Partaj judiciar. Decizia nr. 1621/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1621/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 17-09-2012 în dosarul nr. 1621/2012
Dosar nr._ - partaj judiciar -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 1621
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17 SEPTEMBRIE 2012
PREȘEDINTE: I. G.
JUDECĂTOR: H. L.
JUDECĂTOR: V. O. D.
GREFIER: S. A.-M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de către reclamanta T. V. (fostă B.), împotriva sentinței civile nr. 2235 din data de 21 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimați fiind pârâții Ț. V. și Ț. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat N. L., pentru reclamanta recurentă, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul reclamantei recurente depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, timbru judiciar de 0,14 lei, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Avocat N. L., pentru reclamanta recurentă, învederează instanței faptul că, așa cum rezultă din considerentele sentinței, cererea de ajutor public judiciar formulată de către reclamanta recurentă a fost depusă la arhivă la data de 21 octombrie 2011 și a fost admisă la data de 24 octombrie 2011, astfel că în mod greșit a fost reținută în cauză excepția netimbrării acțiunii, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea fondului.
În subsidiar, în măsura în care se apreciază că în mod corect a fost reținută excepția netimbrării acțiunii, arată că în mod greșit prima instanță a obligat-o pe reclamanta recurentă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, întrucât, prin aplicarea art. 274 al. 3 Cod procedură civilă, instanța putea diminua cuantumul acestora având în vedere că dosarul a fost soluționat la primul termen de judecată, nu s-au formulat apărări pe fondul cauzei, iar onorariul avocatului nu se justifică, motiv pentru care solicită modificarea parțială a sentinței în sensul diminuării cheltuielilor de judecată, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni și înregistrată sub nr._ la data de 01.09.2011, reclamanta T. V. (fostă B.) în contradictoriu cu pârâtii Ț. V. si Ț. C., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat in mun. Falticeni, ., compus din casa de locuit cu anexe gospodărești și din suprafața de 250 mp teren aferent construcțiilor.
Reclamanta a evaluat imobilul în litigiu, în vederea timbrării acțiunii, la suma de 16.774 lei, corespunzător valorii de impozitare ce rezultă din certificatul fiscal nr. 2982/2010, emis de Primaria mun. Falticeni.
În motivare a arătat că imobilul situat în mun. Falticeni, . este compus din suprafața de 250 mp teren si din construcțiile amplasate pe acest teren, respectiv o casa de locuit si o bucătărie de vară, valoarea totala a imobilului fiind de 16.774 lei.
A susținut că acest imobil a fost inițial proprietatea soților Tolescu Floaria (sau F.), decedata la 5 ianuarie 1996 si Tolescu V., decedat la 7 noiembrie 1999. Astfel, construcțiile individualizate anterior au fost edificate de cei doi soți în perioada căsătoriei, iar pentru suprafața de 250 mp teren aferentă construcțiilor a fost constituit, în temeiul Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate în favoarea defunctei Tolescu Floaria, conform titlului de proprietate nr. 376/1994.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 152/1996, masa succesorala rămasă după defuncta Tolescu Floaria include suprafața de 250 mp teren în discuție si cota de 1/2 din casa de locuit și anexele gospodărești, moștenitorii acceptanți ai acestei defuncte fiind soțul supraviețuitor Tolescu V., cu o cota succesorala de 1/4 si fiul Tolescu V., cu o cota succesorala de 3/4 .
La data de 16 decembrie 1996 a decedat fiul defuncților, Tolescu V., la a cărui succesiune au vocație pârâta Tolescu V., în calitate de soție supraviețuitoare si pârâtul Tolescu C., în calitate de fiu.
A menționat că, prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere si uzufruct viager autentificat sub nr. 1306/1997, defunctul Tolescu V. i-a transmis reclamantei cota de 1/4 din suprafața de 250 mp teren, dobândită prin moștenire de la soția predecedata si cota de 5/8 din casa de locuit cu anexele gospodărești (din care cota de 1/8 reprezintă cota dobândită prin moștenire după Tolescu F., iar cota de 1/2 reprezintă contribuția proprie a defunctului la edificarea imobilului).
