Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 162/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 162/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 162/2015
DOSAR NR._ CONTESTAȚIE ÎN ANULARE
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 162
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08 DECEMBRIE 2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE A. S.
JUDECĂTOR D. D.
GREFIER C. D. I.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea H. E. – decedată – și continuată de moștenitorii H. D. – decedat – cu moștenitor H. S., H. G., din . nr.133A, jud.Suceava, H. A., din mun. Rădăuți ..16A, ., jud.Suceava, S. M., din mun. Rădăuți ., . și H. V., din ., jud.Suceava, împotriva deciziei civile nr.33 din 13 ianuarie 2015 a Tribunalului Suceava (dosar nr._ ), intimați fiind H. S., R. (fostă H.) M. – E., ambele domiciliate în comuna M., . și H. G. – prin curator C. M., domiciliată în ., jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: contestatorul H. V., acesta fiind asistat de av. R. O. și av. P. M., substituind av. C. R., pentru intimații R. (fostă H.) M. – E. și H. G., lipsă fiind celelalte părți, contestatorii lipsă fiind reprezentați de av. R. O..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătoarea contestatorilor – av. R. O. depune la dosar împuternicire avocațială și arată că îi reprezintă pe toți moștenitorii după defuncta H. E., respectiv H. G., H. A., S. M. și H. V.. Mai precizează că moștenitorii defunctei au depus la dosar (filele 61- 64) note, prin care au arătat că achiesează la cererea de chemare în judecată, respectiv contestația în anulare formulată de defuncta H. E..
Apărătoarea intimaților R. (fostă H.) M. – E. și H. G. – av. P. M. depune la dosar delegație de substituire și chitanța nr. 404/2015 reprezentând onorariu avocat în cuantum de 400 lei.
Apărătoarele părților, întrebate fiind, arată că nu mai au de formulat alte cereri în cauză.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității contestației în anulare formulată în baza art. 503 al. 2 și art. 503 al.3 N.C.pr.civ., invocată prin întâmpinare de către intimați.
Apărătoarea intimaților înțelege să-și mențină această excepție, solicitând admiterea ei prin raportare la temeiul de drept invocat, precizând că, contestația în anulare nu a fost formulată împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțată în recurs, ci împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțată în apel.
Apărătoarea contestatorilor solicită respingerea excepției inadmisibilității contestației în anulare, formulată de către intimați. Totodată, arată că, inițial, contestația în anulare a fost formulată în temeiul art. 503 pct. 2 și 3 N.C.pr.civ., respectiv dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, iar această prevedere din art. 503 pct. 2, așa cum prevede în pct. 3 dispoziția al. (2) pct. 1,2 și 4, adică 2, așa cum a precizat, se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs. Arată că se încadrează la art. 503 pct. 2 N.C.pr.civ. pe dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, pentru că din punctul său de vedere este vorba despre o eroare material și la art. 503 pct. N.C.pr.civ., deci, precizează astăzi, în fața instanței de apel că, dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, moștenitorii defunctei H. E. susținând acest punct de vedere, fiind clar că se aplică dispozițiile al. (2) pct. 1,2 și 4, respectiv se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Apărătoarea intimaților arată că precizarea apărătoarei contestatorilor este tardivă și nu se subsumează criticilor aduse prin contestația în anulare, criticile fiind formulate în temeiul art. 503 al. 2 și art. 503 al.3 N.C.pr.civ.
Instanța acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Apărătoarea contestatorilor solicită admiterea contestației în anulare formulată în temeiul art. 503 pct. 2 N.C.pr.civ., respectiv dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Arată că astăzi este primul termen la care au fost legal citați moștenitorii defunctei H. E., termen la care și-au precizat temeiul legal ce vizează contestația în anulare. Arată că din punctul său de vedere, deși intimata avea obligația de a o îngropa și de a participa la cheltuielile de înmormântare ale defunctei H. E., întrucât avea un contract de întreținere, acest lucru nu s-a întâmplat, iar Tribunalul Suceava, prin decizia nr. 33/13.01.2015 pronunțată în dosarul nr._, a comis o eroare materială, neînțelegând exact despre ce este vorba în acest dosar. Arată că, în timpul vieții, H. E. a înstrăinat, printr-un act de partaj voluntar, dar de fapt fiind vorba de un contract cu clauză de întreținere în nume personal, anexele și curtea gospodăriei în sarcina intimatei din prezenta cauză cu obligația către fiul său – H. D. (care a decedat înaintea mamei sale H. E.) să o întrețină. Față de faptul că fiul a decedat înaintea mamei, aceasta din urmă nu a mai fost de acord ca soția fiului său să o întrețină și și-a exprimat această poziție, de altfel, nora nefăcând nici un demers ca să o întrețină, aspecte