Partaj judiciar. Decizia nr. 1444/2012. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1444/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 28-06-2012 în dosarul nr. 1444/2012

DOSAR_ pretenții

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 1444

Ședința publică din 28 iunie 2012

PREȘEDINTE:

C. N. M.

JUDECĂTOR:

G. F.

JUDECĂTOR:

F. L.

GREFIER:

C. N. A.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul C. T. cu domiciliul în com. P., .. 42, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr. 1082 din 19.07.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, intimată fiind pârâții C. D. domiciliat în comuna P., .. 42, jud. Suceava, H. A. a I., H. V. a I. ambii domiciliați în comuna Iacobeni, ., M. M., M. M., M. G., M. G., M. I. toți domiciliați în mun. Câmpulung Moldovenesc, ., jud. Suceava și . cu sediul în ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul recurent C. T. asistat de av. I. M. și pârâtul intimata C. D. asistat de av. C. I., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință după care apărătorul recurentului reclamant a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 184 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.

Părțile prezente întrebate fiind au arătat că nu mai au cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de solicitat.

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constatând probatoriul epuizat și recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri:

Av. I. M. pentru recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat. În motivare a arătat că în mod greșit a fost reținută casa și 7 ari teren în certificatul de moștenitor, aceste bunuri fiind date de părinți ca zestre recurentului, că în mod greșit a fost respinsă cererea de anulare a certificatului de moștenitor, că toți moștenitorii au acceptat succesiunea și că sentința trebuia întemeiată pe probe și nu pe bănuieli. A mai arătat că se impune suplimentarea probatoriului sub aspectul modalității de emitere a certificatului de moștenitor.

Av. C. I. pentru intimatul pârât C. D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca fiind corectă și legală, pentru motivele prezentate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că intimatul C. D. a avut grijă de tatăl său timp de 13 ani, că în mod corect i-a fost atribuit terenul pe care l-a administrat din 1972 și a intrat în posesia lui în anul 1984.

Declarând dezbaterile închise,

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de față, constată:

P. acțiunea civilă înregistrată la această instanță la 16 mai 2008, reclamantul C. T. a chemat în judecată pe pârâții C. D., H. I., M. M., M. M., M. G., M. G., M. I. Și . solicitând:

- să se constate că părinții săi C. Agripina decedată în 1970 și C. T. decedat în 1984 au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren de 12.560 mp fânaț, situat la locul numit Paltinul, lângă U.M.Mestecăniș și 700 mp teren situat în vatra satului Valea Putnei;

- să se dispună partajarea averii succesorale după cei doi defuncți, să se constate calitatea de moștenitori a lui și a pârâților C. D. și H. I., în calitate de fii și a pârâților M., în calitate de nepoți după sora M. I., decedată,

- să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este fiul celor doi defuncți, împreună cu pârâții C. D. și H. I., că masa de partaj după aceștia se compune din 700 mp în vatra satului Vașlea Putnei, din care 100 mp construcții, restul arabil, învecinat cu H. P., S. V. și Islazul comunal; o casă din lemn acoperită cu draniță, cu două camere și verandă, edificată de ambii defuncți și un grajd care după decesul tatălui lor C. T. a fost demolat de pârâtul C. D., pretinzând să fie inclus la partaj cantitatea de 12-14 mc lemn de construcții rezultat din demolări și folosit de C. D. în gospodăria lui, cu precizarea că aceste imobile sunt folosite de pârâtul C. D..

A mai arătat reclamantul că tot din masa de partaj fac parte 17.600 mp teren fânaț la locul numit Paltinul, primit de părinți la reforma agrară, lângă care s emai află o suprafață de 12.600 mp teren cumpărat de la C. O., ambele trupuri fiind învecinate cu moștenitori după H. P., C. S., B. G. și islazul comunal, terenul fiind folosit de peste 30 de ani de către defuncți sub nume de proprietari, cu precizarea că după decesul defuncților terenul a fost împărțit între moștenitori, fiecare folosind câte o parte.

A mai arătat reclamantul că în timpul vieții lor părinții ar fi hotărât ca terenul pe care se află casa părintească și grajdul, să-i rămână lui reclamantului, că pe C. D. l-au înzestrat cu o altă suprafață de teren cumpărată de la Buzariuc I. și cu o gospodărie pe care pârâtul a demolat-o și și-a edificat gospodăria în care locuiește în prezent, dar a mai susținut că pârâtul C. D. a ocupat cei 700 mp de teren și casa, a demolat grajdul și nu a respectat înțelegerea din timpul vieții părinților lor.

