Anulare act. Hotărâre din 23-11-2012, Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2016

Hotărâre pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 23-11-2012 în dosarul nr. 2338/2012

Dosar nr._ -constatare nulitate absolută-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 2338

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2012

Președinte: S. A.

Judecător: V. E. L.

Judecător: C. L.

Grefier: R. M.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta Struguț (I.) C. prin avocat T. O., împotriva sentinței civile nr. 1959 din data de 20 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni (dosar nr._ ), pârâți-intimați fiind I. V., I. A., S. G., S. L. și S.C.,,C. D.” SRL C. L..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat T. O. pentru reclamanta-recurentă, avocat A. L. pentru pârâții-intimați I. V. și I. A. și avocat C. B. pentru pârâții-intimați S. G. și S. L., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătoarea reclamantei-recurente depune la dosar extras de pe portalul instanțelor privind dosarul nr._ /a2 al Tribunalului Suceava, dosar în care s-a admis cererea de reexaminare și s-a dispus acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii recurentei de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 655,5 lei aferentă prezentului recurs.

Instanța constată că prin Încheierea din ședința camerei de consiliu nr. 385 din 22 noiembrie 2012 s-a admis cererea de reexaminare formulată de recurentă și s-a dispus acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii acesteia de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 655,5 lei aferentă prezentului recurs.

Apărătoarea reclamantei-recurente invocă lipsa de procedură cu pârâta-intimată . C. L., având în vedere că procedura de citare cu aceasta s-a făcut prin afișare și totodată nu a fost citată prin administratorul acesteia, conform ultimului certificat constatator din 11 mai 2011.

Avocat C. B. pentru pârâții-intimați S. G. și S. L. consideră îndeplinită procedura de citare cu pârâta intimată S.C.,,C. D.”S.R.L. C. L., arătând totodată că numai partea interesată poate invoca acest lucru.

Avocat A. L. pentru pârâții-intimați I. V. și I. A. arată că lasă la aprecierea instanței lipsa de procedură invocată în cauză.

Verificând dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la f. 27, tribunalul constată îndeplinită procedura de citare cu pârâta-intimată S.C.,,C. D.”SRL C. L. la termenul de astăzi în conformitate cu dispozițiile art. 92¹ Cod pr. civilă în care se arată că ,,Comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum și al asociațiilor sau societăților care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora”.

Apărătorii părților, fiind întrebați, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză, excepții de invocat și probe de solicitat.

Având în vedere că în cauză nu mai sunt invocate alte excepții, formulate alte cereri și probe de administrat, instanța declară cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul recursului.

Apărătoarea reclamantei-recurente a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu cheltuieli de judecată. Arată faptul că instanța de fond în mod greșit a respins cererea de probe depusă la dosar fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare, că în mod greșit a reținut instanța de fond că nu ar fi încălcate prevederile art. 35 alin.2 din Codul familiei, motivând că imobilul nu a fost niciodată în patrimoniul comun al părților și că, în mod greșit a reținut instanța că nu ar fi vorba de fraudă, nefiind o operațiune speculativă. În subsidiar, cum contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu rea credință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și anularea contractului de vânzare-cumpărare cu repunerea părților în situația anterioară.

Avocat A. L. pentru pârâții-intimați I. V. și I. A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Arată că, față de dispozițiile art. 312 pct. 5 și 7 Cod procedură civilă nu se impune casarea cu trimitere a cauzei, iar pe fondul cauzei arată că imobilul în litigiu nu a fost niciodată în patrimoniul soților I. ca să facă obiectul partajului între aceștia, ci doar un bun în patrimoniul S.C. C. D. S.R.L. al cărui asociat unic și administrator a fost I. C. M..

Avocat C. B. pentru pârâții-intimați S. G. și S. L. a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. Arată că părțile puteau împărți doar activele societății, nu și bunurile, că vânzarea s-a făcut la un preț de piață și nu unul simulat.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, constată:

P. cererea adresată Judecătoriei Fălticeni la data de 1 octombrie 2010 și înregistrată sub nr._, reclamanta Struguț (I.) C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții S.C. „C. D.” S.R.L. C. L., I. V. și S. G., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2953 din 2 decembrie 2009 de BNP A. A. încheiat între primii doi pârâți în frauda sa, contract ce are ca obiect vânzarea-cumpărarea suprafeței de 1100 m.p. teren curți construcții situat în intravilanul satului C. L., ..Suceava compus din . de 422 m.p. și . de 678 m.p. între vecinii DN 2E, parcela cadastrală_, M. B. și A. M., cu nr. Cadastral_ înscrisă în CF nr._ a .; constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1420 din 8 iunie 2010 de BNP A. M. încheiat între I. V. și S. G., contract ce are ca obiect revânzarea suprafeței de 1100 m.p. teren curți construcții situat în intravilanul satului C. L., ..Suceava compus din . de 422 m.p. și . de 678 m.p. între vecinii DN 2E, parcela cadastrală_, M. Brandușa și A. M., cu nr. Cadastral_, înscrisă în CF nr._ a .; repunerea părților în situația anterioară; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul I. C. M., iar prin sentința nr. 1643 din 2 septembrie 2010 a Judecătoriei Fălticeni, căsătoria a fost declarată desfăcută; că, în timpul căsătoriei a obținut mai multe bunuri, printre aceste bunuri fiind și imobilul - teren, curți construcții în suprafață de 1100 m.p. situat în intravilanul satului C. L., ..Suceava, compus din . de 422 m.p. și . de 678 m.p. între vecinii DN 2E, parcela cadastrală_,M. B. și A. M., cu nr. Cadastral_, înscrisă în CF nr._ a ., așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2706 din 23 octombrie 2009 de BNP A. A..

Întrucât între ea și fostul soț sunt probleme legate de împărțirea bunurilor, pe care le vor soluționa pe calea unui partaj, acesta cu rea credință a înțeles să vândă imobilul anterior menționat secund pârâtului, tatăl său, în cauză fiind încălcate prevederile art.35 alin.2 din Codul familiei, prim-pârâtul neavând acordul său pentru o astfel de vânzare și nefiind nici aplicabilă prezumția mandatului tacit reciproc.

Pe de alta parte, chiar dacă prim pârâtul era asociat unic, acest lucru nu înseamnă că bunurile societății erau proprii și nu comune.

Atât timp cât societatea comercială la care prim pârâtul are calitatea de asociat unic a fost înființată în timpul căsătoriei, cu fonduri bănești comune, toate bunurile deținute de această societate reprezintă bunuri mobile comune, conform art. 30 Codul familiei, fiind dobândite în timpul căsătoriei, chiar dacă ea nu mai avea calitatea de asociat.

De altfel, faptul că încearcă să sustragă o . bunuri de la masa bunurilor comune rezultă din însăși contractul de vânzare, cumpărător fiind tatăl administratorului societății pârâte.

Pe de alta parte, în cauză au fost încălcate și prevederile art. 948 cod civil potrivit acestui text de lege, vânzarea-cumpărarea terenului altuia în cunoștință de cauză, reprezintă o operațiune speculativă, are o cauză ilicită și este nulă absolut, astfel că actul încheiat de vânzător în frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului, nu poate produce nici un efect juridic.

Or, pârâtul I. V. avea cunoștință de faptul că terenul în suprafață de 600 m.p, situat în intravilanul mun.Falticeni, . pe care a ridicat și casa este bun comun. De asemenea, secund pârâtul avea cunoștință și de toate problemele de ordin legal apărute între ei.

Nu în ultimul rând consideră că actul a fost încheiat cu complicitatea notarului, având în vedere faptul că notarul A. A. și cu pârâtul I. C. sunt împreună, urmând a se căsători, fiind împreună și la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate o solicită.

Față de cele arătate solicită să se dispună constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2953 din 2 decembrie 2009 de BNP A. A. încheiat între primii doi pârâți în frauda sa, contract ce are ca obiect vânzarea cumpărarea suprafeței de 1100 m.p. teren curți construcții situat în intravilanul satului C. L., ..Suceava, compus din . de 422 m.p. și . de 678 m.p. între vecinii DN 2E, parcela cadastrală_, M. B. și A. M., cu nr. Cadastral_, înscrisă în CF nr._ a ., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1420 din 8 iunie 2010 de BNP A. M. încheiat între I. V. și S. G. contract ce are ca obiect revânzarea suprafeței de 1100 m.p. teren curți construcții situat în intravilanul satului C. L., ..Suceava, compus din . de 422 m.p. și . de 678 m.p. între vecinii DN 2E, parcela cadastrală_, M. B. și A. M., cu nr. Cadastral_, înscrisă în CF nr._ a ., repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 35 din Codul familiei, art.948 Cod civil.

