Fond funciar. Decizia nr. 704/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 704/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 03-04-2012 în dosarul nr. 704/2012
Dosar nr._ Fond funciar
RO M Â N I A
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 704
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 3 APRILIE 2012
PREȘEDINTE: T. A. M.
JUDECĂTOR: I. G.
JUDECĂTOR: G. F.
GREFIER: S. A.-M.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de către pârâtul M. R. Ș., împotriva sentinței civile nr. 4441 din data de 4 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, intimați fiind reclamantul D. V. S. și pârâtele C. Municipală S. pentru aplicarea legilor fondului funciar, C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, M. R. și F. A..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 27 martie 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 3 aprilie 2012.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei S. la data de 14 mai 2009, înregistrată sub nr._, reclamantul D. V. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. Municipală S. de aplicarea Legii fondului funciar, C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, M. R., F. A. și M. R. Ș., desființarea Hotărârii nr. 263 din 12 martie 2009 a Comisiei Județene S., modificarea anexei 3, poziția 7 din hotărârea Comisiei Județene nr. 4122/1991, precum și a adeverinței de proprietate nr._/1991 în sensul excluderii pârâților M. R., F. A. și M. R.-Ș., cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că potrivit actelor de stare civilă pe care le-a depus la dosar, este moștenitorul defuncților M. C.S. și M. M. ( ca nepot după fiica postdecedată a acestora D. G.), iar în această calitate a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aparținut defuncților săi bunici.
Prin hotărârea nr. 4122/1991 a Comisiei Județene S. a fost validată anexa nr.3 întocmită de C. municipală S. prin care s-a stabilit dreptul de reconstituire după autorul M. C.S. pentru suprafața de 3,41 ha, iar ca moștenitori ai fostului proprietar au fost înscriși, reclamantul și pârâții M. R. Ș., M. R. și F. A..
Reclamantul a arătat că a solicitat modificarea parțială a anexei 3, poziția 7, în sensul excluderii pârâților persoane fizice întrucât aceștia nu au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile care au aparținut defunctului M. C. S.. Urmare a acestei cereri, C. Municipală S. a întocmit nota de propuneri nr. 4201/2009 în sensul modificării parțiale a poziției 7 din anexa 3 la Hotărârea nr. 4122/1991, însă prin Hotărârea nr. 263/2009 a Comisiei Județene S. această propunere i-a fost respinsă cu motivarea că pentru terenul validat s-a emis titlul de proprietate nr. 1752/1996 a cărui anulare este de competența instanței de judecată.
S-a mai arătat că pârâta M. R. a fost căsătorită cu defunctul M. Livius, și aceasta a depus o singură cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile defunctului său soț; că pârâta F. A., nu a formulat personal cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, înțelegând să renunțe la drepturile succesorale eventuale în favoarea reclamantului și că pârâtul M. R. Ș. a plecat din țară după formularea cererii de reconstituire și nu a mai întreprins nici un demers în vederea finalizării procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate.
În drept, a invocat art.9, art.53 alin.2 din Legea nr. 18/1991 republicată.
Prin sentința civilă nr. 4441 din data de 4 noiembrie 2009, Judecătoria S. a admis plângerea, formulată de reclamantul D. V. S., în contradictoriu cu pârâții C. Municipală S. de aplicarea Legii fondului funciar, C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, M. R., F. A. și M. R. Ș., a desființat Hotărârea nr. 263 din 12 martie 2009 a secund-pârâtei, a modificat, în parte, anexa 3, poziția 7 din Hotărârea Comisiei Județene S. de aplicare a Legii nr. 18/1991, nr. 4122/1991 și adeverința de proprietate nr._/1991, în sensul excluderii pârâților M. R.-Ș., M. R. și F. A. și a luat act că reclamantul a renunțat la plata cheltuielilor de judecată.
P. a hotărî astfel, pri9ma instanță a reținut că reclamantul D. V. S. este moștenitorul defuncților M. C.S. și M. M., în calitate de nepot de fiică postdecedată a acestora, D. G. iar în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenurile care au aparținut bunicilor săi.
