Fond funciar. Decizia nr. 655/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 655/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 655/2013

Dosar nr._ Fond funciar

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.655

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.03.2013

PREȘEDINTE I. G.

JUDECĂTOR C. N. M.

JUDECĂTOR F. L.

GREFIER S. A.

Pe rol, judecarea recursului formulat de P. O. A., domiciliat în mun. Iași, ..132A, ., ., împotriva sentinței civile nr.3309 pronunțată la data de 26.06.2012 de Judecătoria Suceava, în dosar nr._, intimați fiind C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ilișești, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Suceava, B. M. C. și A. R., ambii cu domiciliul în mun. Iași, ..132A,., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. R. M. pentru recurent, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare cu părțile legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța verificând actele și lucrările dosarului constată că s-a depus prin serviciul registratură de către intimata C. comunală Ilișești întâmpinare prin care arată că este de acord cu admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în totalitate a sentinței civile și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,88 ha teren agricol extravilan din care 0,94 ha în favoarea recurentului din prezenta cauză și 0,94 ha în favoarea numitei A. C. A. (sora acestuia).

Apărătorul recurentului arată că nu mai are de formulat alte cereri și solicită acordarea cuvântului la dezbateri.

Instanța constatând recursul în stare de judecată acordă cuvântul la dezbateri pe fondul acestuia.

Av. R. M. pentru recurent solicită a se avea în vedere întâmpinarea depusă la dosar de prim intimată, admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile cu cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 23. 03. 2010, petenții P. O. A., B. M. C. și A. R., au chemat în judecată C. locală Ilișești și C. județeană Suceava, solicitând anularea hotărârii nr. 38 din 28. 01. 2010 a Comisiei Județene Suceava și reconstituirea proprietății pentru suprafața de 1, 88 ha teren la locul „ L. C.” pe teritoriul comunei Ilișești.

În motivare, au arătat că au fost acționari la I.A.S.-Suceava pentru suprafața de teren sus-menționată, că s-a propus de către comisia locală să li se reconstituie proprietatea și comisia județeană a invalidat această propunere.

C. Județeană Suceava arată că reclamanții n-au făcut dovada proprietății pentru suprafața de teren solicitată.

În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: hotărârea nr. 38 din 28. 01. 2010 a Comisiei Județene Suceava pentru S. D. de P. Privată asupra Terenurilor, împreună cu documentația care a stat la baza emiterii acesteia, planuri de situație, procese verbale de punere în posesie, proces verbal de bună vecinătate, extras din cartea funciară nr. 769 din 10. 10. 2001, contract de donație din 1942, contract de vânzare din 1937, acte de stare civilă și declarații autentice.

Totodată, în cauză s-a administrat proba cu expertiza topometrică.

Prin sentința civilă nr.3309 din 26.06.2012, Judecătoria Suceava a respins ca nefondată acțiunea.

P. a hotărî astfel prima instanță a reținut că din actele dosarului, inclusiv din expertiza întocmită de expert Scutar V., filele 156 – 180 dosar, rezultă că petenților li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 12. 600 m. p. teren, în mai multe trupuri, situate pe teritoriul comunei Ilișești, în baza actelor de proprietate, respectiv: un contract de cumpărare din 1. 09. 1937 și un contract de donație din 22. 11. 1942, terenuri care se află parțial în posesia lor și care nu fac obiectul prezentei acțiuni.

Referitor la suprafața de 1,88 ha teren, solicitat de reclamanți la reconstituire prin prezenta acțiune s-a reținut că aparține comunei cadastrale Brașca, fiind inclusă în cărțile funciare: 158, 103, 281, 321, 132, 281, 176 și 106, intabulate pe numele altor persoane decât autorii petenților, respectiv: P. G. și E.; iar petenții nu dețin acte de proprietate și nici alte înscrisuri care să poată face dovada proprietății.

Faptul că au fost acționari pentru această suprafață de teren, nu are relevanță, deoarece, conform art. 6 din legea nr. 1 din 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997; restituirea se face pe baza documentelor care atestă fosta proprietate.

