Acţiune în constatare. Decizia nr. 271/2015. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 271/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 271/2015

Dosar nr._ Acțiune în constatare

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 271

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26 FEBRUARIE 2015

PREȘEDINTE: A. I. M.

JUDECĂTOR: V. O. D.

GREFIER: S. A.- M.

Pe rol, judecarea apelului declarat de către intervenientul S. I., împotriva încheierii de ședință din data de 6 martie 2014 și a apelului declarat de către reclamanta Ș. M., împotriva sentinței civile nr. 497 din data de 30 aprilie 2014, ambele pronunțate de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, intimați fiind pârâții Orașul Gura Humorului-prin primar, Ș. C., Z. E., N. F., P. I., P. T., B. A., C. E., M. I., F. A., F. R. a A. și I. F..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intervenientul apelant, avocat I. A., pentru reclamanta apelantă, pârâții intimați Ș. C., Z. E., N. F. și curatorul pârâților intimați M. I., F. A., F. R. a A. și I. F., avocat C. V., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Apărătorul reclamantei apelante depune la dosar dovada citării pârâților intimați M. I., F. A., F. R. a A. și I. F. într-un ziar de largă circulație și înfățișează instanței originalul titlului de proprietate emis pe numele lui M. I..

Curatorul pârâților intimați M. I., F. A., F. R. a A. și I. F. arată că i s-a prezenta originalul titlului de proprietate.

Instanța restituie apărătorului reclamantei apelante originalul titlului de proprietate emis pe numele lui M. I..

Intervenientul apelant arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantei apelante arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.

Pârâții intimați Ș. C., Z. E., N. F., luând pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.

Curatorul pârâților intimați M. I., F. A., F. R. a A. și I. F. arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.

Instanța, în baza art. 244 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, constată terminată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, potrivit disp. art. 392 din noul Cod de procedură civilă.

Apărătorul reclamantei apelante solicită admiterea apelului, modificarea sentinței civile atacate în sensul de a se constata faptul că suprafața de teren de 1988 mp identificată prin p.f. nr. 1CC în suprafață de 1138 mp și p.f. nr.2 A în suprafață de 850 mp din CF nr._,_,_,_,_ UTA Gura - Humorului face parte din suprafața totală de 7360 mp și a fost dobândită de către defunctul M. I. în baza titlului de proprietate nr._ de la Reforma Agrară, că defunctul P. C. a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1988 mp teren prin cumpărare de la M. I., că după decesul lui P. C. între moștenitorii cu vocație succesorală a intervenit un partaj voluntar, iar suprafața de mai sus a fost dobândită de către reclamanta apelantă, prin moștenire și partaj voluntar și faptul că pe acest teren aceasta a edificat împreună că fii săi construcțiile CI, C8, C4, C5, C6, C2, C7. Solicită intabularea dreptului de proprietate astfel obținut în mod succesiv, în modul arătat, cu precizarea că în cauză, prin probatoriul administrat, s-a făcut dovada susținerilor din acțiune, terenul face parte din suprafața totală dobândită și înscrisă în titlul de proprietate al lui M. I. de la reforma agrară, nu toate terenurile au trecut în proprietate statului, iar în cartea funciară sunt înscriși mai multe persoane de etnie germană.

Arată că P. C. a cumpărat terenul de la M. I. cu destinația de a fi dat ca zestre reclamantei apelante, aspect confirmat și de către martori, iar cu privire la cererea de intervenție formulată în cauză arată că aceasta a fost anulată ca netimbrată, motiv pentru care solicită respingerea apelului formulat de către intervenient, fără cheltuieli de judecată.

Intervenientul apelant solicită admiterea apelului său și respingerea apelului declarat de către reclamanta apelantă.

Apărătorul reclamantei apelante precizează că din actele depuse la dosar rezultă că intervenientul este intabulat cu terenul său, reclamanta apelantă deține plan de situație vizat și în mod clar aceasta nu a depășit limita de hotar.

Pârâții intimați Ș. C., Z. E., N. F., luând pe rând cuvântul, solicită admiterea apelului declarat de către reclamanta apelantă și respingerea apelului declarat de către intervenient.