confirmate de anchetele sociale și declarațiile martorilor care au confirmat faptul că niciodată nu a încercat măcar să o întrețină, ele nefiind în relații bune și ar fi fost normal ca instanța să admită măcar în parte acțiunea cu privire la bunurile care au fost grevate cu sarcina, respectiv anexele gospodărești C2, C3 și C4 și la curte, însă acțiunea a fost respinsă în totalitate, în cadrul dosarului de apel nu s-a analizat această chestiune și a rămas un contract de întreținere în mod obligatoriu pentru o persoană care nici măcar o zi nu a prestat întreținere, întreținerea fiind făcută de către defuncta H. E. doar spre folosul fiului său H. D., care între timp a decedat. Arată că trebuie analizat faptul că contractul de întreținere este un contract intuitu prsonae, prin urmare nu se poate presta de către o altă persoană decât întreținătorul, afară de cazul în care întreținutul consimte (art. 1094 C.civ. rap. la art. 102 din Legea nr. 71/2011). În acest sens, a demonstrat că H. E. niciodată nu a fost de acord dă fie întreținută de nora sa, cu care nu era în relații corespunzătoare, mai mult decât atât aceasta din urmă neputând face acest lucru întrucât s-a recăsătorit, are un copil mic, a plecat de acolo și nici măcar o zi nu a întreținut-o, deci instanța trebuie să aprecieze aceste chestiuni și să rețină că obligația de întreținere nu se poate transmite prin moștenire. Instanța de apel a omis aceste chestiuni și nu a înțeles faptul că printr-un act de partaj voluntar de fapt s-au transmis anexele gospodărești și curtea cu obligația de întreținere către H. D., care a decedat și ulterior obligația de întreținere a fost transmisă către H. S. și R. M. E.. În concluzie, arată că, contractul de întreținere a devenit inapt să-și mențină efectele specifice, inclusiv cel privitor la păstrarea în patrimoniul întreținătorului ori al succesorilor lui a imobilului înscris în cartea funciară. Solicită admiterea contestației în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 33 din 13.01.2015 a Tribunalului Suceava (dosar nr._ ), în sensul anulării acestei decizii și stabilirea unui termen de judecată pentru ca moștenitorii să reușească să rezolve problema solicitată de către autoarea lor, defuncta H. E., în timpul vieții.
Apărătoarea intimaților solicită respingerea contestației în anulare, apreciind că nu este dat nici un motiv prevăzut de C.pr.civ. pentru admiterea acestei contestații în anulare, în sprijinul acesteia putând fi invocate numai nereguli procedurale, cum ar fi nelegala citare sau necompetența instanței, aspecte care nu sunt date în cauză. În fapt, prin contestația în anulare se reiterează motivele invocate în cererea de apel, aspect care nu poate fi primit câtă vreme cât este vorba despre o cale extraordinară de atac, în care se analizează aspecte ce pot ține cel mult de nelegalitatea hotărârii și în nici un caz de netemeinicia ei. Consideră că, în mod corect, instanța de apel, prin decizia contestată, a stabilit că ne aflăm în prezența unui contract de întreținere, că bunurile în discuție iau revenit autorului intimaților ca urmare a dezbaterii succesiunii după tatăl său în virtutea vocației sale succesorale, astfel că actul de partaj nu poate să fie desființat. De asemenea, în mod corect, s-a stabilit că nu este dat nici un motiv de anulare a acestui act de partaj, a certificatului de moștenitor și nici un motiv de radiere tabulare. Apreciază că, atât prima instanță cât și instanța de apel au analizat și interpretat corect actul juridic dedus judecății, cât și probatoriul administrat în cauză, pronunțând hotărâri legale și temeinice, motiv pentru care solicită respingerea contestației în anulare, cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9.10.2013 pe rolul Judecătoriei Rădăuți, reclamanta H. E., în contradictoriu cu pârâții H. S., R. (fostă H.) M. – E. și H. G. – prin curator C. M., a solicitat:
- anularea parțială a actului de partaj voluntar nr. 515 din 10.04.2008 emis de Biroul N. Public F. V. cu privire la următoarele bunuri:
- anexe gospodărești C2 situate în ., jud. Suceava;
- suprafața de 688 mp teren curți, construcții, situat în intravilanul ., la locul numit „Acasă", între vecinii H. I., H. Gh., DN 17A, drum;
- suprafața de 2623 mp teren arabil situat în intravilanul ., la locul numit „Acasă", între vecinii Mihalescu D., H. Gh., DN 17A, drum;
- suprafața de 1500 mp teren arabil din suprafața totală de 5400 mp teren arabil situat în intravilanul ., la locul „V. . D., Mihalescu D., B. A., P. Cleonfira;
- anularea certificatului de moștenitor nr. 51/13.04.2011 eliberat de notarul public Covariuc I.;
- radierea din Cartea funciară nr._ a comunei cadastrale M. a pârâților H. M.-E., H. S. și H. G., cu privire la următoarele bunuri:
- construcția C2 - bucătărie de vară, edificată în anul 1956, din lemn, cu o valoare impozabilă de 2010 lei;
- construcția C3 - șură cu grajd, edificată în anul 1956, din lemn, cu o valoare impozabilă de 4158 lei și respectiv 2287 lei;
- construcția C4 - sopru, edificată în anul 1956, din lemn, cu o valoare impozabilă de 832 lei.
