Pretenţii. Decizia nr. 2523/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2523/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 2523/2013
Dosar nr._ Pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 2523
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22 NOIEMBRIE 2013
PREȘEDINTE: L. A.
JUDECĂTOR: A. I. M.
JUDECĂTOR: V. O. D.
GREFIER: S. A.- M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de către reclamantul M. S., împotriva sentinței civile nr. 2758 din data de 18 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, intimat fiind pârâtul C. de A. C. P. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat N. M., ce substituie pe avocat S. S., pentru pârâtul intimat, lipsă fiind reprezentantul reclamantului recurent.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, întâmpinare de către pârâtul intimat.
Apărătorul pârâtului intimat depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de substituire, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauză, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Apărătorul pârâtului intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, cu precizarea că în cauză nu sunt date condițiile plății nedatorate, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 07.03.2012, sub nr._, reclamanta M. S. – prin P., în contradictoriu cu pârâtul C. de A. C. P. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul să fie obligat la restituirea sumei de 6655 lei încasată necuvenit, cu titlu de cheltuieli de personal .
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, suma a cărei restituire o solicită reprezintă cheltuieli de personal virate în contul pârâtului la cererea acestuia în cursul anului 2010.
A arătat reclamanta că, urmare a controlului efectuat de către auditorii Curții de Conturi, prin Decizia nr. 46/68 din 22.11.2011 s-a reținut că sumele mai sus arătate au fost plătite de către ordonatorul principal de credite în mod nelegal unității școlare, astfel încât, s-a impus instituției recuperarea acestor sume.
Reclamanta a susținut că în cursul anului 2010 la unitatea școlară pârâtă s-au acordat drepturi salariale, reprezentând indemnizație de conducere în procent de 30% din salariul de bază persoanei încadrate pe funcția de administrator financiar cu atribuții în domeniul financiar iar OG 4/2006 nu prevede pentru funcția de administrator financiar indemnizație de conducere. A mai precizat că persoanele care ocupă funcții de conducere specifice învățământului sunt prevăzute de anexele 4.2 și 4.4 din OG 15/2008.
În drept au fost invocate disp. art. 1341, 1635 și următoarele Cod Civil.
Pârâtul C. de A. „C. P.” S. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei S., motivat de faptul că natura acțiunii nu poate fi disociată de temeiul plăților efectuate de reclamantă către angajații pârâtei, astfel încât analiza caracterului datorat sau nu al sumei plătite cu titlu de indemnizație de conducere și, implicit, a existenței sau nu a unei baze legale pentru cheltuiala cu plata drepturilor salariale, angajată și efectuată din bugetul ordonatorului principal de credite nu ar putea-o realiza decât instanța de dreptul muncii.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, indemnizația de conducere fiind legal plătită.
În drept a invocat disp. art. 115, 118, 274 C.pr.civ.
P. sentința nr. 2810 din data de 07 iunie 2012, Judecătoria S. a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului S..
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 158 alin. 1 Cod procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent. Necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, așa cum rezultă din prevederile art. 159 pct. 2 Cod procedură civilă.
În cauza de față, obiectul cererii de chemare în judecată l-a reprezentat obligarea pârâtului C. de A. C. P. S. la restituirea sumei 6655 lei încasată cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata indemnizației de conducere.
Instanța a apreciat că analizarea pretențiilor reclamantului nu poate fi disociată de temeiul plăților efectuate de aceasta către angajații pârâtei, astfel încât analiza caracterului datorat sau nu al sumei plătite cu titlu de indemnizație de conducere și spor ecran și, implicit, a existenței sau nu a unei baze legale pentru cheltuiala cu plata drepturilor salariale, angajată și efectuată din bugetul ordonatorului principal de credite nu ar putea-o realiza decât instanța de dreptul muncii. Or, potrivit art. 2 pct.1 lit. c din C.pr.civ., instanța de drept comun în ce privește soluționarea litigiilor de muncă este tribunalul.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului S.-secția civilă sub nr._ din data de 27.06.2012.
P. încheierea de ședință din data de 04 octombrie 2012 s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției civile și s-a trimis cauza, spre competentă soluționare, Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului S..
