Ordin de protecţie. Decizia nr. 1211/2015. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 1211/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 1211/2015

DOSAR NR._ ORDIN DE PROTECȚIE

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 1211

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08 OCTOMBRIE 2015

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE A. S.

JUDECĂTOR D. D.

GREFIER C. D. I.

REPREZENTANT AL MINISTERULUI PUBLIC – P. J. L.

Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâtul B. V. C. împotriva sentinței civile nr. 3874 din data de 11.08.2015 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată B. L..

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat: av. C. C., substituind av. S. A. E., pentru pârâtul apelant, acesta fiind lipsă și reclamanta intimată B. L., asistată fiind de av. G. A., substituind av. O. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul pârâtului apelant depune la dosar delegație de substituire și solicită proba cu audierea martorului B. Valetina, cu domiciliul în municipiul Suceava, ., județul Suceava - teza probatorie fiind: situația de fapt expusă în cererea de apel.

Apărătoarea reclamantei intimate arată că se opune cererii de probe formulate de către apărătorul apelantului cu privire la audierea martorului propus, aceasta nefiind utilă și pertinentă în cauză.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, arătând că audierea martorului propus de către reclamantul apelant, prin apărător, nu este utilă în soluționarea cauzei, se opune cererii de probe.

Instanța, față de dispozițiile art. 479 al. 2 N.C.pr.civ., respinge proba solicitată de către apărătorul apelantului, neimpunându-se audierea martorului propus.

Întrebați fiind, apărătorii părților arată că nu mai au de formulat alte cereri în cauză.

Instanța, constatând apelul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.

Apărătorul pârâtului apelant, considerând sentința civilă apelată ca fiind netemeinică și nelegală și față de faptul că măsurile impuse de către prima instanță sunt exagerate și nejustificate, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, conform motivelor pe larg detaliate în cererea de apel depusă la dosar la filele 5-9.

Apărătoarea reclamantei intimate, invocând dispozițiile art. 480 al. 1 N.C.pr.civ., solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile apelate ca fiind temeinică și legală. Precizează că pârâtul apelant este o persoană violentă cu pârâta copiii și reclamanta intimată, că aceasta a fost agresată fizic de către apelant, iar starea de pericol există și în prezent.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava arată că este de acord cu menținerea sentinței civile atacate, aceasta fiind legală și întemeiată și respingerea apelului declarat de pârât, ca nefondat.

După deliberare ,

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 09.07.2015, sub nr._, reclamanta B. L. a chemat în judecată pe pârâtul B. V. C., solicitând instanței să dispună prelungirea ordinului de protecție pronunțat prin sentința civilă nr.1939 din data de 03.04.2015 de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ privind pe acesta.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul nu își respectă obligațiile impuse, continuă să consume băuturi alcoolice și să o amenințe; că pârâtul locuiește la sora lui, care locuiește la o casă alături de casa ei, iar distanța între acestea este mai mică de 50 de metri și, de asemenea, că, pârâtul nu s-a prezentat la consiliere psihologică și psihoterapie.

Reclamanta a mai arătat că a făcut numeroase sesizări la poliție pentru nerespectarea ordinului de protecție emis.

În dovedire, reclamanta a depus la dosarul de fond adeverința de venit pe anul 2014 și copia actului său de identitate (filele 6-16,27).

Reclamanta a formulat precizări la cererea de prelungire a ordinului de protecție (f.31-33,80-81 ds.fd.) în care a arătat că prin sentința civilă nr. 1939 din 03.04.2015 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ având ca obiect ordin de protecție, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta B. L., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorilor B. C., B. L., B. P. și B. S. în contradictoriu cu pârâtul B. V. C. iar starea de pericol avută în vedere de instanță la data emiterii ordinului de protecție subzistă și în prezent.

