Contestaţie la executare. Decizia nr. 55/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 55/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 55/2013
Dosar nr._ - contestație în anulare-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 55
Ședința publică din 26 februarie 2013
Președinte: N. M.
Judecători: G. D.
: F. G.
Grefier: P. L.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul I. A. D. domiciliat în comuna C. Luncii . Suceava împotriva deciziei civile nr. 2607 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, intimat fiind R. A. I., domiciliat în ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorul și avocat N. L. pentru intimat, lipsă fiind acesta.
Procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.
Grefierul a expus referatul cauzei, în cadrul căruia, a învederat că la dosar, prin serviciul registratură, a fost depusă, de către contestator chitanță fiscală, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei, precum și precizări.
Instanța, a comunicat duplicatul precizărilor avocatului intimat și constatând că cererea se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare, formulată în temeiul disp. art 317, 318 Cod procedură civilă, pentru motivele invocate în scris, cu cheltuieli de judecată.
Avocat N. L. pentru intimat a solicitat respingerea contestației ca nefondată, în cauză nefiind incidente disp. art. 317 și 318 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
T RI B U N A L U L ,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni la data de 14 august 2012 și înregistrată sub nr. 2417/227/14.08.2012, contestatorul I. D. în baza prevederilor art. 399, 400, 401, 373 C pciv a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatul R. I..
În fapt, contestatorul a arătat că la data de 7 august 2012 i s-a comunicat somația nr.63 /07.08.2012 prin care i s-a pus în vedere ca în termen de 5 zile să lase în deplină proprietate și liniștită posesie creditorului R. I. suprafața de 2147 mp teren, să ridice construcțiile edificate pe această suprafață și să achite suma de 11.368,02 lei, în caz de neconformare se va proceda la executarea silită; că prin procesul verbal nr. 63/07.08.2012 se solicită recuperarea sumei de 11.368,02 lei, din care 5.102,30 lei conform sentinței civile nr.396/16.02.2011 rămasă definitivă prin decizia nr.707/03.04.2012 plus suma de 6268,72 lei diferite sume care nu se justifică prin acte doveditoare.
Cererea de executare silită nr.63/07.08.2012 formulată de R. I. nu este completată de acesta, fiind semnată în fals de o altă persoană care are interesul să obțină foloase necuvenite de la el. În acea cerere se precizează că debitorul refuză să-și execute obligația de bună voie și se solicită trecerea la executare silită, ori această afirmație nu corespunde realității întrucât nu a fost contactat de R. I. pentru a discuta pe cale amiabilă.
În baza art. 184 Cod pr. civilă a solicitat a se cerceta acest fals cu înaintarea înscrisului către procuror pentru cercetarea acestui fals.
Apreciază contestatorul că cererea de executare silită trebuia adresată unui executor judecătoresc din circumscripția Judecătoriei Fălticeni și nu din circumscripția Judecătoriei Suceava contrar prevederilor art. 373 alin.1 Cod pr. civilă.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare (f.35-38) prin care prin care solicită respingerea contestației la executare promovată de debitorul contestator I. D. pentru următoarele motive:
În fapt, în dosarul execuțional nr. 63/2012 al executorului judecătoresc T. I. s-au efectuat acte de executare silită in temeiul titlului executoriu constând in sentința civilă nr. 396/20 M a Judecătoriei Fălticeni, astfel cum a fost parțial modificată prin decizia nr. 707/2012 a Tribunalului Suceava, irevocabilă, hotărâri prin care debitorul a fost obligat să-i lase in deplina proprietate și posesie suprafața de 2147 mp teren situată in intravilanul comunei C. Luncii și identificată prin raportul de expertiză întocmit în dosarul de fond de expert C. V., să ridice construcțiile C 1 și C 2 amplasate pe suprafața sus menționată și să-i achite suma totală de 5102,30 lei cu titlul de despăgubiri si cheltuieli de judecată din toate fazele procesuale.
Prin sentința civilă nr.1669 din 1 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni s-a respins ca nefondată contestația la executare, contestatorul fiind obligat să-i plătească intimatului suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Motivele de fapt și de drept invocate de către contestatorul I. D. împotriva actelor de executare silită din dosarul de executare silită nr. 63/2012 al B. T. I. nu sunt fondate și nu justifică suspendarea provizorie și anularea măsurilor luate până în prezent în vederea realizării dispozițiilor sentinței civile irevocabile nr. 396/16.02.2011 a Judecătoriei Fălticeni.