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secții sub nr._ * din data de 24.10.2012.
P. sentința civilă nr. 247 din data de 17 ianuarie 2013, Tribunalul S. - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului S., a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect “despăgubiri” formulată de reclamantul M. S.-prin primar, jud. S. în contradictoriu cu pârâtul C. de A. „C. P.” cu sediul în mun. S., ..58, jud. S., în favoarea Judecătoriei S. și a sesizat Curtea de Apel S.-Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, examinând excepția necompetenței meteriale invocată din oficiu, a reținut următoarele:
Dispozițiile art. 84 Cod proc. civ. conferă instanței posibilitatea de a da calificarea corectă unei acțiuni ce îi este dedusă spre soluționare; această posibilitate nu este însă discreționară. Astfel, unul dintre principiile de bază ce guvernează procesul civil este cel al disponibilității, ce dă posibilitatea părților să stabilească limitele în care are loc judecata, atât din punct de vedere al obiectului cât și al persoanelor între care se stabilesc raporturile juridice procesuale, precum și al fundamentului pretenției ce este dedusă judecății. În situația în care cadrul procesual este clar conturat, principiul amintit tinde să prevaleze față de cel al rolului activ al instanței, căruia i se circumscrie și respectarea dispozițiilor art. 84 Cod proc. civ.
Conform dispozițiilor art.1 din Legea nr. 554/2004, ”Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
(2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.”
Astfel, în cadrul unui acțiuni în contencios administrativ recunoașterea sau realizarea unui drept sau interes legitim vătămat sunt condiționate de existența unui act administrativ nelegal tipic sau asimilat.
Potrivit disp. art.2 al.1 lit. c din Legea nr.554/2004, „act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”
S-a putut concluziona astfel că pot face obiectul controlului de legalitate din partea instanței de contencios administrativ numai actele administrative individuale sau normative.
Însă, în condițiile în care în prezenta cauză reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 6.655 lei, conform dispozițiilor art.1341 și 1635 C.civ., a fost evident că Judecătoria S. este competentă să soluționeze prezenta cauză și nu Tribunalul S..
În consecință, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului S. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S..
În baza art. 22 C. proc. civ., a sesizat Curtea de Apel S.-Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
P. sentința civilă nr. 74 din 12.12.2013, Curtea de Apel S. – Secția Civilă a admis sesizarea privind conflictul negativ de competență intervenit între Judecătoria S. și Tribunalul S. și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S..
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel S. a reținut că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 1341, art. 1635 Cod civil, ce reglementează plata nedatorată.
În condițiile în care s-a invocat existența unui raport juridic de drept civil și dispoziții din Codul civil fără ca acțiunea să fie întemeiată pe disp. Legii nr. 554/2004, nici ale Legii nr. 571/2003 ori OG nr. 92/2003, iar instanța trebuie să respecte principiul disponibilității, competența de soluționare a cauzei revine judecătoriei, potrivit art. 2 din Codul de procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ la data de 12.03.2013.
La data de 03.04 2013, reclamantă a depus la dosar înscrisuri (f. 4-20) și precizări privind temeiul de drept al acțiunii.
P. sentința civilă nr. 2758 din data de 18 aprilie 2013, Judecătoria S. a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul M. S. – prin P., în contradictoriu cu pârâtul C. de A. C. P. și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin prezenta acțiune reclamanta M. S. – prin P., în contradictoriu cu pârâtul C. de A. C. P. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul să fie obligat la restituirea sumei de 6655 lei încasată necuvenit, cu titlu de cheltuieli de personal.
Ca temei legal au fost invocate dispozițiile art. 992, 993 din cod civil referitoare la plata nedatorată și restituirea prestațiilor.
P. art. 1092 cod civil se instituie principiul potrivit caruia plata ca operatie juridica presupune existenta unei obligatii care trebuie stinsa. Daca o asemenea obligatie nu exista si eventual s-a facut o plata, ea nu este valabil savârsita, facându-se o plata nedatorată care trebuie restituită.
