Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 20/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 20/2014
Dosar nr._ - ordonanță președințială –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 20
Ședința publică din data de 16 IANUARIE 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. F. F.
JUDECĂTOR: C. M. N.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâtul S. A. B., domiciliat în mun. Suceava, ., . B, . dar și de la familia S. O. M. și L., din mun. Rădăuți, . 31, scara A, etaj IV, . împotriva sentinței civile nr. 5658 din data de 25 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta S. E., cu domiciliul ales la cabinet de avocat F. S., cu sediul în mun. Suceava, ., nr.28, ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat O. A. pentru apelantul pârât, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că prin serviciul de arhivă a fost depus la dosarul cauzei un înscris prin care avocat F. S. aduce la cunoștința instanței faptul că, contractul de asistență juridică încheiat cu intimata reclamantă S. E. a fost reziliat (fila 15).
Instanța aduce la cunoștința părților și apărătorilor părților că în prezenta cauză suntem în calea de atac a apelului potrivit noilor norme de procedură civilă, astfel încât, procedând la verificarea competenței sale, așa cum prevăd dispozițiile art.131 al. 1 Cod pr. civilă, tribunalul constată că este competent din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze pricina, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 95 pct. 2 și art. 482 din Noul Cod de procedură civilă.
De asemenea, instanța aduce la cunoștință faptul că, părțile nu solicită judecarea cauzei în lipsă, după care procedând la verificarea dovezii calității de reprezentant a apărătorului pârâtului apelant constată depusă la fila 16 împuternicirea avocațială din care rezultă că avocat O. A. reprezintă în instanță interesele apelantului pârât, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de NCPCIV privind reprezentarea juridică în instanță, după care, constată că a fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și timbrul judiciar de 0,3 lei aferentă apelului promovat în cauză, prin depunerea la dosar a chitanței . nr._ din 19.12.2013 (fila 17) și a timbrului judiciar, sens în care se dispune anularea acestora.
Avocat O. A. solicită apoi încuviințarea probei cu o . înscrisuri, precizând că în conținutul motivelor de apel s-a făcut referire la o . hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele sucevene, care au mai soluționat odată aceeași cerere având ca obiect „ordin de protecție” în care a fost stabilită reședința minorei la actualul domiciliul al reclamantei.
Astfel depune la dosar în copie decizia civilă nr. 2510 din 22.11.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava –Secția Civilă în dosar nr._ și sentința civilă nr.4464 din data de 10 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ (filele 18-22, 23-30).
Instanța în temeiul disp. art. 254 raportat la art.258 și art.482 noul cod de procedură civilă având în vedere că proba a fost solicitată prin memoriul de apel formulat, admite proba ca fiind concludentă și utilă soluționării prezentei cauze, după care, solicită apărătoarei pârâtului să precizeze dacă mai sunt alte excepții de invocat sau probe de solicitat.
Constatând că nu mai sunt alte cereri, probe de solicitat sau excepții de invocat, instanța constată cercetarea judecătorească terminată procedeze la deschiderea dezbaterilor solicitând d-nei avocat O. A. să precizeze dacă dorește să își susțină concluziile pe fondul cauzei la acest termen de judecată sau înțelege să solicite un nou termen de judecată la care să își susțină concluziile.
Avocat O. A. precizează că este de acord să pună concluzii la termenul de astăzi, drept pentru care i se acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat O. A. pentru pârâtul apelant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, precizând că în ceea ce privește primul motiv de nelegalitate acesta a fost complinit de către instanța de fond prin pronunțarea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale astfel încât înțelege ca primul motiv de apel să nu îl mai susțină.
Referitor la celelalte două motive de apel învederează faptul că acestea vizează împrejurarea că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.581 NCPCIV pentru luarea acestei măsuri întrucât așa cum rezultă din întregul probatoriu administrat la instanța de fond, minora locuiește împreună cu mama, nu a fost contestat niciodată domiciliul indiferent unde acesta și l-a schimbat reclamanta, în plus, pe rolul instanței există dosarul având ca obiect „desfacerea căsătoriei” care are termen de judecată pe data de 23 februarie și în care după cercetarea fondului urmează să se stabilească domiciliul minorei precum și posibilitățile tatălui de vizitare ale minorei.
