Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1271/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1271/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 1271/2013
Dosar nr._ - revendicare imobiliară -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 1271
Ședința publică din 16 mai 2013
Președinte: V. E. L.
Judecător: L. A.
Judecător: V. O.
Grefier: P. T.
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamanții P. G. N. M., P. C. M., P. M., P. V. N. și de către pârâții P. Grănicești-prin primar, H. D., M. T. și M. T., împotriva sentinței civile nr. 2191 pronunțată la data de 21 mai 2012 de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din 9 mai 2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi, 16 mai 2013.
D. deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursurilor de față, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată la data de 19 august 2008 la Judecătoria Rădăuți, reclamanții P.-G. N.-M., P. C.-M., P. M. și P. V. N. au solicitat instanței de judecată ca în contradictoriu cu pârâții P. comunei Grănicești - prin primar, H. D., M. T., M. T., să dispună obligarea Comisiilor de fond funciar să întocmească actele necesare si să emită titluri de proprietate și anume titluri de proprietate pe numele Hrenbciuc D., pentru 500 m.p. curți-construcții, parcelă comună comunală nr. 152,pe numele Molce T., pentru 500 m.p., . numele M. T., pentru 200 m.p. curți-construcții teren aferent casei rămase de la defuncta sa mamă M. Z., ./79, să dispună ca P. Grănicești să compenseze prin atribuirea în proprietate a unui teren echivalent în suprafață de 1200 m.p., intravilan, obligarea pârâților H. D., M. T. și M. T. să desființeze prin demolare toate construcțiile edificate cu sau fără autorizație de construire, ce depășesc suprafața de 500 m.p. și respectiv 200 m.p. teren; obligarea pârâtei P. comunei Grănicești - prin primar să răspundă în termenul stabilit de instanță de desființarea prin demolare a construcțiilor edificate, cu sau fără autorizație de construire, care depășesc perimetrele mai sus arătate; obligarea pârâților H. D., M. T. și M. T. să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafețele de 5.000 m.p. teren și respectiv 3.000 m.p. teren, această din urmă suprafață fiind ocupată abuziv de pârâții M.; obligarea acelorași pârâți să plătească o amendă civilă stabilită de instanță, începând cu data de 29 mai 2007 și respectiv 16 octombrie 2007 pentru că au ocupat abuziv suprafețe de teren ce nu li se cuvin; obligarea acelorași pârâți să le plătească cu titlu de daune suma ce reprezintă folosul nerealizat prin ocuparea abuzivă a terenului ce o face obiectul revendicării; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că pârâtul H. D. le-a ocupat abuziv o suprafață de 5.000 m.p. teren înscrisă în titlul de proprietate nr. 1890/2007, iar pârâții M. T. și M. T. o suprafață de 3.000 m.p. teren ce figurează în titlul de proprietate nr. 1889/2007, iar potrivit sentințelor civile nr. 3451/02.12.2005, nr. 3358/29.11.2006 și nr. 555/13.02.2007 pronunțate de Judecătoria Rădăuți, pârâtul H. D. are dreptul să dețină doar o suprafață de 500 m.p. ocupată de curți - construcții, în timp ce acesta i-a ocupat întreaga parcelă în mărime de 5.000 m.p.
În ceea ce îi privește pe pârâții M., s-a arătat că, deși prin sentința civilă nr. 1394/ 13.04.2007 pronunțată de Judecătoria Rădăuți s-a stabilit că aceștia nu au dreptul la nicio suprafață de teren, în mod abuziv le-au ocupat . 3.000 m.p. refuzând să o predea de bună voie și că potrivit art. 24 din Legea nr. 18/1991 pârâtul M. T. are dreptul la o suprafață de 500 m.p. aferentă construcțiilor, primită de la fosta C.A.P. Iacobești, în vederea construirii unei case, pentru care ulterior i-au fost eliberate două autorizații de construire, după anul 1990, pârâții M., au ridicat o altă construcție, pe considerentul că ar aparține numitei P. E., însă cu scopul de a ocupa teren cât mai mult din cel ce face obiectul revendicării din cauza de față.
Privitor la terenul aferent casei, rămas de la defuncta M. Z. (mama pârâtei M. T.), s-a arătat că atunci când a fost cumpărată casa, terenul a trecut în proprietatea statului, în prezent, actualilor deținători putându-le fi recunoscută o suprafață de maximum 200 m.p., chiar dacă după anul 2000 a mai fost ridicată o construcție ce depășește suprafața la care sunt îndreptățiți.
În drept, reclamanții au arătat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 18/1991 și ale art. 480 Cod civil.
Pârâții M. T. și M. T. au depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată, întrucât construcțiile a căror demolare se solicită, au fost ridicate în perioada cooperativizării.
Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr. 2191 pronunțată la data de 21 mai 2012 a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, în parte, a obligat pârâtul H. D. să predea reclamantei P. – G. N. – M. suprafața de 1.494 m.p. teren, marcată în planul de situație de la f. 126 dosar, prin punctele 6-7-8-9-10-11-12-13-16-6 fără . marcată în același plan de situație cu linie de culoare verde, întreruptă, a obligat același pârât să predea reclamanților P. G. N. – M., P. C. – M., P. M. și P. V. – N. suprafața de 2.819 m.p. teren, identificată în același plan de situație prin punctele 12-17-18-19-20-21-22-13-12, a obligat pârâții M. T. și M. T. să predea reclamantei P. G. N. – M. suprafața de 983 m.p. teren, identificată în planul de situație de la f. 126 dosar, prin punctele 1-2-3-4-5-6-16-13-14-15-1, fără parcelele de construcție 154 și 157, marcate în același plan de situație cu linie de culoare verde, întreruptă, a obligat aceiași pârâți să predea reclamanților P. G. N. – M., P. C. – M., P. M. și P. V. – N. suprafața de 1.906 m.p. teren, identificată în același plan de situație prin punctele 13-22-24-14-13, a respins capătul de cerere privind ridicarea construcțiilor de către pârâți, edificate pe terenul revendicat, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei Primăriei Comunei Grănicești să dispună demolarea construcțiilor edificate de pârâții H. D., M. T. și M. T., a respins capătul de cerere privind plata de daune față de pârâții H. D., M. T. și M. T., ca nefondat și a obligat pârâții în solidar să-i plătească reclamanților suma de_,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin titlul de proprietate nr. 1889/2007, reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate, în calitate de moștenitori după defuncta P. I. pentru o suprafața de 1, 62 ha. teren, situată în intravilanul comunei Grănicești, satul Slobozia.
