Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 153/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 153/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 1183/314/2010*
Dosar nr._ Partaj bunuri comune
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 153
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 5 FEBRUARIE 2015
PREȘEDINTE: V. O. D.
JUDECĂTOR: A. I. M.
GREFIER: S. A.- M.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de către reclamanta B. V. S., împotriva sentinței civile nr. 5649 din data de 6 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._/314/2010, intimat fiind pârâtul C. S. I..
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 5 februarie 2015.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 4.02.2010, reclamanta B. V. S. a chemat în judecată pe pârâtul C. S. I., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că în timpul căsătoriei dintre părți au dobândit în cote de contribuție de 80% ea, respectiv 20% pârâtul, imobilul constând în apartamentul nr. 1 situat în mun. Suceava, ., ., compus din două camere de locuit și dependințe, identic cu ./B înscrisă în CF colectivă nr. 7882 a comunei cadastrale Suceava, împreună cu dreptul de proprietate asupra cotei-părți din terenul aferent construcției, identic cu . în CF colectivă nr. 7882 a comunei cadastrale Suceava, precum și asupra părților din imobil care prin natura sau destinația lor sunt de folosință comună cu ceilalți coproprietari și sistarea stării de devălmășie asupra acestui imobil, prin atribuirea în natură în lotul său.
Totodată, reclamanta a solicitat să se constate că masa bunurilor comune este grevată de o datorie comună, în înțelesul art. 32 lit. a din Codul familiei, constând în creditul în valoare de 20.550 euro, acordat în baza contractului nr. 4363/10.08.2006 încheiat cu B.C.R. S.A. – Sucursala Suceava și să se dispună suportarea creditului restant în cote egale de către fiecare din părți.
De asemenea, reclamanta a solicitat să se constate că în timpul relației de concubinaj care a durat între desfacerea căsătoriei și data la care s-au recăsătorit, au dobândit, în cote de contribuție egale (50% fiecare), suprafața de 6621 mp teren situat pe raza comunei Adâncata, jud. Suceava, identic cu corpul de proprietate nr. 714 compus din . mp și . mp, înscris în CF nedefinitivă nr. 260 a comunei cadastrale Adâncata, precum și construcțiile constând în casă de locuit la roșu, acoperită cu tablă Lindab și în anexe gospodărești – bucătărie de vară din bolțari acoperită cu azbest, compusă din una cameră, una baie și un hol, magazie cu beci, anexă cu destinație magazie, compusă din trei compartimente și acoperită cu tablă Lindab și să se dispună sistarea stării de coproprietate, prin atribuirea în natură a acestor bunuri către pârât, cu obligarea sa la plata unei sulte, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că s-a căsătorit prima dată cu pârâtul la 12.05.2001, iar prin sentința civilă nr. 3336 din 31.10.2003 a Judecătoriei Suceava s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, însă după pronunțarea divorțului a reluat conviețuirea cu pârâtul și a locuit împreună cu acesta până în anul 2006 în garsoniera mamei sale, B. F..
A precizat reclamanta că la data de 21.07.2006 s-a recăsătorit cu pârâtul, iar prin sentința civilă nr. 3252 din 14.07.2009 a Judecătoriei Suceava, definitivă și irevocabilă, s-a desfăcut căsătoria dintre părți.
Reclamanta a susținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3994 din 1.08.2006 a cumpărat apartamentul nr. 1 situat în mun. Suceava, ., ., jud. Suceava, compus din două camere de locuit și dependințe și dreptul de coproprietate asupra cotei-părți din terenul aferent construcției și asupra părților din imobil care, prin natura sau destinația lor, sunt de folosință comună cu ceilalți coproprietari, contra sumei de 34.000 euro, din care 20.000 euro au fost obținuți printr-un contract de credit bancar nr. 4363 din 10.08.2006, încheiat cu B.C.R. – Sucursala Suceava, iar diferența de 14.000 euro a provenit dintr-un contract de donație încheiat cu mama sa, având ca obiect suma de 20.000 euro, astfel că justifică o cotă de contribuție superioară la achiziționarea imobilului bun comun, pe care a estimat-o la procentul de 80%.
De asemenea, reclamanta a susținut că, atâta timp cât creditul de 20.550 euro a fost acordat în vederea achiziționării unui bun comun, masa bunurilor comune este grevată de o datorie comună, parte achitată în timpul căsătoriei, diferența de restituit urmând a se constata că este datorie comună și că trebuie suportată în cote egale de părți.
Totodată, reclamanta a învederat faptul că în perioada conviețuirii părților, ulterior primului divorț, din bani comuni, pârâtul a achiziționat terenul de 6621 mp situat pe raza comunei Adâncata, pe care au edificat, prin contribuție comună și egală, o casă de locuit, în prezent la roșu, o bucătărie de vară edificată din bolțari, acoperită cu azbest, compusă din una cameră, baie, hol, magazie cu beci și o anexă acoperită cu tablă Lindab, compusă din 3 compartimente, cu destinația de magazie, bunuri care se află în posesia pârâtului.
La termenul de judecată din data de 4.05.2010, reclamanta a depus la dosar precizări la acțiune, prin care a arătat că solicită partajul de coproprietate cu privire la suprafața de 1629 mp teren, identică cu . a corpului de proprietate nr. 715C.
Deși a fost legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția față de acțiune.
Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 5649 din 6 decembrie 2011, a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect „partaj bunuri comune”; a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul nr. 1 situat în mun. Suceava, ., ., jud. Suceava, în valoare de 154.698 lei; a constatat că reclamanta a avut o contribuție de 80% la dobândirea bunului comun, iar pârâtul a avut o contribuție de 20% la dobândirea acestuia; a constatat că părțile au o datorie comună în valoare de_ euro, reprezentând suma împrumutată prin creditul de credit nr. 4363 din 10.08.2006 încheiat de părți cu S.C. Banca Comercială Română S.A.; a dispus ieșirea părților din starea de codevălmășie; a atribuit reclamantei în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 1 situat în mun. Suceava, ., ., în valoare de 154.698 lei; a obligat reclamanta să achite pârâtului suma de 30.940 lei, cu titlu de sultă; a constatat că părțile au obligația de a achita lunar 1/2 din valoarea ratei lunare datorate în temeiul contractului de credit nr. 4363 din 10.08.2006 încheiat de părți cu S.C. Banca Comercială Română S.A.; a respins capătul de cerere având ca obiect „partaj de coproprietate”, ca nefondat; a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 400 lei, achitată în contul Biroului Local de Expertiză Suceava pentru expert S. E. cu chitanța nr._/1 din 13.12.2010.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 12.05.2001, căsătoria acestora fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 5336 din 31.10.2003 a Judecătoriei Suceava. Ulterior părțile s-au căsătorit din nou la data de 21.07.2006, iar prin sentința civilă nr. 352 din 14 iulie 2009 a Judecătoriei Suceava căsătoria a fost desfăcută.
În timpul celei de a doua căsătorii dintre cele două părți, aceștia au achiziționat la data de 1.08.2006, cu suma de 34.000 euro, apartamentul nr. 1, situat în mun. Suceava, ., ., jud. Suceava, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3994 din 1.08.2006 autentificat de BNP I. L., valoarea acestuia fiind de 154.698 lei, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză în construcții aflat la dosar.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 1 din Codul familiei, bunul imobil menționat anterior este bun comun al celor doi soții, acesta fiind dobândite în timpul căsătoriei potrivit prezumției instituite de textul menționat.
Cu privire la cota de contribuție pe care au avut-o părțile la dobândirea bunurilor comune, s-a reținut că reclamanta a solicitat să se stabilească faptul că a avut o contribuție de 80% la dobândirea bunului comun, iar pârâtul a avut o contribuție de 20% la dobândirea acestuia, motivat de faptul că suma de 14.000 euro, folosită la cumpărarea apartamentului, a provenit dintr-un contract de donație încheiat cu mama sa, având ca obiect suma de 20.000 euro.
A reținut prima instanță că susținerea reclamantei a fost confirmată de o declarație a pârâtului autentificată sub nr._ din 1.08.2006 de BNP I. L., prin care acesta a confirmat donația primită de reclamantă, precum și caracterul de bun propriu al sumei primite de la mama acesteia.
Față de cele reținute anterior, instanța de fond a constatat că reclamanta a avut o contribuție de 80% la dobândirea bunului comun, iar pârâtul a avut o contribuție de 20% la dobândirea acestuia.
De asemenea, s-a reținut că părțile au contractat, în timpul căsătoriei, un împrumut bancar în valoare de_ euro, prin contractul de credit nr. 4363 din 10.08.2006 încheiat de părți cu S.C. Banca Comercială Română S.A., suma fiind folosită pentru achitarea prețului apartamentului cumpărat la data de 01.08.2006, aspect reținut chiar în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare.
În consecință, datoria acestora este comună potrivit art. 32 din Codul familiei.
Instanța de fond a dispus ieșirea părților din starea de codevălmășie.
Având în vedere criteriile ce pot fi avute în vedere la stabilirea și atribuirea loturilor părților prevăzute de art. 6739 Cod procedură civilă și reținând solicitarea reclamantei de atribuire a apartamentului, contribuția acesteia la dobândirea bunului, faptul că are posesia bunului, instanța de fond a atribuit reclamantei în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 1 situat în mun. Suceava, ., ., jud. Suceava, în valoare de 154.698 lei.
În temeiul art. 6735 alin. 2 Cod procedură civilă și având în vedere că pârâtul nu a primit bunuri în natură, instanța de fond a obligat reclamanta să achite pârâtului suma de 30.940 lei, cu titlu de sultă.
În ceea ce privește datoria pe care o au cei doi soți, instanța de fond a constatat că părțile au obligația de a achita fiecare lunar 1/2 din valoarea ratei lunare datorate în temeiul contractului de credit nr. 4363 din 10.08.2006, încheiat de părți cu S.C. Banca Comercială Română S.A.
Referitor la solicitarea reclamantei de includere în masa partajabilă a părților și imobilele aflate în posesia pârâtului, ca fiind bunuri coproprietate a acestora, bunuri ce au fost dobândite în timpul concubinajului dintre părți, respectiv terenul în suprafață de 1629 mp situat pe raza comunei Adâncata, pe care au edificat, prin contribuție comună și egală, o casă de locuit, în prezent la roșu, o bucătărie de vară edificată din bolțari, acoperită cu azbest, compusă din una cameră, baie, hol, magazie cu beci și o anexă acoperită cu tablă Lindab, compusă din 3 compartimente, cu destinația de magazie, instanța de fond a reținut că solicitarea reclamantei nu a fost întemeiată.
Astfel, din cuprinsul contractului de vânzare–cumpărare nr. 3555 din 13.07.2004 autentificat de BNP O. B. a rezultat că terenul a fost cumpărat de către pârât, iar din autorizația de construire depusă la dosar a rezultat, de asemenea, că aceasta a fost eliberată pe numele pârâtului.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv C. M. și Ioanesi A. a rezultat că reclamanta a suportat parte din cheltuielile legate de ridicarea construcții, cum ar fi plata de materiale, precum și a lucrătorilor. Însă, aceste sume achitate de reclamantă nu au fost de natură a schimba caracterul de bun propriu al bunurilor dobândite de pârât în perioada în care aceștia trăiau în concubinaj, atâta timp cât reclamanta nu a făcut dovada existenței unei înțelegeri între aceștia în sensul ca bunurile dobândite să fie coproprietatea acestora. Simpla contribuție a reclamantei cu sume de bani la cumpărarea ori construirea casei poate genera, eventual, doar un drept de creanță al acesteia pentru sumele avansate.
În consecință, instanța de fond nu a inclus în masa partajabilă bunurile aflate în proprietatea exclusivă a pârâtului, respectiv terenul și construcțiile aflate în . de partajare a acestora, ca nefondată.