Astfel, cheltuielile de executare silită pretinse sunt stabilite în mod legal conform procesului verbal din 07.08.2012 (fila 12) și cuprind cheltuielile de executare, onorariu, taxe judiciare și suma menționată în sentința civilă menționată anterior.
De asemenea, cererea de executare silită și celelalte acte desfășurate în vederea punerii în executare a hotărârii judecătorești au fost inițiate în mod legal de către creditor prin intermediul mandatarului convențional P. D. M. împuternicită în acest sens prin procura judiciară autentificată sub nr. 3001/12.12.2005 la BNP L. G. R. care cuprinde și dreptul de a „învesti hotărâri judecătorești cu titlu executoriu și executa”.
Formularea unei plângeri penale pentru comiterea unor infracțiuni de fals de către creditor sau mandatara acestuia nu este de natură a atrage suspendarea procedurii de executare silită și nici a contestației la executare aflate pe rolul instanței conform art. 244 1 Cod procedură civilă în lipsa dovezii privind începerea urmăririi penale.
În ceea ce privește susținerile referitoare la fondul cauzei civile soluționate irevocabil prin sentința civilă nr. 396/16.02.2011 a Judecătoriei Fălticeni, instanța a constatat că în conformitate cu art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă în cadrul contestației la executare nu se pot invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu menționat, contestatorul având posibilitatea de a utiliza căile extraordinare de atac pentru susținerea drepturilor și intereselor sale legale.
În plus, susținerile contestatorului privind suspendarea provizorie a executării silite ca efect al achitării cauțiunii în dosarul nr._ având ca obiect revizuire aflat pe rolul Judecătoriei Fălticeni este nefondată având în vedere dispozitivul sentinței civile nr. 1655/27.09.2012 prin care s-a respins ca nefondată cererea de suspendare cu restituirea cauțiunii achitate către contestatorul revizuent.
Împotriva hotărârii a declarat recurs contestatorul I. A.D. în data de 23 noiembrie 2012, arătând că cererea de executare silită a fost semnată în fals de o altă persoană și că el nu ar fi refuzat să își execute obligația de bună voie iar instanța de fond nu a încercat împăcarea părților, conform prevederilor art. 131 al. 1 Cod pr. civilă.
Legal citat, intimatul R. A. I. nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală față de recursul declarat în cauză.
Prin decizia civilă nr. 2607 din 20 decembrie 2012, Tribunalul Suceava a respins recursul ca nefondat, reținând următoarele:
În ceea ce privește critica de nelegalitate referitoare la faptul că cererea de executare silită a fost semnată în fals, tribunalul reține că creditorul-intimat R. I. a împuternicit-o pe fiica sa, P. D. M. să îl reprezinte în dosar, inclusiv în procedura de executare silită a hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu, mandatarei fiindu-i conferit dreptul de a semna valabil pentru creditor și în numele acestuia, semnătura mandatarei fiindu-i opozabilă creditorului, după cum rezultă din procura judiciară autentificată sub nr. 3001 din data de 12 decembrie 2005 la Biroul Notarului Public G. R. din orașul Gura-Humorului, jud. Suceava, depusă în copie la f. 23-ds. fond.
Având în vedere că între mandatar și terți nu se creează raporturi juridice deoarece mandatarul încheie actul juridic în numele și pe seama mandantului iar creditorul nu a revocat împuternicirea dată fiicei sale, actele juridice încheiate de dânsa fiind făcute în limitele împuternicirii date de către creditor iar creditorul-intimat a confimat în mod expres actele făcute de mandatara sa în cadrul procedurii de executare silită prin întâmpinarea de la f. 35-ds. fond, în mod corect a reținut instanța de fond că nu sunt date motive de nulitate ale cererii de executare silită, motivul de recurs invocat fiind neîntemeiat.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că instanța de fond nu a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, cererea de executare silită în vederea efectuării de cercetări pentru săvărșirea infracțiunii de fals în înscrisuri, tribunalul a reținut că prin încheierea de ședință din data de 3 septembrie 2012, instanța de fond a dispus înaintarea unei copii de pe plângerea formulată la P. de pe lângă Judecătoria Fălticeni pentru cercetări sub aspectul săvârșirii de către intimat a infracțiunii de fals în înscrisuri(f. 40).
