Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 83/2015. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 83/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 6128/314/2014

Dosar nr._ cerere de valoare redusă

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 83/2015

Ședința publică de la 16 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. L.

Judecător D. D.

Grefier L. A.

Pe rol judecarea apelului declarat de către apelantul pârât M. P. domiciliat în . Suceava împotriva sentinței civile nr.3095/11.07.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF.I. CEL NOU SUCEAVA - PRIN REPREZ.LEGAL-Suceava, ., nr.21, jud Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. subst.Goloca A. în substituirea av. titular U. I. pentru apelant și consilier juridic pentru intimat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, în temeiul art. 131 Noul Cod de procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății având în vedere dispozițiile art. 95 alin.1 pct. 2 din Noul Cod de procedură coroborat cu art.1349,art.1357 și art.1359 din Codul civil și art.313 din Legea nr.95/2006.

Instanța, în temeiul art.238 Noul Cod de procedură civilă, având în vedere împrejurările cauzei, pentru ca procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, estimează durata cercetării procesului la 3 luni, părțile neavând obiecțiuni în acest sens.

Având în vedere că părțile nu au propus probe prin cererea de apel sau prin întâmpinare, instanța va proceda la decăderea părților din dreptul de a mai propune probe cu excepția celor de ordine publică.

În temeiul art.482 raportat la art.244 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, nemaifiind alte cereri, instanța constată cercetarea procesului încheiată și, în baza art.392 Noul Cod de procedură civilă deschide dezbaterile acordând cuvântul asupra fondului cauzei.

Av. subst Goloca A. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului și menținerea sentinței civile ca fiind legală și temeinică pentru motivele arătate în întâmpinare. De asemenea solicită respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către apelant. Aceasta mai arată că din apelul formulat pârâtul recunoaște daunele produse ca urmare a accidentului astfel rezultând că acesta și-a recunoscut și vinovăția motiv pentru care acesta trebuie să achite cheltuielile spitalicești.

Reprezentanta apelantului arată că datorită faptului că a intervenit împăcarea cheltuielile trebuie suportate în proporție de 50%.

Reprezentanta intimatului arată că Legiuitorul a statuat că făptuitorul plătește spitalizarea.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 22.05.2014, reclamantul S. Județean de Urgență „ Sf. I. cel Nou” Suceava a solicitat obligarea pârâtului M. P. la plata sumei de 4220,26 lei reprezentând daune.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 03.12.2012 partea vătămată N. I. a fost internată la unitatea spitalicească S. Județean de Urgență „ Sf. I. cel Nou” Suceava ca urmare a agresiunii suferite, iar pentru însănătoșire, a avut nevoie de 15 zile de spitalizare când a beneficiat de medicamente, materiale sanitare, în sumă de 4220,26 lei ( 2865 lei reprezentând cheltuieli aferente spitalizării, 91 lei cheltuieli pentru hrană, 448,22 lei cheltuieli pentru medicamente pe perioada spitalizării, 169,29 lei cheltuieli pentru materiale sanitare, 71,83 lei analize de laborator și 574,92 lei alte investigații).

A mai arătat, reclamantul, că potrivit dispozițiilor Legii nr.95/2006 a emis pretenții pentru achitarea sumei în discuție, potrivit adresei nr._ din data de 09.05.2014 către făptuitor, dar acesta nu s-a conform cerințelor reclamantului.

De asemenea, reclamantul a apreciat că sunt îndeplinite în cauză condițiile răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția.

Reclamantul a susținut că din Rezoluția nr. 5268/P/2012 dată în data de 4.12.2013 de către P. de pe lângă Judecătoria Suceava rezultă că pârâtul a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, fiind autorul accidentului rutier în care a fost implicată partea vătămată N. I., la data de 3.12.2012.

Pentru aceste motive, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 313 din Legea nr.95/2006 modificată, art. 1025 Cod procedură civilă, art. 1349, art. 1357-1359 Cod civil.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f.8-43 dosar).

Pârâtul M. P. nu a depus la dosar întâmpinare.

Prin sentința civilă nr.3095/11.07.2014, prima instanță a admis cererea formulată de reclamantul S. Județean de Urgență „ Sf. I. cel Nou” Suceava, în contradictoriu cu pârâtul M. P. și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4220,26 lei reprezentând daune.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Așa cum rezultă din Rezoluția de încetare a urmăririi penale din 04.12.2013 în dosar 5268/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, și referatul anexat, la data de 03.12.2012, la .-E. numitul N. I. a fost victima unui accident rutier provocat de pârâtul Turețchi I..