Plata nedatorata presupune potrivit dispozitiilor art. 992 si 993 C.civ executarea din eroare de catre o persoana a unei obligatii de care nu era tinuta si pe care a facut-o fara intentia de a plati datoria altuia.
Așadar condițiile plății nedatorate sunt prestația să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria pentru care s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, plata să fi fost făcută din eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Instanța a reținut că reclamanta și-a motivat prezenta acțiune raportat la decizia 50/74 din 22.11.2010 a Curții de Conturi S..
Astfel, potrivit deciziei 50/74 din 22.11.2010 a Camerei de Conturi a județului S., se menționează că s-au evidențiat erori de legalitate și regularitate privind acordarea, în baza contractului colectiv de muncă/acordului colectiv, cât și a dispozițiilor ordonatorului principal de credite a unor sporuri și alte drepturi salariale care nu sunt reglementate prin dispoziții legale, respectiv la ordonatorii terțiari de credite C. Tehnic de Industrie Alimentară S. și Școala cu clasele I-VIII nr. 4 S., spor de ecran, indemnizație de conducere acordată nelegal administratorului financiar și alte drepturi salariale acordate, ca urmare a aplicării acestora asupra indemnizației de conducere.
Analizând condițiile plății nedatorate la acțiunea reclamantului, instanța a reținut că într-adevăr reclamantul a efectuat o plată către pârâtul C. de A. C. P., respectiv suma de 6655 lei cu titlu de cheltuieli de personal, fiind astfel dată condiția plății, plata nefiind contestată de pârâtă.
Însă, raportat la probele administrate în cauză instanța a reținut că nu s-a făcut dovada că datoria pentru care s-a făcut plata nu a existat din punct de vedere juridic în raporturile dintre reclamant și pârât și nici a faptului că plata ar fi fost efectuată din eroare.
Instanța a apreciat că sumele a căror restituire s-a solicitat au fost plătite de reclamantă cu bază legală, indemnizația de conducere aferentă funcției de administrator patrimoniu-contabil șef fiind corect plătită, funcția fiind una de conducere și nu una de execuție.
Criteriile de normare pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobate prin notificarea MEN- Direcția Generală a Finanțelor nr._/28.12.1999, prevăd că fiecare școală cu clasele I-VIII, liceu, grup școlar va avea un post de contabil șef pentru fiece ordonator de credite, funcție ce nu este condiționată de existența unui birou, serviciu, sau compartiment în subordine..
Funcția de administrator financiar - patrimoniu se utilizează începând cu 24.09.2004, o dată cu . OUG 68/2004 în aplicarea Ordinului MEC 4847 bis/01.01.2004 privind aprobarea Metodologiei pentru utilizarea funcției didactice auxiliare de administrator financiar (patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile de specialitate prevăzute de cap. I lit. a și c din anexa V/1 și cu unele funcții cuprinse în anexa V/2 la OUG 191/2002.
În reglementarea acestei metodologii, funcția de administrator financiar (patrimoniu) este o funcție didactică auxiliară în cadrul instituțiilor și unităților de învățământ, al unităților conexe și al unităților subordonate MEC, pentru activitățile care cuprind atribuții și sarcini cu specific financiar contabil, normare salarizare, investiții, reparații, aprovizionare și administrare. Este o funcție de conducere, echivalentă cu funcția de consilier, expert grad I, inginer, economist grad I A.
Art. 2 și 3 din Ordonanța 11/2007, reglementează modul de calcul al salariului personalului didactic auxiliar, act normativ cu aplicabilitate și în anul 2009. Pentru anul 2009, pentru funcția de administrator financiar patrimoniu, se utilizează funcția didactică auxiliară din grila-anexa 3 din OG 15/2008, modif. prin OUG 151/2008, la care se calculează indemnizația de conducere în procentul stabilit, cu respectarea anexei VI/1a la OG 10/2008.
Potrivit Legii 330/2009, Anexa II/1.3, funcția de contabil-șef (administrator financiar) este o funcție de conducere în cadrul învățământului preuniversitar, cu indemnizație de conducere, funcția având inclusă în salariul de bază indemnizația de contabil șef.
