nei av Ostaficiuc A..
Av. Ostaficiuc A. arată că recurenta face proba cu privire la convenția vizând drumul de acces cu cei doi martori audiați la prima instanță Ț. V. și Carja V., cu înscrisul constând în adeverința emisă de Primăria Liteni atașată la fila 102 dosar fond precum și constatările expertului.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. Ostaficiuc A. arată că în cauză s-a dispus o casare cu trimitere spre rejudecare cu obligația instanței de fond de a respecta indicației instanței de casare însă prima instanță nu s-a conformat . Pârâtul a formulat apărări nu7mai în sensul că această cale de acces aparține comunei și nu îi aparține lui însă reclamanta nu a specificat cui aparține calea de acces ci a solicitat doar ca această cale de acces să fie respectată. Atât în titlul de proprietate al reclamantei cât și în cel al pârâtului limitrof apare această cale de acces 809-drum sătesc. Calea exista încă din 1956, anterior CAP-ului și exista pentru toate gospodăriile limitrofe. Din Anexa 2 a raportului de expertiză rezultă această cale de acces limitrofă. 1760 mp ocupă pârâtul în plus, acest aspect reieșind din expertiză. Martorii au confirmat de asemenea existența căii de acces. Tulburarea s-a produs în momentul în care pârâtul a închis în mod abuziv calea de acces considerând că îi aparține. Or, calea de acces nu se dobândește în favoarea persoanelor ci în favoarea terenurilor. Servituțile sunt stabilite în favoarea terenurilor. Dacă cineva nu este de acord trebuie să promoveze acțiune în instanță nu să închidă o cale de acces, cale de altfel care nu a produs nicio pagubă pârâtului. Astfel, hotărârea primei instanțe apare ca nelegală și netemeinică. Inclusiv martorul pârâtului a confirmat că între cei doi autori exista o înțelegere, ei erau frați și au lăsat o cale de acces comună.
Av. H. D. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile a instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Așa cum reiese din adresa primăriei cu nr.6256/25.11.200 atașată la fila 102 dosar fond această uliță nu aparține reclamantei, autorii reclamantei nu au deținut această suprafață de teren. Punerea în posesie pe ulița respectivă nu s-a mai trecut fiind închisă de proprietarii terenului. Mai arată reprezentanta intimatului că reclamanta nu are o servitute de trecere, Carja D. și Carja G. nu sunt frați iar gardul a fost ridicat de Carja V.. Astfel, solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o înmânează instanței.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 11 decembrie 2012 sub nr._, reclamanta J. M. a chemat în judecată pe pârâtul D. M. solicitând obligarea acestuia la respectarea servituții de trecere în suprafață de 300 m.p. reprezentând ulița creată de peste 50 de ani între terenul proprietatea pârâtului și terenul proprietatea sa, pe o lățime de 3 m.l. și o lungime de 100 m.l., situat în intravilanul satului Corni, oraș Liteni, jud. Suceava precum și obligarea pârâtului la ridicarea gardului cu care a închis această cale de acces. Au fost solicitate, de asemenea, cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că este soția supraviețuitoare a defunctului J. M. (decedat la data de 12.01.2004) care, potrivit titlului de proprietate nr. 2475/24.02.2004, a avut reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1000 m.p. teren, intravilan, ., jud. Suceava, teren care se învecinează pe latura estică cu DS 809 și pe latura sudică cu DS 1012. Peste ulița de la est (D.S. 809), are teren pârâtul.
A precizat reclamanta că ulița dintre terenul ce a aparținut defunctului său soț și unde avea amplasată casa și terenul pârâtul, a fost creată înainte de CAP între grădinile ce au aparținut inițial numiților Carja G. și Carja D., veri și care au creat această uliță drept cale de acces între cele două grădini, uliță evidențiată, de altfel, și în schița orașului Liteni anterior înființării CAP - ului. A mai arătat reclamanta că terenul ce a aparținut lui Carja D. este în prezent deținut de pârât, care este nepot de la fiica Carja A., căsătorită D., iar pe o parte a terenului ce a aparținut lui Carja G. reclamanta și defunctul său soț aveau edificată casa.
Cât privește ulița dintre cele două grădini, reclamanta a arătat că aceasta are o lungime de aproximativ 100 ml și o lățime de 3 ml și a constituit cale de acces atât pentru gospodăria autorilor pârâtului cât și pentru terenul defunctului Carja G., pe care ei au titlul de proprietate nr. 2475/2004, pentru 1000 m.p., în toate cele trei titluri de proprietate fiind trecută ulița ca vecin.