Având în vedere situația de fapt expusă, cum reclamanților li s-a reconstituit proprietatea pentru terenurile pentru care au prezentat acte de proprietate, s-a respins ca nefondată acțiunea, menținându-se hotărârea comisiei județene.

Împotriva acestei sentințe, în baza art. 304 pct. 8, precum și in baza art. 304 ind.1 C.pr.civ. a formulat recurs reclamantul P. O. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare a arătat că în mod eronat instanța de fond nu a ținut cont in totalitate de probatoriile administrate, adică de înscrisurile depuse la dosarul cauzei din care se poate constata faptul că aceeași Comisie județeană de aplicare a legii fondului funciar, mai exact prin Decizia nr. 33/29.08.1991, rezultă că moștenitorilor defuncților P. Georgi și E., respectiv P. O. A. și A. C. A. le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 1,88 ha, câte 0,94 ha de fiecare, aceștia primind la acea dată acțiuni la I.A.S. Suceava.

Mai mult decât atât, potrivit art. 8-11 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, suprafața adusă in cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori.

Dispozițiile alin.1 se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește suprafețele preluate de cooperativele agricole de producție în baza unor legi speciale sau în orice mod de la membrii cooperatori.

Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere in cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, daca acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.

S. dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperativa agricola de producție la 1 ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de evidență a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal efectuate de către cooperativă până la data intrării in vigoare a legii.

Totodată, potrivit art. 6 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si cele forestiere, la stabilirea, prin reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole si forestiere, in conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orășenești, municipale si comisiile județene, constituite potrivit legii, vor verifica in mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute la art.9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile art. 11 alin. 1 si 2 din aceeași lege.

Titlurile de proprietate obținute anterior intrării in vigoare a Legii nr. 18/1991 si existența liberă a vechilor amplasamente fac dovada absolută a proprietății, obligând comisiile de fond funciar să procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.

Instanța de recurs ar trebui sa aibă in vedere situația consemnărilor efectuate intre anii 1945 și 1990 in registrele agricole, cererile de intrare in fostele cooperative de producție, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoțite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă cu privire la proprietate.

C. județeană de aplicare a Legii Fondului Funciar prin Decizia nr. 33/29.08.1991 le-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 1, 88 ha, câte 0,94 ha pentru fiecare din cei doi moștenitori - P. O. A. și A. C. A., iar ulterior aceeași comisie prin Hotărârea nr. 38/28.01.2010 invalidează cele două suprafețe de teren, susținând că nu se face dovada proprietății.

De asemenea, hotărârea este nelegală și prin aceea că se motivează prin sentința pronunțată faptul că, referitor la suprafața de teren de 1,88 ha teren, solicitat de reclamanți la reconstituire, prin prezenta acțiune este de arătat că aparține comunei cadastrale Brașca, intabulate pe numele altor persoane decât autorii petenților, respectiv P. Georgi și E., iar petenții nu dețin acte de proprietate și nici alte înscrisuri care să poată face dovada proprietății.

Prin expertiza efectuată și cu care nu a fost de acord, s-a constatat faptul că terenul in suprafață de 1,88 ha teren arabil a fost identificat și măsurat la locul numit „L. – C.” și că acesta este deținut de către reclamantul P. O. A., în deplină și perpetuă posesie.

Aspectele prezentate mai sus au fost confirmate de către C. Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate a comunei Ilișești la momentul respectiv, iar ulterior se susține că de fapt terenul aparține comunei cadastrale Brașca, intabulat pe numele altor persoane.

În aceste condiții instanța de fond trebuia și avea obligația să sesizeze această incertitudine, diferența de expunere a motivelor expertizei efectuate și să ceară expertului Scutar V. lămuriri pe acest aspect, ceea ce nu a făcut și a trecut mai departe la finalizarea soluționării fondului cauzei.

Față de motivele invocate mai sus reclamantul solicită admiterea recursului, modificarea in totalitate a sentinței recurate, iar pe fondul cauzei admiterea cereri formulate, cu cheltuieli de judecată (onorariu expert, onorariu avocat, cheltuieli de transport).