A menționat reclamanta că, prin punerea în executare a ordinului de protecție, pârâtul a fost evacuat din locuința de domiciliu din mun. Suceava, ., nr. 12, județul Suceava (Burdujeni . instalat în locuința surorii sale, care se află lângă locuința de domiciliu și care are aceeași adresa, respectiv mun. Suceava, ., nr. 12, județul Suceava. Evacuarea din locuință a influențat în mod negativ comportamentul și atitudinea pârâtului față de reclamantă, astfel că odată cu evacuarea pârâtului și reintegrarea reclamantei și a copiilor s-a instalat în aceeași locuință tatăl pârâtului. Acesta a locuit în aceeași casa cu reclamanta până ce aceasta a formulat o plângere penală împotriva lui pentru violare de domiciliu. Plângerea a fost înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Suceava, dosarul aflându-se la Poliția Burdujeni. Ulterior, au început să vină la domiciliul reclamantei mama pârâtului și alte rude de ale acestuia tocmai pentru a o împiedica pe aceasta să conviețuiască liniștită în locuința de domiciliu alături de copii. Tot în scop de răzbunare, i-a fost întrerupt curentul electric.

Pentru aceste motive, reclamanta a înțeles să solicite primei instanțe să dispună limitarea dreptului de folosință al pârâtului doar asupra unei părți a locuinței comune, respectiv una dintre camerele locuinței de domiciliu.

S-a mai arătat că, pârâtul nu și-a îmbunătățit comportamentul față de reclamantă și a continuat să consume băuturi alcoolice și că, deși a fost obligat să participe la un program de consiliere psihologică în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Suceava, în vederea îmbunătățirii relației cu copiii și reclamanta, pârâtul nu a îndeplinit această obligație.

Reclamanta a mai arătat că, deși i s-a recomandat să efectueze un tratament în scopul dezintoxicării alcoolice, pârâtul a continuat să consume băuturi alcoolice. După evacuare, pârâtul a locuit la o distanță foarte mică față de locuința de domiciliu. Acest fapt i-a permis pârâtului să încalce obligațiile impuse și să revină în locuință, de regulă atunci când se afla sub influența băuturilor alcoolice, astfel că prin comportamentul său a determinat reclamanta să ceară din nou ajutor organelor de poliție. Reclamanta a făcut în această perioadă două sesizări la poliție ce fac obiectul dosarelor penale nr. 1817/P/2015 și 2655/P/2015.

Având în vedere că perioada de patru luni nu a fost suficientă pentru ca pârâtul să își îmbunătățească comportamentul față de reclamantă, aceasta a apreciat că se impune menținerea obligației pârâtului de a participa la un program de consiliere psihologică în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Suceava, în vederea îmbunătățirii relației cu copiii și reclamanta și, întrucât starea de pericol reținută de instanță la emiterea ordinului de protecție nu a fost înlăturată, perioada de patru luni nefiind suficientă să schimbe comportamentul violent al pârâtului și a formulat cererea.

Legal citat, pârâtul a depus întâmpinare însoțită de înscrisuri prin care a solicitat respingerea cererii de prelungire a ordinului de protecție ca nefondată (f.42-54 ds.fd.).

La data de 04.08.2015 reclamanta a depus la dosar întâmpinarea și cerere reconvențională din dosarul de divorț însoțite de înscrisuri (f.58-63, 65-79) ds.fd..

Prima instanță a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și proba testimonială. În cauză au fost audiați martorii C. B. D. (f. 82,83 ds. fd.) și Tecliș C. (fila 100-102 ds.f.d.), iar IPJ Suceava – Secția de Poliție Burdujeni a comunicat la data de 20.07.2015 relațiile solicitate de instanță.

Direcția Județeană de Protecția Copilului Suceava a comunicat, la data de 29.07.2015, relațiile solicitate de către prima instanță (fila 37 ds.fd.).

La termenul din data de 11.08.2015, reclamanta, prin apărător, și-a precizat în scris cererea, pârâtul luând cunoștință personal și prin apărător.