Împotriva sentinței civile a declarat apel reclamanta B. V. S. arătând următoarele:
În timpul relației de concubinaj cu pârâtul C. S. I., care a durat între desfacerea căsătoriei dintre părți prin sentința civilă nr. 3336 din 31.10.2003 a Judecătoriei Suceava și data la care s-au recăsătorit, 21.07.2006, au dobândit în coproprietate, în cote de contribuție egale (50% fiecare), suprafața de 1.621 mp teren situat pe raza . (1.561 mp în fapt potrivit expertizei topo, în valoare de 13.690 lei), identic cu corpul de proprietate 715 compus din . CF nedefinitivă nr. 260 a localității cadastrale Adâncata, dobândită în baza contractului de vânzare – cumpărare aut. sub nr. 3555 din 13.07.2004 de BNP O. B., precum și construcțiile constând în casă de locuit (Obiect 1), centrală termică (Obiect 2), magazie cu beci (Obiect 3), bucătărie de iarnă (Obiect 4), bucătărie de vară (Obiect 5), magazie de lemne (Obiect 6), în valoare de 205.734 lei (46.734 euro) potrivit expertizei construcții, solicitând să se dispună sistarea stării de coproprietate, prin atribuirea în natură a acestor bunuri către pârât, cu obligarea acestuia la plata în favoarea ei a unei sulte corespunzătoare.
Instanța de fond a respins acest capăt de cerere cu motivarea că nu a făcut dovada existenței unei înțelegeri cu pârâtul, în sensul ca bunurile dobândite pe raza localității Adâncata să fie coproprietatea lor, contribuția sa materială la achiziționarea terenului și la edificarea construcțiilor generând un simplu drept de creanță și nu un drept real de coproprietate în cote-părți de 1/2 pentru fiecare.
A arătat că nu poate fi primită această motivare.
Astfel, s-a căsătorit prima dată cu pârâtul la 12.05.2001, iar prin sentința civilă nr. 3336 din 31.10.2003 a Judecătoriei Suceava s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre ei, fiindu-i încredințat spre creștere și educare minorul C. C., născut la 18.09.2002. După pronunțarea divorțului, a reluat conviețuirea cu pârâtul și au locuit până în anul 2006 în garsoniera mamei sale, B. F.. La data de 12.05.2005, din relația lor, a părților, a rezultat minorul C. A. Ș..
La 21.07.2006 s-a recăsătorit cu pârâtul, iar prin sentința civilă nr. 3252 din 14.07.2009 a Judecătoriei Suceava, definitivă și irevocabilă, s-a desfăcut căsătoria dintre ei.
Între desfacerea căsătoriei prin sentința civilă nr. 3336 din 31.10.2003 a Judecătoriei Suceava și data la care s-au recăsătorit, 21.07.2006, au dobândit imobilele situate pe raza localității Adâncata în coproprietate.
Prezumția de comunitate asupra bunurilor, stabilită prin art. 30 din Codul familiei, se aplică, într-adevăr, doar bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei, fără a se putea extinde și aplica și la cele dobândite în timpul concubinajului.
Această dispoziție legală nefiind aplicabilă în ceea ce-i privește pe concubini, consecința este că ei nu sunt socotiți, în baza legii, proprietari în codevălmășie asupra bunurilor dobândite de aceștia în timpul conviețuirii.
În raporturile dintre concubini sunt aplicabile dispozițiile din dreptul comun, care reglementează coproprietatea în indiviziune, în măsura în care este dovedită existența unei asemenea proprietăți și contribuția fiecui concubin în parte la dobândirea ei. Problema contribuției concubinilor la dobândirea bunurilor în timpul conviețuirii în comun, prestată cu intenția de a deveni proprietari asupra bunurilor respective, fiind o chestiune de fapt, urmează a fi rezolvată pe bază de probe.
Or, probele administrate în cauză au relevat că aceste imobile au fost achiziționate împreună, neavând relevanță nici faptul că în contractul de vânzare-cumpărare privitor la teren figurează doar pârâtul, nici faptul că autorizația de construcție este emisă doar pe numele pârâtului.
Situația lor este oarecum atipică, pentru că după primul divorț au continuat să locuiască și să gospodărească împreună, administrând în comun veniturile obținute de fiecare și înțelegând să le valorifice în scopul achiziționării de bunuri ca și cum aceste bunuri ar fi fost codevălmașe.
Starea de concubinaj îndelungată și notorie prezumă dobândirea în comun, în cote-părți egale, a bunurilor de către concubini. Această prezumție, unită cu refuzul pârâtului de a se prezenta la interogatoriu și cu depozițiile martorilor audiați în cauză în fața instanței de fond și a instanței de apel au confirmat că aceste bunuri s-au dobândit în coproprietate.
Astfel, deși citat cu mențiunea „personal la interogatoriu”, pârâtul nu s-a prezentat la nici un termen, ceea ce a făcut aplicabile dispozițiile art. 225 Cod procedură civilă privitor la toate pretențiile deduse judecății (inclusiv privitor la starea de coproprietate în cote-părți egale pentru imobilele din Adâncata).
Apoi, a dovedit cu martorii audiați în cauză (C. M. și Ioanesi A.) că în perioada conviețuirii părților, ulterior primului divorț, din bani obținuți din munca ambilor și administrați în comun, au convenit să achiziționeze terenul de 1.621 mp situat pe raza . au edificat, prin contribuție comună și egală, o casă de locuit, în prezent la roșu, acoperită cu tablă Lindab, o bucătărie de vară edificată din bolțari, acoperită cu azbest, compusă din una cameră, baie, hol, una magazie cu beci și una anexă acoperită cu tablă Lindab, compusă din 3 compartimente, cu destinația de magazie.
Așa fiind, cum esențială la determinarea regimului juridic al bunurilor respective este determinarea voinței reale a părților de a achiziționa bunurile respective în coproprietate și cum a probat că aceste bunuri, dobândite cu bani administrați în comun, au fost destinate folosirii în cadrul gospodăriei comune și pentru a satisface nevoile ambelor părți, mai ales că au trei copii rezultați din relația lor, greșit a reținut prima instanță că tot ce se poate invoca este un simplu drept de creanță și nu unul de coproprietate.