Reclamanta a mai precizat că pârâtul susține că terenul a aparținut autorului său, Carja D. și, deși este de notorietate că acesta a primit teren în schimb „În Sus” de la Carja G., a închis ulița existentă de peste 60 de ani și refuză categoric să o deschidă.
În drept, au fost invocate disp. art. 576, 623, 627 Cod civil.
P. precizări la acțiune formulate la termenul din 03.10.2013 (f. 89 ds.), reclamanta a arătat că a solicitat obligarea pârâtului la respectarea servituții de trecere reprezentând ulița creată de peste 50 de ani între terenul proprietatea acestuia și proprietatea sa, din intravilanul satului Corni, . lățime de 3 m și o lungime de 190 m, instanța urmând a constata că și ea, reclamata, a dobândit acest drept de servitute, pe care pârâtul are obligația să îl respecte.
Legal citat, pârâtul D. M. nu a formulat întâmpinare însă prin apărătorul său a arătat că nu este de acord cu acțiunea reclamantei, solicitând respingerea acesteia.
P. sentința civilă nr. 6144 din data de 19 decembrie 2013 Judecătoria Suceava a respins acțiunea formulată de reclamanta J. M., în contradictoriu cu pârâtul D. M. a lui V., ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 6000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
P. decizia civilă nr.1084/23.05.2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Civilă, a admis recursul declarat de reclamanta J. M., a casat sentința civilă nr.6144/19.12.2013, a Judecătoriei Suceava și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pe rolul Judecătoriei Suceava, cauza a fost reînregistrată sub nr._ din data de 07.07.2014.
În rejudecare, instanța a încuviințat și administrat proba cu un supliment la raportul de expertiză, suplimentul fiind depus la dosar filele 70-75, și proba testimonială cu martorii C. V. (f.30), Z. V. V. (f.31), Ț. V. L. (f.59), Carja V. (f.64).
P. sentința civilă nr.3733/29.07.2015 a Judecătoriei Suceava, prima instanță a respins acțiunea, ca neîntemeiată acțiunea și a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 1600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, reclamanta este soția supraviețuitoare a numitului J. I. M. (f.6-8 dosar_ ), în favoarea căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1000 m.p. teren curți - construcții, situat în intravilanul satului Corni, oraș Liteni, jud. Suceava, având ca vecini: la N – P. Corni, la E – uliță (DS 809), la S – uliță (DS 1012) iar la V – P. Corni, astfel cum rezultă din titlul de proprietate nr. 2475/24.02.2004 (f. 13 dosar_ ). Terenul a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic judiciar Șlemco M. – B. care a arătat că . regăsește pe terenul bisericii, reclamanta deținând în plus suprafața de 881,28 m.p. teren, fără acte (anexele 5 – 9 la raport, filele 62 – 66 ds.).
Potrivit aceluiași raport de expertiză, pârâtul D. M. deține o suprafață de 4500 mp teren conform titlului de proprietate nr. 3197/31.05.2010 și rolului agricol din evidențele Primăriei Liteni, moștenire după D. V. A., dar în realitate deține aproximativ 6260 m.p. teren curți – construcții și grădină. Terenul acestuia este învecinat la N – cu Carja D., la S – cu DS 1002, la E - cu DS 1000 iar la V – cu DS 809, drum care desparte parcelele de teren ale reclamantei de pârât, amplasamentul fiind identic cu pozițiile indicate în T.P. nr. 3197/31.05.2010.
Pe calea prezentei acțiuni, reclamanta a solicitat obligarea paratului la respectarea servituții de trecere reprezentând ulița creata de peste 50 de ani intre terenul proprietatea paratului si terenul proprietatea sa, din intravilanul satului Corni, ., cu o lățime de 3 m. și o lungime de 190 m.
Reclamanta nu a solicitat constituirea unei servituți pe aceasta uliță, terenul proprietatea sa nefiind loc înfundat, astfel cum reiese din raportul de expertiza efectuat in cauza.
În drept, potrivit art. 59 din Legea 71/2011 dispozițiile privitoare la dreptul de servitute nu sunt aplicabile situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a Noul Cod Civil.
Or, in cauza, situația juridică fiind născută intrării în vigoare a Noul Cod civil, sunt aplicabile dispozițiile cod civil anterior.