Intimații deși legal citați nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus la dosar întâmpinare.

Cu adresa nr. 4192 din 21.02.2013 Primăria Comunei Ilișești comunică faptul că este de acord cu admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile emisă de Judecătoria Suceava, în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,88 ha teren agricol extravilan, din care 0,94 ha în favoarea lui P. O. A. și 0,94 ha în favoarea sorei acestuia, A. C. A..

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată recursul ca fiind nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse argumentat în cele ce urmează:

Prin Hotărârea nr. 38 din 28.01.2010 C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a invalidat poziția nr. 1 din anexa nr. 27-4 privind pe P. O. A. pentru suprafața de 0,94 ha teren agricol și poziția nr. 1 din anexa nr. 27-5 privind pe B. M. C. și A. R. pentru suprafața de 0,94 ha teren agricol, motivat de faptul că nu se face dovada proprietății și dovada preluării terenului la stat.

Potrivit art. 48 din Regulamentul privind aplicarea legilor fondului funciar aprobat prin H.G. nr. 890/2005 „ în anexa nr. 27 se înscriu persoanele fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acționar la societățile comerciale pe acțiuni cu profil agricol sau piscicol în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991, nemodificată, și cărora li se restituie în natură suprafețe agricole, pe baza documentelor care atestă fosta proprietate, în perimetrul acestor societăți”

Conform raportului de expertiză întocmit de expert Scutar V. suprafața de teren solicitată de reclamanți în suprafață de 1,88 ha la locul numit „L. C.” în extravilanul comunei Ilișești se află pe un alt amplasament ce aparține de .>

Este real că printre concluziile formulate expertul a menționat că terenul în suprafață de 1,88 ha situat la locul numit „L. C.” se identifică cu terenul deținut de reclamanți însă acest teren are ca proprietari tabulari alte persoane decât autorii reclamanților.

În ce privește vechile amplasamente revendicate, concluzionează expertul că acestea se regăsesc pe teritoriul comunei cadastrale Ilișești, iar parte din acestea au fost deja atribuite reclamanților prin T.P. nr. 1507/20.07.1995, fiind înscrise în Cartea Funciară nr. 2827 a comunei cadastrale Ilișești și partajate de către reclamanți.

În cauză, reclamanții au solicitat pe calea plângerii, validarea amplasamentului suprafeței de 1,88 ha teren cu motivarea că O.C.P.I Suceava refuză să le întocmească titlul de proprietate pentru această suprafață, pentru care prin Decizia nr. 33 din 29 august 1991 a Comisiei Județene Suceava s-a validat dreptul de proprietate prin acțiuni la fostul I.A.S. Suceava, teren ce a fost predat ulterior Comisiei locale.

Prin art. 2 alin.1 din Legea nr. 1/2000, se instituie principiul restituirii în natură a dreptului de proprietate, pe fostele amplasamente.

Acest principiu presupune obligația comisiilor locale de fond funciar de a valida cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de foștii proprietari, prin reconstituirea în natură a dreptului de proprietate, pe fostele amplasamente.

Prin expertiza topo - cadastrală dispusă în cauză, prima instanță a lămurit acest aspect esențial pentru soluționarea plângerii.

Astfel, potrivit concluziilor expertului, terenul solicitat de 1,88 ha situat la locul „L. - C.” în . în fapt deținut de reclamanți, nu face parte din suprafețele de teren înscrise în extrasul de carte funciară sau din actele de proprietate ale autorilor petenților.

De asemenea, în urma verificării evidențelor din registrul agricol aflate la sediul Primăriei Ilișești expertul nu a identificat nici o poziție de rol sau o altă evidență pe numele autorilor petenților, P. Georgie și P. A. cu privire la această suprafață de teren sau altă suprafață de teren deținute de autorii petenților în perioada anterior colectivizării.

