Fond funciar. Decizia nr. 1113/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1113/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 1113/2013
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1113
Ședința publică din data de 19 APRILIE 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. O. D.
JUDECĂTOR: L. A.
JUDECĂTOR: A. I. M.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, judecarea recursului formulat de intimata DIRECȚIA S. S., cu sediul în mun. S., ..6, județul S. împotriva sentinței civile nr.3721 din data de 04.10.2012, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ , intimați fiind petenta I. M., domiciliată în mun. Fălticeni, ., scara B, ., C. C. U. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și P. C. U., ambele cu sediul în ..
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile, motiv pentru care se dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a li se da acestora posibilitatea prezentării în sala de judecată.
După reluarea cauzei la cel de-al doilea apel nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, instanța constatând că recurenta intimată a solicitat judecarea cauzei în temeiul disp. art.242 Cod procedură civilă, rămânând în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin adresa nr._ înregistrată la Judecătoria Rădăuți la data de 18 iulie 2012 a fost înaintat dosarul Tribunalului S. cu același număr întrucât prin Decizia nr. 666 din 27.03.2012 a fost admis recursul formulat de petentă, s-a casat în totalitate sentința civilă nr. 422 din 25 ianuarie 2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin plângerea înregistrată la data de 1 noiembrie 2010, sub nr._, petenta I. M., în contradictoriu cu intimata Direcția S. S., a solicitat obligarea intimatei să pună la dispoziția Comisiei comunale de fond funciar U. suprafața de 2,31 ha teren cu vegetație forestieră, situată pe raza comunei U., în amplasamentul UPIV, u.a. 11A%, pentru care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin sentința civilă nr.506/2009 a Judecătoriei Rădăuți, în vederea punerii în posesie, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că prin sentința civilă nr.506/2009 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă și irevocabilă, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,31 ha teren cu vegetație forestieră, situată pe raza comunei U., în amplasamentul UPIV, u.a. 11A%.
Întrucât până în prezent nu a fost pusă în posesie cu această suprafață de teren, în ciuda demersurilor repetate făcute la comisia locală, a fost nevoită să introducă prezenta plângere.
În întâmpinare, intimata Direcția S. S. a invocat excepția lipsei calității procesuale active, întrucât doar comisia locală poate cere să se pună la dispoziție teren pentru operațiunea de punere în posesie, între petentă și dânsa neexistând raporturi juridice, apoi excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că terenul în litigiu, în baza sentinței civile nr. 538/13.03.2007 a Tribunalului S., este proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.
Pe fond, a solicitat respingerea plângerii, cu motivarea că vechiul amplasament nu a fost identificat, așa încât reconstituirea dreptului de proprietate nu s-a făcut cu respectarea art. 24 al.1,2 din Legea 1/2000.
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 1 noiembrie 2010, sub nr._, petenta I. M., în contradictoriu cu intimații C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor U. și I. M., primarul comunei U., a solicitat obligarea intimatei C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor U. să o pună în posesie cu suprafața de 2,31 ha teren cu vegetație forestieră, situată pe raza comunei U., în amplasamentul UPIV, u.a. 11A%, pentru care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin sentința civilă nr.506/2009 a Judecătoriei Rădăuți, să întocmească documentația necesară în vederea emiterii titlului de proprietate, respectiv obligarea aceleiași intimate la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 lei/zi de întârziere până la eliberarea titlului de proprietate, cu cheltuieli de judecată, plângerea conținând o motivare similară cu cea mai sus prezentată.
În întâmpinare, intimații au solicitat respingerea plângerii, ca nefondată, cu motivarea că deși au pretins Direcției Silvice S. să le pună la dispoziție terenul necesar punerii în posesie a petentei, cererea lor nu a fost satisfăcută, întrucât terenul a fost predat prin executare silită Fundației Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei, iar petenta nu a acceptat oferta de atribuire a terenului pe un alt amplasament, din alt județ.
