Revendicare imobiliară. Decizia nr. 118/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 118/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 3285/86/2015
Dosar nr._ - revendicare imobiliară -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 118
Ședința publică din data de 15.09.2015
Președinte: S. A.
Judecător: C. L.
Judecător: M. G.
Grefier: V. C. – P.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea G. M. împotriva deciziei civile nr. 238/2015 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, intimată fiind T. G..
La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea G. M. asistată de avocat C. C., care depune la dosar împuternicire avocațială, și intimata T. G. asistată de avocat F. G., care depune la dosar împuternicire avocațială.
Procedura de citare cu părțile, este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, în cadrul căruia, învederează că la dosar a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru de către contestatoare în cuantum de 100 de lei, precum și întâmpinare depusă de intimata T. G., după care:
Instanța procedează la comunicarea întâmpinării apărătorului contestatoarei.
Instanța constată că, prin întâmpinare a fost invocată excepția tardivității formulării contestației în anulare.
Avocat F. G. arată că își susține această excepție, deoarece această cale extraordinară de atac a fost formulată peste termenul legal prevăzută de art. 319 Cod procedură civilă. Contestatoarea a luat cunoștință de decizia pe care a atacat-o din data de 17.04.2015, ori contestația în anulare a fost promovată la data de 17.06.2015, cu mult peste cele 15 zile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Avocat C. C., având cuvântul, în referire la excepția sus-menționată precizează că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului vechi de procedură. În atare situație, excepția invocată nu se regăsește și solicită respingerea acesteia.
Întrebați fiind de către instanță dacă s-a început executarea silită, avocat C. C. răspunde negativ, iar avocat F. G. precizează că s-a început executarea silită doar pentru cheltuieli.
Instanța respinge excepția tardivității formulării contestației, potrivit art. 319 alineat 2 Cod procedură civilă, Nu a fost începută executarea silită, iar potrivit alin. 2 art. 319 Cod procedură civilă, contestația în anulare poate fi formulată nu mai târziu de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii contestate. Hotărârea atacată a rămas irevocabilă la data de 17.04.2014, iar contestația a fost formulată la data de 17.06.2015, neputând fi reținută excepția invocată.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității contestației în anulare.
Avocat C. C. arată că își menține contestația în anulare astfel cum a fost formulată arătând că prin hotărârea atacată a dat o interpretare greșită a probelor care au fost administrate. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat F. G. arată că nu sunt date condițiile admisibilității contestației în anulare. Instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs, a reținut în mod corect faptul că, contestatoarea din prezenta cauză nu a făcut dovada amplasamentului terenului revendicat. La fila 151 dosar, pe planul întocmit de . nu se specifică regimul juridic al construcției de 36 mp, spunându-se că este construcție fără acte, când, de fapt, era construcția intimatei din prezenta cauză pentru care avea acte. Instanța de recurs a sesizat în mod corect că nu a făcut dovada terenului revendicat, drept pentru care a respins cererea. Cu cheltuieli de judecată.
În replică, avocat C. C. arată că, acele acte care au fost prezentate de contestatoare în fața instanței nu au fost desființate și amplasamentul terenului în discuție a fost corect individualizat.
Instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității contestației în anulare.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra excepției de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Rădăuți la data de 20 noiembrie 2012, reclamanta G. M. a chemat-o în judecată pe pârâta T. G., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate dobândirea unui drept de proprietate asupra unei bucătării și a unui șopron, edificate pe o suprafață de 3 ari, parte din p.f. nr._ din C.F. nr._ Vicovu de Sus, prin accesiune.
În motivare a arătat că este proprietara unei suprafețe de 1400 mp. identică cu p.f. nr._ din C.F. nr._ Vicovu de Sus, iar pe o parte a acestui imobil, aproximativ 3 ari, pârâta și-a edificat o bucătărie de vară și un șopron, motiv pentru care a solicitat o altă suprafață de teren la schimb, fără a ajunge la o înțelegere.
