Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1135/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1135/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 1135/2014
Dosar nr._/ 3/2012 Legea nr.221/2009
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 1135
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.06.2014
PREȘEDINTE I. G.
GREFIER S. AUIGUSTINA
M. Public reprezentat de procuror A. L.
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „Legea nr.221/2009” formulată de reclamantul S. D. A., cu domiciliul procedural ales la cabinet de Avocat „A. E.” cu sediul în Fălticeni, ., .,județul Suceava, în contradictoriu cu S. R. prin M. Finanțelor P. cu sediul în București, ., sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare cu părțile legal îndeplinită, inclusiv cu reclamantul față de dispozițiile art. 98 Cod procedură civilă .
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului constată că pricina de față a fost repusă pe rol la data de 12.05.2014, în vederea constatării perimării, în baza referatului întocmit de arhivar N. G. din cadrul Biroului Arhivă – Secția civilă a Tribunalului Suceava aflat la fila 76 dosar, că prin încheierea de ședință din data de 23.04.2013 a Tribunalului Suceava s-a dispus suspendarea judecării acțiunii în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă dat fiind faptul că reclamantul nu a depus la dosar copia hotărârii de condamnare sau dispozitivul acesteia privind măsura administrativă luată, dovezi privind măsura administrativă luată proces verbal de confiscare a bunurilor, nu a indicat bunurile confiscate și valoarea acestora împiedicând în mod cuplabil desfășarea procesului, motiv pentru care din oficiu invocă și pune în discuție excepția de perimare a acțiunii.
Reprezentanta Pachetului pune concluzii de admitere a excepției perimării.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
T R I B U NA L U L
Asupra excepției de perimare a acțiunii, reține următoarele:
P. cererea adresată acestei instanțe la data de 22 decembrie 2011 și înregistrată sub nr._/86/2011, reclamantul S. D. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. – prin M. Finanțelor P. București, ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate caracterul politic al condamnării după Slavescu M. (M.),
- să se constate caracterul politic al măsurii administrative,
- să se acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare,
- să se acorde despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că este nepotul de fiica a defunctului Slavescu M. care a fost supus abuzurilor poliției politice după instaurarea regimului comunist imediat după 1945; culminând cu condamnarea politica in perioada 1952-1954 de către regim fiind considerat dușman al clasei muncitoare, obligat la munca silnica, ulterior fiindu-i impusa măsura de a nu părăsi localitatea, cu domiciliul forțat la Vatra Dornei - Ș. Dornei județul Suceava.
In urma acestei masuri a politiei politice ca urmare a izolării de familie,de soție, fiica si nepot - el pe vremea aceia avea 7 ani, a decedat in condiții misterioase fiind înmormântat la marginea cimitirului din localitatea Ș. Dornei, fără nici o cruce sau vreun alt semn.
După aceasta suferința si cumplita tragedie au început acțiuni ofensive privind familia sa, cu menținerea la domiciliul forțat pentru toți, urmărirea in permanenta, îngrădirea tuturor drepturilor, supraveghere. Au urmat ani grei de cumpănă si suferință în care, singurul nepot, tatăl său, mama sa, fiica acestuia au fost permanent urmăriți de securitate; le-au ascultat telefoanele, au fost obstrucționați să desfășoare orice fel de muncă pentru a nu se putea câștiga existenta zilnică.
După finalizarea facultății a fost nevoit să plece în exil pentru că aici era persecutat si nu-l angaja nimeni.
Menționează faptul că bunicul său a fost deputat si prefect de Teleorman in perioada regalistă, în perioada ce a urmat instalării regimului comunist începând cu anul 1945 - după abdicarea regelui - până în 1958 i-au fost naționalizate toate bunurile:
-100 de ha orezărie în .>
-250 ha teren în .,
-15 ha pădure, 2 conace, 2 grajduri, 2 magazii de cereale ;
- o batoză, 4 tractoare, o secerătoare în . ;
- teren situat în Mamaia, în suprafața de 605,67 mp, ce formează lotul 15, careul 12 din planul de sistematizare a Stațiunii Mamaia - naționalizat în anul 1958.
După cum rezultă și din Fisa CNSAS - depusă la dosar, atât referatul CNSAS, cât și notele de informare a securității sunt prezentate date despre situația sa familială, cât si despre situația bunurilor ce i-au fost confiscate, dar și despre măsura condamnării sale.
Depune această dovada la dosarul cauzei.
Pentru toate cele de mai sus solicită admiterea acțiunii, să se dispună plata despăgubirilor în cuantumul pe care-l va aprecia în funcție de expertiza extrajudiciară privind valoarea imobiliară a acestor bunuri si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces (taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat, onorariu expertize, cheltuieli legate de audierea martorilor, cercetare judecătorească etc.).
În drept, a invocat dispozițiile art. 82 coroborat cu art. 112 si urm. Cod procedura civila, art. 274 Cod procedura civila si dispozițiile Legii 221/2009.
În dovedire a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
P. încheierea din data de 23.04.2013 a Tribunalului Suceava s-a dispus suspendarea judecării acțiunii în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă .
La termenul de judecată de astăzi, 20.06.2014, instanța din oficiu, a invocat excepția perimării acțiounii..
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele cu privire la excepția invocată, că așa cum rezultă din dispozițiile art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii iar după cum rezultă din dispozițiile art. 298 Cod procedură civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.
După cum rezultă din dispozițiile art. 248 al. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 23.04.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551 Cod procedură civilă, iar prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, ne mai îndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de către partea care justifică un interes, iar în cauză nu s-a dovedit existența unui caz de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare.
P. urmare, în temeiul art. 252 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția de perimare invocată din oficiu, excepție de procedură absolută și peremptorie și, în temeiul art. 248 al. 1 Cod procedură civilă, va constata perimată acțiunea.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Admite excepția de perimare.
Constată perimată acțiunea civilă având ca obiect „Legea nr. 221/2009”, formulată de reclamantul S. D. A., cu domiciliul procedural ales la cabinet de Avocat „A. E.” cu sediul în Fălticeni, ., .,județul Suceava, în contradictoriu cu S. R. prin M. Finanțelor P. cu sediul în București, ., sector 5.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 20.06.2014
Președinte Grefier
I. G. S. A.
Red.IG.
Tehnored.SA/4ex/26.06.2014
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1622/2014. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Decizia nr. 1037/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