Privitor la situația datoriilor comune, a solicitat a se constata că părțile au o datorie comună în valoare de 33.071,84 euro, reprezentând soldul creditului deținut la B.R.D. la data de 12.07.2012, în baza contractului de credit de nevoi personale cu ipotecă nr. 202 din 27.09.2007 și de a constata că părțile au obligația de a achita lunar jumătate din valoarea ratei de 230 euro.
Între timp, B.R.D. a trecut la executare silită împotriva părților, debitul urmărit fiind de 34.302 euro, sumă în limita căreia și-a precizat câtimea obiectului pretențiilor de natura datoriilor comune.
Instanța de fond a admis capătul de cerere vizând constatarea datoriei comune, însă s-a raportat din eroare la contractul de credit încheiat cu B.C.R. Creditul contractat în baza convenției nr. 4363 din 10.08.2006 s-a stins ca urmare a refinanțării obținute de la B.R.D.
Potrivit adresei nr._ din 12.07.2012 a B.R.D., în baza contractului de credit de nevoi personale cu ipotecă nr. 202 din 27.09.2007 părțile au contractat un împrumut de 37.000 euro. Din această sumă s-au refinanțat un credit de nevoi personale deschis la B.R.D. Suceava – titular C. S. I.; suma de 25.126 euro, credit cu ipotecă deschis la B.C.R. Suceava – titulari ambii soți. Diferența de 6.400 euro a fost eliberată numerar acestora din urmă.
Valoarea datoriei comune la momentul de față este de 34.320 euro, potrivit înscrisurilor depuse pentru termenul din 22.10.2013.
Prin decizia nr. 411 din 5 noiembrie 2013 Tribunalul Suceava a admis apelul declarat de reclamanta B. V. S., a schimbat în parte sentința civilă nr. 5649 din 6 decembrie 2011 a Judecătoriei Suceava și, în consecință:
A constatat că părțile au o datorie comună în valoare de 37.000 euro reprezentând suma împrumutată prin contractul de credit de nevoi personale cu ipotecă nr. 202 din 27 septembrie 2007 a B.N.R.
A constatat că părțile au obligația de a achita lunar ½ din valoarea ratei lunare datorate în baza contractului de credit de nevoi personale.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A obligat intimatul C. S. I. să plătească apelantei B. V. S. suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește motivul de apel prin care s-a solicitat să se constate că masa bunurilor de partajat dintre apelantă și intimatul este grevată de o datorie comună in valoare de 37.000 euro, reprezentând suma împrumutată prin contractul de credit de nevoi personale cu ipotecă nr. 202 din 27 septembrie 2007, încheiat cu B.R.D. și să se constate că părțile au obligația de a achita lunar jumătate din valoarea ratei, că acesta este întemeiat deoarece din actele și lucrările dosarului rezultă că părțile au contractat această datorie, prin refinanțarea unui credit de la B.C.R. România. De altfel, instanța de fond s-a pronunțat pe această cerere în sensul admiterii și obligării părților la plata a câte ½ din valoarea ratei lunare, dar a avut în vedere contractul de împrumut încheiat cu B.C.R. și nu cel încheiat cu B.R.D.
S-a conchis că motivul de apel a fost întemeiat, cu atât mai mult cu cât pârâtul nu a formulat apel împotriva hotărârii pronunțate de Judecătoria Suceava și nici nu a înțeles să conteste cererea reclamantei apelante sub acest aspect.
Referitor la motivul de apel ce a vizat constatarea dreptului de proprietate pentru imobilele a căror partajare s-a solicitat și partaj de coproprietate, respectiv casa de locuit cu anexe și suprafața de 1301 mp situate în ., instanța de apel a apreciat că acest motiv a fost nefondat, deoarece raportat la prevederile art. 30 din Codul familiei, ce erau în vigoare la data investirii instanței de fond cu acțiunea de față, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
În conformitate cu prevederile art. 31 din Codul familiei, nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei.
Conform cu înscrisurile prezentate de către părți la dosar, referitor la modul de dobândire a bunurilor, s-a constatat că imobilele casă de locuit cu anexe și suprafața de 1561 mp au fost dobândite prin autorizația de construcție eliberată pe numele pârâtului intimat și contractul autentic de vânzare-cumpărare, ce nu au fost încheiate în timpul căsătoriei dintre părți.
Din aceste motive, s-a apreciat că instanța de fond s-a raportat în mod legal la situația de fapt și de drept, în sensul că nu au fost aplicabile dispozițiile legale referitoare la comuniunea de bunuri.
Atât timp cât nu s-a făcut dovada existenței unei convenții scrise între reclamanta apelantă și pârâtul intimat cu privire la un drept de coproprietate, nu au putut fi avute în vedere motivele din cererea de chemare în judecată și motivele de apel, referitoare la o comuniune de bunuri din afara căsătoriei, în condițiile în care la data promovării acțiunii nu exista o dispoziție legală care să stipuleze, fără putință de tăgadă, că bunurile dobândite în timpul unei relații de concubinaj ar avea un regim de bunuri aflate în coproprietate.
Raporturile care se stabilesc între concubini nu sunt raporturi de dreptul familiei, chiar dacă în fapt, ei conviețuiesc după reguli similare celor ale soților, raporturile personale și patrimoniale ale soților fiind guvernate în totalitate de normele dreptului familiei, bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei având regim juridic propriu, reglementat de Codul familiei, distinct de regimul juridic al bunurilor dobândite de concubini, reglementat de dreptul civil.
D. în situația existenței unei convenții a părților, se poate reține dobândirea în coproprietate a unui bun, nu și în cazul în care, în lipsa unei convenții, o parte a contribuit cu o sumă de bani la plata prețului - caz în care se poale invoca doar un drept de creanță - pentru recuperarea contribuției.