În plus, dispozițiile art. 183 Cod pr. civilă care prevăd că înscrisul defăimat a fi fals se poate înainta procurorului sunt aplicabile doar în situația în care înscrisul defăimat este depus în instanță în original. Or, înscrisul defăimat a fi fals, adică cererea de executare silită se află la dosarul execuțional de la biroul executorului judecătoresc, acesta înaintând instanței de executare doar copii certificate după actele din dosarul de executare, după cum i s-a solicitat de către instanța de executare, așa cum prevăd dispozițiile art. 402 al. 1 Cod pr. civilă.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că el nu a refuzat să își execute obligația stabilită în titlul executoriu, având în vedere că nu a fost contactat de R. I. pentru mediere și că instanța de fond nu a încercat împăcarea părților, conform prevederilor art. 131 al. 1 Cod pr. civilă, tribunalul a constatat că aceste motive de recurs sunt vădit neîntemeiate în contextul în care părțile se află în procedura de executare silită a hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu iar dispozițiile art. 3711 al. 1 Cod pr. civilă instituie în sarcina debitorului obligația de a aduce de bunăvoie la îndeplinire obligația stabilită prin titlul executoriu.
După cum rezultă din prevederile art. 3711 al. 2 Cod pr. civilă, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea nu prevede altfel, fiind excesiv și disproporționat a i se impune creditorului să apeleze la procedura medierii pentru a-l determina pe debitor să aducă la îndeplinire de bună voie obligația cuprinsă în titlul executoriu.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că instanța de fond a hotărât discutarea pe fond a cauzei, deși contestatorul-recurent s-a opus iar cercetarea judecătorească nu era terminată, tribunalul reține că obiectul litigiului îl constituie o contestație la executare silită a cărei judecată se face de urgență și cu precădere, după cum rezultă din dispozițiile art. 402 al. 1 Cod pr. civilă iar această obligația incumbă inclusiv părților, exercitarea dreptului de a face contestație la executare neputând constitui pentru debitor un prilej de a tergiversa executarea silită.
Din conținutul încheierii de ședință din data de 1 octombrie 2012 rezultă că instanța de fond a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de contestator până la soluționarea plângerii penale de către parchet, soluție ce era corectă având în vedere că dispozițiile art. 244 al. 1 pct. 2 Cod pr. civilă prevăd că nu se poate suspenda judecata decât atunci când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o influență hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea în prezenta cauză, simpla formulare a unei plângeri penale și existența unui dosar pe rolul Parchetului neputând atrage suspendarea judecării cauzei, nefiind întrunite condițiile prevăzute de textul de lege enunțat mai sus.
Din conținutul încheierii de ședință din data de 1 octombrie 2012, rezultă că contestatorul a mai formulat o cerere de amânare a judecării cauzei pentru a depune înscrisuri, dar nu a indicat care sunt aceste înscrisuri, teza probatorie pentru care solicita admiterea probei cu înscrisuri și nici nu a putut indica motivul pentru care nu depusese deja la dosarul cauzei înscrisurile solicitate în probațiune sau nu le avea asupra sa, în contextul în care el formulase contestația la executare, astfel încât lui îi revenea sarcina probei.
În acest context, în mod corect a respins instanța de fond cererea de amânare ca neîntemeiată, având în vedere caracterul urgent al procedurii în care se judecă contestația la executare, consacrat de dispozițiile art. 402 al. 1 Cod pr. civilă, obligația de a respecta caracterul urgent al acestei proceduri revenind inclusiv părților implicate în procedura de executare silită.
Prin urmare, și acest motiv de recurs este neîntemeiat iar faptul că în momentul în care i s-a dat cuvântul la fond, contestatorul a arătat că nu are nimic de adăugat și a ales să părăsească sala( după cum susține în cererea de recurs) nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, dat fiind principiul disponibilității de guvernează procesul civil și faptul că părțile au îndatorirea procesuală de a îndeplini actele de procedură în condițiile, în ordinea și în termenele stabilite de lege sau de judecător, de a exercita drepturile procedurale cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului și de a-și dovedi pretențiile și apărările, după cum rezultă din dispozițiile art. 129 al. 1 Cod pr. civilă.