Pârâta M. R. a fost căsătorită cu M. Livius (în prezent decedat) acesta din urmă fiind fiul defuncților M. C.S. și M. M., respectiv unchiul reclamantului, iar M. R.-Ș. este fiul defunctului M. Livius și prin urmare nepot de fiu al defuncților M. C.S. și M. M.. Se mai reține că pârâta F. A. este soția supraviețuitoare a defunctului F. Porfirian-G. care a fost nepotul celor doi bunici ai reclamantului, respectiv fiul mamei acestuia, D. G. și fratele vitreg al reclamantului.
Prin Hotărârea nr. 4122/_ a Comisiei Județene S. a fost validată anexa 3 întocmită de C. municipală S. prin care s-a stabilit dreptul de proprietate după autorul M. C.S. cu privire la suprafața totală de 3,41 ha teren situată pe raza municipiului S., iar ca moștenitori ai fostului proprietar au fost înscriși reclamantul și pârâții M. R.-Ș., M. R. și F. A..
În baza Hotărârii nr. 4122/1991, pârâta C. Municipală S. pentru aplicarea L. fondului funciar a emis adeverința de proprietate nr._/1991 pentru suprafața de 3,41 ha teren în care figurează înscriși atât reclamantul D. V. S., cât și pârâții persoane fizice, în calitate de moștenitori ai defunctului M. C. S..
Prin cererea înregistrată la C. Municipală S. sub nr. 1952 din 19.01.2009, reclamantul a solicitat modificarea parțială a anexei 3, poziția 7 din Hotărârea nr. 4122/1991 a pârâtei C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în sensul excluderii celor trei pârâți, motivat de faptul că aceștia nu au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile care au aparținut autorului lor M. C.S.. Deși pârâta C. Municipală S. a întocmit nota de propunere nr. 4201/2009 în sensul modificării parțiale a poziției 7 din anexa 3 la Hotărârea nr. 4122/1991, pârâta C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin Hotărârea nr. 263 din 12.03.2009, a respins această propunere cu motivarea că pentru terenul validat s-a întocmit titlul de proprietate nr. 1752/1996, a cărui anulare este de competența instanței de judecată.
Verificând întreaga documentația aflată la dosar instanța a apreciat că într-adevăr înscrierea pârâților M. R.-Ș., M. R. și F. A. în anexa 3, poziția 7 a Hotărârii nr. 4122/1991 a secund –pârâtei și implicit în adeverința de proprietate nr._/1991 a prim-pârâtei, este nelegală.
Astfel, pârâta M. R. a depus după adoptarea Legii nr. 18/1991 o singură cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, înregistrată sub nr.3801/1991 ( f. 20) însă prin acea cerere solicita reconstituirea dreptului de proprietate doar pentru terenurile care au aparținut defunctului ei soț, M. Livius, decedat la data de 02.05.1990. Or, așa cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar de reclamant la filele 21-25, soțul pârâtei M. R., a avut anterior cooperativizării un patrimoniu distinct de cel al tatălui său, M. C. S., M. Livius având în proprietate suprafața totală de 3,09 ha teren dobândită prin contractul de donație nr. 7437/1941 și înscrisă în registrul agricol, iar autorul său M. C. S. avea în proprietate conform rolului său agricol din perioada 1959 -1962 suprafața de 3,41 ha teren.
Cum cererea de reconstituire formulată de pârâta M. R. viza doar terenurile care au aparținut defunctului M. Livius, în mod nelegal aceasta a fost trecută alături de reclamant în anexa 3 poziția 7 din hotărârea contestată, în sensul că s-a constatat că, cererea de reconstituire formulată de pârâtă în temeiul dispozițiilor art.9 din Legea nr. 18/1991 republicată se referă doar la terenurile care au aparținut soțului ei și nu include mențiuni referitoare la terenurile socrului său, M. C.S., astfel că, evidențierea pârâtei M. R. în anexa 3 și ulterior în adeverința de proprietate nr._/1991 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art.8 alin.3 din Legea 18/1991 care stipulează că stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor se face doar la cerere.