Nefiind date condițiile prevăzute de art.581 NCPCIV hotărârea pronunțată de instanța de fond apare ca fiind nelegală, în sprijinul acestei susțineri sunt cele două hotărâri pe care le-a depus la dosar la termenul de astăzi, acestea fiind date în procedura specială a Legii nr.217/2003 în care s-a cerut emiterea unui ordin de protecție și care printre altele să stabilească și domiciliul minorei la mamă, printre măsurile de protecție ce se impuneau, însă s-a concluzionat că nu existau motive pentru luarea unei asemenea măsuri și cum disp. art.581 NCPCIV prevede tot măsuri provizorii și nu restrictive însă scopul final este același, instanța analizând oportunitatea luării unei măsuri provizorii dată fiind existența dosarului de divorț ce urmează a fi soluționat definitiv și irevocabil, consideră că admiterea pe calea ordonanței președințiale ale solicitărilor reclamantei este nelegală, făcându-se dovada asigurării întreținerii minorei de către reclamant prin procurarea de bunuri, procurarea celor necesare, acestea nefiind contestate de către reclamantă.
În consecință, solicită admiterea apelului și rejudecând să se respingă acțiunea, cu mențiunea că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare.
TRIBUNALUL:
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.06.2013, sub numărul de dosar_, reclamanta S. E., a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul S. A.-B., și pe cale de ordonanță președințială să dispună stabilirea locuinței minorei S. D. A., la domiciliul reclamantei, să se stabilească contribuția de creștere și educare a minorei până la soluționarea definitivă a procesului de divorț.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că potrivit art.919 Noul cod de procedură civilă instanța poate lua, pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanță președințială măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.
Reclamanta a învederat instanței că pe rolul Judecătoriei Suceava există înregistrat dosarul cu nr._, având ca obiect acțiunea de divorț.
În fapt, s-a căsătorit cu pârâtul la data de 19 iunie 2011, din relațiile de căsătorie rezultând minora S. D.-A., născută la data de 16 mai 2012.
După încheierea căsătoriei, au locuit în Suceava, ultima locuință comună fiind situată în mun. Suceava, ., ., adresă la care au locuit până de curând împreună.
Deși a promovat acțiunea de divorț, au continuat să locuiască împreună, însă în data de 24 iunie 2013 a fost nevoită să părăsească domiciliul împreună cu minora motivat de faptul că pârâtul pe fondul consumului de alcool devenise violent, aspect ce în mod evident este de natură a periclita siguranța sa și a fetiței.
Ulterior, în data de 25 iunie 2013, s-a deplasat împreună cu părinții săi și două prietene la locuința comună pentru a lua o . lucruri pentru ea și minoră, dat fiind incidentul din seara anterioară. Văzând acestea, soțul său a început să facă scandal, să o trântească și să o lovească cu pumnii, chiar în prezența persoanelor sus-menționate, motiv pentru care a fost apelat și Serviciul Unic de Urgență „112" pentru a solicita sprijin. La momentul sosirii organelor de poliție pârâtul părăsise deja domiciliul comun. Date fiind acestea a formulat plângere penală împotriva pârâtului.
A mai menționat reclamanta că astfel de incidente au mai avut loc și anterior, însă doar o singură dată a mai sesizat organele de poliție, respectiv în data de 9.09.2012, fiind încheiat un proces-verbal prin care s-a constatat faptul că a fost agresată fizic de soțul său în prezența copilului minor în vârstă de 4 luni la data respectivă.
Astfel cum a relatat și în cererea de divorț, între părți există grave neînțelegeri care au apărut odată cu nașterea copilului, pârâtul refuzând să participe în procesul de creștere și educare a minorei, ea fiind cea care se ocupă împreună cu o bonă, de minoră și tot ea cea care suport cheltuielile de întreținere ale familiei.
Având în vedere că între părți există în prezent neînțelegeri, conviețuirea dintre ei fiind imposibilă dat fiind comportamentul pârâtului, reclamanta a solicitat stabilirea, pe cale de ordonanță președințială, ca măsură provizorie, până la soluționarea definitivă a procesului de divorț, ca locuința minorei să fie la domiciliul său.
Raportat la vârsta minorei (1 an) apreciază că este imperios necesar ca aceasta să nu fie lipsită de îngrijirea și prezența mamei, prezență absolut necesară ca factor psihologic pentru o bună dezvoltare intelectuală, morală și fizică a copilului, cu atât mai mult cu cât ea poate oferi toate condițiile de creștere și educare.
