Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 1484/2012. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1484/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 24-07-2012 în dosarul nr. 1484/2012

Dosar nr._ validare poprire

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1484/2012

Ședința publică de la 24 Iulie 2012

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - L. A.

Judecător - T. A. M.

Judecător - T. M.

Grefier - L. A.

Pe rol judecarea recursului având ca obiect „validare poprire” formulat de recurentul-creditor B. D. A. cu sediul în Fălticeni, ., ., județ Suceava împotriva sentinței civile nr.752 din data de 18.04.2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-debitor B. G. domiciliat în D.,județ Suceava, intimatul-terț poprit ORAȘUL D. –P. P. D., județ Suceava și intimatul-creditor C.A.R. F.E. SUCEAVA cu sediul în Suceava, .,județ Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatului-terț poprit d-na av. D. N., lipsă fiind ceilalți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța constată că a fost atașat la dosar copia conformă a dosarului de executare silită nr.37/2010 și nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta intimatului-terț poprit arată instanței că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată solicitând respingerea recursului.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

P. cererea adresata Judecătoriei Fălticeni și înregistrata sub nr._ creditoarea B. D. A. și C.A.R. F.E. Suceava a solicitat în contradictoriu cu debitorul B. G. și terțul poprit Orașul D. – prin primar,validarea popririi asupra a 1/3 din salariul lunar pe care debitorul îl primeste de la tertul poprit până la concurenta sumei de 3140.34 lei, pe care debitorul o datoreazä, în temeiul titlului executoriu contractul de împrumut nr._ din data de 09.02.2002 încheiat între C.A.R. RE. SUCEAVA si B. G. si a procesul-verbal titlu executoriu nr. 179/2011 din 01.07.2011, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii arată că prin contractul de împrumut nr._ din data de 09.02.2002 încheiat între C.A.R. F.E. SUCEAVA si B. G., debitorul a fost obligat să plătească către creditorul C.A.R. F.E. SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, ., jud. Suceava, CF._, suma de 3140.34 lei, din care din care 730 lei reprezintă suma împrumutata, 1924.07 lei reprezintă dobânzi aferente; 486.27 lei reprezintă cheltuieli de executare stabilite prin procesul-verbal titlu executoriu nr. 179/2011 din 01.07.2011, obligatie pe care refuză să și-o execute de bunăvoie.

Mentionează că debitorul desi legai citat a refuzat să se prezinte la executorul judecătoresc în vederea achitării debitului, motiv pentru care s-a procedat la ìnfiintarea popririi asupra salariului său, având calitatea de tert poprit ORAȘULUI D., P. P. cu sediul în oras D., jud. Suceava.

Deși, în conformitate cu art. 456 Cod procedura civilă, tertul poprit avea obligatia să retina sumele de bani și să instiinteze acest fapt executorului judecătoresc, ORAȘULUI D., P. P. cu sediul în oras D., jud. Suceava nu și-a îndeplinit aceste obligatii, sub nici un aspect, motiv pentru care a formulat prezenta actiune.

La insistente executorului judecătoresc, ORAȘUL D., P. P. cu sediul in oras D., jud. Suceava, a răspuns prin adresa nr._/26.09.2011, comunicând că debitorul susmentionat mai are deja o poprire asupra 1/3 din salariul net ca urmare a unui alt dosar de executare nr. 37/2011 a Biroului executor L. Liontin.

Conform art. 409 alin. 2 Cod procedura civilă, „dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiasi sume, urmărirea nu poate depăsi 1/2 din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creantelor, in afarä de cazul in care legea prevede altfel".

Totodata, tertul poprit are obligatia de a instiinta in scris creditorii despre faptul ca sumele datorate debitorului sunt poprite de mai multi creditori, precum și să procedeze la distribuirea sumelor conform ordinii de preferintă prevazute de art. 563-564 Cod procedura civilă.

Astfel, conform art. 563 alin.2 Cod procedura civilä " in cazul creantelor care au aceeasi ordine de preferintä, dacä legea nu prevede altfel, suma realizată se repartizeazä intre creditori proportional cu creanta fiecäruia".

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea cererii cum a fost formulata

In drept și-a întemeiat cererea pe dispozitiile art. 452 - art. 461 Cod procedura civilä.

In dovedirea cererii depune la dosar înscrisuri.

P. întâmpinarea depusă la fila 15 dosar Orasul D. în calitate de tert poprit in dosar nr._, invocă exceptia tardivitätii formularii cererii.

