Obligaţie de a face. Decizia nr. 1084/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1084/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 1084/2014
Dosar nr._ Servitute
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 1084
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23 MAI 2014
PREȘEDINTE: V. O. D.
JUDECĂTOR: L. A.
JUDECĂTOR: A. I. M.
GREFIER: S. A.- M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de către reclamanta J. M., împotriva sentinței civile nr. 6144 din data de 19 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimat fiind pârâtul D. M. a lui V..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă mandatarul C. N. și avocat O. A., pentru reclamanta recurentă și avocat H. D., pentru pârâtul intimat, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, întâmpinare de către pârâtul intimat, duplicatul fiind înmânat reclamantei recurente, prin apărător.
Apărătorul reclamantei recurente depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 16 lei, timbru judiciar de 3 lei, pe care instanța le anulează, recursul fiind legal timbrat, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Apărătorul pârâtului intimat depune la dosar împuternicire avocațială, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauză, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Avocat O. A., pentru reclamanta recurentă, solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii, iar în subsidiar, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată și din precizări, reclamanta recurentă a solicitat constatarea dreptului său încălcat, însă instanța de fond a analizat o acțiune în realizare, reclamanta recurentă nu și-a modificat acțiunea, expertul a stabilit că între proprietățile părților a existat o uliță ce reprezenta o cale de acces la terenul reclamantei recurente, această uliță a existat anterior înființării CAP-ului, a fost identificată, în cauză nu se impune stabilirea unei alte căi de acces, pârâtul intimat nu a formulat o cerere reconvențională prin care să solicitate încetarea servituții, iar în titlul de proprietate al acestuia este menționată suprafața de 4400 mp teren, în realitate pârâtul intimat deține suprafața de 6300 mp teren, acesta închizând inclusiv calea de acces.
Arată că ulița se întinde și după proprietatea reclamantei, aceasta este folosită din anul 1956, cu cheltuieli de judecată din ambele instanței.
Apărătorul pârâtului intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, cu precizarea că în mod corect prima instanță a calificat acțiunea ca fiind o acțiune în realizarea dreptului, autorii reclamantei recurente nu au dobândit un drept de servitute, prin adresa nr. 6256/2013 s-a arătat că pe timpul cât a funcționat CAP-ul, din capătul drumului ce deservea gospodăriilor lui J. M. și C. V., a existat o cărare ce făcea legătura cu celălalt capăt al drumului sătesc, terenul reclamantei recurente nu este loc înfundat, are acces din 3 părți la acesta, astfel că aceasta nu este vitregită de închiderea respectivei ulițe, cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 11 decembrie 2012 sub nr._, reclamanta J. M. a chemat în judecată pe pârâtul D. M. solicitând obligarea acestuia la respectarea servituții de trecere în suprafață de 300 m.p. reprezentând ulița creată de peste 50 de ani între terenul proprietatea pârâtului și terenul proprietatea sa, pe o lățime de 3 m.l. și o lungime de 100 m.l., situat în intravilanul satului Corni, oraș Liteni, jud. Suceava precum și obligarea pârâtului la ridicarea gardului cu care a închis această cale de acces. Au fost solicitate, de asemenea, cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că este soția supraviețuitoare a defunctului J. M. (decedat la data de 12.01.2004) care, potrivit titlului de proprietate nr. 2475/24.02.2004, a avut reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1000 m.p. teren, intravilan, ., jud. Suceava, teren care se învecinează pe latura estică cu DS 809 și pe latura sudică cu DS 1012. Peste ulița de la est (D.S. 809), are teren pârâtul.
A precizat reclamanta că ulița dintre terenul ce a aparținut defunctului său soț și unde avea amplasată casa și terenul pârâtul, a fost creată înainte de CAP între grădinile ce au aparținut inițial numiților C. G. și C. D., veri și care au creat această uliță drept cale de acces între cele două grădini, uliță evidențiată, de altfel, și în schița orașului Liteni anterior înființării CAP - ului. A mai arătat reclamanta că terenul ce a aparținut lui C. D. este în prezent deținut de pârât, care este nepot de la fiica C. A., căsătorită D., iar pe o parte a terenului ce a aparținut lui C. G. reclamanta și defunctul său soț aveau edificată casa.
Cât privește ulița dintre cele două grădini, reclamanta a arătat că aceasta are o lungime de aproximativ 100 ml și o lățime de 3 ml și a constituit cale de acces atât pentru gospodăria autorilor pârâtului cât și pentru terenul defunctului C. G., pe care ei au titlul de proprietate nr. 2475/2004, pentru 1000 m.p., în toate cele trei titluri de proprietate fiind trecută ulița ca vecin.