P. întâmpinarea depusă la dosar, pârâții I. V. și I. C. M. au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Au arătat că reclamanta l-a indicat în mod greșit pe I. C. M. ca fiind încă administratorul societății S.C. C. D. S.R.L., nedepunând diligențele necesare pentru a verifica, la momentul introducerii acțiunii sale, care sunt ultimele înregistrări și mențiuni ale societății la Oficiul Registrului Comerțului din Suceava La acest moment, I. C. M. nu mai este asociat și nici administrator al S.C. C. D. S.R.L și vor depune înscrisuri la dosar care să limpezească această situație, pentru ca acesta nu mai poate fi chemat în judecată ca reprezentant legal al societății S.C. C. D. S.R.L.

Ambele contracte indicate de reclamantă în acțiune sunt legale și încheiate cu respectarea legislației în vigoare de la momentul semnării și autentificării acestora, neexistând nici un motiv de a se pronunța nulitatea absolută a acestora.

Este adevărat însă că la momentul semnării actului de vânzare-cumpărare nr. 2953/02.12.2009 ce face obiectul dosarului, I. C. M. era asociat unic și administrator al S.C. C. D. S.R.L.

Reclamanta face în cadrul acțiunii sale o confuzie gravă între calitatea de persoana fizică și de fost soț a lui I. C. M. și calitatea acestuia de reprezentant legal al persoanei juridice S.C. C. D. S.R.L la momentul vânzării celor 1.100 m.p. din patrimoniul societății. Cele două entități juridice nu sunt identice, persoana fizică este diferită de reprezentantul legal al unei persoane juridice și sunt guvernate de reglementări juridice total diferite.

Toată argumentația faptică și juridică a reclamantei din acțiune este construită pe ideea eronată că fostul soț, I. C. M., ar fi vândut ca persoană fizică cei 1.100 m.p. teren din patrimoniul societății și nu a înțeles că vânzarea terenului a fost făcută de o persoană juridică, S.C. C. D. S.R.L, al cărei reprezentant legal era la acel moment doar I. C. M. ca unic asociat și administrator. Toate dispozițiile legale invocate de reclamantă din Codul Familiei și Codul Civil nu se circumscriu acestei spețe, pentru că nu vizează un bun comun al foștilor soți iar I. C. M. nu a semnat contractul ca persoană fizică ci ca unic reprezentant al unei persoane juridice și nu trebuia să ceară consimțământul fostei soții.

B. comun poate fi eventual, dacă se probează aceasta, doar părțile sociale deținute de asociatul unic în cadrul societății, dacă ar fi fost înființate cu fonduri bănești comune dar nicidecum bunurile societății aflate în patrimoniul acesteia, așa cum este și cazul celor 1.100. Terenul care a făcut obiectul contractului era în patrimoniul societății și nu făcea parte din capitalul social al acesteia.

I. C. M. ca asociat unic și administrator al S.C. C. D. S.R.L, putea să dispună de toate bunurile societății fără să ceară consimțământul fostei soții Struguț C., care nu avea nici o calitate în cadrul societății indicate mai sus.

În lumina celor prezentate mai sus consideră că vânzarea a fost legală și că nu a vizat un bun comun al foștilor soți I., ci doar un bun din patrimoniul persoanei juridice, S.C. C. D. S.R.L., al cărei asociat unic și administrator a fost doar I. C. M., societate față de care reclamanta nu are nici o calitate juridică de administrare sau reprezentare.

Reclamanta a mai indicat ca motiv al acțiunii sale faptul că terenul a fost cumpărat de I. V., care este tatăl lui I. C. M.. Nu exista nici o interdicție ca o persoană juridică să nu poată vinde un bun aflat în patrimoniul societății unei persoane fizice care are legături de rudenie cu reprezentantul legal al societății. I. V. nu a cumpărat terenul de la fiul său, ci de la societatea la care unic asociat și administrator era fiul său.

Reclamanta invocă ideea de fraudă, dar unde este frauda la un contract de vânzare-cumpărare la care o parte, S.C. C. D. S.R.L, putea să vândă ceva din patrimoniul societății prin reprezentantul legal I. C. M., unei alte părți, I. V., care putea să cumpere și nu avea nici o interdicție, contract față de care o persoană fără nici o legătură juridică, reclamanta, care nu avea nici o putere decizională sau de administrare se plânge că a fost fraudată. Prevederile art. 948 din Codul civil nu se pot circumscrie prezentei spețe deduse judecății pentru toate motivele de fapt și de drept invocate mai sus.

Referirile defăimătoare ale reclamantei la adresa notarului public, care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare, nu sunt făcute cu conotație juridică ci doar cu conotație emoțională, atât timp cât notarul în cauză nu a făcut decât să autentifice o operațiune juridică după ce a verificat în prealabil legalitatea acesteia, respectiv dacă bunul este grevat de sarcini, dacă vânzătorul poate să vândă și dacă cumpărătorul poate să cumpere. Oricare alt notar ar fi putut să autentifice această operațiune licită de vânzare-cumpărare, neexistând nici un motiv pentru care s-ar fi eliberat o încheiere de respingere a actului notarial.

Cu privire la cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare indicat de reclamantă în acțiunea sa, el vizează o vânzare a cumpărătorului din primul contract, I. V., către S. G. a aceleași suprafețe de 1.100 m.p. care au aparținut persoanei juridice S.C. C. D. S.R.L. Noul proprietar, I. V., care este tatăl lui I. C. M. și fostul socru al reclamantei, putea să vândă oricui suprafața de 1.100 m.p. pe care a cumpărat-o în mod legal de la S.C. C. D. S.R.L. La cerința expresă a noului cumpărător, S. G., contractul de vânzare-cumpărare nr. 1420/08.2010 a fost autentificat la un alt notar, respectiv la BNP A. M. din Fălticeni.

Notarul A. M. verificând legalitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2953/02.12.2009, prin care a cumpărat terenul I. V. de la S.C. C. D. S.R.L. și constatând că acesta este legal, a consființit să autentifice contractul de vânzare-cumpărare nr. 1420 din 08.06.2010 prin care I. V. vindea, aceeași suprafață de teren de 1.100 m.p., către cumpărătorul S. G..

Față de toate argumentele de fapt și de drept invocate mai sus, au solicitat instanței să respingă acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.

În drept, au invocat dispozițiile art. 115-118 din Codul de procedură civilă.

Pentru dovedirea celor afirmate în întâmpinare au solicitat admiterea probei cu înscrisuri.

Și pârâtul S. G. a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

În primul rând a solicitat ca reclamanta să precizeze în ce calitate a formulat această cerere. În acțiunea introductivă arată că terenul ce formează obiectul contractelor de vânzare-cumpărare atacate ar fi fost în proprietatea comună a soților și ca atare era necesar acordul reclamantei la încheierea contractului. Consideră că pentru soluționarea corectă a cauzei trebuie mai întâi stabilit dacă reclamanta înțelege să conteste contractele de vânzare-cumpărare în calitate de persoană fizică sau de reprezentant al societății comerciale vânzătoare. Din actele depuse la dosar reiese cu evidență că terenul înstrăinat era inițial în patrimoniul ., care avea ca unic asociat și administrator pe I. C.. Întrucât redactarea acțiunii este neclară, din motivele de fapt invocate nu se înțelege dacă reclamanta consideră că părțile sociale ale societății comerciale vânzătoare erau în patrimoniul comun al soților și din această perspectivă apreciază că la încheierea contractului ar fi fost necesar și acordul ei sau dacă aceasta considera că în patrimoniul soților exista însuși dreptul de proprietate asupra terenului. Este necesară lămurirea acestui aspect întrucât, în ipoteza în care reclamanta a acționat în calitate de coproprietar al părților sociale ale societății comerciale, acțiunea este de natură comercială și, în consecință în speță, reclamanta trebuie să facă dovada îndeplinirii procedurii concilierii directe prevăzută de art. 7201 din C. proc. civ.

