Prestaţie tabulară. Decizia nr. 1525/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1525/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 1525/2015
Dosar nr._ - prestație tabulară -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 1525
Ședința publică din data de 8 decembrie 2015
Președinte - T. M.
Judecător - M. C.
Grefier - P. T.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantaP. M., din M. C. Moldovenesc, ., ..A, ., împotriva sentinței civile nr.234 din 12 februarie 2015 a Judecătoriei C-lung Moldovenesc (dosar nr._ ), intimat fiind pîrîtul M. C. Moldovenesc - prin primar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta apelantă asistată de avocat M. A. și consilier juridic P. P. pentru pîrîtul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța avînd în vedere că în cauză nu mai sunt invocate alte excepții, formulate alte cereri și de administrat alte probe, declară cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul apelului.
Avocat M. A. pentru reclamanta apelantă, a cerut admiterea apelului, anularea sentinței și admiterea acțiunii sub aspectul cererii referitoare la dreptul de superficie al garajului, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pîrîtului intimat a cerut respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, conform întîmpinării depusă la dosar.
Declarînd dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.234 din 12 februarie 2015 Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc a respins acțiunea având ca obiect „prestație tabulară, superficie, intabulare” introdusă de reclamanta P. M. în contradictoriu cu pârâta M. C. Moldovenesc prin primar.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:
Martorii audiați în cauză au relatat că sunt vecini cu reclamanta și în acest sens au confirmat că în toamna anului 1988, în urma aprobării pe care aceasta a primit-o de la reprezentanții Primăriei și respectiv a fostului IGO a început să-și ridice garajul ce face obiectul acestui dosar, lucrarea fiind finalizată în cursul anului 1989.
Martorul A. Dionisi a confirmat susținerile pârâtei în sensul că și el se află în aceiași situația ca reclamanta, respectiv că are și el edificat un garaj și a fost somat să-l demoleze, dar a susținut că în momentul în care ei au făcut acele construcții nici unul dintre ei nu aveau autorizații de construcție, întrucât o asemenea autorizație nu era necesară, dar că, ulterior, cu toții au făcut demersuri către reprezentanții Primăriei Municipiului C. Moldovenesc pentru a intra în legalitate, însă, aceștia nu au dat curs solicitării lor.
Tot acest martor a relatat că prin anul 2008 au venit doi reprezentanți din partea pârâtei din care reține că unul se numea Ț. C. și aceștia le-au relatat că trebuie să efectueze unele măsurători cu privire la suprafața ocupată de construcție, întrucât urmează să li se facă contracte de vânzare – cumpărare, însă, ulterior acest lucru nu s-a mai întâmplat, ba mai mult au fost somați să predea terenul fără construcții, respectiv să demoleze acele garaje.
În același timp martorul a susținut că în zona respectivă sunt mai multe garaje edificate în același mod și el a înțeles că nu toate persoanele au fost somate să desființeze acele construcții și să predea terenul, liber, pârâtei.
De asemenea, martorul a susținut că într-adevăr în anul 1999 el personal a întocmit un tabel nominal prin care-și dădea acordul cu privire la amplasarea garajelor cu magazie de lemne lângă . că a procedat astfel, întrucât pârâta le-a condiționat să facă acest lucru și o schiță cu privire la construcțiile ce erau edificate anterior, motivând că în acest fel se vor face toate demersurile pentru a se intra în legalitate, așa cum ei au solicitat.
În ceea ce-l privește pe martorul I. V. acesta a confirmat că reclamanta a început ridicarea garajului în 1988 și la terminat în anul 1989, dar a menționat că, în ceea ce-l privește, nu are cunoștință dacă aceasta avea sau nu autorizație de construcție, dar a susținut că, la timpul respectiv, la fața locului a văzut reprezentanți atât ai Primăriei Municipiului C. Moldovenesc cât și a fostului IGO cu hărți în mână.
Tot astfel, martorul a susținut că are cunoștință că, inițial, acest garaj trebuia să fie ridicat mai în față, însă din cauza faptului că acolo se afla rețeaua de canalizare cât și cea de înaltă tensiune, amplasamentul garajului a fost mutat mai în spate.
În legătură cu susținerile pârâtei că și el s-ar afla în aceiași situație, martorul a confirmat că într-adevăr și el a edificat un garaj în anul 1995, însă, pentru ridicarea acestuia a obținut toate autorizațiile necesare eliberate de către Primăria Municipiului C. Moldovenesc și a negat că s-ar afla în litigiu cu aceasta, deoarece la vreo 2 ani după ce a expirat concesiunea fiind notificat să predea clădirea, a procedat în acest sens.