P. titlul de proprietate nr. 1890/2007, reclamantei P. G. N. -M. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 3400 m.p. teren, având același amplasament cu cel precizat mai sus.
Instanța a mai constatat că, pe această din urmă suprafață, pârâtul H. D. are ridicată o casă și anexe pentru care a fost afectată o suprafață de 500 m.p.. fără a fi emis titlu de proprietate, acest fapt rezultând din procesul verbal de punere în posesie încheiat de Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Grănicești la data de 18 ianuarie 2007, când s-a procedat la punerea în posesie a reclamantei P. G. N. –M..
Referitor la construcțiile deținute de pârâții M. Țoader și M. T., s-a constatat că pentru terenul aferent acestora nu este emis titlu de proprietate, fiindu-le atribuită, de asemenea o suprafață de 500 m.p. teren, atunci când s-a procedat la punerea în posesie a reclamanților, ocazie cu care a fost întocmit același proces verbal.
În fapt, pe numele pârâtului H. D. și a soției acestuia a fost emis titlul de proprietate nr. 1168/1996 pentru o suprafață de 1.000 m.p. însă, prin sentința civilă nr. 3451 din data de 2 decembrie 2005 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 438 din data de 4 aprilie 2006 a Tribunalului Suceava, acest titlu a fost anulat în parte, în sensul excluderii suprafeței de 500 m.p, ceea ce înseamnă că, pentru terenul ocupat de construcțiile ridicate în perioada cooperativizării, le-a fost recunoscut un drept de proprietate, doar pentru suprafața de 500 m.p.
Referitor la terenul deținut de pârâta M. T., în calitate de moștenitoare a defunctei M. Z., prima instanță a constatat că aceasta din urmă a cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat de notariatul de Stat Local Rădăuți sub nr. 881 din 17 martie 1986, o casă cu anexe amplasate pe p.v. 79 din C.F. 520 a Comunei cadastrale Slobozia, terenul aferent în suprafață de 250 mp, trecând conform Legii nr. 58/1974 în proprietatea statului.
În prezent, pe numele deținătorului locuinței nu a fost emis titlu de proprietate, însă în urma măsurătorilor efectuate s-a constatat că imobilul propriu-zis și curtea aferentă ocupă o suprafața de 200 m.p.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză, parte din construcțiile edificate de pârâți în perioada cooperativizării, se află pe terenul atribuit în proprietate reclamantei P. G. N. — M., astfel, încât, dacă s-ar da curs cererii acesteia, ar însemna ca cei in cauză să procedeze la demolarea parțială a caselor și respectiv a anexelor aflate pe terenul atribuit conform Legii nr.18/1991.
Cum în cauză, reclamanta P. G. N. - M. nu a făcut dovada relei credințe a pârâților în edificarea construcțiilor după atribuirea terenurilor în condițiile Legii nr. 18/1991, instanța de fond a considerat că aceasta are dreptul conform art. 494 cod civil să fie despăgubită cu valoarea cheltuielilor efectuate cu construcțiile sau cu valoarea cu care a crescut fondul prin lucrările efectuate și nicidecum să solicite pârâților ridicarea construcțiilor.
Din considerentele expuse, instanța de fond a respins capătul de cerere ce privește ridicarea construcțiilor de către pârâți ca nefondat.
De asemenea, instanța a respins și capătul de cerere ce privește obligarea pârâtei P. Comunei Grănicești să dispună demolarea acelorași construcții, întrucât o astfel de prerogativă, pârâta și-o poate exercita numai în condițiile Legii nr. 50/1991, ceea ce nu este cazul, în cauza de față.
Reclamanții au mai solicitat ca pârâtul H. D. să fie obligat să le plătească suma de 750 lei cu titlu de daune, iar pârâții M. T. și M. Tranfadira suma de 450 lei cu același titlu, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului ocupat fără o justificare legală.
Cum reclamanții nu au dovedit întinderea prejudiciului, astfel suferit, iar pârâții nu s-au oferit să achite de bună voie sumele pretinse sau cel puțin să recunoască pagubele produse, instanța a respins acest ultim capăt de cerere ca nefondat.
Întrucât la termenul de judecată din 25 noiembrie 2008, reclamanții au arătat că renunță la judecarea celui de-al IV - lea capăt de cerere ce privește obligarea pârâților la plata unei amenzi civile, instanța, în considerarea celor expuse, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod pr. civilă, instanța a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de_,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru, onorariu avocat, onorariu expert și cheltuieli de deplasare la instanță a reclamantei P. G. N. - M..
Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat recurs toate părțile.
Astfel, pârâții M. T. și M. T. au declarat recurs în data de 28 iunie 2012, arătând că instanța de fond nu a analizat titlurile de proprietate existente care sunt la dosar și anume, Hotărârea nr. 591 din data de 17 septembrie 2010 a Comisiei Județene Suceava prin care s-a admis cererea formulată de Pâslari E. și s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea acesteia pentru suprafața de 500 mp teren aferent locuinței, fiind vorba de . din .>
Au mai arătat pârâții-recurenți că al doilea titlu nu a fost luat în seamă și că prin Ordinul nr. 380 din data de 20 septembrie 2010 al Prefectului județului Suceava s-a admis cererea privind constituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 250 mp teren aferent locuinței și că având în vedere contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 881 din data de 17 martie 1986 prin care au fost dobândite construcțiile, trebuia să îi revină tot terenul, nu numai suprafața de 250 mp. Pârâții-recurenți arată că solicită rectificarea Ordinului nr. 380 din data de 20 septembrie 2010 al Prefectului județului Suceava, în sensul de a fi trecută suprafața de 10 ari și M. Z., autoarea titlului, cu moștenitorii M. T. și M. V..
Pârâții-recurenți au arătat că titlul de proprietate pe numele reclamanților a fost emis mult mai târziu și că au solicitat constituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de teren aferentă construcțiilor, au plătit loturile date în folosință, și că au plătit și reclamanților, cu care au încheiat un contract de vânzare-cumpărare.
Pârâții-recurenți au arătat că reclamanta P. G. N. M. nu este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață de teren, care este arabil și nu curți-construcții și că dispozițiile art. 24 și 23 din Legea nr. 18/1991 republicată prevăd că rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foștii proprietari.