Reclamanta a mai arătat că a s-a adresat cu o plângere penală organelor de urmărire penală, ocazie cu care s-a constatat că pârâta ocupă suprafața de 2,7 ari cu aceste construcții și a încercat să intre în posesia autorizației de construcție, dar a fost refuzată de Primăria orașului Vicovu de Sus.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare (filele nr.17-18) prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât este proprietara construcțiilor moștenite de la părinții S. N. și Agafia. În anul 1983, în baza autorizației de construcție nr.119/26.10.1983 emisă de Consiliul popular Vicovu de Sus, tatăl pârâtei, pentru a da o mai bună utilitate gospodăriei a edificat alături de casa părintească o bucătărie de vară și un șopron, respectând întocmai planul de situație. După anul 1989 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru toate parcelele de teren, inclusiv pentru terenul aferent curți-construcții, fiind pus în posesie de Comisia de fond funciar, conform T.P. nr.17/06.1998.
Până în anul 2012 reclamanta nu a emis vreo pretenție la . care se află anexele gospodărești, iar în prezent pretinde că i se ocupă abuziv aproximativ 3 ari.
Reclamanta a solicitat, ca în urma analizării tuturor probelor să se constate că autorul său, în calitate de proprietar a edificat construcțiile, cu privire la care reclamanta nu are nici un drept, motiv pentru care să se respingă ca nefondată acțiunea.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare (fila nr.24) prin care a solicitat înlăturarea susținerilor pârâtei care nu au suport legal, întrucât autorizația de construcție nu reprezintă un act de proprietate, iar construcțiile sunt distincte de casa părintească a acesteia, edificată fără vreo formă legală, astfel că nu poate fi pusă în discuție buna-credință.
Pârâta, prin notele de la filele nr. 25 a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, reclamanta având deschisă calea acțiunii în revendicare.
Reclamanta și-a completat acțiunea prin înscrisul de la fila nr.26, cu un capăt de cerere având ca obiect revendicarea suprafeței de 3 ari teren, sens în care a achitat taxa judiciară de timbru.
La termenul din data de 06.02.2013, pârâta, prin apărătorul ales, a renunțat la invocarea excepției inadmisibilității, raportat la completarea acțiunii cu capătul de cerere având ca obiect revendicare și a precizat că nu dorește să formuleze o cerere reconvențională privind constatarea unui drept de proprietate al pârâtei.
Prin notele de ședință din data de 04.02.2014 pârâta a invocat excepția prematurității acțiunii având ca obiect accesiune imobiliară, excepție ce a fost respinsă la termenul din data de 05.03.2014.
Prin sentința civilă nr. 3650 din data de 18 decembrie 2014, Judecătoria Rădăuți a admis acțiunea, așa cum a fost modificată privind pe reclamanta G. M., pârâtă fiind T. G., a obligat pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie a reclamantei suprafața de 170 m.p. identificată prin pct.de contur 37-38-A-34 și suprafața de 63 m.p. identificată prin pct.de contur 61-B-C-D-41-42-43-65, conform raportului de expertiză judiciară întocmit de expertul U. O. - A., a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin accesiune imobiliară artificială asupra construcțiilor C3 din raportul de expertiză și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2817 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat ca obligarea pârâtei să-i predea în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 300 m.p. teren situat în intravilanul orașului Vicovu de Sus, identic cu parte din p.f. nr._ din C.F. nr._ Vicovu de Sus și constatarea dobândirii unui drept de proprietate, prin accesiune imobiliară, asupra construcțiilor edificate pe acest teren.
Instanța a reținut că pârâta a invocat dreptul său de proprietate asupra imobilelor, teren și construcții, în baza titlului de proprietate nr.2884/17.06.1998 eliberat pe numele autorilor său S. N. și Agafia. Din măsurătorile efectuate în teren s-a stabilit că pârâta ocupă în acest loc o suprafață de 2304 mp., față de suprafața de_ mp. înscrisă în Titlul de proprietate la rubricile B.1.2-1500 mp. teren intravilan arabil, B.3-500 mp. teren intravilan livezi și B.6-500 mp. teren intravilan curți-construcții, rezultând astfel o lipsă de 96 mp., fără a fi efectuate operațiuni în cartea funciară pe numele pârâtei.
Autorului reclamantei i s-a reconstituit drept de proprietate în baza titlului de proprietate nr.337/15.12.1994 emis pe numele B. C., iar ulterior a făcut obiectul actului de partaj voluntar autentificat sub nr.6531/04.12.1996 la B.N.P. C. Ș., fiind înscris în C.F. nr._ Vicovu de sus dreptul de proprietate al reclamantei G. M. pentru suprafața de 1400 mp., din care la măsurători au fost identificați 1166 mp., cu o lipsă de 234 mp. față de suprafața intabulată.