A conchis instanța de apel că în mod corect a reținut instanța de fond faptul că o eventuală contribuție a reclamantei la construcția imobilelor și la dobândirea terenului reprezintă, de fapt și de drept, un drept de creanță pentru sumele avansate de către aceasta, dar cum reclamanta apelantă nu a solicitat un drept ce creanță, acesta nu a putut fi acordat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta arătând că una din pretențiile deduse judecății viza constatarea faptului că în timpul relației de concubinaj cu pârâtul C. S. I., care a durat între desfacerea căsătoriei dintre părți prin sentința civilă nr. 3336 din 31.10.2003 a Judecătoriei Suceava și data la care s-au recăsătorit - 21.07.2006, au dobândit în coproprietate, în cote de contribuție egale (50% fiecare), suprafața de 1.621 mp teren situat pe raza comunei. Adâncată, jud. Suceava (1.561 mp în fapt potrivit expertizei topo administrate în apel, în valoare de 13.690 lei) identic cu corpul de proprietate 715 compus din . CF nedefinitivă nr. 260 a localității cadastrale Adâncată, dobândită în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3555 din 13.07.2004 de BNP O. B., precum și construcțiile constând în casă de locuit (Obiect 1), centrală termică (Obiect 2), magazie cu beci (Obiect 3), bucătărie de iarnă (Obiect 4), bucătărie de vară (Obiect 5), magazie de lemne (Obiect 6), în valoare de 205.734 lei (46.734 euro) potrivit expertizei construcții administrate în apel și, pe cale de consecință, a se dispune sistarea stării de coproprietate, prin atribuirea în natură a acestor bunuri către pârât, cu obligarea acestuia la plata în favoarea reclamantei a unei sulte corespunzătoare.
Instanța de fond a respins acest capăt de cerere cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei înțelegeri cu pârâtul, în sensul ca bunurile dobândite pe raza localității Adâncată să fie coproprietatea părților, contribuția materială a reclamantei la achiziționarea terenului și la edificarea construcțiilor generând un simplu drept de creanță și nu un drept real de coproprietate în cote-părți de 1/2 pentru fiecare.
Instanța de apel a menținut soluția de respingere a acestui capăt de cerere, reținând că doar în situația existenței unei convenții a părților se poate constata dobândirea în coproprietate a unui bun, nu și în cazul în care, în lipsa unei convenții, o parte a contribuit cu o sumă de bani la plata prețului, caz în care se poate invoca un drept de creanță pentru recuperarea contribuției.
Această motivare a materializat greșita interpretare a dispozițiilor legale care reglementează regimul juridic al bunurilor dobândite de către concubini.
Este adevărat că prezumția de comunitate asupra bunurilor, stabilită prin art. 30 din Codul familiei, se aplică doar bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei, fără a se putea extinde și aplica și la cele dobândite în timpul concubinajului.
La fel de adevărat este că această dispoziție legală nefiind aplicabilă în ceea ce-i privește pe concubini, consecința este că ei nu sunt socotiți, în baza legii, proprietari în codevălmășie asupra bunurilor dobândite de aceștia în timpul conviețuirii.
Numai că în raporturile dintre concubini sunt aplicabile dispozițiile din dreptul comun, care reglementează coproprietatea în indiviziune, în măsura în care sunt dovedite existența unei asemenea proprietăți și contribuția fiecărui concubin în parte la dobândirea ei.
Problema contribuției concubinilor la dobândirea bunurilor în timpul conviețuirii în comun, prestată cu intenția de a deveni proprietari asupra bunurilor respective, este o chestiune de fapt, care urmează a fi rezolvată pe bază de probe.
Or, probele administrate în cauză în fața instanței de fond și suplimentate în apel (cu martori care au declarat că înțelegerea dintre ei, părțile, a fost în sensul de a dobândi împreună imobilele în litigiu) au relevat dincolo de orice îndoială că aceste imobile au fost achiziționate împreună, neavând relevanță nici faptul că în contractul de vânzare-cumpărare privitor la teren figurează doar pârâtul, nici faptul că autorizația de construcție a fost emisă doar pe numele pârâtului.
Situația lor, a părților, este oarecum atipică, pentru că după primul divorț au continuat să locuiască și să gospodărească împreună, administrând în comun veniturile obținute de fiecare și înțelegând să le valorifice în scopul achiziționării de bunuri ca și cum aceste bunuri ar fi fost codevălmașe.
Starea de concubinaj îndelungată și notorie prezumă dobândirea în comun, în cote-părți egale, a bunurilor de către concubini. Această prezumție, unită cu refuzul pârâtului de a se prezenta la interogatoriu în fața instanței de fond, cu poziția procesuală din apel și cu depozițiile martorilor audiați în cauză în fața instanței de fond și a instanței de apel, au demonstrat că aceste bunuri s-au dobândit în coproprietate.
Astfel, deși citat cu mențiunea „personal la interogatoriu”, pârâtul nu s-a prezentat la nici un termen în fața instanței de fond, ceea ce a făcut aplicabile dispozițiile art. 225 Cod procedură civilă privitor la toate pretențiile deduse judecății (inclusiv privitor la starea de coproprietate în cote-părți egale pentru imobilele din Adâncată).
Nici în fața instanței de apel pârâtul nu s-a prezentat, singura sa apărare în fața Tribunalului Suceava vizând formularea de obiecțiuni împotriva expertizei construcții (solicitare admisă) și a unei cereri de efectuare a unei contraexpertize construcții (solicitare respinsă), respectiv a unei cereri de efectuare a unei expertize topo (probă administrată pe cheltuiala reclamantei).
Apoi, a dovedit cu martorii audiați în cauză (C. M. și Ioanesi A., reaudiați în apel strict pe chestiunea înțelegerii dintre părți cu privire la dobândirea în comun a terenului și a construcțiilor situate pe raza localității Adâncată) că în perioada conviețuirii părților, ulterior primului divorț, din bani obținuți din munca ambilor și administrați în comun, au convenit să achiziționeze terenul de 1.621 mp situat pe raza . au edificat, prin contribuție comună și egală, o casă de locuit, în prezent la roșu, acoperită cu tablă Lindab, o bucătărie de vară edificată din bolțari, acoperită cu azbest, compusă din una cameră, baie, hol, una magazie cu beci și una anexă acoperită cu tablă Lindab, compusă din 3 compartimente, cu destinația de magazie.
