Fond funciar. Decizia nr. 624/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 624/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 624/2013

Dosar nr._ fond funciar

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 624/2013

Ședința publică de la 01 Martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE V. O. D.

Judecător L. A.

Judecător A. I. M.

Grefier L. A.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă C. I. domiciliată în com.Stroiești,., jud. S. împotriva sentinței civile nr.4371/05.10.2012 pronunțată în dosar nr._ /2011 al Judecătoriei S. în contradictoriu cu intimații-pârâți C. C. STROIEȘTI- P. REPREZ.LEGAL-Striești,jud. S., INSTITUȚIA P. S. - P. REPREZ.LEGAL-S.,jud. S. și C. JUDEȚEANĂ S. - P. REPREZ.LEGAL-S.,jud. S..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22.02.2013, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 01.03.2013.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

P. plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 23.04.2012 sub numărul_ reclamanta C. I. a solicitat, în contradictoriu cu C. comunală Stroiești de fond funciar, Instituția P. – Județul S. și C. județeană S. de fond funciar, desființarea Hotărârii nr. 95/28.03.2012 a Instituției P. – Județul S., C. județeană S. de fond funciar și pe fond constituirea în favoarea acesteia a dreptului de proprietate pentru suprafața de 591 mp teren situat în intravilanul satului Zaharești, ., învecinat cu drum comunal pe două laturi, C. D. și restul terenului reclamantei, identic cu parcela 448 din_ Stroiești, afectat de construcțiile C1 – casă, C2 – bucătărie, C3 – șură, C4 – anexă, C5 – magazie, fiind incidente disp. art. 23 din Legea nr. 18/1991 rep., rap. la art. 8 din Decretul – Lege nr. 42/1990, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 06.04.2012 i s-a comunicat Hotărârea nr. 95/28.03.2012 prin care i s-a respins cererea de constituire a dreptului de proprietate privată asupra suprafeței de 591 mp teren aferent locuinței, situată pe raza satului Zaharești, . că lipsesc actele din care să reiasă atribuirea în folosință a terenului în vederea edificării locuinței.

A arătat reclamanta că motivarea hotărârii Comisiei județene este străină de obiectul cererii de constituire și de temeiul în baza căruia a solicitat constituirea dreptului de proprietate (art. 23 din Legea nr. 18/1991 rep. și nu art. 24 din Legea nr. 18/1991 rep.)

Astfel, terenul de 591 mp face parte din suprafața de 1200 mp teren situat la locul numit „La Șosea”, înscrisă în titlul de proprietate nr. 109/02.06.1993 emis după B. D., tatăl reclamantei, care figura înscris în registrul agricol 1959 – 1962 cu acest teren. Terenul de 1200 mp a fost transmis reclamantei cu titlu de zestre, aspect recunoscut de frații ei potrivit înscrisului olograf intitulat „Declarație”, datat 30.01.1996, prin care a partajat voluntar terenurile rămase după def. B. D., în sensul că reclamanta a primit terenurile cu care a fost înzestrată, respectiv 5200 mp „Pârâul Vatafului” și 1200 mp „G. (la Șosea)”.

Titlul de proprietate a fost emis doar în favoarea fraților reclamantei, respectiv B. V. și B. A..

A mai arătat reclamanta că, potrivit adeverinței nr. 4945/21.10.2010 emisă de Primăria . în evidențele agricole, vol. 5, poz. 35, cu una casă de locuit construită în anul 1962 și anexe gospodărești (șură, grajd și magazie).

Construcțiile au fost ridicate potrivit autorizațiilor din data de 08.09.1962, nr. 535/30.05.1968 și nr. 38/08.06.1972 emise pe numele lui C. A., soțul reclamantei. Potrivit planului de situație cadastral întocmit la data de 10.11.2010, la locul în litigiu reclamanta deține construcțiile arătate, care, funcțional, ocupă suprafața de 591 mp, cu privire la care a solicitat constituirea dreptului de proprietate.