F. de motivarea in fapt si in drept a actiunii, prima instanță a constatat ca sunt aplicabile prevederile art 620-643 Cod civil care reglementeaza servitutile stabilite prin fapta omului.
Servitutile stabilite prin fapta omului sunt adevaratele servituti care, pornind de la luarea in considerare a intereselor propietarilor unor terenuri invecinate, au in vedere impunerea unor sarcini normale, reciproce sau numai pentru unii dintre ei, in asa fel incat imobilele sa poata fi folosite conform destinatiei lor. Proprietarii pot stabili, prin vointa lor, orice servituti doresc, inclusiv cele care sunt reglementate ca servituti legale, dar nu sunt intrunite toate conditiile pe care legea le impune pentru nasterea lor. Servitutile stabilite prin fapta omului se pot constitui prin titlu (conventie sau testament), prin uzucapiune si prin destinația proprietarului.
Aceasta este situatia in speta, reclamanta invocand faptul ca defunctii Carja G. si Carja D. au creat calea de acces intre cele doua gradini, proprietatile acestora. Reclamanta a aratat ca terenul ce a apartinut lui Carja D. este in prezent detinut de parat iar o parte din terenul ce a apartinut lui Carja G. este in proprietatea reclamantei in prezent.
Din probele administrate in cauza a reiesit . ulite la care face referire reclamanta, ulita atestata prima data in 1956- fila 47 raportul de expertiza judiciara. Ulita deservea proprietarilor J. M., Carja G., Carja G G., Carja V G., Carja D.. Carja G. detinea terenul in proprietate la vest de ulita iar Carja D. la est de ulita.
Insa reclamanta nu a facut dovada ca a fost constituita o astfel de servitute de trecere in favoarea terenului proprietatea sa. Din probele administrate in cauza nu a reiesit ca autorii reclamantei au dobândit un drept de servitute de trecere nici convențional, nici prin uzucapiune si nici prin destinatia proprietarului.
Servitutea de trecere, fiind o servitute necontinua si aparenta- cand se realizează pe o potecă sau un drum vizibil, nu se poate dobandi prin uzucapiune.
De asemenea, art 627 Cod civil invocat, potrivit cu care daca proprietarul a doua proprietati, intre care exista un semn vazut de servitute, instraineaza una din proprietati, fara ca contractul sa contina nici o conventie atingatoare de servitute, ea urmeaza de a exista . sau pasiv in favoarea fondului instrainat, sau asupra fondului instrainat nu este aplicabil in cauza. In cauza nu a fost facuta dovada faptului ca initial cele doua terenuri intre care s-ar fi stabilit servitutea au apartinut unui singur proprietar, care a instrainat ulterior una dintre proprietati.
Or, potrivit art. 628 Cod civil, titlul constitutiv al servitutii, in privinta servitutilor ce nu se pot dobindi prin prescriptie, nu poate fi inlocuit decit prin un titlu de recunoastere a servitutii si dat din partea proprietarului locului aservit.
Simpla folosinta indelungata a acestei ulite de catre reclamanta nu face dovada unui drept real al acesteia asupra terenului respectiv, in conditiile in care dreptul de trecere nu poate fi dobandit prin uzucapiune, nu a fost probata existenta unui titlu si nici crearea servitutii prin destinatia proprietarului.
F. de aspectele analizate mai sus, nefiind facuta dovada titlului reclamantei pentru a fi obligat paratul a-l respecta, prima instanță nu a analizat susținerile și apararile facute cu privire la dreptul de proprietate al paratului asupra terenului ulita.
În ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere, instanța reține că, din moment ce nu a fost facuta dovada dreptului de servitute de trecere in favoarea reclamantei, nu se impune obligarea paratului la ridicarea gardului.
În consecință, având în vedere considerentele anterior prezentate, prima instanță a respins acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.
De asemenea, în temeiul art. 274 C.pr.civ., prima instanță a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată primul ciclu procesual, 400 lei onorariu avocat recurs, 600 lei onorariu avocat al doilea ciclu procesual.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct 1 Cod procedură civilă), s-a interpretat greșit actul juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă) și, de asemenea, hotărârea este lipsită de temei legal.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii iar, în subsidiar, casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
A arătat recurenta că așa cum rezultă din acțiunea formulată și din Decizia de casare nr. 1084 din 23 mai 2014 a Tribunalului Suceava, acțiunea promovată era o constatare a unui drept preexistent aflat în patrimoniul său, respectiv existența unei servituti de trecere pentru terenul proprietatea reclamantei, teren pe care a edificată și casa, pe drum sătesc 809, evidențiat în planul orașului Liteni, . anul 1956.