Prin încheierea din 25.01.2011, instanța, în temeiul art.164 Cod procedură civilă, dată fiind strânsa legătură dintre cele două cauze, a admis excepția de conexitate, conexând dosarul nr._ la dosarul nr._ .
În vederea soluționării cauzei, s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de părți.
Prin sentința civilă nr. 422 din 25 ianuarie 2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ s-au respins plângerile formulate de petenta I. M., în contradictoriu cu intimații Direcția S. S., P. C. U., C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor U..
Față de soluția pronunțată, petenta a formulat recurs, iar Tribunalul S. - Secția civilă, prin Decizia nr. 666 din 27.03.2012 a admis recursul formulat, a casat în totalitate sentința civilă nr. 422 din 25 ianuarie 2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe reținând că prin decizia nr. 2368 din 15.03.2011 a Î.C.C.J. s-a casat decizia civilă nr. 311 din 14.12.2009 a Curții de Apel Timișoara prin care a rămas definitivă sentința civilă ce constituie titlu executoriu și care a fost avută în vedere de instanța de fond, astfel încât nu s-a cercetat fondul pretențiilor deduse judecății .
Cauza a fost reînregistrată la Judecătoria Rădăuți, la data de 24.07.2012 sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr.506/13.02.2009 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, petentei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,31 ha teren cu vegetație forestieră, situată pe raza comunei U., în amplasamentul UPIV, u.a. 11A%, în calitate de moștenitoare a defunctului C. (Kutaș) I., identificată în proiectul de plan parcelar întocmit de inginer Sainic I., verificat și vizat de inginer F. Jenică, persoană ce face parte din Corpul experților autorizați ai Ministerului Justiției, amplasamentul fiind așadar identificat.
Astfel cum reține instanța de control judiciar sentința civilă nr. 538/13.03.2007 a Tribunalului S. de care se prevalează intimata Direcția S. S. deși privește FBOR, a fost desființată, prin decizia 2368 din 15.03.2011 a Î.C.C.J. fiind casată decizia civilă nr. 311 din 14.12.2009 a Curții de Apel Timișoara prin care a rămas definitivă sentința civilă mai sus arătată, drept urmare potrivit art.311 Cod proc. civ. ,,hotărârea casată nu are nicio putere. Actele de executare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel,,.
Potrivit art. 24 al.4 din Legea 1/2000 unitățile și subunitățile silvice din subordinea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, precum și ceilalți deținători actuali ai terenurilor forestiere solicitate de foștii proprietari sau de moștenitorii lor vor pune la dispoziția comisiilor locale de fond funciar suprafețele de teren pentru care cererile de reconstituire a dreptului de proprietate au fost validate.
De asemenea, potrivit art. 5 lit. i din Regulamentul de aplicare a legii fondului funciar adoptat prin HG 890/2005, comisiei locale de fond funciar îi revine atribuția de punere în posesie, prin delimitare în teren, a persoanelor îndreptățite.
Întrucât în favoarea petentului, printr-o hotărâre judecătorească intrată sub puterea lucrului judecat, a fost reconstituit dreptul de proprietate, cu identificarea amplasamentului, conform art.64 din Legea 18/1991, deținătorul terenului, Direcția S. S., are obligația legală de a pune la dispoziția comisiei locale terenul cu care petentul va fi apoi pus în posesie, între petent, fost proprietar, și Direcția S. S., administrator a terenului, existând un raport juridic indirect, mediat de comisia locală, care a și solicitat concursul deținătorului, însă fără rezultat până la data promovării plângerii.
P. petent s-a stabilit că este îndreptățit la stabilirea dreptului de proprietate în condițiile art. 24 din Legea 1/2000, astfel că justifică punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate.
De asemenea instanța nu a putut ține seama de apărările intimatei Direcția S. S. prin care se invocă decizia nr. 652 din 28.04.2009 a Curții Constituționale întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că amplasamentul respectiv reprezintă proprietatea publică a statului .