Persoana vătămată a fost internată la S. Județean de Urgență Sf. I. cel Nou – Suceava, în perioada 03.12.2012 – 18.12.2012, conform Foii de observație clinică generală_ depusă la dosar.

Pentru a se vindeca, persoana vătămată a beneficiat de îngrijiri medicale, medicamente, materiale sanitare în cuantum total de 4220,26 lei, conform decontului de cheltuieli întocmit.

Față de situația de fapt reținută anterior, prima instanță a constatat că sunt întrunite condițiile instituite de art. 1357 cod civil pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtului: fapta ilicită constând în accidentarea persoanei vătămate, săvârșirea faptei ilicite cu vinovăție, prejudiciul produs constând în cheltuielile de spitalizare, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita săvârșita de pârât și prejudiciul patrimonial suferit de patrimoniul reclamantului.

In acest sens, prima instanță a avut in vedere dispozițiile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.

Față de cele expuse, în temeiul art. 1357 Cod civil și art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, prima instanță a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4220,26 lei reprezentând daune.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare a arătat că, analizând actele din dosar instanța, prin sentința nr. 3095/2014, in mod greșit a admis acțiunea introdusa de reclamant si a obligat paratul la plata cheltuielilor de spitalizare in cuantum de 4220,26 lei.

Soluția data de instanța de fond este greșita deoarece documentele din dosar au fost analizate superficial.

. de 03.12.2012 a avut loc un accident rutier, in urma căruia partea vătămata N. I. a suferit o . leziuni, insa conform Rezoluției Parchetului a intervenit împăcarea părților, situație in care s-a dispus încetarea urmăririi penale fata de făptuitorul M. P. in temeiul art. 242 Cpp, raportat la art. 11 pct.1, lit. c si art. 10 lit. h Cod penal. Desi nu s-a mai insistat foarte mult asupra situației de fapt, victima a fost accidentata din culpa ei, aceasta, aflata sub influenta băuturilor alcoolice (0,74 mg/l alcool pur in sânge) era întinsă pe partea carosabila si era acoperita de zăpada, situație in care nu a putut fi observata de către conducătorul auto.

In acesta situație, conducătorul auto nu are nici o răspundere (penala, administrativa sau civila).

Din cele ce rezulta din rezoluția Parchetului, intre victima si autor a existat o tranzactie/intelegere. Aceasta tranzacție a stat la baza împăcării; împăcarea pârtilor înlătură atat răspunderea penala, respectiv condamnarea, cat si răspunderea civila delictuala respectiv, repararea prejudiciului prin echivalent bănesc - prin despăgubire. Din rezoluția Parchetului rezulta ca victima nu mai are nici o pretenție fata de făptuitor, situație in care se considera ca despăgubirea este integrala. In acest caz victima este cea care trebuie sa plătească cheltuielile de spitalizare.

Data fiind soluția de încetare a urmăririi penale, făptuitorul este exonerat de orice răspundere penala, administrativa sau civila, astfel ca nu are nici o obligație legala de despăgubire care este obiectul răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 - 1000 alin.3 Cod Civil.

Mai mult decât atat, art.193 alin 5 din vechiul Cod proc penala prevede ca in caz de achitare (asimilata cu încetarea urmăririi penale), partea vătămata este obligata la plata cheltuielilor judiciare.

In alta ordine de idei, chiar reclamantul, S. de Urgenta "Sf. I. cel Nou" Suceava, a trimis o adresa către victima N. I. cu nr. 2807/28.01.2013 in care se precizează ca in situația in care s-a împăcat cu făptuitorul, ea este cea care are obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale.

F. de cele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului si pe fond respingerea cererii formulate de reclamant.

Intimatul reclamant S. Județean de Urgență „Sfântul I. cel Nou” Suceava a formulat întâmpinare ( filele 12-15) prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În apărare a arătat că pârâtul M. P. a făcut referire în apelul declarat la faptul că, nu el trebuie să achite contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ci partea vătămată N. I. deoarece s-au împăcat și nu mai are nici o pretenție de nici o latură față de el, dar obligația la plata spitalizării este față de furnizorul de servicii medicale, în speță reclamanta intimată.