Potrivit disp. art. 460 alin. 1 Cod proc.civ. „Dacă tertul poprit nu-și mai indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data când tertul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanta de executare, in vederea validării popririi".

Or, in cauză, adresa de minutare a popririi trimisa de executorul judecătoresc tertului poprit a fost emisă la data de 12.09.2011, astfel cum reiese din adresa de infiintare a popririi nr. 179/12.09.2011, inaintata tertului poprit.

P. urmare, solicită a se constata faptul că termenul legal de 3 luni in care executorul judecătoresc putea să sesizeze instanta in vederea validării popriri, termen care curge de la data la care tertul poprit trebuia să consemneze suma urmăribilă, respectiv 12.09.2011, se considera împlinit la data de 12.12.2011.

Față de aceste considerente, solicită admiterea exceptiei asa cum a fost formulata.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea cererii ca nefondată.

Invederează instantei că in ceea ce priveste veniturile debitorului B. G., acestea au fost poprite pănă la limita legala de 1/2, ca urmare a popriri dispuse in dosar de executare nr. 37/2010 a Biroului Executorului L. Liontin.

Conform alin. 1 art. 409 Cod proc. civ. „Salariile și alte venituri periodice realízate din munca, pensiile acordate in cadrul asigurarilor sociale, precum și alte sume ce se platesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existente ale acestuia pot fi urmărite:b) pana la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii."

A.. 2 al aceluiași articol prevede că „Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiași sume, urmărirea nu poate depăși 1/2 din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creantelor, in afară de cazul in care legea prevede altfel".

A adus la cunostinta executorului D. A., prin adresa nr._/2011 acest aspect, motiv pentru care nu s-a putut proceda la indisponibilizarea vreunei sume raportat la poprirea infiintată de B. D. A..

Cum suma indisponibilizată ca urmare a popririi nu poate fi mai mare de 1/2 din venitul net lunar si cum asupra salariului debitorului B. G. exista o poprire asupra a 1/2 din acest venit net lunar, solicită să se constate că în spetă, nu sunt date disp. art. 460 Cod proc. civ.

Pe aceste considerente, solicită respingerea cererii ca nefondata.

Solicită atasarea dosarului de executare nr. 37/2010 al Biroului Executorului L. Liontin.

In drept și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 115 Cod proc. civ., art. 460 Cod proc. civ.

In dovedirea celor arătate a depus la dosar înscrisuri.

P. întâmpinarea depusă la dosar C.A.R. F.E. Suceava prin reprezentanti legali, a solicitat respingerea motivelor invocate de tertul poprit, orasul D., prin reprezentantii săi, ca fiind inadmisibile, iar în subsidiar nefondate, admiterea cererii executorului judecătoresc D. A. asa cum a fost formulata si validarea popririi pentru suma de 3.140,34 lei, datorată de debitorul B. G. către C.A.R. F.E. Suceava.

In fapt arata ca debitorul B. G. a rambursat, sporadic, doar 6 rate, în decurs de peste 9(noua) ani, din împrumutul de 1.500 lei, ultima rata de 100 lei, datata 12.05.2009, fapt ce denota intentia clară de a tergiversa achitarea împrumutului obtinut de la C.A.R. F.E. Suceava.

Mentionează faptul că pe data de 12 mai 2009, contabilul H. I. s-a deplasat la Primaria orasului D., unde debitorul B. G., „din mila", i-a dat 100 lei din suma datorată.

Terul poprit, orasul D., prin reprezentantii săi, în întâmpinarea depusă la dosar, lasă a se întelege că încurajează neplata sumelor restante invocand motive inadmisibile :”tardivitatea formulării cererii „executorului judecatoresc, precum și inexistenta sumei, din salariul debitorului, pentru rambursarea împrumutului în cauza .

Afirmația sa este sustinută de art. 563 alin. 2 Cod procedura civila „în cazul creantelor care au aceeași ordine de preferintă, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată se repartizează între creditori proportional cu creanta fiecăruia”

P. urmare legea poate fi neclara și confuză, dar acest fapt nu poate fi speculat pentru a crea o teorie judiciara.

In concluzie solicita admiterea cererii de validare a popririi pentru suma de 3.140, 34 lei așa cum a fost formulata de executorul judecatoresc D. A., privind pe debitorul B. G..