Prin prisma acestor considerente, instanța de fond a admis plângerile în parte în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect obligația de a pune la dispoziție teren și punerea în posesie și întocmirea documentației .
Referitor la pretenția de daune cominatorii pentru întârzierea în punerea în posesie, acestea pot fi pretinse, potrivit art. 64 al.2 din Legea 18/1991, doar de la primar,ce este și președintele comisiei locale de fond funciar, însă cum neîndeplinirea obligației de punere în posesie nu îi este imputabilă, dat fiind refuzul de predare a terenului, instanța de fond a respinge acest capăt de cerere.
În temeiul art. 274 Cod proc. civ. Direcția S. S. și C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor U. a fost obligată să achite fiecare câte 250 lei petentei, reprezentând onorariu avocat.
Prin sentința civilă nr. nr.3721 din data de 04.10.2012, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, s-au admis în parte plângerile petentei I. M. cu domiciliul în Fălticeni, ., . în contradictoriu cu intimații Direcția S. S. cu sediul în mun. S., ..6, jud. S., P. . comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor U., cu sediul în . și în consecință:
Intimata Direcția S. S. a fost obligată să pună la dispoziția Comisiei comunale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor U., suprafața de 2,31 ha teren cu vegetație forestieră situată pe raza . UP IV –U.A. - 11 A%, reconstituită prin sentința civilă nr. 506 din 13 februarie 2009 a Judecătoriei Rădăuți.
Intimata C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor U. a fost obligată să procedeze la punerea în posesie a petentei cu aceiași suprafață de teren și să întocmească documentația în vederea emiterii titlului de proprietate.
A fost respins capătul de cerere cu privire la daune cominatorii.
Direcția S. S. și C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor U. au fost obligate să achite fiecare câte 250 lei petentei, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Direcția S. S., pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția prematurității, pentru că legiuitorul condiționează posibilitatea formulării unei cereri de obligare punere la dispoziție de validare prealabilă nu numai a dreptului de proprietate ci si a amplasamentului întrucât structurile silvice nu pun la dispoziție terenuri forestiere proprietate publica a statului după liberul arbitru si bunul plac, deoarece nu au inamovibilitate si răspund penal și a lipsei calității procesuale pasive, pentru că raportul juridic în cauză dedusa judecații este dat de voința legiuitorului cuprinsă în norma care reglementează acel raport, iar in art. 24-25 din Legea nr. 1 /2000 se definește imperativ și precis între cine se leagă raporturi juridice și implicit drepturi și obligații corelative, iar instanța nu poate adaugă la lege.
Separat de aceasta, atâta timp cât „debitor obligat" nominalizat de către legiuitor față de persoana în favoarea căreia s-a reconstituit dreptul de proprietate este comisia locală sau comisia județeană după caz, instanța nu este îndreptățită să înlocuiască debitorul, deci subiectul pasiv.
Aceasta „găselnița" a raportului juridic indirect nu poate conduce la aberanta soluție in drept potrivit căreia instanța transmite o obligație legala instituita in sarcina structurilor silvice fata de comisia locala, către un terț persoana fizica, creditor al comisiei locale.
Problema schimbării subiectului pasiv in raporturile juridice nu se poate dispune mai ales în acele cazuri în care, obligația trebuie executata personal de către debitor întrucât a fost stabilită în considerentul persoanei lui căci nu se află in prezența unei novații, stipulații pentru altul, popriri etc.
Cum creditorului, in speța I. M, nu i se poate da un alt debitor decât C. locala sau C. județeană, întrucât așa a înțeles legiuitorul să stabilească raporturile juridice sub aspectul subiecților, conținutului și obiectului, soluția instanței de fond, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a D.S. S., pe „găselnița" nemotivata a raportului juridic indirect, este vădit nelegală.