La fila 15 – 16 dosar se află contractul de închiriere nr.5336 din 29 martie 2006, din care reiese următoarele:
- contractul de închiriere se referă la suprafața de 30 m.p. pe care este amplasată magazia de lemne de lângă . contractului de închiriere este pe 12 luni respectiv până la data de 31 decembrie 2006;
- la pct.5.2 aliniat ultim privind obligațiile părților, se menționează că locatarul are obligația „să predea la încetarea contractului terenul închiriat în starea sa inițială de curățenie și folosință”;
- la pct.6.1 referitor la încetarea concesiunii se menționează că: „prezentul contract încetează la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat”, iar
- la pct.9.2 denumit „dispoziții finale” se menționează că: „prezentul contract reprezintă voința părților și înlătură orice neînțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui”.
Față de cele mai sus arătate și în baza probelor administrate, instanța a constatat acțiunea neîntemeiată și a respins-o ca atare.
Pentru a se hotărî astfel, au fost avute în vedere următoarele aspecte:
Așa cum părțile au susținut (situație necontestată) reclamanta și-a ridicat garajul cu magazie pe . C. Moldovenesc, pe o suprafață de 30 m.p., în perioada 1988 – 1989, fără ca să dețină o autorizație de construcție.
Potrivit contractului de închiriere la care s-a făcut referire mai sus, reclamantei i-a fost închiriată suprafața de 30 m.p. teren, pe care era amplasată magazia de lemne pe o perioadă de 12 luni de zile, respectiv până la 31 decembrie 2006, iar potrivit clauzelor contractuale contractul înceta la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Mai mult decât atât prin același contract părțile au convenit, iar reclamanta a acceptat, să predea la încetarea contractului terenul închiriat în starea sa inițială de curățenie și folosință.
Prin urmare, fiind vorba despre un contract bilateral voința părților este cea care guvernează raporturile juridice dintre acestea.
În acest sens trebuie avute în vedere dispozițiile art.969 din codul civil anterior (sub imperiul cărora s-au derulat raporturile juridice) care menționează: „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege”, cât și ale prevederilor art.977 din același cod care arată că: „interpretarea contractelor se face după intenția comună a părții contractante, iar nu după sensul literal al părților”.
Așadar – în raport de cele mai sus arătate – trebuie menționat că în momentul întocmirii contractului de închiriere la care s-a făcut referire, reclamanta a consimțit ca la încetarea acestuia terenul să fie predat în starea inițială, cu atât mai mult cu cât părțile au menționat expres că: „prezentul contract reprezintă voința părților și înlătură orice neînțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui”.
Este adevărat că în ceea ce o privește pe reclamantă, aceasta și-a edificat, din resurse proprii, acest garaj cu magazie, dar nu i se poate conferi acest drept printr-o hotărâre judecătorească, câtă vreme s-a solicitat și intabularea dreptului său de proprietate în CF, tocmai pe considerentul că din interpretarea contractului mai sus amintit, la expirarea perioadei de închiriere terenul trebuia predat pârâtei în starea inițială, respectiv prin demolarea construcției.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere formulat de reclamantă privind instituirea unui drept de superficie asupra terenului în suprafață de 30 m.p. aferent construcției, acesta nu poate fi primit, deoarece:
- pe de o parte - în raport de argumentele mai sus enunțate, durata contractului de închiriere a expirat, moment în care reclamanta era obligată să predea terenul liber, iar
- pe de altă parte – potrivit art.494 cod civil anterior: „dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice”.
Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune – interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului…..”.
În altă ordine de idei trebuie menționat că în ceea ce privește susținerea reclamantei că la momentul edificării garajului nu era necesară autorizația de construcție, nu poate fi primită, deoarece acest lucru nu corespunde realității.
Astfel:
- potrivit prevederilor art.2 pct.1 lit.a din Decretul 14 din 22 martie 1958 privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființarea construcțiilor, precum și a celor referitoare la înstrăinările și împărțelile terenurilor cu sau fără construcții (abrogat prin Legea 50/1991) este obligatorie obținerea autorizației prealabile pentru executarea de „lucrări de construire, reconstruire, transformare, adăugire sau repararea clădirilor de orice fel;
- conform Legii 50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea lucrărilor de construcție:
- art.1 alin.1 menționează că: „executarea lucrărilor de construcție este permisă numai pe baza autorizației de construire sau de desființare. Autorizația de construire sau de desființare se emite la solicitarea deținătorului titlului de proprietate asupra unui imobil – teren și /sau construcții – ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desființare, în condițiile prezentei legi”;
- art.2 alin.1 prevede că: „autorizația de construire constituie actul de autoritate al administrației publice local pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor”;
- în art.7 pct.4 se arată că: „executarea lucrărilor de construcție se poate face numai pe baza proiectului tehnic și al detaliilor de execuție, în timp ce
- prin art.13 pct.1 se stabilește că: „terenurile aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, destinate construirii, pot fi vândute, concesionate, ori închiriate prin licitație publică, potrivit legii, în condițiile respectării prevederilor documentațiilor de urbanism și de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, în vederea realizării de către titular a construcției”, iar la pct.2 se menționează că: „terenurile aparținând domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale se pot concesiona numai în vederea realizării de construcții sau de obiective de uz și/ sau de interes public, cu respectarea documentațiilor de urbanism aprobate potrivit legii”.