Curatorul pârâților intimați M. I., F. A., F. R. a A. și I. F. solicită respingerea apelurilor ca nefondate și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică, cu precizarea că potrivit dispozițiilor Decretului nr. 144/1958 terenurile nu se puteau înstrăina numai prin acte de înstrăinare în formă autentică, la dosar nu există un astfel de înscris, iar martorii audiați în cauză știu de presupusa vânzare de la reclamanta apelantă sau de la terțe persoane.

În replică, apărătorul reclamantei apelante precizează că prin Decretele – Lege nr. 1/1989 și nr. 2/1989 au fost abrogate dispozițiile ce erau în vigoare înainte de Revoluție.

Instanța, în baza art. 394 din noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra apelurilor de față, constată:

P. cererea adresată Judecătoriei Gura Humorului și înregistrată sub nr._ din 10.10.2013, reclamanta S. M. a chemat în judecată pe pârâții Orașul Gura Humorului prin P., Ș. C., Z. E., N. F., P. I., P. T., B. A., C. E., M. I., F. A., F. R. a A., I. F., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța: - să se constate că suprafața de teren de 1988 mp identificată prin p.f. nr.1C în suprafață de 1138 mp și p.f. nr.2A în suprafață de 850 mp din CF nr._,_,_,_,_ UTA Gura Humorului face parte sin suprafața totală de 7360 mp și a fost dobândită de către defunctul M. I. în baza Titlului de proprietate nr._ de la reforma Agrară; - să se constate că defunctul P. C., decedat la data de 03.01.2001 a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 1998 mp identică prin p.f. nr.1CC în suprafață de 1138 mp și p.f. nr.2A în suprafață de 850 mp din CF nr._,_,_,_,_ UTA Gura Humorului, prin cumpărare de la proprietarul tabular, nemaipăstrându-se înscrisuri în acest sens; - să se constate că după decesul lui P. C., între moștenitorii cu vocație succesorală a intervenit un partaj voluntar iar suprafața de mai sus a fost dobândită de către reclamantă prin moștenire și partaj voluntar; - să se constate că pe acest teren a edificat construcțiile C1, C8 descrise în planul de situație edificate împreună cu soțul său, prin eforturi proprii, fără autorizație de construcție; - a solicitat intabularea dreptului astfel dobândit, în mod succesiv și apoi pe numele reclamantei.

În motivare s-a arătat că suprafața de teren de 1988 mp identificată prin p.f. nr.1 CC în suprafață de 1138 mp și p.f. nr.2A în suprafață de 850 mp din CF nr._,_,_,_,_ UTA Gura Humorului face parte din suprafața totală de 7360 mp și a fost dobândită de către defunctul M. I. în baza Titlului de Proprietate nr._ de la Reforma Agrară, că se află în orașul Gura Humorului și are ca vecini pe Doprneanu I., S. I., B. C. și șoseaua.

A mai arătat că această suprafață de teren a fost înstrăinată în urmă cu peste 60 de ani de către proprietarul tabular în baza unui înscris sub semnătură privată, înscris care nu s-a mai păstrat din cauza vechimii sale.

A menționat reclamanta că, încă din timpul vieții, defunctul P. C. a înzestrat-o cu acest teren la data căsătoriei, că pe acest teren a edificat construcțiile C1 și C(, că după decesul tatălui său, intervenit la data de 03.01.2001, situația de fapt nu s-a schimbat, iar între moștenitorii cu vocație succesorală a intervenit un partaj, iar în urma acestui partaj suprafața descrisă mai sus a revenit reclamantei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1166 C.civ., art. 1144 C.civ., art. 1397 C.civ.

