Cereri. Sentința nr. 1287/2012. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 1287/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 22-05-2012 în dosarul nr. 1287/2012

Dosar nr._ despăgubiri Legea nr.221/2009

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA NR.1287

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.05.2012

PREȘEDINTE I. G.

GREFIER S. A.

P. DE PE L. TRIBUNALUL SUCEAVA REPREZNTAT DE PROCUROR M. C.

Pe rol, judecarea acțiunii formulată de către reclamanta C. N. cu domiciliul în ., jud.Suceava și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet avocat B. L. din mun.Suceava, . A, jud.Suceava, in contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. FINANȚELOR P. BUCUREȘTI cu sediul în București, . – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. SUCEAVA.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța din oficiu a pus în discuție excepția perimării acțiunii rămânând în pronunțare cu privire la aceasta .

Reprezentanta Parchetului a pus concluzii de admitere a excepției.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

P. cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 01.10.2010 și înregistrată sub nr._, reclamanta C. N., în nume propriu și în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului C. G., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. FINANȚELOR P. prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI SUCEAVA, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de_ EURO, echivalent în lei la data efectuării plătii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a persecuției politice la care a fost supusă atât ea, cât si familia sa timp de 5 ani (_ EURO conform Art.5 al.l,lit.a,pct.l si 5000 EURO conform Art.5 al.l, lit.a. pct.2 din Legea 221/2009 cu modificările prevăzute în OUG nr.62/30.06.2010 și la plata de despăgubiri constând în echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că, prin Sentința penală nr.968/1956 pronunțată de Tribunalul M. al Regiunii II București, a fost condamnată la 5 ani închisoare pentru săvârșirea faptei de „favorizarea infractorilor", faptă prevăzută de art. 327 din Codul penal din 1936.

A fost arestată pe data de 14.03.1956, iar pe data de 12.03.1961 a fost eliberată la expirarea duratei pedepsei de 5 ani.

Menționează că beneficiază de drepturile stabilite prin Decretul-Lege nr.l 18/1990. Conform Hotărârii nr.130 din 20 iulie 1990 a Comisiei de aplicare a Decretului-Lege nr.l 18/1990 s-a stabilit că beneficiez de 7 ani, 5 luni și 27 de zile de vechime neîntreruptă în muncă și mi s-a acordat o indemnizație lunară de 999 lei.

Precizează că regimul de detenție a fost un regim „ închis", în sensul că, toți cei 5 ani de închisoare i-a efectuat într-o celulă de ciment cu un pat de ciment, peste care era o saltea de paie,o pernă umplută tot cu paie și o pătură ruptă, atât pe timp de vară, cât și pe timp de iarnă.

A fost arestată pe data de 14 martie 1956 la Suceava, unde a stat închisă o jumătate de an, apoi a fost dusă la Penitenciarul Jilava 2 ani și jumătate, iar apoi la Penitenciarul Miercurea C. 1 an și, în final, în A. 1 an, de unde s-a și eliberat .

În calitate de soție supraviețuitoare a defunctului C. G.,decedat la data de 9 martie 1987 având în vedere prevederile Decretului-Lege 118/1990, republicat la data de 23.09.2009, prin care se conferă moștenitorilor despăgubiri de către S. R. prin M. Finanțelor solicită acordarea sumei de 5000 EURO, în echivalent lei la momentul plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

P. aceeași Sentință penală nr.968/1956 a Tribunalului M. soțul său a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani muncă silnică și confiscarea totală a averii pentru favorizarea de infractori ,așa cum reiese din Adresa nr._ din 05.11.1990 a Ministerului de Interne.

A fost arestat la data de 07.09.1955 la Suceava, a fost transferat apoi la Penitenciarul Jilava, apoi la Văcărești și în final la Penitenciarul G., de unde s-a și eliberat la data de 04.09.1961, la expirarea duratei pedepsei.

În altă ordine de idei trebuie menționat și următorul aspect: față de dispozițiile Legii nr.221/2009, nu mai este necesar să formuleze și capăt de cerere distinct privind constatarea caracterului politic al detenției, pentru următoarele considerente: conform Art.l al.2 lit a din Legea 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic, condamnarea pentru faptele prevăzute inclusiv de Art.323- 329 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I,nr.48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.

A se observa că atât ea cât și soțul său au fost condamnați pentru fapta de favorizare de infractori, prev.de Art.327 din Codul penal în vigoare la momentul

Consider că este îndreptățită la acordarea acestor compensații avându-se în vedere perioada îndelungată a detenției ambilor soți, în condiții extrem de aspre, cu consecințe negative asupra stării de sănătate fizică și în plan psihic, precum și în cel social. Familia practic a fost distrusă, refacerea relațiilor și a bunurilor materiale s-a făcut cu numeroase piedici și într-un interval de timp extrem de îndelungat.