A motivat că, prin actul de partaj nr. 515/01.04.2008, dânsa i-a transmis fiului său, H. D., cu obligația de întreținere pe tot timpul vieții și uzufruct viager, casa de locuit cu anexele gospodărești situate în ., jud. Suceava, suprafața de 688 mp teren curți, construcții, situat în intravilanul ., la locul numit „Acasă", între vecinii H. I., H. Gh., DN 17A, drum; suprafața de 2623 mp teren arabil situat în intravilanul corn. M., jud. Suceava, la locul numit „Acasă", între vecinii Mihalescu D., H. Gh., DN 17A, drum; suprafața de 1500 mp teren arabil din suprafața totală de 5400 mp teren arabil situat în intravilanul corn. M., jud. Suceava, la locul „V. . D., Mihalescu D., B. A., P. Cleonfira.
Pe data de 23.03.2011, fiul său H. D. a decedat, motiv pentru care prezentul contract de întreținere a devenit caduc, prin imposibilitatea executării obligației de întreținere în sarcina fiului său care a decedat.
Obligația de întreținere era în sarcina exclusivă a fiului său, în care avea încredere și care a ajutat-o tot timpul, ea fiind în vârstă și bolnavă.
Contractul de întreținere a devenit caduc la decesul fiului său, prin dispariția unui element esențial din contract, imposibilitatea executării obligației de întreținere.
Este cunoscut că dreptul la întreținere este un drept personal și, ca atare, netransmisibil prin succesiune, moștenitorii neputând solicita ca prestația să continue în persoana lor sau ca prestația neefectuată în timpul vieții beneficiarului să fie executată în persoana lor.
În drept s-au invocat prevederile art.1094 cod civil din anul 1864.
În întîmpinare, pârâta H. S. a achiesat la cererea dedusă judecății.
În întâmpinare, pârâții R. (fostă H.) M. – E. și H. G. – prin curator C. M. au solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
Au motivat că, deși, solicită anularea contractului, reclamanta nu a precizat si nici nu se poate deduce din motivarea în fapt sau în drept a cererii, care sunt cauzele care să atragă anularea acestui act de partaj. Motivarea în fapt a cererii se referă la alta sancțiune juridică a actelor civile decât anularea.
În ceea ce privește anularea actului de partaj nr. 515/10.04.2,008 emis de BNP F. V., privitor la H. D., autorul lor, pentru următoarele bunuri: anexe gospodărești C2 situate în ., jud. Suceava; suprafața de 688 mp teren curți, construcții; suprafața de 2623 mp teren arabil și suprafața de teren de 1500 mp teren arabil, arătă faptul că doar anexele gospodărești C2 au fost grevate cu sarcini, respectiv dreptul de uzufruct viager și obligația de întreținere în favoarea reclamantei H. E.. În aceste condiții, doar cu privire la aceste anexe gospodărești C2 s-ar putea solicita anularea actului de partaj, fiind singurele bunuri grevate cu sarcini.
În ceea ce privește anularea actului de partaj cu privire la terenurile indicate, atât timp cât nu a fost stabilită nicio sarcină cu privire la aceste bunuri, nu se poate admite o asemenea solicitare, cu motivarea lipsei de întreținere față de reclamantă, urmând ca instanța să o respingă ca neîntemeiată.
In ce privește caracterul intuitu personae al contractului de întreținere invocat de reclamantă, doctrina și jurisprudența au reținut că, într-adevăr, contractul de întreținere are caracter intuitu personae, însă acest caracter are un înțeles specific în această materie. Astfel, în ipoteza în care părțile stipulează expres în contract că prestațiile de întreținere urmează să fie executate doar de către debitorul obligației, fără intermedierea altor persoane și fără ca obligația să poată fi transmisă pe calea moștenirii, caracterul intuitu personae este strict, iar întreținerea nu poate fi prestată decât de către debitorul întreținerii. Dacă însă nu sunt prevăzute în contract astfel de clauze, caracterul intuitu personae al contractului se păstrează, însă privește alegerea debitorului de către creditor, alegere care trebuie însă să țină cont nu doar de persoana debitorului, ci și de cea a membrilor lui de familie și eventualii moștenitori ai acestuia,situație în care ne aflăm în prezenta speță.
Obligația asumată de debitorul întreținerii se transmite moștenitorilor acestuia, care au acceptat succesiunea. în persoana moștenitorilor obligația transmisă este indivizibilă, având în vedere caracterul general al obligației de întreținere, care este indivizibilă (activ și pasiv). Aceștia vor fi obligați fiecare pentru tot (art.1063 și 1065 Cod civil), în cazul în care înțeleg să execute obligația pentru a împiedica desființarea contractului din cauza neexecutării fortuite a întreținerii de către debitorul inițial, obligat intuitu personae.
Însă reclamanta este cea care a refuzat în mod constant întreținerea din partea pârâților R. (fostă H.) M. E. si H. G., astfel încât nimeni nu poate invoca propria culpă în solicitarea desființarea unui contract pentru nerespectarea obligației de întreținere. Acest aspect se reține și din cererea de chemare în judecată, unde reclamanta arată că "nu sunt de acord ca această întreținere să-mi fie executată de către H. M.-E., fosta mea noră”.
În ceea ce privește situația decesului debitorului întreținerii, legislația in vigoare la momentul încheierii contractului a cărui anulare se cere nu era clar reglementată, însă doctrina a analizat acest aspect, soluția fiind cea expusă. În noul cod civil, această situație este însă reglementată prin art. 2261, respectiv înlocuirea întreținerii prin rentă. Arătă că sunt de acord să achite reclamantei o astfel de rentă, care să înlocuiască întreținerea în natură.
P. sentința civilă nr.1660/16.05.2014, Judecătoria Rădăuți a respins acțiunea ca nefondată și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
P. actul de partaj voluntar după defunctul H. I., autentificat sub nr.515/1.04.2008 de notar F. C. V., reclamanta a dobândit lotul compus din uzufructul viager asupra casei de locuit cu anexe gospodărești situate în ., jud. Suceava, iar fiul acesteia, H. D., a dobândit lotul compus din nuda proprietate asupra casei de locuit cu anexe gospodărești situate în ., jud. Suceava, cu obligația de a o întreține pe tot timpul vieții pe uzufructuara H. E., suprafața de 688 mp teren curți, construcții, situat în intravilanul ., la locul numit „Acasă", suprafața de 2623 mp teren arabil situat în intravilanul ., la locul numit „Acasă" și suprafața de 1500 mp teren arabil din suprafața totală de 5400 mp teren arabil situat în intravilanul ., la locul „V. . D. a decedat la data de 23.03.2011, vocație succesorală concretă având pârâții R. (fostă H.) M. – E., soție supraviețuitoare, H. S. și H. G., descendenți de gradul I (frați consangvini), masa succesorală fiind compusă inclusiv din bunurile primite din succesiunea defunctului H. I., cu menținerea dreptului de uzufruct viager și a obligație de întreținere în favoarea reclamantei, conform certificatului de moștenitor nr.51/13.04.2011.
Nulitatea este sancțiunea care intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate a actului juridic, momentul în raport de care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea fiind acela al încheierii actului juridic.
Decesul debitorului întreținerii, survenit ulterior încheierii contractului, nu reprezintă astfel o cauză de nulitate a acestuia.
În măsura în care, față de motivele cererii, s-ar considera că reclamanta invocă rezoluțiunea contractului de întreținere, instanța reține că acest contract are caracter intuitu-personae, prin urmare nu se poate presta întreținerea de către o altă persoană decât întreținătorul, afară de cazul în care întreținutul consimte, potrivit art.1094 Cod civil din anul 1864 rap. la art.102 din Legea nr.71/2011, însă în ipoteza în care întreținătorul predecedează întreținutului, iar moștenitorii întreținătorului, considerând că obligația s-a transmis prin moștenire, continuă întreținerea, se impune a se acorda preferință cauzei încheierii contractului, element esențial de validitate, anume asigurarea întreținerii complete a întreținutului pe tot timpul vieții, refuzul de a primi întreținerea cuvenită, fără un motiv temeinic, constituind un abuz al creditorului, iar acesta nu poate obține rezoluțiunea contractului prevalându-se de propria culpă.
Dacă reclamanta apreciază că există anumite inconveniente în executarea în natură a obligației de către moștenitori, în special de către pârâta R. M. – E., este îndrituită să ceară transformarea în bani a obligației de întreținere, anume plata periodică a unei sume de bani, prin acord sau, în caz de neînțelegere, pe cale judecătorească.
În ce privește cererea pentru anularea parțială a certificatului de moștenitor și radierea înscrierii dreptului de proprietate instanța a avut în vedere că acestea sînt accesorii cererii de anulare parțială a actului de partaj, conform art.30 alin.4 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței civile mai sus-menționate reclamanta a formulat apel, criticînd-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că instanța a apreciat greșit asupra obiectului pricinii, nefiind vorba despre nulitatea contractului, ci urmare a motivelor de fapt invocate, de disoluția contractului ca urmare a intervenirii unei împrejurări care face imposibilă prestarea pentru viitor a întreținerii; că încheierea contractului de întreținere are caracter intuitu personae și urmare a decesului întreținătorului, obligația de întreținere nu se poate transmite moștenitorilor, așa cum a reținut prima instanță, neputînd-o obliga pe reclamantă să primească întreținere de la persoane pe care nu le-a avut în vedere la încheierea contractului.
În concret, reclamanta a arătat că a înțeles să transmită bunurile în discuție în considerarea obligației de întreținere pe care și-a asumat-o fiul său, și, cum acesta a decedat, ea nu dorește să fie întreținută de fosta noră care este o persoană violentă, iar între timp s-a recăsătorit și are un copil mic în întreținere, astfel că se impune a se constata încetarea efectelor contractului.
P. decizia nr. 33/13.01.2015, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta H. E., împotriva sentinței civile nr.1660 din 16 mai 2014 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimați fiind pîrîții H. S., R. (fostă H.) M. – E. și H. G. – prin curator C. M.; a obligat apelanta H. E. să plătească intimatei R. M. E. suma de 300 lei cheltuieli de judecată; suma de 626,75 lei reprezentînd 1/2 din taxa de timbru pentru care apelanta a beneficiat de ajutor public judiciar rămînând în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava a reținut următoarele:
Astfel, contrar susținerilor apelantei, deși, a invocat situația de fapt și motivele reluate și în cererea de apel, aceasta, prin petitul acțiunii, a solicitat expres anularea actului de partaj nr.515 din 10 aprilie 2008, anularea certificatului de moștenitor nr.51/2011 și radierea dreptului de proprietate al pîrîților din CF, astfel că instanța s-a pronunțat corect asupra obiectului dedus judecății.