Astfel, instanța a reținut că indemnizația de conducere a admnistratorului financiar III S – contabil șef a fost acordată în baza Ordinului Ministerului Educației pentru aprobarea metodologiei de utilizare a funcției didactice auxiliare de administrator financiar (patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile pentru activitatea de specialitate din anexa V/1 Cap. I lit.a și c din OUG 191/2002 .
Instanța a mai reținut că pârâtul a fost încadrat în categoria I ca instituție de învățământ ordonator terțiar de credite, iar persoana încadrată pe funcția de administrator financiar contabil sef avea o indemnizatie de conducere de 30%.
Potrivit adresei 812 din 21.10.2010 emisă de ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, funcția de admministrator financiar a fost introdusă în legislația salarizării personalului din învățământ din anul 2004 prin OUG 68/2004, fiind echivalentă cu funcția de economist, contabil, referent, consilier, inginer prin Ordinul Ministrului 4847 bis/ 2004.
Instanța a mai reținut că prin Statutul de personal emis și aprobat de Inspectoratul Școlar Județean S. este inclusă și funcția de contabil șef, pârâta având decizie pentru contabil șef.
OUG 4/2006 invocată de reclamantă nu mai era în vigoare la 01.01.2010.
Instanța a apreciat astfel că la data efectuării plății de 6655 lei cu titlu de cheltuieli de personal, datoria reclamantei de plată a acestei sume exista din punct de vedere juridic având în vedere cele de mai sus. Mai mult, nu s-a putut reține eroarea reclamantei la efectuarea acestei plăți, având în vedere că această plată a fost efectuată pe baza solicitării pârâtei aprobată de reclamantă în calitate de ordonator de credit. Din înscrisurile de la dosarul cauzei s-a constatat ca niciun moment reclamanta nu a fost in eroare sub acest aspect, efectuând plata in totala cunoștință de cauza, cu titlu de cheltuieli de personal.
Având în vedere cele de mai sus instanța a respins acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul ca nefondată, nefiind date condițiile plății nedatorate.
Potrivit principiului disponibilității instanța a luat act că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul prin care a solicitat admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii, pentru următoarele motive:
In fapt, prin cererea formulată M. S. a solicitat obligarea unității școlare la restituirea sumei de 6655 lei încasată necuvenit în cursul anului 2010.
Respingând acțiunea municipalității, instanța a reținut că în cauza de față nu au fost întrunite condițiile restituirii în temeiul prevederilor art. 992, 993 din vechiul Cod Civil care reglementează instituția „plății nedatorate".
Soluția instanței de fond a fost nelegală, dată cu interpretarea eronată a dispozițiilor legale invocate în susținerea cererii, întrucât potrivit dispozițiilor art. 992, 993 vechiul Cod Civil, plata nedatorată presupune executarea din eroare de către o persoană a unei obligații de care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia. Mai mult, se impune, în cadrul acestei instituții de drept, ca cel care a făcut plata să fi fost în eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Or, în privința sumei de bani a cărei restituire a solicitat-o, aceste condiții legale mai sus enunțate au fost pe deplin îndeplinite. Astfel, lunar, unitatea școlară a remis către instituția reclamantă necesarul pentru achitarea „cheltuielilor de personal", fără a face precizări dacă în cuprinsul acestor sume se cuprind sau nu sporuri ori indemnizații stabilite unilateral, la nivelul conducerii unității.
A afirmat instanța de fond în motivarea sentinței că nu a făcut dovada erorii în care s-a aflat la momentul plății. Or, atât în cererea introductivă, cât și în Decizia Curții de Conturi depusă la dosarul cauzei s-a arătat clar că plata acestor sporuri și indemnizații a fost stabilită unilateral de către unitatea școlară fără încuviințarea sau măcar notificarea prealabilă a ordonatorului principal de credite.