În privința pârâtei F. A. instanța a reținut că aceasta nu a formulat personal cererea de reconstituire a dreptului de proprietate după defunctul M. S. aflată în copie la fila 70 dosar, aceasta fiind întocmită de o altă persoană, în numele ei, fără să existe însă un mandat special în acest sens. De altfel, pârâta prin întâmpinarea formulată în dosarul nr._ al Judecătoriei S. ( f. 26) a declarat că nu a formulat personal cerere de reconstituire după defunctul M. S. și că înțelege să renunțe la partea ce i s-ar fi cuvenit din terenurile autorului comun, în favoarea reclamantului D. V. S.. În atare situație instanța a apreciat că nici această pârâtă nu a formulat cerere de reconstituire după autorul M. S., iar înscrierea ei în anexa 3 poziția 7 și în adeverința de proprietate nr._/1991 nu se justifică.
În ceea ce îl privește pe pârâtul M. R.-Ș. instanța a reținut că acesta a plecat definitiv din țară la scurt timp de la formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate după bunicul său, M. C.S. și nu s-a mai arătat interesat de stabilirea dreptului său de proprietate atâta timp cât nu a mai făcut nici un demers în vederea finalizării procedurii de reconstituire dovadă în acest sens fiind numeroasele anunțuri publicitare prin care pârâtul a fost citat în litigiile promovate de reclamant în scopul punerii în posesie și eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 3,41 ha care a aparținut bunicului matern.
Față de cele ce preced, având în vedere că potrivit certificatului nr. 28/2002 emis la datat de 06.03.2002 de B.N.P. O. B. ( f. 18) unicul moștenitor acceptant al defunctului M. C. S. este reclamantul D. V. S., în raport de dispozițiile art. 8 alin. 3 coroborate cu prevederile art.9 și următoarele din Legea nr. 18/1991 a admis plângerea și în temeiul dispozițiilor art.53 alin.2 din același act normativ, a desființat Hotărârea nr. 263 din 12 martie 2009 a secund-pârâtei, și a modificat, în parte, anexa 3, poziția 7 din Hotărârea Comisiei Județene S. de aplicare a Legii nr. 18/1991, nr. 4122/1991 și adeverința de proprietate nr._/1991, în sensul excluderii pârâților M. R.-Ș., M. R. și F. A..
Instanța a lua act că reclamantul nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta plângere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. R. Ș. pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal, admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva sa.
În motivare a arătat că prima instanță a soluționat litigiul fără a fi legal citat, că nu a avut cunoștință de existența acestui litigiu până la data de 15 aprilie 2011 când mandatarului său i-a fost comunicată o copie a hotărârii.
P. primul termen a fost citat din Ploiești, ., jud. Prahova (deși reclamantul avea cunoștință că domiciliul său este în Canada, aspect menționat în acțiune), procedura de citare fiind viciată (f. 42 dosar) – pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare apare mențiunea „destinatar mutat, noul locatar nu permite afișarea”. Și la următoarele termene de judecată procedura de citare a fost viciată, dovezile întocmite de agentul procedural cuprinzând aceeași mențiune (f. 107, 115 dosar).
La termenul din 30 iunie 2009 (f. 101), apărătorul reclamantului a arătat că este plecat în străinătate, punându-i-se în vedere reclamantului să facă dovada citării pârâtului prin publicitate pentru termenele următoare – 9 septembrie 2009 și 28 octombrie 2009, potrivit art. 95 Cod procedură civilă.
Totodată, instanța a dispus citarea pârâtului prin afișare la ușa instanței (f. 111, 117 dosar).
Potrivit art. 95 Cod procedură civilă, când reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului, președintele instanței va dispune citarea acestuia prin publicitate.
La această modalitate de citare se recurge numai atunci când reclamantul dovedește că a făcut tot ce i-a stat în putință și nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului, or, în speță, nu s-a făcut această dovadă.
Dispozițiile legale privitoare la citarea părților au caracter imperativ, deoarece sunt prevăzute pentru realizarea dreptului la apărare și în vederea respectării principiului contradictorialității.
Soluționarea procesului în lipsa părții care nu a fost regulat citată atrage casarea hotărârii și trimiterea cauzei în vederea rejudecării, potrivit art. 312 al. 5 teza a-II-a Cod procedură civilă, drept pentru care solicită admiterea recursului în acest sens.
Pe fondul cauzei arată că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea dispunând excluderea sa din titlul de proprietate reținând în mod eronat că nu s-a arătat interesat de finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, sancționându-l nejustificat cu decăderea din beneficiul dreptului subiectiv de reconstituire pe care l-a valorificat în condițiile Legii nr. 18/1991 prin formularea cererii de reconstituire.