P. cererea primită la data de 18.10.2013 reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților Ș. C., Z. E. și N. F.. De asemenea, prin aceeași cerere reclamanta a modificat și obiectul cererii de chemare în judecată prin formularea unor noi capete de cerere. Astfel, aceasta a solicitat să se constate că pe acest teren pârâtul Ș. C. a edificat în anul 1995 construcțiile C4, C5 și C6 descrise în planul de situație, edificate prin eforturi proprii fără autorizație de construcție; să se constate că pe acest teren pârâta Z. E. a edificat în anul 1995 construcțiile C2 și C7 descrise în planul de situație, prin eforturi proprii, fără autorizație de construcție și a solicitat intabularea dreptului de proprietate, în mod succesiv, apoi asupra terenului descris, pe numele reclamantei și asupra construcțiilor C1 și C8, iar pârâtul S. C. asupra construcțiilor C4,C5,C6, iar pârâta Z. E. asupra construcțiilor C2 și C7.

La data de 06.12.2013 numitul S. I. a formulat cerere de intervenție prin care a solicitat să se constate că a dobândit o proprietate asupra suprafeței de 1440 mp teren arabil situat în orașul Gura Humorului, ..10 unde are domiciliul; să se dispună să-i fie eliberat terenul pe care și-au construit un gard despărțitor din lemn pe o lungime de curca 100 m liniari și să se efectueze grănițuirea între ambele suprafețe.

În motivare a arătat că în data de 20.10.1986 a cumpărat de la Naharneac M. din cartierul Voroneț, suprafața de 1440 mp situat în oraș Gura Humorului, ..10, învecinat în lateral la vest cu Ș. C. actual și zarvă C. identic cu ./62, 1566/63 evidențiat în planul de situație din 06.09.2004. A mai arătat că acest teren pe care l-a cumpărat este în hotar cu Ș. C. și Z. C. și Ș. M. cu partea dintre ei dreaptă din stâlpul din drum și până în stâlpul din grădină învecinat cu B. C.. A menționat că de când a cumpărat acest teren l-a folosit în întregime și nu a fost stingherit de nimeni, dar în perioada anilor 2000-2010 Ș. C. a reconstruit un gard despărțitor încălcându-i hotarul, spunând că era beat și nu și-a dat seama și că atunci când se va degrada îl va face pe hotar adică din stâlp în stâlp fapt care nu s-a întâmplat, din contra a fost amenințat cu bătaia. A precizat că prin această cerere dorește să fie îndreptat gardul pe întreaga suprafață a grădinii.

P. cererea modificatoare primită la data de 13.12.2013 reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților P. I., P. T., B. A., C. E..

P. cererea primită la data de 19.02.2013 reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților M. I., F. A., F. R. și I. Frant.

P. încheierea din data de 06 martie 2014, având în vedere că taxa judiciară de timbru aferentă cererii de intervenție formulată de intervenientul S. I. nu a fost depusă în termenul acordat, precum și susținerile intervenientului în sensul că nici nu înțelege să o timbreze și dorește să o retragă instanța, potrivit art.200 alin.3 coroborat cu art.197 Cod pr.civilă, a dispus anularea cererii de intervenție formulată de intervenientul S. I..

P. aceeași încheiere s-a dispus citarea prin publicitate a pârâților M. I., F. A., F. R. și I. Frant.

La termenul din data de 06 martie 2014, la solicitarea instanței de a da lămuriri referitoare la calificarea acțiunii formulate, apărătoarea reclamantei a arătat că punctul 2 al cererii de chemare în judecată reprezintă o acțiune în constatare, temeiul în drept fiind art. 111 din fostul C.p.civ., arătând că a solicitat să se constate o vânzare-cumpărare intervenită între anii 1967-1968, între defunctul P. C. și proprietarul tabular M. I..

P. sentința civilă nr. 497 din data de 30 aprilie 2014, Judecătoria Gura Humorului a respins toate capetele de cerere, formulate în cauza având ca obiect „acțiune în constatare, moștenire și partaj voluntar, edificare construcții” de reclamanta S. M., în contradictoriu cu pârâții Orașul Gura Humorului prin P., Ș. C., Z. E., N. F., P. I., P. T., B. A., C. E., M. I., F. A., F. R. a A., I. F., intervenient fiind S. I., ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Pentru a se constata intervenită în cauză transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1988 m2, identificat în cererea de chemare în judecată, între anii 1967-1968, de la pârâtul M. I. către defunctul P. C. este necesar a se constata întrunirea condițiilor de fond și de formă ale actului juridic invocat la momentul la care s-a precizat că s-ar fi încheiat acesta. Verificând existența întrunirii condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea existenței și valabilității actului juridic invocat, instanța a apreciat că acestea nu au fost întrunite.