Pârâții-recurenți au mai arătat că mai întâi trebuiau anulate toate titlurile false și că susținerile din expertiză sunt false și că în mod greșit a vrut instanța de fond o altă expertiză. Pârâții-recurenți au arătat că și-au făcut de cap comisiile locale și cea județeană și că instanța a aprobat toate minciunile părții adverse. Pârâții-recurenți au mai solicitat anularea titlurilor de proprietate și a expertizei pentru că este falsă și reflectă o situație de fapt nereală.
Au mai criticat pârâții-recurenți hotărârea primei instanțe pe motiv că au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, deoarece singura vinovată de această situație este comisia comunală de fond funciar.
Pârâta P. comunei Grănicești, jud. Suceava a declarat recurs în data de 22 iunie 2012 împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând modificarea acesteia în sensul înlăturării obligației pârâtei de a plăti cheltuielile de judecată către reclamanți, în solidar cu ceilalți pârâți, având în vedere soluția de respingere a capătului de cerere privind demolarea construcțiilor edificate de către pârâți(f.97).
În data de 2 iulie 2012, reclamanții P. G. N. M., P. C. M., P. M. și P. V. N., au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2191 din data de 21 mai 2012 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ).
În motivarea recursului, reclamanții au solicitat prezentarea raportului de expertiză de către experții desemnați în dosar, având în vedere că pârâtul H. D. a depus până la urmă onorariul provizoriu, a primit experții pentru măsurători și a dat de înțeles la acea vreme că este de acord să le dea reclamanților teren arabil în echivalent în echivalent în apropiere, pentru suprafața de teren ocupată fără titlu aferentă construcțiilor.
Reclamanții au solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul ca pârâtul H. D. să fie obligat să predea reclamantei P. G. N. M. suprafața de teren marcată în planul de situație de la f. 126-ds. fond plus 700 mp teren echivalent la schimb în proprietate din terenul ce îl deține în imediata apropiere, înregistrat în CF nr. 603 a comunei cadastrale Slobozia, pentru terenul cu construcții ce îl deține fără titlu, față de cel deținut legal de 500 mp. S-a mai solicitat, de asemenea, ca pârâții M. T. și M. T. să predea reclamantei P. G. N. M. suprafața de 983 mp teren, identificată în planul de situație de la f. 126 dosar, inclusiv parcelele de construcții 154 și 157 și constatarea intervenirii accesiunii imobiliare artificiale pentru toate construcțiile pe care pârâții M. le au edificate pe terenul înscris în titlul de proprietate nr. 1890 din data de 4 iulie 2007, inclusiv construcția rămasă de la defuncta M. Z.. Au mai solicitat reclamanții ca pârâtul H. D. să le plătească suma de 750 lei și pârâții M. suma de 450 lei cu titlu de daune pentru lipsa de folosință a terenului revendicat și să fie obligați în solidar pârâții să le plătească reclamanților suma de_,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, plus cheltuielile de judecată din recurs(f.101).
Pârâtul H. D. a declarat recurs în data de 4 iulie 2012 împotriva sentinței civile nr. 2191 din data de 21 mai 2012 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că, spre deosebire de pârâții M. T. și M. T., el a permis accesul celor doi experți în teren, a achitat suma de 1000 lei reprezentând onorariul cerut și că instanța de judecată a revenit de la expertizele încuviințate în cauză, a admis acțiunea de revendicare imobiliară și a dispus obligarea sa să predea reclamantei P. – G. N. – M. suprafața de 1.494 m.p. teren, marcată în planul de situație de la f. 126 dosar, prin punctele 6-7-8-9-10-11-12-13-16-6 fără . marcată în același plan de situație cu linie de culoare verde, întreruptă, fără să observe că pe această suprafață sunt edificate patru imobile în baza autorizațiilor de construcție din anul 1973 și din anul 1998, astfel încât, prin hotărârea recurată, pârâtul-recurent este obligat să le predea reclamanților toată gospodăria edificată cu bună credință.
Pârâtul-recurent arată că din concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul B. I., se poate observa că din totalul suprafețelor de teren de 0,34 ha înscrise în titlurile de proprietate nr. 4741 din data de 5 iulie 2004 și nr. 1890 din data de 4 aprilie 2007, reclamanta nu deține nimic deoarece pe această suprafață sunt edificate construcțiile pârâților M. T. și H. D..
Pârâtul-recurent arată că prin menținerea acestei sentințe, sunt încălcate dispozițiile art. 23 și 24 din Legea nr. 18/1991 republicată, astfel încât a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată(f.106).
În drept, pârâtul-recurent a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod pr. civilă.
Analizând recursurile declarate în cauză prin prisma actelor și a lucrărilor dosarului, a considerentelor hotărârii atacate și a motivelor de recurs invocate, tribunalul reține următoarele:
P. Decizia nr. 541 din data de 23 martie 2010 a Tribunalului Suceava, s-au admis recursurile declarate de părți împotriva sentinței civile nr. 4035 din data de 27 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._, s-a casat în totalitate hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe pentru administrarea de probe.
În argumentarea soluției sale, instanța de recurs a reținut că pârâtul H. D. este îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate, conform art. 24 din Legea nr. 18/1991, doar pentru suprafața de 500 mp, cât i s-a atribuit pentru construcții, aspect confirmat și de acest pârât recurent în fața instanței de recurs, că pârâtul M. T. este îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate conform art. 24 din Legea nr. 18/1991, doar pentru suprafața de 500 mp, cât i s-a atribuit pentru construcții, aspect confirmat și de acest pârât recurent în fața instanței de recurs și că pentru pârâta M. T. s-a stabilit de către prima instanță că are dreptul la constituirea dreptului de proprietate pentru 200 mp, fapt necontestat de reclamanți. S-a mai arătat că în fața instanței de recurs, aceasta a invocat atribuirea suprafeței de 250 mp, însă nu există dovezi în acest sens.
S-a mai reținut că pârâții-recurenți încearcă să acrediteze ideea că sunt îndreptățiți la constituire pentru tot terenul aferent gospodăriei, însă nu au titlu de proprietate pentru aceste construcții, nici nu au făcut dovada formulării cererilor de constituire. Cu toate acestea, dreptul lor de proprietate rezultă direct din lege (spre deosebire de reconstituire), însă în condițiile legii în vigoare, anume Legea nr. 247/2005, care prevede la art. 24 alin. 11 că, suprafața de constituit nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire. Deci, pârâtul recurent H. D., justifică dreptul de proprietate doar pentru 500 mp, la fel și pârâtul recurent M. T., iar pârâta recurentă M. T. pentru 200 mp, în cazul în care nu prezintă un act de atribuire lot pentru construcții pentru suprafața de 250 mp.