Totodată consideră că este necesar a se stabili și contribuția pârâtului la cheltuielile de creștere și educare a minorei având în vedere obligația ambilor părinți, precum și dreptul copilului de a beneficia de întreținere din partea părinților săi până la pronunțarea unei hotărâri definitive de divorț care să reglementeze această situație.
În drept, a invocat dispozițiile art. 919 rap. la art. 996 Noul Cod de procedură civilă
Cererea a fost legal timbrată.
În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri (f. 10-21).
Legal citat, pârâtul s-a prezentat în instanță și a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii pe calea ordonanței președințiale conform art.919 Cod procedură civilă, întrucât nu sunt date condițiile necesare luării acestor măsuri pe calea ordonanței președințiale. Pârâtul a mai arătat că până în prezent reclamant nu are un domiciliu stabil mutându-se periodic în locuințe închiriate, iar în ce privește contribuția la întreținerea minorei a arătat că a prestat permanent, de la despărțirea în fapt 26 iunie 2013, întreținere în natură și periodic, după rugăminți și așteptări, uneori chiar și o zi, a reușit să ia minora la domiciliul său.
Întrucât măsura solicitată de stabilire a domiciliului minorei la locuința reclamantei vizează de fapt împiedicarea sa de a avea legături personale cu minora, pe calea cererii reconvenționale a înțeles să solicite stabilirea unui drept de vizitare minoră în favoarea sa; săptămânal, de vineri ore 14:00 până duminică ora 14:00 la domiciliul său. Acest drept de vizitare minor vizează doar perioada până la soluționarea divorțului așa cum a solicitat și reclamanta.
Pârâtul a mai susținut că între el și minoră există un profund atașament, aceasta fiind obișnuită încă de mică să meargă la plimbare doar cu el, să locuiască la sfârșit de săptămână la domiciliul bunicilor paterni din Rădăuți unde se simte foarte bine, unde el și părinții săi manifestă cea mai mare grijă pentru viața, sănătatea și asigurarea celor necesare minorei.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă și pârât proba testimonială, în cauză fiind audiați martorii B. C. (f.46), B. I. (f.47), C. T. S. (f. 74) și M. M. D. (f.75).
Urmare a adresei emise de către instanță, la dosar a fost depus în data de 24.09.2013 un referat de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtului (f.56) iar la data de 25.09.2013 un referat de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantei (f.54-55).
De asemenea, la termenul din 27 septembrie 2013 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare și cererea reconvențională prin care a arătat că susținerea pârâtului potrivit căreia acțiunea pe calea ordonanței președințiale întemeiată pe dispozițiile art. 919 C. proc. civ. urmează a fi respinsă întrucât în cauză nu sunt date condițiile necesare luării măsurilor solicitate pe această cale este nefondată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 919 C. proc. civ., instanța poate lua, pe tot timpul procesului de divorț, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței comune.
Prin cererea ce formează obiectul ordonanței președințiale a solicitat instanței stabilirea locuinței minorei S. D. A. la domiciliul său, precum și stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere și educare a minorei până la soluționarea definitivă a procesului de divorț.
Odată cu depunerea acțiunii a făcut și dovada existenței dosarului de divorț pe rolul Judecătoriei Suceava, prin depunerea unui certificat de grefă.
Motivul pentru care a apelat la această procedură a fost determinat tocmai de situația noastră conflictuală și de neînțelegerile ivite între ei cu privire la locuința minorei, considerând imperios necesar a se stabili în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a procesului de divorț, ca locuința minorei să fie la domiciliul său, urmând totodată ca instanța să statueze și asupra contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere și educare a minorei.
Atunci când obiectul ordonanței președințiale intră în categoria cererilor prevăzute de art. 919 G. proc. civ., instanța trebuie să verifice doar îndeplinirea cumulativă a două condiții de admisibilitate, respectiv vremelnicia și neprejudecarea fondului, condiția urgenței fiind prezumată de legiuitor în această materie. Aceste măsuri având caracter vremelnic, nu sunt de natură să prejudece fondul procesului, care se rezolvă prin hotărârea finală asupra procesului de divorț.
Referitor la cererea reconvențională a pârâtului, prin care se solicită încuviințarea unui program de vizită minor pe calea ordonanței președințiale, consideră că aceasta este inadmisibilă, având în vedere dispozițiile art. 919 C. proc. civ. care reglementează în mod expres și limitativ măsurile provizorii ce pot fi luate pe tot timpul procesului de divorț. Acestea vizează doar stabilirea locuinței copiilor minori, obligația de întreținere, încasarea alocației de stat pentru copii, folosirea locuinței familiei, nu și modul de desfășurare a legăturilor personale cu minorii.