A mai arătat reclamanta că potrivit art. 23 din Legea nr. 18/1991, sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din D.-L. nr. 42/1990, fără a depăși suprafața de 1000 mp teren.

Așa fiind, cum constituirea dreptului de proprietate în modalitatea prev. de art. 23 din Legea nr. 18/1991 rep. este condiționată doar de dovada existenței construcțiilor amplasate pe terenul de 1000 mp – nefiind ținută a depune dovezi privind atribuirea în folosință a terenului (condiție necesară doar în cazul constituirii dreptului de proprietate potrivit art. 24 din Legea nr. 18/1991), cum deține suprafața de 591 mp solicitată cu titlu de constituire, care provine de la tată reclamantei, și cum faptul că acest teren este reconstituit dreptul de proprietate în favoarea fraților reclamantei nu este un impediment la constituire, solicită admiterea plângerii și pe fond constituirea în favoarea reclamantei a dreptului de proprietate pentru suprafața de 591 mp identificat mai sus.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 43 al. 2, art. 23 din Legea nr. 18/1991, art. 8 din Decretul – Lege nr. 42/1990 și art. 274 cod procedură civilă și a solicitat în dovedire proba cu înscrisuri.

Legal citată, pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât hotărârea nr. 95/2012 este legală și temeinică, reclamanta nefăcând dovada îndeplinirii condițiilor art. 23 – 24 din Legea nr. 18/1991.

Legal citată, pârâta Instituția P. – județul S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

Deși legal citată, pârâta C. comunală Stroiești de fond funciar nu a formulat întâmpinare.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri și fotografii.

La solicitarea instanței, pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 95/2012.

Analizând excepția invocată și acțiunea formulată prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța a reținut următoarele:

Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Instituției P. – Județul S., instanța a reținut faptul că cerința calității procesuale pasive presupune existența unei identițăți între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul de drept dedus judecății.

În cauză, obiectul îl constituie plângerea reclamantei împotriva unei hotărâri emise de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., hotărâre emisă în aplicarea Legii nr. 18/1991 a fondului funciar.

Potrivit prevederilor Legii nr. 340/2004, republicată, prefectul este reprezentantul guvernului pe plan local, iar pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor sale se organizează și funcționează instituția prefectului, sub conducerea prefectului. Instituția prefectului nu are atribuții în aplicarea legilor fondului funciar, ci C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, condusă de prefect, Comisie care a emis hotărârea contestată.

Pentru aceste motive, instanța a admis excepția invocată și în consecință a respins acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu Instituția P. – Județul S., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoare:

P. Hotărârea nr. 95 din 28.03.2012 emisă de către pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor S. s-a respins cererea formulată de către reclamanta C. I. prin care solicitat constituirea dreptului de proprietate privată asupra suprafeței de 591 mp teren aferent locuinței, situată pe raza satului Zaharești, .. Pentru a se pronunța astfel, C. a reținut faptul că lipsesc actele din care să reiasă atribuirea în folosință a terenului în vederea edificării locuinței.

Art. 23 din Legea nr. 18/1991 – dispoziție pe care reclamanta și-a întemeiat atât cererea de constituire a dreptului de proprietate, cât și prezenta acțiune, stabilind astfel limitele judecății – prevede următoarele cazuri de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate:

- reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea membrilor cooperatori sau succesorilor acestora, proprietari ai caselor și anexelor gospodărești, care sunt amplasate pe terenuri ce au fost proprietatea lor, înainte de cooperativizare, terenuri care, după cooperativizare, au fost atribuite, de regulă, ca loturi de folosință, către foștii proprietari;

- constituirea dreptului de proprietate în favoarea proprietarilor construcțiilor care și-au edificat aceste construcții pe loturi atribuite de către cooperativa agricolă de producție, dacă aveau calitatea de membri cooperatori sau altor persoane îndreptățite;

- constituirea dreptului de proprietate în favoarea dobânditorilor construcțiilor prin acte de înstrăinare, încheiate cu foștii membri cooperatori.