Așa fiind, cum esențială la determinarea regimului juridic al bunurilor respective este determinarea voinței reale a părților de a achiziționa bunurile respective în coproprietate și cum a probat că aceste bunuri, dobândite cu bani administrați în comun, au fost destinate folosirii în cadrul gospodăriei comune și pentru a satisface nevoile ambelor părți, mai ales că au trei copii rezultați din relația lor, greșit au reținut instanțele de fond și de apel că tot ce poate invoca este un simplu drept de creanță și nu unul de coproprietate.
Așa fiind, cum a probat „existența unei convenții a părților” în sensul dobândirii în coproprietate a bunurilor în discuție, consecința este recunoașterea dreptului în cote-părți egale asupra acestora, ceea ce reclamă sistarea stării de coproprietate.
Valoarea bunurilor care au regimul juridic de bunuri coproprietate, în cote-părți egale, este de 13.690 lei terenul de 1.561 mp în fapt și de 205.630 lei construcțiile constând în casă de locuit (Obiect 1), centrală termică (Obiect 2), magazie cu beci (Obiect 3), bucătărie de iarnă (Obiect 4), bucătărie de vară (Obiect 5), magazie de lemne (Obiect 6).
A solicitat atribuirea acestor bunuri în lotul pârâtului, care urmează, corelativ, a fi obligat la plata unei sulte corespunzătoare în favoarea ei.
A solicitat cheltuieli de judecată din recurs și obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată avansate în apel (contravaloare expertize topo și construcții, taxă timbru, onorariu avocat), acordându-i-se cu acest titlu doar suma de 500 lei.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 274 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 84 din data de 19 februarie 2014, Curtea de Apel Suceava a admis recursul declarat de reclamanta B. V. S., împotriva deciziei civile nr. 411 din 5 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă (dosar nr._ ), intimat fiind pârâtul C. S. I., a casat parțial decizia atacată și a trimis cauza Tribunalului Suceava spre rejudecarea cererii (motivului) privind „partajul de coproprietate”.
A menținut dispozițiile deciziei atacate care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Pentru a decide astfel curtea a reținut următoarele:
Aspectul criticat de către reclamanta recurentă a vizat rezolvarea pretențiilor referitoare la constatarea faptului că în timpul relației de concubinaj a părților acestea au dobândit în coproprietate, în cote de contribuție egale, suprafața de 1621 mp teren situat pe raza comunei Adâncata, precum și construcțiile edificate pe acest teren și sistarea stării de coproprietate dintre părți.
Instanța de apel a constatat cu privire la acest aspect că doar în situația existenței unei convenții scrise a părților se poate reține dobândirea în coproprietate a unui bun.
Într-adevăr, regimul comunității de bunuri nu folosește concubinilor, ci în raporturile patrimoniale dintre concubini sunt aplicabile dispozițiile din dreptul comun care reglementează proprietatea pe cote părți, în măsura în care este dovedită existența unei asemenea proprietăți. Rezultă că, în cazul concubinilor, bunurile devin proprietate comună în cote-părți pentru fiecare în proporția în care a contribuit la achiziționarea lor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a făcut actul de cumpărare, iar dovada cu martori este admisibilă pentru a dovedi contribuția concubinului la achiziționarea unui bun. Contribuția concubinilor la dobândirea bunurilor în timpul conviețuirii lor, prestată cu intenția de a deveni proprietari asupra bunurilor respective, este o chestiune de fapt și poate fi lămurită pe baza probelor ce se administrează.
Reclamanta a solicitat sistarea stării de coproprietate asupra bunurilor pe care a susținut că le-a dobândit în comun cu pârâtul, or, premiza unei astfel de solicitări este, în mod necesar, dovedirea stării de coproprietate.
Proprietatea comună pe cote părți este acea modalitate a dreptului de proprietate care se caracterizează prin aceea că un bun aparține concomitent mai multor titulari, fiecare din ei având o cotă parte ideală din acest drept.
Izvorul proprietății comune este: legea, uzucapiunea, succesiunea sau convenția în diferitele lor manifestări particulare.
În raporturile dintre concubini izvorul coproprietății nu poate fi, în esență, nici moștenirea legală și nici legea (întrucât un regim special și derogatoriu de la dreptul comun este rezervat doar soților), nici uzucapiunea, ci doar convenția părților, fie ea expresă sau tacită, însă doar cu condiția ca să fie neechivocă.
Inexistența, în speță, a unei convenții de dobândire în comun a bunurilor imobile sus arătate nu a fost demonstrată de absența instrumentului probator în acest sens, respectiv a unui înscris (presupunându-se, în mod justificat, că relația apropiată dintre părți a împiedicat, din punct de vedere moral, preconstituirea unor acte).
Dovada certă și de netăgăduit în acest caz trebuie să fie în sensul că părțile au intenționat să achiziționeze în proprietate comună aceste bunuri.
Așa fiind, cum, prin prisma acestor considerații, raționamentul instanței de apel care răspunzând criticilor reclamantei a conchis în sensul că doar în situația existenței unei convenții scrise a părților se poate reține dobândirea în coproprietate a unui bun, a fost eronat, au rămas neexaminate motivele de apel invocate prin memoriul de apel referitoare la determinarea, în considerarea probatoriului administrat (enumerat de parte, respectiv martori audiați la instanța de fond și reaudiați în apel, incidența în cauză a dispozițiilor art. 225 Cod procedură civilă, grefate pe starea de concubinaj îndelungată și notorie), voinței reale a părților privind achiziționarea bunurile respective.
Potrivit art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de apel va verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situație de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Conform dispozițiilor art. 298 raportat la dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Prin prisma acestor dispoziții, instanța de apel are obligația de a examina și de a răspunde efectiv tuturor criticilor formulate de reclamantă vizând aspectele sus menționate pentru o examinare completă a fondului cauzei.
