Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1015/2015. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1015/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 539/206/2015

Dosar nr._ - ordonanță președințială -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 1015

Ședința publică din data de 1 septembrie 2015

Președinte- T. M.

Judecător - M. C.

Grefier - P. T.

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantaA. Ș. M. L., din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ..n., județul Suceava, în prezent pe ., nr.28, județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.779 din 3 iunie 2015 a Judecătoriei C-lung Moldovenesc (dosar nr._ ), intimat fiind pîrîtul A. Ș. A., din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ., nr.4C, județul Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta apelantă asistată de avocat H. L. și pîrîtul intimat asistat de avocat O. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, procedând la verificarea competenței sale, așa cum prevăd dispozițiile art.131 al. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că este competent din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze pricina, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 95 pct. 2 și art. 482 din Noul Cod de procedură civilă. Totodată instanța înmînează apărătorului reclamantei apelante duplicat de pe întîmpinare.

Avocat H. L. pentru reclamanta apelantă, a depus la dosar înscrisuri și a cerut acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întîmpinare.

Avocat O. D. pentru pîrîtul intimat, a depus la dosar copia deciziei civile nr. 989 din 30 iunie 2015 a Tribunalului Suceava dată în dosar nr._, a invocat excepția lipsei de obiect a cererii, dosarul de divorț fiind soluționat definitiv și irevocabil și inexistența altui dosar față de cel de-al doilea capăt de cerere din apel.

Instanța se va pronunța odată cu fondul asupra excepțiilor și avînd în vedere că în cauză nu mai sunt invocate alte excepții, formulate alte cereri și de administrat alte probe, declară cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul apelului.

Avocat H. L. pentru reclamanta apelantă, a cerut respingerea excepțiilor, admiterea apelului, desființarea sentinței și admiterea cererii de ordonanță președințială, cu cheltuieli de judecată.

Avocat O. D. pentru pîrîtul intimat, a cerut admiterea excepțiilor, respingerea apelului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Declarînd dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față, constată:

Prin acțiunea introdusă pe rolul Judecătoriei C-lung Moldovenesc și înregistrată la 25 februarie 2015 reclamanta A. Ș. M. L. l-a chemat în judecată pe pârâtul A. Ș. A., pentru ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună:

- reintegrarea ei și a celor doi copii minori A. Ș. I. B. și A. Ș. A. în locuința familiei situată pe ..n.;

- să fie obligat pârâtul să înceteze actele abuzive și să permită accesul în curtea imobilului prin desființarea lacătelor de la poartă și

- să permită alimentarea cu apă a imobilului prin redeschiderea robinetului de la conducta de apă.

În motivarea acțiunii sale s-au arătat următoarele:

A fost căsătorită cu pârâtul și a locuit cu cele două minore în imobilul mai sus menționat situat pe ..n., din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, însă prin sentința civilă nr.189 din 05 februarie 2015 (dosar_ ) a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc s-a declarat desfăcută căsătoria dintre ei.

Reclamanta a susținut că după pronunțarea acestei sentințe pârâtul a închis robinetul la conducta de apă, a deconectat curentul electric, a schimbat yala la ușă și a blocat poarta de acces cu un lanț, încât le-a făcut imposibil de a mai pătrunde în imobil și practic, prin aceste manopere, le-a izgonit din casă.

Mai mult decât atât s-a susținut că pârâtul a avut un comportament violent atât fizic cât și verbal, iar prin atitudinea sa le-a determinat pe ea și pe minore să plece din imobil.

Cu toate demersurile pe care le-a făcut, pârâtul refuză să le primească în locuință, ba mai mult a afirmat că va face orice numai să le determine să plece de acolo, deși, locuința este edificată în timpul căsătoriei.

În același timp reclamanta a arătat că prin modul în care pârâtul s-a comportat (descris anterior) și ținând seama că ea și minorele nu au condiții bune de locuit la domiciliul părinților ei, le-a adus grave prejudicii, încât, admiterea acțiunii în sensul celor mai sus arătate este justificată.