Astfel, referitor la condițiile de fond instanța a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada calității de proprietar a vânzătorului, respectiv a pârâtului M. I. asupra terenului în suprafață de 1988 m2 identificată prin p.f. nr. 1 CC în suprafață de 1138 m2 și p.f. nr. 2 A în suprafață de 850 m2 din CF nr._,_,_,_,_ UTA Gura Humorului, formate, potrivit planului de amplasament depus la filele 4-7 din parte a parcelelor nr. 1567/1 din CF. nr._ provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 1498 a ., nr. 1566/2 din CF. nr._ provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 703 a ., nr. 1566/3 din CF. nr._ provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 782 a ., nr. 1566/4 din CF. nr._ provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 1255 a .. Mai mult, parcelele indicate au ca proprietari tabulari potrivit extraselor CF anexate Statul Român și pârâții F. A., F. R. și I. Frant. Nu s-a făcut nici dovada că respectivele parcele ar fi cuprinse în suprafața de 7360 m2 dobândită de pârâtul M. I. în baza titlului de proprietate nr._.

Martorii audiați nu au putut preciza prețul pretinsei vânzări.

Sub aspect formal instanța a avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 11 din decretul nr. 144 din 1958, aflat în vigoare la data la care s-a susținut că s-ar fi încheiat actul juridic invocat înstrăinarea sau împărțeala, prin acte între vii, a terenurilor cu sau fără construcții, proprietate particulară, de pe teritoriul orașelor, se va putea face numai cu autorizația prealabilă dată, în condițiunile prezentului Decret, de către comitetele executive ale sfaturilor populare. La același art. 11 din decretul nr. 144 din 1958 se mai precizează că actele de înstrăinare a terenurilor de mai sus se va face numai în forma autentică, iar înstrăinările terenurilor prevăzute în acest articol făcute fără respectarea cerințelor prezentului Decret, sunt nule de drept. Reclamanta nu a făcut dovada deținerii unui înscris autentic care să constate vânzarea-cumpărarea terenului situat în intravilanul orașului Gura Humorului, ., nr. 12, care face obiectul cauzei.

În consecință, față de considerentele mai sus indicate instanța a dispus respingerea primelor 2 capete de cerere.

Referitor la solicitarea reclamanților de a se constata dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul în suprafață de 1988 m2, intravilanul orașului Gura Humorului, ., nr. 12, care face obiectul cauzei, indicate în planul de situație anexat la dosarul cauzei, instanța a avut în vedere că din interpretarea art. 494 C.civ. rezultă că constructorul pe terenul altuia nu are decât dreptul de a fi despăgubit și de a folosi construcția până când proprietarul terenului va invoca accesiunea. Având în vedere că instanța a respins capătul de cerere referitor la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1988 m2, situat în intravilanul orașului Gura Humorului, ., nr. 12, precum și dispozițiile art. 494 din C.civ. anterior, mai sus invocate, instanța a respins și acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Instanța a respins și celelalte capete de cerere, referitoare la constatarea partajului voluntar și intabularea dreptului de proprietate, întrucât sunt accesorii capetelor de cerere pe care instanța le-a respins ca neîntemeiate.

Împotriva încheierii de ședință din data de 6 martie 2014 a formulat apel intervenientul S. I., întrucât nu este de acord cu construirea casei lui Z. C. și Ș. C. pe terenul lui fără să aibă o autorizație de construcție și avizul pompierilor, deoarece nu au lăsat conform legii 1 metru de la hotar, între case fiind o distanță de 85 cm.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței civile atacate în totalitate și în rejudecare admiterea acțiunii, așa după cum a fost formulată și precizată.

În motivare a arătat următoarele:

In fapt, prin cererea de chemare în judecată a solicitat în contradictoriu cu pârâții.

