Fond funciar. Hotărâre din 31-01-2012, Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 31-01-2012 în dosarul nr. 217/2012
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVIL
DECIZIA Nr. 217
Ședința publică din 31 ianuarie 2012
Președinte: F. G.
Judecători: N. M.
: G. D.
Grefier: P. L.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta V. A., domiciliată în Iași, ., ., a.3, județul Iași împotriva sentinței civile nr. 984 din 27.06.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, intimați fiind pârâții C. locală de fond funciar Berchișești și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat U. I., pentru reclamanta recurentă, lipsă fiind aceasta și pârâții intimați.
Procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.
Grefierul a expus referatul cauzei, după care:
Întrebat fiind, apărătorul reclamantei recurente a precizat că nu mai are de solicitat alte cereri prealabile, sens în care, instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat U. I., pentru reclamanta recurentă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare primei instanțe, întrucât din considerente se deduce că acțiunea ar fi respinsă pe o excepție, care nu este dată. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului pentru toate motivele invocate prin cererea de recurs, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
T RI B U N A L U L ,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată cu nr._ /10.05.2011 la Judecătoria Gura Humorului reclamanta V. A. le-a chemat în judecată pe pârâtele C. L. de F. F. Berchișești și C. Județeană Suceava, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să o oblige pe prim-pârâta la trimiterea documentației către secund-pârâta privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1.589 mp (adică pentru suprafața de 4.889 mp în loc de 3.300 mp cât i s-a reconstituit); obligarea secund-pârâtei la emiterea unei hotărâri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1.589 mp; cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că terenul pentru care cere reconstituirea dreptului de proprietate a aparținut autorului său V. I.. Acesta a transmis dreptul de proprietate asupra casei de locuit cu anexele gospodărești lui C. A., aspect dovedit cu contractul de întreținere autentificat sub nr.6168/08.12.1983. Odată cu această transmitere suprafața de teren de 250 mp a trecut în proprietatea Statului Român, în consecință întreținătorului C. A. nu i se putea constitui dreptul de proprietate decât pentru suprafața de 250 mp și nu de 10 ari cum în mod greșit s-a procedat. Pe lângă suprafața de 750 mp deținută de C. A. mai există o suprafață de 839 mp pe care o deține în plus tot C. A.. Reclamanta a făcut demersuri la prim-pârâtă pentru a întocmi documentația și a o trimite la secund-pârâtă în vederea emiterii unei hotărâri ce poate fi contestată în instanță. Este real că prin adresa nr.2964 din 26.05.2010 prim-pârâta i-a comunicat faptul că a trimis comisiei județene documentația cu punctul ei de vedere, însă nu a primit nimic de la secund-pârâtă, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune. Au atașate copii după adresa invocată și adresa nr.7541/04.11.2009 emisă de Primăria Berchișești.
Prin întâmpinarea depusă la 24.05.2011 (fila 13) pârâta C. Județeană Suceava a invocat lipsa calității sale procesuale pasive în ce privește primul capăt de cerere. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Pârâta a arătat că pentru reconstituirea dreptului de proprietate trebuie urmată o procedură specială, care nu a fost urmată de reclamantă.
Prin întâmpinarea depusă la 26.05.2011 (fila 17) pârâta C. L. de F. F. Berchișești a solicitat respingerea acțiunii. În motivare pârâta a arătat că pentru suprafața de 750 mp s-a întocmit titlu de proprietate pe numele domnului C. A. conform Legii nr.18/1991, iar suprafața de 839 mp s-a constatat în urma unei expertize efectuate în anul 2009 la cererea reclamantei. Prin urmare această suprafață nu face obiectul niciunei legi a fondului funciar, reclamanta neavând depusă nici o cerere la Legea nr.247/2005.
