Superficie. Decizia nr. 1154/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1154/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 1154/2014
Dosar nr._ Superficie
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1154
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.06.2014
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR I. M.
JUDECĂTOR A. I. M.
GREFIER S. A.
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de pârâtul I. A. D., prin procurator S. M., domiciliat în .. 472, județul Suceava și reclamantul I. A. cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat „M. M.”, cu sediul în mun. Rădăuți, .. 70, județul Suceava, împotriva sentinței civile nr. 781 pronunțată la data de 12.03.2014 de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimați fiind I. E. și I. G., ambii cu domiciliul în . Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă procuratorul S. M. pentru pârâtul recurent I. A. D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care:
Instanța aduce la cunoștință părții prezente că prin încheierea nr. 343 dată în ședința camerei de consiliu de astăzi 10.06.2014 s-a admis cererea de abținere formulată de doamna judecător G. D., completul fiind întregit prin participarea doamnei judecător A. I. M., conform planificării de permanență.
Instanța verificând actele și lucrările dosarului constată că s-a depus prin serviciul arhivă de către reclamantul recurent concluzii scrise.
Procuratorul pârâtului recurent, S. M., depune la dosar copie după adeverința nr. 1105/03.06.2004 emisă de Primăria Frătăuții Vechi, solicitând instanței încuviințarea probei cu acest înscris, arată că nu mai are de formulat alte cereri și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fond..
Instanța, în temeiul art. 305 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisul depus astăzi la dosar urmând ca utilitatea, pertinența și concludența acestuia să fie apreciată prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză și, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri pe fondul acestuia.
Procuratorul pârâtului recurent, S. M., solicită admiterea recursului acestuia pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs, modificarea în totalitate a sentinței civile atacate, în subsidiar solicită admiterea recursului formulat de pârât și, în rejudecare, respingerea cererii de superficie formulată de reclamant, dat fiind faptul că dreptul de superficie nu poate fi dobândit prin hotărâre judecătorească, ci doar prin convenția părților care trebuie să se materializeze într-un înscris autentic, fiind vorba de transmisiunea dreptului de proprietate asupra terenului pe care se construiește cu acordul proprietarului terenului. Referitor la recursul reclamantului solicită respingerea acestuia ca nelegal și nefundat, pentru motivele expuse în notele de concluzii depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, reține următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 15.04.2011, reclamantul I. A., în contradictoriu cu pârâții I. E., I. G. și I. A. D.l, a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să stabilească dreptul său de superficie asupra terenului în suprafață de 900 mp teren curți construcții situate în . pe care se află imobilul proprietatea sa, constând din bucătărie de vară formată din 3 camere și împrejmuiri porți.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 2538/2004 a Judecătoriei Rădăuți pronunțată în dosar nr. 4361/2004, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat dreptul său de proprietate asupra imobilului amplasat pe terenul menționat mai sus, la acea dată fiind în viață autorul pârâților și al său, I. N., decedat în anul 2009, iar ca moștenitori după acesta au rămas I. E., în calitate de soție supraviețuitoare, el, reclamantul, și I. G. în calitate de fii, iar I. A. D. fiind fiul pârâtului I. G., chemându-l în judecată și pe acesta, întrucât s-a intabulat cu terenul în CF în baza contractului de vânzare-cumpărare.
Reclamantul a mai arătat că întrucât el este proprietarul construcției solicită să i se constituie un drept de superficie în favoarea sa, în calitate de proprietar al construcției pe acel fond, respectiv 900 mp, între vecinii: uliță, I. Vichentie, T. E. și C. C..
S-a mai precizat de către reclamant că dreptul de superficie pe care îl solicită este un drept real care constă în dreptul de proprietate pe care îl are în calitate de superficiar asupra construcțiilor ce se află pe terenul ce aparține altuia, teren cu privire la care el în calitate de superficiar capătă un drept de folosință și are un drept de dispoziție materială asupra terenului ce constă în posibilitatea de a dispune de substanța terenului numai în vederea folosirii construcției, având aceeași durată ca și existența construcției.