S-a mai reținut prin această decizie că ,,Înscrisurile sub semnătură privată invocate de pârâții recurenți, au fost invalidate prin hotărâri judecătorești irevocabile, deci cu autoritate de lucru judecat, neputând fi repuse în discuție sub aspectul validării. Contractul de arendă depus de pârâtul H. D., nu face dovada proprietății în favoarea sa.
În concluzie, rezultă clar suprafețele la care sunt îndreptățiți pârâții: 500 mp, 500 mp, 200 mp (sau eventual 250 mp), față de cele reținute mai-sus.
Pârâții au contestat amplasamentul stabilit de expertul topo pentru aceste suprafețe, în sensul că nu s-a ținut cont corect de construcții.
Reclamanții au contestat respingerea cererii de demolare construcții, indicând reaua credință a pârâților, care au construit și după revoluție, nu au respectat autorizațiile de construcție, sau au construit (s-au extins), fără a avea autorizație de construire, peste loturile atribuite”.
Față de aceste aspecte, instanța de recurs a apreciat că ,,se impune efectuarea unei expertize în construcții, care să identifice construcțiile în litigiu, se va stabili perioada când au fost edificate (înainte de CAP sau după CAP, în acest caz se vor indica cu aproximație anii), se vor verifica autorizațiile de construire depuse la dosar pentru a se stabili dacă edificarea construcțiilor a respectat sau nu autorizațiile de construcție, se va verifica dacă pentru toate aceste construcții există emise autorizații de construcții. Se va stabili compartimentarea construcțiilor, prin indicarea locuinței propriu-zise și a camerelor, precum și a anexelor”.
S-a mai reținut de către instanța de recurs că se impune efectuarea unei noi expertize topo, care să verifice, încă o dată, având în vedere și autorizațiile de construcție și documentația aferentă și în cooperare cu expertul în construcții, amplasamentul loturilor atribuite de stat pârâților recurenți pentru edificarea de construcții. S-a reținut că se impune această nouă expertiză topo, întrucât nu rezultă că expertiza topo efectuată a avut în vedere cele arătate mai sus și că, cooperarea dintre cei doi experți, topo și în construcții, este esențială pentru identificarea corectă a amplasamentelor loturilor atribuite pentru construcția locuințelor și anexelor gospodărești, precum și a amplasamentelor construcțiilor.
Instanța de recurs a mai stabilit că, ,,după identificarea de către experți a acestor amplasamente se va stabili ce construcții sau parte de construcții, depășesc loturile atribuite de CAP. Expertul în construcții va stabili și dacă construcțiile sau părțile de construcții care depășesc loturile atribuite de CAP, pot fi desființate, fără a fi afectate în substanță construcțiile legal edificate”.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect desființare construcții, s-a arătat că ,,nu se poate dispune demolarea în cazul edificării cu bună-credință și s-a reținut că buna-credință poate rezulta din existența autorizațiilor de construcție. De asemenea, se consideră buna-credință pentru edificările pe terenurile evidențiate în înscrisurile sub semnătură privată invocate de pârâții recurenți. Aceste înscrisuri, chiar dacă nu au fost validate, atestă plata unor sume ca preț, văzând și că au fost întocmite cu rude ale reclamanților, rezultă că pârâții au avut credința că le-au încheiat cu proprietarul (verus dominus). În această situație, nu poate fi înlăturată prezumția de bună-credință.
Terenurile din înscrisurile sub semnătură privată și construcțiile în litigiu de pe acestea, vor fi evidențiate de expertul topo și respectiv expertul în construcții, costurile expertizei pe acest aspect urmând să fie suportate de pârâți.
În schimb, pentru construcțiile fără autorizație de construire sau care încalcă autorizațiile de construire, care nu sunt amplasate pe terenurile arătate mai-sus sau au fost edificate pe aceste terenuri după rămânerea irevocabilă a hotărârilor judecătorești care au respins cererile privind validarea antecontractelor de vânzare-cumpărare, nu se poate constata decât reaua-credință, dacă nu rezultă nicio altă justificare pertinentă”. S-a mai arătat că, în cazul în care se va reține edificarea cu rea-credință, se va dispune demolarea, doar dacă nu se afectează în substanță construcțiile legal edificate (de exemplu: structura de rezistență, păstrarea utilităților, a căilor de acces, etc.), caz în care se vor putea cere doar despăgubiri.
S-a mai reținut că administrarea probei cu expertizele arătate mai-sus, nu poate fi făcută în recurs și ține de cercetarea fondului cauzei, astfel că, în baza art. 312 alin. 1, 5 Cod procedură civilă, tribunalul a admis recursurile și a casat sentința, trimițând cauza spre rejudecare primei instanțe.
D. cum rezultă din dispozițiile art. 315 al. 1 Cod pr. civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Or, instanța de casare a stabilit cu autoritate de lucru judecat că pârâtul-recurent H. D. justifică dreptul de proprietate doar pentru 500 mp pentru care nu are eliberat titlu de proprietate, dar pentru care s-a dispus eliberarea unui nou titlu de proprietate prin sentința civilă nr. 3451 din data de 2 decembrie 2005 a Judecătoriei Rădăuți( dosar nr. 5824/2005)(f.19-ds. nr._ ), la fel și pârâtul-recurent M. T., iar pârâta-recurentă M. T. pentru 200 mp, în cazul în care nu prezintă un act de atribuire lot pentru construcții pentru suprafața de 250 mp. S-a mai reținut că pârâții-recurenți nu au titlu de proprietate pentru aceste construcții, nici nu au făcut dovada formulării cererilor de constituire. Cu toate acestea, dreptul lor de proprietate rezultă direct din lege (spre deosebire de reconstituire), însă în condițiile legii în vigoare, anume Legea nr. 247/2005, care prevede la art. 24 alin. 11 că, suprafața de constituit nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire.