Pe de altă parte, fiind evident că finalitatea urmărită de reclamantă este aceea de a se constata imposibilitatea prestării obligației de întreținere, prin decesul debitorului obligației și revenirea în patrimoniul său a bunurilor care i-au revenit fiului său, H. D..
Ori, chiar și în ipoteza în care obiectul acțiunii ar fi calificat în sensul dorit de reclamantă, solicitarea acesteia nu poate fi primită, observându-se că s-a aflat în prezența unui contract de întreținere, bunurile în discuție revenindu-i autorului pîrîților ca urmare a dezbaterii succesiunii după tatăl său, în virtutea vocației sale succesorale.
Așa fiind, chiar și în măsura în care s-ar constata că a încetat obligația de întreținere, actul de partaj nr.515/2008 nu poate fi desființat.
Pentru aceste considerente soluția de respingere a acțiunii se dovedește legală și temeinică, astfel că, în baza art.480 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul, ca nefondat.
Conform art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, apelanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimați.
În baza art.19 al.1 din O.U.G. nr.51/2008 suma de 626,75 lei reprezentînd 1/2 din taxa de timbru pentru care apelanta a beneficiat de ajutor public judiciar a rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea H. E. (decedată) și continuată de moștenitorul H. D. (decedat) și urmat de moștenitorii: H. S., H. G., H. A., S. M. și H. V., solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei contestate și rejudecarea pricinii.
În motivare, contestatoarea a arătat că, în mod eronat, instanța a respins acțiunea contestatoarei, având ca obiect anulare act partaj, certificat de moștenitor și radiere intabulare, producându-i un grav prejudiciu, instanța de fond fiind în eroare cu privire la obiectul procesului, acesta fiind disoluțiunea contractului, contractul devenind caduc, prin decesul întreținătorului și nefiind vorba de rezoluțiunea contractului, nici de o nulitate absolută; Că instanța de apel, în mod eronat, a motivat faptul că "nu ne aflăm în prezența unui contract de întreținere, bunurile în discuție revenindu-i autorului pârâților ca urmare a dezbaterii succesiunii după tatăl său, în virtutea vocației sale succesorale".
A mai arătat că, nu toate bunurile care sunt înscrise în actul de partaj și certificatul de moștenitor îi revin de drept autorului pârâților și având în vedere cele descrise mai sus, instanța trebuia să admită în parte acțiunea, să dispună anularea acestor acte cu privire la bunurile care au fost grevate de sarcini (referitor la anexele gospodărești C2). Mai mult, soluția trebuia să fie de anulare a contractului de întreținere și de anulare a actului de partaj, certificat de moștenitor, chiar dacă o parte din bunurile care au fost incluse în actul de partaj i-ar reveni autorului pârâților în virtutea vocației sale succesorale, acest lucru neînsemnând că, contractul de întreținere nu poate fi anulat.
A mai arătat că, instanța de apel a dat o rezolvare apelului printr-un considerent comun, concluzionându-se că "soluția de respingere a acțiunii se dovedește legală și temeinică".
În mod total greșit și eronat a constatat instanța de judecată faptul că, nu se află în prezența unui contract de întreținere, în speța de față fiind vorba despre un contract de întreținere, despre niște bunuri care au fost grevate de sarcini. Instanța nu și-a manifestat rolul activ, nu a administrat probele care erau absolut necesare pentru soluționarea corectă a cauzei, nefiind administrată proba testimonială pentru a vedea clar faptul că nu i-a fost prestată întreținerea de către fosta sa noră.
În acest sens, a solicitat casarea cauzei și trimiterea spre rejudecare pentru a se administra proba testimonială, cu martorii Veleciuc E. și H. A.
A mai arătat contestatoarea că, în speță, desființarea contractului este provocată de imposibilitatea prestării întreținerii pe întreaga durată a vieții întreținutului, fundamentul acestei disoluții a convenției nefiind, însă, acela cu caracter sancționator al rezoluțiunii la care se referă art. 1020-1021 C. civ., ci un altul, autonom, desprins din neexecutarea obligației de întreținere dintr-un motiv care, deși neimputabil înțretinătorului, conduce, totuși, la neexecutarea obligației.
A menționat că, motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată sunt cele ce furnizează cauza pretenției sale, a contestatoarei, fiind decisive inclusiv pentru înțelegerea corectă a obiectului cererii, devine cert, faptul că ea a solicitat desființarea contractului în considerarea intervenirii morții întretinătorului, ceea ce, potrivit celor deja arătate mai sus, atrage disoluția contractului, însă nu prin aplicarea sancțiunii rezoluțiunii - evocându-se culpa debitorului, ci datorită intervenirii unei împrejurări care face imposibilă prestarea pentru viitor a întreținerii.
Instanța de fond, în mod greșit a interpretat actul dedus judecății, necercetând fondul cauzei și respingând acțiunea.