În ipoteza în care a acționat în calitate de persoană fizică consideră că pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni este necesar a se proba frauda părților la încheierea contractelor. Concret, reclamanta trebuie să dovedească împrejurarea că toate părțile din cele două contracte au acționat cu intenția frauduloasă de a diminua patrimoniul comun al foștilor soți și fiind în cunoștință despre împrejurarea că este necesar și acordul reclamantei. Solicită a se observa că bunul cumpărat este bun comun al soților (S. G. și S. L.). Soția sa nu a fost chemată în judecată pentru opozabilitatea hotărârii. Solicită a se pune în vedere reclamantei să precizeze dacă înțelege să se judece în contradictoriu și cu soția lui sau păstrează același cadru procesual.

Asupra fondului cauzei în speța de față și prima vânzare și cea de a doua sunt contracte cu titlu oneros în care în schimbul terenului înstrăinat s-a achitat un preț întrucât există contraprestație nu se poate vorbi de fraudă întrucât patrimoniul foștilor soți nu a fost diminuat în continuare reclamanta poate solicita partea care i se cuvine din patrimoniul societății comerciale în care, deși I. C. era unic asociat, se poate interpreta că părțile sociale sunt bunuri comune ale soților și deci pot face obiectul unei cereri de partaj.

Cu atât mai mult în ce îl privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1420/8.07.2010 de BNP M. A. și S. A. nu are caracter fraudulos. El este un terț de bună credință care a încheiat valabil un contract de vânzare-cumpărare cu I. V. și A. prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în schimbul unui preț (20.000 lei). Nu a știut că reclamanta și I. C. sunt în divorț și nici nu l-ar fi interesat această chestiune atâta vreme cât a cumpărat de la persoane fizice care la rândul lor dobândiseră dreptul de proprietate asupra terenului de la societatea comercială unde unic asociat și administrator era I. C..

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu cunoștea că actele de dobândire a bunului vândut erau contestate de către reclamantă. Validitatea acestora a fost analizată atât de către el, în calitate de cumpărător, cât și de către notarul public instrumentator pe baza datelor existente în momentul vânzării. Atâta vreme cât modul de dobândire a bunului constă în contractul de vânzare-cumpărare dintre societatea comercială și I. V. și A. în condițiile în care reclamanta nu aduseseră la cunoștința terților (prin vreuna din modalitățile prevăzute de lege) vreo procedură judiciară de contestare a primului contract de vânzare-cumpărare a considerat că bunul este liber de sarcini și că modul de dobândire al bunului este clar și neechivoc și că nu există vreun motiv justificat care să afecteze validitatea modului de dobândire inițial. Ca urmare, fiind de bună credință și având încredere deplină în procedura vânzării îndeplinită de către un reprezentant al statului (notarul public) și având și avizul de legalitate dat de acesta în momentul autentificării contractului, a consimțit, în calitate de vânzător, la încheierea contractului, executând în consecință obligația ce-i revenea, respectiv plata prețului. Solicită a se observa că vânzarea s-a făcut pe un preț real, care a fost plătit efectiv. Reclamanta și-a întemeiat cererea pe „nulitatea actului juridic pentru cauză ilicită". Cauza actului juridic este acel element al actului juridic civil care constă în scopul urmărit la încheierea unui asemenea act. Potrivit art. 967 C civ.: „Convenția este valabilă cu toate că cauza nu este expresă. Cauza este prezumată până la dovada contrarie." Solicită a se observa că scopul urmărit la încheierea contractului a fost unul licit și anume, așa cum a arătat anterior, a speculat o oportunitate a pieței imobiliare în vederea dobândirii în patrimoniul său al dreptului de proprietate asupra unui bun imobil (causa remota), că nu a cunoscut și că nu avea de unde să cunoască existența unor cauze de nulitate a contractului și, nu în ultimul rând că nu a vrut să prejudicieze pe nimeni, ci a urmărit exclusiv realizarea interesului său patrimonial. Apreciază din cele expuse, că nu este dat motivul de nulitate invocat de reclamantă, că actul juridic în litigiu este valabil și că îndeplinește toate condițiile de valabilitate cerute de art. 948 C civ.

P. răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat că este adevărat că în prezent I. C. M. nu mai este administratorul actual al societății, însă având în vedere că la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare era administrator, în mod corect l-a indicat pe acesta. Nu face o confuzie gravă între calitatea de persoană fizică și de fostă soție a lui I. C. M. și calitatea acestuia de administrator al .. Așa cum a arătat și prin acțiune, atât timp cât societatea comercială la care prim pârâtul are calitatea de asociat unic a fost înființată în timpul căsătoriei, cu fonduri bănești comune, toate bunurile deținute de această societate reprezintă bunuri mobile comune, conform art.30 C.fam, fiind dobândite în timpul căsătoriei, chiar dacă ea nu mai avea calitatea de asociat. Acest articol prezumă caracterul de bun comun al tuturor bunurilor dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, bunurile exceptate de la această comunitate fiind expres și limitativ prevăzute de art. 31 C.fam., iar printre acestea nu se regăsesc bunurile avute de unul dintre soți de la firma al cărei asociat unic este ( a se vedea decizia nr.210 din 5 februarie 2007 a CA. Bucuresti, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie). A mai arătat că în timpul căsătoriei a avut înființate două societăți, respectiv ., care în prezent este în faliment datorită manoperelor fostului său soț și ., despre care arată că . a fost înființată de ea la data de 4.07.2006, iar la data de 16.05.2007 l-a cooptat ca asociat pe pârâtul I. C. M., care s-a retras la data de 20 noiembrie 2008, ea devenind asociat unic iar S.C. C. D. S.R.L. a fost înființată pe 3.04.2008 tot de ea, iar la data de 20 noiembrie 2008 s-a retras din societate și a devenit asociat unic pârâtul I. C. M.. Or, atât timp cât societățile comerciale au fost înființate doar de ea, ulterior fiind cooptat pârâtul în ambele, la data la care atât ea, cât și pârâtul aveau calitatea de asociați unici a fost înființată în timpul căsătoriei, toate bunurile deținute de aceste societăți reprezintă bunuri imobile/mobile comune, conform art.30 C.fam, fiind dobândite în timpul căsătoriei, chiar dacă ea nu mai avea calitatea de asociat.

Acest articol prezumă caracterul de bun comun al tuturor bunurilor dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, bunurile exceptate de la această comunitate fiind expres și limitativ prevăzute de art.31 C.fam., iar printre acestea nu se regăsesc bunurile avute de unul dintre soți de la firma al cărei asociat unic este ( a se vedea decizia nr.210 din 5 februarie 2007 a CA. Bucuresti, Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si de familie). Cât privește faptul că nu ar exista frauda la lege, solicită a se observa că această fraudă este pe deplin dovedită prin încheierea succesivă a două contracte de vânzare-cumpărare în frauda sa, unul dintre contracte fiind făcut între S.C. C. D. și tatăl administratorului societății, I. V., sens în care cu atât mai mult este dovedită frauda.

În completarea probatoriului înțelege să solicite relații la DGFP-Administrația Finanțelor Publice dacă s-a plătit impozit pentru banii încasați de S.C. C. D. S.R.L. ca urmare a încasării prețului de la I. V. urmare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2953 din 2 decembrie 2009 de BNP A. A., dovada achitării prețului de către I. V., în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2953 din 2 decembrie 2009 de BNP A. A., cât și a încasării de către S.C. C. D. S.R.L. (trebuind să existe documente contabile în acest sens); dovada încasării prețului de către I. V. ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1420 din 8 iunie 2010 de BNP A. M..

P. precizările ulterioare depuse de reclamantă la dosar arată că solicită citarea ., cu sediul în satul C. L., nr. 363, .. Suceava, înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, prin administrator D. L. V., domiciliat în mun.Suceava, .. 23, .. 2, jud. Suceava.

În ceea ce privește calitatea în care a formulat acțiunea, aceasta a fost formulată în calitate de persoană fizică, în acest sens existând pe rolul Judecătoriei Fălticeni dosarul nr. 574 /227/2011 ce are ca obiect partaj bunuri comune, cu termen de judecata la 6 iunie 2011.

În ceea ce privește introducerea în cauză a soțiilor pârâților I. V. și S. G., solicită introducerea acestora în cauză, acestea urmând a fi citate, respectiv: I. A., domiciliată în mun. Falticeni, Aleea Nucului, ., . și S. L., domiciliată în ..Suceava.

