Fond funciar. Decizia nr. 380/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 380/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 21-02-2012 în dosarul nr. 380/2012
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
S E C Ț I A C I V I L Ă
DECIZIA NR. 380
Ședința publică din 21 FEBRUARIE 2012
Președinte: S. A.
Judecător: C. L.
Judecător: F. L.
Grefier: P. I.
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamantele M. R. și H. L. domiciliată în mun. S., .. 16 A, ., jud. S., împotriva sentinței civile nr. 688 din 11 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul civil nr._ – pârâte intimate fiind C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mitocu D. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns reclamanta recurentă M. R. asistată de avocat G. E., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, întrebată fiind, apărătoarea reclamantelor recurente, a precizat că nu are de formulat cereri prealabile ori alte cereri, iar instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Apărătoarea reclamantelor recurente a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, date fiind motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria S. sub nr._ din data de 13.04.2010, reclamantele M. R. și H. L. au solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâtele C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. D. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., să se dispună modificarea titlului de proprietate nr. 490 din 10.04.1995 emis lui I. S., în sensul includerii suprafeței de 6 ari teren aferent curți-construcții, situat în mun. S., cartier Ițcani, . nr.3, jud. S..
În motivare, reclamantele au arătat că tatăl lor I. S. (decedat în anul 2004) a formulat cerere de reconstituire drept de proprietate pentru terenurile cu care figura înscris în registrul agricol din anul 1959, respectiv suprafața totală de 0,57 ha din care 0,06 ha curți-construcții, diferența de 0,51 ha fiind teren arabil și fânaț.
Reclamantele au mai arătat că prin titlul de proprietate emis sub nr.490/10.04.1995, C. de aplicare a Legii nr.18/1991 a reconstituit dreptul de proprietate autorului lor, doar pentru suprafața de 0,51 ha teren, omițând să înscrie în titlu și suprafața de 0,06 ha teren curți-construcții, pe care autorul lor are edificate construcții din anul 1958, așa cum dovedesc cu avizele obținute de la fostul Sfat Popular al orașului S. și planul de situație anexat datat 1958.
Au mai arătat că Primăria S. prin adresa nr._/11.03.2010 atestă că, autorul lor I. S. a achitat impozitul pentru terenul în suprafață de 600 mp situată în S., . nr.3, în suprafață de 600 mp, iar prin adeverința nr.7973 din 26.02.2010 că figurează înscris în Registrele Agricole din 1959-1985.
De asemenea, reclamantele au precizat că autorii lor au devenit proprietarii unei construcții în 1955 – casa situată pe . nr.3, jud. S., situată pe suprafața de 3 ari teren, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.714/1995, identic cu C.F.308 a comunei cadastrale Ițcani, p.c.117 cu casa nr.66. În anul 1958, autorii lor au obținut autorizație pentru construcția unei noi locuințe, conform planului de situație anexat și s-au înscris în registrele agricole cu suprafața de 600 mp aferentă construcțiilor, pentru care se plătește impozitul datorat din anul 1959, fără a fi tulburat de cineva.
Pârâta, C. L. de fond funciar Mitocu D., legal citată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
P. sentința civilă nr. 688 din 11 februarie 2011, Judecătoria S. a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în motivare că, reclamantele M. R. și H. L. sunt moștenitoarele numitului I. S. (potrivit certificatului de moștenitor nr. 53/1968 f.10), în urma căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,51 ha. teren situat în . S., prin titlul de proprietate nr. 490/10.04.1995.
Reclamantele au arătat că prin titlul de proprietate emis sub nr. 490/10.04.1995, C. de aplicare a Legii nr.18/1991 a reconstituit dreptul de proprietate autorului lor, doar pentru suprafața de 0,51 ha teren, omițând să înscrie în titlu și suprafața de 0,06 ha teren curți-construcții.
Potrivit documentației care a sta la baza emiterii titlului de proprietate nr. 490/10.04.1995, numitul I. S. a formulat cerere pentru întreaga suprafață cu care figura în RA. respectiv pentru suprafața de 0,57 ha. teren, aspect necontestat de către părți.
