Pretenţii. Decizia nr. 100/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 100/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 100/2014
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 100/2014
Ședința publică de la 14 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător G. D.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta BÎLȚEI L.-Suceava, ., jud Suceava împotriva sentinței civile nr.2232/06.09.2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE proprietari "G. NR. 6" RĂDĂUȚI (P. PREȘEDINTE BALEAN T.)-Rădăuți, ., ., CP_, jud Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă mandatarul B. P.-C. care se legitimează cu CI sertia SV nr._, CNP_ domiciliat în Rădăuți, ..1D, ., jud Suceava pentru apelantă, lipsă fiind părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care mandatarul apelantei înmânează instanței procura de reprezentare solicitând acordarea unui nou termen de judecată în vederea depunerii unei alte procuri dat fiind faptul că din eroare, notarul a inversat calitățile, în sensul că el ar împuternici pe mama sa B. L. și nu mama sa, apelantă în prezentul dosar pe el, cum corect trebuia scris pe procură.
Instanța, verificând înscrisul constată că este vorba de o eroare în privința calității părților și că mandatarul B. P. Corduț o reprezintă pe mama sa, apelantă în prezenta cauză, procura fiind valabilă.
Instanța constată că prin cererea formulată, pârâta a înțeles să o denumească recurs civil și pune în discuție calificarea căii de atac.
Mandatarul apelantei pârâte arată că lasă la aprecierea instanței calea de atac formulată.
Instanța, față de dispozițiile art.152 și art.466 alin.1 Noul Cod de procedură civilă califică prezenta cale de atac ca fiind apel.
Instanța constată că prin Serviciul registratură al Tribunalului Suceava a fost depusă o cerere de probe de către intimat, prin care solicită încuviințarea interogatoriului pârâtei apelante.
Mandatarul apelantei învederează instanței că mama sa este bolnavă având probleme cu un picior motiv pentru care nu se poate deplasa.
Instanța, văzând că această probă nu a fost solicitată prin întâmpinarea formulată de intimată și depusă la dosar în data de 19.12.2013, și față de precizările mandatarului pârâtei apelante în sensul că aceasta nu se poate deplasa având probleme medicale la un picior, respinge proba cu interogatoriul pârâtei solicitată de intimatul-reclamant.
În temeiul art.482 raportat la art.244 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, nemaifiind alte cereri de probe, instanța constată cercetarea procesului încheiată și, văzând că intimata a solicitat judecata cauzei în lipsă, față de dispozițiile art.244 alin.4 Noul Cod de procedură civilă, acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul apelantei solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii reclamantei arătând că intimata-reclamantă nu lasă apelanta-pârâtă să se debranșeze de la energia termică deși pârâta a formulat cerere în acest sens, reclamanta a refuzat.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 24 mai 2013, reclamanta Asociația de Proprietari „G. nr.6” Rădăuți (prin președinte B. T.), a chemat-o în judecată pe pârâta B. L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe aceasta la plata sumei de 5375,03 lei, cu titlu de cheltuieli comune în perioada noiembrie 2010 – aprilie 2013.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta face parte din Asociația de Proprietari „G. nr.6” Rădăuți. In conformitate cu dispozițiile legale acesta a beneficiat prin intermediul asociației de unele servicii administrative, dar si de utilități, după cum urmează:
- furnizarea de apa potabila si preluarea apelor menajere si pluviale in rețeaua de canalizare;
- servicii administrative aferente activității curente a asociației.
În conformitate cu dispozițiile art. 49 din Legea 230/2007 privind organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, la scara blocului a fost afișată lista cu cheltuielile comune pentru parat. De asemenea, in conformitate cu dispozițiile art. 49 al. 2 din Legea 230/2007, parata trebuia sa achite cheltuielile comune afișate in termen de 20 zile calendaristice de la afișarea listei de plata. Acest lucru nu s-a întâmplat in perioada pentru care pârâta a fost acționată în judecata.
In acest context, in conformitate cu dispozițiile art. 50 din Legea 230/2007, asociația a înaintat prezenta acțiune pentru recuperarea cheltuielilor restante.
S-a mai arătat de reclamantă că prin neachitarea sumelor afișate pe lista de plata de către parată, aceasta a pus asociația in situația de a nu-si achita la rândul sau in totalitate facturile către furnizorii de utilități existând pericolul sistării serviciilor si a calculării de penalități de întârziere, fapt ce ar afecta si pe ceilalți proprietari bun - platnici.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.230/2007.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
În vederea soluționării cauzei, s-a administrat proba cu înscrisuri.