Cât privește faptul că nu ar fi date prevederile art. 948 Cod civil și că cele două contracte de vânzare-cumpărare ar fi perfect valabile, fiind încheiate cu bună credință, aceste susțineri nu pot fi reținute motivat de următoarele aspecte:

Astfel, I. V., în calitate de tată al lui I. C. M. avea cunoștință de problemele legale dintre ea și fostul soț, precum și de faptul că terenul ce formează obiectul contractelor de vânzare cumpărare a căror nulitate o solicită este bun comun;

Cât privește prima vânzare, cea între . și I. V., aceasta a fost făcută doar în mod fictiv, fără a fi plătit sau încasat vreun preț, aspect ce poate fi dovedit în momentul în care se vor prezenta actele contabile prin care . face dovada înregistrării banilor în contabilitate și a plății impozitului.

Astfel, în cauză fără putință de tăgadă au fost încălcate prevederile art. 948 Cod civil. Potrivit acestui text de lege, vânzarea-cumpărarea terenului altuia în cunoștință de cauză, reprezintă o operațiune speculativă, are o cauză ilicită și este nulă absolut astfel că actul încheiat de vânzător în frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului, nu poate produce nici un efect juridic.

Cât privește a doua vânzare, cea dintre I. V. și I. A./ S. G. și S. L., și aceasta e nulă absolut, atât vânzătorii, cât și cumpărătorii având cunoștințe că se vinde terenul care este și proprietatea sa, în frauda sa, pârâții S. G. și soția acestuia cunoscându-o și în . problemele dintre ea și fostul soț.

Cât privește că scopul ar fi fost unul licit, nici acest aspect nu poate fi reținut, scopul fiind unul ilicit, respectiv acela de a scoate fraudulos bunul din masa bunurilor comune, atât vânzătorii, cât și cumpărătorii cunoscând faptul că bunul îi aparține și ei.

În completarea probelor a depus la dosar alte înscrisuri și a solicitat relații de la birourile notariale care au autentificat contractele ce fac obiectul litigiului în sensul atașării documentației ce a stat la baza întocmirii lor.

P. sentința civilă nr. 1959 din data de 20 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni s-a respins acțiunea ca nefondată, reclamanta fiind obligată să plătească pârâților I. V. și I. A. suma de 800 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

P. contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2706/23.10.2009 de Societatea Civila Profesională Notari Publici Asociați D. N. A. Falticeni și R. A. A. Falticeni, S.C. C. D. S.R.L. Falticeni, reprezentată la acea dată de I. C. M., cumpără de la numiții V. M. și V. V. o suprafață de 1100 mp teren curți construcții și arabil intravilan .>

La scurt timp de la achiziționarea acestui imobil, mai exact la data de 2 decembrie 2009, S.C. C. D. S.R.L. vinde către pârâții I. V. și A., acest imobil, fiind astfel încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de același birou notarial sub nr. 2953/2009. Ulterior, la 8 octombrie 2010, cumpărătorii I. V. și A. vând pârâților S. G. și L., imobilul descris mai sus, fiind întocmit contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1420/8.096.2010 de BNP Asociați M. A. și S. A.. Susține reclamanta că aceste contracte sunt lovite de nulitate absolută ca urmare a încălcării în primul rând a dispozițiilor art. 35 alin. 2 din Cod familiei deoarece imobilul ce a făcut obiectul vânzării era bun comun, prim-pârâtul neavând acordul său la înstrăinare. S-a arătat că aceste susțineri nu pot fi primite de instanță, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 35 alin. 2 Cod familiei, întrucât acel imobil în suprafață de 1100 mp, descris mai sus, nu a fost niciodată în patrimoniul comun al reclamantei cu fostul ei soț, I. C. M., administrator al S.C. C. D. S.R.L. la data întocmirii actelor de vânzare cumpărare ci a intrat în patrimoniul acestei societăți, persoană juridică, cu patrimoniu propriu, astfel că la data înstrăinării imobilului respectiv nu era nevoie ca asociatul unic al . să aibă consimțământul reclamantei la înstrăinare. Este adevărat că în practica judiciară s-a apreciat că atât timp cât unul dintre soți are calitatea de asociat unic la o societate comercială înființată în timpul căsătoriei cu fonduri bănești comune, părțile sociale ale acestei societăți reprezintă bunuri mobile comune însă acest fapt nu împiedică efectuarea de tranzacții imobiliare de către societatea respectivă fără acordul soțului asociatului acesteia, în legislația actuală neexistând o asemenea interdicție.

Invocă apoi reclamanta faptul că această vânzare reprezintă o operațiune speculativă, având o cauză ilicită, fiind încheiată în frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea cumpărătorului I. V., și care cunoștea că terenul în suprafață de 600 mp situat în Falticeni, pe care au edificat o casă, este bun comun.

Nici aceasta susținere nu a fost primită de instanță, reclamanta făcând confuzie între . a făcut obiectul înstrăinărilor din contractele a căror nulitate o solicită, respectiv de 1100 mp situată în localitatea C. L. și o alta de 600 mp situat în Fălticeni, care ar constitui bunul lor comun, dar care însă nu poate fi supusă analizei în prezenta cauză cât timp nu a făcut obiect al înstrăinărilor din contractele sus menționate.

Pe de altă parte, cauza reprezintă obiectivul urmărit la încheierea actului juridic, în structura acestuia fiind cuprinse ca element de bază scopul imediat urmărit.

În cazul contractelor sinalagmatice, scopul imediat îl reprezintă prefigurarea de către fiecare parte a contraprestației.

De observat în cauza de față S.C. C. D. S.R.L. a achiziționat în luna octombrie 2009 imobilul mai sus prezentat pentru care a plătit un preț stabilit de părțile contractante de 3000 lei, la scurt timp înstrăinând același imobil la același preț.

Astfel, nu poate fi considerată această vânzare ca fiind o operațiune speculativă cât timp patrimoniul societății nu a fost afectat, suma învestită inițial pentru cumpărarea imobilului respectiv fiind aceeași cu cea obținută prin revânzare.

Apoi, trebuie observat și faptul că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare dintre S.C. C. D. SRL și pârâții I. V. și A., căsătoria dintre reclamantă și administratorul societății nu era desfăcută prin divorț, acest fapt petrecându-se mult mai târziu la data de 2 septembrie 2010, așa cum reiese din sentința civilă nr. 1643/2010 a Judecătoriei Fălticeni, astfel că părțile contractante din contractul de vânzare cumpărare nr. 2953/2 decembrie 2009 nu pot fi suspectate de rea credință în sensul că scopul urmărit prin încheierea acestei convenții ar fi acela de diminuarea patrimoniului comun al soților.

În ceea ce privește cea de a doua vânzare, înfăptuită prin contractul autentificat sub nr. 1420/8.06.2010 reclamanta susține că și aceasta a fost înfăptuită în frauda sa, atât vânzătorii cât și cumpărătorii cunoscând litigiile dintre reclamantă și fostul ei soț.

Or, așa cum s-a reținut mai sus, la data încheierii și a acestui contract respectiv luna iunie 2010, căsătoria reclamantei cu fostul administrator al . era încă în ființă, iar dacă între aceștia ar fi existat anumite litigii, în special cu privire la imobilul în discuție, acest fapt ar fi trebuit notat în cartea funciară pentru a fi opozabil și terților.

Cum din extrasele de carte funciară atașate la dosar și în baza cărora s-au efectuat acele înstrăinări nu rezultă că reclamanta ar fi notat existenta unor litigii asupra imobilului ce a făcut obiectul înstrăinării, buna credință a cumpărătorilor se prezumă.

Conform art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâții I. V. și A. iar în temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile de judecată avansate de stat, constând în acordarea ajutorului public judiciar în favoarea reclamantei sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 2622 lei, au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs în data de 18 noiembrie 2011, reclamanta Struguț (I.) C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs depuse la fila 3-7 dosar a arătat următoarele:

În primul rând, consideră că instanța de fond în mod greșit a respins cererea ei de probe, fiindu-i încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, sens în care se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei instanței de fond pentru administrarea probelor.

Pe de altă parte este evident că instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 129 alin.5 Cod proc. civ. ce prevede prin conținutul său că: instanța trebuie să-și exercite rolul activ - judecătorii fiind datori să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, ei vor da părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor. ( Decizia nr. 1850/23.05.2000 a Î.C.C.J.)