- să se constate faptul că suprafața de teren de 1988 mp identificată prin p.f. nr. 1CC în suprafață de 1138 mp și p.f. nr. 2 A în suprafață de 850 mp din CF nr._,_,_,_,_ UTA Gura - Humorului face parte din suprafața totală de 7360 mp și a fost dobândită de către defunctul M. I. în baza Titlului de proprietate nr._ de la Reforma Agrară.

- să se constate faptul că defunctul P. C. decedat la data de 03.01.2001 a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren în suprafață de 1988 mp identificată prin p.f nr. 1CC în suprafață de 1138 mp și p.f. nr. 2A în suprafață de 850 mp din CF_,_,_,_,_ UTA Gura - Humorului, prin cumpărare de la proprietarul tabular nemaipăstrându-se înscrisuri în acest sens.

- să se constate faptul că după decesul lui P. C. între moștenitorii cu vocație succesorală a intervenit un partaj voluntar, iar suprafața de mai sus a fost dobândită de către reclamantă, prin moștenire și partaj voluntar.

- să se constate faptul că pe acest teren a edificat construcțiile CI, C8 descrise în planul de situație, edificate împreună cu soțul său, prin eforturi proprii fără autorizație de construcție.

De asemenea, așa cum a arătat în precizări, a solicitat:

- să se constate faptul că pe acest teren pârâtul Ș. C. a edificat construcțiile C4, C5 și C6 descrise în planul de situație, edificate prin eforturi proprii fără autorizație de construcție, construcții edificate în anul 1995.

- să se constate faptul că pe acest teren pârâta Z. E. a edificat construcțiile C2, C 7 descrise în planul de situație edificate prin eforturi proprii fără autorizație de construcție, construcții edificate în anul 1995.

A solicitat întabularea dreptului astfel obținut în mod succesiv, în modul arătat mai sus, asupra terenului și apoi pe numele reclamantei, iar asupra construcțiilor a solicitat întabularea dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate prin eforturi proprii fără autorizație de construcție asupra C1 și C8 pe numele ei, pentru construcțiile C4, C5 și C6 pe numele pârâtului Ș. C. și pentru construcțiile C2 și C.7 pe numele parcei Z. E..

A apreciat că în baza materialului probator administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse, cât și depoziția martorilor, și-a dovedit pe deplin susținerile din acțiune.

Astfel, suprafața de teren de 1988 mp identificată prin p.f. nr. 1CC în suprafață de 1138 mp și p.f. nr.2A în suprafață de 850 mp din CF nr._,_,_,_,_ UTA Gura-Humorului face parte din suprafața totală de 7360 mp și a fost dobândită de către defunctul M. I. în baza Titlului de proprietate nr._ de la Reforma Agrară.

Acest teren se află în orașul Gura - Humorului și are ca vecini pe D. I., S. I., B. C. și șoseaua.

Această suprafață de teren a fost înstrăinată în urmă cu peste 60 de ani de către proprietarul tabular tatălui său în baza unui înscris de mână, înscris care nu s-a mai păstrat din cauza vechimii sale.

Încă din timpul vieții defunctul P. C. a înzestrat-o cu acest teren de la data căsătoriei. Pe acest teren a edificat construcțiile C1 și C8., iar copiii săi au edificat și ei în aceeași curte construcțiile C4, C5 și C6, fiul Ș. C., iar fiica saa Z. E. a edificat construcțiile C2,C7.

După decesul tatălui său care a survenit la data de 03.01.2001, situația de fapt nu s-a schimbat, iar între moștenitorii cu vocație succesorală a intervenit un partaj, iar în urma acestui partaj suprafața descrisă mai sus a revenit reclamantei.

Toți pârâții audiați în fața instanței au fost de acord cu acțiunea formulată de ea și nu au ridicat nici unul niciun fel de pretenție asupra imobilelor cu care a solicitat întabularea sa și a pârâților, respectiv fiii ei.