Prin întâmpinările depuse la dosar (fila 25 – 26) pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, invocând următoarele aspecte:

- reclamanta împreună cu cele două minore rezultate din căsătoria lor, au locuit o scurtă perioadă de timp într-o anexă proprietatea părinților lui, respectiv: A. Ș. A. (în prezent decedat) și A. Ș. D. situată pe ..n. din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, iar după decesul tatălui său mama sa a efectuat lucrări de modernizare a anexei, însă, datorită amplasamentului, aceasta nu beneficiază de utilități la apă, canal și energie electrică, iar instalația termică nu este funcțională;

- în cursul lunii ianuarie 2015 reclamanta luat minorele și a plecat din anexă, iar la data de 05 februarie 2015 și-a luat toate bunurile din acea anexă, fără să-l anunțe, motiv pentru care a și formulat o plângere la P. de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc pentru furt și distrugere și care face obiectul dosarului nr.267/P/2015;

- la plecare reclamanta a întocmit un înscris prin care a menționat câteva din bunurile pe care le-a luat și i-a solicitat fratelui lui – A. Ș. I. să semneze acel înscris;

- reclamanta a solicitat reintegrarea în domiciliu fără să facă dovada că anexa respectivă ar fi bun comun al părților, cu atât mai mult cu cât el – pârâtul susține că aceasta a fost edificată de părinții lui;

- domiciliul conjugal al lor a fost în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ., nr.4 C și care este proprietatea lui;

- în mod eronat reclamanta și-a menționat drept domiciliu Calea Bucovinei, f.n., deși, potrivit cărții de identitate a acesteia domiciliul său este indicat ca fiind . Municipiul Câmpulung Moldovenesc și

- în ceea ce-l privește pe el – pârâtul nu a exercitat nici un act abuziv și nici nu ar fi pus presiune pe reclamantă în scopul de a o determina să plece din acea anexă, nu a blocat accesul la anexă, cu atât mai mult cu cât . național se face pe un teren ce aparține fratelui lui în persoana lui A. Ș. I..

Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc, prin sentința civilă nr.779 din 3 iunie 2015 a respins cererea; a redus cuantumul onorariului avocațial de la suma de 1000 lei la suma de 500 lei și a obligat pe reclamantă să-i plătească pârâtului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

…..

(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt”.

Din probele administrate reiese că, în speță:

- reclamanta nu a fost împiedicată în nici un fel de a folosi imobilul și nici nu a fost obligată să-l părăsească, ba dimpotrivă, a rezultat că aceasta a plecat și apoi și-a luat și bunurile, în lipsa pârâtului;

- nu s-a făcut dovada de către reclamantă că în favoarea sa ar exista „aparența de drept” menționată de dispozițiile mai sus citate, cu atât mai mult cu cât martorii au arătat că acea anexă ar fi fost edificată de către părinții pârâtului și

- din interpretarea textului mai sus arătat reiese că pentru admisibilitatea unei acțiuni pe cale de ordonanță președințială, instanța va putea ordona măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara ….., ori, în cauza de față, acest lucru nu este dat.

Așa fiind și având în vedere că asupra imobilului în discuție părțile au puncte de vedere diferite în ceea ce privește dreptul de proprietate, instanța a avut în vedere dispozițiile cuprinse în aliniatul 5 al articolului 996 din codul de procedură civilă la care s-a făcut trimitere anterior.

Mai mult decât atât – așa cum s-a arătat anterior – reclamanta nu a făcut dovada că ar fi fost împiedicată sau ar fi fost determinată să părăsească acel imobil, ba dimpotrivă a reieșit că ea a făcut acest lucru, în lipsa pârâtului.

Împotriva sentinței civile a declarat apel reclamanta criticînd-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare, a arătat că a fost determinată să părăsească imobilul din Calea Bucovinei f.n. din Cîmpulung Moldovenesc, unde locuia împreună cu minorele, încă din primăvara anului 2013.