Reclamanta a mai precizat că pârâtul susține că terenul a aparținut autorului său, C. D. și, deși este de notorietate că acesta a primit teren în schimb „În Sus” de la C. G., a închis ulița existentă de peste 60 de ani și refuză categoric să o deschidă.
În drept, au fost invocate disp. art. 576, 623, 627 Cod civil.
P. precizări la acțiune formulate la termenul din 03.10.2013 (f. 89 ds.), reclamanta a arătat că a solicitat obligarea pârâtului la respectarea servituții de trecere reprezentând ulița creată de peste 50 de ani între terenul proprietatea acestuia și proprietatea sa, din intravilanul satului Corni, . lățime de 3 m și o lungime de 190 m, instanța urmând a constata că și ea, reclamata, a dobândit acest drept de servitute, pe care pârâtul are obligația să îl respecte.
Legal citat, pârâtul D. M. nu a formulat întâmpinare însă prin apărătorul său a arătat că nu este de acord cu acțiunea reclamantei, solicitând respingerea acesteia.
P. sentința civilă nr. 6144 din data de 19 decembrie 2013 Judecătoria Suceava a respins acțiunea formulată de reclamanta J. M., în contradictoriu cu pârâtul D. M. a lui V., ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 6000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, reclamanta este soția supraviețuitoare a numitului J. I. M. (f.6-8), în favoarea căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1000 m.p. teren curți - construcții, situat în intravilanul satului Corni, oraș Liteni, jud. Suceava, având ca vecini: la N – P. Corni, la E – uliță (DS 809), la S – uliță (DS 1012) iar la V – P. Corni, astfel cum rezultă din titlul de proprietate nr. 2475/24.02.2004 (f. 13).
Terenul a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic judiciar Șlemco M. – B. care a arătat că . regăsește pe terenul bisericii, reclamanta deținând în plus suprafața de 881,28 m.p. teren, fără acte (anexele 5 – 9 la raport, filele 62 – 66 ds.).
Potrivit aceluiași raport de expertiză, pârâtul D. M. deține o suprafață de 4500 mp teren conform titlului de proprietate nr. 3197/31.05.2010 și rolului agricol din evidențele Primăriei Liteni, moștenire după D. V. A., dar în realitate deține aproximativ 6260 m.p. teren curți – construcții și grădină. Terenul acestuia este învecinat la N – cu C. D., la S – cu DS 1002, la E - cu DS 1000 iar la V – cu DS 809, drum care desparte parcelele de teren ale reclamantei de pârât, amplasamentul fiind identic cu pozițiile indicate în T.P. nr. 3197/31.05.2010.
Pe calea prezentei acțiuni, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat să se constate dreptul său de servitute, deținut asupra terenului uliță, existentă între terenul proprietatea sa și terenul proprietatea pârâtului, din intravilanul satului Corni, ., cu o lățime de 3 m. și o lungime de 190 m., să se stabilească întinderea acestui drept și să fie obligat pârâtul la respectarea servituții de trecere, invocând în drept dispozițiile art. 576, 623 și 627 C. civ..
Instanța a constatat că astfel, reclamanta a tins, în mod concret, să obțină un titlu asupra terenului, un dezmembrământ al dreptului de proprietate și, mai ales, a tins la stabilirea întinderii acestui drept prin indicarea suprafeței exacte de teren pentru care se deține servitutea. P. urmare, reclamanta a tins la dobândirea acestui drept real prin stabilirea atât a existenței, cât și a întinderii lui și nu la o simplă constatare a unui drept preexistent, aflat în patrimoniul său, acțiunea promovată fiind o adevărată acțiune în realizarea dreptului, iar nu o simplă acțiune în constatare.
În drept, în ceea ce privește dispozițiile legale aplicabile în speță, instanța a reținut că dreptul de trecere al proprietarului lipsit de acces la calea publică este reglementat de 617 Noul Cod Civil. Însă, potrivit art. 59 din Legea 71/2011 dispozițiile acestui articol nu sunt aplicabile situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a Noul Cod civil.
Or, în situația de față, astfel cum a rezultat din adresa de la Primăria Orașului Liteni (f.102), din momentul punerii în posesie a pârâtului, cărarea la care a făcut referire reclamanta face parte din terenul pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate acestuia. Având în vedere că titlul de proprietate al pârâtului a fost emis în anul 2010, anterior intrării în vigoare a Noul Cod civil, precum și faptul că punerea în posesie a avut loc anterior emiterii titlului de proprietate, instanța a reținut că au fost aplicabile în continuare dispozițiile cod civil anterior.
Astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 616 Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-a putea ocaziona.
P. loc înfundat se înțelege acel teren care este înconjurat de alte diferite proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant să aibă vreo altă posibilitate de ieșire la calea publică. D. urmare, esențial pentru stabilirea unei servituți de trecere, este ca terenul proprietatea reclamantei să fie un loc înfundat.