Stabilirea unui program de vizită al minorei nu se poate face pe calea ordonanței președințiale deoarece vizează fondul iar nu o măsură vremelnică. Această situație poate fi lămurită numai în cadrul unei cereri de drept comun unde se poate administra întregul probatoriu necesar soluționării cauzei.
Pe de altă parte, cererea pârâtului nu urmărește stabilirea unui program de vizitare care să aibă caracter vremelnic, întrucât acesta nu a făcut dovada că a formulat o asemenea cerere și în cadrul procesului de divorț, ceea ce înseamnă că prin admiterea cererii instanța ar stabili un program de vizitare cu caracter perpetuu și nu vremelnic, ceea ce contravine scopului ordonanței președințiale.
În subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că cererea reconvențională este admisibilă, este de acord cu programul de vizită, însă nu în modalitatea solicitată.
La alegerea modalității concrete de exercitare a dreptului de vizită, instanța trebuie să ia în considerare cu prioritate interesul superior al copilului, putând limita acest drept dacă există motive temeinice, de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
Prin sentința civilă nr. 5658 din data de 25 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ , s-a admis cererea principală având ca obiect “ordonanță președințială” formulată de reclamanta-pârâtă S. E., CNP -_ cu domiciliu ales la Cabinet avocat F. S. din Suceava, ., nr.28, .. A, ., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant S. A. B., CNP -_ domiciliat în Rădăuți, ., ..
S-a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant S. A. B. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S. E..
S-a stabilit domiciliul minorei S. D. A., născută la data de 16.05.2012, la reclamanta-pârâtă, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava având ca obiect „divorț”.
Pârâtul-reclamant a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei S. D. A., născută la data de 16.05.2012, în cuantum de 220 lei, lunar, începând cu data introducerii acțiunii, 28.06.2013, și până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava.
S-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de întreținere, în natură, în favoarea minorei S. D. A., născută la data de 16.05.2012, în limita unui cuantum de 450 lei lunar, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 28.06.2013, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava
S-a stabilit, până la soluționarea definitivă dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava., ca pârâtul-reclamant S. A. B., să aibă legături personale cu minora S. D. A., născută la data de 16.05.2012, după următorul program de vizitare:
1) La domiciliul pârâtului-reclamant, în a doua și ultima săptămână a lunii, de vineri de la orele 18.00 până duminica la orele 18.00;
Pârâtul reclamant a fost obligat la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 510,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a constatat următoarele:
Reclamanta-pârâtă S. E. și pârâtul-reclamant S. A.-B. s-au căsătorit la data de 19.11.2011, părțile având în prezent pe rolul Judecătoriei Suceava acțiune civilă având ca obiect desfacerea căsătoriei prin divorț, înregistrată sub nr._ . Din căsătoria părților a rezultat minora S. D. A., născută la data de 16.05.2012, așa cum rezultă din actele de stare civilă aflate la dosar (f. 13).
Instanța de fond a reținut că părțile au locuit împreună în mun. Suceava, județul Suceava, despărțirea în fapt a soților având loc cu aproximativ o lună înainte de formularea prezentei acțiuni, așa cum rezultă din anchetele sociale efectuate de autoritatea tutelară din cadrul Primăriei mun. Suceava și a Primăriei mun. Rădăuți (filele 56 și 59).
Potrivit art. 919 din Codul de procedură civilă, instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.
De asemenea, potrivit art. 996 alin. 1 și 5 din Codul de procedură civilă, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări; pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.
Instanța de fond în ceea ce privește cererea principală, a apreciat că aceste măsuri pot fi luate pe calea ordonanței președințiale fără a mai fi necesară justificarea unei urgențe din partea celui ce le solicită. În orice caz, s-a apreciat că măsura de stabilire a domiciliului copiilor la unul din părinți precum și stabilirea pensiei de întreținere reclama, prin ele însele, urgență, câtă vreme vizează stabilirea climatului familial și material firesc și necesar unei bune dezvoltări a copiilor.
Totodată, având caracter vremelnic, aceste măsuri nu sunt de natură să prejudece fondul procesului, care se rezolvă prin hotărârea finală din dosarul_, sub toate aspectele.