Prin sentința civilă nr. 3874 din data de 11.08.2015, Judecătoria Suceava a admis, în parte, cererea precizată având ca obiect „ordin de protecție” formulată de reclamanta B. L., în contradictoriu cu pârâtul B. V. C.; a obligat pârâtul să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de reclamantă precum și față de minorii B. C., B. L., B. P. și B. S.; a obligat pârâtul să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de locuința temporară a reclamantei, în care aceasta împreună cu minorii va locui pe perioada de valabilitate a prezentei hotărâri; a interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta și cu minorii; a stabilit reședința minorilor B. C., B. L., B. P. și B. S. la domiciliul reclamantei, pe perioada de valabilitate a prezentei hotărâri, dar nu mai mult de data rămânerii definitive a hotărârii prin care se va pronunța divorțul părților și se va stabili reședința minorilor; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 400 de lei lunar, reprezentând contravaloarea chiriei și a întreținerii locuinței temporare în care va locui reclamanta împreună cu minorii, pe perioada de valabilitate a prezentei hotărâri; a obligat pârâtul să participe la un program de consiliere psihologică în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Suceava, având ca scop îmbunătățirea atitudinii pârâtului în relația cu minorii și cu reclamanta; a recomandat pârâtului să efectueze un tratament medical de specialitate în scopul dezintoxicării cu etanol; durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție fiind de 6 (șase) luni, începând cu data pronunțării hotărârii; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor avansate de stat, în sumă de 520 lei, reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu ai părților (av. C. M. pentru reclamantă - 260 lei și av. G. M. pentru pârât – 260 lei), onorariile urmând a fi achitate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava, conform delegațiilor pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2219/16.07.2015 și nr. 2220/16.07.2015; a dispus comunicarea ordinului de protecție Poliției Municipiului Suceava – Secția de Poliție Burdujeni din cadrul I.P.J. Suceava.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Părțile s-au căsătorit la data de 06.10.2003, din relația de căsătorie rezultând minorii B. C., născut la data de 17.07.2002, B. L., născut la data de 01.10.2006, B. P., născută la data de 13.10.2008, și B. S., născut la data de 10.02.2012.

Prin sentința civilă nr. 1939/03.04.2015 pronunțată de Judecătoria Suceava în cadrul dosarului nr._, a fost admisă în parte cererea reclamantei B. L. și s-a dispus emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului B. V. C. pentru o perioadă de 4 luni începând cu data de 03.04.2015.

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat luarea unor măsuri de protecție a sa și a copiilor împotriva pârâtului, respectiv obligarea pârâtului la plata sumei de 400 de lei reprezentând chirie și întreținere pentru o locuință temporară în care reclamanta să se mute, obligarea acestuia la păstrarea unei distanțe minime față de reclamantă, de minori și de imobilul în care aceștia locuiesc, stabilirea pe durata maximă pentru care se poate pronunța un ordin de protecție, interzicerea oricărui contact, telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, încredințarea minorilor mamei și stabilirea reședinței acestora la domiciliul său. De asemenea, reclamanta a solicitat ca pârâtul să fie obligat să participe la un program de consiliere psihologică în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Suceava, având ca scop îmbunătățirea atitudinii pârâtului în relația cu minorii și cu reclamanta, precum și recomandarea de a efectua un tratament în scopul dezintoxicării.

Conform art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate. Art. 23 alin. 1 din același act normativ prevede că persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;

c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;

e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;

h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.

(2) Prin aceeași hotărâre, instanța poate dispune și suportarea de către agresor a chiriei și/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori sau alți membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială.

(3) Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanța poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Conform art. 33 din Legea nr. 217/2003, la expirarea duratei măsurilor de protecție, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecție, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol.

În baza acestor dispoziții legale reclamanta a solicitat instanței emiterea unui nou ordin de protecție față de pârâtul B. V. C., soțul său, întrucât, din cauza agresivității acestuia (fizică și verbală), manifestată în dese rânduri față de ea și față de minori, a fost nevoită să se mute din locuința comună.

Ulterior acestor momente, pârâtul, prin comportamentul său agresiv și amenințările pe care le adresează față de reclamantă, chiar și în prezența minorilor, a generat și generează în continuare, o stare de temere și îi cauzează reclamantei prejudicii și suferințe fizice și psihice.