Afirmațiile din cererea de recurs referitoare la faptul că instanța de fond a manifestat simpatie față de apărătorul părții adverse și că pronunțarea a fost dictată de apărătorul părții adverse, nu pot fi luate în considerare de către tribunal având în vedere că simpla suspiciune a părții cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorului cauzei și nemulțumirile sale cu privire la modalitatea în care sunt soluționate cererile sale, nu constituie motive de nelegalitate ale hotărârii recurate în accepțiunea art. 304 Cod pr. civilă, astfel încât și acest motiv de recurs este neîntemeiat.
De asemenea, motivul de recurs referitor la faptul că executarea silită a hotărârii ce constituie titlu executoriu a fost suspendată, este neîntemeiat, având în vedere că nu s-a făcut dovada de către recurentul-contestator a faptului că executarea sentinței civile nr. 396 din data de 16 februarie 2011 a Judecătoriei Fălticeni( dosar nr._ ), așa cum a fost modificată prin Decizia nr. 707 din data de 3 aprilie 2012 a Tribunalului Suceava( dosar nr._ ), a fost suspendată în cadrul judecării cererii de revizuire îndreptate împotriva acestei hotărâri judecătorești în condițiile art. 325 al. 1 Cod pr. civilă.
A mai invocat contestatorul-recurent împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii sale de suspendare a judecării cauzei întemeiată pe dispozițiile art. 244 al. 1 pct. 2 Cod pr. civilă prin încheiere de ședință, care putea fi atacată în mod separat, așa cum prevăd dispozițiile art. 2441 Cod pr. civilă.
Aceste susțineri sunt neîntemeiate în contextul în care instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii sale de suspendare legală facultativă a cauzei prin încheierea de ședință din data de 1 octombrie 2012 iar din interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor art. 2441 al. 2 Cod pr. civilă rezultă că nu pot fi atacate cu recurs decât încheierea prin care prin care s-a dispus suspendarea, cât și încheierea prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului, încheierile prin care s-a respins cererea de suspendare cât și cererea prin care s-a dispus repunerea pe rol, putând fi atacate doar odată cu fondul cauzei, după cum rezultă din dispozițiile art. 282 al. 2 Cod pr. civilă și cele ale art. 299 al. 1 Cod pr. civilă.
În acest context, nu există nici o încălcare a dispozițiilor art. 105 al. 1, art. 106 al.1 și 108 al. 1 Cod pr. civilă, după cum susține recurentul contestator.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că în mod nelegal s-a dispus de către executorul judecătoresc înființarea popririi asupra pensiei sale prin adresa nr. 63/2012 din data de 1 octombrie 2012 și că în mod nelegal i s-a reținut din pensie suma de 516 lei pe lunile octombrie 2012 și noiembrie 2012, fără ca debitorul să fi fost înștiințat despre măsura de înființare a popririi, așa cum prevăd dispozițiile art. 454 al. 1 Cod pr. civilă, tribunalul constată că aceste acte de executare silită sunt întocmite după data de 14 august 2012, când a fost introdusă contestația la executare pe rolul Judecătoriei Fălticeni.
Or, contestația la executare silită nu poate privi decât legalitatea formelor de executare silită întocmite până la data introducerii contestației la executare iar în recurs nu se poate schimba obiectul cererii, după cum rezultă din dispozițiile art. 294 al. 1 Cod pr. civilă care sunt aplicabile și în cazul judecării căii de atac a recursului, după cum rezultă din dispozițiile art. 316 Cod pr. civilă, astfel încât această critică de nelegalitate nu poate fi primită de către instanța de recurs.
A mai invocat contestatorul împrejurarea că sumele stabilite de executorul judecătoresc nu sunt în concordanță cu Ordinul nr. 2550/C/2006, fiind stabilite la ,,discreția domnului executor judecătoresc”, dar nu a indicat în mod concret în cererea de recurs în ce mod a greșit executorul judecătoresc la stabilirea onorariului său și în ce mod nu a respectat Ordinul nr. 2550/C/2006 și care este critica de nelegalitate adusă hotărârii recurate.