De altfel, practica instanței supreme a menționat în soluțiile adoptate, în repetate rânduri că judecătorii prin soluționarea unei cereri, trebuie să cuprindă în hotărârea pronunțată motivele de fapt și de drept care le-au format convingerea.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă, și să nu se rezume numai la o înșiruire de fapte și susțineri ale părților, probele ce au fost administrate, s-au cele care nu au fost admise, motivând în fapt și de drept pentru ce unele au fost reținute, iar altele înlăturate, întrucât doar așa se poate aplica un control judiciar eficient ( Deciziile nr. 723/01.03.2000 ; 2922/19.10.2000; 2562/27.09.2000 ; 2079/09.06.2000 ale Î.C.C.J. ). ,Neîndeplinirea obligației instanței de a soluționa fiecare dintre capetele de cerere cu care a fost astfel sesizată nu poate fi acoperită prin faptul că s-a respins în tot acțiunea reclamantei, întrucât motivele pentru care a fost adoptată această soluție au privit în exclusivitate temeinicia cererii……., fără nici o referire la legalitatea și temeinicia actelor contestate”.

Această modalitate de soluționare a cauzei echivalează cu o necercetare a fondului acesteia, în întregul său și atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.5 C.proc.Civ, dată fiind eludarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil. " (Decizia nr. 4454 din 20 noiembrie 2007 – Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal ).

În mod greșit, instanța de fond a reținut că nu ar fi încălcate prevederile art. 35 alin.2 din Codul familiei, motivând că imobilul nu a fost niciodată în patrimoniul comun al ei cu fostul soț, I. C., însă nu arată că părțile sociale sunt bun comun și nu mai pot fi evaluate la justa valoare, date fiind vânzările făcute pe sume mici în frauda sa.

Arată recurenta că vânzările s-au făcut în felul următor:

I. V., în calitate de tată al lui I. C. M. avea cunoștință de probleme legale dintre ea și fostul soț, precum și de faptul că terenul ce formează obiectul contractelor de vânzare cumpărare a căror nulitate o solicită este bunul societății, iar părțile sociale sunt bun comun, în acest sens existând pe rolul Judecătoriei Fălticeni dosarul nr._ ce are ca obiect partaj bunuri comune.

- cât privește prima vânzare, cea între . și I. V., aceasta a fost făcută doar în mod fictiv, fără a fi plătit sau încasat vreun preț, aspect ce putea fi dovedit în momentul în care s-ar fi prezentat actele contabile prin care S.C. C. D. S.R.L. făcea dovada înregistrării banilor în contabilitate și a plății impozitului.

- cât privește a doua vânzare, cea dintre I. V. și I. A./ S. G. și S. L., și aceasta e nulă absolut, fiind făcută în frauda ei, atât vânzătorii, cât și cumpărătorii având cunoștiință că terenul care se vinde este proprietatea societății, că sunt litigii între ea și fostul soț, pârâții S. G. și soția acestuia cunoscând-o și în . problemele dintre ea și fostul soț.

În mod greșit a reținut instanța că nu ar fi vorba de fraudă, nefiind o operațiune speculativă, arătând totodată că face o confuzie. Cât privește confuzia, inițial s-a greșit in acțiune, fiind trecută în motivare referire la ..p. teren, ce face obiectul dosarului nr._ aflat în prezent pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat ca urmare a strămutării, însă a arătat că a fost vorba de eroare, nu de o confuzie.

Cât privește încălcarea prevederilor art. 948 Cod civil, fără doar și poate a dovedit pe deplin încălcarea acestor prevederi.

Astfel, scopul vânzărilor a fost unul ilicit, respectiv acela de a scoate fraudulos bunul din masa societății pentru ca bunurile să nu poate fi evaluate și să se stabilească valoarea reală a unei părți sociale, atât vânzătorii, cât și cumpărătorii cunoscând aspectele litigioase dintre ea și fostul soț.

Reaua credință la încheierea contractelor de vânzare cumpărare rezultă și din faptul că actul a fost încheiat cu complicitatea notarului, având în vedere faptul că notarul A. A. și cu pârâtul I. C. sunt căsătoriți, fiind împreună și la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare a căror nulitate o solicită.

Nulitatea absolută, ca sancțiune civilă, intervine în situația încălcării la data încheierii unui act juridic a unor norme imperative și care ocrotesc un interes general obștesc și are ca efect desființarea actului juridic și repunerea părților în situația anterioară.

În conformitate cu dispozițiile art. 968 Cod Civil, cauza sau scopul este acel element al actului juridic civil, care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act și pentru a fi valabilă, cauza trebuie să existe, să fie reală, licită și morală.

Potrivit art. 967 Cod Civil cauza este prezumată, ea nu trebuie dovedită, prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic acela trebuie să dovedească aceasta și în consecință să răstoarne prezumția.

Ori, în speță, a dovedit că pârâții aveau cunoștință despre situația juridică a imobilului la momentul cumpărării și cu rea credință au încheiat actul de vânzare cumpărare.

Frauda la lege constă într-o manoperă dolosivă, folosită de părți spre a realiza, pe calea actului juridic, o finalitate interzisă de reglementările în vigoare, prin eludarea indirectă și ocultă a unei norme prohibitive. Spre deosebire de dol, practicat de către una dintre părți în detrimentul celeilalte, viciindu-i astfel consimțământul, frauda la lege constituie o acțiune săvârșită prin convenție de către contractanți în dauna unor terțe persoane.

Acordul de voință al pârâților la încheierea actului fraudulos este demonstrată chiar de conținutul actului de vânzare-cumpărare

Toate acestea demonstrează că vânzarea imobilelor s-a făcut cu rea credință de către ambii contractanți în dauna interesului ei, iar sancțiunea fraudei la lege constă în nulitatea absolută a actului astfel încheiat ,,fraus omnia corrumpit”.

La soluționarea cauzei, instanța urmează a avea în vedere și Hotărârea CEDO din Cauza P. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 514 din_, se face o trecere în revistă a practicii judiciare din România în privința abordării conceptului de bună-credință (definiție și sarcina probei).

Astfel, buna-credință reprezintă, conform definiției date de art. 1898 alin. 1 din Codul civil, ,,credința posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea".

Reaua-credință a fost definită în literatura juridică română ca atitudinea unei persoane care îndeplinește un act sau un fapt ce contravine legii, fiind în același timp deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale (S. G., Gh. B., Gh. M., A. P. și 1. U., Dicționar juridic, Editura Albatros, București, 1985).

O parte a instanțelor naționale a considerat că trebuie să i se ceară cumpărătorului să facă dovada că a îndeplinit diligențe rezonabile pentru a cunoaște situația juridică a imobilului.

Pentru alte instanțe, buna-credință ar trebui să fie prezumată și obligația de a face dovada relei-credințe îi revine celeilalte părți. Jurisprudența constantă nu indică, așadar, nici cui îi aparține obligația de a proba buna-credință, nici care sunt circumstanțele pe care trebuie să le dovedească cel care o contestă.

Or, în condițiile în care fără a fi nevoie de a depune diligențe în a cunoaște situația juridică a imobilului de face obiectul contractului de vânzare cumpărare întrucât cumpărătorii cunoșteau situația reală a acestuia sunt încheiate actele de vânzare cumpărare în frauda ei, a dovedit pe deplin dovada relei credințe a acestora, pârâții nefăcând nici un moment dovada bunei credințe.

În mod greșit a reținut instanța că nu este vorba de o operațiune speculativă, patrimoniul societății nefiind afectat întrucât suma investită inițial a fost obținută prin revânzare.

Nimic mai nereal, în condițiile în care este de notorietate faptul că nici o societate nu ar face vânzări în pagubă scopul fiind tocmai acela a obținerii de profit, profit care nu există în speța de față, fiind vorba în mod cert de o vânzare nereală.

În mod greșit a reținut instanța că vânzările s-au făcut în perioada în care erau căsătoriți, însă nu ține cont că ei erau despărțiți în fapt când s-au făcut aceste vânzări, ea neavând cunoștință de ele decât după ce a dat divorț.

Cât privește notarea litigiilor în cartea funciară, aceste litigii au fost notate după introducerea prezentei acțiuni, cât și a celorlalte.