Cu privire la stabilirea locuinței minorei S. D. A., născută la data de 16.05.2012, instanța de fond a reținut că potrivit art. 400 alin. 1 din Codul civil, în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește statornic.
Instanța de fond a apreciat că stabilirea locuinței acesteia la domiciliul reclamantei este în interesul superior al copilului, întrucât mama reprezintă o prezență constată și susținută în viața minorei, implicându-se activ în creșterea și educarea acesteia, oferindu-i întreținere și sprijin material și moral. Deopotrivă, s-a avut în vedere vârsta fragedă a minorei, respectiv un an și șase luni.
În acest sens, s-au reținut și concluziile referatului de anchetă socială întocmit în cauză din care rezultă că minora locuiește împreună cu mamă într-un imobil proprietatea părinților reclamantei, unde beneficiază de condiții locative corespunzătoare, în casă fiind respectate în totalitate normele igienico-sanitare (filele 50).
Prin urmare, având în vedere interesul superior al copilului, instanța de fond a stabilit ca locuința minoreiS. D. A., născută la data de 16.05.2012, să fie la domiciliul reclamantei pârâte din mun. Suceava, județul Suceava.
În ceea ce privește contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare și învățare, instanța de fond a reținut că tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională în condițiile dispozițiilor art. 499 din Codul Civil.
În consecință, instanța de fond a procedat la analizarea situației ambilor părinți.
Conform dispozițiilor art. 529 alin. 1 din Codul civil întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar potrivit dispozițiilor alin. 2 al aceluiași articol când întreținerea este datorată de părinte ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.
Față de concluziile referatului de anchetă socială și de înscrisurile de la dosar (f. 56,60-62), în ceea ce îl privește pe pârâtul reclamant, instanța de fond a reținut că acesta lucrează în cadrul . DE asigurare SRL, obținând venituri din muncă iar din adresa emisă de Serviciul Fiscal Municipal Rădăuți rezultă că acesta figurează în evidențele fiscale cu venituri impozabile anticipate, din cedarea folosinței bunurilor, pentru anul 2013, în suma de 10.320 lei. Prin urmare, având în vedere că minora se află în nevoie, că reclamantul-pârât este încadrat în muncă și beneficiază de venituri din cedarea folosinței bunurilor, la stabilirea pensiei de întreținere instanța va avea în vedere veniturile realizat de către acesta din urmă.
Așadar, în considerarea dispozițiilor art. 499 alin. 4 coroborat cu art. 529 alin. 2 și art. 530 alin. 3 din Codul Civil coroborat cu art. 919 din Codul de procedură civilă, instanța va stabili în sarcina pârâtului reclamant S. A. B. obligația de întreținere, în favoarea minorei, în cuantum de 220 lei lunar, de la data introducerii cererii, 28.06.2013, și până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava.
În ceea ce o privește pe reclamanta pârâtă S. E. din înscrisurile de la dosar (f. 14-15), instanța de fond a reținut că aceasta lucrează în cadrul Camerei Notarilor Publici Suceava, obținând venituri din muncă.
Așadar, în considerarea dispozițiilor art. 499 alin. 4 coroborat cu art. 529 alin. 2 și art. 530 alin. 1 din Codul Civil coroborat cu art..919 din Codul de procedură civilă, instanța va stabili în sarcina pârâtei-reclamante S. E. obligația de întreținere, în natură, în favoarea minorei de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 28.06.2013, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava.
În concluzie, față de cele expuse mai sus, instanța de fond a admis cererea principală. Cu privire la înscrisul depus la dosar de către pârâtul reclamant, după închiderea dezbaterilor pe fond, instanța de fond a făcut aplicarea art.394 alin.3 C.pr.civ..
În ceea ce privește cererea reconvențională, referitor la dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul, art.43 alin.3 C.fam conține o dispoziție de principiu, potrivit căreia părintele căruia nu i-a fost încredințat spre creștere și educare, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Prin urmare, în cazul în care părintele la care se afla copilul împiedică sau interzice celuilalt părinte exercitarea drepturilor sale, se pot lua de către instanță măsuri ca acesta din urmă să-și păstreze legăturile personale cu copilul. Acest drept urmează să fie, însă, exercitat în așa fel încât să nu aibă o influență negativă asupra dezvoltării minorului, trebuind să fie respectate condițiile normale în privința întreținerii acestor legături.
