Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2130/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2130/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 2130/2013
Dosar nr._ Revendicare imobiliară
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 2130
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 4 OCTOMBRIE 2013
PREȘEDINTE L. A.
JUDECĂTOR A. I. M.
JUDECĂTOR V. O. D.
GREFIER S. A.-M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de către reclamanta H. F., împotriva sentinței civile nr. 1226 din data de 26 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimați fiind pârâții G. S., A. L., P. G. și P. C. (C.).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta recurentă, asistată de avocat C. V., ce substituie pe avocat T. G., lipsă fiind pârâții intimați
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul reclamantei recurente depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de substituire și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 45,5 lei, timbru judiciar de 0,3 lei, pe care instanța le anulează, recursul fiind leal timbrat, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauză, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterea acțiunii și obligarea pârâților intimați să-i lase reclamantei recurente în deplină proprietate și liniștită posesie terenul revendicat, cu precizarea că în cauză doar pârâtul intimat G. S. a făcut dovada atribuirii de către CAP a suprafeței de 250 mp teren, acesta ocupă suprafața de 448 mp teren, deci cu 198 mp teren mai mult, iar ceilalți pârâți intimați nu au făcut dovada atribuirii terenurilor, cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 9 ianuarie 2013 reclamanta H. F. i-a chemat în judecată pe pârâții G. S., A. L., P. G. și P. C. (C.), solicitând instanței să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafețele de: 564 mp G. S., 563 mp A. L., 332 mp P. G. și 568 mp P. C..
În motivare a arătat că în fapt, suprafețele ocupate de pârâți, indicate în petitul acțiunii, sunt proprietatea sa, înscrise pe titlul de proprietate nr. 1414/29.04.1996 și fac parte din totalul de 2,0859 ha teren intravilan.
Pârâții și-au edificat gospodării pe acest teren, dețin fiecare și teren liber de construcții aferent casei, dar nu dețin acte de proprietate pentru terenul ocupat.
In situația lor mai sunt și alte persoane care s-au împăcat cu ea în sensul că au cumpărat sau i-au dat la schimb alt teren, dar pârâții refuză să-i elibereze măcar terenul arabil, astfel este nevoită să promoveze prezenta acțiune.
Pârâții au fost legal citați iar dintre aceștia a formulat întâmpinare G. S. prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând că are calitatea de proprietar al construcțiilor amplasate pe suprafața de 500 m.p. teren identic cu p.v. 1491 din CF 3401 a . tabular fiind Hojbota F..
Suprafața de teren menționată i-a fost atribuită în timpul CAP-ului pentru a-i edifica construcții reprezentate de casa de casa de locuit și anexe gospodărești, anterior anului 1980 .
În anul 1980 construcțiile au fost date in folosință, aspect dovedit cu adeverința nr. 7061/20.12.2012 de către Primaria . rezulta ca figurează in Rolul Agricol al acestei localități la poziția nr. 16,vol. X, la nr. de casa 344 cu locuința si anexe gospodărești.
Cum prin suplimentul la raportul de expertiza întocmit in cauza de expert B. G. s-a stabilit cu certitudine ca parte din parcea 1491,virana, de 563 m.p.,din CF 3401 Cajvana este ocupata de construcțiile subsemnatului,care se întind pe 448 m.p., si cum este îndreptățit sa facă cerere vizând constituirea dreptului de proprietate oricând (aceasta nefiind supusa nici unui termen de prescripție sau de decădere) urmează ca acțiunea fata de el sa fie respinsa ca nefondata.
Ceilalți pârâți au fost legal citați nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Prin sentința civilă nr. 1226 din data de 26 martie 2013, Judecătoria Rădăuți a admis în parte acțiunea având ca obiect revendicare formulată de reclamanta H. F., pârâți fiind G. S., A. L., P. G. și P. C. (C.) toți domiciliați în com. Cajvana, ., și în consecință:
A obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele suprafețe de teren identificate în raportul de expertiză întocmit în cauză:
- pârâtul G. S. . 4, 10, 9, 6, 5 identic cu . suprafață de 90 m.p;
- pârâta A. L. . 15, 16, 5, 4, identic cu . suprafață de 73 m.p. și . de punctele 16, 17, 6, 5 în suprafață de 34 m.p.;
- pârâtul P. C. . 20, 21, 22, 25, 26 identic cu . suprafață de 125 m.p.;
- pârâtul P. G. . 24, 27, 33 și 35 identică cu . suprafață de 114 m.p.
A obliga pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 1250 lei cheltuieli de judecată.
A obligat pârâții în solidar să plătească statului suma de 1250 de lei reprezentând contravaloarea ajutorului judiciar de care a beneficiat reclamanta.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cuprinsul raportului de expertiză a fost identificată suprafața de teren proprietatea reclamantei conform titlului de proprietate nr. 1414/1996.