Fată de cele arătate, cum instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, cum nu a făcut aplicarea prevederilor art. 129 al. 5 Cod procedură civilă solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, cum contractele de vânzare cumpărare au fost încheiate cu rea credință în frauda ei, cu complicitatea notarului public, actuala soție a fostului ei soț I. C., administrator al . la acea dată, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii, urmând a se dispune constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2953 din 2 decembrie 2009 de BNP A. A. încheiat între primii doi pârâți în frauda sa, contract ce are ca obiect vânzarea cumpărarea suprafeței de 1100 m.p. teren curți construcții situat în intravilanul satului C. L., .. Suceava, compus din . de 422 m.p. și . de 678 m.p. între vecinii DN 2E, parcela cadastrală_, M. B. și A. M., cu nr. Cadastral_, înscrisă în CF nr._ a ., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1420 din 8 iunie 2010 de BNP A. M. încheiat între I. V. și S. G., contract ce are ca obiect revânzarea suprafeței de 1100 m.p. teren curți construcții situat în intravilanul satului C. L., .. Suceava, compus din . suprafață de 422 m.p. și . de 678 m.p. între vecinii DN 2E, parcela cadastrală_, M. B. și A. M., cu nr.cadastral 3031, înscrisă în CF nr._ a ., repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Legal citați, pârâții-intimați I. V. și I. A. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat(f.17).

Legal citați, pârâții S. G. și S. L. nu au depus întâmpinare dar au fost reprezentați de apărătorul lor care a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

Legal citată, pârâta-intimată S.C. C. D. SRL nu a depus întâmpinare și nici nu și-a delegat reprezentanți în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală față de recursul declarat în cauză.

Analizând recursul declarat în cauză, tribunalul reține următoarele:

Având în vedere că principalul motiv pentru care reclamanta-recurentă a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a fost acela că bunul imobil înstrăinat era bun comun al recurentei și al fostului său soț, I. C. M., dobândit în cursul căsătoriei, tribunalul va analiza cu prioritate motivul de recurs referitor la faptul că în mod greșit, instanța de fond a reținut că nu ar fi încălcate prevederile art.35 alin.2 din Codul familiei, motivând că imobilul nu a fost niciodată în patrimoniul comun al ei cu fostul soț, I. C., însă nu arată că părțile sociale sunt bun comun și nu mai pot fi evaluate la justa valoare date fiind vânzările făcute pe sume mici în frauda sa.

După cum rezultă din dispozițiile art. 30 al 1 din Legea nr. 4/1953, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.

Or, după cum a reținut în mod corect instanța de fond, bunul imobil ce a făcut obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare pentru care se solicită constatarea nulității absolute, nu a fost niciodată în proprietatea vreunuia din cei doi foști soți, nefiind dobândit de unul dintre cei doi foști soți în cursul căsătoriei pe numele acestuia, pentru ca imobilul să aibă caracterul de bun comun dobândit în cursul căsătoriei, în accepțiunea art. 30 al. 1 din Legea nr. 4/1953.

Astfel, suprafața de 1100 mp teren a fost nu a fost dobândită cu titlu oneros de unul din cele doi foști soți în cursul căsătoriei pe numele acestora, ci a fost cumpărat de pârâta-intimată S.C. C. D. S.R.L. de la numiții V. M. și V. V. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2706 din data de 23 octombrie 2009 la Biroul Notarilor Publici D. N. A. și R. A. A. din Fălticeni(f.28). P. urmare, acest bun imobil a fost proprietatea societății comerciale și nu proprietatea celor doi soți, astfel încât acestui bun nu îi este aplicabilă prezumția de bun comun dobândit în cursul căsătoriei prevăzută de dispozițiile art. 30 din Legea nr. 4/1953 și nici interdicția vânzării prevăzută de art. 35 al. 2 din fostul Cod al familiei.

Contrar susținerilor reclamantei-recurente, bunul imobil nu a fost adus ca aport comun în societate de vreunul din soți, ci a fost dobândit de societate pe numele acesteia, nefiind niciodată bunul propriu sau comun la unuia dintre cei doi foști soți și, oricum, chiar dacă ar fi fost adus ca aport comun la societatea S.C. C. D. SRL, ar fi devenit proprietatea acesteia având în vedere că dispozițiile art. 65 al. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată prevăd că în lipsă de stipulație contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerțului.

Deci societatea are un patrimoniu propriu, distinct de acela al asociaților. De aici decurg mai multe consecințe. Asociatul nu are niciun drept asupra bunurilor din patrimoniul societății, chiar dacă acestea au fost aduse ca aport propriu. Drepturile sale reale (de proprietate) se transformă în drept la dividende. În cazul decesului asociatului, al acționarului, moștenitorii acestuia nu pot pretinde niciun drept asupra bunurilor din patrimoniul societății, care nu vor intra în masa succesorală. De asemenea, bunurile din patrimoniul societății nu pot fi supuse partajului în cazul divorțului dintre soți.

După cum s-a arătat în doctrina și practica judiciară, soții pot constitui singuri sau împreună cu alte persoane oricare dintre societățile comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990. Bunurile achiziționate de societate devin proprietatea acesteia și ceea ce intră la masa bunurilor comune este contravaloarea părților sociale deținute de soțul asociat în societatea cu răspundere limitată iar în ceea ce privește profitul realizat din activitatea comercială, s-a arătat că dividendele au o natură juridică sui generis, iar caracterul de bun comun sau propriu al acestui drept de creanță împotriva societății depinde după cum creanța a fost încasată de către asociat sau nu. Astfel, dacă dividendele au fost încasate de către asociat pe durata cât aceasta este căsătorit, suma de bani încasată cu acest titlu, este comună. În schimb, dacă dividendele nu au fost încasate de către asociat, dreptul la dividende rămâne un drept social, propriu asociatului împotriva societății comerciale.

P. urmare, bunul imobil dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2706 din data de 23 octombrie 2009 se afla în patrimoniul societății comerciale în care fostul soț al reclamantei-recurente avea calitatea de asociat unic, ca persoană juridică și nu în proprietatea( respectiv patrimoniul ) soțului ca persoană fizică, în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2953 din data de 2 decembrie 2009.

După cum rezultă din dispozițiile art. 70 al. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile arătate în actul constitutiv iar după cum rezultă din dispozițiile art. 70¹ din același act normativ, actele de dispoziție asupra bunurilor unei societăți comerciale pot fi încheiate in temeiul puterilor conferite reprezentanților legali ai societății, după caz, prin lege, actul constitutiv sau hotărârile organelor statutare ale societății adoptate în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale actului constitutiv al societății, nefiind necesară o procură specială și în formă autentică în acest scop, chiar dacă actele de dispoziție trebuie încheiate în formă autentică.

Având în vedere că bunul imobil se afla în patrimoniul societății la care fostul soț al reclamantei-recurente era asociat unic și administrator, acesta putea fi înstrăinat de societate fără a fi necesar acordul prealabil al soțului asociatului unic, bunul imobil nefiind bun comun, nefiind aplicabilă interdicția vânzării prevăzută de art. 35 al. 2 din fostul Cod al familiei.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că părțile sociale din societate reprezintă bun comun, tribunalul reține că părțile sociale reprezintă fracțiuni ale capitalului social, dobândite de asociați în schimbul aportului social. P. urmare, capitalul social este expresia valorică a tuturor aporturilor asociaților care participă la constituirea societății, fără o existență reală, doar cu o semnificație contabilă, în funcție de care se calculează dividendele ce se cuvin asociaților, în funcție de care se împarte activul social în caz de lichidare, în limita căruia sunt urmărite bunurile din patrimoniul societății, de către creditorii acesteia. P. urmare, ceea ce intră la partajul de bunuri comune este contravaloarea părților sociale ale soțului asociat, partaj care nu echivalează cu partajarea patrimoniului societății comerciale și care este distinctă de problema stabilirii valorii bunurilor aparținând S.C. C. D. SRL.

A mai invocat reclamanta ca motive de nelegalitate a hotărârii recurate faptul că prima vânzare a fost făcută în mod fictiv, nefiind plătit și nici încasat vreun preț și că scopul vânzărilor a fost unul ilicit, respectiv acela de a scoate fraudulos bunul din masa societății pentru ca bunurile să nu poate fi evaluate și să se stabilească valoarea reală a unei părți sociale, atât vânzătorii, cât și cumpărătorii cunoscând aspectele litigioase dintre ea și fostul soț și că în mod în mod greșit a reținut instanța că nu este vorba de o operațiune speculativă, patrimoniul societății nefiind afectat întrucât suma investită inițial a fost obținută prin revânzare.

Tribunalul reține că scopul mediat al unui act juridic constă în motivul determinant al încheierii unui act juridic civil; acest motiv se referă fie la însușirile unei prestații, fie la calitățile unei persoane. Când lipsa cauzei se datorează lipsei contraprestației, în contractele sinalagmatice, lipsește un element esențial al actului juridic civil iar lipsa scopului imediat ,,absoarbe” eroarea asupra scopului mediat, astfel încât sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității absolute.