Din declarațiile martorilor audiați a rezultat că pârâtul B. V. C., în perioada de valabilitate a ordinului de protecție emis prin sentința civilă nr. 1939/03.04.2015 pronunțată de Judecătoria Suceava, a revenit la domiciliul comun, în luna iunie 2015 rămânând chiar peste noapte împreună cu cei 4 minori, pe reclamantă alungând-o din locuință, iar a doua zi s-a încuiat în casă împreună cu minorii, iar reclamanta împreună cu reprezentanții poliției și ai pompierilor au încercat să pătrundă în imobil pentru a scoate copiii. Astfel, martorul Tecliș C. a arătat că întreaga operațiune a autorităților a durat câteva ore, timp în care pârâtul a refuzat să descuie ușa imobilului.

Prima instanță a mai reținut din declarațiile martorilor și faptul că pârâtul a revenit în perioada de valabilitate a ordinului de protecție de mai multe ori, în prezența reclamantei și a minorilor, martorii declarând cu certitudine că distanța dintre părți a fost mai mică de 50 de metri.

Față de aceste aspecte, instanța de fond, constatând că pârâtul nu a dat dovadă de faptul că a înțeles dispozițiile instanței de judecată din sentința civilă nr. 1939/03.04.2015 pronunțată de Judecătoria Suceava și în disprețul legii a încălcat cu bună știință ordinul de protecție emis împotriva sa. Această concluzie a instanței s-a bazat și pe declarațiile date de pârât în fața instanței, când nu a recunoscut că a încălcat ordinul de protecție de mai multe ori, deși din probe a rezultat contrariul.

Prima instanță a reținut atitudinea pârâtului și din declarațiile martorului propus de pârât, respectiv C. B. D. (cumnatul pârâtului), acesta arătând că în perioada ordinului de protecție l-a văzut în mai multe rânduri pe pârât la locuința din care fusese evacuat în baza ordinului de protecție.

Sub aspectul comportamentului pârâtului din ultima perioadă, ulterior pronunțării sentinței civile nr. 1939/03.04.2015 de către Judecătoria Suceava, instanța de fond a reținut și că acesta manifestă în continuare o aversiune față de reclamantă, producând în continuare scandal, mai ales atunci când se află sub influența băuturilor alcoolice, iar refuzul acestuia de a apela la tratament de specialitate, precum și la consiliere psihologică, sunt de natură a crea instanței convingerea că subzistă pericolul asupra vieții și integrității fizice și psihice a reclamantei.

Ca urmare, având în vedere faptul că datorită atitudinii pârâtului, care a revenit la domiciliul comun al părților, reclamanta a fost nevoită să se mute, instanța de fond, în temeiul art. 23 alin.2 din Legea nr. 217/2003, a dispus ca pârâtul să achite reclamantei suma de 400 de lei cu titlu de contravaloare chirie și întreținere pentru o locuință temporară. În privința cuantumului acestei sume, instanța a ținut cont de notorietatea contravalorii unei chirii și cheltuieli de întreținere, cu atât mai mult cu cât reclamanta a solicitat ca celor 4 minori să le fie stabilit domiciliul la domiciliul reclamantei.

De asemenea, apreciind gradul de pericol asupra integrității fizice și psihice asupra reclamantei, cauzat de atitudinea pârâtului, instanța de fond a dispus ca pârâtul să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de reclamantă precum și față de minorii B. C., B. L., B. P. și B. S., să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de locuința temporară a reclamantei, în care aceasta împreună cu minorii va locui pe perioada de valabilitate a hotărârii și a interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta și cu minorii.

În ceea ce privește stabilirea domiciliului minorilor, față de declarația martorului Tecliș C., care a arătat că pârâtul s-a încuiat în casă împreună cu minorii, autoritățile fiind nevoite să intervină pentru protecția acestora, instanța de fond a apreciat că pârâtul nu se poate ocupa într-un mod responsabil de creșterea și educarea minorilor, interesul superior al minorilor primând, astfel încât a dispus ca domiciliul minorilor să fie stabilit la domiciliul reclamantei. Referitor la perioada pentru care domiciliul minorilor este stabilit la domiciliul reclamantei, instanța de fond, față de cererea reclamantei, a arătat că această măsură nu poate excede perioadei pentru care se va dispune prezentul ordin de protecție, iar în situația ipotetică în care divorțul dintre părți și implicit stabilirea domiciliului minorilor se va stabili în mod definitiv înainte de expirarea ordinului de protecție, această măsură subzistând până la acea dată. Astfel, prima instanță a stabilit reședința minorilor B. C., B. L., B. P. și B. S., la domiciliul reclamantei, pe perioada de valabilitate a prezentei hotărâri, dar nu mai mult de data rămânerii definitive a hotărârii prin care se va pronunța divorțul părților și se va stabili reședința minorilor.