P. sentința civilă nr. 2232/06.09.2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, prima instanță a admis acțiunea și a obligat pârâta B. L. să plătească reclamantei Asociația de Proprietari „G. nr.6” Rădăuți suma de 5375,03 lei cu titlu de pretenții civile.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art.50 din Legea nr.230/2007 asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Prima instanță a apreciat ca dovedit caracterul cert și lichid al creanțelor pretinse, chiar dacă facturile emise de creditoare nu sunt semnate de pârâtă, acest fapt datorându-se împrejurării că sumele calculate sunt facturate și afișate lunar în scara blocului, unde locuiește aceasta.
În același sens, prima instanță a constatat că sumele și listele de plată nu au fost contestate, ceea ce poate fi privit ca act de acceptare al acestora.
În consecință, prima instanță a admis acțiunea în temeiul art.50 din Legea nr.230/2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat de instanță ca fiind apel, pârâta Bîlței L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare aceasta a arătat că datorită faptului că nu mai locuiește în imobilul respectiv de peste 11 ani de zile, nu a mai încheiat un contract de furnizare a unor servicii administrative sau a altor utilități cu societățile furnizoare, dimpotrivă a solicitat în nenumărate rânduri să i se aprobe debranșarea de la apa rece și apa caldă pe care efectiv nu le-a folosit de atâta vreme.
Ori de câte ori a încercat să obțină aprobările cuvenite pentru debranșare i se pretindeau niște sume enorme, pe care nu avea cu ce să le achite deoarece din veniturile pe care le obține, din pensia de care beneficiază abia reușește să-și asigure medicamentația necesară, nicidecum nu-i ajung și pentru hrana de zi cu zi sau pentru alte cheltuieli ( acesta fiind de fapt și motivul principal pentru care ea a fost nevoită să se mute la casa fiului său din Suceava).
A mai arătat că deși președintele Asociației de locatari cunoștea prea bine situația sa mai specială, acesta a ignorat însăși faptul că ea nu a încheiat un contract de furnizare a apei reci și a apei calde, ba mai mult chiar și faptul că a renunțat la o . robineți de alimentare cu apă rece și cu apă caldă, că datorită situației sale materiale și a faptului că nu mai locuiește în respectivul apartament în mod abuziv și de la sine putere a trecut-o la palat utilităților ca și cum ar locui acolo și ar consuma apa caldă și apa rece în mod nelimitat, încât s-a ajuns la situația paradoxală de a fi pusă în situația de a achita niște facturi pentru niște cantități pe care niciodată nu le-a consumat pentru că nu a locuit în apartamentul mai sus menționat, dar nici nu ar fi avut cum să le consume chiar dacă ar fi locuit acolo.
Legal citată, intimata reclamantă a formulat întâmpinare ( filele 11-12 dosar apel) prin care a arătat că asociația de proprietari nu încheie ( nu are voie prin lege) contracte individuale cu proprietarii de apartamente care fac parte din asociație. De asemenea, pârâta a specificat și a recunoscut că nu deține apometre de apartament nici la apă caldă nici la apă rece, acest lucru implicând folosirea cotei pausal pentru două persoane, deoarece pârâta locuiește împreună cu fiul său la adresa precizată. C. pausal stabilită de furnizorul de apă rece și canal, respectiv . este de 4,5 mc apă rece/persoană și 4,5 mc apă rece încălzită/persoană, Dacă se adună ți înmulțește cu două persoane rezultă clar cum s-a ajuns la suma de 5.375 lei ( în 3 ani+penalități).
Asociația de proprietari nu are voie să încheie contracte individuale cu proprietarii, citește împreună cu reprezentanții ACET ( sau verifică citirile), apometrele de scară și facturează consumul fiecărui proprietar în funcție de raportarea făcută de aceștia și în urma citirii apometrelor de apartament, sau, cum este cazul pârâtei, la cota pausal.
Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare ( filele 14-15 dosar apel) în care a arătat că ea a solicitat Asociației în anul 2010 să-i întrerupă total apa la cele două robinete pe acre le are în funcțiune, aceștia refuzând invocând diferite motive, cum că le trebuie aprobare de la societatea care furnizează apa și că nu au toate autorizațiile de funcționare și alte motive.
De asemenea apelanta pârâtă a solicitat instanței să i se aprobe întreruperea completă a apei și a energiei termice din acest apartament din Rădăuți, anularea tuturor facturilor la energie electrică începând cu luna februarie 2003 dată la care a solicitat societății Servicii Comunale întreruperea completă a furnizării energiei termice și a fost refuzată de fiecare dată când a cerut acest lucru societății precum și recalcularea tuturor facturilor în ce privește apa începând cu luna februarie 2003.
Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
În fapt, apelanta pârâtă B. L. este proprietara apartamentului situat în mun. Rădăuți, ..1D, ., jud. Suceava, fiind arondată Asociației de P. „G. nr.6” Rădăuți.