În drept: Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 19S9.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor P. a Județului Suceava si admiterea acesteia pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, in subordinea

Agenției Naționale de Administrare Fiscala funcționează Garda Financiara, Autoritatea Naționala a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene si Direcția Generala a Finanțelor P. a Municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridica.

De asemenea, potrivit art. 4 alin. (1) din același act normativ, Agenția Naționala de Administrare Fiscala are următoarele obiective principale: realizarea veniturilor bugetului de stat din impozite, taxe, contribuții sociale si din orice alte sume datorate bugetului de stat, prin îmbunătățirea continua a nivelului conformării voluntare a contribuabililor; aplicarea unitara a prevederilor legislației fiscale; prestarea de servicii de informare si asistenta către contribuabili, in scopul înțelegerii si aplicării corecte a legislației fiscale;creșterea constanta a eficientei colectării veniturilor bugetare;formarea de resurse umane competente si motivate;garantarea încrederii contribuabilului in integritatea si imparțialitatea administrației fiscale;prevenirea si combaterea evaziunii si fraudei fiscale;apărarea intereselor fiscale si financiare ale Uniunii Europene.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Anexa nr. 1 a Regulamentul de organizare si funcționare al direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, aprobat prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 1348/2009, direcția generala a finanțelor publice județeană este unitatea teritoriala cu personalitate juridica a Agenției Naționale de Administrare Fiscala (denumita in continuare A.N.A.F.), prin care se realizează, in mod unitar, strategia si programul Guvernului in domeniul finanțelor publice si se aplica politica fiscala a statului.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, [...] Cererea se judeca in contradictoriu cu statul, reprezentat prin M. Finanțelor P..

In concluzie, solicită a se constat ca, raportat la natura acțiunii si având in vedere competentele stabilite prin dispozițiile legale sus menționate, Direcția Generala a Finanțelor P. a Județului Suceava nu justifica in prezenta calitate procesuala pasiva.

In calitate de reprezentant al paratului S. R. - M. Finanțelor P. cu domiciliul procedural ales la sediul organului fiscal teritorial, precizează următoarele:

Conform dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia pana la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instanței de judecata, in termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...].

Daunele morale reprezintă consecințe de natura nepatrimoniala cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând in atingeri aduse personalității sale psihice si sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial.

In ceea ce privește cuantificarea daunelor, nu poate fi susținuta ideea unui prejudiciu efectiv in cazul daunelor morale, unde prejudiciul se localizează la nivelul valorilor personalității umane, al suferințelor psihice. Chiar daca stabilirea de către instanța a cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial implica de regula si o operațiune de estimare, aceasta nu poate avea un caracter arbitrariu, ci trebuie efectuata in raport cu anumite criterii obiective.

In privința cuantumului despăgubirilor, in mod constant in jurisprudența I.C.C.J. s-a apreciat ca, in materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având in vedere natura neeconomica a acestor daune, imposibil de echivalat bănește. In schimb, poate fi acordata victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, dar ceea ce trebuie evaluata este despăgubirea care vine sa compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare.

De asemenea, învederează instanței faptul ca art. 5 alin. (1A1) din Legea nr. 221/2009 dispune ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor instanța judecătoreasca va lua in considerare, fără a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursa de la condamnare si de consecințele negative produse in plan fizic, psihic si social, precum si masurile reparatorii deja acordate in temeiul Decretului - lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in străinătate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare, si al O.U.G. nr. 214/1999, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare.

In ceea ce privește despăgubirile solicitate cu titlu de echivalent al valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, reclamanta are obligația de a proba aceste pretenții in conformitate cu dispozițiile art. 1169 cod civil - Cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie sa o dovedească.

Pentru aceste considerente solicită admiterea excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor P. a Județului Suceava in nume propriu si sa respingerea ca inadmisibilă a acțiunii față de ei.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca nefondata fata de paratul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P..

P. încheierea de ședință din 21.12.2010, în baza art.242 al.1 pct.2 Cod procedură civilă, tribunalul a suspendat judecarea cauzei.

La termenul de astăzi, din oficiu, instanța a pus în discuție excepția perimării acțiunii.

Astfel, potrivit disp. art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire, se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an de zile.

În consecință, cum de la data suspendării și până la termenul de judecată a trecut mai mult de 1 an, în speță fiind întrunite dispozițiile legale menționate, tribunalul urmează a constata perimată acțiunea de față.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea civilă având ca obiect „Legea nr.221/2009” formulată de către reclamanta C. N. cu domiciliul în ., jud.Suceava și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet avocat B. L. din mun.Suceava, . A, jud.Suceava, in contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. FINANȚELOR P. BUCUREȘTI cu sediul în București, . – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. SUCEAVA.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică astăzi 22.05.2012.

Președinte Grefier

I. G. S. A.

RED.I.G

TEHNORED.SA/2 EX/25.05.2012.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1287/2012. Tribunalul SUCEAVA