Dispozițiile deciziei de casare erau obligatorii pentru instanța de fond în conformitate cu art. 315 al. 3 Cod procedură civilă, instanța avea obligația să judece din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
Instanța de fond, după casare, a analizat motive străine pricinii astfel, deși a reținut că ulița pe care ea reclamanta a susținut că are un drept de trecere pentru terenul de 1000 mp moștenit de la soțul său defunctul J. M. care îl moștenise de la autorul Cârja G., și că acest drum sătesc apare înscris în evidențele orașului Liteni încă din anul 1956, deci de aproximativ 60 de ani, analizează fără ca această apărare să fi fost făcută de pârât, modul de dobândire al unei servituti, concluzionând că ea - reclamanta nu a făcut dovada că a fost constituită o astfel de servitute de trecere în favoarea terenului proprietatea sa. Mai mult, instanța a analizat și prevederile art. 627 Cod civil, în sensul că servitutea ar fi aparținut unui singur proprietar care a înstrăinat ulterior unuia dintre proprietari, și că această servitute care nu poate fi dobândită prin prescripție nu poate fi constituită-decât prin recunoașterea din partea proprietarului aservit.
Nu a înțeles ce acțiune a fost analizată întrucât existența acestei servituți convenționale intervenită între autorii inițiali, respectiv Cârja G., de la care provine terenul lor și Cârja D. de la care provine terenul pârâtului, nu a fost contestată, ea fiind confirmată de înscrisuri încă din anul 1956 și de depozițiile martorilor, inclusiv martorul pârâtului, confirmată și de expertiza administrată în cauză, iar instanța de fond, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a analizat, teoretic vorbind, modul de dobândire al unei servituți, chiar dacă a reținut că a avut o folosință îndelungată a acestei ulițe, aceasta nu face dovada unui drept real al său asupra terenului respectiv, ceea ce ea nu a solicitat niciodată, întrucât existența acestui drept nu a fost contestată de pârât, acesta doar prin întâmpinarea depusă la primul recurs formulat de ei, apărându-se în sensul că terenul său nu este loc înfundat și are alte căi de acces.
Mergând pe aceeași linie a nelegalității, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 622, 625 Cod civil și art. 628 Cod civil, concluzionând că ea nu a făcut dovada unui titlu, respectiv a unui drept real, deși toate probele confirmă autorii și deci pârâtul nu poate fi obligat să-i respecte un drept pe care ea nu îl are, cu toate că acest drept vizează o servitute în favoarea terenului, și îi respinge acțiunea ca neîntemeiată, impunându-se admiterea recursului, inclusiv în privința ridicării gardului pârâtului de pe calea de acces, titlul de proprietate al acestuia fiind - așa cum rezultă din copia depusă și din procesul verbal de punere în posesie pentru terenul de 4500 mp - limitrof cu calea de acces (drum sătesc 809) chiar dacă ocupă împreună cu calea de acces o suprafață în plus de 2500 mp, așa cum a menționat expertul în expertiză, calea de acces fiind inclusă abuziv tocmai pe acest teren deținut în plus.
A mai solicitat recurenta și cheltuieli de judecată din toate ciclurile procesuale.
Intimatul pârât D. M. a lui V. a formulat întâmpinare ( filele 10-12) prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta-reclamantă J. M. și menținerea sentinței civile nr. 3733 din 9.07.2015 a Judecătoriei Suceava, ca fiind legală și temeinică.
În apărare a arătat că soluția instanței de fond este temeinică și legală și în mod corect s-a respins acțiunea recurentei-reclamantei ca fiind neîntemeiată.
În acesta speță, ulița la care face referire reclamanta a deservit calea de acces pentru aceasta (ca și pentru alți proprietari- Cârja G., Cârja G. G., Cârja V. G., Craja D.), în timpul CAP-ului, iar cu ocazia punerii în posesie pe ulița respectivă nu s-a mai circulat, fiind închisă ulița de către gardurile construite de numita Cârja Vergina.
Mai mult, cu adresa nr. 6256 din 25.10.2013 emisă cu privire la ulița în cauză (f. 102), Primăria Orașului Liteni a arătat că, pe timpul cât a funcționat Cooperativa Agricolă de Producție, din capătul drumului ce deservea gospodăriilor lui J. M. și Cârja V., a existat o cărare ce făcea legătura cu celălalt capăt al drumului sătesc 809. Cu ocazia punerilor în posesie, cărarea face parte din terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate pârâtului, reclamanta nefiind vitregită cu nimic de închiderea cărării de către pârât.