Prin cererea depusă la 20.06.2011 reclamanta a formulat contestație împotriva adresei nr.7541 din 04.11.2009 emisă de Primăria Berchișești, prin care se respinge cererea reclamantei de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafață de încă 10 ari intravilan pe lângă cei 33 ari pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr.31/16.05.2008. Reclamanta solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4.889 mp (în loc de 3.300 mp pentru care i s-a eliberat deja titlul de proprietate), motivând că terenul a aparținut autorului său V. I., că acesta a înstrăinat casa cu anexele gospodărești lui C. A., iar acestuia nu i se putea constitui dreptul de proprietate decât pentru 250 mp și nu pentru 10 ari cum s-a procedat; pe lângă suprafața de 750 mp constituiți în plus C. A. mai deține încă 839 mp fără nici un titlu.
Prin sentința civilă nr. 984 din 27 iunie 2011, Judecătoria Gura Humorului a respins acțiunea, reținând următoarele:
Prin adresa nr.2964 emisă la 26.05.2010 de Primăria Comunei Berchișești (fila 5) se înștiințează C. Județeană Suceava despre faptul că V. A. a depus o cerere la Primăria Comunei Berchișești, înregistrată cu nr.108/29.09.2005, prin care solicită suprafața de 0,36 ha teren în tarlaua „Sub coastă”, teren care în fapt a fost validat conform Legii nr.18/1991, dar nu a fost pus în posesie pentru că doamna V. A. nu s-a prezentat la C. locală de fond funciar pentru a fi pusă în posesie și a se întocmi proces-verbal de punere în posesie; s-a menționat că V. A. nu a solicitat în acea cerere și diferența de grădină de 858 mp, această diferență fiind constatată în urma efectuării expertizei tehnice judiciare din data de 08.10.2009.
Prin adresa nr.7541 emisă la 04.11.2009 de Primăria Comunei Berchișești (contestată în prezent) s-a comunicat numitei J. Artemizia că mătușa sa a depus o cerere pentru suprafața de 0,10 ha teren arabil situat în grădină, însă această suprafață nu a fost validată pentru că cererea nu a fost depusă la timp, fiind depășit termenul de depunere (fila 7).
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Județeană Suceava în ce privește primul capăt de cerere, instanța constată că această excepție nu este dată și o respinge, motivat de faptul că această pârâtă a fost chemată în judecată numai pentru al doilea capăt de cerere.
După cum corect a arătat pârâta C. Județeană Suceava, legile fondului funciar prevăd o procedură specială pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Din probatoriul administrat în prezenta cauză rezultă că reclamanta V. A. a formulat cerere doar pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,36 ha teren în tarlaua „Sub coastă”, neexistând cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru alte terenuri. În ce privește terenul de 0,36 ha, reclamanta recunoaște că i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 3.300 mp pentru care i s-a eliberat și titlul de proprietate (titlu nedepus la dosar). Ori titlul a fost emis în baza unei hotărâri a Comisiei Județene Suceava (nedepusă la dosar), hotărâre prin care probabil s-a respins reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 300 mp (diferența de la 3.600 mp ceruți și 3.300 mp reconstituiți). Ori reclamanta dacă era nemulțumită avea posibilitatea atacării acelei hotărâri a Comisiei Județene în termen de 30 de zile de la comunicare, documentația fiind înaintată acestei comisii de către C. L. (fiind și documentația ce a stat la baza emiterii titlului reclamantei). P. altă suprafață de teren neexistând cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în mod firesc nu există nici documentație, motiv pentru care instanța constată că primul capăt de cerere (obligarea Comisiei Locale să înainteze documentația Comisiei Județene) este lipsit de obiect, motiv pentru care l-a respins.
Al doilea capăt de cerere (obligarea Comisiei județene să pronunțe o hotărâre de reconstituire a dreptului de proprietate) este accesoriu primului capăt de cerere, iar în aplicarea principiului de drept conform căruia accesoriul urmează principalul, instanța l-a respins.
În ce privește capătul de cerere privind contestația împotriva adresei nr.7541 emisă la 04.11.2009 de Primăria Comunei Berchișești instanța îl va respinge ca inadmisibil, având în vedere pe de o parte că din conținutul adresei nu rezultă că aceasta se referă la reclamantă, iar pe de altă parte prin această adresă nu se soluționează nici o cerere a reclamantei, ci se oferă numitei J. Artemizia doar niște informații. Ori nu pot fi atacate decât acte juridice, ceea ce nu este adresa atacată.