Instanța de fond a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de calea speciala a ordonanței președințiale; în esența ei, astfel cum este reglementată, ordonanța președințiala reprezintă o procedura speciala prin care legea îngăduie sa se dea o rezolvare vremelnica si fără prejudecarea fondului unor cazuri al căror caracter urgent nu permite sa se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun, precum în speță. Astfel, s-a constatat ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a procedurii ordonanței președințiale cu privire la cererea reconvențională, respectiv urgenta, rezultând din necesitatea de a asigura copilului condițiile propice dezvoltării armonioase a acestuia, prin posibilitatea de a avea legături personale cu ambii părinți; vremelnicia, măsura solicitată fiind temporară, până la pronunțarea soluției definitive în cauza având ca obiect desfacere căsătoriei părților prin divorț, precum și neprejudecarea fondului drepturilor părților.
Astfel, așa cum rezultă din depoziția martorilor audiați în cauză, C. T. S. (f. 74) și M. M. D. (f.75), pârâtul-reclamant este atașat de minoră și de la despărțirea în fapt acesta a luat minora la domiciliul acestuia din mun. Rădăuți.
Având în vedere situație de fapt expusă mai sus, instanța reține că deși pârâtul-reclamant are dreptul de a veghea la creșterea și educarea copilului său, urmează, ca realizarea acestui drept al pârâtului, de a păstra legături personale cu minorul – care implică totodată și îndeplinirea obligației legale de a veghea și el la creșterea și educarea copilului să fie asigurată prin stabilirea unui program de vizitare corespunzător. În acest sens, instanța de fond a avut în vedere interesul superior al copilului care impune asigurarea unei stabilități afective și materiale, precum și particularitățile concrete ale cauzei: capacitatea pârâtului de a se îngriji de minor, situația sa familială, condițiile locative ale părților, așa cum rezultă ele din referatele de anchetă socială atașate la dosar (f. 56, 59).
Având în vedere acest aspect instanța de fond a considerat că programul de vizitare solicitat de către pârâtul-reclamant, cu preluarea minorei la domiciliul tatălui, fără ca mama să fie prezentă, nu aduce atingere interesului copilului, ci doar facilitează menținerea relațiilor atât cu tatăl acestuia, cât și cu bunicii paterni.
Deosebit de aceasta, instanța de fond a mai reținut că în contextul relațiilor tensionate existente între părți este evident că realizarea dreptului pârâtului-reclamant, de a păstra legături personale cu minorul, nu poate avea loc decât la domiciliul acestuia, opinia contrară, ducând, de facto, la privarea pârâtului-reclamant de a veghea la creșterea și educarea copilului său, o asemenea ingerință în viața familială a unei persoane neputând fi justificată și aprobată de către instanță.
În consecință, pentru toate aceste considerente, având în vedere interesul superior al copilului, instanța de fond a admis în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă și a stabilit provizoriu - până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava., ca pârâtul-reclamant S. A. B., să aibă legături personale cu minora S. D. A., născută la data de 16.05.2012, după următorul program de vizitare: la domiciliul pârâtului-reclamant, în a doua și ultima săptămână a lunii, de vineri de la orele 18.00 până duminica la orele 18.00.
Cu privire la apărările formulate de către reclamanta pârâtă conform cărora cererea reconvențională este inadmisibilă instanța reține, că chiar dacă art.919 C.pr.civ. nu se referă și la dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul, pe calea ordonanței președințiale de drept comun se poate solicita acest drept, iar cum în cauză au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art.996 C. pr. civ. pentru admisibilitatea cererii reconvenționale respectiv urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului, instanța de fond nu a putut reține susținerile reclamantei pârâte.
Față de cele mai sus expuse, instanța de fond a admis cererea principală având ca obiect “ordonanță președințială” formulată de reclamanta-pârâtă S. E. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant S. A. B., a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant S. A. B. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S. E., a stabilit domiciliul minorei S. D. A., născută la data de 16.05.2012, la reclamanta-pârâtă, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava având ca obiect „divorț”, a obligat pârâtul-reclamant la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei S. D. A., născută la data de 16.05.2012, în cuantum de 220 lei, lunar, începând cu data introducerii acțiunii, 28.06.2013, și până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava, a stabilit în sarcina reclamantei obligația de întreținere, în natură, în favoarea minorei S. D. A., născută la data de 16.05.2012, în limita unui cuantum de 450 lei lunar, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 28.06.2013, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava și a stabilit, până la soluționarea definitivă dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava, ca pârâtul-reclamant S. A. B., să aibă legături personale cu minora S. D. A., născută la data de 16.05.2012, după următorul program de vizitare: la domiciliul pârâtului-reclamant, în a doua și ultima săptămână a lunii, de vineri de la orele 18.00 până duminica la orele 18.00.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța de fond a obligat pârâtul reclamant la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 510,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a promovat apel pârâtul S. A. B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice din următoarele considerente:
În primul rând precizează că din fișa dosarului rezultă că pronunțarea a fost dată pe data de 25.11.2013, iar în minută se consemnează „Pronunțată în ședința publică, azi, 22.11.2013” iar în dosar la data de 22.11.2013 apare încheierea de amânare a pronunțării. Astfel, cum la data de 25.11.2013 când s-a pronunțat instanța nu apare că a fost dată în ședință publică, astfel încât hotărârea primei instanțe este nulă.