Din analiza anexelor grafice prezentate de expertul topo-cadastral a rezultat că terenul pârâtei are forma literei L, ocupând un front mai larg la drumul public ce delimitează ambele proprietăți pe latura sudică, existând o suprapunere de 233 mp. între terenurile părților, compusă din 170 mp., respectiv 63 mp., aflate în posesia pârâtei T. Guștenia.
Pe suprafața de 170 mp. s-a edificat o bucătărie de vară și o terasă, identificate C3 pe planurile anexate la raportul de expertiză, pentru care s-a eliberat autorizația nr.119/26.10.1983 de Consiliul Popular Vicovu de Sus.
Instanța, dar și expertul judiciar, au identificat și verificat documentațiile ce au stat la baza emiterii celor două titluri de proprietate prezentate de părți și emise după autorii acestora B. C., respectiv S. Agafia, fiind evidente diferențele dintre schițele de punere în posesie ale pârâtei, în formă dreptunghiulară și situația identificată la fața locului, unde terenul este în formă de L, ocupând mai mult front la stradă pe latura sudică.
Verificând documentația depusă pentru edificarea bucătăriei de vară (filele nr.112-114) s-a constatat că autorul pârâtei a indicat pe schițele de la filele 113-114, că acestea se vor edifica pe terenul său în formă dreptunghiulară, fără a se ocupa din terenul vecin și din frontul la stradă, construcțiile fiind lipite de cele deja existente și marcate cu X.
Instanța a constatat că între schița prezentată la eliberarea autorizației de construcție și situația prezentată în anexa nr.1 (fila nr.59) există diferențe semnificative și care contrazic flagrant susținerile pârâtei, singura construcție lipită de casa C1 și care corespunde autorizației fiind C2, iar anexele C3 și terasă au fost edificate pe un alt amplasament, respectiv în afara terenului indicat în cerere.
Instanța a constatat că terenul pârâtei nu respectă configurația terenului din schița de punere în posesie, aplicarea legilor fondului funciar fiind una defectuoasă în cazul său, prin indicarea unor suprafețe de teren, ce nu corespund cu parcelele existente, fapt ce explică minusul de 96 mp., dar și suprapunerea cu terenul reclamantei.
În mod legal, reconstituirea dreptului de proprietate pentru autorii părților ar fi trebuit să urmărească configurația veche a parcelelor și nu ocuparea actuală a acestora prin amplasarea unor construcții, configurație, care deși a fost indicată în schița de punere în posesie pentru autoarea pârâtei, nu corespunde cu situația reală din teren.
Instanța a apreciat că pârâta nu a dat dovadă de bună-credință, fiind evident că autorii săi nu au respectat autorizația de construcție nr.119/26.10.1983, prin mutarea amplasamentului pe terenul vecin, sens în care s-au verificat evidențele din Registrul agricol din perioada 1959-1962, când autorii săi figurau cu suprafața totală de 2000 mp., respectiv 300 mp. curți-construcții și 1700 mp. teren arabil, iar prin titlul de proprietate nr.2884/1998 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 2400 mp., cu un plus de 400 mp. ce nu a fost justificată.
În situația dată, prin aplicarea greșită a legilor fondului funciar, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru autorii pârâtei pentru o suprafață de 500 mp. teren curți-construcții, față de 300 mp. cu cât figurau în Registrul agricol, tocmai pentru a justifica ocuparea terenului învecinat, din punct de vedere al întinderii, dar pe verso s-a completat o schiță care să respecte vechiul amplasament în formă dreptunghiulară, fiind astfel modificată doar scriptic suprafața ocupată de curți-construcții, motiv pentru care doar reclamanta și-a putut înscrie dreptul de proprietate în Cartea Funciară.
În cadrul acțiunii în revendicare de drept comun, reclamantul trebuie să facă dovada existenței unui „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și aceasta obligă instanța la analiza existenței dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului și în caz afirmativ la compararea titlurilor opuse și prin respectarea principiului securității raporturilor juridice.
Având în vedere motivele expuse mai sus, dar și situația înscrisă în cartea Funciară pe numele reclamantei, instanța a dat eficiență titlului prezentat de reclamantă și a obligat pârâta să-i predea în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul constând în suprafața de 233 mp., așa cum a fost identificată de expertul U. O. A. prin anexa grafică nr.1 de la fila nr.59.