Mecanismul de finanțare a unităților de învățământ din fonduri de la bugetul local poate fi lesne înțeles având în vedere că punctul de plecare l-a reprezintat solicitarea unității școlare de acordare, lunară, a fondurilor necesare cheltuielilor de personal, solicitare pe care unitatea administrativ teritorială o îndeplinește prin emiterea dispozițiilor de finanțarea. Suma ce face obiectul acțiunii a fost achitată unității școlare pe parcursul întregului an, eșalonat, în funcție de cuantumul sporurilor și indemnizațiilor achitate de unitatea de învățământ. Cu alte cuvinte, solicitarea unității școlare de suplimentarea a fondurilor nu a fost susținută cu referat sau alt înscris care să motiveze această suplimentare sau să exemplifice utilizarea sumelor în scopul achitării de sporuri sau indemnizații.
Între instituția reclamantă și unitatea școlară a fost obligația legală a municipalității de a finanța unitatea de învățământ. În cadrul îndeplinirii acestei obligații legale, M. S. a virat către unitatea școlară sumele necesare achitării cheltuielilor de personal. Dar, făcând plata în baza cererilor unității școlare, municipalitatea a achitat în plus către aceasta, din eroare, suma de 6655 lei, sumă pe care unitatea școlară a folosit-o în scopul unor plăți suplimentare, respectiv sporuri și indemnizații.
În ceea ce privește natura indemnizației de conducere achitată de unitatea școlară, în Decizia Curții de Conturi s-a arătat clar că această sumă a fost solicitată de către unitatea școlară în mod nelegal, fundamentarea sa fiind în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare. În concret, în cursul anului 2010 la C. de A. C. P. S. s-au acordat drepturi salariale, reprezentând indemnizație de conducere în procent de 30% din salariul de bază persoanei încadrate pe funcția de administrator financiar cu atribuții în domeniul financiar. Or, OG nr. 4/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unitățile și instituțiile de învățământ, salarizate potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic - în vigoare la momentul anului 2009, nu prevedea pentru funcția de administrator financiar indemnizație de conducere. Indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de conducere specifice, precum și indemnizațiile pentru îndeplinirea unor activități specifice învățământului au fost prevăzute în anexele nr. 4.2 și 4.4. din OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ. Potrivit acestor reglementări, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, funcțiile de conducere care pot beneficia de indemnizația de conducere au fost cele de director, director adjunct și secretar. Funcția de administrator financiar nu a fost cuprinsă în categoria funcțiilor de conducere, pentru a beneficia de indemnizația de conducere.
Pentru considerentele de mai sus, în condițiile în care, din eroare, s-a făcut plata unei sume de bani către unitatea școlară fără temei legal, a considerat că cererea de restituire apare ca îndreptățită.
În drept, a invocat disp. art. 3041 Cod procedură Civilă.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate, ca fiind legală și temeinică.
În motivare a arătat că în mod corect instanța de fond a respins cererea Municipiului S. vizând obligarea sa la restituirea sumei de 6.655 lei pretins încasată necuvenit, reprezentând cheltuieli de personal, respectiv plată „indemnizație de conducere" în favoarea administratorului financiar (contabil-șef) aferent anului 2010.
Pentru a hotărî astfel, a reținut instanța de fond că nu au fost date condițiile plății nedatorate, funcția de administrator financiar-patrimoniu fiind una de conducere și nu de execuție, încât plata indemnizației de conducere s-a făcut din fondurile ordonatorului principal de credite cu bază legală și nu din eroare.
Potrivit Adresei 448/05.05.2008 a IȘJ S., în conformitate cu prevederile Normelor metodologice cuprinzând indemnizațiile ce se acordă personalului de conducere din unitățile de învățământ și în baza Hotărârii CA al IȘJ S., C. de artă „C. P." S. a fost încadrat în categoria I, ca instituție de învățământ ordonator terțiar de credite. Persoana încadrată pe funcția de Administrator financiar (patrimoniu) - contabil șef va avea o indemnizație de conducere de 25%-30%, dacă îndeplinește condițiile de ocupare a acestui post, conform L. 82/1991 rep. (art. 10. al 2), ceea ce presupune existența funcției de administrator financiar - contabil șef în statele de funcții specifice învățământului în 2006.
Criteriile de normare pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar aprobate prin Notificarea MEN -Direcția Generală a Finanțelor nr._/28.12.1999 prevăd că fiecare școală cu clasele I-VIII, liceu, grup școlar va avea un post de contabil șef pentru fiecare ordonator de credite, funcție ce nu a fost condiționată de existența unui birou, serviciu sau compartiment în subordine.