Într-adevăr, dreptul de proprietate al persoanelor vizate de art. 23 din Legea nr. 18/1991, raportat la art. 8 din Decretul – Lege nr. 42/1990 izvorăște din lege, însă nimic nu poate împiedica partea să obțină un act de proprietate de la organele abilitate prin legea fondului funciar. Dacă o asemenea persoană se adresează comisiilor locale de fond funciar pentru a obține titlu de proprietate, un astfel de titlu va avea efect constatator și recognitiv, iar o astfel de cerere poate fi formulată oricând.

P. cererea formulată, reclamanta a ales să urmeze această cale și, întrucât tatăl sau a fost trecut în registrul agricol 1959 – 1962 cu suprafața de 1200 mp la locul „La Șosea”, suprafață din care face parte suprafața de 591 mp teren din litigiu, a solicitat constituirea dreptului de proprietate (și nu reconstituirea dreptului de proprietate) pentru suprafața de 591 mp teren curți construcții.

Instanța a reținut faptul că, deși art. 23 din Legea nr. 18/1991 prevede cazuri vizând constituirea/reconstituirea dreptului de proprietate ope legis, acest aspect nu scutește persoana interesată de dovada condițiilor prevăzute chiar de lege pentru a putea opera dobândirea dreptului de proprietate.

Astfel, și art. 23 din Legea nr. 18/1991 prevede, alături de alte condiții, ca persoana interesată să facă dovada că suprafața de teren pentru care solicită reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate i-a fost atribuită ca lot în folosință de către fostele C.A.P.-uri.

Instanța, în aceste condiții a apreciat că reclamanta, în pofida susținerilor sale, trebuia să facă și dovada îndeplinirii acestei condiții, alături de celelalte condiții legale, aspect care în prezenta cauză nu s-a făcut.

Pentru aceste motive, instanța a respins ca nefondată cererea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată S. și Comisia comunală de fond funciar Stroiești.

Având în vedere că principiul disponibilității guvernează procesul civil, instanța a luat că pârâtele nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe cu n.4371/05.10.2012 a Judecătoriei S. a formulat recurs recurenta-reclamantă C. I..

În motivare a arătat că, privitor la excepția lipsei calității procesuale a Instituției P.-jud. S., hotărârea contestată în prezenta cauză emană de la Instituția P. jud. S., C. județeană de fond funciar S.,prin urmare asigurarea opozabilității hotărârii care urma a se da în cauza de față impunea chemarea în judecată și a Instituției P. și a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Privitor la fondul cauzei, instanța a interpretat greșit dispozițiile art.23 Legea 18/1991 republicată și a nesocotit probatoriul cu înscrisuri administrat în cauză.

Potrivit art.23 Legea 18/91 republicată, a arătat recurenta că sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora,determinate potrivit art.8 din Decretul lege nr.42/1990, fără a depăși suprafața de 1.000 mp teren.

În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9, art.3041, 274 Cod procedură civilă.

Legal citată, intimata C. locală de fond funciar Stroiești a formulat întâmpinare prin care a arătat că lasă la aprecierea instanței recursul formulat de recurenta-reclamantă.

Analizând actele si lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de recurentă tribunalul reține următoarele:

În mod corect prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției P. Județului S., având în vedere că obiectul cauzei îl reprezintă plângerea formulată împotriva hotărârii nr.95/28.03.2012 emisă de pârâta C. Județeană de fond funciar S., Instituția P. Județului S. neavând calitatea de subiect pasiv în raportul de drept dedus judecății.

Instituția P. Județului S. are atribuții în aplicarea fondului funciar în cazurile expres prevăzute de lege, de exemplu privind emiterea ordinelor de constituire a dreptului de proprietate, de constituire a comisiilor județene, astfel calitatea de subiect pasiv în litigiile de fond funciar vizează raporturile juridice privind astfel de acte emise de prefect.