Cum hotărârea instanței de recurs este obligatorie asupra modului în care instanța de recurs a rezolvat problema de drept în speță, și anume, a întinderii dreptului de proprietate al pârâților-recurenți asupra terenului aferent construcțiilor, pretențiile pârâților-recurenți H. D., M. T. și M. T. din cererile lor de recurs că sunt îndreptățiți la constituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață mai mare de teren, nu pot fi primite, iar motivele de recurs invocate cu privire la acest aspect sunt neîntemeiate, instanța de trimitere nefiind îndreptățită să reexamineze o problemă de drept definitiv soluționată prin decizia de casare inițială.
Solicitările din motivele de recurs ale pârâților-recurenți M. T. și M. T. de anulare a titlurilor de proprietate emise pe numele reclamanților și a expertizei dispuse în cauză, nu pot fi primite, având în vedere că exced limitele învestirii instanței de recurs iar în recurs nu pot fi făcute cereri noi.
Tot în ceea ce privește recursul pârâților M. T. și M. T., tribunalul reține că, în conformitate cu dispozițiile instanței de recurs prin Decizia nr. 541 din data de 23 martie 2010 a Tribunalului Suceava, în rejudecare, Judecătoria Rădăuți a dispus administrarea probei cu expertiză topografică și în construcții prin încheierea de ședință din data de 15 iunie 2010(f.19-ds. fond).
D. cum rezultă din conținutul actelor și a lucrărilor dosarului, pârâții M. T. și M. T. nu au fost de acord cu administrarea probelor cu expertiză topografică și în construcții dispusă de către instanță, deși necesitatea administrării acestor probe a fost stabilită de instanța de control judiciar iar hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe nu sunt obligatorii numai pentru judecătorii fondului, ci și pentru părțile din dosar, dată fiind autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțată în recurs.
În rejudecarea dispusă ca urmare a casării cu trimitere, instanța de fond a acordat 12 termene de judecată pentru efectuarea expertizelor dispuse în cauză, probe care nu s-au putut administra din cauza refuzului constant și manifest al pârâților-recurenți M. T. și M. T. de a permite experților desemnați accesul la imobilele terenuri și construcții pentru a efectua măsurătorile, după cum rezultă din adresele experților M. A. și B. I. din data de 10 februarie 2011(f.35), 28 martie 2011(f.141, 142), 14 iunie 2011(f.215 și 219), 21 iunie 2011(f.230)27 septembrie 2011(f.236), 1 noiembrie 2011(f.250), 8 noiembrie 2011(f.261), 5 decembrie 2011(f.278), 13 decembrie 2011(f.287), 19 ianuarie 2012(f.2888), 6 martie 2012(f.373) și 2 mai 2012(f.386), astfel încât nu s-au putut clarifica aspectele reținute în decizia de casare din culpa acestor pârâți-recurenți iar prima instanță a trebuit să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva lor pe baza probelor deja administrate în cauză și anume, expertiza întocmită de expertul B. I. M. în primul ciclu procesual(f.120-ds. nr._ -fond).
Astfel, din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamantei-recurente P. G. N. M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 3400 mp teren prin titlul de proprietate nr. 1890 din data de 4 aprilie 2007 la locul numit ,,B.” în intravilanul satului Slobozia, .(f.43-ds. nr._ ) iar numiților P. G. N. M., P. Eugenie, P. C. M., P. Ilarion Daniil și P. I. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de_ mp teren prin titlul de proprietate nr. 1889 din data de 4 aprilie 2007.
Din raportul de expertiză întocmit de expertul B. I. în data de 8 iunie 2009 rezultă că pârâtul-recurent M. T. deține suprafața de 500 mp teren suprafață proprie, 983 mp teren din suprafața de 3400 mp teren înscris în titlul de proprietate nr. 1890 din data de 4 aprilie 2007, proprietatea reclamantei-recurente P. G. N. M. și suprafața de 1906 mp suprafață ocupată din cea înscrisă în titlul de proprietate nr. 1890 din data de 4 aprilie 2007 eliberat pe numele reclamanților-recurenți iar pârâta M. T. deține suprafața de 200 mp teren indicată în anexa nr. 1, ..
Acțiunea în revendicare imobiliară este acea acțiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun solicită restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.
Cum pârâții-recurenți M. T. și M. T.( care sunt soți) dețin fără drept suprafețele de 983 mp teren și suprafața de 1906 mp din suprafețele de teren înscrise în titlurile de proprietate ale reclamanților-recurenți, în mod corect a admis prima instanță acțiunea în revendicare imobiliară îndreptată împotriva acestora și a dispus obligarea acestora să le predea reclamanților-recurenți suprafețele de teren menționate mai sus iar pentru restul suprafețelor ocupate de cei doi pârâți-recurenți din suprafețele de teren proprietatea reclamanților și anume, pentru suprafața de 500 mp teren ocupată de pârâtul-recurent M. T. și suprafața de 200 mp teren ocupată de pârâta M. T., s-a reținut că aceștia sunt proprietari de drept ope legis prin decizia de casare inițială.
P. urmare, criticile de nelegalitate ale pârâților-recurenți M. T. și M. T. din motivele de recurs referitoare la faptul că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 23 și 24 din Legea nr. 18/1991 republicată, sunt neîntemeiate.
Au mai invocat pârâții-recurenți M. T. și M. T. faptul că reclamanta P. G. N. M. nu este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață de teren dar acest motiv de recurs nu poate fi primit, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța este de revendicare imobiliară îndreptată împotriva pârâților și nu anularea actelor de reconstituire ale reclamanților-recurenți.
Au mai invocat acești pârâți-recurenți faptul că au solicitat constituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de teren aferentă construcțiilor, au plătit loturile date în folosință, și că au plătit și reclamanților, cu care au încheiat un contract de vânzare-cumpărare dar aceste motive de recurs sunt neîntemeiate, în condițiile în care prin Decizia nr. 541 din data de 23 martie 2010 a Tribunalului Suceava, s-a reținut că înscrisurile sub semnătură privată invocate de pârâții recurenți, au fost invalidate prin hotărâri judecătorești irevocabile, deci cu autoritate de lucru judecat, neputând fi repuse în discuție sub aspectul validării, după cum rezultă din Decizia nr. 2266 din data de 16 octombrie 2007 a Tribunalului Suceava (dosar nr._ ), care este irevocabilă(f.36-ds nr._ ).