Deși, în mod tradițional s-a considerat că, proprietarul imobilului dobândește și dreptul de proprietate asupra extinderilor și îmbunătățirilor aduse bunului de către un terț, conform art.494 Cod civil, în literatura juridică s-a arătat că trebuie să se facă distincție între momentul nașterii dreptului de accesiune și momentul dobândirii dreptului de proprietate pur și simplu asupra lucrărilor de către proprietarul imobilului.
Dacă dreptul de accesiune se naște pe măsura încorporării materialelor în teren, dreptul de proprietate pur și simplu asupra lucrărilor este dobândit de proprietarul imobilului numai în momentul exercitării dreptului de accesiune.
Cât privește exercitarea dreptului de accesiune, actul unilateral de voință al proprietarului imobilului poate să îmbrace mai multe forme, una dintre acestea fiind introducerea unei acțiuni în evacuare, o notificare prin intermediul executorului judecătoresc sau o acțiune în revendicare.
În situația dată, reclamanta a formulat o acțiune în revendicare și prin raportare la probatoriul administrat, instanța nu a putut reține buna credință a constructorului, respectiv autorii pârâtei, care nu au respectat schița depusă la obținerea autorizației de construcție (unde anexele erau poziționate în prelungirea casei C1, fără a se preciza situația juridică a terenului chiar dacă acesta se afla în cadrul C.A.P. Vicovu de Sus), constatând în temeiul art.494 cod civil că reclamanta a dobândit prin accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra construcțiilor C3, așa cum au fost identificate prin anexa nr.1 la raportul de expertiză.
În temeiul art.274 C.proc.civ., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2817 lei reprezentând 1017 lei taxă judiciară de timbru și 1800 lei onorariu expert judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta prin care a solicitat, în conformitate cu prevederile art.304 "pct.9, coroborat cu art.304/1, respectiv art. 312 C.proc.civila anterior, admiterea acestuia, modificarea in totalitate a sentinței civile atacate, in sensul respingerii acțiunii,ca nefondata.
În motivare a arătat că în mod nelegal instanța de fond a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost modificata, motivat pe faptul ca ar exista niște diferențe între schița de punere in posesie (care care în mod logic nu avea cum să aibă vreo alta configurație decât una dreptunghiulara) si configurația in forma de L al terenului pe care expertul judiciar a identificat-o cu prilejul măsurătorilor efectuate la fata locului, încât în baza acestei susțineri a motivat ca prin noua configurație ea ar ocupa mai mult teren la drum decât i s-ar fi cuvenit, înspre latura estica.
De asemenea, in mod nelegal instanța de fond a susținut ca autorul ei nu ar fi respectat schița care a stat la baza autorizației de construcție care i-a fost eliberata in anul 1983, deși este de notorietate ca in perioada CA.P.-ului se permitea oricărui cetățean sa-si extindă construcțiile in așa fel încât sa realizeze o utilitate maxima pentru gospodăria sa.
Deși a solicitat in mod expres ca reclamanta sa facă dovada dreptului său de proprietate cu privire la terenul revendicat, mai exact sa prezinte o schița, un procesul verbal, din care sa se poată constata care este configurația terenului cu care aceasta ar fi fost pusa in posesie de către comisia de fond funciar, aceasta nu a binevoit sa prezinte un astfel de act, iar instanța de judecata din lipsa de rol activ nu i-a pus in vedere să prezinte un astfel de act, ci pur si simplu in momentul in care a procedat la compararea titlurilor de proprietate de care s-au prevalat părțile, a motivat ca față de evidentele registrului agricol din anii 1959-1962 unde autorul său figura înscris cu 20 ari, prin titlu de proprietate nr. 2884 din 17.06.1998 i s-ar fi reconstituit in mod nelegal o suprafața de 24 ari teren la locul litigiului, deci cu 400 mp teren mai mult.
Or, instanța de fond nu a luat in considerare împrejurarea ca in perioada CA.P.-ului anexele necesare unei bune funcționalități a unei gospodarii puteau fi extinse (in modul cel mai rezonabil) încât s-a ajuns ca gospodăria autorilor săi sa ocupe o suprafața mai mare decât cea alocata de către vechea orânduire potrivit unor norme impersonale, generale si abstracte.