Legat de funcția de contabil șef, aceasta se utilizează începând cu 24.09.2004, odată cu . OUG 68/2004 privind unele măsuri în domeniul învățământului, în aplicarea căreia a fost emis Ordinul MEC nr. 4847bis/01.10.2004 privind aprobarea Metodologiei pentru utilizarea funcției didactice auxiliare de administrator financiar (patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile de specialitate prevăzute la cap. I lit. a) și c) din anexa nr. V/1 și cu unele funcții cuprinse în anexa nr. V/2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 191/2002, cu modificările și completările ulterioare.
În reglementarea acestei Metodologii, funcția de administrator financiar patrimoniu (contabil-șef) este o funcție didactică auxiliară în cadrul instituțiilor și unităților de învățământ, al unităților conexe și al altor unități subordonate Ministerului Educației și Cercetării, pentru activitățile care cuprind atribuții și sarcini cu specific financiar-contabil, normare salarizare, investiții, reparații, aprovizionare și administrative. Este o funcție de conducere, echivalată cu funcția de „consilier, expert gradul I, inginer, economist gradul I A".
De asemenea, Ordonanța 11/2007 reglementează la art. 2 și 3 modul de calcul al salariului personalului didactic auxiliar, acest act normativ având aplicabilitate și în anul 2009. Pentru anul 2009 pentru funcția de contabil șef patrimoniu se utilizează funcția didactică auxiliară din grilă - Anexa 3 din OG 15/2008, modificată de OUG 151/2008, la care se calculează indemnizația de conducere în procentul stabilit, cu respectarea Anexei VI/1a la OG 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului contractual bugetar - „Indemnizații de conducere comune".
Potrivit L. 330/2009, Anexa II/1.3, funcția de contabil-șef este o funcție de conducere în cadrul învățământului preuniversitar. Și în legea-cadru amintită privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice s-a preluat, așadar, această funcție didactică auxiliară de contabil șef cu indemnizație de conducere.
P. urmare, părțile au fost în prezența unei funcții de conducere, contrar celor invocate de reclamantă.
Până în anul 2010, legislația în materie reglementa indemnizația de conducere a personalului didactic auxiliar ca și componentă a salariului de bază (Ordinul MCT 1350/2007 pentru aprobarea metodologiilor de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcțiile din anexele la Ordonanța Guvernului nr. 11/2007, art. 2 al. 2, art. 3 lit. B Anexa II).
Și ulterior anului 2010, sistemul de salarizare a rămas același, în sensul că funcția de contabil șef are inclusă în salariul de bază indemnizația de contabil șef. Potrivit art. 15 L. 330/2009, pentru personalul care ocupă o funcție de conducere, diferențierea salariilor de bază se face potrivit art. 13, utilizându-se două niveluri de salarizare corespunzătoare celor două grade, respectiv trepte de salarizare în cazul funcționarilor publici, care conțin indemnizația de conducere, sporul de vechime, precum și sporurile cuprinse în coeficienții de ierarhizare, prevăzuți în anexele la prezenta lege.
P. urmare, aferent funcției de conducere de contabil șef, numita Clem M. G. a primit în mod legal indemnizația de conducere în anul 2010, plata sumei de 6.655 cu titlu de cheltuieli personal nefiind în acest context „nedatorată" și neimpunându-se obligarea pârâtului la restituirea acesteia către ordonatorul principal de credite.
În drept, a invocat disp. art. 115, 118, 308 al. 2 C.pr.civ.
Examinând sentința civilă recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Prezenta acțiune are ca obiect cererea promovată de reclamantul recurent M. S. prin P., prin care se solicită obligarea pârâtei intimate la restituirea sumei de 6655 lei încasată necuvenit în cursul anului 2010, temeiul de drept al acțiunii fiind art. 992 – 993 Codul civil de la 1864, sub imperiul căruia au luat naștere raporturile juridice deduse judecății.
Potrivit art. 992 Cod civil, cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit.
Art. 993 Cod civil prevede că acela care din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului.