Instanța de fond în mod injust și incorect a apreciat faptul că nu a făcut dovada calității de proprietar al vânzătorului și că în baza dispozițiilor art.11 din decretul nr. 144/1958 aflat în vigoare la data vânzării înstrăinările sau împărțelile între vii a terenurilor cu sau fără construcții, proprietate particulară de pe teritoriul orașelor se va face numai cu autorizația prealabilă datai în condițiile decretului mai sus amintit de către comitetele executive ale sfaturilor populare, întrucât aceste dispoziții au fost abrogată prin Decretul Lege nr. 1/1989 și Decretul Lege nr.2/1989.

Instanța de fond în mod eronat a reținut aceste aspecte, întrucât cu privire la practica judiciară neunitarii în zonele cu regim de Carte Funciară Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. IV din 16 ianuarie 2003 a tranșat această chestiune, statuând următoarele: „în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea legilor nr.58/1974 și nr.59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul Lege nr. 1/1989 și Decretul Lege nr.2/1989, posesorii acestor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.

Pentru înscrierile făcute în perioada comunistă, sau pentru eficiența dată de către instanța de fond pentru unele legi și decrete din acea perioadă, a crezut că s-ar ajunge la ultraactivitatea legii vechi și deci la înlăturarea principiului aplicării imediate a legii civile noi. Când se abrogă o lege, ea este înlăturată cu tot cortegiul sau de consecințe, apreciate ca negative pentru societate de către noua lege. Astfel abrogarea ar fi pur formală de vreme ce s-ar aplica jurisprudența - o lege abrogată expres.

Anterior anului 1989 proprietatea socialistă a avut un caracter exclusiv public, însă astăzi se reportează la prevederile legal din legislația de după anul 1989.

De asemenea, instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ în soluționarea cauzei, întrucât a solicitat să se solicite de la Serviciul de Stare civilă al Orașului Gura - Humorului un extras din actul de deces al defunctului M. I., întrucât aceste documente în baza Legii 244 se eliberează numai la solicitarea instanței.

De asemenea, pe lângă faptul că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ în soluționarea cauzei, prin hotărârea dată i-a încălcat drepturile constituționale garantate, respectiv dreptul de proprietate potrivit art.480 din Constituție coroborat cu art.1 din protocolul I al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Față de cele arătate mai sus, a apreciat faptul că sentința civilă atacată este netemeinică și nelegală.

La data de 17 septembrie 2014, intervenientul a depus la dosar precizări prin care a arătat că înțelege să formuleze apel împotriva încheierii din data de 6 martie 2014 (f. 26).

Reclamanta a formulat întâmpinare la apelul declarat de către intervenient prin care a arătat că cererea de apel formulata de către intervenient este inadmisibilă, potrivit art.62 alin. 2 NCPCIV, aceasta poate fi făcută în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond.

Conform alin. 3 NCPCIV din același articol intervenția principală se poate face și în instanța de apel numai cu acordul expres al părților, ori în atare situație acesta nu are acceptul lor, nici al reclamantei și nici al copiilor ei sau al fraților ei.

Mai mult decât atât, acesta a formulat cererea de intervenție la instanța de fond, cerere la care a renunțat și nu a plătit taxa judiciară de timbru, astfel această cerere a fost anulată ca fiind netimbrată.

Este inadmisibil a se formula apel la această cerere și de asemenea nici nu se poate formula o nouă cerere potrivit articolelor invocate mai sus.

Astfel, cu privire la apelul formulat la cererea de intervenție a intervenientului S. I., acesta urmează a fi respins ca fiind inadmisibil, întrucât cererea a fost anulată ca fiind netimbrată. P. încheierea de la termenul din data de 06.03.2014 s-a dispus anularea cererii de intervenție ca fiind netimbrată și pe cale de consecință s-a scos de pe citativ numitul S. I..

Pe fondul cauzei, a arătat faptul că acesta este întabulat cu terenul său sens în care nu-și justifică interesul în prezenta cerere întrucât, așa după cum a rezultat din planul de situație, reclamanta nu ocupă nici o suprafață de teren prin suprapunere ca fiind a intervenientului.