Din schița de amplasament al construcțiilor care au fost autorizate in anul 1983, nu a rezultat in niciun caz ca terenul pe care urmau ca acestea sa fie edificate, ar fi fost proprietatea reclamantei sau al autorilor săi, pentru ca la acea data terenul era in proprietatea Statului R., iar autorul ei a plătit contravaloarea lotului ce i-a fost atribuit prin act de dare in plata, încât in niciun caz nu se poate vorbi de reaua credința a autorului său la data edificării construcțiilor.
Este normal ca schița de amplasament al construcțiilor sa poată avea o configurație in forma de litera L, tot atât de firesc este ca si schița terenului cu care pârâta a fost pusa in posesie sa aibă o configuratei dreptunghiulara, pentru ca punerile in posesie nu se fac după amprenta lăsata de clădiri pe terenul aferent, ci include si terenul eferent curții si construcțiilor.
Așa s-a explicat de ce pârâta a fost pusa in posesie cu o suprafața de 400 mp curți construcții in forma dreptunghiulara, deoarece restul terenului are destinația de curte, pentru accesul la casa de locuit si la anexele gospodărești.
Nici nu se poate pune in discuție vreo modificare esențiala a amplasamentelor construcțiilor fata de cele ce au fost edificate încă din anul 1983 (cum in mod nefondat a reținut instanța de fond), la fel cum nu se poate discuta nici despre o anume deviere al suprafeței de teren aferente acestor construcții,deviere prin care chipurile pârâta ar urmări sa ocupe in mod abuziv o parte din terenul reclamantei.
In mod greșit instanța de fond a reținut situația care ar fi existat la data înființării CA.P.-ului, adică acele evidente de la registrul agricol din anii 1959-1962, câta vreme in perioada ființării C.A.P-ului este de notorietate ca situația existenta in anul 1962 s-a modificat radical.
Instanța de fond care de fapt nici nu este specializata in fond funciar, in momentul deliberării atunci când a comparat titlurile de proprietate de care s-au prevalat părțile, nu a ținut seama nici de prevederile art. 23-24 din Legea nr.18/19.91, care stipulează fără echivoc ca proprietarii construcțiilor edificate in perioada C.A.P-ului devin si proprietarii terenurilor de sub respectivele construcții, încât in baza acestei grave erori a dat in mod nelegal preferința titlului de proprietate ce a fost emis in favoarea reclamantei (titlu care a fost întocmit fără o punere efectiva in posesie, ci in baza unor acte întocmite din birou).
S-a întrebat cum este posibil ca la acesta data sa se considere ca autorul său nu ar fi fost de buna credința in anul 1983 când a edificat anexele gospodărești pe un teren care la acea data aparținea C.A.P.-ului sau Statului R. si nicidecum autorilor reclamantei.
Instanța de fond nu a ținut seama nici de prevederile art.56 din Statutului CA.P.-urilor, potrivit căruia orice membru cooperator avea dreptul sa primească un lot in suprafața de 500 mp pentru a-și edifica propria gospodărie, ci a statuat in mod vădit partinic ca si cei 400 mp curți construcții ar excede evidentelor din registrul agricol deschis pe numele autorului său in anul 1959-1962.
F. de aceste considerente, a fost evident ca hotărârea primei instanțe este nelegala si netemeinica, ca aceasta constituie un precedent judiciar foarte periculos prin care se încălcă grav dreptul de proprietate garantat prin Constituție.
Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, urmând ca pârâta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat următoarele:
În susținerea motivelor de recurs s-a arătat faptul că reclamanta, deși i s-a solicitat acest lucru, nu a depus acte și nici nu și-a dovedit dreptul de proprietate cu privire la terenul revendicat. A fost o afirmație făcută cu rea credință, pentru că la f. 5 dosar există extrasul C.F..
Compararea titlurilor s-a făcut în mod corect de către instanța de judecată și s-a stabilit fără echivoc că pârâta ocupă fără drept o suprafață de teren din proprietatea sa, aspect evidențiat și în raportul de expertiză.
Mai mult de atât, a dovedit continuitatea transmiterii proprietății sale, care din punct de vedere cadastral provine de la bunica ei A. a Gh. C., conform actelor de stare civilă de la filele 71-74.