De asemenea, nu sunt întemeiate susținerile reclamantei nici în ceea ce privește aspectul că ar fi avut aprobarea tacită a autorității locale privind amplasarea acestei construcții, deoarece prin articolul 3 alin.1 lit.b din Legea 486 din 18 noiembrie 2003 pentru aprobarea OUG 27/2003 privind procedura aprobării tacite se arată că: „procedura aprobării tacite – procedura prin care autorizația este considerată acordată dacă autoritatea administrației publice nu răspunde solicitantului în termenul prevăzut de lege pentru emiterea respective autorizații”.
În speță, reclamanta a arătat că a făcut demersuri pentru a intra în legalitate, dar, nu a făcut dovada că ar fi solicitat emiterea unei autorizații prealabile în vederea edificării construcției, cu atât mai mult cu cât, prin articolul 3 alin.2 din Legea mai sus menționată se prevede că: „răspunsul negativ al autorității administrației publice competente, în termenul prevăzut de lege pentru emiterea autorizației, nu echivalează cu aprobarea tacită”.
Având în vedere soluția ce se va pronunța în legătură cu primele două capete de cerere din acțiune și petitul vizând intabularea dreptului de proprietate și respectiv a dreptului de superficie în CF nu-și găsește justificarea.
Împotriva sentinței civile a declarat apel reclamanta P. M. criticînd-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, a arătat că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea ignorînd faptul că magazia și garajul în litigiu au fost edificate cu acordul pîrîtei, anexă la blocul de locuințe, fără ca legislația de la acea vreme să dispună cu privire la autorizația de construcție.
De asemenea, a criticat faptul că nu s-a avut în vedere că bunurile au fost edificate cu venituri proprii, fiind proprietatea ei, iar terenul este uzucapat prin prescripția scurtă de 10-20 de ani.
A arătat și că dreptul de superficie invocat se impunea să fie raportat la legislația în vigoare la data aprobării și edificării construcției.
În întîmpinare, intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Verificînd actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că apelul este nefondat.
Este real că reclamanta a edificat construcția garaj cu magazie din venituri proprii însă, potrivit contractului de închiriere intervenit cu pîrîtul pentru suprafața de 30 m.p. pe care această construcție este amplasată la data de 31 decembrie 2006, reclamanta avea obligația să predea pîrîtului acest teren, în starea sa inițială de curățenie și folosință.
Ori, contractul fiind grevat de prev.art.969 Cod civil vechi, solicitarea reclamantei peste clauzele acestuia nu pot fi primite.
De asemenea, dreptul de superficie a fost analizat de prima instanță conform cu legislația în vigoare la data invocată de reclamantă, acțiunea fiind întemeiată pe prevederile art.492 Cod civil.
Este real că dreptul de superficie poate fi stabilit prin convenție ori prescripție însă fiind un drept real impune superficiarului prerogativul dreptului de proprietate asupra construcției și al dreptului de folosință asupra terenului pe care aceasta se află.
Ori, reclamanta nemaiavând dreptul de folosință asupra terenului încă din data de 31 decembrie 2006 și neputând fi constituit nici dreptul de proprietate asupra construcției edificate fără autorizația impusă de D.14/1958, dreptul de superficie nu poate fi realizat.
Nefiind date motivele invocate, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamantaP. M., din M. C. Moldovenesc, ., ..A, ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.234 din 12 februarie 2015 a Judecătoriei C-lung Moldovenesc (dosar nr._ ), intimat fiind pîrîtul M. C. Moldovenesc - prin primar.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 8 decembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
T. M. M. C. P. T.
Red. T.M.
Jud.fond – B. G.
Tehnored.P.T. – Ex.4 – 11 ianuarie 2016
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 1597/2015. Tribunalul SUCEAVA | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 162/2015.... → |
|---|