Suprafața de 1100 mp a intrat în patrimoniul societății la data de 23 octombrie 2009, fiind dobândită de pârâta-intimată S.C. C. D. SRL la un preț de 3000 lei și a fost înstrăinat de această societate pârâtului-intimat I. V. în data de 2 decembrie 2009 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2953 din data de 2 decembrie 2009.

P. urmare, bunul imobil ce face obiectul celor două contracte a fost dobândit la data de 23 octombrie 2009 la un preț de 3000 lei și a fost vândut la același preț o lună și jumătate mai târziu, astfel încât nu poate fi considerată o operațiune speculativă, patrimoniul societății nefiind afectat atâta timp cât suma învestită inițial pentru cumpărarea imobilului respectiv a fost aceeași cu cea obținută prin revânzare, faptul că societatea nu a obținut un profit de pe urma acestei vânzări neputând conduce la ideea că a fost vorba de o vânzare fictivă sau de o operațiune speculativă.

În acest context, nu poate fi reținută susținerea recurentei potrivit căreia scopul vânzărilor a fost unul ilicit, respectiv acela de a scoate fraudulos bunul din masa societății pentru ca bunurile să nu poate fi evaluate și să se stabilească valoarea reală a unei părți sociale, atât vânzătorii, cât și cumpărătorii cunoscând aspectele litigioase dintre ea și fostul soț, atâta timp cât prima vânzare a survenit la nici două luni de când bunul a intrat în patrimoniul societății, la același preț, fiind imposibil ca prețul aceluiași imobil să fluctueze în mod substanțial într-un interval atât de scurt.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că în momentul efectuării vânzărilor, pârâții cunoșteau situația juridică a imobilului, tribunalul reține că bunul se afla în patrimoniul societății, nefiind grevat de sarcini iar la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2953 din data de 2 decembrie 2009, nu exista nici un litigiu de divorț sau de partaj de bunuri comune pe rolul instanțelor de judecată între cei doi foști soți, acțiunea de divorț fiind introdusă de abia la data de 12 februarie 2010, după cum rezultă din copia hotărârii de divorț de la f. 7-ds. fond iar primul contract de vânzare-cumpărare atacat a fost încheiat la data de 2 decembrie 2009, cu trei luni înaintea introducerii acțiunii de divorț.

Motivul de recurs referitor la faptul că în mod greșit a reținut instanța că vânzările s-au făcut în perioada în care erau căsătoriți, însă nu ține cont că ei erau despărțiți în fapt când s-au făcut aceste vânzări, nu poate fi primit având în vedere că nici în cererea de chemare în judecată și nici în precizările la acțiune din data de 24 mai 2011, reclamanta-recurentă nu a invocat ca motiv de nulitate a celor două contracte împrejurarea că acestea au fost încheiate în perioada în care cei doi soți erau separați în fapt, acest temei de fapt nou al acțiunii fiind invocat pentru prima oară în recurs, astfel încât nu poate fi primit și analizat de tribunal în contextul în care instanța de recurs verifică, în limitele cererii de recurs, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță prin raportare la temeiurile de fapt invocate de părți în primă instanță, nefiind posibilă schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată în recurs, prin adăugarea unor temeiuri de fapt noi, neinvocate în primă instanță, date fiind dispozițiile art. 294 al. 1 Cod pr. civilă prin raportare la dispozițiile art. 316 Cod pr. civilă.

În cererea de chemare în judecată, reclamanta-recurentă a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2953 din 2 decembrie 2009 de BNP A. A. încheiat între primii doi pârâți în frauda sa, motivat de faptul că vânzarea-cumpărarea terenului altuia în cunoștință de cauză, reprezintă o operațiune speculativă, are o cauză ilicită și este nulă absolut, astfel că actul încheiat de vânzător în frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului, nu poate produce nici un efect juridic.

A mai arătat că pârâtul-intimat I. V. avea cunoștință de faptul că terenul în suprafață de 600 m.p, situat în intravilanul municipiului Falticeni, . pe care a ridicat și casa este bun comun și că avea cunoștință și de toate problemele de ordin legal apărute între ei.

În răspunsul la întâmpinare din data de 24 mai 2011, reclamanta-recurentă a arătat faptul că pârâtul-intimat I. V., în calitate de tată al secund-pârâtului, avea cunoștință de problemele legale dintre ea și fostul soț, precum și de faptul că terenul ce formează obiectul contractelor de vânzare cumpărare a căror nulitate o solicită este bun comun, arătând totodată că în ceea ce privește prima vânzare, cea între . și I. V., aceasta a fost făcută doar în mod fictiv, fără a fi plătit sau încasat vreun preț, aspect ce poate fi dovedit în momentul în care se vor prezenta actele contabile prin care . face dovada înregistrării banilor în contabilitate și a plății impozitului(f.104).

Tribunalul constată că nici în cererea de chemare în judecată și nici în răspunsul la întâmpinare, reclamanta-recurentă nu a indicat în concret care au fost problemele legale survenite la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2953 din 2 decembrie 2009 de BNP A. A. din Fălticeni, de care pârâtul-intimat I. V. ar fi trebuit să știe, în contextul în care la data încheierii acestui contract, nu era introdusă acțiunea de divorț și nici cea de partaj de bunuri comune iar imobilul nu era grevat de sarcini și nici de o interdicție de înstrăinare, susținerea reclamantei că pârâtul-intimat I. V. știa de problemele legale survenite între cei doi foști soți având caracter generic, în condițiile în care nu a indicat în mod concret care erau acele probleme legale iar temeiul de fapt referitor la survenirea separației de fapt a părților a fost invocat de abia în recurs.

A mai arătat recurenta că pârâtul-intimat I. V., în calitate de tată al fostului său soț avea cunoștință de faptul că terenul ce formează obiectul contractelor de vânzare cumpărare a căror nulitate o solicită este bun comun și că prima vânzare, cea între . și I. V. a fost făcută doar în mod fictiv, fără a fi plătit sau încasat vreun preț iar vânzarea-cumpărarea terenului altuia în cunoștință de cauză, reprezintă o operațiune speculativă, are o cauză ilicită și este nulă absolut, astfel că actul încheiat de vânzător în frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului, nu poate produce nici un efect juridic.

Tribunalul reține că simplul fapt că secund pârâtul-intimat era tatăl fostului soț la data primei vânzări nu induce o prezumție de nelegalitate a vânzării și că aceasta a fost fictivă, având în vedere că bunul înstrăinat nu era bun comun al celor doi soți, ci al societății iar societatea nu avea nevoie de acordul soțului asociatului unic al S.C. C. D. SRL pentru a vinde bunurile ce făceau parte din patrimoniul social. P. urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că vânzările survenite prin cele două contracte de vânzare-cumpărare nu au fost încheiate în frauda legii, atâta timp cât nu a fost vorba de o vânzare-cumpărare a lucrului altuia iar premisa de fapt și de drept de la care a pornit reclamanta-recurentă în argumentarea susținerilor sale a fost una greșită.

A mai arătat reclamanta-recurentă, cât privește confuzia, că inițial s-a greșit in acțiune, fiind trecută în motivare referire la ..p. teren, ce face obiectul dosarului nr._ aflat în prezent pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat ca urmare a strămutării, însă a arătat că a fost vorba de eroare, nu de o confuzie.

Tribunalul reține că în cererea de chemare în judecată, reclamanta-recurentă a arătat că pârâtul-intimat I. V. avea cunoștință de faptul că terenul în suprafață de 600 m.p, situat în intravilanul mun.Falticeni, . pe care a ridicat și casa este bun comun iar în răspunsul la întâmpinare din data de 24 mai 2011, reclamanta-recurentă a arătat faptul că pârâtul-intimat I. V., în calitate de tată al asociatului unic al societății, avea cunoștință de faptul că terenul ce formează obiectul contractelor de vânzare cumpărare a căror nulitate o solicită este bun comun.

Or, în argumentarea soluției sale, instanța de fond s-a raportat la susținerile din cererea de chemare în judecată și în întâmpinare. În plus, instanța de fond s-a pronunțat asupra motivelor de nulitate absolută invocate de reclamanta-recurentă prin raportare la susținerile acesteia cu privire la caracterul de bun comun al bunului imobil înstrăinat, susțineri pe care le-a analizat în fapt și în drept și le-a înlăturat în mod pertinent cu argumentul că bunul înstrăinat se afla în patrimoniul societății și nu era bun comun dobândit în cursul căsătoriei, nefiind aplicabile dispozițiile art. 35 al. 2 din Codul familiei.