Legat de acea construcție edificată ilegal de pârâtă pe terenul proprietatea reclamantei, în cererea de recurs, pârâta a avutcu o altă variantă, decât cea susținută la instanța de fond, afirmând că în perioada C.A.P.- ului anumite anexe ar fi fost edificate sau extinse, fără ca până în această fază să se fi amintit acest lucru.
În realitate nu este vorba de nici o construcție ce ar fi fost edificată pe timpul C.A.P.- ului, pârâta uzând de acea autorizație din 1983, încercând să sugereze că acea construcție edificată în mod abuziv ar fi fost ridicată în acea perioadă, când de fapt a construit-o în mod abuziv după mult timp după anul 1989, continuând aceste construcții și în ziua de astăzi, drept dovadă că la dosar există acele înscrisuri ce demonstrează că pârâta a și fost sancționată (f.82, 100).
Așadar, încercarea pârâtei de a sugera o altă situație de fapt a fost neavenită și făcută cu rea intenție.
Să se admită prin absurd că acea construcție s-ar fi edificat pe baza acelei autorizații. Atunci, firesc s-ar naște întrebarea de ce pârâta nu a respectat perimetrul și documentația ce a stat la baza acelei autorizații, conform înscrisurilor de la f.20, 114, în care s-a individualizat perimetrul construcțiilor vechi și totodată care urma să fie amplasamentul construcțiilor noi ce ar fi trebuit edificate pe baza acelei autorizații, putându-se observa că acele construcții noi trebuiau să fie lipite de o construcție veche, în formă de „L".
Așadar, a arătat că nu se poate discuta că pârâta a edificat pe amplasamentul aprobat vreo construcție și nici nu se poate discuta de existența unei bune credințe a acesteia.
Pârâta, a mai lansat o nouă versiune pentru a justifica modul ilegal cum a construit, susținând că autorul ei ar fi plătit contravaloarea unui lot printr-un act de dare în plată. Este o chestiune absolut nou invocată în această fază, fără ca la instanța de fond aceasta să-și fi făcut vreo apărare în acest sens sau să fi depus acte.
Un alt argument care a contrazis susținerile pârâtei se regăsește în cuprinsul T.P.2884/98 (f.21) eliberat după autorul pârâtei, unde la rubrica curți-construcții apare doar suprafața de 500 mp., iar la unul din puncte reclamanta apare ca vecin. Prin urmare, dacă acea construcție este edificată de dinainte de 1989, cum a susținut pârâta, atunci cum se explică că pe titlul autorului său nu apare pârâta ca vecin. Mai mult de atât, procesul verbal de punere în posesie a terenului pârâtei prezintă o linie dreaptă pe linia unde se învecinează cu reclamanta, iar acei 500 mp. pe care trebuia să se construiască conform acelei autorizații, sunt în partea opusă terenului său. De altfel, la obiectivul nr.2 experta a precizat că terenul deținut de pârâta nu are aceeași configurație cu schița din procesul verbal de punere în posesie.
O altă chestiune invocată de pârâta a fost cea legată de nelegala constituire a completului ce a judecat acest dosar, susținându-se că fiind vorba de un fond funciar, instanța nu putea pronunța o astfel de hotărâre. Este o chestiune absolut greșită, pentru că instanța a fost investită clar cu o accesiune și o revendicare, iar faptul că s-au comparat titluri eliberate în condițiile Lg. 18/91, nu înseamnă că nu ar fi fost competentă.
Prin decizia civilă nr. 238 din data de 17 aprilie 2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Suceava, a admis recursul declarat de către pârâta T. G., împotriva sentinței civile nr. 3650 din data de 18 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimată fiind reclamanta G. M..
A modificat în totalitate sentința civilă nr. 3650/18.12.2014 a Judecătoriei Rădăuți, iar în rejudecare, a respins acțiunea, ca nefondată, a înlăturată dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă și a obligat reclamanta-intimată la plata către pârâta-recurentă a sumei de 1841 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din ambele etape procesuale.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Suceava a reținut următoarele:
Nu se poate reține lipsa specializării în materie de fond funciar pentru completul care a soluționat cauza, întrucât obiectul acesteia nu este fond funciar, ci revendicare și accesiune imobiliară.
Petitul prezentei cauze îl constituie revendicarea unei suprafețe de teren, ambele părți prezentând, ca dovezi ale dreptului de proprietate, titluri de proprietate emise conform legislației de fond funciar.
Acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor îndreptată împotriva posesorului neproprietar.
Cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească.
Deci, reclamantului îi revine, în primul rând, obligația de a-și dovedi dreptul de proprietate (ulterior pârâtul fiind chemat să propună contraprobe ale propriului drept de proprietate). Astfel, reclamantul trebuie să dovedească cert configurația terenului său, întrucât o acțiune în revendicare presupune, mai întâi, identificarea și măsurarea terenurilor părților. Apoi, se stabilește eventuala suprapunere, caz în care se compară drepturile părților, urmând a se da întâietate celui mai caracterizat.
În speță, ambele părți au prezentat titluri de proprietate emise conform legislației de fond funciar.
Un asemenea titlu trebuie să fie conform cu documentația prealabilă, inclusiv cu procesele-verbale de punere în posesie și schițele aferente punerii în posesie (potrivit art. 36 al. 1 din HG nr. 890/2005, în vigoare în prezent, prevederi legale ce se regăsesc și în regulamentele anterioare de aplicare a legislației de fond funciar, în vigoare la data emiterii titlurilor de proprietate în litigiu).
În speță, reclamanta a invocat titlul de proprietate nr. 337/1994, fără însă a exista schița la procesul verbal de punere în posesie aferent, pentru dovedirea configurației propriu-zise a terenului.
Acest lucru rezultă din raportul de expertiză topo efectuat în cauză (f. 54, judecătorie).
De altfel, prima instanță a pus în vedere, în mod expres, reclamantei, prin apărător, să depună schița aferentă procesului verbal de punere în posesie, care a stat la baza emiterii titlului său de proprietate (f. 130, judecătorie).
Comisia Locală de Fond Funciar Vicovu de Sus a depus procesul verbal de punere în posesie al reclamantei, care însă nu conține schița cu dimensiunile terenurilor (f. 133, judecătorie).
La fel, OCPI a înaintat același proces verbal de punere în posesie, arătând expres că este neînsoțit de schițe sau planuri (f. 140, judecătorie).
Aceeași precizare a fost făcută ulterior și de Comisia Locală de Fond Funciar Vicovu de Sus (f. 142, judecătorie).
Pârâta-recurentă a criticat expres aceste lipsuri în memoriul de recurs (fila 1, ultimul alineat).
Față de această împrejurare, s-a impus respingerea acțiunii de revendicare, ca nefondată. Nerezultând amplasamentul cert al terenului revendicat de reclamantă, nu s-a analizat și comparat drepturile părților, aceste aspecte fiind subsecvente și condiționate de identificarea certă a terenului revendicat. De altfel, pârâta a formulat o acțiune de fond funciar, pe această temă.
Recurenta a criticat și soluția dată cererii pentru accesiune asupra construcțiilor. Este vorba despre o cerere accesorie, astfel că nerezultând pentru reclamantă dreptul de proprietate asupra terenului revendicat, s-a impus respingerea cererii pentru accesiune, conform principiului ”accesoriul urmează soarta principalului” (”accesorium sequitur principale”).
În consecință, în baza art. 312 al. 1, 2, 3 din vechiul Cod de procedură civilă, tribunalul a admis recursul, a modificat sentința civilă nr. 3650/18.12.2014 a Judecătoriei Rădăuți, iar în rejudecare a respins acțiunea ca nefondată, a înlăturat dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă și a obligat reclamanta-intimată la plata către pârâta-recurentă a sumei de 1841 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru din recurs și onorarii avocațiale din primă instanță (f. 186) și din recurs (f. 16).
S-au avut în vedere prev. art. 274 al. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, reclamanta – intimată căzând în pretenții.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare reclamanta G. M., solicitând desființarea hotărârii atacate și rejudecarea recursului.
În motivare, în esență a arătat că, Tribunalul Suceava, prin decizia nr. 238/2015 a dat dovadă de o interpretare total greșită, având în vedere, că în motivare, aceasta a arătat că părțile au prezentat titluri de proprietate conform legislației de fond funciar. Ori, o astfel de chestiune reținută de instanța de recurs denotă faptul că nu s-a analizat materialul probator, unde se putea observa că proprietatea contestatoarei se întemeiază pe un extras C.F. și pe o documentație cadastrală, care, până la momentul actual nu a fost desființată.