În vederea soluționării cauzei, au fost depuse la dosar mai multe înscrisuri, respectiv sentința civilă nr. 2538/15.10.2004 a Judecătoriei Rădăuți, decizia civilă nr. 256/3.03.2005 a Curții de Apel Suceava, extras de CF, contract de vânzare-cumpărare, plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, procură judiciară de reprezentare, autorizație de construire, alte înscrisuri.
Pârâții I. E., I. G. și I. A. D. au depus întâmpinare la acțiunea reclamantului I. A., invocând pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a lor, întrucât nu sunt proprietarii terenului din litigiu și nu au nici o legătură cu acesta, cu obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată, iar pe fondul cauzei pârâtul I. D. A. a arătat că este de acord cu admiterea în parte a acțiunii formulate împotriva sa, în sensul că recunoaște dreptul de superficie al reclamantului numai cu privire la terenul pe care este amplasată construcția, astfel cum a fost stabilit prin sentința civilă nr. 2538/2004 a Judecătoriei Rădăuți, respectiv numai cu privire la suprafața de 41 mp de sub construcții.
Ulterior, pârâtul Ipopescu A. D. a făcut precizări în legătură cu întâmpinarea depusă arătând că sentința civilă invocată de reclamant nu reprezintă dreptul său de proprietate, sentința fiind contradictorie și discutabilă și că solicită respingerea acțiunii susținând doar excepțiile invocate prin întâmpinare.
P. sentința civilă nr. 4469/2011 a Judecătoriei Rădăuți acțiunea a fost respinsă, însă, în această sentință a fost casată prin decizia nr. 2119/2012 a Tribunalului Suceava cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se că prin sentința civilă nr. 2358/2008 a Judecătoriei Rădăuți s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că reclamantul este proprietarul unei construcții, bucătării de vară, situată pe terenul proprietatea pârâtului, astfel că, în persoana reclamantului sunt întrunite condițiile pentru ca acesta să poată beneficia de un drept de superficie asupra terenului pe care este situată construcția, iar în ce privește întinderea acestui drept, s-a apreciat că proprietarul construcției este îndreptățit la folosirea unei suprafețe de teren care să permită o normală utilizare a imobilului în cauză, determinarea exactă a suprafeței respective putându-se face doar prin intermediul unei expertize topometrice.
Cauza a fost reînregistrată la data de 12.12.2012.
Pârâtul I. A. D. a solicitat despăgubiri pentru lipsirea dreptului de folosință asupra terenului, ocupat abuziv de bucătăria reclamantului, cuantumul acestei despăgubiri urmând a fi raportat la prețul pieței pentru închirierea terenului în zona Frătăuții Vechi.
În rejudecare, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice și s-a administrat proba cu martori.
P. sentința civilă nr. 781 din 12.03.2014, Judecătoria Rădăuți a admis în parte acțiunea având ca obiect superficie privind pe reclamantul I. A. și pe pârâții I. E., I. G., I. A. D., a stabilit în favoarea reclamantului un drept de superficie pentru suprafața de 115 m.p. teren proprietatea pârâtului I. A. D., delimitat de punctele 70,71,72,73,74,75,76,77,78,79,80(varianta I) din planul de situație anexat raportului de expertiză efectuat de expert P. C. T., a respins cererea reconvențională și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 2737 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 2538/2004 a Judecătoriei Rădăuți s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului constând în bucătărie de vară amplasat pe suprafața de 900 m.p. teren, curți-construcții, situată în Frătăuții Vechi între vecini uliță, I. Vichentie, T. E. și C. C., avându-se în vedere că proprietarul terenului de la acea vreme, Ispoescu N., a recunoscut că reclamantul, fiul său, a construit pe cheltuială proprie și cu acordul său imobilul respectiv.
I. N. a vândut pârâtului I. A. D. conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 730/16.06.2004, acesta devenind proprietarul suprafeței de 1416 m.p. cu casă și anexe identic cu p.v. 737 din CF 4274 Frătăuții Vechi, precum și a altor suprafețe de teren, care nu au însă legătură cu prezenta cauză.
La judecarea apelului declarat împotriva sentinței nr. 2538/2004, conform deciziei nr. 256/2005 a Curții de Apel Suceava s-a reținut faptul că, deși terenul a fost înstrăinat, constatarea dreptului de proprietate a reclamantului asupra construcției trebuie să se facă în contradictoriu cu proprietarul terenului de la data edificării construcției(1975) și nu cu cel care a dobândit terenul ulterior.