A precizat că a dovedit cu proba cu martori și înscrisuri faptul că pîrîtul a fost cel care prin acțiunile sale a determinat-o, fizic și psihic, să părăsească locuința, blocînd accesul la poarta principală, decuplînd energia electrică și închizînd centrala electrică ce le asigura căldura.

A criticat hotărîrea și pentru ignorarea sentinței de divorț, prin care s-a stabilit domiciliul reclamantei și a minorelor la locuința în litigiu, reținînd, fără temei, că nu sînt date condițiile de la ordonanța președințială prin înlăturarea declarațiilor notariale, planșele foto și înscrisurile depuse la dosar.

În întîmpinare, intimatul a solicitat respingerea apelului, în cauză nefiind date motivele invocate, invocînd excepția lipsei de obiect a cererii.

Verificînd actele și lucrările dosarului, instanța constată că nu este dată excepția invocată.

Este real că prin hotărîrea de divorț s-a stabilit la reclamantă domiciliul minorelor, indicîndu-se locuința din Calea Bucovinei f.n. însă reintegrarea pe calea ordonanței președințiale este condiționată de norme speciale, diferite de dispoziția din hotărîrea de divorț.

Cît privește fondul cauzei, tribunalul constată că apelul este nefondat.

Astfel, din ancheta socială întocmită de Primăria municipiului Cîmpulung Moldovenesc (f.17), rezultă că reclamanta a placat din locuința aflată pe Calea Bucovinei f.n., în urma despărțirii în fapt de pîrît, întrucît avea nevoie de sprijinul părinților la creșterea și întreținerea minorelor.

Este menționat în raportul de anchetă socială faptul că pîrîtul a fost cel care a părăsit casa din Calea Bucovinei f.n. lăsîndu-le pe reclamantă și minore să locuiască aici, beneficiind de apă curentă, electricitate și centrală termică.

Potrivit art.996 Cod procedură civilă, ordonanță președințială impune măsuri grabnice, provizorii, pentru păstrarea unui drept care s-ar pierde prin întîrziere, pentru prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamanta a părăsit imobilul întrucît a dorit să locuiască împreună cu mama sa pentru a o ajuta cu copiii în perioada cît se afla la serviciu.

De asemenea, martorii audiați au arătat că pîrîtul nu era de față la data cînd reclamanta a părăsit locuința în litigiu.

Din înscrisurile depuse la dosar reiese că reclamanta are reședința la mama ei, în ., nr.28.

Așadar, aparența de drept, necesară admisibilității cererii, nu poate fi reținută atîta timp cît părțile sînt divorțate, iar partajul nu s-a efectuat pentru a se determina dacă imobilul în litigiu este sau nu bun comun.

De asemenea, nu se poate reține existența unui drept care s-ar păgubi prin întîrziere, sau ar exista o pagubă iminentă pentru că din tot probatoriul administrat rezultă că reclamanta are condiții de locuit la mama sa, unde a ales să stea cu copiii, astfel că nici urgența reintegrării sale nu este dată.

Cum, prima instanță a reținut corect că în cauză nu sînt îndeplinite cerințele prev.de art.996 Cod procedură civilă, în baza art.480 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

Fiind în culpă procesuală, în baza art.453 alin.1 Cod procedură civilă, apelanta va fi obligată să plătească intimatului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE :

Respinge excepția lipsei de obiect a cererii.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantaA. Ș. M. L., din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ..n., județul Suceava, în prezent pe ., nr.28, județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.779 din 3 iunie 2015 a Judecătoriei C-lung Moldovenesc (dosar nr._ ), intimat fiind pîrîtul A. Ș. A., din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ., nr.4C, județul Suceava.

Obligă apelanta A. Ș. M. L. să plătească intimatului A. Ș. A. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 1 septembrie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

T. M. M. C. P. T.

Red. T.M.

Jud.fond – B. G.

Tehnored.P.T. – Ex.5 – 30 septembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1015/2015. Tribunalul SUCEAVA