A mai arătat reclamantul în acțiune că el afost înzestrat cu 2778 mp teren, situat în satul valea Putnei, lângă Căminl Cultural, . Cf 129 Valea Putnei, dar că nu a cerut includerea acestui teren în masa de partaj pentru că nu a cerut nici zestrea pârâtului C. D..

Pârâtul C. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de partaj a averii succesorale după C. Agripina, invocând prescripția dreptului și uzucapiunea pentru imobilele folosite pentru fiecare din părțile din proces, moștenitori ai defunctei, să se constate că în baza certificatului de moștenitor după C. T., el este singurul moștenitor al defunctului întrucât ceilalți moștenitori au renunțat la succesiune și a menționat că el este de acord cu partajarea averii succesorale după sora lor M. I., deși prin acțiunea introductivă reclamantul nu a investit instanța cu vreo cerere de partaj după M. I..

În motivarea întâmpinării pârâtul a arătat că în 1970, când a decedat mama lor, ei și-au făcut un partaj voluntar prin care au acceptat înzestrările anterioare, context în care, C. T. și C. D. au primit construcțiile casă, bucătărie și grajd și terenul de 700 mp, C. T. a primit 27 ari la Căminul Cultural, 1 ha la P. și 6000 lei pentru un grajd, H. I. i-a cedat partea lui de moștenire pârâtului C. D., M. I. a primit 40 ari la P. și bunuri mobile, iar un alt frate C. G. nu a primit nimic și locuiește în Vișeul de Sus, nu a fost declarat moștenitor în certificatul emis de notar, nu a folosit și nu folosește nimic din masa succesorală (confirmând în ce-l privește pe numitul C. G. susținerile din acțiunea reclamantului).

Ulterior, C. D. a mai depus la dosar o notă explicativă în care a arătat că de fapt în 1970, când a decedat mama lor C. Agripina, toate bunurile au rămas tatălui lor defunctul C. T., că au existat niște neînțelegeri între reclamant și tatăl lor, care s-au soldat cu părăsirea casei părintești de către reclamant și familia lui, că în acest context pârâtul și soția sa s-au îngrijit de defunctul C. T. din 1971 până în 1984, când acesta a decedat, astfel încât au rămas în casa părintească cu acesta și terenul de acasă, pe care le-au întreținut, că pârâtul și-a edificat între timp o gospodărie nouă, că a demolat într-adevăr un grajd vechi, dar care nu avea nici o valoare și a contestat că ar fi rezultat materialul lemnos solicitat a fi partajat menționând că la demolarea grajdului care se dărâmase de fapt, l-a chemat pe reclamant și acesta a declarat că nu pretinde nimic din această construcție veche și degradată, că la decesul tatălui lor el – pârâtul, i-a citat la notar pe toți frații dar nici unul nu s-a prezentat astfel încât succesiunea s-a dezbătut în lipsa lor, context în care, neacceptând succesiunea în termenul legal, nici reclamantul, nici ceilalți pârâți nu figurează ca moștenitori ai defunctului C. T. și în aceste condiții el este singurul moștenitor al acestui defunct.

Ulterior, C. D. a ridicat excepția partajului voluntar intervenit între moștenitorii lui C. Agripina și a lipsei calității procesuale active a reclamantului în ce privește partajul succesoral după C. T..

La 23 septembrie 2008 reclamantul C. T. și-a completat acțiunea solicitând ca instanța să dispună anularea certificatului de moștenitor 769 din 17 decembrie 1984, să se constate că după decesul lui C. T., prin acceptare tacită, toate părțile sunt moștenitori, cu motivarea că el nu a avut cunoștință despre certificatul de moștenitor emis după tatăl său și că nu se consideră neacceptant al succesiunii. A negat totodată susținerile pârâtului C. D. cu privire la partajul voluntar după mama lor C. Agripina, confirmând însă că au stăpânit părți din avere, așa cum au fost înzestrați.