A precizat că, la data de 7 noiembrie 1999 a decedat transmițătorul Tolescu V., astfel încât ea, reclamanta, a dobândit deplina proprietate și folosință asupra imobilelor ce au format obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 1306/1997.
A arătat că imobilul individualizat în petitul acțiunii formează obiectul unei stări de indiviziune, ea deținând cota de 1/4 din teren și cota de 5/8 din construcții, pârâții deținând la rândul lor, în indiviziune, cota de 3/4 din teren si cota de 3/8 din construcții.
De la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 1306/1997 ea - reclamanta - a deținut efectiv imobilul în litigiu, în care locuiește si în prezent si că a efectuat la acest imobil lucrări de îmbunătățiri constând în: construcția unui gard nou la stradă si a unui gard împrejmuitor la casa; realizarea racordului la instalația de apă si canalizare; montarea apometrului; refacerea trotuarelor; renovarea bucătăriei de vară prin placarea pereților cu rigips, înlocuirea tablei la acoperiș, refacerea tencuielilor interioare și exterioare, reconstruirea sobei; placarea casei de locuit cu lambriu din plastic; reconstruirea sobei din casă.
Reclamanta a învederat că toate lucrările susmenționate, care au fost de natură a spori valoarea imobilului, au fost efectuate prin contribuția sa exclusivă, fără nici un aport din partea pârâților, astfel încât contravaloarea acestor lucrări reprezintă aportul său propriu la îmbunătățirea imobilului, urmând a fi deduse din valoarea de împărțit a acestuia.
D. fiind faptul ca ea și pârâții nu au reușit să ajungă la o înțelegere privind partajarea bunului pe cale amiabila, în temeiul art. 728 cod civil a solicitat efectuarea partajului judiciar conform cotelor menționate anterior.
Sub aspectul modalității concrete de lotizare, având în vedere modul de exercitare a posesiei din 1997 până în prezent, faptul că ea a executat lucrări de natură a spori valoarea imobilului, precum și faptul ca nici construcțiile, nici terenul nu sunt comod partajabile în natură, reclamanta a solicitat ca întregul imobil sa-i fie atribuit ei, cu obligarea la plata sultei corespunzătoare cotelor indivize ale pârâților.
În drept, reclamanta a invocat disp. art. 728, 741,742 cod civil, art. 673 ind. 1 si urm. cod procedura civila, art. 277 cod procedura civila.
La termenul de judecată din data de 21.10.2011, la strigarea cauzei la ordine, instanța din oficiu a pus în discuție excepția anulării acțiunii ca netimbrată.
Prin sentința civilă nr. 2235 din data de 21 octombrie 2011, Judecătoria Fălticeni a anulat ca netimbrată acțiunea având ca obiect partaj succesoral formulată de reclamanta T. V. (fostă B.), în contradictoriu cu pârâtii Ț. V. si Ț. C. și a obligat reclamanta la plata către pârâți a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 1 din legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile si cererile introduse la instanțele judecătorești, precum si cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege si se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.
Chiar dacă după terminarea ședinței de judecată, deliberare și pronunțare apărătorul reclamantei a depus la registratura instanței în timpul programului legal de funcționare o cerere de ajutor public judiciar care este admisibilă sub aspectul condițiilor de formă și de fond prevăzute de OUG 51/2008, totuși aceasta nu a fost luată în considerare de către instanță, fiind înregistrată și repartizată spre soluționare după momentul pronunțării sentinței cu termen de soluționare la 24.10.2011.
Având în vedere că la primirea cererii s-a stabilit prin rezoluție în sarcina reclamantei o diferență de taxă judiciară de timbru de 150 + 2x663 și 1,5 timbru judiciar, iar reclamanta, fiind citată cu mențiunea achitării acestora, nu s-a prezentat și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, precum și dispozițiile imperative ale art. 20 punctul 3 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, instanța a anulat ca netimbrată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că în mod greșit instanța a reținut excepția netimbrării acțiunii în contextul în care la data soluționării cauzei reclamanta a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii integrale de la plata taxei judiciare de timbru.