Având în vedere că terenul pentru care s-a solicitat stabilirea unui drept de superficie este proprietatea pârâtului I. A. D., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. E. și Ispopescu G. invocată prin întâmpinare, I. G. având doar calitatea de curator al cumpărătorului I. A. D., care la acea dată era minor.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța, conformându-se deciziei nr. 2119/2012 a Tribunalului Suceava, obligatorie pentru instanța de fond, a dispus efectuarea unei expertize cadastrale, prin care s-a identificat terenul ocupat de construcția bucătărie de vară și suprafața necesară unei normale utilizări a acestui imobil.
P. raportul de expertiză întocmit de expert P. C. T., a fost identificată suprafața de 1416 m.p. curți-construcții, constatându-se că bucătăria de vară are o suprafață de 52 m.p. și se află amplasată pe terenul proprietatea reclamantului fiind propuse de către expert două variante pentru constituirea dreptului de superficie.
În una din variante s-a avut în vedere o porțiune de un metru în jurul clădirii cu excepția zonei de acces în jurul clădirii, în această variantă suprafața pentru superficie fiind de 115 m.p, iar în altă variantă s-a propus o variantă de 232 m.p. avându-se în vedere o porțiune în jurul clădirii cu o suprafață de 2 m și un drum de acces pe poarta actuală cu aceeași lățime de 2 m pe toată lungimea acestuia, precum și suprafața dinspre drum obținută prin prelungirea laturii vestice a clădirii până la gardul de lemn existent la teren.
La raportul de expertiză pârâtul I. D. a formulat obiecțiuni, și a arătat modalitățile în care se constituie dreptul de superficie și că reclamantul nu și-a dovedit dreptul de proprietate, hotărârea de care se prevalează încălcând normele CEDO în ce privește proprietatea.
Cum obiecțiunile nu au privit constatările din raportul de expertiză și prin acestea nu au fost aduse critici privind măsurătorile sau modalitățile de efectuare a expertizei, instanța a respins obiecțiunile.
Instanța a apreciat că varianta I propusă în raportul de expertiză permite exploatarea normală a imobilului reclamantului, astfel încât acțiunea va fi admisă în parte și se va stabili în favoarea reclamantului un drept de superficie pentru suprafața de 115 m.p. teren proprietatea pârâtului, identificată în planul de situație „varianta nr. 1” a raportului de expertiză.
În ceea ce privește pretențiile pârâtului privind obligarea reclamantului la despăgubiri, pentru lipsirea dreptului de folosință asupra terenului, instanța a apreciat că aceste pretenții nu au fost dovedite, martorul C. R., propus de către pârât arătând că suprafața respectivă este foarte mică, nu este practicabilă pentru agricultură, iar pârâtul nu ar putea obține venituri de pe terenul respectiv.
Așa fiind, cererea reconvențională a fost respinsă.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 2737 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru și onorariu expert.
Împotriva sentinței au formulat recurs reclamantul I. A. și pârâtul I. A. D., prin procurator S. M..
În motivarea recursului său, reclamantul I. A. a arătat că el a solicitat varianta a II a din raportul de expertiză, în care s-a stabilit un drept de superficie de 232 mp, avându-se în vedere o porțiune în jurul clădirii, cu lățimea de 2 metri și un drum de acces spre poarta actuală, în lățime de 2 metri.
Suprafața de teren necesară exploatării construcției proprietatea sa este de 232 mp și nu de 115 mp cât a stabilit instanța.
La data când pârâtul a cumpărat terenul de la bunicul său, construcția proprietatea sa era pe teren și acesta a preluat în acest mod terenul și el folosea în jur de 900 mp teren curți construcții, situate în . constă într-o bucătărie de vară formată din 3 camere și împrejmuiri și pentru folosirea corespunzătoare sunt necesari minim 232 mp.
Față de aceasta, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr.781/2014 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul de a se stabili un drept de superficie de 232 mp.