A arătat că a anexat ca practică judiciară Sentința civilă nr.2649/24.05.2011 dată de către Judecătoria Suceava în dosar civil nr._/314/2010, în care judecătorul a admis acțiunea fiind o speță asemănătoare.

S-a motivat faptul că deși partea vătămată nu a depus plângere împotriva făptuitorului, S. este îndreptățit să recupereze contravaloarea spitalizărilor pe cale civilă de la cel care a produs paguba, în speță de la autorul accidentului rutier.

De asemenea, tot legiuitorul susține faptul că prin împăcare partea vătămată renunță la orice pretenții privind pagubele suferite prin fapta autorului accidentului si nu mai beneficiază de intervenția statului pentru valorificarea lor. Însă această manifestare de voință nu poate avea efect si în legătură cu prejudiciul adus unității spitalicești care a prestat servicii medicale victimei.

În cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acesteia este împiedicată din motive ce tin de voința persoanei vătămate, furnizorul de servicii medicale este îndreptățit să solicite de la autorul accidentului rutier contravaloarea serviciilor medicale tocmai în baza disp. art.313 din Legea nr. 95/2006 și art.998 Cod civil independent de atitudinea victimei.

Potrivit Legii 95/2006-privind reforma în domeniul sănătății,titlul VIII, art.313, ind. 1, persoanele care aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată,aceste cheltuieli fiind recuperate prin grija caselor de asigurări.

Sumele reprezentând cheltuielile respective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.

Furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin.1 analizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casa de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.

Aceste sume constituie venituri la fondul național unic de asigurări de sănătate.

In acest context, S. Județean de Urgență"Sfântul I. cel Nou"Suceava a emis pretenții pentru achitarea sumei în discuție, potrivit adresei nr._ din 1.05.2014, către făptuitor, dar acesta nu s-a conformat cerințelor.

Art. 1349, 1357 - 1359 Cod civil consacră principiul răspunderii civile delictuale - răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii.

Astfel, «orice faptă a omului care cauzează altuia prejudicii, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara», iar « omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce l-a cauzat prin fapta sa, dar și de acela pe care l-a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa ».

Condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu, precum si vinovăția, în cazul de față sub forma intenției, sunt îndeplinite în prezenta cauză.

Astfel, existenta unei fapte ilicite este îndeplinită prin vătămarea corporală suferită de partea vătămată N. I. care a fost internată la S. Județean de Urgentă Suceava în perioada 03.03._14, ca urmare a accidentului rutier în care a fost implicată. Existența prejudiciului este dovedită prin faptul că, în urma leziunilor suferite de partea vătămată N. I., aceasta a fost internată la S. Județean de Urgență Suceava, Secția Ortopedie Traumatologie ocazie cu care, pentru asistența medicală acordată acesteia, s-au efectuat cheltuieli de spitalizare în sumă de 4220,26 lei.

Legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este dovedită prin faptul că, datorită leziunilor suferite de partea vătămată N. I. și a asistenței medicale acordată acesteia, făptuitorul M. P. a cauzat Spitalului Județean de Urgentă Suceava un prejudiciu în valoare de 4220,26 lei.

Din Rezoluția nr. 5268/P/2012 dată în data de 04.12.2013 de către P. de pe lângă Judecătoria Suceava rezultă că pârâtul M. P. a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 184, alin. 2 si 4 Cod penal, fiind autorul accidentului rutier în care a fost implicată partea vătămată N. I., la data de 03.12.2012.

Pârâtul intimat M. P. susține în apelul declarat că nu se face vinovat de producerea accidentului rutier în care a fost implicată partea vătămată N. I.. culpa exclusivă îi aparține părții vătămate, dar dacă acesta nu se consideră vinovat de ce s-a împăcat cu el.

Potrivit art. 27, alin.2 Noul Cod procedură civilă .. persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal pot introduce acțiune la instanța civilă, dacă prin hotărârea definitivă, «instanța penală a lăsat nesolutionată acțiunea civilă".

Datorită faptului că,părțile s-au împăcat, latura penală s-a stins iar latura civilă cu privire la cheltuielile de spitalizare a rămas nesoluționată, astfel că acțiunea reclamantei intimate este pe deplin justificată.

