Legea 10/2001. Sentința nr. 1335/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1335/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 05-06-2012 în dosarul nr. 1335/2012
Dosar nr._ - legea nr. 10/2001 -
RO M ÂN I A
TRIBUNALUL SUCEAVA
S E C Ț I A C I V I L Ă
SENTINȚA NR. 1335
Ședința publică din 05 IUNIE 2012
Președinte: L. A.
Grefier: P. I.
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect legea 10/2001 formulată de reclamanta M. D. domiciliată în mun. V. D., ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul M. V. D. – prin primar, și intervenienta F. N. domiciliată în mun. V. D., ., ..
Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 22 mai 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când din lipsă de timp pentru deliberare, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată pentru data 29 mai 2012 și ulterior pentru 05 iunie 2012.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față, constată:
P. cererea de chemare în judecată adresată la data de 31.03.2011 Judecătoriei V. D., reclamanta M. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor V. D., anularea Dispoziției nr. 242/2002, emisă de Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor V. D. și constituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 160 mp teren aferent locuinței situate în mun. V. D., ., jud. Suceava.
În motivarea cererii, petenta a arătat că a solicitat comisiei locale reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 163 mp teren aferent locuinței situată în V. D., cererea sa fiind invalidată prin Dispoziția nr. 242/2002.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991.
În dovedirea susținerilor, petenta a depus înscrisuri.
Pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei V. D., cu motivarea că potrivit art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001 decizia de respingere a notificării sau cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau al unității investite cu soluționarea notificării.
Pârâta a mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, cu motivarea că, potrivit art. 52 alin. 2 din Legea 18/1991 republicată și raportat la obiectul acțiunii, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, nu are calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit dispozițiilor textului de lege sus menționat, au calitate procesuală pasivă comisiile de fond funciar numai în anumite limite și prin derogare de la dispozițiile dreptului comun, iar atribuțiile comisiilor locale de fond funciar și ale comisiilor județene de fond funciar sunt stabilite prin Regulamentul aprobat prin HG 890/2005 modificat.
Potrivit art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001 republicată, calitate procesuală pasivă au unitățile deținătoare a imobilelor în al cărui patrimoniu se află terenul din litigiu.
Concluzionând, pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a solicitat admiterea excepției și respingerea cererii petentei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
P. întâmpinarea înaintată la dosar la 27.04.2011 intimata Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor V. D. a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei V. D. având în vedere că notificarea a fost formulată în baza Legii 10/2001 și putea fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția civilă a Tribunalului Suceava.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea plângerii și menținerea dispoziției 242/2002 cu motivarea că petenta a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 220 mp teren situat în V. D., ., teren ce reprezintă cota de ½ din . 1708/2 ce figurează înscrise pe Statul român în baza Legii 58/1974, cu ocazia vânzării cotei de ½ din casa amplasată pe aceste parcele, către C. E. și S..
Aceștia, la rândul lor, au înstrăinat în anul 1984 imobilul către Feckete N., împreună cu dreptul de folosință asupra terenului.
A mai arătat intimata că în temeiul art. 36 alin. 3 din Legea 18/1991, urmare a cererii formulate, i s-a constituit numitei Feckete N., dreptul de proprietate, sens în care s-a emis titlul de proprietate nr. 919/12.01.2000 pentru terenul aferent cotei de ½ din imobilul clădire pe care îl deținea.
P. sentința civilă nr. 42/2002 a Judecătoriei V. D., petentei i-a fost respinsă cererea de anulare a titlului de proprietate emis pe numele numitei Feckete N., sentință ce a fost menținută prin Decizia nr. 917/2002 a Tribunalului Suceava.
A mai arătat pârâta Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor V. D. că cererea petentei a fost respinsă întrucât terenul nu intră sub incidența prevederilor Legii 10/2001, situația juridică a terenului fiind reglementată în baza Legii 18/1991.
Au fost depuse la dosar copii după Decizia 114/1976, Decizia nr. 175/1976, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1641/11.12.1976, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 837/31.05.1984.
P. adresa nr. 7420/27.04.2011 intimata Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor V. D. a înaintat la dosar întreaga documentație care a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 242/2002.
La data de 28.04.2011, reclamanta și-a precizat acțiunea arătând că solicită anularea Dispoziției nr. 242/2002, emisă de Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor V. D., reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 220 m.p teren, identic cu parcelele topografice nr. ½ din . si 1708/2 din cartea funciară nr. 4303, a comunei cadastrale V. D., teren aferent clădirii, situate în mun. V. D., ., jud. Suceava, teren care a trecut în proprietatea Statului R. în mod abuziv, conform Deciziei nr. 174/1976, a Consiliului Popular al orașului V. D..
Reclamanta a mai arătat că, prin cererea adresată Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava V. D., a solicitat reconstituire dreptului de proprietate pentru suprafața de 220 m.p. identic cu parcelei topografice nr. ½ din . si 1708/2 din cartea funciară nr. 4303, a comunei cadastrale V. D., teren aferent clădirii, situate în mun. V. D., st Unirii, nr. 11, jud. Suceava, teren care a trecut in proprietatea Statuii R. în mod abuziv, conform Deciziei nr. 174/1976, a Consiliului Popular al orașului V. D..
P. decizia sus menționata se menționează „se constata trecerea în proprietatea statului roman a terenului aferent clădirii care a fost înstrăinata de către M. D. din V. D., ., jud. Suceava”, fapt ce nu este adevărat si nesusținut de probe.
Într-adevăr, reclamanta arată că a înstrăinat dar numai apartamentul nr. 1, din imobilul casa de locuit, iar apartamentul nr. 2 din aceeași imobil a rămas in proprietatea sa.