Relativ la capătul de cerere privind accesiunea, aceasta a precizat că instanța de recurs a reținut o situație ilogică arătând că nu rezultă dreptul acesteia de proprietate supra terenului revendicat, ori, la fila 25 dosar există un extras C.F. ce prezintă o situație tabulară ce nu a fost desființată sau radiată.
În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
La termenul de astăzi, 15.09.2015, instanța a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare și a rămas în pronunțare pe aceasta.
Analizând excepția sus – menționată, Tribunalul constată:
Prin calea extraordinară de atac a contestației în anulare, contestatoarea G. M., în temeiul art. 318 Cod procedură civilă a înțeles să conteste decizia civilă nr. 238 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._ .
Tribunalul reține că, contestația în anulare specială, reglementată de art. 318, poate fi exercitată numai împotriva deciziilor date aspra recursului, cu precizarea că doctrina și practica în materie au statuat în mod constant, că acest text se referă la greșeli materiale cu caracter procedural, cum ar fi: respingerea unui recurs ca tardiv, deși din plicul depus la dosar, rezultă că recursul fusese depus la poștă înăuntrul termenului de declarare a căii de atac; când recursul a fost anulat ca netimbrat, deși la dosar exista recipisa de plată a taxei de timbru.
Rezultă așadar, că pentru verificarea acestor greșeli, nu este necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor.
În plus, trebuie de precizat că o astfel de greșeală trebuie să fie săvârșită de instanța de recurs și să fie în evidentă legătură cu aspectele de ordin formal ale judecății.
Ori, contestatoarea a arătat că, Tribunalul Suceava, prin decizia nr. 238/2015 a dat dovadă de o interpretare total greșită, având în vedere, că în motivare, aceasta a arătat că părțile au prezentat titluri de proprietate conform legislației de fond funciar. A mai precizat că o astfel de chestiune reținută de instanța de recurs denotă faptul că nu s-a analizat materialul probator, unde se putea observa că proprietatea contestatoarei se întemeiază pe un extras C.F. și pe o documentație cadastrală, care, până la momentul actual nu a fost desființată. De asemenea, a considerat nejustificat faptul că instanța de recurs a ignorat mențiunile raportului de expertiză prin care expertul a constat că din suprafața acesteia lipsesc 234 m.p. și totuși, s-a apreciat că nu se impune a fi admis capătul de cerere privind revendicarea. Relativ la capătul de cerere privind accesiunea, aceasta a precizat că instanța de recurs a reținut o situație ilogică arătând că nu rezultă dreptul acesteia de proprietate supra terenului revendicat, ori, la fila 25 dosar există un extras C.F. ce prezintă o situație tabulară ce nu a fost desființată sau radiată.
Așa fiind, contestatoarea, prin motivele contestației, invocă din nou, criticile aduse prin recursul formulat de el împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, aducând în discuție, aspecte ce țin de fondul pricinii și asupra cărora instanțele s-au pronunțat, în privința acestora existând autoritate de lucru judecat.
Se tinde spre o nouă rejudecare a raporturilor juridice litigioase deduse judecății, invocându-se prezumtive erori de judecată, fără o precizare concretă, clară, a motivelor prevăzute de lege pentru promovarea unei contestații în anulare.
Prin urmare, cum motivele invocate în susținerea contestației vizează erori de judecată și nu de procedură, în condițiile în care argumentele dezvoltate de contestator se circumscriu unui adevărat recurs la recurs, tribunalul reține că în speță nu sunt întrunite cumulativ, condițiile pentru admisibilitatea contestației în anulare, așa încât va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, ca parte căzută în pretenții, contestatoarea G. M. va fi obligată să plătească intimatei T. G. cheltuieli de judecată,conform dovezilor existente și întinderii lor, în sumă totală de 400 lei reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția inadmisibilității contestației în anulare, formulată de contestatoarea G. M., domiciliată în orașul Vicovu de Sus, .. 59, jud. Suceava, împotriva deciziei civile nr. 238/2015 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, intimată fiind T. G., domiciliată în orașul Vicovu de Sus, .. 7, jud. Suceava,.
Respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.
Obligă contestatorul să plătească intimatei suma de 400 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.09.2015.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
S. A. C. L. M. G. V. C. P.
Red. S.A.
Tehn. V.C.P.
2 ex/28.09.2015
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1030/2015.... | Anulare act. Decizia nr. 442/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