Cu toate acestea, cererea autorului reclamantelor, formulată în baza legilor fondului funciar a fost admisă, doar în parte, respectiv pentru suprafața de 0,51ha, conform anexei de validare nr. 2A.
Din coroborarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei cu relațiile oferite de către C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., reiese că autorii reclamantelor (părinții lor I. S. și Saveta) au devenit, în 1955, proprietarii unei construcții - casa situată pe . nr. 3, jud. S. și a unei suprafețe de 3 ari teren, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 714/1995, identic cu C.F.308 a comunei cadastrale Ițcani, p.c.117 (casa nr.66). La nivelul anilor 1959-1963, numitul I. S. figurează în registrul agricol cu suprafața de 6 ari teren curți construcții, acesta având edificate construcții noi, datând din anul 1958, așa cum dovedesc avizele obținute de la fostul Sfat Popular al orașului S. și planul de situație anexat datat 1958 (f. 56,59 și 60). De altfel, pentru suprafața menționată de teren numitul I. S. a achitat impozit în toată această perioadă începând din 1959-2002.
Începând cu anul 2002, însă, autorul reclamantelor nu a mai figurat în evidențele fiscale decât cu suprafața de 250 mp. teren curți-construcții. De precizat că aceeași suprafață este indicată și în certificatul de moștenitor nr. 53/1968.
Așa cum rezultă din probele administrate în cauză precum și din susținerile concordante ale părților suprafața de 6 ari teren aferent curți-construcții, situată în mun. S., cartier Ițcani, . nr. 3, jud. S., stăpânită, de către reclamante se regăsește în prezent, și se regăsea și la nivelul anilor 1990 în evidențele Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. S.. În acest sens, instanța a reținut că pârâta C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. D. nu a avut și nici nu are competența de a dispune cu privire la această suprafață de teren chiar dacă, în anii 1959-1963 ea figura înscrisă în rolul agricol al lui I. S..
Astfel, susținerea reclamantelor constând în aceea că rolul agricol fiind unic, C. Comunală de fond funciar M. D. trebuia să îi reconstituie autorului lor întreaga suprafață solicitată nu poate fi avută în vedere.
Așa cum s-a reținut mai sus, cererea autorului reclamantelor de reconstituire a dreptului de proprietate a fost admisă în parte, C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. D. eliberând titlul de proprietate nr. 490/10.04.1995 doar pentru suprafața de 0,51ha teren situat pe raza acestei comisii.
Potrivit art. 53 alin.2 din Legea nr.18/1991 împotriva hotărârii Comisiei Județene (pronunțate asupra contestațiilor persoanelor care au cerut constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului) se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază este situat terenul în termen de 30 de zile de la comunicare.
Așadar, legile fondului funciar au instituit o procedură specială de reconstituire a proprietății asupra terenurilor agricole și forestiere, finalizată cu emiterea titlului de proprietate. Fiind o procedură specială, persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să respecte întocmai succesiunea etapelor ei și să conteste în condițiile precis determinate de lege. Aceste etape premergătoare emiterii titlului de proprietate au ca obiect stabilirea dreptului de proprietate și a amplasamentului terenului atribuit. Orice nemulțumire a solicitanților legată de reconstituire trebuie adusă la cunoștința comisiilor de fond funciar care rezolvă acest gen de contestații anterior emiterii titlului de proprietate. După eliberarea titlului asemenea contestații nu mai sunt posibile.
P. urmare, reclamantele nu pot solicita modificarea titlul de proprietate eliberat recurgând la acest mijloc procesual pentru a ocoli procedura plângerii prevăzută de Legea nr. 18/1991. Cererea numitului I. S. a fost examinată de către Comisie și admisă parțial. Autorul acestora, avea la momentul în care i s-a validat, în parte, cererea posibilitatea de a ataca hotărârea comisiei, dar nu a făcut-o. Împrejurarea că nu a observat că nu i s-a reconstituit întreaga suprafață de teren fiind bătrân, nu poate fi reținută drept o justificare.