Pe fondul cauzei, a arătat că se denaturează motivarea Deciziei nr. 666/27.03.2012 a Tribunalului S., de casare a Sentinței nr. 422/25.01.2011 a Judecătoriei Rădăuți, susținându-se că, instanța de control judiciar ar fi reținut că Sentința nr. 538/12.03.2007 a Tribunalului S., de admitere a acțiunii in revendicare formulata de către F.B.O.R.B. si care privește și amplasamentul de 2,31 ha din prezenta cauza, a fost desființată prin decizia nr. 2368/15.03.2011, de casare, pronunțata de Î.C.C.J. prin admiterea recursului formulat împotriva Deciziei nr. 311/14.12.2009 a Curții de Apel Timișoara.
Nicicum și nicicând nu a fost desființată Sentința nr. 538/12.03.2007 a Tribunalului S..
Prin soluția de casare a Deciziei 311/.14.12.2009 dispusa de către Î.C.C.J. s-a înlăturat caracterul definitiv și deci puterea executorie a Sentinței nr. 538/12.03.2007, dar a rămas in ființa în integritatea ei, dovada fiind faptul ca judecata continuă în apel la Curtea de Apel Cluj.
Au fost desființate actele de executare, și deci amplasamentul identic amenajistic cu u.a. 11A% din U.P. IV, solicitat fără drept de către petenta I. M. a revenit din proprietatea si implicit posesia actualei fundații de drept privat FBORB. în administrarea D.S. S. și proprietatea publica a Statului R..
Aceasta revenire la situația juridica anterioară a amplasamentul menționat nu înseamnă că îndreptățește instanța de fond să pronunțe o hotărâre netemeinica si nelegală de obligare a deținătorul actual să-l pună la dispoziția unei persoane a cărei autori nu au avut în mod obiectiv vreodată în proprietate și deci nu au calitatea de proprietari deposedați cu privire la aceasta suprafața.
Evident ca o asemenea soluție a fost posibil a se pronunța, tocmai datorita refuzului nejustificat al instanței de fond de a judeca fondul, așa cum s-a dispus prin dispoziția obligatorie a instanței de control judiciar, Tribunalul S..
Amplasamentul identic amenajistic cu u.a. 11A% din U.P.IV, reprezintă proprietatea publică a Statului Român.
Amplasamentul solicitat de către petentă, evidențiat . situație ori plan de amplasament și delimitare care s-a întocmit în mod arbitrar și în consens cu voința și dorința părții interesate, nu este susținut de vreo minima documentație care să ateste că terenul în cauza este totuna cu vechiul amplasament de asemenea consecința a necercetării fondului.
Prin nimic nu se probează de ce unitatea amenajistică u.a. 11A% din unitatea de producție (U.P.) IV ar constitui vechiul amplasament al suprafeței de 2.31 ha și nu orice altă unitate amenajistică de pe raza comunei, din județ sau din țară.
În egală măsura, expertul S. I. consemnează punctual pe planurile de amplasament si delimitare a corpului de proprietate faptul ca, terenul indicat de petenta, se identifica în unitatea amenajistică nominalizate deci nu exista vreun indiciu, început de probă scrisa s-au înscrisuri, în afară de dorința celei în cauză, care sa susțină și să probeze faptul că acesta ar fi vechiul amplasament al suprafeței de 2,31 ha reconstituita ca drept de proprietate privată.
Deci planurile de situație și planurile de amplasament și încadrare în zonă, pentru cauza dedusă judecații nu fac dovada proprietății și nici a vechiului amplasament.
Petenta se afla sub incidența prevederilor art. 6, alin. 2, indice 3, din Legea nr. l/2000.
Potrivit art. 6, alin. 2, indice 4 din Legea nr. 1/2000 orice proba dovedind dreptul de proprietate al foștilor proprietari poate fi înlăturata numai printr-o proba de aceeiași forță produsă de către deținătorul actual al terenului.