Instanța de fond,prin sentința civilă nr.752/18.04.2012 a respins ca nefondată excepția tardivității și a respins acțiunea ca nefondată.În motivarea soluției instanța de fond a arătat că exceptia tardivitații formulării cererii formulata de Orașul D., prin primar, nu poate fi retinută în cauză în conditiile în care nu exista dovada îndeplinirii procedurii prealabile (a consemnarii )așa cum este stipulat în textul de lege invocat - 460 Cod procedura civila .

Indiferent de cuantumul urmăribil după natura creanței, în cazul mai multor urmăriri asupra aceluiași salariu, pe baza de creanțe izvorâte din obligații diferite, ele pot fi acoperite numai până la o sumă ce nu depășește jumătate din salariul lunar net, respectându-se ordine de preferință a creanțelor, astfel cum este stabilită de disp. art. . 409 Cod procedură civilă.

Or, creanța la care se face referire în prezenta cauză nu face parte din cele expres arătate în alin. 1 al textului mai sus invocat și pe cale de consecință, instanta respinge actiunea ca nefondata.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs B. D. A. care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava sub nr._ la data de 05.06.2012.

În motivare, recurenta a arătat că prin contractul de împrumut nr._ din data de 09.02.2002 încheiat de C.A.R.F.E. Suceava și B. G., debitorul a fost obligat să plătească către creditorul C.A.R.F.E.Suceava suma de 3140.34 lei, din care 730 lei reprezintă suma împrumutată, 1924.07 lei reprezintă dobânzi aferente;486.27 lei reprezintă cheltuieli de executare stabilite prin procesul-verbal titlu executoriu nr.179/2011 din 01.07.2011, obligație de plată pe care refuză să și-o execute de bunăvoie.

De asemenea, arată că în mod greșit prima instanță a considerat că dispoziția de înființare a popririi nu poate fi pusă în aplicare deoarece mai există o altă poprire asupra salariului debitorului B. G. și că acesta trebuia să împartă suma reținută până la limita de ½ din venitul lunar, la toți creditorii,proporțional cu creanța fiecăruia, fiind greșită interpretarea că dacă deja se reține ½ din venituri nu mai este posibil a se înființa o altă poprire pentru că noua poprire se va înființa cu diferența că jumătatea reținută se va distribui proporțional cu creanța fiecărui creditor.

În drept recurentul a invocat dispozițiile art.304 ind.9 pct 7 și 9 Cod procedură civilă.

Analizând actele si lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de contestator tribunalul constată că recursul este fondat, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Astfel, este real că art. 409 Cod procedură civilă dispune cu privire la procentele din veniturile nete salariale ale debitorului, ce pot fi urmărite însă, în cauză, la cererea debitorului, în raport cu prevederile menționate, executorul judecătoresc a înființat poprirea pentru 1/3 din salariul lunar pe care debitorul Bucovan G. îl primește de la terțul poprit orașul D.- prin primar.

Faptul că există și un alt creditor al debitorului poprit, în concurs cu creditorul popritor,nu prezintă relevanță în cauză, întrucât distribuire sumei poprite între creditori se face ulterior validării popririi în conformitate cu art. 563 Cod procedură civilă.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă și în raport cu art. 460 Cod procedură civilă, va admite cererea și va dispune validarea popririi asupra a 1/3 din salariul lunar pe care îl primește debitorul de la terțul poprit până la concurența sumei de 3140,30 lei.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite recursul formulat de recurentul-creditor B. D. A. cu sediul în Fălticeni, ., ., județ Suceava împotriva sentinței civile nr.752 din data de 18.04.2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-debitor B. G. domiciliat în D.,județ Suceava, intimatul-terț poprit ORAȘUL D. –P. P. D., județ Suceava și intimatul-creditor C.A.R. F.E. SUCEAVA cu sediul în Suceava, .,județ Suceava.

Modifică în parte sentința civilă și în consecință,

Admite cererea pentru validarea popririi.

Dispune validarea popririi asupra a 1/3 din salariul lunar pe care îl primește debitorul de la terțul poprit până la concurența sumei de 3140,30 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.07.2012.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

L. A. T. A. M. T. M. L. A.

Pentru jud. aflat în CO Pentru jud. aflat în CO

Semnează Președintele instanței Semnează Președintele instanței

Red.T.M.

Tehnored.L.A.

2 ex./ 10.09.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 1484/2012. Tribunalul SUCEAVA