Reiese în mod clar că această uliță nu aparține reclamantei, mai mult decât atât autorii reclamantei nu au dobândit un drept de servitute de trecere nici convențional și nici prin uzucapiune, aspecte pe care le-am susținut și prin întâmpinarea depusă la primul recurs.
Martorii audiați au confirmat aspectele care reies din adresa primită de la Primăria Orașului Liteni, respectiv faptul că ulița respectivă a fost folosită doar pe timpul CAP-ului, iar cu ocazia punerii în posesie terenul pe care se află respectiva uliță aparține pârâtului D. M. și nu reclamantei.
De asemenea, martorii audiați au relatat faptul că după punerea în posesie pe
ulița respectivă nu s-a mai trecut, fiind închisă de proprietarii terenurilor respective. Toate aceste aspecte sunt confirmate și de expertiza efectuată în cauză, reiese în mod clar și indubitabil că reclamanta nu are un drept de servitute de trecere.
În cauză nu s-a făcut dovada faptului că inițial cele două terenuri între care s-ar fi stabilit servitutea au aparținut unui singur proprietar, care a înstrăinat ulterior una dintre proprietăți.
Potrivit art. 628 C.Civ., titlul constitutiv al servituții, în privința servituților ce nu se pot dobândi prin prescripție, nu poate fi înlocuit decât prin titlu de recunoaștere a servituții și dat din partea proprietarului locului aservit.
Simpla folosință îndelungată a acestei ulițe de către reclamantă nu face dovada unui drept real al acesteia asupra terenului respectiv, în condițiile în care dreptul de trecere nu poate fi dobândit prin uzucapiune, nu a fost probată existența unui titlu și nici crearea servituții prin destinația proprietarului.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere în mod corect a reținut instanța de fond că din moment ce nu s-a făcut dovada dreptului de servitute de trecere nu se impune obligarea pârâtului la ridicarea gardului, mai mult decât atât gardul nu este ridicat de către pârât, ci de numita Cârja V..
În speță, astfel cum rezultă din raportul de expertiză topografică, terenul deținut de către reclamantă nu reprezintă loc înfundat, întrucât proprietatea acesteia are acces din trei părți, respectiv drum sătesc 1002 la sud, drum sătesc 809 la est, pe o lungime de 33,90m, unde se termină în proprietatea lui Craja I., fiul al lui Cârja G., iar la vest cu imaș, proprietatea bisericii, așa cum reiese din file 62-66.
Potrivit art. 616 Cod Civil proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de al despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
P. loc înfundat se înțelege acel teren care este înconjurat de alte diferite proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominat să aibă vreo altă posibilitate de ieșire la calea publică. D. urmare, esențial pentru stabilirea unui servituții de trecere, este ca terenul proprietatea reclamantei să fie un loc înfundat.
Având în vedere cele arătate mai sus a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței instanței de fond și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Într-adevăr prin decizia de casare nr. 1084 din 23 mai 2014 a Tribunalului Suceava s-a reținut că „reclamanta a invocat preexistența unui drept de trecere, solicitând, prin prezenta acțiune, respectarea acestuia.”
În rejudecare, în limitele stabilite de decizia de casare, cu respectarea dispozițiilor art.315 alin.1 Cod de procedură civilă, prima instanță pentru a soluționa cererea privind protejarea dreptului de trecere invocat în cauză a verificat dacă acest drept există în patrimoniul reclamantei. Astfel, analizând cauza prin raportare la dispozițiile art.620-628 Cod civil și reținând că din probele administrate nu a rezultat că autorii reclamantei au dobândit asupra terenului în litigiu un drept de servitute de trecere nici convențional, nici prin uzucapiune și nici prin destinația proprietarului, a dispus respingerea ca nefondată a acțiunii.
În aceste condiții, se constată că hotărârea nu cuprinde motive străine de natura pricinii și nici actul juridic dedus judecății nu a fost greșit interpretat.