Analizând sentința prin motivele de apel invocate și în raport de ansamblul probelor ce s-au administrat în dosar, Tribunalul va confirma soluția atacată apreciind că aceasta îți găsește suport în probatoriul administrat a cărui judicioasă analiză a condus la stabilirea unei situații de fapt și la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

Contrar susținerilor din apel, este a se reține că judecătorul instanței de prim grad a realizat o judicioasă interpretare și aplicare a dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006 precum și a prevederilor art.1349 din Codul Civil.

Necontestat ca sunt incidente spetei prevederile art.313 din Legea nr.95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, în care se arată în mod expres că „Persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane, răspund, potrivit legii, și sunt obligate să suporte cheltuielile efectiv ocazionate de asistența medicală acordată".

Așadar, potrivit acestui text de lege special, care se coroborează cu prevederile art. 1349,1357 Cod civil, învinuitul trebuie să răspundă și să suporte cheltuielile ocazionate de internarea medicală a unei părți vătămate, desigur, cu întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, și anume existența unei fapte ilicite, săvârșirea cu vinovăție a acesteia, existența unui prejudiciu și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Or, în cauză, se constată chiar din faza de urmărire penală, că paratul este vinovat de producerea accidentului, existând și celelalte condiții pentru antrenarea răspunderii civile delictuale menționate, printre care și legătura de cauzalitate între fapta acestuia și rezultatul produs, respectiv leziunile suferite de victimă și, implicit, cheltuielile efectuate de spital pentru tratarea și vindecarea acesteia.

Astfel din referatul de încetare a urmăririi penale nr.5268/P/2012 rezultă că la data de 03.12.2012, în jurul orelor 17.40, numitul M. P. a condus autoturismul marca VW nr._ în afara localității Călinești E., iar la .-a accidentat pe numitul N. I. ce se afla pe carosabilul acoperit cu zăpadă.

Astfel, existenta faptei ilicite este îndeplinită prin vătămarea corporală suferită de partea vătămată N. I. care a fost internată la S. Județean de Urgentă Suceava în perioada 03.03._14, ca urmare a accidentului rutier în care a fost implicată.

Existența prejudiciului este dovedită prin faptul că, în urma leziunilor suferite de partea vătămată N. I., aceasta a fost internată la S. Județean de Urgență Suceava, Secția Ortopedie Traumatologie ocazie cu care, pentru asistența medicală acordată acesteia, s-au efectuat cheltuieli de spitalizare în sumă de 4220,26 lei.

Legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este dovedită prin faptul că, datorită leziunilor suferite de partea vătămată N. I. și a asistenței medicale acordată acesteia, făptuitorul M. P. a cauzat Spitalului Județean de Urgentă Suceava un prejudiciu în valoare de 4220,26 lei.

Așadar cum, în cauză sunt incidente prevederile Legii speciale ale art.313 din Legea nr.95/2006, așa cum au fost menționate mai sus întemeiat s-a dispus obligarea pârâtului apelant să suporte el cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată, chiar dacă s-a împăcat cu partea vătămată. Împăcarea părților a dus la stingerea laturii penale, latura civilă a cauzei cu privire la cheltuielile de spitalizare, rămânând nesoluționată.

De altfel, ar fi nefiresc ca prin împăcarea părților, instanța să fie împiedicată să rezolve pretențiile părții civile S. Județean Suceava deoarece nici partea vătămată, nici pârâtul învinuit, nu pot să dispună asupra drepturilor terței persoane, ci numai asupra propriilor drepturi conferite de lege.

Tribunalul mai constată, apoi, că apelantul susține și realizează o eronată interpretare a dispozițiilor art.195 alin.5 Cod procedură penală, întrucât pe de o parte încetarea urmării penale nu este asimilată achitării penale, iar pe de altă parte, cheltuielile de spitalizare datorate unității spitalicești în temeiul prevederilor art.313 din Legea 95/2006, nu fac parte din categoria cheltuielilor judiciare.

Față de toate cele mai sus reținute, găsind că motivațiile apelantului sunt nejustificat formulate și că soluția primei instanțe este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art.480 C., Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de către apelantul pârât M. P. domiciliat în . Suceava împotriva sentinței civile nr.3095/11.07.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF.I. CEL NOU SUCEAVA - PRIN REPREZ.LEGAL-Suceava, ., nr.21, jud Suceava, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Ianuarie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

C. L. D. D. L. A.

Red C.L

Jud.fond L. C. Ș.

Tehnored L.A

4 ex./12.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 83/2015. Tribunalul SUCEAVA