Pârâta N. F. a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu și asupra construcțiilor edificate de aceasta împreună cu soțul ei și de asemenea, este de acord cu întabularea nepoților ei, respectiv pârâții Z. E. și Ș. C., care sunt fiii reclamantei, asupra construcțiilor edificate de intervenit între reclamantă și ei, frații.

A mai arătat că, cu privire la apelul formulat la cererea de intervenție, acesta urmează a fi respins fiind inadmisibil, întrucât cererea de intervenție a fost anulată ca fiind netimbrată. prin încheierea de la termenul din data de 06.03.2014, s-a dispus anularea cererii de intervenție ca fiind netimbrată și pe cale de consecință s-a scos de pe citativ numitul S. I..

Astfel acesta nu mai are nici o calitate în dosarul mai sus menționat, iar pe fondul cauzei este reținut este faptul că acesta este intabulat cu terenul său sens în care nu-și justifică interesul în prezenta cerere întrucât așa după cum a rezultat din planul de situație reclamanta nu ocupă nici o suprafață de teren prin suprapunere ca fiind a intervenientului.

Pârâții P. T., Bohian A., C. E., P. I., au formulat întâmpinări prin care au reiterat aceleași motive ca și reclamanta și pârâta N. F. (f. 68-72).

Pârâții Ș. C. și Z. E., prezenți la dezbateri, au solicitat admiterea apelului declarat de către reclamanta apelantă și respingerea apelului declarat de către intervenient.

Curatorul pârâților intimați M. I., F. A., F. R. a A. și I. F., prezent la dezbateri, a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică.

Examinând apelul reclamantei, conform art. 479 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor si lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței si a criticilor invocate, tribunalul reține următoarele:

P. prezenta acțiune s-a solicitat a se constata dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, prin vânzare cumpărare de la pârâtul M. I. în anii 1967-1968, de către defunctul P. C.. De asemenea, s-au formulat cereri subsidiare, cu privire la transmiterea ulterioară a dreptului de proprietate.

S-a formulat deci, o acțiune în constatare, ceea ce semnifică faptul că dreptul de proprietate este preexistent, există deja în patrimoniul autorului invocat, urmând ca acesta să fie doar constatat. De reținut că nu s-a formulat o acțiune în realizare (cum sunt de exemplu, cea pentru uzucapiune, solicitarea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, etc.).

Temeiul de drept al cererii în constatare pentru capătul doi al acțiunii a fost clar lămurit la termenul de judecata din 6 martie 2014 (f. 108 verso, judecătorie), facondu-se vorbire de art. 111 din vechiul Cod de procedură civilă.

Față de acest petit, în mod corect, prima instanță a reținut că este necesar a se constata întrunirea condițiilor de fond și de forma ale actului juridic invocat la momentul la care se arată că acesta s-ar fi încheiat.

Prima instanță a reținut că la momentul în care ar fi avut loc respectiva vânzare-cumpărare, potrivit art. 11 din Decretul 144/1958 înstrăinarea sau împărțeala, prin acte între vii, a terenurilor cu sau fără construcții, proprietate particulară, de pe teritoriul orașelor, se va putea face numai cu autorizația prealabilă dată, în condițiunile prezentului Decret, de către comitetele executive ale sfaturilor populare. La același art. 11 din decretul nr. 144 din 1958 se mai precizează că actele de înstrăinare a terenurilor de mai sus se va face numai în forma autentică, iar înstrăinările terenurilor prevăzute în acest articol făcute fără respectarea cerințelor prezentului Decret, sînt nule de drept. Reclamanta nu a făcut dovada deținerii unui înscris autentic care să constate vânzarea-cumpărarea terenului situat în intravilanul orașului Gura Humorului, ., nr. 12, care face obiectul cauzei.

Chiar apelanta arată ca s-a încheiat doar un act sub semnătură privată între vânzător și cumpărător, tatăl său, înscris, de altfel, pierdut. Acesta nu ar fi avut aptitudinea de a translata dreptul de proprietate, față de prevederile legale arătate mai sus. Deci, dobândirea dreptului de proprietate de către autorul apelantei nu poate fi constatată.