Desigur, petenta nu a propus si nu a administrat absolut nici o proba care sa ateste dreptul de proprietate al autorului sau CUTAS I., asupra terenului cu vegetație forestiera identic amenajistic cu u.a. 11A % din U.P IV.
Direcția S. S., în calitate de deținătoare actuală a respectivelor terenuri, probează cu înscrisuri autentice harți silvice, amenajamente silvice publicate în monitoare oficiale anterioare si ulterioare instalării regimului comunist suprapunere cadastru general cu cel silvic, hotărâri judecătorești, proces verbal de executare silita cu privire la aceste amplasamente etc, Faptul că unitatea amenajistica menționată, istoric si juridic nu a aparținut niciodată persoanelor fizice, deci nici lui „CUTAS I.". Întrucât se afla în posesia și administrarea fostului F.B.O.R.B. preluate ulterior prin Decretul nr. 273/1949 de desființare a acestei entități, în proprietatea publică a Statului R..
Deci, încă o dovada a dreptului de proprietate a Statului R. care justifică aplicarea în cauza a Deciziei nr. 652/28.04,2008 a Curții Constituționale, o constituie și acest act normativ de desființare a fostului F.B.O.R.B. si preluare a fondului forestier ce l-a deținut in proprietatea statului.
S-a procedat la reconstituire pe un amplasament fals indicat și nu identificat ca fiind vechiului amplasament considerent pentru care, intimata D.S. S. invocă, susține și probează, că sunt în prezenta unei hotărâri de punere la dispoziție respectiv in posesie, imposibil de executat atâta timp cât amplasamentul solicitat, nu este totuna cu vechiul amplasament al suprafeței de 231 ha pentru care s-a dispus reconstituirea,dar potrivit art. 34 alin. 1 din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia.
În procesul civil se inversează sarcina probei.
A invoca faptul ca deținătorul actual al terenului respectiv Statul R., nu face dovada dreptului de proprietate asupra u.a. 11A% din U.P. IV, este evident o încălcare a prevederilor art. 1169 C civil care reglementează sarcina probei.
Nelegală este soluția instanței de fond și prin prisma motivării potrivit căreia petenta ar fi îndreptățită la punerea în posesie pe acel amplasament pe simplul considerent ca i s-a stabilit dreptul de proprietate cu privire la o anumită suprafață de teren.
Promovarea unei asemenea teze și menținerea soluției de către instanța de control judiciar ar genera consecințe dezastroase pentru menținerea integrității proprietății publice a statului si ar lipsi de eficienta juridica Decizia nr. 652/28.04.2008 a Curții Constituționale întrucât, orice persoana căreia i s-a reconstituite un drept de proprietate asupra unei suprafețe de teren ar putea pretinde si obține prin instanța punerea sa in posesie pe orice amplasament ar opta, fura a fi obligat sa probeze ca acesta este totuna cu vechiul amplasament..
Suficient și necesar în accepțiunea instanței de fond ar fi simpla manifestare de voința, indicarea unui amplasament după interesul propriu si transpunerea acestuia . situație, fără a mai solicita administrarea de probe care sa susțină pretențiile emise.
Indiferent câtă rea credința s-ar manifesta și oricât s-ar lua în derâdere legislația în materie, nu se putea observa că tocmai urmare a nerespectării condițiilor prevăzute in alin. 2 a art 24 din Legea nr.1/2000 nu poate fi pus la dispoziție acest teren întrucât reconstituirea nu s-a făcut pe vechiul amplasament, deci nu s-a respectat alin. 1, indicându-se un fals amplasament.
Nu s-a stabilit daca vechiul amplasament este ocupat prin reconstituiri efectuate cu respectarea Legii nr. 18/1991, deci nu s-a respectat alin.1, iar alin. 3 după cum a mai precizat a fost declarat neconstituțional deci nu se mai poate opta pentru teren cu vegetație forestiera care nu a fost preluat abuziv si nu se circumscrie perimetrului retrocedabil delimitat in condițiile alin.5 al aceluias art. 24.