În consecință, cum hotărârea atacată a fost rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor legale care permit partajul bunurilor în ipoteza particulară a achiziționării lor de către foștii concubini, iar instanța de apel a omis să examineze critici esențiale în soluționarea cauzei, care vizau stabilirea, în baza probelor administrate în cauză, dacă, cu privire la bunurile dobândite de părți în perioada concubinajului, a existat vreo înțelegere cu privire la achiziționarea împreună a acestora, pentru ca, în raport de constatări, să se hotărască în cauză dacă se impune sistarea stării de coproprietate dintre părți, s-a conchis că în cauză a fost incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cu raportare la art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, dispoziții în baza cărora recursul a fost admis, casată decizia atacată și cauza trimisă Tribunalului Suceava spre rejudecarea cererii (motivului) privind „partajul de coproprietate”.
Au fost menținute dispozițiile deciziei atacate care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr._ .
Examinând apelul, în limitele stabilite prin decizia de casare nr. 84/19 februarie 2014 a Curții de Apel Suceava, în raport de dezlegările date chestiunilor de drept prin respectiva decizie, pe baza criticilor invocate prin memoriul de apel și a probelor administrate, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta B. V.-S. a investit instanța, printre altele, cu un partaj de coproprietate asupra unei suprafețe de teren situată pe raza . unor construcții edificate pe acest teren, susținând că au fost dobândite împreună cu pârâtul în perioada concubinajului.
Prin sentința civilă nr. 5649/6 decembrie 2011 a Judecătoriei Suceava s-a respins acest capăt de cerere cu motivarea că nu s-a făcut dovada unei înțelegeri între părți în sensul ca bunurile dobândite să fie coproprietatea acestora, context în care reclamanta poate pretinde eventual doar un drept de creanță, având în vedere că actul juridic de achiziționare a terenului-contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3555/13.07.2004 la BNP O. B. și autorizația de construire sunt întocmite pe numele pârâtului (filele 23, 24, 26, 27).
Soluția a fost menținută în apel prin decizia civilă nr. 411/5 noiembrie 2013 a Tribunalului Suceava, apreciind instanța de control judiciar că doar o convenție scrisă între părți ar fi putut conduce la reținerea stării de coproprietate, în lipsa căreia contribuția reclamantei la dobândirea acelor bunuri ar putea fi valorificată doar prin invocarea unui drept de creanță.
Decizia Tribunalului a fost casată în parte prin decizia Curții de Apel nr. 84/19 februarie 2014, dispunându-se rejudecarea cererii (motivului de apel) privind „partajul de coproprietate”, reținând Curtea că nu s-a făcut o examinare completă a fondului cauzei, condiționându-se dovada coproprietății de existența unei convenții scrise între părți în acest sens, raționament profund greșit, absența unui astfel de instrument probator neexcluzând intenția părților de a dobândi în comun acele bunuri, fiind de altfel și justificată de relația apropiată dintre părți care a împiedicat din punct de vedere moral preconstituirea unor acte, astfel că intenția neechivocă a acestora de a dobândi în comun bunurile poate rezulta și din alte probe, în condițiile dreptului comun, fiind admisibilă chiar proba cu martori, context în care se impunea a se analiza întreg probatoriul administrat în cauză.
Rejudecând în aceste limite apelul, tribunalul constată întemeiată cererea reclamantei, fiind dovedită înțelegerea părților, de dobândire în coproprietate a sus menționatelor bunuri.
În acest sens, trebuie avute în vedere depozițiile celor două martore audiate în primă instanță (filele 76, 113) și reaudiate în apel în primul ciclu procesual (filele 16, 23)-C. M. și Ioanesi A., care au arătat că părțile au fost căsătorite de două ori, între anii 2001-2003, respectiv 2006-2009 (aspect dovedit prin sentința de divorț depusă la dosar-filele 5-7 primă instanță), și că au continuat să locuiască împreună și după primul divorț, până s-au recăsătorit, adică in perioada de achiziție a bunurilor.
Așadar, potrivit martorelor, părțile au avut o relație de concubinaj de notorietate în perioada dintre cele două căsătorii, timp în care din banii obținuți din munca ambilor și administrați în comun, aceștia au convenit să achiziționeze suprafața de teren de pe raza ., cu contribuție comună, au edificat o casă de locuit.
Că aceasta a fost voința reală a părților se deduce și din poziția procesuală a pârâtului care, deși citat cu mențiunea „personal la interogatoriu” atât în fața primei instanțe, cât și pe tot parcursul judecării primului apel, a refuzat să se prezinte, devenind astfel aplicabile prevederile art. 225 din vechiul cod de procedură civilă, în sensul că atitudinea pârâtului poate fi interpretată ca o mărturisire deplină a pretențiilor celeilalte părți sau numai ca un început de dovadă în folosul acesteia.
Nu pot fi reținute apărările pârâtului, în sensul că ar fi fost citat la adrese greșite și că din acest motiv nu s-a putut prezenta la interogatoriu, reieșind clar din dovezile depuse la dosar că a primit și personal citațiile (a se vedea, spre exemplu, dovezile de îndeplinire a procedurii de la filele 14, 22 dosar prim apel).
Întrucât esențial pentru determinarea regimului juridic al bunurilor este determinarea voinței reale a părților la achiziționare, indiferent pe numele căreia s-a întocmit actul de dobândire, și cum din probele mai sus amintite a reieșit că părțile au avut o stare de concubinaj îndelungată și notorie, pe parcursul căreia, prin înțelegere și din resurse comune au dobândit bunurile în discuție, consecința firească este recunoașterea dreptului de coproprietate asupra acestora.
În ceea ce privește întinderea contribuției fiecărei părți, singurele informații provin de la cele două martore, care au arătat că reclamanta a obținut venituri lucrând în bazar, în timp ce pârâtul este angajat al Poliției. Lipsind însă dovezi certe ale veniturilor dobândite în perioada de referință și cu care să fi contribuit efectiv la achiziționare, nu se poate concluziona că unul dintre concubini a avut o contribuție mai mare decât a celuilalt, astfel că se impune a se reține o participare egală.
Sub acest aspect nu vor fi avute în vedere înscrisurile depuse de pârât în apel, înainte de rejudecare, pe de o parte pentru că au fost depuse după închiderea dezbaterilor, odată cu concluziile scrise, iar pe de altă parte pentru că privesc venituri obținute de către pârât după dobândirea bunurilor, fiind lesne de înțeles că nu au fost folosite în acest scop.