S-a arătat că din suprafața totală înscrisă în titlul de proprietate de_ m.p. în teren s-a identificat o suprafață de_ m.p.
În ceea ce privește terenurile deținute de către pârâți, instanța a reținut că aceștia au edificat gospodării pe terenul pentru care reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. 1414/1996 și în plus de aceasta dețin și teren liber de construcții din terenul proprietatea reclamantului.
Astfel, terenul deținut de G. S. este identic cu parte din . 563 m.p. din CF 3401, Cajvana, proprietar tabular H. F., terenul deținut de A. L. este identic cu parte din . 531 m.p., din CF 3401, Cajvana, proprietar tabular H. F., terenul deținut de P. C. este identic cu parte din . 568 m.p, din CF 3401, Cajvana, proprietar tabular H. F. și terenul deținut de P. G. este identic cu parte din . 332 m.p, din CF 3401, Cajvana, proprietar tabular H. F. și . cele două parcele sunt de 368 m.p.
Din adresa nr. 1155/18.03.2013 a Primăriei orașului Cajvana, instanța a reținut că pârâții au primit lot de folosință pentru edificarea construcțiilor conform Lg. nr. 18/1991 și niciunuia dintre ei nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Dintre pârâți, doar pârâtul G. S. a depus la dosar o copie după hotărârea din data de 14.06.1983 a C.A.P. Cajvana prin care i s-a atribuit un loc de casă (fila 156 ds.). în suprafață de 250 m.p.
Conform art. 24 din Lg. nr. 18/1991 „Terenurile situate în intravilanul localităților, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producție, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, pe care le-au edificat, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foștii proprietari.
Suprafața terenurilor prevăzute în alin. (1), aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire provenit de la cooperativa de producție, consiliul popular sau primăria din localitatea respectivă.
Foștii proprietari vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan sau, în lipsă, în extravilan, acceptată de ei, iar, dacă nu mai există teren, se vor acorda despăgubiri”.
În această situație pârâții sunt îndreptățiți să ocupe doar suprafața de teren ce le-a fost atribuită pentru construcția de locuințe.
Față de cele reținute, instanța a obligat pe aceștia să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile care sunt loc liber de construcții astfel cum a fost identificată în cuprinsul raportului de expertiză ce a fost întocmit în cauză.
În baza art. 274 C.pr.civ. a obligat pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 1250 lei cheltuieli de judecată.
Conform art. 18 din OUG 51/2008 „Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume”.
Reținând că reclamanta a beneficiat se ajutor public judiciar constând în scutirea în proporție de 50% a plății onorariului expertului, instanța a obligat pârâții în solidar plătească statului suma de 1250 de lei reprezentând contravaloarea ajutorului judiciar de care a beneficiat reclamanta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta pentru următoarele motive:
Sentința este nelegală și netemeinică deoarece instanța a admis acțiunea doar în ce privește terenul arabil ocupat de pârâți, suprafețele indicate în dispozitiv fiind libere de construcții.
Dar, ceea ce a solicitat ea, a fost să revendice si terenul ocupat de integral de construcțiile pârâților, A. L., P. C. și P. G., având in vedere că nu au făcut în instanță dovada atribuirii de către CAP a unor loturi de casă.
Adresele Primăriei Cajvana care au arătat contrariul nu reflectă realitatea, nefiind dovedite de nici un înscris.
D. G. S. a făcut dovada atribuirii de CAP a suprafeței de 250 mp, dar, în acest caz, instanța trebuia să dispună admiterea acțiunii și în ce privește diferența de la 250 mp până la 448 mp cât ocupă el în prezent cu curți-construcții, deoarece este îndreptățit doar la 250 mp și doar pentru acest teren i se poate constitui dreptul de proprietate având în vedere dispozițiile L. 18/91 modificată prin Lg. 247/2005.
Instanța a motivat că toți cei patru pârâți sunt îndreptățiți la constituire conform disp. art. 24 din Lg. 18/91, dar având în vedere că, până la această dată ei nu au făcut demersuri în vederea constituirii, sunt aplicabile disp. art. 24 al. 11 nou introdus de Lg. 247/2005 care a modificat și completat Lg. 18/91.
Potrivit acestor din urmă dispoziții, pârâții sunt îndreptățiți la constituire doar pentru suprafața atribuită de CAP, în speță doar G. S. este îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate pentru 250 mp.
În rest, pentru diferența de până la 448 mp, adică 198 mp, instanța trebuia să compare titlurile de proprietate.
În ce o privește, terenul figurează înscris pe titlul emis pe numele său și este intabulat pe numele ei, iar G. S. beneficiază de o constituire prezumtivă, dar căreia i se aplică disp.art.24 al. 11 nou introdus de Lg. 247/2005 care a modificat și completat Lg. 18/91.