Contractul de întreținere are caracter intuitu personae, prin urmare nu se poate presta de către o altă persoană decât întreținătorul, afară de cazul în care întreținutul consimte (art. 1094 C. civ. rap. la art. 102 din Legea nr. 71/2011), în acest sens, în practica judecătorească arătându-se că, „pentru întreținut, încheierea contractului implică o alegere de persoană, o încredere a acestuia că persoana întreținătorului îi va acorda întreținere în natură, în mod succesiv și complet. Natura obligației de întreținere presupune îndeplinirea ei cu bună-credință, cu atât mai mult cu cât modul de executare a întreținerii este lăsat la aprecierea debitorului, nefiind prefixat în contract. De altfel, datorită caracterului cotidian al executării prestației, nici nu s-ar putea prevedea ce anume va servi în viitor ca hrană, îmbrăcăminte, medicamente ș.a.m.d. beneficiarului sau ce îngrijiri de altă natură va necesita în caz de boală sau la bătrânețe. Din acest motiv, obligația de întreținere implică faptul personal al debitorului, executarea ei având un caracter personal, netransmisibil. În ipoteza în care întreținutul acceptă ca asigurarea permanenței îngrijirii sale să fie realizată prin serviciul altor persoane, ca însoțitoare, alese de întreținut, pe cheltuiala întreținătorului, nu înseamnă că prestația de întreținere și-a pierdut caracterul intuitu personae.
Întrucât este vorba de o obligație de a face care prezintă caracter intuitu personae, obligația de întreținere nu se transmite prin moștenire. Astfel fiind, instanțele nu pot să îi substituie pe succesorii întreținătorului în poziția juridică a autorului lor, cum în mod greșit, a procedat instanța de fond, iar constrângerea lor judiciară de a executa o obligație de a face ar încălca principiul nemo ad factum cogi potest (nimeni nu poate fi obligat la imposibil). Cu toate acestea, nu poate fi ignorat faptul că, dacă întreținerea este constituită cu titlu oneros, obligația asumată de către întreținut are drept cauză asigurarea întreținerii sale până la sfârșitul vieții. Or, în ipoteza în care întreținătorul predecedează întreținutului, a admite că moștenitorii acestuia nu sunt obligați la continuarea întreținerii ar însemna să acordăm preferință consecințelor caracterului intuitu personae, în detrimentul unui element esențial de validitate a contractului.
A mai menționat contestatoarea că, obligația de întreținere nu se poate transmite prin moștenire, cum eronat a constatat instanța, ea - contestatoarea, în aplicarea art. 1094 C. Civ, încheind un contract intuitu personae, acceptând tramsmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului ce îi aparține, în considerarea exclusivă a prestării întreținerii de către defunctul H. D., iar nu de către alte persoane.
Așa fiind, este de avut în vedere, de principiu, că schimbarea debitorului obligației de întreținere nu s-ar putea face, în timpul vieții întreținătorului, decât cu acordul întreținutului, în timp ce, după moartea întreținătorului, survenită anterior celei a întreținutului, preluarea obligației de întreținere de către succesorii întreținătorului nu s-ar putea realiza decât cu acordul neechivoc al întreținutului.
În mod eronat instanța a ajuns la concluzia că în acest caz întreținerea trebuie să continue, impunându-se a se acorda preferință cauzei încheierii contractului, element esențial de validitate. Pentru a fi considerat un element esențial de validitate al contractului cauza trebuie să îndeplinească mai multe condiții printre altele, trebuie să existe. Cauza este un element specific fiecărei manifestări de voință în parte. De aici și concluzia că în materia contractului (rezultat al manifestării de voință a două sau mai multe părți), obligația fiecărei părți are o cauza proprie (motivul pentru care actul juridic civil s-a încheiat), fără a exista o cauză comună contractului. Altfel spus, în contractele sinalagmatice nu există o singură cauză, comună părților, ci câte o cauză specifică fiecăreia dintre obligațiile reciproce ale părților. A arătat contestatoarea că, în ceea ce o privește, cauza care a determinat-o să încheie acest contract nu mai există, singurul scop pentru care a încheiat contractul fiind fiul său cu care avea o relație foarte apropiată.
În acest caz desființarea contractului nu este condiționată de un motiv temeinic și chiar dacă ar fi, a arătat clar, din actele depuse la dosar precum și din ancheta socială efectuată în cauză, că relația dintre ea și fosta sa noră este una tensionată, existând motive temeinice pentru care întreținerea nu mai poate fi prestată, relațiile dintre ea, contestatoarea și fosta noră fiind de dușmănie, nemaiajutând-o cu nimic, mai mult decât atât, numita H. M.-E. o înjură, o insultă, o amenință, îi pune viața în pericol și nu este de acord ca aceasta să o întrețină. De altfel chiar fosta sa noră a recunoscut că nu i-a prestat aici un fel de întreținere și că nu poate să se ocupe de mine întrucât aceasta s-a recăsătorit și are și un copil mic în grijă.
Contestatoarea a menționat că, având în vedere faptul că nu este de acord ca întreținerea să-i fie prestată de fosta sa noră, nu este de acord ca executarea în natură să fie transformată în bani, nefiind obligată să accepte transformarea în bani a obligației de întreținere. Mai mult decât atât, această posibilitate nici nu este reglementată de Codul Civil 1864, care își are incidența în această speță.