Astfel, actul de achiziție a terenului datează din anul 2004, potrivit expertului constructor B. R. imobilele construcții au o vechime chiar și de 8, 9 ani (filele 91-94 dosar apel), în timp ce transferurile de bani WesterUnion au avut loc în anii 2012-2013, împrumutul de la CAR UM 0874 Suceava datează din 2009-2013, iar împrumutul de la BRD-act adițional nr. 1 la DAC acordat în data de 15 iulie 2008 vizează, după cum susține chiar pârâtul, anul 2010.
In ceea ce privește valorile bunurilor, au fost efectuate în cauză, în primul apel, expertiza topo de către expert U. O.-A., care a stabilit o valoare a terenului de 13.690 lei (filele 133-142), agreată de către ambele părți și expertiza topometrică de către expert B. R. (filele 85-105), care a stabilit o valoare totală a construcțiilor de 205.630 lei, contestată de către pârât, obiecții la care expertul a răspuns motivat printr-un supliment (filele 143-151), părerea expertului prevalând față de simplele obiecții ale părții.
Pentru toate considerentele învederate, în baza art. 296 din vechiul cod de procedură civilă tribunalul va admite apelul declarat de către reclamanta B. V. S., va schimba în parte sentința civilă nr. 5649/6.12.2011 a Judecătoriei Suceava, sens în care:
Va admite capătul de cerere având ca obiect „partaj de coproprietate”.
Va constata că părțile au dobândit în coproprietate, în cote de contribuție egale, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 1621 mp teren situat pe raza . (1561 mp în fapt potrivit expertizei topo U. O.-A., în valoare de 13.690 lei) identic cu corpul de proprietate 715 compus din . CF nedefinitivă nr. 260 a localității cadastrale Adîncata, dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3555/13.07.2004 de BNP O. B., precum și construcțiile constând în casă de locuit (Obiect 1), centrală termică (Obiect 2), magazie cu beci (Obiect 3), bucătărie de iarnă (Obiect 4), bucătărie de vară (Obiect 5), magazie de lemne (Obiect 6), în valoare de 205.630 lei potrivit expertizei construcții B. R..
Va constata că dreptul valoric al fiecărei părți este în valoare de 109.660 lei.
În baza art. 728 din vechiul cod civil va dispune sistarea stării de coproprietate.
În baza art. 673 ind.9 din vechiul cod de procedură civilă, art. 741 din vechiul cod civil va atribui pârâtului în natură sus-menționatele bunuri.
În baza art. 742 din vechiul cod civil va obliga pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de sultă suma de 109.660 lei.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței, care nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art. 274, 276 din vechiul cod de procedură civilă pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând jumătate din cheltuielile suportate efectiv de aceasta, anume 800 lei-onorariu expert în construcții B. R. (filele 82 ds. primă instanță, fila 25, 107 ds. apel) și 1000 lei-onorariu expert topo U. O. (filele 122, 152). În ceea ce privește onorariul avocațial-500 lei (fila 180 ds. apel), s-a dispus cu privire la această sumă prin prima decizie dată în apel, nr. 411/5 noiembrie 2013 a Tribunalului Suceava, soluția pe acest capăt de cerere fiind menținută în recurs.
Totodată, este de observat că reclamanta a beneficiat de ajutor public sub forma scutirii sale de la plata achitării taxelor de timbru din primă instanță (2211lei raportat la valoarea partajului de coproprietate apreciată de parte-fila 53 ds. primă instanță și la dispozițiile art. 2 lit. e din legea 146/1997, prin încheierea camerei de consiliu din 16 septembrie 2010), respectiv din recurs (1903 lei, prin încheierea camerei de consiliu din 5 februarie 2014), dar și de la plata diferenței de onorariu expert în construcții B. R. (1150 lei, prin încheierea camerei de consiliu din 24 septembrie 2013), în total 5264 lei.
Prin urmare, în baza art. 18 din OUG 51/2008, pârâtul va fi obligat să plătească statului suma de 2.632 lei cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta ( ½ x 5264 lei).
În baza art. 50 ind. 2 din OUG 51/2008 reclamanta va fi obligată la plata către stat a sumei de 2632 lei cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat ( ½ x 5264 lei).
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite apelul declarat de către reclamanta B. V. S., domiciliată în Suceava, ., ., . domiciliul ales la Cabinet avocat S. S. – Suceava, .. 10, ., împotriva sentinței civile nr. 5649 din data de 6 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._/314/2010, intimat fiind pârâtul C. S. I., domiciliat în Suceava, ., ., . Postul de Poliție Burdujeni, jud. Suceava.
Schimbă în parte sentința civilă nr. 5649/6.12.2011 a Judecătoriei Suceava, în sensul că:
Admite capătul de cerere având ca obiect „partaj de coproprietate”.
Constată că părțile au dobândit în coproprietate, în cote de contribuție egale, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 1621 mp teren situat pe raza . (1561 mp în fapt potrivit expertizei topo U. O.-A., în valoare de 13.690 lei) identic cu corpul de proprietate 715 compus din . CF nedefinitivă nr. 260 a localității cadastrale Adîncata, dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3555/13.07.2004 de BNP O. B., precum și construcțiile constând în casă de locuit (Obiect 1), centrală termică (Obiect 2), magazie cu beci (Obiect 3), bucătărie de iarnă (Obiect 4), bucătărie de vară (Obiect 5), magazie de lemne (Obiect 6), în valoare de 205.630 lei potrivit expertizei construcții B. R..
Constată că dreptul valoric al fiecărei părți este în valoarea de 109.660 lei.
Dispune sistarea stării de coproprietate.
Atribuie pârâtului în natură sus-menționatele bunuri.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de sultă suma de 109.660 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă pârâtul să plătească statului suma de 2.632 lei cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta.
Obligă reclamanta la plata către stat a sumei de 2632 lei cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 5 februarie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
V. O. D. A. I. M. S. A.-M.
Red./Tehnored. V.O.D./Judecător fond P. I./6 ex./19.02.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1015/2015. Tribunalul... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