În urma cererii de reconstituire pe care a formulat-o, s-a eliberat adeverința de proprietate nr._/11 septembrie 1991 prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 3,41 ha teren situat pe raza mun. S., la baza adeverinței stând Hotărârea Comisiei Județene S. de fond funciar nr. 4122/5 septembrie 1991, tabelul-anexă 3, poz. 7.
Terenul de 3,41 ha provine de la M. C. S., iar în cuprinsul adeverinței figurează ca și beneficiari ai dreptului subiectiv de reconstituire, alături de reclamantul D. V., și pârâtul M. R. Ș., precum și M. R. și F. A..
Prin titlul de proprietate nr. 1752/27 mai 1996 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 2,1680 ha în favoarea lui M. R. Ș., M. R., D. V. și F. A.. În baza acestui titlu a avut loc un partaj voluntar, ceea ce echivalează cu o reconfirmarea a calității de moștenitor legal acceptant a copartajanților.
Prin sentința civilă nr. 2520/21 mai 2008 a Judecătoriei S. (dosar nr._ ) s-a dispus obligarea Comisiei Locale S. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la punerea în posesie a lui D. V. S. cu suprafața totală de 11.375 mp, diferența până la 3,41 ha care putea fi reconstituită în proprietate pe vechiul amplasament al proprietății antecesorului M. C. S.. Însă, dispozitivul acestei hotărâri nu limitează efectele reconstituirii dreptului de proprietate în ce-l privește, în considerarea caracterului irevocabil al actului de opțiune succesorală. De altfel, a solicitat la Judecătoria S. în dosarul nr._ modificarea titlului de proprietate nr. 3695/2010 eliberat după M. C. S., în sensul de a fi trecut și pârâtul la rubrica „titularul dreptului de proprietate”, alături de D. V. S. și emiterea unui nou titlu de proprietate în acest sens.
Potrivit disp. art. 13 al. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată, moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate sunt socotiți repuși în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorilor lor; ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei, iar potrivit art. 13 al. 2 lit. b din HG nr. 890/2005, în situația în care pentru stabilirea dreptului de proprietate au depus cereri la comisie mai multe categorii de moștenitori, cererile moștenitorilor legali vor fi luate în considerare prin excludere, în următoarea ordine de preferință: cele ale descendenților direcți (copii, nepoți, strănepoți), singuri sau în concurs cu soțul supraviețuitor, care îi exclud pe toți ceilalți moștenitori; copiii îi exclud pe nepoți și aceștia pe strănepoți, în afară de cazul în care nepoții sau, după caz, strănepoții, vin la moștenire în locul părintelui decedat anterior autorului succesiunii, prin reprezentare legală.
Pârâtul vine la succesiunea def. M. S., culegând prin retransmitere cota cuvenită tatălui său, M. Livius (decedat în 1989), fiind rudă de gradul II cu defunctul.
D. V. S. este rudă de gradul II cu defunctul, venind la succesiune în calitate de descendent (nepot de fiică postdecedată în 1978 – M. Jorjeta, căsătorită D.) și culegând prin retransmitere cota cuvenită mamei sale.
Prin urmare, și reclamantul D. V. S. și pârâtul justifică îndreptățire la reconstituire în indiviziune, ambii formulând cereri de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, încât în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea în ce-l privește.
În drept, a invocat disp. art. 312 al. 5 rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Reclamantul intimat D. V. S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării recursului, motivând că pârâtul recurent a fost citat la ultimul său domiciliu cunoscut din România din mun. Ploiești, ., adresă indicată chiar de recurent în înscrisul depus la f. 59 dosar fond, precum și prin publicitate conform art. 95 Cod procedură civilă, sentința civilă fiind comunicată acestuia la adresa ultimului său domiciliu cunoscut și prin afișare la ușa instanței conform dovezilor de comunicare depuse la f. 138, 139 dosar fond, iar recursul a fost declarat cu mult peste termenul de 15 zile prev. de art. 301 Cod procedură civilă.