Au mai invocat pârâții-recurenți M. T. și M. T. prin motivele de recurs, faptul că instanța de fond nu a ținut cont de Hotărârea nr. 591 din data de 17 septembrie 2010 a Comisiei Județene Suceava prin care s-a admis cererea formulată de Pâslari E. și s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea acesteia pentru suprafața de 500 mp teren aferent locuinței, fiind vorba de . din . că prin Ordinul nr. 380 din data de 20 septembrie 2010 al Prefectului județului Suceava s-a admis cererea privind constituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 250 mp teren aferent locuinței și că având în vedere contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 881 din data de 17 martie 1986 prin care au fost dobândite construcțiile, trebuia să le revină tot terenul, nu numai suprafața de 250 mp.
Tribunalul reține că prin expertiza tehnică judiciară întocmită în cauză în primul ciclu procesual, a fost identificată suprafața de 500 mp teren proprietatea proprie a pârâtului-recurent( moștenire de la mama sa, Pâslari E.) iar acțiunea în revendicare imobiliară nu a fost admisă și pentru această suprafață de teren, astfel că acest motiv de recurs este, în mod evident, neîntemeiat.
În ceea ce privește suprafața de 250 mp teren care a trecut în proprietatea statului ca efect al încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 881 din data de 17 martie 1986 prin care au fost dobândite construcțiile, tribunalul reține că prin Decizia nr. 541 din data de 23 martie 2010 a Tribunalului Suceava s-a reținut că pârâta-recurentă M. T. justifică dreptul de proprietate pentru 200 mp, în cazul în care nu prezintă un act de atribuire lot pentru construcții pentru suprafața de 250 mp și s-a casat hotărârea atacată cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiză topografică și cadastrală și cu expertiză în construcții, tocmai pentru măsurarea și identificarea amplasamentului loturilor atribuite pentru construcția locuințelor și anexelor gospodărești și a identificării suprafeței ocupate efectiv de curți construcții.
Aceste probe nu au putut fi administrate în rejudecarea cauzei dispusă după casarea cu trimitere, tocmai din cauza atitudinii pârâților-recurenți care au împiedicat efectuarea expertizelor dispuse în cauză, ocazie cu care s-ar fi identificat și suprafețele de teren pentru care pârâții-recurenți invocă faptul că li s-a constituit dreptul de proprietate, în condițiile în care ar fi cooperat cu experții judiciari desemnați de instanță, ar fi permis efectuarea măsurătorilor și ar fi prezentat experților actele de proprietate care le justifică posesia asupra suprafețelor de teren revendicate. Cum aceste probe nu au putut fi administrate din cauza atitudinii lor procesuale iar reclamanții-recurenți nu au avut nici o culpă în crearea acestei situații, instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii în revendicare imobiliară în baza probatoriului administrat deja în cauză, inclusiv a expertizei tehnice judiciare efectuate în primul ciclu procesual( opozabilă părților) din care rezultă că pârâta-recurentă M. T. deține suprafața de 200 mp teren proprietate proprie pe care este amplasată construcția C1, casă de locuit, proprietate M. Z.(f.120), capătul de cerere privind revendicarea imobiliară asupra acestei suprafețe de teren nefiind admis, astfel încât acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Cum reclamanții-recurenți și-au dovedit dreptul de proprietate asupra suprafețelor de 983 mp teren și suprafața de 1906 mp înscrise în titlurile lor de proprietate iar pârâții-recurenți M. T. și M. T. nu și-au justificat posesia asupra acestor suprafețe de teren, în mod corect a admis prima instanță acțiunea în revendicare imobiliară asupra acestor suprafețe de teren pe baza probatoriului administrat în celelalte cicluri procesuale.
Este adevărat că nu au putut fi clarificate aspectele arătate în decizia de casare, însă acest lucru s-a petrecut ca urmare a faptului că pârâții-recurenți au împiedicat efectuarea expertizelor topografice și în construcții dispuse în cauză, astfel încât nu s-a putut determina amplasamentul loturilor atribuite de stat pârâților-recurenți pentru edificarea de construcții și nu s-a putut face identificarea construcțiilor în litigiu.
P. urmare, criticile de nelegalitate ale pârâților-recurenți M. T. și M. T. referitoare la faptul că instanța de fond nu a ținut cont de îndreptățirea lor la constituire și de actele lor, sunt neîntemeiate, având în vedere că dispozițiile art. 108 al. 4 Cod pr. civilă prevăd că nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.
Solicitarea din cererea de recurs a pârâților-recurenți M. T. și M. T. de rectificare a Ordinului nr. 380 din data de 20 septembrie 2010 al Prefectului județului Suceava, în sensul de a fi trecută suprafața de 10 ari și M. Z., autoarea titlului, cu moștenitorii M. T. și M. V., este în mod evident inadmisibilă, având în vedere limitele învestirii instanței de fond și de recurs și față de împrejurarea că în recurs nu se pot face cereri noi, așa cum prevăd dispozițiile art. 294 al. 1 coroborate cu cele ale art. 298 și 316 Cod pr. civilă.
Au mai criticat pârâții-recurenți M. T. și M. T. hotărârea primei instanțe, pe motiv că au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, deoarece singura vinovată de această situație este comisia comunală de fond funciar.
Tribunalul constată că acest motiv de recurs este neîntemeiat, în contextul în care obiectul litigiului este o acțiune în revendicare imobiliară și nu una de fond funciar, comisiile de fond funciar nu sunt parte în proces iar pârâții-recurenți au calitatea de părți căzute în pretenții în accepțiunea art. 274 Cod pr. civilă.
Cum pârâții-recurenți se aflau în culpă procesuală ca efect al admiterii acțiunii în revendicare imobiliară îndreptată împotriva lor și felul raportului de drept dintre ei, în mod corect a dispus prima instanță obligarea lor în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamanții-recurenți, justificate cu chitanțele depuse la dosar, date fiind dispozițiile art. 274 și 277 Cod pr. civilă.
Cum motivele de recurs invocate de pârâții-recurenți M. T. și M. T. s-au dovedit a fi neîntemeiate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, tribunalul va respinge recursul lor ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți, tribunalul reține că aceștia au solicitat prin motivele de recurs, ca pârâții M. T. și M. T. să predea reclamantei P. G. N. M. suprafața de 983 mp teren, identificată în planul de situație de la f.126 dosar, inclusiv parcelele de construcții 154 și 157 și constatarea intervenirii accesiunii imobiliare artificiale pe toate construcțiile pe care pârâții-recurenți M. le au edificate pe terenul înscris în titlul de proprietate nr. 1890 din data de 4 iulie 2007, inclusiv construcția rămasă de la defuncta M. Z..