Tribunalul mai reține și un alt aspect. În cererea sa de recurs, reclamanta-recurentă a arătat că în mod greșit, instanța de fond a reținut că nu ar fi încălcate prevederile art.35 alin.2 din Codul familiei, motivând că imobilul nu a fost niciodată în patrimoniul comun al ei cu fostul soț, I. C., însă nu arată că părțile sociale sunt bun comun și nu mai pot fi evaluate la justa valoare date fiind vânzările făcute pe sume mici în frauda sa.

Or, reclamanta-recurentă nu a invocat niciodată în fața primei instanțe ca motiv de nulitate absolută împrejurările evocate în cererea de recurs referitoare la faptul că părțile sociale sunt bun comun și nu mai pot fi evaluate la justa valoare date fiind vânzările făcute pe sume mici în frauda sa, că cea de-a doua vânzare este nulă, deoarece atât vânzătorii cât și cumpărătorii aveau cunoștință că terenul este proprietatea societății și că scopul vânzărilor a fost unul ilicit, respectiv acela de a scoate fraudulos bunul din masa societății pentru ca bunurile să nu poate fi evaluate și să se stabilească valoarea reală a unei părți sociale.

Dimpotrivă, în cererea de chemare în judecată cât și în răspunsul la întâmpinare, reclamanta-recurentă a arătat că cele două operațiuni de vânzare-cumpărare au caracter ilicit și că au fost încheiate în frauda legii motivat de faptul că bunul imobil ce a făcut obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare este bun comun și că scopul contractelor a fost unul ilicit, respectiv acela de a scoate fraudulos bunul din masa bunurilor comune, atât vânzătorii cât și cumpărătorii cunoscând faptul că bunul îi aparține și reclamantei(f.105).

Motivele de nulitate din cererea de recurs referitoare la faptul că I. V., în calitate de tată al lui I. C. M., avea cunoștință de faptul că terenul ce formează obiectul contractelor de vânzare cumpărare a căror nulitate o solicită este bunul societății, iar părțile sociale sunt bun comun; că în ceea ce privește a doua vânzare, cea dintre I. V. și I. A./ S. G. și S. L., și aceasta e nulă absolut, fiind făcută în frauda ei, atât vânzătorii, cât și cumpărătorii având cunoștiință că terenul care se vinde este proprietatea societății și că scopul vânzărilor a fost unul ilicit, respectiv acela de a scoate fraudulos bunul din masa societății pentru ca bunurile să nu poate fi evaluate și să se stabilească valoarea reală a unei părți sociale, atât vânzătorii, cât și cumpărătorii cunoscând aspectele litigioase dintre ea și fostul soț, nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată și prin răspunsul la întâmpinare( în acestea fiind invocat, dimpotrivă, caracterul de bun comun al terenului ce a făcut obiectul vânzării și intenția frauduloasă de a scoate acest bun din masa bunurilor comune și nu intenția frauduloasă de a diminua patrimoniul societății pentru ca bunurile să nu poate fi evaluate și să se stabilească valoarea reală a unei părți sociale).

Motivele de nulitate enumerate mai sus au fost invocate pentru prima oară în fața primei instanțe prin notele de concluzii scrise din data de 12 septembrie 2011, după închiderea dezbaterilor în fond în fața primei instanțe(f.154-ds. fond), astfel încât nu mai puteau fi primite, puse în discuția contradictorie a părților și analizate de instanța de fond, astfel încât criticile de nelegalitate ale hotărârii primei instanțe pe motiv că nu le-a analizat sau nu a făcut referire la ele în considerentele soluției sale, nu pot fi primite.

De asemenea, criticile de nelegalitate referitoare la faptul că instanța de fond nu a analizat faptul că nulitatea absolută, ca sancțiune civilă, intervine în situația încălcării la data încheierii unui act juridic a unor norme imperative și care ocrotesc un interes general obștesc și are ca efect desființarea actului juridic și repunerea părților în situația anterioară, nesocotirea dispozițiilor art. 968 și 967 Cod civil, reaua credință a părților contractante prin raportare la Hotărârea CEDO din Cauza P. împotriva României, a dispozițiilor art. 1898 al. 1 Cod civil, a faptului că o parte a instanțelor naționale a considerat că trebuie să i se ceară cumpărătorului să facă dovada că a îndeplinit diligențe rezonabile pentru a cunoaște situația juridică a imobilului, nu pot fi primite de tribunal atâta timp cât reclamanta-recurentă a invocat aceste temeiuri de fapt și de drept pentru prima dată în notele de concluzii scrise din data de 12 septembrie 2011(f.154), după închiderea dezbaterilor în fond asupra cauzei iar prima instanță nu putea să primească și analizeze aceste apărări de fond noi în considerentele soluției sale, motivele de recurs invocate cu privire la aceste aspecte fiind neîntemeiate.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate referitor la faptul că în ceea ce privește a doua vânzare, cea dintre I. V. și I. A./ S. G. și S. L., și aceasta e nulă absolut, fiind făcută în frauda ei, că sunt litigii între ea și fostul soț, pârâții S. G. și soția acestuia cunoscând-o și în . problemele dintre ea și fostul soț, tribunalul constată că și această critică este neîntemeiată în condițiile în care bunul ce a făcut obiectul celor două contracte a fost bunul pârâtei-intimate S.C. ,,C. D.”S.R.L. C. L. și nu a fost în patrimoniul comun al celor doi soți, nefiind vorba de o vânzare a lucrului altuia. În plus, după cum a reținut în mod corect instanța de fond, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1420 din data de 8 iunie 2010, căsătoria părților nu era desfăcută iar dacă între aceștia ar fi existat anumite litigii, în special cu privire la imobilul în discuție, acest fapt ar fi trebuit notat în cartea funciară pentru a fi opozabil și terților.

A mai invocat reclamanta-recurentă împrejurarea că în ceea privește notarea litigiilor în cartea funciară, aceste litigii au fost notate după introducerea prezentei acțiuni, cât și a celorlalte, dar această împrejurare nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, atâta timp cât determinarea bunei credințe a terțului dobânditor se face prin raportare la momentul încheierii actului juridic de către acesta. Or, în momentul în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1420 din data de 8 iunie 2010, nu era notată nici o interdicție de înstrăinare sau de grevare a imobilului sau a altui litigiu privitor la imobil( după cum rezultă din documentația care a stat la baza încheierii acestui contract comunicată de biroul notarial de la f. 135-ds. fond), având în vedere că notarea în cartea funciară a unui litigiu referitor la imobil este destinată informării, fără a afecta dreptul de proprietate sau a putea duce la indisponibilizarea bunului, notarea acțiunilor în justiție având drept scop atenționarea eventualilor dobânditori asupra caracterului litigios al imobilului, ulterior aceștia neputând invoca buna-credință.

Or, în absența oricărei notări de informare în cartea funciară, pârâtul-intimat S. G. era prezumat ca fiind dobânditor de bună credință, prin raportare la dispozițiile art. 25 al. 1 și 31 al. 2 din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data încheierii actului juridic atacat. În plus, faptul că o suprafață de teren era în litigiu nu atrăgea interdicția înstrăinării acesteia, decât în condițiile prevăzute de art. 4 din Titlul X al Legii nr. 247/2005( în vigoare la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare pentru care se solicită constatarea nulității absolute), condiții care nu sunt incidente în prezenta speță.

P. urmare, în temeiul art. 312 al.1 Cod pr. civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta Struguț (I.) C. prin avocat T. O., domiciliată în municipiul Suceava, .. T 48, ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 1959 din data de 20 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni (dosar nr._ ), pârâți-intimați fiind I. V. și I. A., domiciliați în municipiul Fălticeni, ..7, ., ., S. G. și S. L., domiciliați în comuna C. L., . și S.C.,,C. D.” S.R.L. C. L., nr. 363, jud. Suceava, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 noiembrie 2012.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

S. A. V. E. L. C. L. R. M.

Red.V.L./Jud.P. M./Tehnored.R.M./2 ex.10.12.2012

← Fond funciar. Decizia nr. 2269/2012. Tribunalul SUCEAVA		Fond funciar. Decizia nr. 2320/2012. Tribunalul SUCEAVA →

Anulare act. Hotărâre din 23-11-2012, Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Hotărâre din 23-11-2012, Tribunalul SUCEAVA