Așa cum rezultă din chiar considerentele sentinței, cererea sa de acordare a ajutorului public judiciar a fost depusă la grefa Judecătoriei Fălticeni la data de 21 octombrie 2011, iar împrejurarea că această cerere nu a fost înaintată de grefa la dosarul cauzei nu îi este imputabilă.
Așa fiind, consideră că excepția netimbrării acțiunii nu putea fi pusă în discuție și reținută înainte de soluționarea cererii de ajutor public judiciar, motiv pentru care apreciază că în mod nelegal instanța de fond a anulat acțiunea ca netimbrată, soluționând cauza fără a intra în cercetarea fondului.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. 5 cod procedură civilă raportat la art. 304 ind. 1 cod procedură civilă solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că a fost corect reținută excepția netimbrării acțiunii, consideră nelegală soluția obligării sale la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( respectiv onorariu avocat).
Potrivit art. 274 alin. 3 cod procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În speță, având în vedere faptul că pricina a fost soluționată la primul termen de judecată pe excepția netimbrării, faptul că, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri, apărătorul pârâților nu a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că speța dedusă judecății nu comportă un grad ridicat de dificultate, consideră că onorariul de avocat suportat de pârâți se impunea a fi diminuat în temeiul textului de lege sus menționat până la concurența unei sume potrivite cu prestația depusă în cauză.
Așa fiind, solicită în subsidiar admiterea recursului și modificarea parțială a sentinței în sensul diminuării cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată.
Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul din prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2235/21.10.2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni s-a anulat ca netimbrată acțiunea civilă având ca obiect partaj succesoral formulată de reclamanta T. V. în contradictoriu cu pârâții Ț. V. și Ț. C. reținându-se că, deși reclamanta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 1476,44 lei și a timbrului judiciar de 2,4 lei, aceasta nu a făcut vreo dovadă în acest sens.
Din actele dosarului rezultă că la data de 21.10.2011 recurenta reclamantă a formulat cerere de ajutor public judiciar pentru a fi scutită de la plata taxei de timbru, cerere care a și fost admisă de către Judecătoria Fălticeni prin încheierea din data de 24.10.2011.
Potrivit art.12 alin.1 din OUG nr.51/2008, ajutorul public judiciar se acordă oricând în cursul judecății, de la data formulării cererii de către persoana interesată, și se menține pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat.
Dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 sancționează cu anularea cererii neîndeplinirea obligației de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit.
Or, în cauză, reclamanta avea obligația de achita taxele de timbru până la termenul din 21.10.2011, dată la care a formulat însă cererea de ajutor public judiciar ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni sub nr._ /a1 și soluționată pe fond, prima instanța considerând astfel că cererea a fost formulată în cursul judecății.
Așa fiind, față de considerentele expuse, cum excepția netimbrării nu era dată în cauză, în raport de dispozițiile art.304 ind.1, art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.312 alin.5 Cod procedură civilă, se va admite recursul, se va casa sentința civilă nr. 2235 pronunțată de Judecătoria Fălticeni la data de 21 octombrie 2011, urmând a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de către reclamanta T. V. (fostă B.), cu domiciliul ales în Suceava, . nr. 47, ., . civile nr. 2235 din data de 21 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimați fiind pârâții Ț. V. și Ț. C., domiciliați în Fălticeni, .. 2, ., jud. Suceava.
Casează sentința civilă nr. 2235 pronunțată de Judecătoria Fălticeni la data de 21 octombrie 2011 și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 septembrie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. G. H. L. V. O. D.
Grefier,
S. A.-M.
Red. H.L.
Judecător fond B. V.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./1.10.2012
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1623/2012. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 1624/2012. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