În al doilea rând, admiterea acțiunii pe calea ordonanței președințiale s-a făcut nelegal, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de admitere a acțiunii pe această cale, întrucât martorii audiați în instanță au arătat că el a contribuit și contribuie la creșterea minorului oferindu-i cale necesare, iar în ceea ce privește stabilirea locuinței minorei la reclamantă nu era necesară, minora locuind efectiv cu reclamanta, chiar dacă aceasta și-a schimbat domiciliu.
Nu în ultimul rând, a invocat autoritatea de lucru judecat, cu privire la aceste solicitări întrucât în dosarul în care i s-a respins instituirea unui ordin de protecție și s-au respins și aceste capete de cerere.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a textelor delege incidente în speță, tribunalul reține că apelul este nefondat.
Referitor la critica privind lipsa mențiunii că pronunțarea hotărârii, la data de 25 nov. 2013, s-a făcut în ședință publică, aceasta nu poate fi primită întrucât, instanța de fond s-a autosesizat la data de 28.11.2013 și conform încheierii de ședință din aceiași dată, a admis sesizarea din oficiu și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul hotărârii nr.5658 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, la data de 25 noiembrie 2013, în sensul că în ultimul paragraf al sentinței se va menționa „ Pronunțată în ședință publică azi 25 noiembrie 2013”, în loc de „Pronunțată în ședință publică azi, 22 noiembrie 2013”.
Nefondat este și cel de-al doilea motiv de apel prin care apelantul susține că nu sunt îndeplinite în speță, condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială.
Tribunalul apreciază astfel că, instanța de fond, pe baza probatoriului administrat a apreciat în mod corect că măsura de stabilire a domiciliului copilului la unul dintre părinți precum și stabilirea pensiei de întreținere în favoarea copilului, reclamă prin ele însele urgența, că având caracter vremelnic aceste măsuri nu sunt de natură să prejudicieze fondul procesului, care să rezolve prin hotărârea finală din dosarul nr._ .
În mod corect instanța de fond a stabilit domiciliul minorei la cel al mamei având în vedere vârsta fragedă a copilului și condițiile corespunzătoare de trai pe care mama i le poate oferi.
De asemenea, stabilirea unei pensii de întreținere în sarcina pârâtului-apelant până la pronunțarea unei hotărâri definitive de divorț în care să se reglementeze și acest aspect, este pe deplin oportună, fiind în acord cu prev. art. 919 din C.pr.civ.
Faptul că, reclamanta a solicitat stabilirea reședinței minorei la domiciliul ei actual, în cadrul unei cereri prin care a solicitat instituirea unui ordin de protecție în temeiul disp. art. 23 și urm. din Legea 217/2003 cu modificările ulterioare, iar cererea i-a fost respinsă, nu se impune cu autoritate de lucru judecat decât în prezenta cauză, întrucât altele sunt împrejurările de fapt și temeiurile de drept, invocate în cererea de față, față de cele invocate în cadrul acelui proces.
Față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 al.1 C.pr.civ. tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat și să păstreze hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge apelul formulat de pârâtul S. A. B., domiciliat în mun. Suceava, ., . B, . dar și de la familia S. O. M. și L., din mun. Rădăuți, . 31, scara A, etaj IV, . împotriva sentinței civile nr. 5658 din data de 25 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta S. E., cu domiciliul ales la cabinet de avocat F. S., cu sediul în mun. Suceava, ., nr.28, ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 IANUARIE 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. F. C. M.
F. N.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. C.M.N.
Jud. fond. H. C. A.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.5./ 24.02.2014.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2406/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