La 20 octombrie 2008, C. D. depune al dosar o cerere prin care arată că solicită reclamantului C. T. să suporte cota de ½ din cheltuielile de înmormântare și parastasele după defunctul C. T., fără a preciza însă, în mod concret suma pretinsă cu acest titlu.

M. M., M. M., M. G., M. G., M. I., Șutu Vaman I., în calitate de copii după M. I., au arătat că sunt de acord cu partajul și au solicitat efectuarea partajului după ambii bunici materni, negând că mama lor ar fi fost citată la notariatul de Stat Local pentru acceptarea succesiunii după bunicul lor C. T. și solicitând și ei anularea certificatului de moștenitor emis după acesta.

Pârâtul H. I. prezent în instanță la 28 octombrie 2008 a confirmat stăpânirea terenului de la Paltinul de către părinții săi, a confirmat faptul că pârâtul C. D. și-a întreținut părinții și i-a înmormântat și a rămas în gospodăria părintească cu terenul aferent, unde și-a edificat o gospodărie proprie și a menționat că el nu a pretins nimic din moștenire și dorește ca partea sa de moștenire să o cedeze lui C. D., confirmând totodată că a fost citat la Notariatul de Stat Local Câmpulung Moldovenesc după decesul tatălui lor C. T., dar nu s-a prezentat.

Cu privire la excepția prescripției dreptului de a cere anularea certificatului de moștenitor, instanța s-a pronunțat prin încheiere la 17 februarie 2009, respingând excepția prescripției dreptului de a cere anularea certificatului de moștenitor, iar cu privire la partajul voluntar pretins efectuat după C. Agripina, s-au administrat probe, fiind respinsă și această excepție.

S-au depus la dosar: certificatul de moștenitor 528/1970 emis după C. Agripina, decedată la 24 aprilie 1970, moștenitori fiind C. T., H. I., M. I., C. T. și C. D., primul în calitate de soț supraviețuitor, ceilalți în calitate de copii, certificatul de deces după C. T., decedat în 1984, copie după un titlu de proprietate prin care C. T. este împroprietărit cu 9 ari și 57 mp, precum și 1 ha și 4378 mp, teren situat în Valea Putnei, certificat tabular emis în 1974 pentru CF 742, 2848, 2386, 2388 P., toate intabulate pe Statul Român, certificat de deces pentru M. I. decedată în 2007, certificat de moștenitor după C. T., decedat la 29 aprilie 1984, emis sub nr.754 din 17 decembrie 1984 de Notariatul de Stat local Câmpulung Moldovenesc și conform căruia singurul moștenitor al defunctului este C. D. în calitate de fiu cu cota de 1/1, iar la rubrica „sunt străini de succesiune prin neacceptare conform art.700 cod civil „ sunt menționași C. T., H. I., M. I. și C. G..

La solicitarea instanței Biroul Notarului Public D. R. Câmpulung Moldovenesc care deține și Arhiva fostului Notariat de Stat Local a comunicat că dosarul succesoral după C. T., cu nr.769/1984 nu se găsește în arhiva biroului întrucât termenul de păstrare al acestor dosare este de 10 ani, este expirat din 1994 și a fost dat la topit, context în care instanța nu a putut verifica susținerile contradictorii ale părților cu privire la citarea acestora la dezbaterea succesiunii după C. T., urmând a lua în considerare restul probatoriului din dosar în acest sens.

S-au mai depus la dosar: arbore genealogic după C. Agripina, rezoluția 1080/P/2008 din 19 decembrie 2008 privind pe H. M. cercetat pentru mărturie mincinoasă, în legătură cu gospodăria construită de C. D. pe terenul rămas de la părinți, relații trimise de Primăria Comunei Pojorâtra cabinetului de avocatură I. A. din cuprinsul cărora rezultă că numitul C. T. folosește o suprafață de teren lângă Școala Generală cu clasele I-IV Valea Putnei, dar nu figurează cu acest teren în registrul agricol și nu-și achită taxele și impozitele datorate pentru acest teren.

Au fost audiați la propunerea părților martorii S. L., C. B., O. L., H. M., G. Ș., S. S..

Au fost efectuate în cauză expertize la construcții și topo pentru identificarea imobilelor menționate în acțiune, respectiv valoarea de circulație a casei vechi și terenurile de acasă, de la Paltinul și de la Valea Putnei.