În ce privește capătul de cerere privind reconstituirea de către instanță a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1.589 mp, după cum corect invoca și pârâta C. Județeană Suceava, această cerere nu poate fi formulată direct la instanță, fiind necesară parcurgerea procedurilor prealabile, începând cu formularea unei cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate ce se depune și se înregistrează la Primăria în raza căreia se află terenul. Ori reclamanta neparcurgând procedura prealabilă, acest capăt de cerere este inadmisibil, motiv pentru care instanța l-a respins.
Împotriva sentinței sus menționate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, cu următoarea motivare:
Conform art. 33 alin. 2 din Legea 1/2000, unde se precizează că în situația în care după depunerea cererilor de reconstituire s-au administrat probe care atestă alte terenuri ce au aparținut petenților în proprietate, ele se restituie acestora pe vechile amplasamente, dacă sunt libere, rezultă că există posibilitatea reconstituirii acestei categorii de terenuri.
Din toate probele rezultă că există teren liber, că acesta a aparținut autorului său și că se află în această situație, adică a fost identificat după depunerea cererii.
În aceste condiții, apreciază că acțiunea nu trebuia respinsă, că trebuiau obligate cele două pârâte prin admiterea capetelor de cerere așa cum au fost formulate, urmând ca, în procedura contestării hotărârii comisiei județene să se stabilească dacă are sau nu dreptul la acest teren.
Analizând recursul, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul, reține următoarele:
Art. 33 alin. 2 din Legea 1/2000 – ce a fost preluat și de Legea nr. 247/2005 – prevede că: „ În situația în care după depunerea cererilor de reconstituire s-au administrat probe care atestă alte terenuri ce au aparținut petenților în proprietate, ele se restituie acestora pe vechile amplasamente, dacă sunt „libere”.
Din adresa nr. 2964/26.05.2010 (fila 5 dosar fond) emisă de Primăria comunei Berchișești reiese că petenta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată cu nr. 108/29.09.2005 – deci în termenul prevăzut de Legea nr. 247/2005 – prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 0,36 ha teren în tarlaua „Sub coastă” – că pentru parte din această suprafață – 3300 mp i s-a eliberat deja titlu de proprietate și că în urma unei expertize tehnice judiciare (din data de 08.10.2009) s-a constatat că mai există o diferență de grădină, de 858 mp, ce s-ar afla în posesia petentei și nu ar fi contestată de vecini.
În acest context și în lumina prevederilor art. 33 alin. 2 din Legea 1/2000, preluate și de Legea 247/2005 sub imperiul căreia a formulat cerere petenta, se impunea ca instanța de fond să ia toate măsurile legale pentru a se depune la dosarul cauzei titlul de proprietate anterior menționat, pentru suprafața de 3300 mp, toată documentația ce a stat la baza emiterii acestui titlu, precum și raportul de expertiză judiciară prin care s-a constatat existența acelei diferențe de grădină, de 858 mp, pentru a se putea analiza dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege anterior menționat, și anume: dacă acea expertiză tehnică judiciară s-a efectuat anterior finalizării procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, dacă acea diferență de grădină – de 858 mp – reprezintă vechiul amplasament al petentei și dacă este liber.
Cum instanța de fond nu a solicitat această documentație, ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții bazate exclusiv pe prezumții, tribunalul apreciază că omisiunea instanței de fond echivalează cu necercetarea fondului cauzei, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul formulat, a casa sentința recurată și a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
P. aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamanta V. A., domiciliată în Iași, ., ., a.3, județul Iași împotriva sentinței civile nr. 984 din 27.06.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, intimați fiind pârâții C. locală de fond funciar Berchișești și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.
Casează sentința civilă sus menționată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
F. G. N. M. G. D. P. L.
Red. G.D.
Jud. P. C.
Tehnored. P.L./ 2 ex. – 17.02.2012
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 30/2012. Tribunalul SUCEAVA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








