Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1286/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1286/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 22-05-2012 în dosarul nr. 1286/2012
Dosar nr._ LEGEA NR. 221/2009
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR.1286
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.05.2012
PREȘEDINTE I. G.
GREFIER S. A.
P. de pe lângă Tribunalul Suceava reprezentat de procuror M. C.
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „Legea nr. 221/2009”, formulată de reclamanta H. T. E., domiciliată în Suceava, ..4,., . în contradictoriu cu pârâtul S. R. – prin Ministerul Finanțelor P. București, cu sediul în ., sector nr.5.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare cu părțile legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța din oficiu a invocat excepția perimării acțiunii rămânând în pronunțare cu privire la aceasta.
Reprezentanta parchetului a pus concluzii de admitere a excepției.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
P. cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 28.07.2010, reclamanta H. T. E., născuta L., in calitate de sora si moștenitoare legala a defunctului I. D. ANATOLI, născut L., în contradictoriu cu pârâtul Statului R. prin Ministerul Finanțelor a formulat cerere de acordare a despăgubirilor legal cuvenite conform prevederilor Legii nr. 221/2009 solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună si obligarea pârâtului la plata unei sumei de 6.800.000 lei cu titlu de daune morale.
În motivare a arătat că fratele ei a fost condamnat de către Tribunalul M. Iași prin Sentința Penala nr. 779/04._ pentru crima de uneltire si arestat in perioada 24 nov._56, respectiv 6 ani 8 luni si 23 de zile, pedeapsa fiind executată în mai multe penitenciare cu caracter politic din tara . A se reține impactul psihic si social pe care l-a avut aceasta condamnare asupra, unui tânăr absolvent al Liceului Ș. cel M. din municipiul Suceava si apoi asupra întregii familii, in aceeași perioada si pentru aceleași fapte fiind condamnat si arestat si fratele mai mare, C. C., fost L., actualmente decedat, ce a executat aproape 20 de ani de închisoare .
Condițiile inumane ( tortura, înfometarea, distrugerea fizica si psihica in esență a unui tânăr ,etc.) pe care a fost nevoit a le indura pe timpul detenției si ulterior liberării prin continua supraveghere efectuata de către organele de miliție si securitate asupra tuturor membrilor familiei noastre. Continue șicane, lipsa posibilității unei realizări profesionale prin îngrădirea accesului la funcții publice sau posturi de conducere, fratele D. A. devenind totuși inginer biolog cu ultimul loc de munca la . . In încercarea de a-si proteja eventualii copii de o intensa urmărire informativa, ambii frați au ales sa-si schimbe numele de familie prin căsătorie, devenind unul I. si celalalt C..
In drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei de a formula prezenta cerere.
Au arătat că, conform disp. art. 5, alin. 1 din legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia pana la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instanței de judecata, in termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi (...).
Potrivit acestor dispoziții legale, cererea de acordare de despăgubiri poate fi formulata de soțul sau descendenții acestuia pana la gradul al-ll-lea inclusiv. Reclamanta este sora persoanei care a fost deținut politic si luptător in rezistenta anticomunista, si nu se încadrează in prevederile legii 221/2009.
Pentru considerentele expuse solicită respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale active a petentei.
P. încheierea de ședință din data de 11.01._, în baza art. 242 al.1 pct.2 Cod procedură civilă, tribunalul a suspendat judecarea cauzei.
La termenul de astăzi, din oficiu, instanța a pus în discuție excepția perimării acțiunii.
Astfel, potrivit disp. art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire, se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an de zile.
În consecință, cum de la data suspendării și până la termenul de judecată a trecut mai mult de 1 an, în speță fiind întrunite dispozițiile legale menționate, tribunalul urmează a constata perimată acțiunea de față.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea civilă având ca obiect „Legea nr.221/2009” formulată de reclamanta H. T. E., domiciliată în Suceava, ..4,., . în contradictoriu cu pârâtul S. R. – prin Ministerul Finanțelor P. București, cu sediul în ., sector nr.5.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică astăzi 22.05.2012.
Președinte Grefier
I. G. S. A.
Red.I.G/tehnored.SA/2ex/25.05.2012
| ← Cereri. Sentința nr. 1287/2012. Tribunalul SUCEAVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1322/2012.... → |
|---|








