Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1882/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1882/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 1882/2013
Dosar nr._ - rectificare CF-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 1882
Ședința publică din 10 septembrie 2013
Președinte: D. D.
Judecători: M. C.
Judecători: T. M.
Grefier: P. L.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul M. Rădăuți, prin primar, cu sediul în ..2, județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 1453 din 22.04.2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic C. C., pentru reclamantul recurent.
Procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.
Grefierul a expus referatul cauzei, în cadrul căruia, a învederat că la dosar, prin serviciul registratură, a fost depusă, de către reclamantul recurent, chitanța fiscală nr. 172, pe care este consemnată suma de 413 lei, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar mobil, în valoare de 3 lei.
Întrebat fiind, reprezentantul reclamantului recurent a precizat că nu mai are de formulat alte cereri prealabile, sens în care, instanța, constatând că recursul a fost legal timbrat și se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
C. juridic C. C., pentru reclamantul recurent, a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
T RI B U N A L U L ,
Asupra recursului de față, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Rădăuți la data de 31 ianuarie 2013, reclamantul M. Rădăuți, prin primar a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate dreptul de proprietate pentru ./13 în suprafață de 149 mp., parte din . din C.F. nr._ Rădăuți și să dispună radierea tabulară a Confederației Generale a Muncii și înscrierea în domeniul privat al municipiului Rădăuți.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a devenit proprietar prin efectul legii, dar nu există un act care să ateste dreptul său de proprietate și solicită intabularea în baza unei hotărâri judecătorești, conform art.908 Noul Cod Civil. În accepțiunea art.645-646 din Codul civil bunurile fără stăpân sunt ale statului, iar proprietatea se mai dobândește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune. În cazul în care nu există moștenitori legali sau testamentari, moștenirea este considerată vacantă, fiind preluată în domeniul privat al entității administrative în raza căruia se aflau bunurile la momentul deschiderii succesiunii. Reclamantul a precizat că în momentul de față înscrierile din cartea funciară nu mai corespund realității și sunt aplicabile dispozițiile art.26 din legea nr.18/1991 a fondului funciar care prevăd că terenurile care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri, fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau municipiului.
P. sentința civilă nr. 1453 din 22 aprilie 2013, Judecătoria Rădăuți a respins acțiunea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în ce privește constituirea dreptului de proprietate că, potrivit art. 26 din Legea 18/1991 terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosință celor care solicită să-și construiască locuințe și nu au teren, ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute la art. 24.
]În situația dată, terenul nu a aparținut cooperatorilor și nici unor persoane decedate, ci Confederației Generale a Muncii din RPR, fără ca M. Rădăuți să facă dovada că bunurile proprietarului tabular au fost preluate în patrimoniul său printr-un act normativ sau alt înscris, nefiind incidente prevederile Legii nr.18/1991.
Deși s-a precizat în cererea introductivă că M. Rădăuți a devenit proprietar prin efectul legii, dar nu există un act care să ateste dreptul de proprietate, reclamantul nu a putut indica modul în care terenul a intrat în patrimoniul său și nici temeiul de drept pentru dreptul său de proprietate, motiv pentru care instanța va respinge capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate cu privire la ./13 în suprafață de 149 mp., parte din . din C.F. nr._ Rădăuți.
Conform art. 907 din Noul cod civil când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. P. rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.
Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic.
În situația dată, reclamantul a precizat că înscrierea în cartea funciară nu mai este din orice alte motive în concordanță cu situația juridică reală a imobilului și dorește înscrierea dreptului său de proprietate.
Instanța nu poate reține ca unic temei faptul că proprietarul tabular este o persoană juridică din perioada regimului comunist, bunurile acesteia fiind preluate după anul 1989 în patrimoniul sindical și nu în patrimoniul autorităților locale, cum s-a motivat de către reclamantă.
Reclamantul a formulat recurs criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, criticând în motivare susținerile formulate în prima instanță, în sensul că terenul în discuție îi revine prin efectul legii, având în vedere că proprietarul înscris în CF, Confederația Generală a Muncii din R.P.R. s-a desființat, terenul având regimul juridic al unui bun fără stăpân.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată recursul întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit extrasului din CF_ Rădăuți provenit din conversia pe hârtie a CF 3415 suprafața de 149 mp identică cu p.f. 712/13, parte din . înscrisă pe Confederația Generală a Muncii din R.P.R., încă din anul 1953, organizație medicală care nu-și are continuator în actualul regim politic, astfel că imobilul sus menționat este în prezent fără stăpân.
Așa fiind, în baza art. 645 – 646 Cod civil el revine în proprietatea privată a statutului prin unitatea administrativ teritorială, respectiv M. Rădăuți.
Față de situația sus menționată, tribunalul constată că în cauză sunt incidente prev. art. 34 al. 4 din legea 7/1996, în redarea anterioară aplicabilă în speță, în sensul că înscrierea în CF nu mai este în concordanță cu situația reală a imobilului.
În consecință, în baza art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul și, modificând sentința civilă atacată, va admite acțiunea așa cum a fost formulată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamantul M. Rădăuți, prin primar, cu sediul în ..2, județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 1453 din 22.04.2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ .
Modifică sentința civilă și în consecință:
Admite acțiunea, având ca obiect „constatare drept de proprietate și rectificare CF” formulată de reclamantul M. Rădăuți, prin primar.
Constată dreptul de proprietate al reclamantei pentru suprafața de 149 mp, identic cu . din . CF_ (din CF vechi, 3415) a comunei cadastrale Rădăuți.
Dispune radierea acestui drept din CF a Confederației Generale a Muncii.
Dispune înscrierea reclamantei în CF a dreptului de proprietate astfel dobândit.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
D. D. M. C. T. M. P. L.
Red. M.C.
Jud. fond: C. G. – O.
Tehnored. P.L./2 ex. – 17.10.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2105/2013. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Hotărâre din 10-09-2013, Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