A mai arătat că este o persoană în vârstă, interesul său fiind ca cineva să aibă grijă de ea la bătrânețe, că are vârsta de 82 de ani, este bolnavă și nu se poate deplasa. A mai specificat că a dat toate bunurile imobile fiului său pentru întreținere, însă acesta a decedat și nu este legal și corect să rămână la bătrânețe fără sprijin; Că este nevoită să apeleze, de 3 ani de zile, la ajutorul altor persoane pentru întreținere, astfel ceilalți moștenitori plătesc o ală femeie care să îi presteze întreținere, fosta sa noră neconstribuind cu nimic niciodată la întreținerea sa.
A menționat că în actul de partaj voluntar cu clauză de întreținere ea a cedat fiului său H. D. tot terenul, inclusiv cota sa personală ce i-a revenit de la soțul său. Or, asumarea de către întreținut a obligației de a transmite către întreținător dreptul de proprietate asupra unui bun, tocmai în considerarea obligației de întreținere pe care acesta din urmă și-a asumat-o, face ca, în situația decesului întreținătorului, contractul să nu își mai poată produce efectele specifice, impunând întoarcerea bunului în patrimoniul întreținutului.
Rezultă din cele ce preced și că, dacă, după moartea întreținătorului, creditorul acceptă prestarea întreținerii de către succesorii acestuia, acțiunea în desființarea contractului nu mai poate fi primită, intervenind o transmisiune consimțită de întreținut a obligației de întreținere care salvează contractul, nemaiîngăduind desființarea lui și paralizând acțiunea civilă cu un asemenea obiect. În cauza de față, ea, contestatoarea declarând expres că nu este de acord ca întreținerea să-i fie prestată de către nora sa, după moartea fiului meu, ceea ce conduce la concluzia că, în consecință, contractul de întreținere a devenit inapt să își mențină efectele specifice, inclusiv cel privitor la păstrarea în patrimoniul întreținătorului ori al succesorilor lui a imobilului înscris în cartea funciară.
In concluzie, asumarea de către întreținut a obligației de a transmite către întreținător dreptul de proprietate asupra unui bun, tocmai în considerarea obligației de întreținere la care acesta din urmă s-a îndatorat, face ca, în situația decesului întreținătorului, contractul să nu își mai poată produce efectele specifice, impunând întoarcerea bunului în patrimoniul întreținutului.
Contestatoarea, pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei civile atacate și rejudecarea pricinii.
P. întâmpinarea depusă la dosar, intimații au invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea ca nefondată a contestației în anulare, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepție au arătat că, contestația în anulare a fost formulată în baza art. 503 alin. 2 pct. 3 C.pr.civ., asa cum reiese din petitul cererii, respectiv: "instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen”. Au solicita a se constatat că, contestația în anulare nu a fost formulate împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțata în recurs, ci împotriva unei hotărâri judecătorești, pronunțata în apel.
Conform art. 503 alin. 3 din N.C.pr.civ. "Dispozițiile alin. (2)pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs".
Astfel, per a contrario, legiutorul a statuat ca dispozițiile art. 503 alin. 2 pct. 3 nu se pot aplica hotărârilor instanțelor de apel.
Cată vreme contestația a fost intemeiata tocmai pe disp. art. art. 503 alin. 2 pct. 3 aceasta este inadmisibila, motiv pentru care, intimații au solicitat admiterea excepției invocate.
Pe fondul cauzei, au învederat că decizia nr. 33/13.01.2015 a Tribunalului Suceava este legală și temeinică si nu este dat nici un motiv prevazut de Codul de procedura civila în ceea ce privește admisibilitatea contestației în anulare.
În sprijinul contestației în anulare pot fi invocate numai nereguli de natura procedurala, cum sunt: nelegala citare și absența părții, necompetența, nelegala alcătuire a instanței, omisiunea de a se pronunța asupra unuia dintre recursurile declarate ori aceea de a cerceta vreunul dintre motivele de casare, ceea ce nu este dat in cauză.
Au mai arătat că, din motivarea contestației in anulare, se poate observa că se reiterează motivele invocate în cererea de. apel, aspect care nu poate fi primit, cată vreme contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în care se analizează aspecte ce țin de nelegalitatea unei hotărâri judecătorești și nu de netemeinicia acesteia și că, pe de alta parte, decizia nr. 33/13.01.2015 este temeinica si legala, instanța de apel analizând toate motivele de apel invocate de către contestatoarea-apelanta, în mod corect stabilind că nu se află în prezența unui contract de întreținere, bunurile în discuție revenindu-i autorului intimaților ca urmare a dezbaterii succesiunii după tată, in virtutea vocației sale succesorale, astfel ca actul de partaj nr. 515/2008 nu poate să fie desființat. De asemenea, a stabilit că nu este dat nici un motiv de anulare a actului de partaj nr. 515/10.04.2008, a certificatului de moștenitor nr. 51/13.04.2011 și nici motiv de radiere intabulare.
In aceste condiții, intimații au apreciat că, în mod corect, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au analizat și interpretat corect actul juridic dedus judecații și probatoriul administrat în cauză, pronunțând hotărâri legale și temeinice.
Pentru aceste considerente, intimații au solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
In drept, și-au întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 205 și urm. N.C.pr.civ. și art. 453 din același act normativ.