Dacă de către comisia de fond funciar, persoana interesata sau instanța se precizează amplasamentul cu respectarea aliniatelor (l)-(2) și se stabilește ca acesta este în fond forestier proprietate publică a statului, preluat prin naționalizare sau alte mijloace abuzive de către regimul comunist de la persoane fizice, este validat de către comisia județeană, se proceda de
îndată și fără rezerve la punerea sa la dispoziția comisiei comunale fără a fi
necesara intervenția instanței.
Deci, este esențialmente nelegal să obligi o structura silvică să pună la dispoziția comisiei locale o suprafața de teren cu vegetație forestiera atâta timp cat nu sunt date condițiile legale întrucât: nu s-a identificat vechiul amplasament; nu exista întocmită o documentație care sa delimiteze amplasamentul in amenajamentul silvic,vizata si recepționată de entitățile îndreptățite; nu s-a validat amplasamentul de către C. județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate S., iar Direcția S. S. nu deține vreun indiciu cu privire la amplasamentul celor 2,31 ha întrucât cel „indicat" de petenta istoric si juridic nu a aparținut niciodată persoanelor fizice.
De fapt, din ansamblul considerentelor hotărârii criticate rezultă cu prisosința că, instanța de fond nici nu este interesată de conținutul prevederilor legale și nici de a se stabili adevărata stare de fapt ci doar de a pronunța o soluție finală de expedient care, prin faptul ca instituie o obligație imposibil de executau rămâne in continuare fără finalitate, generatoare de noi litigiu.
Deci identificarea vechiului amplasament a suprafeței de 2,31 ha se putea realiza doar prin dispunerea unei expertize de specialitate daca era cazul cu precizarea vecinătăților pe toate laturile și nu prin indicarea lui unilateral de către partea interesată și transpunerea coordonatelor într-un plan de situație care se face la comanda oricui.
Reiterează faptul că în cazul nestabilirii amplasamentului real cu ocazia reconstituirii, așa cum este situația de față, nu poate fi aplicată prevederea imperativa a art. 24 alin, 4 din aceeași Lege nr. 1/2000, text potrivit căruia structurile silvice sunt obligate să pună la dispoziția comisiilor comunale suprafețele de terenuri pentru care validarea dreptului de proprietate privată s-a făcut in condițiile prevăzute de alin 1-2 a art. 24.
În drept, a invocat prevederile art. 304 pct.7 și 9, 3041, 312 vechiul cod de procedură civilă.
Deși legal citați, intimații nu s-au prezentat în fața instanței și nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul, întemeiat de parte pe disp. art.304 pct.7,9, 3041 vechiul cod de procedură civilă, prin prisma prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs invocate și considerentelor sentinței civile recurate, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 506/13.02.2009, a Judecătoriei Rădăuți ( fila 4,5 ds. judecătorie) rămasă irevocabilă, s-a admis plângerea formulată potrivit legii nr. 18/1991, de către reclamantă împotriva Comisiilor de fond funciar, precum și împotriva recurentei din prezentul dosar.
În consecință, s-a desființat hotărârea nr.1081/27.04.2007, emisă de C. Județeană S. și s-a reconstituit pentru reclamantă dreptul de proprietate în calitate de moștenitoare defunctei C. (Kutaș) I., pentru suprafața de 2,31 ha teren pădure, situată pe raza comunei U., în amplasamentul UP IV – UA 11 A%.
În considerentele sentinței s-a reținut că s-a făcut dovada dreptului de proprietate și că s-a verificat vechiul amplasament, prin proiectul de plan parcelar întocmit de inginer S. I., verificat și vizat de ing. F. Jenică, expert autorizat de Ministerul Justiției rezultând că este situat în amenajamentul silvic UP IV, U.A. 11 A%, limitrof cu UA 174.