În speță, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză topografică, terenul deținut de reclamantă nu reprezintă loc înfundat, întrucât proprietatea acesteia are acces din trei părți, respectiv drumul sătesc 1002 la sud, drumul sătesc 809 la est, pe o lungime de 33,90ml, unde se termină în proprietatea lui Craja I., fiu al lui C. G., iar la vest cu imaș, proprietatea bisericii (f. 62-66).
Ulița la care a făcut referire reclamanta a deservit drept cale de acces pentru aceasta (ca și pentru alți proprietari – C. G., C. G. G., Craja V. G., C. D.), până în momentul închiderii ei de către gardurile construite de pârâtul D. M. și numita C. V., care au cumpărat terenul de la C. D., dar nu ca fiind singura cale de acces către proprietatea ei. Reclamanta are și o altă cale de acces către proprietatea sa, prin drumul sătesc 1002.
Mai mult, cu adresa nr. 6256 din 25.10.2013 emisă cu privire la ulița în cauză (f. 102), Primăria Orașului Liteni a arătat că, pe timpul cât a funcționat Cooperativa Agricolă de Producție, din capătul drumului ce deservea gospodăriile lui J. M. și C. V., a existat o cărare (potecă) ce făcea legătura cu celălalt capăt al drumului sătesc 809. Cu ocazia punerilor în posesie, cărarea face parte din terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate pârâtului, reclamanta nefiind vitregită cu nimic de închiderea cărării de către pârât.
În ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere, instanța a reținut că, din moment ce nu au fost întrunite condițiile pentru instituirea unei servituți de trecere, nu s-a justificat nici obligarea pârâtului de a ridica gardul cu care a închis calea de acces pretinsă de reclamantă.
În consecință, având în vedere considerentele anterior prezentate, instanța a respins acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.
De asemenea, în temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (f.117).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta prin care a arătat următoarele:
Hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă), instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă), hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Așa cum a rezultat din acțiunea promovată de reclamantă și, din precizările ulterioare, a solicitat obligarea pârâtului la respectarea servituții de trecere în suprafață de 300 mp reprezentând ulița creată de peste 50 de ani, uliță amplasată între terenul pârâtului și terenul reclamantei, închisă de acesta abuziv, cu gard, pe care a solicitat să-l ridice.
Instanța a interpretat greșit susținerile sale în sensul că ea în realitate a formulat o acțiune în realizare în sensul că a solicitat să se stabilească întinderea acestei servituți și că în aceste condiții, cum terenul proprietatea sa are și alte căi de acces, acțiunea i-a fost respinsă.
Așa cum a rezultat din adresa emisă de Primăria Liteni, adresă aflată la fila 102 dosar, precum și din constatările expertului, între proprietatea sa și a pârâtului a existat o uliță care avea dimensiunile indicate de ea, folosită așa cum a arătat timp de peste 50 de ani.
Ea a cerut doar respectarea dreptului său de trecere pe această uliță pe care pârâtul a închis-o abuziv și nu stabilirea unei servituți de trecere în favoarea terenului său, al reclamantei, pe terenul pârâtului.
Așa cum a rezultat din măsurători, pârâtul deține o suprafață mult mai mare decât terenul pentru care acesta posedă titlu de proprietate și, în mod cert, în titlul de proprietate nu a fost inclusă și ulița, întrucât aceasta era trecută ca vecinătate a terenului pârâtului.
A solicitat admiterea acțiunii în sensul respectării de către pârât a dreptului său de trecere pe ulița creată de peste 50 de ani și, bineînțeles, ridicarea gardului edificat abuziv.
De asemenea, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru acțiunea formulată de ea.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare a arătat următoarele:
În mod corect instanța de fond a calificat acțiunea ca fiind o acțiune în realizarea dreptului, iar nu o simplă acțiune în constatare reținând că reclamanta a tins la dobândirea acestui drept real prin stabilirea atât a existenței cât și a întinderii lui și nu la o simplă constatare a unui drept preexistent, aflat în patrimoniul său.
În speță, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză topografică, terenul deținut de către reclamantă nu reprezintă loc înfundat, întrucât proprietatea acesteia are acces din trei părți, respectiv drum sătesc 1002 la sud, drum sătesc 809 la est, pe o lungime de 33,90 m, unde se termină în proprietatea lui C. I., fiul al lui Cârja G., iar la vest cu imaș, proprietatea bisericii, așa cum a reieșit din file 62-66.
Potrivit art. 616 Cod Civil "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de al despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona".