Susținerea recursului în sensul că ar fi luat cunoștință de sentința recurată la data de 15 aprilie 2011 este neîntemeiată întrucât, așa cum rezultă din declarația autentică pe care o depune alăturat, recurentul arată că a împuternicit-o prin fax pe numita B. A. să depună in numele său acțiunea de modificare a titlului de proprietate nr. 3695/2010 (acțiune ce formează obiectul dosarului nr._ ), precum și recursul în dosarul de față. În baza împuternicirii la care se face referire în cuprinsul acestei declarații, recurentul, prin împuternicita sa, a depus la data de 7 martie 2011 acțiunea de modificarea titlului de proprietate, acțiune în cuprinsul căreia se face referire și la sentința pronunțată în dosarul nr._, adică în dosarul de față, ceea ce înseamnă că, cel târziu la data de 7 martie 2010, recurentul luase cunoștință despre sentința recurată și că, în raport de această dată certă, recursul a fost introdus după expirarea termenului prev. de art. 301 cod procedura civila.
Pe fondul cauzei a arătat că Potrivit înscrisului depus la f. 59 dosar fond, ultimul domiciliu cunoscut al recurentului din România a fost în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, aceasta fiind adresa indicată de reclamant în acțiune, la care s-a dispus citarea recurentului la instanța de fond.
Chiar dacă reclamantul însuși a învederat instanței că recurentul nu mai locuiește efectiv la adresa sus menționată, aspect confirmat și de returnarea dovezilor de citare, a fost în imposibilitate de a afla actualul său domiciliu întrucât recurentul nu a păstrat legătura cu el, reclamantul necunoscând cu exactitate nici măcar în ce țară se afla la data soluționării cauzei, context în care, în temeiul art. 95 alin. 1 cod procedură civilă, instanța de fond a dispus în mod legal citarea recurentului prin publicitate, cu publicarea citației într-un ziar răspândit și la ușa instanței, procedura de citare fiind realizată în aceste condiții inclusiv la ultimul termen de judecată.
De asemenea, procedura de comunicare a hotărârii a fost realizată la ultimul domiciliu cunoscut al recurentului, precum și prin afișare la ușa instanței, cu respectarea art. 90, 95 cod procedură civilă.
În condițiile în care au fost respectate dispozițiile legale referitoare la citarea și comunicarea actelor de procedura prin publicitate, singura ipoteză în care aceste acte de procedură pot fi anulate este cea prevăzută de disp. art. 95 alin. 4 cod procedură civilă. Potrivit acestui text de lege, dacă pârâtul se înfățișează și dovedește că a fost citat prin publicitate cu rea credință, toate actele de procedură ce au urmat încuviințării acestei citări vor fi anulate.
Prin urmare, pentru a invoca nulitatea actelor de procedură privind citarea și comunicarea hotărârii, recurentul trebuia să facă dovada faptului că a fost citat cu rea credință prin publicitate, respectiv a faptului că reclamantul ar fi cunoscut adresa sa de reședință din Canada, or, acest fapt nu a fost nici măcar invocat de recurent și nici nu este real întrucât, pe parcursul mai multor litigii anterioare, reclamantul a întreprins numeroase demersuri pentru a afla adresa sa actuală, demersuri care au rămas fără rezultat, așa încât în toate celelalte cauze în care a fost și recurentul implicat acesta a fost citat tot prin publicitate.
Așa fiind, solicită a se reține, sub un prim aspect, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 95 alin. 4 cod procedură civilă pentru anularea actelor de procedură privind citarea și comunicarea sentinței recurate prin publicitate, motiv pentru care atât chestiunea tardivității recursului, cât și criticile referitoare la nelegala citare urmează a fi soluționate prin raportare la actele de procedură legal efectuate.
Pe de altă parte, în condițiile în care nu sunt motive pentru anularea actelor de comunicare a sentinței, în măsura în care pretindea că a aflat efectiv mai târziu de hotărâre recurentul trebuia să solicite repunerea în termenul de recurs în condițiile art.103 alin. 2 cod procedură civilă, ori în lipsa unei asemenea cereri repunerea în termen nu poate opera din oficiu.