Nu toți pârâții au fost de acord cu acțiunea, ci doar cei cărora le profită constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către autorul invocat.

Într-adevăr, dispozițiile legale arătate mai sus au fost ulterior abrogate, ceea ce nu înseamnă că în timpul în care erau în vigoare, inclusiv la data invocată pentru presupusa vânzare-cumpărare, nu și-au produs efectele. Abrogarea produce efecte de la data intervenirii acesteia, nu retroactiv, pentru respectarea regulilor de aplicare în timp a legii. Într-adevăr, dispozițiile legale abrogate nu mai produc efecte în prezent, însă, în cauză, se solicită a se constata că a intervenit vânzarea-cumpărarea terenului în litigiu in 1967-1968, deci trebuie să ne raportăm la dispozițiile legale în vigoare la acea dată, cum corect a procedat prima instanță.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de apelantă, nu se aplică în cauză, întrucât aceasta privește uzucapiunea, altul fiind petitul acțiunii (a se vedea temeiul de drept al acțiunii).

Sarcina probei revine părților, nu se poate pretinde instanței să o producă, atât timp cât nu s-au dovedit impedimente cu privire la procurarea respectivului înscris, în speță, certificatul de deces al lui M. I.. Mai ales că rezultă că acesta nu este decedat (f. 107, judecătorie) conform evidențelor Primăriei Gura Humorului, Serviciul Public de Evidență a Persoanelor.

De altfel, acest înscris nu privește fondul cauzei.

Nu se poate deci reține încălcarea rolului activ de către prima instanță, nici încălcarea dreptului de proprietate, reclamanta apelantă nefăcând dovada dobândirii acestuia. Cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o probeze.

Celelalte capete de cerere sunt accesorii, privesc situația construcțiilor de pe respectivul teren, partajul voluntar al acestor imobile și întabularea acestora. Corect au fost respinse, accesoriul urmând soarta principalului („accesorium sequitur principale”).

În consecință, în baza art. 480 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, se impune respingerea acestui apel, ca nefondat.

Ajutorul public judiciar, de care a beneficiat aceasta rămâne în sarcina statului, față de soluția pronunțată.

Examinând apelul intervenientului, conform art. 479 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor încheierii și a criticilor invocate, tribunalul reține următoarele:

Cererea de intervenție a fost corect anulată, ca netimbrată, văzând că acesta nu a făcut dovada achitării ei, așa cum a arătat personal în fața instanței (f. 108, judecătorie).

De altfel, acesta a arătat că retrage cererea de intervenție (f. 72, judecătorie).

Nu pot fi reținute apărările de fond, văzând ca este dată excepția netimbrării, care face de prisos cercetarea fondului cauzei, fiind prioritară.

În consecință, în baza art. 480 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, se va respinge acest apel, ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de către intervenientul S. I., domiciliat în Gura Humorului, ., nr. 10, jud. Suceava, împotriva încheierii de ședință din data de 6 martie 2014 și de către reclamanta Ș. M., domiciliată în Gura Humorului, . G., nr. 12, jud. Suceava și la av. I. A. – F., ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 497 din data de 30 aprilie 2014, ambele pronunțate de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, intimați fiind pârâții Orașul Gura Humorului-prin primar, Ș. C., Z. E., domiciliați în Gura Humorului, . G., nr. 12, jud. Suceava, N. F., domiciliată în Gura Humorului, ., nr. 19, jud. Suceava, P. I., domiciliat în Gura Humorului, ., jud. Suceava, P. T., domiciliat în Gura Humorului, ., nr. 19, jud. Suceava, B. A., domiciliată în Gura Humorului, .. 2, ., ., C. E., domiciliată în Suceava, .. 22, ., ., F. A., F. R. a A. și I. F. – prin afișare șa ușa instanței și prin curator av. C. V. – Baroul Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din data de 26 februarie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

A. I. M. V. O. D. S. A.-M.

Red. A.I.M.

Judecător fond Șalar A. I.

Tehnored. S.A.M.

17 ex./16.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 271/2015. Tribunalul SUCEAVA