Procedând totuși la analizarea acestui motiv de recurs pe fond, tribunalul a reținut că prin procesul verbal din data de 7 august 2012 întocmit în dosarul de executare nr. 63/2012, executorul judecătoresc a stabilit un onorariu în cuantum de 2728 lei cu TVA inclus pentru punerea în posesie cu terenul conform sentinței și un onorariu în cuantum de 2728 lei cu TVA inclus pentru ridicarea construcțiilor conform deciziei instanței de recurs(f.12-ds. fond), în acord cu prevederile pct. 2 din Anexa 1 la Ordinul nr. 2550/C din 14 noiembrie 2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, ce prevăd un onorariu maximal de câte 2200 lei pentru fiecare debitor persoană fizică pentru ridicări de bunuri sau obligări la punerea în posesie și un onorariu maximal de câte 2200 lei pentru fiecare debitor persoană fizică pentru desființări de construcții.
Faptul că executorul judecătoresc a inclus și TVA-ul în procesul verbal ce constituie titlu executoriu conform art. 3717 al. 4 Cod pr. civilă, nu atrage nelegalitatea acestui act de executare, având în vedere că fiind achitat de executorul judecătoresc statului și fiind o taxă pe care executorul nu o reține pentru el, ci o virează imediat la bugetul de stat, nu se include în cuantumul onorariului propriu-zis și nu se are în vedere la aplicarea algoritmului de calcul prevăzut de art. 39 alin.1 din Legea nr. 188/2000, dar se impută tot celui ce se face vinovat pentru declanșarea procedurii de executare silită.
Împotriva deciziei sus menționate a formulat contestație în anulare I. A. D., în temeiul disp. art. 317 al. 1 pct 1 și 318/1 al.1 teza I-a, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, a arătat că, deși a formulat contestația la executare împotriva procesului verbal nr.63/07.08.2012 emis de executorul judecătoresc T. I. acest nu a fost chemat în instanță, cauza fiind soluționată doar în contradictoriu cu intimatul R. A I..
A mai arătat contestatorul că în loc ca instanța de recurs să examineze sub toate aspectele motivele și argumentele invocate în cererea de recurs, formulate în baza prev. art. 304 al. 1, pct. 5,9,10 Cod procedură civilă, s-a mulțumit să copieze în procent de peste 80% fraze întregi sau diferite cuvinte exprimate de d-na avocat N. L. în întâmpinarea de la filele 35 – 38 din dosar. Frazele cu diferite cuvinte exprimate de doamna avocat N. L., copiate de instanța de recurs, se regăsesc în paginile 2,3 punctele 2,3,4 și în continuare, prin care instanța de recurs a motivat decizia nr. 2607/10.12.2012 a Tribunalului Suceava.
Mai arată contestatorul că instanța de recurs afirmă că în cauză nu sunt date nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5,9 Cod procedură civilă, invocate de el iar pct. 10 a fost abrogat (afirmație făcută în pagina 8 din decizie).
Recursul declarat de el împotriva sentinței recurate, l-a motivat în baza art. 304 pct. 5,9, 10 Cod procedură civilă. Punctul 10 din art. 304 nu este abrogat, însă instanța din recurs, nu a ținut seama de el, nu l-a aplicat, lucru greu de înțeles pentru instanța din recurs, care controlează legalitatea și temeinicia hotărârilor date în instanța de fond.
Toate motivele pe care le-a expus în contestația în anulare, le-a invocat în cererea de recurs, însă instanța de recurs nu a ținut cont de ea și nu le-a luat în seamă.
A precizat că decizia pronunțată de Tribunalul Suceava este rezultatul unor greșeli materiale și omiterea din greșeală să cerceteze toate motivele de casare invocate în cererea de recurs.
În cauză nu s-au putut aplica prevederile art. 126 din Constituția României.
Analizând contestația în anulare, prin prisma motivelor invocate, dar și a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.317 pct.1 c.p.c. invocat de petent hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
Prin urmare, față de dispozițiile legale anterior menționate, cu referire la motivul de contestație în anulare reglementat de art.317 pct.1 c.p.c. tribunalul reține că neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părților, este sancționată, potrivit art. 108 din Codul de procedură civilă, cu nulitatea relativă, care poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestației în anulare, numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului procedural, interesată a o invoca. Astfel, o parte nu are abilitatea procesuală să formuleze contestație în anulare, în baza art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, pentru neîndeplinirea legală a citării altei persoane, care nu a fost parte în proces. De altfel, prin considerentele de fapt invocate în susținerea acestui motiv de contestație în anulare petentul se referă la greșita stabilire a cadrului procesual însă acest aspect nu poate forma obiect al contestației în anulare.