Conform expertizei la construcții se menționează că valoarea actuală de circulație a casei vechi, care este o ruină, este de 1620 lei fiind total degradată și nefolosită.

În ce privește terenurile expertul T. P. a identificat aceste terenuri stabilind că în vatră de . de 1247 mp din care 690 mp curți clădiri și 557 arabil, identică cu parcelele 3287/20, 3287/1, 3287/22 din care parcelele 3287/20 și 3287/1 sunt deținute de către pârâtul C. D., acolo avându-și acesta edificată gospodăria, iar . 147 mp are ca deținător actual pe G. Ș., care a cumpărat-o de la C. D.. Se mai menționează în expertiză că pârâtul C. D. este intabulat în CF 4075 P. cu parcelele 3287/20 fânaț de 5510 mp, 1257 curți cl.de 408 mp, iar parcelele 3287/22, 3287/23 și 3287/21 sunt intabulate pe numele lui G. Ș..

De asemenea expertul mai concluzionează că terenul de la Valea Putnei are suprafața de 1996 mp fânaț, are ca deținător pe C. T., este identic cu . Cf 129 valea Putnei, iar trupul de la P. are suprafața de 25.787 mp, este identic cu parte din . Cfg 742 P., având ca proprietari tabulari pe Regenta L., regenta S., regenta R. și regenta A. și a făcut obiectul reformei agrare din 1945, când a fost atribuit lui C. T.. Mai menționează expertul că din acest teren 1,14 ha a fost cumpărat de la C. O. și provine tot de la reforma agrară și în prezent terenul este împărțit între C. T., C. D. și moștenitorii defunctei M. I., expertul evaluând toate aceste terenuri.

P. Încheierea de ședință din data de 14.12.2010 a fost admisă în principiu, în parte, acțiunea pentru partaj succesoral, formulată de reclamantul C. T., astfel cum a fost formulată și precizată și s-a constatat că defuncții C. T. și C. Agripina au dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate comună în devălmășie, în cotă de ½ fiecare, cu privire la suprafața de teren de 25.787 m.p. fânaț, la „Paltinu” identic cu parte din . Cf 742 P., în valoare de 5.157,4 lei, s-a constatat că masa de partaj după defuncta C. Agripina decedată la 24 aprilie 1970, se compune din:

- cota de ½ din terenul de 25.787 m.p. de la Paltinu, în valoare de 2578,7 lei;

- cota de ½ din suprafața de teren de 1996 m.p. la valea Putnei, parc.nr.30/11 în valoare de 2065,86 lei;

- cota de ½ din parc.nr.3287/1 de 410 m.p. ( Acasă ) în valoare de 830,25 lei;

- cota de ½ dintr-o casă degradată în valoare de 810 lei.

Cealaltă cotă de ½ din aceste bunuri constituie parte de bun comun codevălmaș a soțului supraviețuitor C. T..

S-a constatat că la masa de partaj concură:

- soțul supraviețuitor C. T., cu cota de 1/4 ;

- reclamantul C. T., fiu, cu cota de 1/3 din 3/4 ;

- pârâtul C. D., fiu cu cota de 1/3 din ¾;

- pârâții M. M., M. M., M. G., M. G., M. I., nepoți după fiica decedată M. I., toți cu cota de 1/3 din ¾ părți.

A fost respinsă ca nefondată cererea pentru anularea certificatului de moștenitor nr. 754 din 17 decembrie 1984, emis după def. C. T., decedat la 29 aprilie 1984, s-a constatat că masa de partaj după def. C. T., se compune din:

- cota de ¼ din masa de partaj după C. Agripina ( partea de moștenire a lui C. T. după soția sa predecedată );

- cota de ½ din terenul de 25.787 m.p. de la Paltinu, în valoare de 2578,7 lei;

- cota de ½ din suprafața de teren de 1996 m.p. la valea Putnei, parc.nr.30/11 în valoare de 2065,86 lei;

- cota de ½ din parc.nr.3287/1 de 410 m.p. ( Acasă ) în valoare de 830,25 lei;

- cota de ½ dintr-o casă degradată în valoare de 810 lei.

S-a mai constatat că la masă de partajat după defunctul C. T. concură pârâtul C. D. cu cota de 1/1 în calitate de unic moștenitor acceptant conform certificatului de moștenitor nr. 754 din 17 decembrie 1984 și a fost respinsă cererea pentru pasiv succesoral formulată de pârâtul C. D., dar neprecizată ca și cuantum, după cei 2 defuncți.