De altfel, așa cum s-a statuat în practica judiciară, acțiunea în modificarea titlul de proprietate poate avea ca obiect radierea, modificarea sau înlocuirea unor date din titlul de proprietate urmărindu-se îndreptarea unor erori materiale fără a fi posibilă schimbarea unor date esențiale, ceea ce nu este cazul în speță.
Totodată, instanța a remarcat faptul că nici autorul reclamantelor I. S. și nici acestea din urmă, nu au formulat vreo cerere de reconstituire sau de constituire adresată Comisiei Municipale de fond funciar S. cu privire la suprafața de 6 ari teren aferent curți-construcții, situat în mun. S., cartier Ițcani, . nr. 3, pentru care nu s-a eliberat, nici în prezent, titlu de proprietate.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat cererea reclamantelor M. R. și H. L. privind modificarea titlul de proprietate nr. 490/10.04.1995 în sensul includerii și a suprafeței de 6 ari teren aferent curți-construcții, situat în mun. S., cartier Ițcani, . nr. 3, jud. S., ca fiind neîntemeiată astfel că a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare au arătat că, prin acțiunea formulată a solicitat să se dispună modificarea titlului de proprietate nr. 490/1995 emis lui I. S., în sensul includerii suprafeței de 6 ari teren aferent curți-construcții, situat în mun. S. – cartier Ițcani, ., nr. 3, jud. S..
Că, prin titlul de proprietate sus-menționat s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,51 ha, omițând a se înscrie și suprafața de 0,06 ha, iar instanța a apreciat greșit că nu a formulat cerere de reconstituire și pentru acest teren, considerând recurentele că prin cererea de reconstituire inițial formulată s-a solicitat întreaga suprafață de 0,57 ha.
Recursul este neîntemeiat.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, ce se subscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cu considerentele sentinței atacate și probatoriul administrat în cauză, pentru considerațiile ce urmează, tribunalul va confirma soluția atacată, apreciind că aceasta își găsește suport în probatoriul administrat, a cărui analiză judicioasă a condus la stabilirea unei situații de fapt, la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, care își găsește fundament juridic în dispozițiile legale invocate în considerente.
Așa cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, în speță, tema pretențiilor și a probațiunii vizează modificarea titlului de proprietate nr. 490/10.04.1995 emis lui I. S., în sensul includerii suprafeței de 6 ari teren curți-construcții, situat în cartierul Ițcani, din mun. S., . nr. 3, jud. S..
Tribunalul, analizând motivarea soluției dată cererii formulată de către reclamante, constată că aceasta este justificată prin dispozițiile legale reținute în considerentele sentinței civile atacată.
Astfel, reclamantele recurente nu au dovedit în cauză că au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate adresată Comisiei locale de fond funciar S. pentru terenul de 6 ari situat în cartierul Ițcani, . nr. 3 din mun. S..
Așa după cum susțin și recurentele, acestea au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate către C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mitocu D. pentru suprafața de 0,57 ha teren și în baza căreia a fost emis titlul de proprietate nr. 490/1995, însă numai pentru terenul de 0,51 ha amplasat pe raza sa administrativ-teritorială.
Terenul din litigiu de 6 ari se află situat în mun. S. și având în vedere dispozițiile legii fondului funciar, recurentele trebuiau să se adreseze Comisiei locale de fond funciar S. pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe și cum acestea nu s-au conformat dispozițiilor legale, nu sunt îndreptățite să solicite modificarea titlului de proprietate nr. 490/1995 în sensul includerii suprafeței de 6 ari curți-construcții.
Față de aceste aspecte, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantele M. R. și H. L. domiciliată în mun. S., .. 16 A, ., jud. S., împotriva sentinței civile nr. 688 din 11 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul civil nr._ – pârâte intimate fiind C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mitocu D. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
S. A. C. L. F. L. P. I.
Red. S.A.
Jud. L.-I. C.
Tehnored. I.P./2 ex./07.03.2012
| ← Fond funciar. Decizia nr. 275/2012. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Hotărâre din 03-04-2012, Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