Referitor la al doilea motiv de contestație în anulare, cel reglementat de art.318, tribunalul reține că potrivit acestui temei legal hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Dispozițiile art.318 din Codul de procedură civilă, care reglementează contestația în anulare specială, sunt de strictă interpretare și au în vedere numai greșeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi de exemplu anularea ca netimbrat a recursului deși la dosar era depusă, în original, chitanța prin care se făcea dovada achitării taxei.
Or, în cauza de față tribunalul constată că prin cererea formulată petentul invocă pretinse greșeli de judecată, aspect care însă nu poate face obiect de analiză în cadrul contestației în anulare.
Dispozițiile art. 318 din codul de procedură civilă vizează greșeli de procedură, și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, a interpretat legea și a stabilit raporturile dintre părți ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil.
Astfel, tribunalul reamintește faptul că motivarea hotărârii nu este o problemă de volum ci una de conținut. Astfel cum s-a reținut și în jurisprudența CEDO(cauza Albina contra României) obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precitată, paragraful 81; Hotărârea V. der Hurk, precitată, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, precitată, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98, CEDH 2000-IX). Dimpotrivă, conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.
Or, în cauza de față, din analiza deciziei civile nr. 2607 din 20 decembrie 2012, Tribunalul Suceava prin care tribunalul a respins recursul petentului ca nefundat, prin raportare la motivele de recurs invocate de acesta, tribunalul reține că instanța de control judiciar a analizat pe larg motivele invocate.
Așa cum s-a arătat, dispozițiile legale care reglementează această cale extraordinară de atac au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil „recurs la recurs”.
De altfel, și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se reține în mod constant faptul că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului autorității lucrului judecat, conform căruia nici o parte nu este îndreptățita să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive și irevocabile, obligatorii, și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o noua analiza a cauzei. Puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiției, iar nu pentru a se efectua o noua analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepție de la aceasta regula se admite numai atunci când este justificata de circumstanțe riguroase și de substanța (cauza Ryabikh c. Rusiei). Cu toate acestea, principiul securității juridice nu este unul absolut. Curtea însăși a recomandat uneori redeschiderea unor procese, ca fiind cea mai potrivită măsură reparatorie, atunci când procedurile derulate în fata instanțelor naționale nu au respectat cerințele articolului 6 din Convenție(cauza L. c. Romaniei). În orice caz, puterea de a iniția și de a admite o cale extraordinară de atac trebuie exercitată de către autorități în așa fel încât să asigure, în cel mai înalt grad posibil, un echilibru just între interesele implicate în cauză.
Astfel, pronunțându-se in cauza M. vs. România, cererea nr._/03, la 29 iulie 2008, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca o cale extraordinara de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă, în absența unui “defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu. Faptul că instanța care soluționează contestația și instanța a cărei hotărâre este contestata au două puncte de vedere diferite este un caz tipic în care nu se justifică desființarea unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile.
Ca și în alte cauze anterioare, Curtea a apreciat, în considerarea prezumției de validitate (res iudicata pro veritate habetur) de care se bucură aceste hotărâri, și a securității raporturilor juridice, că în absenta unor circumstanțe excepționale – situații numite Curte „defecte fundamentale” ale hotărârii (neîndeplinirea procedurii de citare, cauza Tishkevich c. Rusiei; neparticiparea la proces a terțului ale cărui drepturi sunt afectate, cauza Protsenko c. Rusiei) – acest lucru nu justifică desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ce a intrat în puterea lucrului judecat, prin intermediul unei cereri de contestație în anulare exercitată chiar de un particular care fusese parte la procedură.
In consecință, față de considerentele anterior expuse, tribunalul va respinge cererea de contestație în anulare ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul I. A. D. domiciliat în comuna C. Luncii . Suceava împotriva deciziei civile nr. 2607 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, intimat fiind R. A. I., domiciliat în ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
N. M. G. D. F. G. P. L.
Red. N.M./Tehnored. P.L./ 2 ex. – 22.03.2013
| ← Cereri. Decizia nr. 554/2013. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Decizia nr. 575/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