Tribunalul constată că prin hotărârea atacată, s-a dispus deja obligarea pârâților M. T. și M. T. să îi predea reclamantei-recurente suprafața de 983 mp teren suprafața de 983 m.p. teren, identificată în planul de situație de la f. 126 dosar, prin punctele 1-2-3-4-5-6-16-13-14-15-1, dar fără parcelele de construcție 154 și 157, marcate în același plan de situație cu linie de culoare verde, întreruptă, iar soluția primei instanțe este una corectă, având în vedere că pârâții-recurenți își justifică dreptul de proprietate asupra parcelei de curți construcții 154 în suprafață de 500 mp( pârâtul-recurent M. T.) și asupra parcelei de curți construcții 157 în suprafață de 200 mp( pârâta-recurentă M. T.), pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, astfel încât acest motiv de recurs este neîntemeiat.
În ceea ce privește motivul de recurs prin care se solicită constatarea intervenirii accesiunii imobiliare artificiale pe toate construcțiile pe care pârâții-recurenți M. le au edificate pe terenul înscris în titlul de proprietate nr. 1890 din data de 4 iulie 2007, inclusiv construcția rămasă de la defuncta M. Z., tribunalul constată că reclamanții-recurenți nu au formulat această cerere în fața instanței de fond.
Dimpotrivă, în fața primei instanțe au solicitat obligarea pârâților-recurenți la demolarea construcțiilor iar în recurs nu poate fi schimbat obiectul cererii de chemare în judecată și nu pot fi formulate cereri noi, față de dispozițiile art. 294 al. 1 coroborate cu cele ale art. 298 și 316 Cod pr. civilă, astfel încât acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Au mai solicitat reclamanții ca pârâții M. T. și M. T. să le plătească suma de 450 lei cu titlu de daune pentru lipsa de folosință a terenului revendicat și să fie obligați în solidar pârâții să le plătească reclamanților suma de_,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, plus cheltuielile de judecată din recurs.
În ceea ce privește capătul de cerere privind daunele, tribunalul reține că reclamanții-recurenți nu au dovedit întinderea prejudiciului material suferit de ei prin lipsa de folosință a terenului revendicat, așa cum prevăd dispozițiile art. 1169 Cod civil iar în procesul civil sarcina probei incumbă, de regulă, reclamantului, astfel încât în mod corect a respins prima instanță acest capăt de cerere ca nefondat iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată, prin hotărârea recurată, s-a dispus deja obligarea în solidar a pârâților-recurenți M. T. și M. T. să le achite reclamanților-recurenți cheltuieli de judecată în primă instanță în cuantumul solicitat prin motivele de recurs(_,7 lei), astfel încât acest motiv de recurs este, în mod evident, neîntemeiat.
Au mai invocat reclamanții-recurenți împrejurarea că pârâtul H. D. a depus până la urmă onorariul provizoriu, a primit experții pentru măsurători și a dat de înțeles la acea vreme că este de acord să le dea reclamanților teren arabil în echivalent în echivalent în apropiere, pentru suprafața de teren ocupată fără titlu aferentă construcțiilor.
Având în vedere că în recursul său, pârâtul-recurent H. D. a invocat motive asemănătoare și anume că, spre deosebire de pârâții M. T. și M. T., el a permis accesul celor doi experți în teren, a achitat suma de 1000 lei reprezentând onorariul cerut și că instanța de judecată a revenit de la expertizele încuviințate în cauză, tribunalul va analiza împreună recursul declarat de pârâtul H. D. și criticile de nelegalitate din recursul reclamanților referitoare la cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva acestui pârât.
În ceea ce privește motivul de recurs al pârâtului-recurent referitor la faptul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 23 și 24 din Legea nr. 18/1991 republicată în ceea ce privește întinderea dreptului său la constituire, tribunalul reține că acest motiv de recurs este în mod evident, neîntemeiat, în condițiile în care prin decizia de casare inițială, instanța de recurs a stabilit cu autoritate de lucru judecat că pârâtul-recurent H. D., justifică dreptul de proprietate doar pentru 500 mp pentru care nu are eliberat titlu de proprietate, dar pentru care s-a dispus eliberarea unui nou titlu de proprietate prin sentința civilă nr. 3451 din data de 2 decembrie 2005 a Judecătoriei Rădăuți, după cum s-a reținut mai sus.
În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la amplasamentul construcțiilor, tribunalul reține că prin decizia de casare, s-a dispus efectuarea unor expertize topo și în construcții, prin care să se identifice construcțiile în litigiu, să se stabilească perioada când au fost edificate (înainte de CAP sau după CAP, în acest caz se vor indica cu aproximație anii), se vor verifica autorizațiile de construire depuse la dosar pentru a se stabili dacă edificarea construcțiilor a respectat sau nu autorizațiile de construcție, se va verifica dacă pentru toate aceste construcții există emise autorizații de construcții. Se va stabili compartimentarea construcțiilor, prin indicarea locuinței propriu-zise și a camerelor, precum și a anexelor. S-a mai reținut de către instanța de recurs că se impune efectuarea unei noi expertize topo, care să verifice, încă o dată, având în vedere și autorizațiile de construcție și documentația aferentă și în cooperare cu expertul în construcții, amplasamentul loturilor atribuite de stat pârâților recurenți pentru edificarea de construcții. S-a reținut că se impune această nouă expertiză topo, întrucât nu rezultă că expertiza topo efectuată a avut în vedere cele arătate mai sus și că, cooperarea dintre cei doi experți, topo și în construcții, era esențială pentru identificarea corectă a amplasamentelor loturilor atribuite pentru construcția locuințelor și anexelor gospodărești, precum și a amplasamentelor construcțiilor.
Or, după cum rezultă din actele și lucrările dosarului, spre deosebire de pârâții-recurenți M. T. și M. T., pârâtul-recurent H. D. și reclamanții-recurenți nu au împiedicat administrarea probelor cu expertize dispuse în cauză și accesul experților în teren, au cooperat cu experții judiciari desemnați de către instanță iar reclamanta-recurentă și pârâtul-recurent H. D. au achitat onorariile provizorii stabilite de către instanță pentru efectuarea celor două expertize, cât și sumele pretinse prin deconturile ulterioare depuse de cei doi experți
Astfel, reclamanta-recurentă a achitat onorarii totale în cuantum de 5000 lei, după cum rezultă din chitanțele nr._/1 din data de 12 noiembrie 2010, nr._/1 din data de 12 noiembrie 2010, nr._/1 din data de 21 aprilie 2011 și_/1 din data de 21 aprilie 2011 de la f. 57, 58, 211 și 213-ds. fond iar pârâtul-recurent H. D. a achitat un onorariu total de 1000 lei, după cum rezultă din chitanțele nr._/1 din data de 27 septembrie 2010 și nr._/1 din data de 27 septembrie 2010 de la f. 67 și 243-ds. fond.