De asemenea, sunt neîntemeiate și criticile referitoare la modificarea cererii introductive după prima zi de înfățișare întrucât prevederile art. 132 alin. 1 cod procedură civilă au caracter dispozitiv, părțile putând deroga de la aceste prevederi în mod expres sau în mod tacit prin renunțarea la excepția de tardivitate întemeiată, pe textul de lege sus menționat.
Potrivit art. 108 alin. 3 cod procedură civilă, neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond.
Cum în speță recurentul a fost legal citat la termenul la care reclamantul a înțeles să își completeze cererea inițială și cum neregularitatea decurgând din nerespectarea disp. ar. 132 cod procedură civilă nu a fost invocată în condițiile art. 108 alin. 3 cod procedură civilă (înainte de a pune concluzii în fond), această neregularitate a fost acoperită și nu poate constitui motiv de casare/modificare.
Cât privește legalitatea soluției de excludere a recurentului din anexa 3, poziția 7 a HCJ 4122/1991, această soluție se justifică prin prisma faptului că recurentul nu a formulat cerere de reconstituire pentru terenurile defuncților M. S. și M. M..
Astfel, cererea de reconstituire depusă în copie la dosarul cauzei nu este scrisă și nici semnată de recurent sau de vreun mandatar al acestuia, respectiva cerere fiind completată de numita C. M., mama sa, care nu fusese împuternicită prin procură specială sau generală pentru efectuarea unui asemenea demers, aspect confirmat de recurent prin apărările formulate în dosarul nr._ în care a invocat valabilitatea unui mandat verbal pentru formularea cererii de reconstituire.
Pe de altă parte, cererea respectivă a fost redactată în numele recurentului în calitate de moștenitor al defunctului M. Livius, decedat în anul 1990, fără indicarea explicită a suprafețelor pentru care se solicită reconstituirea, mențiunile referitoare la defunctul M. S. și la suprafețele de teren care au aparținut acestuia fiind adăugate ulterior în cuprinsul cererii. Cum tatăl recurentului, defunctul M. Livius, a avut un patrimoniu distinct de cel al defunctului M. S., cel dintâi figurând înscris în registrele agricole cu suprafața de 3,09 ha teren, iar cel de-a doilea figurând înscris în aceleași registre, separat, cu suprafața de 3,41 ha teren, chiar dacă cererea de reconstituire ar fi fost formulată de recurent, aceasta ar fi avut ca efect repunerea in termenul de acceptare a succesiunii și, implicit, îndreptățirea la reconstituire pentru suprafețele de teren care au aparținut defunctului M. Livius, iar nu pentru suprafețele autorului M. S., căruia i-au aparținut terenurile evidențiate în anexa contestată.
Prin urmare, în considerarea aspectelor sus menționate, se impune a se reține că recurentul nu a formulat, în condițiile și cu respectarea termenului prevăzut de Legea nr. 18/1991, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren evidențiate în titlul de proprietate contestat, care provin de la defunctul M. S., cererea completată în numele său de o persoană care nu deținea mandat în acest sens fiind formulată în calitate de moștenitor al defunctului M. Livius. Așa fiind, recurentul nu se poate prevala de dispozițiile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 privind repunerea în termenul de acceptare a succesiunii și nici nu poate pretinde că este îndreptățit să beneficieze de reconstituire, motiv pentru care soluția excluderii sale din anexa validata de C. Județeană este legală și temeinică.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, de dispozițiile legale incidente în cauză, de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 85 Cod procedură civilă, instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel. De asemenea, art. 107 Cod procedură civilă obligă instanța să amâne judecata pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor impuse de lege, sub sancțiunea nulității.
Scopul citării este încunoștințarea părților despre existența procesului, citarea fiind prevăzută așadar ca o garanție a dreptului la apărare și a realizării principiului contradictorialității procesului civil.
Deși prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a arătat că pârâtul M. R. Ș. a plecat din țară după formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, a indicat adresa de domiciliu a pârâtului ca fiind mun. Ploiești, ., jud. Prahova.
Fiind citat de la această adresă pentru primul termen de judecată, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare apare mențiunea „destinatar necunoscut, noul locatar nu permite afișarea” (f. 42 dosar fond), procedura de citare nefiind legal îndeplinită, aspect constatat și la termenele de judecată următoare, procesele verbale întocmite de agentul procedural cuprinzând aceeași mențiune (f. 107, 115 dosar fond).