P. loc înfundat se înțelege acel teren care este înconjurat de alte diferite proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominat să aibă vreo altă posibilitate de ieșire la calea publică. D. urmare, esențial pentru stabilirea unui servituți de trecere, este ca terenul proprietatea reclamantei să fie un loc înfundat.
În acesta speță, ulița la care a făcut referire reclamanta a deservit calea de acces pentru aceasta (ca și pentru alți proprietari - Cârja G., Cârja G. G., Cârja V. G., Craja D.), până în momentul închiderii ei de către gardurile construite de pârâtul D. M. și numita C. V., care a cumpărat terenul de la Cârja D., dar nu ca fiind singura cale de acces către proprietatea ei. Reclamanta are o alte cale de acces către proprietatea sa, prin drumul sătesc 1002.
Mai mult, cu adresa nr. 6256 din 25.10.2013 emisă cu privire la ulița în cauză (f. 102), Primăria Orașului Liteni a arătat că, pe timpul cât a funcționat Cooperativa Agricolă de Producție, din capătul drumului ce deservea gospodăriilor lui J. M. și Cârja V., a existat o cărare ce făcea legătura cu celălalt capăt al drumului sătesc 809. Cu ocazia punerilor în posesie, cărarea face parte din terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate pârâtului, reclamanta nefiind vitregită cu nimic de închiderea cărării de către pârât.
Autorii reclamantei nu au dobândit un drept de servitute de trecere nici convențional și nici prin uzucapiune.
Faptul că pe ulița respectivă se trece de mai bine de 50 de ani nu înseamnă că se impune o asemenea servitute.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța a reținut că, din moment ce nu au fost întrunite condițiile pentru instituirea unei servituți de trecere, nu se justifica nici obligația pârâtului de a ridica gardul care a închis calea de acces pretinsă de reclamantă.
Examinând recursul, întemeiat de parte pe disp. art. 304 pct. 7, 8, 9 din vechiul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor invocate, tribunalul reține următoarele:
P. cererea de chemare în judecată, reclamanta-recurentă a indicat expres petitul acțiunii – ”respectarea servituții de trecere”, arătând că solicită instanței obligarea pârâtului la respectarea servituții de trecere în suprafață de 300 mp reprezentând ulița creată de peste 50 de ani între terenul proprietate acestuia și terenul proprietatea sa pe o lățime de 3ml și o lungime de 100 ml situat în intravilanul satului Corni, or. Liteni, jud. Suceava.
P. precizările acțiunii (f. 89, judecătorie), reclamanta - recurentă a reiterat solicitarea de obligare a pârâtului la respectarea servituții de trecere.
În motivare, a arătat că ulița în discuție a fost creată cu peste 50 de ani în urmă, a fost folosită de autorii săi, respectiv C. G. și apoi de ea, reclamanta împreună cu soțul său, def. J. M., urmând așa cum a cerut să se constate că la rândul ei și ea a dobândit acest drept de servitute întrucât dreptul de servitute este creat pentru teren și cum ea a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, implicit urmează a se constata că a dobândit și dreptul de servitute pentru acest teren, servitute pe care pârâtul are obligația să o respecte.
Cu ocazia dezbaterilor în fond, reclamanta-recurentă a solicitat admiterea acțiunii precizată, a arătat că a existat cale de acces și a solicitat obligarea pârâtului să îi permită reclamantei accesul.
P. concluziile scrise depuse la judecătorie (f. 111, judecătorie), s-a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost promovată și ulterior precizată, arătând că pârâtul trebuie să respecte dreptul său de trecere.
Tribunalul reține că potrivit art. 129 al. 6 din vechiul Cod de procedură civilă „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.
Astfel, în mod greșit, prima instanță a soluționat cauza, analizând condițiile de constituire a servituții de trecere, când, de fapt, reclamanta a invocat preexistența unui drept de trecere, solicitând, prin prezenta acțiune, respectarea acestuia.
Practic, prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, față de petitul dedus judecății, astfel că, în baza art. 312 al. 5 din vechiul Cod de procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va casa sentința, trimițând cauza spre rejudecare primei instanțe.
Conform art. 315 al. 3 din vechiul Cod de procedură civilă „după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată”.
Asupra cheltuielilor de judecată se va pronunța prima instanță, în rejudecare, în funcție de soluția dată fondului cauzei.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de către reclamanta J. M. prin av. O. A. – Suceava, .. 29, ., . mandatar C. N. – ., ., împotriva sentinței civile nr. 6144 din data de 19 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimat fiind pârâtul D. M. a lui V., domiciliat în ., jud. Suceava.
Casează sentința civilă nr. 6144/19.12.2013 a Judecătoriei Suceava și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.05.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
V. O. D. L. A. A. I. M.
Grefier,
S. A.-M.
Red. A.I.M.
Judecător fond R. M.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./16.06.2014
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