D. cum rezultă din dispozițiile art. 129 al. 1 Cod pr. civilă, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.
Cum reclamanții-recurenți și pârâtul-recurent H. D. și-au exercitat drepturile procedurale cu bună credință și și-au îndeplinit îndatoririle procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege și de judecător, nu exista nici un impediment în administrarea probelor cu cele două expertize în ceea ce privește cererea de chemare în judecată îndreptată lui H. D. pentru lămurirea aspectelor indicate în decizia de casare în ceea ce îl privește pe acest pârât.
P. urmare, în mod greșit a dispus prima instanță revenirea de la administrarea probelor cu expertiză topo și în construcții în ceea ce îl privește pe acest pârât, cu încălcarea dispozițiilor art. 315 al.1 Cod pr. civilă și prin soluționarea cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva acestui pârât prin raportare la expertiza topografică și cadastrală dispusă în primul ciclu procesual, fără elucidarea aspectelor indicate în decizia de casare inițială, instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului iar prin raportare la această constatare, examinarea celorlalte motive de recurs invocate de reclamanții-recurenți și de pârâtul-recurent H. D. cu privire la modalitatea de soluționare a cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva acestui pârât prin hotărârea atacată, a devenit inutilă.
În ceea ce privește recursul Primăriei comunei Grănicești, jud. Suceava, tribunalul reține că prin încheierea din ședința camerei de consiliu din data de 11 iulie 2012 a Judecătoriei Rădăuți s-a admis cererea de lămurire a dispozitivului formulată de această pârâtă și s-a stabilit că aceasta nu datorează cheltuieli de judecată în prezentul dosar iar reclamanții-recurenți nu au atacat hotărârea primei instanțe și nici încheierea de lămurire a dispozitivului cu privire la acest aspect, astfel încât recursul acestei pârâte a rămas, practic, fără obiect, urmând a fi respins ca atare.
P. urmare, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de pârâta P. comunei Grănicești, jud. Suceava, ca rămas fără obiect și recursul declarat de pârâții M. T. și M. T., ca nefondat.
În temeiul art. 312 al. 1, 2,3 și 5 Cod pr. civilă( în forma în vigoare la data sesizării primei instanțe), tribunalul va admite recursul declarat de reclamanți și de pârâtul H. D., va casa în parte sentința civilă nr. 2191 din data de 21 mai 2012 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe în ceea ce privește cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva pârâtului-recurent H. D. și va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
În rejudecare, în temeiul art. 315 al. 1 Cod pr. civilă, judecătoria va proceda la judecarea cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva acestui pârât prin elucidarea aspectelor indicate prin decizia de casare inițială și la administrarea probelor cu expertiză topografică și în construcții de către cei doi experți desemnați deja în cauză, conform obiectivelor stabilite deja de instanța de casare și în primă instanță în rejudecarea dispusă după casarea cu trimitere inițială, urmând a se ține cont și de înscrisurile depuse de părți și de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
Având în vedere că pârâții-recurenți M. T. și M. T. au căzut în pretenții și reținând culpa lor procesuală prin promovarea unei căi de atac care s-a dovedit a fi nefondată și felul raportului de drept dintre cei doi pârâți-recurenți, în temeiul art. 274, 276 și 277 Cod pr. civilă prin raportare la dispozițiile art. 316 Cod pr. civilă coroborate cu cele ale art. 298 Cod pr. civilă, tribunalul va dispune obligarea în solidar a pârâților-recurenți M. T. și M. T. să achite reclamantei-recurente P. G. N. M. suma de 301,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, cheltuieli ce urmează a fi acordate doar în parte, având în vedere că recursul reclamanților a fost admis doar în ceea ce privește cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva pârâtului H. D., nu și în ceea ce privește cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva pârâților-recurenți M. T. și M. T..
Suma de 301,75 lei reprezintă o parte din contravaloarea cheltuielilor de transport și de cazare în Suceava ale reclamantei-recurente P. G. N. M. cu ocazia judecării recursului, cheltuieli care se ridică la un cuantum total de 393,1 lei, după cum rezultă din biletele de transport, bonurile fiscale și factura de la f. 125,198,234 și 235-ds. recurs, cheltuieli de judecată care urmează a fi acordate în parte, pentru motivele de fapt și de drept indicate mai sus, asupra celorlalte cheltuieli de judecată efectuate de reclamanții-recurenți și de pârâtul-recurent H. D. în recurs(inclusiv cheltuielile cu taxele de timbru), urmând a se pronunța instanța de fond în rejudecarea cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva acestui pârât, în funcție de soluția ce se va da în rejudecare, după casarea cu trimitere.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta P. comunei Grănicești, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 2191 pronunțată la data de 21 mai 2012 de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr._, ca rămas fără obiect.
Respinge recursul declarat de pârâții M. T., domiciliat în comuna Grănicești, . și M. T., domiciliată în ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 2191 pronunțată la data de 21 mai 2012 de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr._, ca nefondat.
Admite recursul declarat de reclamanții P. G. N. M., domiciliată în municipiul București, sector 6, .. 59, .. 6, ., P. C. M., domiciliat în municipiul București, sector 3, ., .. 6, ., domiciliată în municipiul București, sector 6, .. 21, ., ., P. V. N., domiciliat în municipiul București, sector 6, ., .. 5, . pârâtul H. D., domiciliat în ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 2191 pronunțată la data de 21 mai 2012 de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr._ .
Casează în parte sentința civilă nr. 2191 din data de 21 mai 2012 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ) și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe în ceea ce privește cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva pârâtului-recurent H. D..
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Dispune obligarea în solidar a pârâților-recurenți M. T. și M. T. să achite reclamantei-recurente P. G. N. M. suma de 301,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
V. E. L. L. A. V. O. P. T.
Red. V.E.L.
Jud.fond – V. C.
Tehnored.P.T. – Ex.2 – 10 iunie 2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1408/2012. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 112/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