La termenul de judecată din 3 iunie 2009, apărătorul reclamantului a arătat doar că pârâtul este plecat în străinătate, iar instanța i-a pus în vedere să facă dovada citării acestuia prin publicitate conform art. 95 Cod procedură civilă (f. 101 dosar fond).
P. a putea dispune însă citarea prin publicitate, nu este suficient ca reclamantul să afirme că nu cunoaște domiciliul pârâtului, ci trebuie să învedereze împrejurări concrete din care să rezulte că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului, confirmându-și eventual susținerile cu probe corespunzătoare.
Or, în cauză reclamantul, rudă de gradul IV cu pârâtul, nu numai că nu a demonstrat, dar nici nu a arătat demersurile întreprinse pentru aflarea domiciliului pârâtului, astfel că citarea pârâtului prin publicitate este nelegală față de exigențele impuse de normele procedurale privind citarea, cauzând pârâtului recurent o vătămare – constând în imposibilitatea de a-și formula apărări în cauză – ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură astfel întocmit conform disp. art. 105 al. 2 Cod procedură civilă.
Aceeași concluzie se impune și în privința comunicării sentinței civile recurate ce a fost comunicată pârâtului la adresa din mun. Ploiești, . și prin afișare la ușa instanței (f. 137, 138 dosar fond), în condițiile în care pârâtul a dovedit cu copia pașaportului depus la dosar că are domiciliul în Canada.
Cu referire la excepția tardivității formulării recursului, tribunalul reține că potrivit art. 301 Cod procedură civilă „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.
Textul de lege sus citat face aplicarea regulii generale înscrise în art. 102 al. 1 Cod procedură civilă potrivit căruia termenele încep să curgă de la comunicarea actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.
Prin urmare, nu se aplică principiul echipolenței în privința datei la care pârâtul a luat cunoștință de sentința civilă recurată, dovada de primire sau procesul verbal al agentului procedural, fiind singurele admisibile pentru a confirma comunicarea.
Nu este admis a se prezuma ori a invoca că partea a luat cunoștință pe alte căi de sentința civilă atacată.
De vreme ce sentința nu a fost legal comunicată pârâtului, față de el nu a început să curgă termenul de recurs, așa încât recursul declarat de acesta se privește exercitat în termen, indiferent de data când ar fi fost promovat.
Față de considerentele expuse, excepția tardivității formulării recursului, invocată de reclamantul intimat D. V. S. va fi respinsă ca nefondată.
Susținerea reclamantului intimat în sensul că pârâtul recurent trebuia să ceară repunerea în termenul de recurs, nu poate fi reținută, deoarece această cerere se impune a fi formulată numai în ipoteza în care sentința civilă atacată a fost comunicată cu respectarea dispozițiilor legale, iar partea a fost împiedicată să exercite calea de atac în termen legal dintr-o împrejurare mai presus de voința sa (art. 103 Cod procedură civilă), nu și în ipoteza în care comunicarea sentinței civile este lovită de nulitate, cum este cazul în speță.
P. aceste considerente, tribunalul în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa sentința civilă atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pârâtul recurent urmând a fi citat de la adresa indicată în petiția de recurs.
P. aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge excepția tardivității introducerii recursului, invocată de intimatul-reclamant D. V. S., ca nefondată.
Admite recursul declarat de către pârâtul M. R. Ș. – la B. A. – S., ., cam. 2, jud. S. și în Pierrefonds Qubec,_, Boulevard de Pierrefonds, . sentinței civile nr. 4441 din data de 4 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, intimați fiind reclamantul D. V. S., domiciliat în S., ., . și pârâtele C. Municipală S. pentru aplicarea legilor fondului funciar, C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, M. R., domiciliată în Ploiești, ., ., . și F. A., domiciliată în București, .. 1, ., ..
Casează în parte sentința civilă nr. 4441 din 4 noiembrie 2009 a Judecătoriei S. și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu privire la plângerea formulată împotriva pârâtului M. R. Ș..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din dat de 3 aprilie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
T. A. M. I. G. G. F.
Grefier,
S. A.-M.
Red. I.G.
Judecător fond F. M.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./23.05.2012
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2173/2013. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Decizia nr. 713/2012. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