Totodată, instanța de fond a obligat pârâtul să participe la un program de consiliere psihologică în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Suceava, având ca scop îmbunătățirea atitudinii pârâtului în relația cu minorii și cu reclamanta și a recomandat pârâtului să efectueze un tratament medical de specialitate în scopul dezintoxicării cu etanol.

Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție fiind de 6 (șase) luni, începând cu data pronunțării hotărârii.

De asemenea, instanța de fond a obligat pârâtul la plata cheltuielilor avansate de stat, în sumă de 520 lei, reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu ai părților (av. C. M. pentru reclamantă - 260 lei și av. G. M. pentru pârât – 260 lei), onorariile urmând a fi achitate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava, conform delegațiilor pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2219/16.07.2015 și nr. 2220/16.07.2015.

În baza art. 31 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 instanța de fond a dispus comunicarea ordinului de protecție către Poliția Municipiului Suceava – Secția de Poliție Burdujeni din cadrul I.P.J. Suceava.

Împotriva acestei sentinței mai sus-menționate, în termen legal, a declarat apel pârâtul B. V. C., considerând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând admiterea apelului.

În fapt, pârâtul apelant a arătat că, prin sentința civilă nr. 3874 din data de 11.08.2015 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ s-a admis în parte cererea formulată de B. L. având ca obiect ordin de protecție, stabilindu-se în sarcina sa, a pârâtului, respectarea anumitor obligații pentru o perioadă de 6 luni.

Reclamanta a solicitat emiterea unui nou ordin de protecție motivat de faptul că obligațiile impuse pe o perioadă de 4 luni prin emiterea primului ordin ce nu au fost de ajuns pentru a-l îndrepta pe pârât în relațiile cu aceasta și propriii copii.

Pârâtul apelant a precizat că prin sentința civilă nr. 1939 din data de 03.04.2015 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ s-a admis în parte cererea formulată de B. L. având ca obiect ordin de protecție și s-au stabilit în sarcina lui respectarea anumitor obligații pentru o perioadă de 4 luni.

Pârâtul apelant a menționat faptul că el și reclamanta-intimată se află în proces de divorț, cererea fiind formulată de el și înregistrată sub numărul_ pe rolul Judecătoriei Suceava.

Inițial, reclamanta a solicit emiterea unui nou ordin de protecție și, ulterior, la ultimul termen de judecată și-a modificat acțiunea și a cerut emiterea ordinului pentru alte motive decât cele cerute inițial, printre care și obligația lui, a pârâtului, la plata unei chirii în cuantum de 400 de lei lunar reprezentând contravaloarea chiriei și a întreținerii locuinței temporare în care va locui reclamanta împreună cu minorii, pe perioada de valabilitate a prezentei hotărâri. Totodată a solicitat și stabilirea reședința minorilor B. C., B. L., B. P. și B. S. la domiciliul reclamantei.

Instanța de fond a dispus obligarea sa să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de reclamantă precum și față de minorii B. C., B. L., B. P. și B. S. și o distanță de minim 100 de metri față de locuința temporară a reclamantei, în care aceasta împreună cu minorii va locui pe perioada de valabilitate a prezentei hotărâri și că, i s-a interzis orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta și cu minorii.

Reclamanta a formulat acest ordin de protecție și inițial nu a solicitat păstrarea unei distanțe minime față de proprii mei copii, iar la ultimul termen de judecată și-a modificat această cerere și a solicitat impunerea unor alte obligații împotriva sa decât cele cerute inițial.