La termenul din data de 08.12.2015, instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimați, prin întâmpinarea depusă la dosar.
Față de prevederile art. 248 (1) N.C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe noi, după caz, cercetarea în fond a cauzei, va analiza cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare.
Reține instanța de control judiciar că, potrivit art. 503 al. 2 pct. 2 N.C.pr.civ., coroborat cu art. 503 al. 3 din același act normativ, hotărârile instanței de apel, nesusceptibile de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale.
În speță, analizând actele și lucrările dosarului este de observat faptul că, contestația în anulare a fost formulată în temeiul art. 503 pct. 2 și 3 N.C.pr.civ., potrivit căruia dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, iar această prevedere din art. 503 pct. 2, așa cum prevede în pct. (3) dispoziția aliniatului (2) pct. 1, 2 și 4 N.C.pr.civ., se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Contestația în anulare formulată a avut ca și temei de drept dispozițiile art. 503 pct. 2 N.C.pr.civ. potrivit căruia dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, moștenitorii defunctei H. E. susținând acest punct de vedere, în cauză se aplică în mod corespunzător dispozițiile al.(2) pct. 1, 2 și 4 N.C.pr.civ.și hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Față de aceste dispoziții legale, tribunalul va respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare.
Pe fond, examinând decizia atacată în raport cu motivele contestației în anulare formulate, cu dispozițiile legale incidente în materie și probatoriul administrat în cauză, tribunalul reține următoarele considerente:
Astfel, după cum rezultă din dispozițiile legale sus-menționate, prin erori materiale se înțeleg acele erori de natură procedurală, formale, evidente pentru verificarea cărora nu se impune o reevaluare a situației de fapt, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente.
În cauză, este de observat că, în realitate, contestatoarea s-a arătat nemulțumită de soluția pronunțată invocând că, total eronat, instanța a respins acțiunea sa având ca obiect anulare act partaj, certificat de moștenitor și radiere tabulară; că, obiectul procesului este disoluțiunea contractului care a devenit caduc, prin decesul întreținătorului, nefiind vorba de rezoluțiunea contractului, nici de o nulitate absolută; că, total eronat, a motivat instanța de apel faptul că „nu ne aflăm în prezența unui contract de întreținere, bunurile în discuție revenindu-i autorului pârâților ca urmare a dezbaterii succesiunii după tatăl său, în virtutea vocației sale succesorale”; nu toate bunurile care sunt înscrise în actul de partaj și certificatul de moștenitor îi revin de drept autorului pârâților. Având în vedere cele descrise, susține contestatoarea că instanța trebuia să admită în parte acțiunea, să dispună anularea acestor acte cu privire la bunurile care au fost grevate de sarcini și să anuleze contractul de întreținere.
Așadar, ceea ce invocă contestatoarea nu reprezintă pretinse greșeli de judecată.
Or, contestația în anulare, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri definitive, iar nu de cenzură judiciară, nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres și limitativ prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor motive pe care instanța de apel le-a analizat și asupra cărora s-a pronunțat prin decizia contestată. A admite contrariul și a da posibilitate părților de a se plânge aceleiași instanțe, care a dat hotărârea în apel, cu privire la modul în care a apreciat probele, ori a interpretat dispozițiile legale, presupune a deschide calea apelului la apel, situație ce nu este posibilă.
În acest sens, este și jurisprudența C.E.D.O. care reține în mod constant că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului autorității lucrului judecat, iar puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiției și nu pentru a se efectua o nouă analiză a cauzei.
P. urmare, reținând că în speță nu se invocă erori materiale de natură procedurală, formale, evidente pentru verificarea cărora nu se impune o reevaluare a situației de fapt, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, ci pretinse greșeli de judecată, incompatibile cu această procedură extraordinară, tribunalul, în temeiul art. 508 N.C.pr.civ., va respinge contestație în anulare ca nefondată.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 al. 1 N.C.pr.civ. contestatorii H. S., H. G., H. A., S. M. și H. V. vor fi obligați să plătească intimatei R. (fostă H.) M. E. suma de 400 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat conform chitanței de la fila 85 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, excepția inadmisibilității contestației în anulare.
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea H. E. – decedată – și continuată de moștenitorii H. D. – decedat – cu moștenitor H. S., H. G., din . nr.133A, jud. Suceava, H. A., din mun. Rădăuți ..16A, ., jud.Suceava, S. M., din mun. Rădăuți ., ., . și H. V., din ..1053, jud.Suceava, împotriva deciziei civile nr.33 din 13 ianuarie 2015 a Tribunalului Suceava (dosar nr._ ), intimați fiind H. S., R. (fostă H.) M. – E., ambele domiciliate în comuna M., . și H. G. – prin curator C. M., domiciliată în ., jud. Suceava.
Obligă contestatorii H. S., H. G., H. A., S. M. și H. V. să plătească intimatei R. (fostă H.) M. E. suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 08.12.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. S. D. D. C. D. I.
RED.S.A.
TEHNORED. I.C.D
9 EX. – 22.12.2015
. UN EX. CONTESTATORILOR (4)
- CÂTE UN EX. INTIMAȚILOR (3)
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 1525/2015. Tribunalul SUCEAVA | Legea 10/2001. Decizia nr. 1806/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