P. sentința civilă nr. 1082 din 19.07.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a fost admisă acțiunea civilă având ca obiect „partaj succesoral”, formulată de reclamantul C. T., au fost atribuie părților următoarele loturi, conform variantei I din raportul de expertiză întocmit de T. P.:

Reclamantului C. T. Lotul nr.I compus din:

- . P. de 8596 mp în valoare de 1719,2 lei;

- ..Putnei de 1996 mp în valoare de 4131,72 lei;

Total valoare lot I – 5850,92 lei.

Pârâtului C. D. lotul nr.II compus din:

- parcelele 3287/50 și 3287/51 Acasă, 410 mp în valoare de 1660,5 lei;

- . de 8596 mp în valoare de 1719,2 lei;

- casa veche de 1620 lei;

Total valoare lot II – 4999,7 lei.

Pârâților M. M., M. M., M. G., M. G. și M. I. lotul nr.III compus din:

- . de 8595 mp în valoare de 1719 lei;

Total valoare lot III – 1719 lei.

A fost obligat pârâtul C. T. să plătească cu titlu de sultă pârâtului C. D. 2856,31 lei și pârâților M. M., M. M., M. G., M. G. și M. I. suma de 148 lei, s-a dispus predarea reciprocă a loturilor atribuite, s-a dispus intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra loturilor sus arătate conform planului de situație parte din expertiza topo întocmită de T. P. și aflată la dosar și s-a luat act că reclamantul C. T. nu a solicitat cheltuieli de judecată, iar pârâtul C. D. a solicitat să se compenseze reciproc onorariile de avocat achitate de el și de reclamant.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin încheierea din 14 decembrie 2010 parte integrantă din prezenta hotărâre s-a admis în principiu acțiunea pentru partaj succesoral formulată de reclamantul C. T. în contradictoriu cu pârâții C. D., H. A. a I., H. V. a I., M. M., M. M., M. G., M. G., M. I. și ., privind partajul succesoral după defuncții C. T. și C. Sgripina, stabilindu-se masa de partaj după fiecare din cei doi defuncți, drepturile moștenitorilor respectiv categoriile de moștenitori, soluționându-se totodată o cerere privind constatarea includerii în patrimoniul defuncților a unei suprafețe de teren de la locul numit Paltinu de 25.787 mp soluționându-se cererea pentru anularea certificatului de moștenitor nr.754/1984 emis după defunctul C. T. și stabilindu-se variante pentru expertize, cu motivarea acolo menționată.

Astfel instanța a constatat că defuncții C. T. și C. Agripina au dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate comună în devălmășie, în cotă de ½ fiecare, cu privire la suprafața de teren de 25.787 m.p. fânaț, la „ Paltinu” identic cu parte din . Cf 742 P., în valoare de 5.157,4 lei, teren inclus în masa de partaj.

A stabilit că masa de partaj după defuncta C. Agripina decedată la 24 aprilie 1970, se compune din:

- cota de ½ din terenul de 25.787 m.p. de la Paltinu, în valoare de 2578,7 lei;

- cota de ½ din suprafața de teren de 1996 m.p. la valea Putnei, parc.nr.30/11 în valoare de 2065,86 lei;

- cota de ½ din parc.nr.3287/1 de 410 m.p. ( Acasă ) în valoare de 830,25 lei;

- cota de ½ dintr-o casă degradată în valoare de 810 lei.

Cealaltă cotă de ½ din aceste bunuri constituie parte de bun comun codevălmaș a soțului supraviețuitor C. T..

S-a stabilit că la această masă de partaj concură:

- soțul supraviețuitor C. T., cu cota de 1/4 ;

- reclamantul C. T., fiu, cu cota de 1/3 din 3/4 ;

- pârâtul C. D., fiu cu cota de 1/3 din ¾;

- pârâții M. M., M. M., M. G., M. G., M. I., nepoți după fiica decedată M. I., toți cu cota de 1/3 din ¾ părți.