Pârâtul, atât în primul ciclu procesual (f.13 dosar recurs) cât și în rejudecare(f.11dosar recurs) a susținut că „autorii reclamantei nu au dobândit un drept de servitute de trecere asupra terenului în litigiu nici convențional și nici prin uzucapiune”. P. urmare, contrar susținerii recurentei, în cauză a fost contestată existența unei servituți convenționale intervenită între autorii inițiali, respectiv Cârja G., de la care provine terenul reclamantei și Cârja D. de la care provine terenul pârâtului.
Atât prin adresa nr. 6256/ 25.10.2013 emisă cu privire la ulița în cauză (f. 102 dosar primul ciclu procesual) cât și prin adresa nr.8930/12.12.2014(f.21 dosar fond rejudecare) Primăria Orașului Liteni a arătat că „pe timpul cât a funcționat Cooperativa Agricolă de Producție, din capătul drumului ce deservea gospodăriilor lui J. M. și Cârja V., a existat o cărare ce făcea legătura cu celălalt capăt al drumului sătesc 809. Cu ocazia punerilor în posesie, cărarea face parte din terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate pârâtului, reclamanta nefiind vitregită cu nimic de închiderea cărării de către pârât. Această fostă cale de acces care a funcționat pe timpul CAP nu a fost inventariată în domeniul public al orașului Liteni, jud. Suceava și în prezent este proprietatea lui Dascălul M..”
Concluziile raportului de expertiză și martorii audiați au confirmat aspectele rezultate din adresa primită de la Primăria Orașului Liteni, respectiv faptul că ulița respectivă a fost folosită doar pe timpul CAP -ului, iar cu ocazia punerii în posesie terenul pe care se află respectiva uliță aparține pârâtului D. M.. De asemenea, martorii audiați au relatat faptul că după punerea în posesie conform legii de fond funciar, pe ulița respectivă nu s-a mai trecut, fiind închisă de proprietarii terenurilor respective.
Astfel, martora C. V. ,vecină cu părțile din 1972 a arătat că terenul în litigiu, proprietatea pârâtului D. M., în perioada CAP-ului a fost dat ca lot ajutător, fiind folosit ca și cărare de toată lumea inclusiv de către reclamantă.(f.30)
Martorul Z. V. a arătat că este vecin cu pârâtul, menționând că această cărare a existat în timpul CAP-ului, terenul fiind proprietatea statului, ținut ca lot ajutător de către mai multe persoane, iar după 1992, după ce s-au făcut reconstituirile, cărarea a fost închisă.
Martorul Ț. V. L. a arătat că stă la celălalt capăt al satului și nu cunoaște situația terenului în litigiu.(f.59)
Martorul C. V. a arătat că ulița a fost folosită în timpul colectivului întrucât se putea merge pe unde se vroia.(64)
Se observă că niciunul dintre martorii mai sus menționați nu au confirmat că autorii reclamantei au dobândit convențional un drept de servitute de trecere, iar în lipsa unei convenții, simpla folosință îndelungată a acestei ulițe de către reclamantă nu face dovada unui drept real al acesteia asupra terenului respectiv.
Contrar susținerii recurentei, o toleranță pură și simplă nu poate constitui o probă pentru existența unei servituți convenționale. De asemenea, folosința îndelungată a uliței nu reprezintă titlu întrucât raportat la dispoziții vechiului cod civil servitutea de trecere, fiind o servitute necontinuă și aparentă, nu se poate dobândi prin uzucapiune.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, în mod corect a reținut instanța de fond că din moment ce nu s-a făcut dovada că a fost constituit un drept de servitute de trecere în favoarea terenului proprietatea reclamantei nu se impune obligarea pârâtului la ridicarea gardului.
În consecință, se constată că în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurentă și prevăzute de dispozițiile art.315(1), art.304 pct.7,8,9 și art.304 indice1 Cod de procedură civilă, motiv pentru care Tribunalul în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.
În temeiul art.274 Cod de procedură civilă, recurenta ca parte căzută în pretenții va fi obligată a plăti intimatului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr.125/6.11.2015.(f.15)
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenta reclamantă J. M. - P. AV. OSTAFICIUC A. –Suceava, ..29, ., . și P. MANDATAR CARJA N.–comuna Liteni, ., jud Suceava împotriva sentinței civile nr.3733/29.07.2015 a Judecătoriei Suceava pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât D. M. A L. V.-comuna Liteni, ..
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Noiembrie 2015
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. I. M. L. A. V. O. D. L. A.
Red L.A
Jud.fond Holbacianu E. D.
Tehnored.L.A.
2 ex./ 14.11.2015
| ← Anulare act. Decizia nr. 506/2015. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 144/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