Obligațiile impuse, de a nu putea lua legătura și de a nu i se permite a vedea propriii copii, consideră apelantul că conduc în mod automat la o răcire a relației dintre el și aceștia. A precizat faptul că, prin cererea de divorț formulată a solicitat ca domiciliul a 2 dintre copii lor minori să fie stabilit la el, iar ceilalți 2 copii să fie crescuți de reclamantă, întocmai pentru a putea păstra o legătura cu aceasta și frații să rămână în relații apropiate. Instanța a dispus ca pentru o perioadă de 6 luni de zile să nu ia legătura și să nu-și vadă propriii copii, lucru cu care nu poate fi de acord, dorind să păstreze legătura cu copiii, deoarece este la fel de responsabil ca și reclamanta pentru creșterea și educarea lor. Copii au vârste cuprinse între 3-13 ani, iar trei dintre aceștia sunt băieți. Pârâtul consideră că aceștia se află la vârsta la care prezența paternă în viața lor contribuie cu mult la creșterea și dezvoltarea lor.

A mai arătat pârâtul apelant că prima instanță a dispus obligarea sa la participarea la un program de consiliere psihologică în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Suceava, având ca scop îmbunătățirea atitudinii sale în relația cu minorii și cu reclamanta.

Față de acest lucru, pârâtul apelant a precizat că, din probele administrate în fața instanței de fond nu a rezultat faptul că el ar manifesta stări care să impună obligarea sa la un program de consiliere psihologică și că el manifestă o atitudine bună atât în ceea ce o privește pe reclamantă cât și în ceea ce-i privește pe copii.

Față de faptul că instanța de fond i-a recomandat un tratament medical de specialitate în scopul dezintoxicării cu etanol, pârâtul apelant a menționat că acest lucru nu este probat, iar simplul fapt că el mai consumă în weekend o bere sau două, nu înseamnă că poate fi catalogat drept un alcoolic pentru care este necesar un tratament specializat în vederea dezintoxicării alcoolice, așa cum a precizat reclamanta în cererea formulată. Mai arată că lucrează la S.C. COMTRANSPORT S.A iar printre sarcinile de serviciu este și cea de șofer montator.

Pârâtul apelant a precizat că se ocupă de creșterea și educarea minorilor, locul de muncă este stabil, că aduce bani în casă, având o locuință care îndeplinește toate condițiile pentru creșterea și îngrijirea minorilor.

A mai arătat că, reclamanta nu are nici un loc de muncă, mai mult decât atât aceasta lua mâncare pentru sine și pentru copii de la cantină sub formă de ajutor social. Față de faptul că, reclamanta solicită stabilirea reședinței minorilor și încredințarea minorilor, apelantul a precizat faptul că aceasta se află în luna a 8-a de sarcina și din moment în moment poate aduce pe lume al cincilea copil, fiind destul de greu ca aceasta să aibă grijă singură de toți cei 5 copii, în condițiile în care nu are nici măcar un loc de muncă și nici locuință proprie, iar stabilirea reședinței minorilor la locuința temporară a reclamantei nu este în beneficiul minorilor, mai mult, că minorii sunt foarte apropiați de el, tatăl.

A mai precizat că sa preocupat cu un real interes de creșterea minorilor și a clădit o puternică relație de atașament cu aceștia; că s-a dovedit a fi o fire prezentă în viața de familie, participând activ, efectiv și total la cheltuielile de întreținere ale minorilor și cele determinate de creșterea lor.

Pârâtul apelant a mai arătat că, consideră că ar fi în beneficiul minorilor ca aceștia să locuiască cu el sau măcar ca aceștia să poată lua legătura cu el și să-și poată vedea propriii copii ori de câte ori dorește. Că, prima instanță l-a obligat la plata unei chirii în cuantum de 400 de lei în condițiile în care el are o locuință în care copii ar putea locui în foarte bune condiții; că salariul său este unul destul de modest, iar faptul că a fost obligat și la plata unei chirii îi va restricționa cu mult traiul de zi cu zi.