Chiar dacă C. Locală Ilișești a confirmat inclusiv faptul că reclamanții dețin terenul și s-a arătat de acord cu plângerea acestora, instanța nu poate să valideze amplasamentul solicitat în lipsa unor probe care să ateste că acest teren a fost proprietatea autorilor reclamanților și a fost preluat la stat.

Prin Decizia nr. 33/29.08.1991 emisă de Prefectul Județului Suceava au fost validate propunerile Comisiei Comunale C. P. privind titularii îndreptățiți să primească acțiuni la I.A.S. Suceava în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 18/1991, în tabelul anexă la această decizie fiind înscriși P. Orest și A. C. cu câte o suprafață de 0,94 ha.

Calitatea de acționar stabilită în condițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 nemodificată, este determinată de obiectul dreptului, respectiv suprafața de teren pentru care i s-a stabilit dreptul în acțiuni titularului și care impune un raport juridic între acesta și societatea agricolă în a cărei administrare și exploatare se află terenul. Acționarul, persoană fizică, nu-și poate exercita asupra terenului cele trei atribute ale dreptului de proprietate și nu are alte drepturi reale asupra terenului pentru care i s-a stabilit această calitate, ci doar un drept de creanță pe care și –l poate valorifica împotriva societății agricole.

În ce privește parcelele înscrise în extrasul de carte funciară nr. 769 a . actul de donație autentificat sub nr. 872/42 din 27 noiembrie 1942, depuse în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului de către petenți, expertul a concluzionat că se regăsesc pe alte amplasamente în mai multe trupuri de teren ce aparțin de .>

Astfel, parcelele funciare nr. 2828, 3155/101 și 402/2, 402/4 sunt înscrise în C.F. nr. 2827 a . deținute de reclamanți, conform titlului de proprietate nr. 1507/1995 ce a fost eliberat conform validării din anexa 3 poz. 327 a Comisiei locale de fond funciar C. P..

O parte din parcelele descrise în extrasul de carte funciară, respectiv 3164/98, 3164/99, 3164/100 și 3164/101 în suprafață totală de 4800 m.p., nu au putut fi identificate datorită lipsei din arhiva O.C.P.I. a planșei nr. 7 din cadastru austriac.

De asemenea, o parte din . suprafață de 342 m.p. este ocupată de drumul sătesc iar cealaltă parte împreună cu . suprafață de 953 m.p. sunt deținute de către .., dobândit prin cumpărare de la .> Este real că în urma efectuării expertizei nu au putut fi identificate o parte din parcelele înscrise în actele de proprietate de care se prevalează petenții iar o parte este deținută de alt proprietar, însă instanța a fost investită cu verificarea legalității hotărârii emise de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Suceava prin care s-a propus validarea amplasamentului terenului pentru care petenții au obținut calitatea de acționar la S.C. Prodincom S.A. Suceava.

Întrucât restituirea în natură a terenurilor agricole către persoanele cărora li s-a stabilit calitatea de acționar în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991 se face pe baza documentelor care atestă fosta proprietate, în perimetru acestor societăți, iar prin expertiza efectuată în cauză nu s-a identificat vreo suprafață de teren care să fi aparținut autorilor petenților în perimetrul indicat din locul numit „L.”, în mod corect a respins prima instanță plângerea .

În consecință, în temeiul art. 312 C.proc.civ. Tribunalul va respinge ca nefondat recursul, urmând să mențină ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.

P. aceste motive,

În numele legii,

DECIDE :

Respinge recursul formulat de P. O. A., domiciliat în mun. Iași, ..132A, ., ., împotriva sentinței civile nr.3309 pronunțată la data de 26.06.2012 de Judecătoria Suceava, în dosar nr._, intimați fiind C. comuală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ilișești, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Suceava, B. M. C. și A. R., ambii cu domiciliul în mun. Iași, ..132A,., ., ca nefondat

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 05.03.2013

Președinte, Judecător, Judecător,

I. G. C. N. M. F. L.

Grefier,

S. A.

Red.FL/Tehnored.SA/2ex/Judecător fond C. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 655/2013. Tribunalul SUCEAVA