Totodată a fost respinsă ca nefondată cererea pentru anularea certificatului de moștenitor nr.754 din 17 decembrie 1984, emis după def. C. T., decedat la 29 aprilie 1984 și s-a constatat că masa de partaj după def. C. T., se compune din:

- cota de ¼ din masa de partaj după C. Agripina ( partea de moștenire a lui C. T. după soția sa predecedată );

- cota de ½ din terenul de 25.787 m.p. de la Paltinu, în valoare de 2578,7 lei;

- cota de ½ din suprafața de teren de 1996 m.p. la valea Putnei, parc.nr.30/11 în valoare de 2065,86 lei;

- cota de ½ din parc.nr.3287/1 de 410 m.p. ( Acasă ) în valoare de 830,25 lei;

- cota de ½ dintr-o casă degradată în valoare de 810 lei.

De asemenea instanța a stabilit că la această masă de partajat concură pârâtul C. D. cu cota de 1/1 în calitate de unic moștenitor acceptant conform certificatului de moștenitor nr.754 din 17 decembrie 1984.

Având în vedere că s-au făcut unele susțineri cu privire la pasivul succesoral fără a se formula cereri certe motivate și pentru a se evita susțineri referitoare la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra acestora s-a respins cererea pentru pasiv succesoral formulată de pârâtul C. D., dar neprecizată ca și cuantum, după cei 2 defuncți.

După pronunțarea încheierii de admitere în principiu s-au efectuat două variante de partaj privind lotizarea de către expertul T. P., una având în vedere posesia actuală, cealaltă având în vedere cotele legale cuvenite părților, însă cu ocazia fondului reclamantul nu și-a exprimat nici o opțiune cu privire la aceste variante de partaj, iar pârâtul a optat pentru varianta I, cea referitoare la posesia actuală.

Împotriva acestei sentințe a declarat reclamantul C. T. criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivare a arătat că nu este mulțumit de faptul că nu s-a ținut cont de moștenirea ce i s-a cuvenit de părinții săi și anume casa părintească, grajd și terenul de lângă casă, pe care le-a primit ca zestre.

P. întâmpinare, pârâtul C. D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat motivat de faptul că aspectul invocat în recurs, cum că terenul și casa i.-au fost date recurentului nu au fost nicicând probate.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate ce pot fi încadrate în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, tribunalul reține că recursul este nefondat pentru următoarele argumente:

În principal,recurentul critică hotărârea primei instanțe prin aceea că nu a ținut cont de faptul că, la căsătoria fratelui său, C. D., părinții săi i-au dat ca zestre o casă cu grajd și teren iar lui i-a dat casa părintească, grajdul și terenul de lângă casă.

Așa cum s-a arătat în doctrină și jurisprudență, înzestrarea făcută de părinți, copiilor lor, cu terenuri agricole și alte imobile, nu constituie o modalitate de dobândire a proprietății, de către cel înzestrat. Celui în cauză i se transmite în acest mod doar folosința bunului. Diferendele dintre moștenitori se rezolvă la partajul judiciar, înzestrarea putând fi considerată cel mult un criteriu de preferință la atribuirea terenului, prin respectarea voinței defunctului părinte.

Procedând ca atare, instanța de fond a făcut o apreciere corectă a situației de fapt și o aplicare și interpretare corectă a textelor de lege incidente în speță, motiv pentru care, în temeiul disp.art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat iar hotărârea primei instanțe va fi păstrată ca fiind temeinică și legală.

Ca parte căzută în pretenții, în temeiul disp.art.274 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimatul C. D., constând în onorariu avocat, cu prilejul judecății recursului.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul C. T. cu domiciliul în com. P., .. 42, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr. 1082 din 19.07.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, intimată fiind pârâții C. D. domiciliat în comuna P., .. 42, jud. Suceava, H. A. a I., H. V. a I. ambii domiciliați în comuna Iacobeni, ., M. M., M. M., M. G., M. G., M. I. toți domiciliați în mun. Câmpulung Moldovenesc, ., jud. Suceava și . cu sediul în ., ca nefondat.

Obligă recurentul reclamant C. T. să plătească intimatului pârât C. D. suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28.06.2012

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

C. N. M.

G. F.

F. L.

Pentru jude4cători aflați în C.O.

Semnează Președintele instanței

C. N. A.

Pentru grefier aflat în C.O.

Semnează P. grefier

Red. C.N.

Jud. fond. M. M.

Dact. C.N.A.

2 ex. 25 .07.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 1444/2012. Tribunalul SUCEAVA