Această sentință este opozabilă recurentei din prezentul dosar și a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe un amplasament anume.
Rămasă irevocabilă, conform mențiunii aplicate, această sentință a intrat în autoritate de lucru judecat, aspectele reținute nemaiputând fi repuse în discuție.
Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat constă, pentru partea care a câștigat, în posibilitatea de a invoca dreptul său într-un litigiu ulterior.
Efectul negativ al autorității de lucru judecat constă, pentru partea care a pierdut, în imposibilitatea de a reitera dreptul într-un litigiu ulterior.
Autoritatea de lucru judecat constituie o componentă a securității raporturilor juridice, fiind evidențiată și în jurisprudența CEDO(cauza A. contra României, cauza A. contra României).
Toate apărările pe fondul cauzei formulate prin prezenta cerere de recurs (pct.2) tind să repună în discuție sentința de reconstituire a dreptului de proprietate, ceea ce nu este permis, față de cele arătate mai sus.
Recurenta invocă faptul că amplasamentul acordat este proprietatea publică a statului, ceea ce nu se poate reține întrucât s-ar încălca sentința de reconstituire, care a recunoscut petentei îndreptățirea la amplasamentul în litigiu.
Se critică planurile depuse în litigiul de reconstituire, că ar fi arbitrare, că nu sunt susținute de vreo documentație, că expertul S. I., care a întocmit respectivul plan, nu a avut niciun indiciu din care să rezulte că este vorba de vechiul amplasament al petentei, în afară de dorința acesteia.
Practic se aduc critici împotriva sentinței de reconstituire, care a omologat planul de situație efectuat de inginer S. I., ceea ce se putea doar prin exercitarea căilor de atac împotriva respectivei sentințe.
Recurenta mai arată că nu se face dovada proprietății și nici a vechiului amplasament, venind încă o dată în contradicție cu sentința de reconstituire.
Recurenta mai invocă faptul că se confundă amplasamentul indicat de petentă cu vechiul amplasament, că trebuia efectuată o expertiză judiciară.
Tribunalul reține încă o dată că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut pe un nume amplasament, care deci nu mai poate fi contestat.
Se arată și că petenta se află sub incidența prevederilor art.6 alin.23 din Legea nr.1/2000, care reglementează reconstituirea exclusiv cu proba cu martori, în lipsă de înscrisuri, că instanța de fond, în aplicarea dispozițiilor instanței de control judiciar, ar fi trebuit să audieze martorii vecini.
De reținut că decizia de casare nu a dat o astfel de indicație și nu se impunea ascultarea vecinilor, întrucât s-a depășit etapa reconstituirii dreptului de proprietate, prezentul litigiu privind etapa ulterioară, de punere în posesie.
Se invocă și prevederile art.6 alin.24 din Legea nr.1/2000, care privesc dovada dreptului de proprietate, dacă în speță s-a depășit etapa reconstituirii.
Petenta nu ar fi dovedit dreptul de proprietate al autorului său asupra amplasamentului acordat, deși acest aspect a fost tranșat irevocabil în litigiul anterior.
Prima instanță nu ar fi solicitat documentația care a stat la baza planurilor depuse de petentă, care sunt fictive, recurenta ar dovedi cu înscrisuri autentice că unitatea amenajistică în litigiu nu a aparținut niciodată persoanelor fizice ci fostului F.B.O.R.B., se invocă aplicarea deciziei nr.652/2008 a Curții Constituționale și actul de desființare a fostului F.B.O.R.B. și preluarea fondului său forestier de către stat, că anterior naționalizării, terenurile forestiere ale persoanelor fizice nu erau cuprinse în amenajamente silvice.
Toate aceste aspecte tind să repună în discuție amplasamentul analizat, cu autoritate de lucru judecat, de sentința civilă nr. 506/2009 a Judecătoriei Rădăuți, ceea ce nu este permis.