În această calitate, potrivit art. 25 din H.G. nr.1588/2007, pârâta este obligată la achitarea sumelor aferente din cheltuielile de întreținere comune.
Titlul legal de plată al cotelor de întreținere îl reprezintă listele de plată, conform art.25 alin.1 din H.G. nr.1588/2007 și art. 46 din Legea 230/2007, membrii asociației având obligația de a achita sumele în termen 20 de zile de la afișarea listei. În caz de neplată, proprietarii pot fi acționați în justiție de către Asociația de Proprietari (art.50 alin.1 din Legea 230/2007). De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Din listele de plată depuse la dosar (f.7-36), reiese că pârâta apelantă figura, la nivelul lunii aprilie 2013, cu o restanță de plată în cuantum de 5375,03 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei noiembrie 2010 – aprilie 2013 în cuantum de 3189,74 lei și penalități de întârziere în cuantum de 2070,04 lei calculate conform art.49 din Legea 230/2007.
Se reține, de asemenea, faptul că apelanta pârâtă nu a contestat, în condițiile art. 12 pct. a lit. d din HG nr. 1588/2007, calculul cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere în termenul legal de 10 zile de la afișarea listelor de plată, însușindu-și astfel obligația de plăti sumele înscrise în listele afișate.
Cu toate că apelanta prin motivele invocate contestă cantitatea de apă rece și caldă înscrisă în listele de plată ( invocând faptul că de 11 ani nu mai locuiește în apartament, că a solicitat în nenumărate rânduri să i se aprobe debranșarea), aceasta nu a dovedit în nici un fel că, în conformitate cu art.12 p-ct. a lit.d din H.G.R. nr.1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007, ar fi contestat în vreun fel modul de stabilire a cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari în termenul legal de 10 zile de la afișarea lunară a listelor de plată. Dacă pârâtul ar fi contestat sumele trecute în dreptul consumului de apă rece aferent apartamentului său, atunci președintele asociației reclamante ar fi avut obligația să răspundă la contestație în termen de 7 zile.
Or, simplul refuz al pârâtei de a achita cheltuielile comune și de întreținere pe nu echivalează cu o contestație în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate.
Conform art.32 alin.3 din HG nr.1588/2007 niciun proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații.
În aceste condiții, susținerea apelantei că nu mai locuiește în imobilul respectiv de peste 11 ani de zile, că a solicitat în nenumărate rânduri să i se aprobe debranșarea de la apa rece și apa caldă însă nu a avut posibilități materiale pentru finalizarea acestei operațiuni nu prezintă relevanță. De altfel aceste susțineri nu au fost dovedite în condițiile în care pe listele de plată figurează înscrise două persoane și apelanta nu a depus nici un înscris care să ateste că a adus la cunoștință asociației împrejurările mai sus menționate.
În consecință, față de cele reținute mai sus și în temeiul art. 46 și art. 50 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, instanța de fond corect a admis acțiunea, și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5375,03 lei cu titlu de despăgubiri civile.
P. răspunsul la întâmpinare apelanta pârâtă a solicitat instanței să i se aprobe întreruperea completă a apei și a energiei termice din apartamentul din Rădăuți, anularea tuturor facturilor la energie electrică începând cu luna februarie 2003 dată la care a solicitat societății Servicii Comunale întreruperea completă a furnizării energiei termice precum și recalcularea tuturor facturilor în ce privește apa începând cu luna februarie 2003.
Soluționarea distinctă a acestor cereri nu se poate face în această etapă procesuală întrucât reprezintă cereri noi care potrivit art.478 alin.3 din codul de procedură civilă nu pot fi formulate direct în apel, iar faptul că apelanta contestă cheltuielile calculate în baza facturilor mai sus menționate așa cum s-a arătat nu prezintă relevanță în condițiile în care apelanta nu a dovedit că a contestat aceste cheltuieli în termen legal de 10 zile de la afișarea lunară a listelor de plată și nu a propus probe în dovedirea susținerilor în sensul că aceste cheltuieli au fost calculate greșit.
Față de acestea în temeiul art.480 Cod de procedură civilă tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta BÎLȚEI L.-Suceava, ., jud Suceava împotriva sentinței civile nr.2232/06.09.2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI "G. NR. 6" RĂDĂUȚI (P. PREȘEDINTE BALEAN T.)-Rădăuți, ., ., CP_, jud Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Februarie 2014
Președinte, Judecător, Grefier,
L. A. G. D. L. A.
Red L.A
Jud.fond T. C.
Tehnored.L.A.
4 ex./28.03.2014
| ← Servitute. Decizia nr. 511/2014. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Decizia nr. 373/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