În cadrul procesual stabilit de către reclamant în considerarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța de fond a procedat la o analiză a condițiilor impuse de textele de lege menționate, conchizând în conformitate cu doctrina și practica în materie, că art. 992 și 993 trebuie interpretate și aplicate prin raportare la art. 1092 Cod civil de la 1864, care constituie concretizarea practică a principiului în conformitate cu care “orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii”.
Din coroborarea textelor de lege, tribunalul constată că judecătorul fondului în mod corect a reținut că plata nedatorată poate fi asimilată cu executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia, cu consecința nașterii unui raport juridic în considerarea căruia plătitorul devine creditorul unei obligații de restituire a ceea ce el a plătit, iar beneficiarul plății este debitorul aceleiași obligații, din raționamentul urmat rezultând fără echivoc, condițiile plății nedatorate, astfel: prestația să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria pentru care s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, plata să fi fost făcută din eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Raportând aceste împrejurări la susținerile recurentului reclamant, tribunalul constată că, prin criticile susținute în motivele de recurs, practic, se invocă propria culpă a recurentului, atunci când a arătat că a emis dispozițiile privind finanțarea unității școlare la solicitarea acesteia, în condițiile în care C. nu a făcut precizări privind natura sumelor cu titlu de cheltuieli de personal, în sensul că aceasta nu a arătat că sumele solicitate includ sporuri ori indemnizații stabilite de unitatea școlară.
În legătură cu această împrejurare, este de observat că instanța de fond, prin raportare la ansamblul probator administrat în cauză, a concluzionat în mod temeinic și legal, că reclamantul a efectuat o plată către pârâtul C. de artă C. P. S., în sumă de 6655 lei cu titlu de cheltuieli de personal, fiind astfel dată condiția plății, împrejurare necontestată de nicio parte.
În ceea ce privește însă, inexistența datoriei din punct de vedere juridic, în sarcina reclamantului recurent, o asemenea împrejurare nu rezultă din probele administrate în cauză, după cum nu rezultă nici faptul că plata a fost făcută din eroare, în condițiile în care dispozițiile legale invocate de recurent, respectiv OG nr.4/2006 și OG nr.15/2008 nu mai erau în vigoare la data de 10.01.2010, data plății.
Nu în ultimul rând, trebuie de precizat că Decizia nr. 50/74 din 22 decembrie 2010, emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi S. deși menționează acordarea, de către ordonatorii terțiari de credite, respectiv de către C. de artă C. P. S., sporului de ecran, a indemnizației de conducere pentru administratorul financiar și alte drepturi salariale, ca urmare a aplicării acestora asupra indemnizației de conducere, nu concretizează cuantumul acestei sume, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu cuantifică în mod cert, care este suma plătită cu titlu de spor de ecran, care este suma plătită cu titlu de indemnizație de conducere, nu concretizează care sunt „alte drepturi salariale”, cu precizarea că niciunul din aceste elemente nu este arătată în mod cert, nici de către recurentul reclamant nici în acțiune, și nici prin motivele de recurs.
De asemenea, nu se menționează nici persoanele care ar fi beneficiat de asemenea sume, pretențiile fiind susținute la modul generic.
În atare împrejurări, nu se poate vorbi despre o interpretare eronată a dispozițiilor legale invocate de către reclamantul recurent, după cum nu se poate susține nici greșita aplicare a legii, în condițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
P. urmare, instanța de fond temeinic și legal a reținut că în speță, s-a demonstrat doar efectuarea unei plăți, nu și faptul că datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu exista și nici că plata a fost făcută din eroare, tribunalul înlăturând criticile aduse prin recursul formulat, ca nesusținute.
Față de cele ce preced, în considerarea art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de către reclamantul M. S. – S., .. 5A, împotriva sentinței civile nr. 2758 din data de 18 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, intimat fiind pârâtul C. de A. C. P. S. – S., .. 58.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 22 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. A. A. I. M. V. O. D.
Grefier,
S. A.-M.
Red. V.O.D.
Judecător fond C. A.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./07.01.2014
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2470/2013. Tribunalul SUCEAVA | Grăniţuire. Decizia nr. 2507/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