Prin urmare, trebuia să dea eficiență titlului său, care există și să dispună admiterea acțiunii și în ce privește suprafața de 198 mp teren ocupat de curți clădiri, pe lângă suprafața de 90 mp teren liber de construcții.
Referitor la ceilalți trei pârâți, A. L., P. C. și P. G., aceștia nu și-au făcut nici o apărare timp de mai bine de doi ani, și nici nu s-a făcut dovada că li s-a atribuit de CAP lot de construcție pentru amplasamentul intravilan înscris în prezent pe titlul său de proprietate.
Faptul că au edificat aceste construcții, nu îi îndreptățesc la constituirea dreptului de proprietate, multe din construcții fiind edificate după apariția Lg. 18/91, prin urmare, în acest din urmă caz nu sunt incidente nici disp.art.24 din Lg. 18/91 invocată de instanța de fond.
În ce-i privește pe acești trei pârâți, instanța trebuia să se pronunțe și cu privire la terenul ocupat de construcții și să dispună revendicarea în ce privește suprafața de 458 mp teren curți construcții ocupat de A. L., 424 mp teren curți construcții ocupat de P. C. și 368 mp teren curți construcții ocupat de P. G..
Terenul ocupat de ei, curți clădiri și arabil, este înscris la cartea funciară pe numele său, este evidențiat pe titlul de proprietate emis potrivit Lg. 18/91 ei, astfel că instanța trebuia să admită cererea de revendicare și cu privire la terenul curți clădiri, având în vedere că dreptul său de proprietate este garantat și de Constituție.
În concluzie a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, deoarece a înțeles să revendice de la pârâți terenul curți clădiri și arabil ocupat de ei.
Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul sub aspectul criticilor formulate tribunalul constată următoarele:
Din adresa nr. 1155/18.03.2013 a Primăriei orașului Cajvana (fila 187), corect prima instanță a reținut că pârâții au primit lot de folosință pentru edificarea construcțiilor și niciunuia dintre ei nu li s-a constituit dreptul de proprietate.
Conform art. 24 din Legea nr. 18/1991 „ Terenurile situate în intravilanul localităților, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producție, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, pe care le-au edificat, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foștii proprietari.
Suprafața terenurilor prevăzute în alin. (1), aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire provenit de la cooperativa de producție, consiliul popular sau primăria din localitatea respectivă.
Foștii proprietari vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan sau, în lipsă, în extravilan, acceptată de ei, iar, dacă nu mai există teren, se vor acorda despăgubiri”.
Instanța a reținut corect că cei patru pârâți sunt îndreptățiți la constituirea dreptului de proprietate conform art.24 din Legea nr._, dar având în vedere că, până la această dată ei nu au făcut demersuri în vederea constituirii, sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin.1 indice 1 introdus prin Legea nr.247/2005, care a modificat și completat Legea nr.18/1991.
În această situație, s-a apreciat că pârâții sunt îndreptățiți să ocupe doar suprafața de teren ce le-a fost atribuită pentru construcția de locuințe.
Cu toate că a reținut aceste aspecte, iar din actele de la dosar rezultă că suprafața atribuită în folosință pentru edificarea construcțiilor pârâților G. S., P. G. și R. A., autorul pârâtei A. L. este de 250 mp pentru fiecare, așa cum rezultă din registrul agricol din anii 1981- 1985 (filele 189-190) și hotărârea de atribuire nr. 340/5.07.1983 ( fila 156), extrasul privind cartea funciară nr. 2034 (fila188 dosar), prima instanță a obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie doar terenurile care sunt loc liber de construcții.
În cauză se impune suplimentarea probatoriului pentru a se verifica suprafața atribuită în folosință pârâtului P. C., sens în care urmează a se solicita relații de la Primăriei orașului Cajvana și pentru a se delimita suprafața de teren atribuită pârâților pentru edificarea construcțiilor, sens în care urmează a se efectua un supliment la raportul de expertiză.
Având în vedere faptul că acțiunea a fost promovată la data de 15.07..2010 anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 dispozițiile art.315 al.3 indice 1 C.p.c. nu sunt aplicabile potrivit art. XXII al.2 din Legea nr.202/2010 și întrucât este necesară administrarea de probe noi, tribunalul în temeiul art.312 al.1,2,3C.p.c. va admite recursul, va dispune casarea sentinței atacate și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de către reclamanta H. F., domiciliată în Cajvana, nr. 324, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 1226 din data de 26 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimați fiind pârâții G. S., A. L., P. G. și P. C. (C.), domiciliați în Cajvana, ..
Casează sentința civilă nr. 1226 din data de 26 martie 2013 a Judecătoriei Rădăuți și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. A. A. I. M. V. O. D.
Grefier,
S. A.-M.
Red. L.A.
Judecător fond V. C.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./04.11.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2107/2013. Tribunalul SUCEAVA | Cereri. Decizia nr. 2126/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