Pornind de la temeiul în drept invocat de reclamanta recurentă, respectiv dispozițiile art.23 din Legea nr.18/1991 se observă că acestea instituie prin aliniatul 1 coroborat cu aliniatul 2 un caz de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea membrilor cooperatori sau succesorilor acestora care sunt proprietari ai caselor de locuit și anexelor gospodărești amplasate pe terenuri ce au fost proprietatea lor, înainte de cooperativizare, iar prin aliniatul 2 indice 1, un caz de constituire a dreptului de proprietate în favoarea celor care au dobândit construcțiile prin acte de înstrăinare, încheiate cu foștii membri cooperatori.

P. cererea formulată, reclamanta, deși a invocat înscrierea din registrul agricol din anii 1959-1962 a autorului său B. D. ,arătând că a fost înzestrată de acesta cu suprafața de 1200 mp, nu a înțeles să solicite reconstituirea dreptului de proprietate.

De altfel, reclamanta a arătat că pentru terenul în litigiu, s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de către frații săi, fiind emis în favoarea acestora, titlul de proprietate nr.109/1993.

De asemenea, reclamanta nu a invocat vreun act translativ de proprietate cu privire la construcții, pentru a se verifica incidența singurului caz de constituire a dreptului de proprietate reglementat de dispozițiile art.23 alin. 2 indice 1 din Legea nr.18/1991.

Situația proprietarilor construcțiilor, care și-au edificat aceste construcții pe loturi atribuite de către cooperativa agricolă de producție nu este reglementată de dispozițiile art.23 din Legea nr.18/1991. Aceștia își pot valorifica dreptul la constituirea proprietății asupra terenului în temeiul art.24 din Legea nr.18/1991.

Se observă însă că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a precizat că temeiul cererii de constituire a dreptului de proprietate îl reprezintă dispozițiile art.23 și nu art. 24 astfel încât, a arătat reclamanta motivarea hotărârii Comisiei Județene S. în sensul că lipsesc actele de proprietate din care să reiasă atribuirea în folosință a terenului în vederea edificării locuinței este străină de obiectul cererii.

Cu toate acestea, prin motivele de recurs, reclamanta susține că este îndreptățită la constituirea dreptului de proprietate, invocând atribuirea în folosință a terenului de către CAP, în vederea edificării unei locuințe și autorizațiile de construire din anii 1962, 1968, 1972 emise în favoarea soțului său în vederea edificării casei și anexelor gospodărești, schimbând practic cauza cererii de chemare în judecată.

Verificările privind actul de atribuire în folosință a terenului pentru edificarea locuinței se impun doar, în cazul unei cereri formulate în temeiul art.24 din Legea nr. 18/1991, ori instanța nu a fost investită cu o astfel de cerere.

Constatările jurisdicționale făcute de prima instanță sub acest aspect vor fi înlăturate întrucât dispozițiile art.23 invocate de reclamantă nu includ și terenurile atribuite de CAP în folosință.

De asemenea, aspectele invocate de recurentă nu pot fi analizate în acest cadru procesual, întrucât în recurs nu pot fi formulate cereri noi, întemeiate pe o altă cauză decât cea care a făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

Corect a reținut instanța de fond că reclamanta nu a dovedit că este îndreptățită la constituirea dreptului de proprietate în temeiul art.23 din Legea nr.18/1991, astfel încât în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă C. I. domiciliată în com.Stroiești,., jud. S. împotriva sentinței civile nr.4371/05.10.2012 pronunțată în dosar nr._ /2011 al Judecătoriei S. în contradictoriu cu intimații-pârâți C. C. STROIEȘTI- P. REPREZ.LEGAL-Striești,jud. S., INSTITUȚIA P. S. - P. REPREZ.LEGAL-S.,jud. S. și C. JUDEȚEANĂ S. - P. REPREZ.LEGAL-S.,jud. S..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Martie 2013

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

V. O. D. L. A. A. I. M. L. A.

Red L.A.

Jud.fond B. C.

Tehnored.L.A.

2 ex./ 29.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 624/2013. Tribunalul SUCEAVA