Corect arată recurenta că determinantă este identificarea vechiului amplasament, ceea ce s-a efectuat în litigiul anterior.
S-ar fi încălcat prevederile art.24 alin.1, 2 Legea nr.1/2000, amplasamentul omologat fiind fals, ceea ce nu se poate reține, întrucât se tinde la încălcarea autorități de lucru judecat.
Sentința ar fi imposibil de executat nefiind vorba de vechiul amplasament, ci de proprietatea publică a statului, conform art.34 alin.1 din Legea nr.46/2008. Sunt apărări care trebuiau fructificate în litigiul anterior și tind să încalce sentința de reconstituire.
Sarcina probei revine reclamantului, care, în speță, a dovedit cu sentința de reconstituire, că este îndreptățit la amplasamentul în litigiu, pe care recurenta nu îl poate înlătura în niciun fel, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat.
Petentei, nu doar i s-a reconstituit dreptul de proprietate, dar i s-a acordat și amplasamentul în litigiu, în dosarul anterior, deci nu se poate reține că și-a ales pur și simplu un amplasament, în litigiul anterior reținându-se că este vorba de vechiul amplasament.
Se critică neverificarea situației juridice, dacă amplasamentul este sau nu este ocupat de alte reconstituiri, încălcarea prevederilor art. 24 alin.2,5 din legea nr.1/2000, ceea ce nu se poate reține, întrucât tinde la încălcarea sentinței de reconstituire.
În concluzie, în litigiul anterior, s-a identificat vechiul amplasament, în baza planurilor efectuate de ing. S. I. și ing. F. Jenică, acesta a fost validat de instanță, deci nu se poate reține că recurenta nu are „indicii” cu privire la acesta.
Rezultă că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, cercetând fondul cauzei, nu se justifică o expertiză judiciară, identificarea vechiului amplasament fiind tranșată în litigiul anterior.
Decizia civilă nr.666/2010 a Tribunalului S. a reținut că sentința civilă nr. 538/2007 a Tribunalului S. nu este definitivă, și deci nici executorie, astfel că amplasamentul în litigiu a revenit în administrarea recurentei, fiind deci la dispoziția acesteia, deci recurenta nu poate invoca că nu dispune de acesta.
Nu este dată excepția prematurității. Greșit susține recurenta că amplasamentul nu a fost validat, din sentința de reconstituire rezultând contrariul.
Nu este dată excepția lipsei calității procesual pasive. Există un raport juridic indirect, conform art. 24 alin.4 din Legea nr.1/2000, care justifică legitimarea pasivă.
Tribunalul reține că simpla recunoaștere scriptică a dreptului de proprietate, fără concretizarea prin punerea în posesie, emiterea titlului de proprietate, etc. afectează însăși substanța dreptului de proprietate, ceea ce este contrar art.1 din Protocolul 1 CEDO.
Prima instanță nu a schimbat creditorul obligației de punere la dispoziție, acesta fiind comisia locală de fond funciar, nu petenta, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței, petenta fiind și ea creditoare față de comisia locală.
Debitorul acestei obligații este evident recurenta, conform art.24 alin.4 din legea nr.1/2000, nu comisiile de fond funciar.
În consecință, în baza art.312 alin.1 vechiul cod de procedură civilă, tribunalul va respinge recursul, ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de intimata DIRECȚIA S. S., cu sediul în mun. S., ..6, județul S. împotriva sentinței civile nr.3721 din data de 04.10.2012, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ , intimați fiind petenta I. M., domiciliată în mun. Fălticeni, ., scara B, ., C. C. U. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și P. C. U., ambele cu sediul în ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 APRILIE 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. O. D. L. A. A. I. M.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. A.I.M.
Jud. fond V. L.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.2./17.05.2013.
| ← Cereri. Decizia nr. 1049/2013. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 96/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