Faptul că reclamata consideră perioada de 4 luni că nu ar fi fost suficientă pentru îmbunătățirea comportamentului față de ea și copii, apelantul consideră că acest lucru este o simplă presupunere, precizând că el are un comportament adecvat, că își îndeplinește în mod conștiincios obligațiile de părinte, că are un loc de muncă stabil și, totodată, se ocupă de creșterea și educarea minorilor. Apelantul mai menționează că sesizările și plângerile formulate de către reclamanta la organele de poliție nu conduc în mod automat la concluzia că el, pârâtul apelat, se face vinovat de săvârșirea acestora, din moment ce pentru unele plângeri s-a dat soluția de neîncepere a urmării penale, iar celelalte sesizări se află încă în lucru la organele de poliție, ceea ce relevă faptul că până la proba contrară el se bucură de prezumția de nevinovăție.

Conform art. 23 alin. 1 din Legea 217/2003, "Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție (...)."

Prin urmare, pentru ca cererea reclamantei să fie admisibilă, ar trebui ca faptele de care se presupune ca el, apelantul, să se facă vinovat să fie îndreptate împotriva valorilor limitativ prevăzute la art. 23 din actul normativ menționat. Or, în speță, nu s-a făcut dovada că ar exista un pericol concret la adresa vieții, integrității fizice sau psihice sau a libertății reclamantei, pericol actual sau iminent provenit din acte de violență sau amenințări comise de pârât, între el, apelantul, și reclamantă existând de-a lungul timpului discuții contradictorii în ceea ce privește viața lor ca și cuplu, cât și discuții pe teme religioase.

Apelantul a apreciat că acest ordin de protecție este de natură restrictivă de drepturi și nu poate fi luat decât în baza unor probe solide și de existența unor acte de violență fizică, psihică sau de altă natură atât față de reclamantă cât și față de copii lui.

Față de probatoriul administrat în cauză în fața instanței de fond, apelantul consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune emiterea unui astfel de ordin de protecție, iar probele administrate, respectiv, declarația martorului, plângerile depuse la poliție, care au fost soluționate cu neînceperea urmării penale sau încă nu au primit rezolvare, adresele depuse, nu dovedesc impunerea emiterii unui astfel de ordin de protecție.

De asemenea, conform art. 33 din Legea nr. 217/2003: "la expirarea duratei măsurilor de protecție, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecție, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol."

Apelantul a solicitat instanței a avea în vedere la soluționarea cererii de apel faptul că indiciile enumerate mai sus nu există.

Pentru aceste motive, apelantul, considerând că sentința civilă nr. 3874 din data de 11 august 2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Suceava este nelegală și netemeinică, a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat

În drept, și-a întemeiat cererea de apel pe dispozițiile art. 466 și următoarele, art. 480 din Codul de procedură civilă, art. 398, art. 483, art. 488, art. 493, art. 503 din Codul civil, art. 23 alin. 1 și art. 33 din Legea 217/2003.

În dovedire, apelantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cu martorul B. Valetina, cu domiciliul în municipiul Suceava, ., județul Suceava - teza probatorie fiind: situația de fapt expusă în cererea de apel.

Deși legal citată, reclamanta B. L., nu a depus la dosar întâmpinare, prin care să-și exprime poziția față de apelul pârâtului, însă la termenul de judecată din 08.10.2015, prezentă în instanță, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică șilegală.

Prin rezoluția judecătorului în etapa premergătoare judecării apelului s-a dispus emiterea unei adrese către Baroul de Avocați Suceava, în vederea desemnării apărătorilor din oficiu atât pentru reclamantă cât și pentru pârât, fiind astfel înaintate de către barou delegațiile pentru asistență judiciară obligatorie, respectiv av. S. A. E. pentru pârâtul apelant (f.13 dosar) și av. O. C. pentru reclamanta intimată (f. 15 dosar).

La termenul din data de 08.10.2015, pentru pârâtul apelant s-a prezentat av. C. M., acesta depunând la dosar delegație de substituire pentru av. S. A. E., iar pentru reclamanta intimată s-a prezentat av. G. A., depunând delegație de substituire pentru av. O. C..

Apelul este neântemeiat.

Verificând sentința criticată în limitele stabilite prin cererea de apel formulată,având în vedere situația de fapt prezentat și dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele :

Art. 23 - (1) Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții: