Fond funciar. Decizia nr. 559/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 559/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 559/2015
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 559
Ședința publică din data de 09 decembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: M. C. G.
Judecător: S. A.
Judecător: C. L.
Grefier: V. C. P.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul Z. V., împotriva sentinței civile nr. 2778 din data de 22.09.2015 și a încheierii din data de 09.09.2015, pronunțate de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimații fiind pârâții C. C. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor M. – prin primar, L. D., O. I. și intervenienții S. A. și T. F..
Dezbaterile asupra prezentei cauze au avut loc în ședința publică din data de 02 decembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 09 decembrie 2015.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față, constată:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Rădăuți la data de 18 octombrie 2010 și înregistrată inițial sub nr._, petentul Z. V. i-a chemat în judecată pe intimații C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M., prin primar și primarul comunei M., jud. Suceava, L. D., solicitând instanței obligarea prim-intimatei să procedeze la punerea sa în posesie cu suprafața de 1725 m.p. teren situat în intravilanul comunei M., la locul ,,L.”, sub sancțiunea condamnării primarului la daune cominatorii în sumă de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere.
În motivare, petentul a arătat că este moștenitorul lui Z. V. și C. D., iar mama sa nu a fost membră CAP iar terenul din zona L. a fost o înzestrare a acesteia în anul 1948 cu ocazia căsătoriei. Petentul a mai arătat că terenul este evidențiat în registrul agricol din perioada 1948-1950 ca fiind pe raza comunei M., iar la înființarea primei ferme de cooperativizare din comună, terenul în suprafață de 42 ari din zona L. a fost preluat la stat, iar în următoarele ediții ale registrelor agricole, respectiv 1951, 1955, s-a trecut la restituire în echivalent a unei suprafețe de numai 13 ari, dar pe raza ., restul din cei 42 ari, rămânând înregistrați pe raza comunei M.. S-a mai arătat că în perioada 1956-1958 s-au mai restituit încă 13 ari tot pe raza comunei H. de Sus, iar în perioada 1959-1963 s-au restituit încă 15 ari în ediția registrului agricol din 1959-1963 fiind evidențiat terenul pe raza a trei localități: 15 ari la Voievodeasa, 13 ari la V. și 12 ari la H. de Sus.
S-a mai arătat că pentru terenul care a aparținut numitei C. S., bunica maternă a petentului, în anul 1991 s-a reconstituit prin adeverința nr. 184 dreptul de proprietate în favoarea tatălui petentului, Z. V., iar pentru obținerea titlului de proprietate s-a adresat instanței, prin sentința nr. 466/2000 s-a dispus anularea parțială a TP 1442/1999, urmând ca în noul titlu să se includă și 12 ari din zona L., dar în titlul de proprietate nr. 2335/2006 s-a înscris o suprafață de 1,2075 ha teren față de 1,26 ha, prevăzut în adeverința de proprietate. S-a mai arătat că și acest titlu a fost anulat ulterior, în sensul excluderii suprafeței de 12 ari, comisia susținând că acest teren s-ar afla pe raza comunei H. de Sus, însă, prin adresa nr. 545 a Comisiei din această localitate s-a arătat că petentul nu a avut în posesie sau în proprietate suprafața de 12 ari teren pe raza comunei H..
Ulterior, petentul a făcut precizări la acțiune, arătând că solicită obligarea intimaților să-l pună în posesie cu 12 ari teren în zona L. pe raza comunei M., conform sentinței civile nr. 466/2000 a Judecătoriei Rădăuți și să fie obligați intimații să-l pună în posesie și să fie întocmită documentația în vederea emiterii titlului de proprietate cu privire la suprafața totală de 1,26 ha teren, conform adeverinței de proprietate nr. 184/1991.
În cauză au formulat cerere de intervenție S. A. și T. F. solicitând să se constate că sunt proprietarele terenului constând în PF 1879/4 din CF 3282 M..
În motivarea cererii, intervenientele au arătat că defuncta lor mamă, D. M. a fost înzestrată de părinții ei C. N. și Z., iar susținerile petentului nu sunt reale.
În vederea soluționării cauzei s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.111 din 11 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți s-a admis plângerea, s-a respins cererea de intervenție, intimata C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M., prin primar, fiind obligată să-l pună în posesie pe petent cu suprafața de 0,12 ha teren situat la locul L. și să întocmească documentația în vederea eliberării unui nou titlu de proprietate pentru întreaga suprafață de teren, respectiv 1,26 ha teren prevăzută în adeverința de proprietate nr. 184/1991 emisă pe numele Z. V., sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii de 10 lei/zi întârziere.
Prin decizia nr. 2368 din data de 29 noiembrie 2012 a fost admis recursul exercitat de către intimata C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M., jud. Suceava și de intervenientele S. A. și T. F., domiciliate în ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 111 din data de 11 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți (dosar nr._ ), a fost casată sentința civilă menționată anterior și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Suceava a reținut că judecătorul de la prima instanță nu a analizat apărările intimaților și nu a lămurit cauza, ordonând administrarea probei cu o expertiză topografică și cadastrală pentru identificarea vechiului amplasament al tuturor suprafețelor de teren înscrise în adeverința nr. 184 din data de 7 octombrie 1991, locația lor și calitatea la data deposedării, dacă vechile amplasamente ale suprafețelor de teren solicitate sunt libere total sau parțial și dacă au fost atribuite în mod legal altor persoane și dacă petentul-intimat a fost pus în posesie efectivă cu toate suprafețele de teren înscrise în această adeverință pe numele autorului său precum și identificarea suprafețelor de teren înscrise în titlul de proprietate nr. 2335/2006, anulat parțial.
De asemenea, s-a menționat de către instanța de control judiciar că prin expertiza ce se va efectua în cauză, se va măsura și identifica suprafața de 1200 mp teren situat la locul numit ,,L.” pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate petentului-intimat prin sentința civilă nr. 466 din data de 9 februarie 2000 a Judecătoriei Rădăuți, suprafața de 1200 mp teren situat la locul numit ,,L.” ce a fost exclusă din titlul de proprietate nr. 2335/2006 prin sentința civilă nr. 1548 din data de 2 aprilie 2008 a Judecătoriei Rădăuți, dacă aceste două suprafețe coincid și sunt înscrise în adeverința nr. 184 din data de 7 octombrie 1991, precum și dacă sunt libere sau au fost atribuite legal altor persoane. Se va identifica vechiul amplasament al suprafeței de 1725 mp pentru care solicită punerea în posesie petentul-intimat și dacă acesta are sau nu reconstituit dreptul de proprietate pentru această suprafață de teren iar în caz afirmativ, să se stabilească dacă vechiul amplasament al suprafeței de teren solicitate este liber, total sau parțial, sau a fost atribuit legal altor persoane. În acest sens, se vor identifica și măsura și suprafețele de teren indicate în cererea de intervenție accesorie și se va stabili dacă intervenientele - recurente sau autorii lor au sau nu reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1725 mp solicitată de petentul-intimat.
De asemenea, în cazul în care punerea în posesie pe vechiul amplasament nu este posibilă, se va stabili dacă este posibilă punerea în posesie pe alt amplasament situat în aceeași localitate sau într-o localitate învecinată, în rejudecare, instanța de fond urmând a administra orice alte probe pe care le va considera necesare pentru stabilirea situației de fapt reale și a justei soluționări a cauzei.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 25.01.2013, iar în cursul acestei proceduri, prin cererea scrisă depusă la termenul din data de 18 iunie 2013 petentul Z. V. și-a restrâns acțiunea, în sensul că a solicitat să fie obligată comisia locală de fond funciar M. să îl pună în posesie numai cu suprafața de 525 mp, situată în locul denumit „L." de pe raza administrativ teritorială a comunei M. jud. Suceava, întrucât în ceea ce privește suprafața de 1200 mp, în opinia intimatei comisia locală, este pus în posesie și intabulat, conform comunicări adresa nr.4634 din 20.05.2013 și a schiței anexată la adresă.
A mai solicitat în cererea restrânsă întocmirea documentației în vederea eliberării noului titlu de proprietate în care să fie inclusă și suprafața de 525 mp. identificată conform unui raport de expertiză - parcelă fără acte, și confirmat de comisia locală - intimată în cauză, în schița anexată adresei nr.4634 - ca fiind între cele două parcele, sus . și jos . iar la mijloc ..p. ce face obiectul prezentei spete .
De asemenea, a mai solicitat obligarea intimatului O. I. - primarul comunei M. ( în calitate de președinte a comisiei de fond funciar, la plata unor daune cominatorii în cuantum de 300 lei/zi întârziere, până la întocmirea documentației, și trimiterea acesteia către C. județeană în vederea eliberării titlului de proprietate, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2260 din data de 10 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._, s-a respins plângerea la Lg. nr.18/1991 formulată de petentul Z. V., domiciliat în ., jud. Suceava și primarul comunei M., jud. Suceava, intimați fiind C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M., prin primar și primarul comunei M., jud. Suceava, interveniente fiind S. A. și T. F., domiciliate în ., jud. Suceava, așa cum aceasta a fost restrânsă și precizată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește suprafața de 525 m.p. teren pentru care petentul solicită punerea în posesie, prin sentința civilă nr. 1548 din 2 aprilie 2008 a Judecătoriei Rădăuți, pronunțată în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2216 din 29.10.2008 a Tribunalului B., prin respingerea recursului, s-a dispus anularea parțială a titlului de proprietate nr. 2335/2006 în sensul excluderii suprafeței de 1200 m.p. teren ce face parte din suprafața de 2500 m.p. teren extravilan situat la locul numit „ L.”. A mai reținut că potrivit considerentelor deciziei civile sus-menționate, suprafața exclusă din titlu nu a fost proprietatea pârâtului - recurent, potrivit adeverinței nr. 184/1991 și titlului de proprietate nr. 1442/1999, fiind proprietatea numitului D. I..
Astfel, a concluzionat că petentul a fost pus în posesie cu toată suprafața de teren pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate, respingând ca atare plângerea petentului.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs petentul Z. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia nr. 664 din data de 13 martie 2014, Tribunalul Suceava a admis calea de atac, a casat în totalitate sentința civilă nr. 2260 din 10.09.2013 a Judecătoriei Rădăuți și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că în condițiile în care petentul și-a restrâns obiectul cererii,ca urmare a propunerii de punere în posesie, susținând că este îndreptățit să fie pus în posesie și cu suprafața de 525 m.p., instanța trebuia să facă verificări în raport de recomandările cuprinse în decizia de casare doar cu privire la această suprafață solicitată de petent, inclusiv prin administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 2 iunie 2014.
Având în vedere cele ordonate de către Tribunalul Suceava în soluționarea căilor de atac în prezenta cauză, instanța a pus în discuția contradictorie a părților și a admis, pe lângă proba cu înscrisuri, proba cu expertiză tehnică judiciară.
Prin sentința civilă nr. 2778 din data de 22 septembrie 2015, Judecătoria Rădăuți a respins capătul de cerere formulat de către petentul Z. V., domiciliat în ., jud. Suceava jud. Suceava de obligare Comisiei comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. la punerea sa în posesie cu suprafața de 525 mp, așa cum a fost restrâns acest capăt de cerere la termenul din 18 iunie 2013.
A respins capătul de cerere formulat de același petent de obligare a primarului comunei M. – O. I./L. D. la plata unor penalități în cuantum de 300 lei pentru fiecare zi de întârziere .
A respins cererea de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
A admis cererea de intervenție accesorie formulată de S. A. și T. F., domiciliate în ., jud. Suceava.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă a respins cererea intervenientelor de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî în acest fel, Judecătoria Rădăuți a reținut următoarele:
Din adresa nr. 6012/27.08.2013 a Primăriei . reține că în ședința comisiei de fond funciar din data de 16.04.2t)13, unde au fost prezenți și doi reprezentanți de la C. Județeană de fond funciar, i s-a aprobat reclamantului punerea în posesie în zona "L." cu următoarele suprafețe de teren: 1300 mp conform adeverinței de proprietate și 1200 mp conform Sentinței civile nr. 466/2000 zona "L.".
La soluționarea cauzei, instanța a avut în vedere cererea de chemare în judecată formulată de către petentul Z. V. așa cum aceasta a fost restrânsă și precizată prin înscrisul depus la termenul de judecată din data de 18 iunie 2013 ( fila 86, dosar_ ), în sensul obligării comisiei locale de fond funciar M. să îl pună în posesie numai cu suprafața de 525 mp, situată în locul denumit „L." de pe raza administrativ teritorială a comunei M. jud. Suceava; întocmirii documentației în vederea eliberării noului titlu de proprietate în care să fie inclusă și suprafața de 525 mp și obligării intimatului O. I. - primarul comunei M. ( în calitate de președinte a comisiei de fond funciar, la plata unor daune cominatorii în cuantum de 300 lei/zi întârziere, până la întocmirea documentației, și trimiterea acesteia către C. județeană în vederea eliberării titlului de proprietate, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat petentul în cererea restrânsă că referitor la suprafața de 525 mp pentru care a cerut obligarea comisiei să îl pună în posesie, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, suprafața respectivă fiind menționată în adeverința de proprietate nr. 184/1991 ca parte din suprafața de 1,26 ha. A mai menționat petentul că i-a fost emis titlul de proprietate nr. 2335/2006 pentru suprafața de 1,2075 ha, cu un minus de 525 mp, teren pe care îl are în posesie de peste 20 de ani și este identificat într-un raport de expertiză efectuată într-o altă cauză ca fiind „ parcelă fără acte”.
În drept, petentul Z. V. și-a întemeiat cererea pe disp. art. 64 din Legea nr. 18/1991.
Deși la termenul din data de 9 septembrie 2015 petentul a precizat că înțelege să-și modifice din nou obiectul cererii de chemare în judecată în sensul solicitării inițiale din cererea introductivă, fiind pusă în discuție această cerere, întrucât intervenientele Sfârnăciuc A. și T. F. s-au opus motivat de depășirea termenului în care se putea face acest lucru, instanța, față de dispozițiile art. 132 C. proc. civilă din 1865, a luat act de poziția intervenintelor.
Instanța a reținut că prin adresa depusă de către P. . la data de 6 octombrie 2014, s-a răspuns solicitărilor instanței menționându-se că reclamantul Z. V. a solicitat punerea în posesie cu suprafața de 1200 mp situat la locul numit „L.” pe raza . de 19.03.2013 prin cererea nr. 2870. La data de 19.04.2013, prin adresa nr. 4634 din data de 20.05.2013, părțile au fost convocate de către C. de fond funciar M. pentru punerea în posesie, reclamantul refuzând propunerea comisiei. S-a mai menționat că autorului petentului, numitul Z. V. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,26 ha, iar petentul deține suprafața de 1,2075 ha, diferența de 525 mp fiindu-i oferită din rezerva comisiei.
L. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulată de Z. V. de obligare a sa la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei/zi, susținând că această cerere nu are suport legal, comisia urmând să îl pună în posesie pe reclamantul când acesta se va prezenta cu documentele legale.
Deopotrivă, intervenientele Sfârnăciuc A. și T. F. și în noul ciclu procesual au solicitat respingerea cererii formulate de către reclamant, susținând că acesta dorește să fie pus în posesie cu o suprafață de teren ce nu-i aparține.
Instanța a reținut că potrivit art. 64 al. 1 din Legea nr. 18/1991, republicată în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul.
Rezultă așadar că obiectul plângerii prevăzute de art. 64 al.1 îl poate constitui doar refuzul comisiei locale de fond funciar de a realiza punerea în posesie a persoanei solicitante a cărei cerere a fost validată iar pentru existența acestui caz este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții și anume:
1) existența unui refuz al comisiei locale de fond funciar de a realiza punerea în posesie
2) refuzul să fie unul nejustificat.
În practica judiciară s-a arătat că dispozițiile art. 64 din Legea nr. 18/1991 sunt aplicabile numai situațiilor în care reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în condițiile legii, pentru categoriile de persoane și respectiv de terenuri prevăzute de aceasta iar pentru a justifica promovarea acțiunii întemeiată pe art. 64 din lege, partea trebuie să dovedească reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea sa, în condițiile legii. S-a mai arătat că refuzul de a realiza punerea în posesie este justificat în situația în care se solicită punerea în posesie asupra unui teren, care nu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate sau când vechiul amplasament a făcut obiectul unor acte anterioare de reconstituire a dreptului de proprietate.
Or, în ceea ce privește situația suprafeței de 525 mp cu privire la care petentul a solicitat să fie pus în posesie, potrivit precizărilor făcute de către expertul N. C. N. (filele 178-179 dosar_ ), aceasta nu este înscrisă în adeverința de proprietate nr. 184, înscris probator pe care petentul și-a susținut cererea de chemare în judecată / plângerea și în baza căruia se înțelege că a solicitat punerea în posesie.
Așadar, nefiind făcută dovada reconstituirii dreptului de proprietate în condițiile legii, refuzul Comisiei de fond funciar M. de a-l pune în posesie pe petentul Z. V. nu este unul nejustificat, condiții în care soluția cu privire la capătul de cerere privind obligarea Comisiei locale de fond funciar M. să îl pună în posesie pe petentul Z. V. numai cu suprafața de 525 mp va fi de respingere.
În ceea ce privește capătul de cerere de obligare a primarului comunei M. ( în calitate de președinte a comisiei de fond funciar, la plata unor daune cominatorii, penalități, potrivit dispozițiilor art. 64 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, în cuantum de 300 lei/zi întârziere, până la întocmirea documentației, și trimiterea acesteia către C. județeană în vederea eliberării titlului de proprietate a fost respins.
În primul rând, soluția cu privire la un astfel de capăt de cerere depinde de soluția dată referitor la cererea de punere în posesie ori refuz de înmânare a titlului de proprietate emis de comisia județeană, după caz. Cum în cauză s-a reținut că petentul nu avea reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 525 mp, situație în care cererea sa de punere în posesie se impune a fi respinsă, pe cale de consecință și acest capăt de cerere urmează a primit aceeași soluție.
În ceea ce privește cererea de intervenție voluntară accesorie a numitelor Sfârnăciuc A. și T. F., instanța a reținut că este o apărare în sprijinul pârâtei C. de fond funciar M. cu efect doar asupra lărgirii cadrului procesual sub aspectul părților, nu și al obiectului litigiului.
Întrucât cererea de chemare în judecată a fost respinsă, deoarece comisia nu a căzut în pretenții, putându-se aprecia că apărarea intervenientelor i-a folosit, a fost admisă cererea de intervenție voluntară accesorie.
Întrucât intervenientele nu au dovedit că au făcut cheltuieli cu acest proces care să le îndreptățească la restituire a respins cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor judiciare.
Împotriva sentinței civile nr. 2778 din 21 septembrie 2015 și a încheierii de amânare a pronunțării din data de 09.09.2015 a formulat recurs reclamantul Z. V. aducându-le critici pe motive de nelegalitate și netmeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, depuse la filele 4-8 dosar recurs, a arătat următoarele:
Referitor la încheierea prin care i s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale și lipsei de interes a intervenientelor, a învederat că instanța le-a respins cu motivarea că au fost admise în celălalt ciclu procesual. A arătat instanței că a intervenit o altă situație juridică față de acel moment procesual, potrivit sentinței nr. 3372 pronunțată de judecătoria Rădăuți la data de 18 septembrie 2012 devenind irevocabilă prin respingerea recursului din 2013. s-a schimbat situația juridică a intervenientelor acestea nu mai aveau calitatea procesuatâ și nici interes în promovarea cereri de intervenție accesorie, de văzut adeverința 551 poziția V. 26 de ari și răspuns la obiectivul nr 7 raport de expertiză.
Instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 132 din Cod procedură civilă în raport cu expertiza, în sensul că, în cauză modificarea, a survenit în urma raportului de expertiză care a stabilit cu certitudine - numărul de 7 parcele din adeverința 184 cu o suprafață totală de 1,26 ha. Or, în teren s-a identificat o posesie efectivă a 4 (plus . din cele 7 reconstituite, s-au stabilit dimensiunile și suprafața efectivă deținută în posesie de 10,700 mp în patru parcele dintre cele 7 identificate în adeverința 184, s-a mai stabilit că la locul „Voivodeasa” s-a găsit doar o singură parcelă de 1110 mp din cele două. De asemenea, s-a stabilit că nu a fost pus în posesie cu amplasamentul 12 ari poziția H. de sus din adeverința 184.
Intimata din greșeală, sau cu intenție nu a respectat sentința 466, să includă în noul titlu numai 12 ari, a eliberat noul titlu pentru 25 de ari fără să tină cont de cei 13 ce erau deja în TP nr. 1442 - situație identificată si de expertă fila 4 completare raport, unde arată că a fost întocmit eronat.
Ca dovadă, în zona luncă nu s-a găsit în teren suprafața de 25 de ari TP nr. 2335 pe amplasamentul Lunci unde a fost eliberat acest titlu. Aceasta înseamnă că diferența - suprafața de 12 ari exclusă din cei 25 luncă TP nr. 2335 o dețin intervenientele, fiind parte din cei 3989 mp -cum susține în cererea accesorie. Acel rest de 1469 mp în teren, au fost lăsați de expertă cu intenție de a nu lămuri ca fiind cei 12 ari sentința 466, dar susține mincinos că este revendicat de interveniente fără să arate sentința nr. 3372, anexa nr. 2. Tot în această anexă, experta identifică și ..p. ca fiind deținută de reclamant, cu motivarea mincinoasă fără acte.
De asemenea, instanța nelegal i-a respins cererea de revenire la cererea inițială, în această nouă împrejurare, expertiza era momentul legal pentru modificarea cererii. O astfel de analiză era în obligația instanței, chiar dacă experta vădit cu intenție a făcut un abuz, instanța în mod imperativ trebuia să se asigure, este sau nu înscris terenul în adeverința de proprietate nr.l84. Fiind competentă în acest sens să rezolve acest abuz de drept, a cerut instanței să revină la expert ca aceasta să depună o analiză pertinentă, o bază de calcul din care sa rezulte cu adevărat că suprafața de 525 mp nu sunt înscriși în adeverința 184. A mai precizat că instanța, intenționat a achiesat la abuzul expertei tocmai pentru a respinge acțiunea.
Relativ la sentința civilă nr. 2778 din data de 21.09.2015, a învederat că instanța în mod greșit a respins acțiunea - fără a face o examinare pertinentă și nu a analizat deloc probele reclamantului.
În adresa 8911 intimata comisia locală a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului reconstituit în adeverința 184 ca fiind de 1,26 ha, iar acesta deține efectiv suprafața de 1,2 ha (mai mică cu 525 mp.), diferența de 525 mp fiindu-i oferită reclamantului din rezerva comisiei. De aici rezultă un abuz vădit al judecătorului, instanța prin hotărârea pronunțată producându-i reclamantului o vătămare (pierderea dreptului de proprietate a suprafeței de 525 mp nu ce poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii recurate)
După cum s-a arătat în doctrina și practica judiciară, motivarea hotărârii trebuie să fie, de regulă expresă, fiind necesar să se arate și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum si cele pentru care s-au înlăturat mijloacele de probă. În cauză instanța nu a motivat de ce înscrisurile probante ale reclamantului nu au folosit acțiunii.
Nerespectarea dispozițiilor legale mai sus enunțate atrage, conform dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, de principiu, modificarea hotărârii atacate.
Deosebit de aceasta, a învederat că în cauză, nu se pune problema de administrat probe noi, cele existente fiind suficiente, dar prima instanța nu le-a coroborat cu adeverința nr. 184. Interesul instanței, era de respingere acțiune favorizând intimații.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența că dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă probele părților sunt cu adevărat studiate. Or, instanța de fond, în argumentarea soluției sale, nu s-a pronunțat deloc asupra probelor reclamantului.
La fila 6 din hotărâre, instanța a făcut o examinare-pertinentă a situației de drept, nu însă și a situației de fapt, respectiv o examinare a probelor oferite de reclamant: adeverința de proprietate nr. 184, anexele 2,3 și 4 raport de expertiză, identificând fără putere de tăgadă o posesie efectivă de 107 ari.
În argumentarea soluției instanța a arătat că suprafața de 525 mp nu este înscrisă în adeverința 184 adică nu sunt parte din cei 126 de ari reconstituiți, luând act de înscrierea falsă prezentată de expertă în precizările aduse raportului de expertiză, fără să analizeze anexele la raportul de expertiză și fără să se asigure că posesia efectivă este mai mică decât dreptul reconstituit în adeverința 184. Pe de altă parte, a subliniat că se observă o intenție vădit abuzivă a judecătorului, instanța neținând cont nici de precizările intimatei din adresa 8911 din 6.10.2014 prin care recunoaște că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra celor 525 mp, altfel nu i-ar fi fost oferiți din rezerva comisiei.
S-a mai arătat că nu sunt adevărate cele menționate în adresa nr. 8911 din 06.10.2013, respectiv că reclamantul a refuzat punerea în posesie, la acea data neîntrunindu-se comisia de fond funciar.
În prima decizie 2368 s-a dispus ca în expertiza ce se va efectua în cauză să se identifice suprafețele de 12 ari din sentința 466 și suprafața de 12 ari din sentința nr. 1548. În ceea ce privește terenul identificat în suprafață de 1469 mp anexa 2 din raport, amplasamentul și vecinătățile din teren corespund identic cu vecinătățile precizate în sentința nr. 466/2000, care nu este unul și același teren cu cei 12 ari excluși din sentința nr. 1548. Or, cei 1469 m.p. revendicați de interveniente au făcut obiectul sentinței nr. 3372 prin care a fost respinsă pretenția acestora, fiind o reconstituire de proprietate, aspect pe care experta nu l-a mai lămurit deși i s-a solicitat la mai multe termene.
A mai arătat recurentul că și-a susținut acțiunea, a depus concluzii scrise și înscrisuri probatorii, însă instanța a nu le-a menționat în motivarea hotărârii recurate și nici nu a motivat de ce nu le-a luat în considerare, aceasta reținând doar apărările mincinoase ale intimaților din adresele înaintate instanței, dar nu și cele folositoare reclamantului, precum că reclamantul are reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 525 m.p. care urma să-i primească din rezerva comisiei.
Nu s-a lămurit nici dacă intervenientele au sau nu reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1.725 m.p. teren solicitată de recurent.
Pentru cele ce preced, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată în sensul intrării în posesia întregii suprafeței de 1,26 ha teren reconstituită. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței civile nr. 2778 și trimiterea cauzei primei instanțe spre rejudecare. Cu cheltuieli de judecată.
În drept, recursul a fost pe dispozițiile art. 3041 și art. 304 pct. 5,7,9 vechiul Cod procedură civilă și art. 3041 din același act normativ.
La data de 26.11.2015 a formulat întâmpinare intimatul L. D. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, nelegal și netemeinic.
În motivarea întâmpinării, a învederat că potrivit Legii 18/1991 daunele cominatorii se plătesc de către cei vinovați, ca urmare a refuzului nejustificat de a pune în posesie o persoană care dispune de o hotărâre judecătorească de obligare la punerea în posesie, rămasă definitivă și irevocabilă în termen de 15 zile de la data pronunțării sau al refuzului nejustificat de a înmâna persoanei îndreptățite titlul de proprietate emis de C. Județeană, și nu la cerere cum solicită reclamantul.
De asemenea, conform Legii nr. 247/2005, care modifică Legea nr. 18/1991 și a Hotărârii de Guvern nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și modul de atribuirea a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, capitolul III, art. 7, alin. 1 - 3 se arată: „ Fiecare membru al comisiei de fond funciar are în cadrul comisiei un singur vot, iar în caz de paritate de voturi, votul președintelui decide". De aici rezultă că, nu numai primarul poartă vina în cazul aprobării sau neaprobării punerii în posesie, ci întreaga comisie. Așa fiind, apreciază că problema din acest dosar este la reclamantul Z. V., deoarece de când a plecat intimatul din primărie au trecut trei ani și jumătate și reclamantul este în aceeași situație.
A mai menționat faptul că reclamantul solicită foloase necuvenite atât de la acesta de 100 lei/zi cât și de la actualul primar 300lei /zi.
Față de cele de mai sus prezentate a solicitat respingerea cererii reclamantului de obligare la plata de daune cominatorii, în cuantum de 100 lei/zi solicitată, întrucât nu are suport legal.
În drept, întâmpinarea nu a fost motivată.
Legal citați, intimații C. C. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor M. – prin primar, L. D. și intervenientele S. A. și T. F. nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță pentru s-și exprima poziția cu privire la acest recurs.
Examinând sentința prin motivele de recurs invocate și în raport de ansamblul probelor ce s-au administrat în dosar, Tribunalul constată că acesta este nefondat din următoarele considerente:
Prin plângerea inițială înregistrată la Judecătoria Rădăuți la data de 18 octombrie 2010, petentul-recurent Z. V. a solicitat în contradictoriu cu intimații C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M., prin primar și primarul comunei M., jud. Suceava, L. D., obligarea prim-intimatei să procedeze la punerea sa în posesie cu suprafața de 1.725 m.p. teren situat în intravilanul comunei M., la locul ,,L.”, sub sancțiunea condamnării primarului la daune cominatorii în sumă de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Ulterior, petentul și-a precizat acțiunea, arătând că solicită obligarea intimaților să-l pună în posesie doar cu suprafața de 12 ari teren în zona L. pe raza comunei M., conform sentinței civile nr. 466/2000 a Judecătoriei Rădăuți și să fie întocmită documentația în vederea emiterii titlului de proprietate cu privire la suprafața totală de 1,26 ha teren, conform adeverinței de proprietate nr. 184/1991.
Prin sentința civilă nr. 111 din 11 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, s-a admis plângerea, s-a respins cererea de intervenție, intimata C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M., prin primar, fiind obligată să-l pună în posesie pe petent cu suprafața de 0,12 ha teren situat la locul L. și să întocmească documentația în vederea eliberării unui nou titlu de proprietate pentru întreaga suprafață de teren, respectiv 1,26 ha teren prevăzută în adeverința de proprietate nr. 184/1991 emisă pe numele Z. V., sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii de 10 lei/zi întârziere, sentință ce a fost casată prin decizia nr. 2368 din data de 29 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în urma admiterii recursului exercitat de către intimata C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M., jud. Suceava și de intervenientele S. A. și T. F., cauza fiind trimisă spre rejudecare.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 2260 din data de 10 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, s-a respins plângerea la Legea nr.18/1991 formulată de petentul Z. V. așa cum aceasta a fost restrânsă și precizată, reținându-se că în ceea ce privește suprafața de 525 m.p. teren pentru care petentul solicită punerea în posesie, prin sentința civilă nr. 1548 din 2 aprilie 2008 a Judecătoriei Rădăuți, pronunțată în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2216 din 29.10.2008 a Tribunalului B., prin respingerea recursului, s-a dispus anularea parțială a titlului de proprietate nr. 2335/2006 în sensul excluderii suprafeței de 1200 m.p. teren ce face parte din suprafața de 2500 m.p. teren extravilan situat la locul numit „ L.”. A mai reținut că potrivit considerentelor deciziei civile sus-menționate, suprafața exclusă din titlu nu a fost proprietatea pârâtului - recurent, potrivit adeverinței nr. 184/1991 și titlului de proprietate nr. 1442/1999, fiind proprietatea numitului D. I..
Prin decizia nr. 664 din data de 13 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava s-a casat în totalitate sentința civilă nr. 2260 din 10.09.2013 a Judecătoriei Rădăuți și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că în condițiile în care petentul și-a restrâns obiectul cererii, ca urmare a propunerii de punere în posesie, susținând că este îndreptățit să fie pus în posesie și cu suprafața de 525 m.p., instanța trebuia să facă verificări în raport de recomandările cuprinse în decizia de casare doar cu privire la această suprafață solicitată de petent, inclusiv prin administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară.
La termenul din data de 9 septembrie 2015, ciclul 3 procesual, petentul și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să-și modifice din nou obiectul cererii de chemare în judecată în sensul solicitării inițiale din cererea introductivă, însă instanța de fond, față de dispozițiile art. 132 C. proc. civilă a luat act de poziția intervenintelor care s-au opus cererii de modificare.
Printre motivele de recurs formulate, petentul-recurent a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 132 Cod proc. civ., întrucât modificarea acțiunii a survenit în urma efectuării expertizei.
Reține tribunalul că potrivit art. 132 alin.1 din codul de procedură civilă anterior: „la prima zi de înfățișare instnața va putea da reclamantului un termen pentru înregistrarea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului în vederea facerii întâmpinării”, în timp ce conform dispozițiilor art.103 din acealși act normativ (1) neexercitarea căii de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o prejurare mai presus de voința ei. (2) În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării”.
În raport de aceste prevederi și având în vedere data când petentul-reclamant și-a precizat acțiunea (deși, în realitate, este vorba despre o modificare substanțială a acțiunii), față de opoziția intervenienților, în mod corect, instanța de fond nu a ținut cont de aceasta modificare, fiind formulată cu depășirea termenului legal.
În plus, având în vedere durata prezentului litigiu, cele două cicluri procesuale anteriore, considerentele ultimei decizii de casare nr. 664/13.03.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava și limitele cadrului procesual stabilit, tribunalul reține că petentul-recurent nu s-a aflat într-o împrejurarea mai presus de voința sa în ceea ce privește necunoașterea suprafețelor de teren pentru care a fost pus în posesie și pe care le deține în fapt.
Pentru aceste motive, tribunalul urmează a analiza doar criticile aduse modului de soluționarea a fondului cauzei cu privire la suprafața de 525 m.p. situat la locul numit „L.”.