Pe lângă toate acestea petenta ai înstrăinat numiților Chete S. si Chete E., numai apartamentul nu și teren, fapt menționat in contract de vânzare cumpărare autentic sub nr. 1641/461, încheiat la data de 11 decembrie 1976, Ia notariatul de Stat Câmpulung Moldovenesc, iar conform Deciziei nr. 175/1976 a Consiliului Popular al orașului V. D., terenul preluat abuziv de la petenta M. D. a fost atribuit in folosință numiților Chete S. si Chete E..
La rândul lor familia Chete S. a înstrăinat acest imobil numitei Feckete N., dar in aceleași condiții, numai apartamentul nr. 1, fără teren.
Arată că cererea sa a fost invalidată prin Dispoziția nr. 242/2002, din motive de neînțeles.
P. sentința civilă nr. 631/12.05.2011 a Judecătoriei V. D., s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Suceava.
S-a reținut că, urmare a notificării nr._/30.08.2001 formulată de Mîndrilã D. pentru restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 220 mp, situat în V. D., . jud. Suceava, prin Dispoziția nr. 242/23.09.2002 s-a respins cererea petentei.
Pentru a dispune astfel Primarul municipiului V. D. a reținut că prin raportul Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 nr._/3.09.2002, s-a propus respingerea cererii întrucât aceasta nu face obiectul Legii 10/2001.
Potrivit art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării.”
P. urmare, legea specială stabilește competența materială de soluționare a plângerii împotriva dispoziției emise de primar în baza Legii 10/2001 în favoarea secției civile a tribunalului.
Așa fiind, în conformitate cu prev. art. 159 pct. 2, 1591 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001 instanța a admis excepția de necompetență materială care este prioritară față de celelalte excepții și aspecte invocate de intimate și pe cale de consecință conform art. 158 Cod procedură civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 01.06.2011.
La termenul din 25.10.2011, reclamanta a făcut precizări privind obiectul cererii de chemare în judecată, arătând că solicită anularea Dispoziției nr. 242/_ prin care s-a respins cererea de notificare nr._/30.08.2011, privind restituirea în natură a suprafeței de 220 mp teren situată în V. D., ..
A mai arătat reclamanta că, terenul în suprafață de 220 mp a trecut abuziv în proprietatea Statului Român prin decizia nr. 174/1976 emisă de Consiliul Popular al orașului V. D. și că dispoziția nr. 242/23.09.2002 nu i-a fost comunicată prin mijloacele prevăzute de normele legale.
Totodată, reclamanta – prin avocat, a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu M. V. D. – prin primar, precizările fiind făcute și în scris pentru termenul din 22.11.2011.
Reclamanta a solicitat și instanța a încuviințat proba cu expertiză topo-cadastrală.
La data de 30.04.2012, în temeiul art. 57, 58 Cod procedură civilă, a solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenient în interes propriu a numitei Feckete N., motivat de faptul că prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a stabilit că pentru terenul în suprafață de 220 mp ce face obiectul cauzei, s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea sus-numitei.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta M. D. a formulat în baza Legii nr. 10/2001 notificarea care a fost înregistrată la Primăria municipiului V. D. cu nr._/30.08.2001 prin care a solicitat terenul de 220 mp situat în mun. V. D., ..
Terenul solicitat reprezintă cota de ½ din ./1 (clădire) în suprafață de 114 mp și 1708/2 (curte) în suprafață de 326 mp, fiind trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din legea nr. 58//1974, prin Decizia nr. 174/1976 emisă de Consiliul Popular al orașului V. D. (fila 19), urmare a vânzării de către reclamantă a apartamentului nr. 1 din imobilul casă de locuit situat pe ., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1041/461 din 11.12.1976.
Cumpărătorii C. E. și S. au înstrăinat imobilul sus-menționat către Feckete N., fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 837/31.05.1984.
În temeiul art. 36(3) raportat la art. 23 din Legea nr. 18/1991, la cererea depusă de către F. N., a fost constituit dreptul de proprietate în favoarea acesteia și a fost emis titlul de proprietate nr. 919/12.01.2000 pentru suprafața de 220 mp teren.
Petenta M. D. a promovat o acțiune pentru anularea titlului de proprietate sus-menționat, însă aceasta a fost respinsă prin sentința civilă nr. 42/2002 a Judecătoriei V. D., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 917/2002 a Tribunalului Suceava.
P. Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin Hotărârea nr. 250/07.03.2007 la pct. 1.4 lit. c), analizându-se soluțiile în cazul unor acte normative emise sub imperiul Constituției din 1965, se reține că legiuitorul de după anul 1989 a soluționat problemele ridicate de art. 30 și 31 din Legea nr. 58/1974, în favoarea dobânditorilor construcțiilor recunoscând acestora dreptul/vocația de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, astfel încât aceste situații nu cad sub incidența legii.
Întrucât regimul juridic al terenului în litigiu este reglementat prin dispozițiile art. 36(3) raportat la art. 23 din legea fondului funciar nr. 18/1991, față de prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, soluția dată prin dispoziția nr. 242/2002 emisă de M. V. D., este legală, astfel încât în temeiul art. 26 din legea nr. 10/2001, instanța va respinge ca nefondată cererea reclamantei.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea având ca obiect legea 10/2001 formulată de reclamanta M. D. domiciliată în mun. V. D., ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul M. V. D. – prin primar, și intervenienta F. N. domiciliată în mun. V. D., ., ..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 05 iunie 2012.
Președinte, Grefier,
L. A. P. I.
Red. L.A.
Tehnored. I.P./5 ex./12.06.2012
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Cereri. Decizia nr. 1210/2012. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