Contrar susținerilor recurentului, tribunalul reține că instanța de fond a analizat întregul ansamblu probator administrat în cauză, înscrisuri și expertize, raportat la obiectul prezentei cauzei și a temeiului de drept invocat – art. 64 alin 1 din Legea nr. 18/1991, motivând în fapt și în drept considerentele pentru care a dispus respingerea pretențiilor petentului-recurent.
În acest sens, în mod corect, s-a reținut că pentru aplicarea dispozițiilor art. 64 alin 1 din Legea nr. 18/1991, trebuie să fie îndeplinită condiția existenței unui refuz nejustificat din partea comisiei locale de fond funciar de realizare a punerii în posesie, precum și existența unei reconstituiri a dreptului de proprietate.
În speță, petentul-recurent nu a solicitat punerea în posesie doar cu o suprafață oarecare de teren de 525 m.p. reprezentând diferența dintre suprafața de teren menționată în adeverința de proprietate nr. 184/07.10.1991 emisă de C. C. M. (1,26 ha) și suprafața de teren reconstituită prin titlul de proprietate nr. 2335/2006 (1,2075 ha), ci a solicitat punerea în posesie cu suprafața de teren de 525 m.p. pe raza comunei M., la locul numit ,,L.”.
Or, analizând întreaga documentația care a stat la baza emiterii titlului de proprietate emis recurentului, tribunalul constată că acesta a avut în respectivul loc doar suprafața de 1.300 m.p. (fost „V.”), suprafață cu care a fost pus în posesie și care a fost înscrisă în T.P. nr. 2335/2006, la care se adaugă și suprafața de 1.200 m.p. reconstituită prin sentința civilă nr. 466/09.02.2000 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, care nu face însă obiectul prezentei cauze.
De asemenea, tribunalul reține că niciuna din suprafețele de teren menționate în adeverința de proprietate nu a fost înscrisă în integralitate în titlul de proprietate emis petentului și din acest motiv rezultă o diferență de teren de 525 m.p., nefiind vorba de omiterea înscrierii în titlu a unei suprafețe distincte de teren din adeverință.
Rezultă așadar, că suprafața de teren de 525 m.p. situată la locul numit ,,L.”, pentru care petentul-recurent solicită punerea în posesie nu este înscrisă în adeverința de proprietate nr. 184/07.10.1991 emisă de C. C. M. invocată de petent, aspect confirmat și de expertul judiciar N. C. N. cu ocazia efectuării expertizei în cauză, astfel că acesta nu se poate prevala de această adeverință pentru punerea în posesie în locul denumit „L..
Este adevărat că petentului-recurent i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,26 ha, iar titlul de proprietate a fost eliberat doar pentru o suprafață de 1,2075 ha, însă pentru diferența de 525 m.p., în lipsa dovedirii vechiului amplasament la locul numit ,,L.”, acesta este îndreptățit la punerea în posesie cu o suprafață de teren echivalentă din rezerva comisiei locale, aspect cu care comisia locală a fost de acord, dar petentul-recurent l-a refuzat.
Având în vedere aceste aspecte, tribunalul constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 64 alin 1 din Legea nr. 18/1991, neexistând un refuz nejustificat din partea Comisiei Locale de fond funciar M. de punere în posesie a petentului-recurent cu suprafața de teren de 525 m.p. situată la locul numit ,,L.”.
În ceea ce privește critica adusă de recurent modului de soluționarea a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de interes a intervenientelor S. A. și T. F. raportat la sentința civilă nr. 3372/18.09.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată întrucât cererea de intervenție accesorie formulată de acestea a fost anterior admisă în principiu potrivit art. 52 Cod proc. civ., astfel că alte împrejurări privind existența interesului intervenientelor se analizează odată cu fondul cauzei.
Așa cum a reținut și instanța de fond, intervenția voluntară accesorie a intervenientelor S. A. și T. F. a reprezentat doar o apărare în sprijinul intimaților, având ca efect doar lărgirea cadrului procesual sub aspectul părților, nu și al obiectului litigiului, iar interesul acestora este justificat de raporturile de vecinătate dintre părți și a contestării limitelor dreptului de proprietate asupra terenurilor deținute de acestea.
Față de considerentele expuse, tribunalul va respinge recursul declarat de petentul-recurent Z. V. ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de petentul Z. V., domiciliat în ., jud. Suceava împotriva sentinței civile nr. 2778 din data de 22.09.2015 și a încheierii din data de 09.09.2015, pronunțate de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimații fiind C. C. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor M. – prin primar, L. D., cu domiciliul în ., jud. Suceava, O. I., cu domiciliul în . și intervenientele S. A. și T. F., domiciliate în ., jud. Suceava, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 09 decembrie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M. C. G. S. A. C. L. V. C. P.
Red. /Tehn.M.C.G.
8ex/ 07.01.2015
Jud. fond. U. M.
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 549/2015. Tribunalul SUCEAVA | Prestaţie tabulară. Decizia nr. 1207/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