În motivarea recursului său, pârâtul I. A. D. a arătat că în petitul cererii sale, reclamantul a solicitat acordarea dreptului de superficie pe cale judecătorească, cerere care este în contradicție cu legislația română dar și cea europeană.
La primul ciclu procedural, instanța de fond corect și legal dar pe baza altor considerente a respins cererea reclamantului ca nefondată.
Instanța de recurs fără nici o analiză a încălcat flagrant o normă de drept care stipulează fără drept de tăgadă că „dreptul de superficie se constituie numai prin convenția părților și nu prin hotărâre judecătorească” cum se încearcă prin prezenta.
Dacă instanța de recurs care a desființat Hotărârea instanței de fond, legală și fundamentată, ar fi citit și însușit doctrina și practica în domeniu, ar fi aflat foarte simplu din lucrarea eminentului profesor și formator de juriști renumiți, judecător la CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI de la STRASBOURG, C. B. în lucrarea sa D. Civil, Drepturile reale principale, ediția a II a revăzută și adăugită, publicată la Editura Hamangiu 2007, pag. 294 și urm.
„Dreptul de superficie nu poate fi dobândit prin Hotărâre Judecătorească, ci doar prin Convenția părților, constructor și proprietarul terenului, care trebuie să se materializeze într-un înscris, autentic, fiind vorba de transmisiunea dreptului de proprietate asupra terenului pe care se construiește cu acordul proprietarului terenului, care nu există în speța dedusă judecății.
Mai mult decât atât, inclusiv practica judiciară realizată la nivel de Curte de Apel, respectiv Curtea de Apel Maramureș, prin Decizia Civilă nr. 1345/14 06 2002, publicată în Culegere de Practică Judiciară, editată de Ministerul Justiției publicată de Editura AII B., 2003, pag. 22-23 se arată clar și fără echivoc „ dreptul de superficie se constituie doar prin Convenția părților”.
Reclamantul din prezenta nu deține nici un înscris autentic din care să rezulte Convenția legală a părților.
„Constatarea” instanței de fond de la pg.2 penultim alineat din sentința atacată că „sentința civilă cu nr. 2538/2004 a judecătoriei Rădăuți s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului bucătărie de vară și că proprietarul terenului de la acea dată I. N. a recunoscut că fiul său a construit acest imobil nu atestă legalitatea vreunui drept de superficie, nefiind întrunite condiția legală a Convenției.
Inclusiv practica CEDO a stabilit prin Hotărârea din 15 07 2007, BOCH ., că dreptul de superficie poate fi dobândit numai prin lege, prin prescripția achizitivă sau prin Convenția părților, simplul fapt de a ridica o construcție pe terenul altuia, chiar cu totală bună credință, constructorul având convingerea că este proprietarul terenului pe care construiește, nefiind de natură a conduce la recunoașterea unui drept de superficie în favoarea celui care construiește pe un teren care nu este proprietatea sa.
În aceeași Hotărâre a Curții s-a statuat că recunoașterea dobândirii dreptului de superficie pe cale judiciară reprezintă o încălcare a art. 1, Protocolul 1 Adițional la Convenție.
În fapt la data de 16 iunie 2004, fiind minor prin curator a cumpărat cu rezerva dreptului de uzufruct de la prim pârâtul din prezenta suprafața de 1416 m.p. teren cu case și anexe cf. p.v. 737 și suprafața de 9784 mp teren arabil identic cu ., înscrise în Cartea Funciară nr. 4274 a comunei cadastrale Frătăuții Vechi, dobândite pe baza Titlului de Proprietate nr. 612/10 06 1995, eliberat de Prefectura județului Suceava, a Adeverinței nr. 1105 din 03 06 2004 a Primăriei Frătăuții Vechi, a Certificatelor de moștenitor nr. 601 din 21 nov. 1959 și 696 din 21 08 1982 a notariatului de Stat Rădăuți și a actului de partaj voluntar autentificat cu nr. 5947 din 20 dec. 2000, întocmite la Notarul public Rădăuți.
Prețul terenului și a imobilelor amplasate pe acesta a fost de 61.000.000 lei, bani care au fost plătiți vânzătorului în fața notarului.
Din cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare, autentificat la notarul public, rezultă fără drept de tăgadă că „imobilele se transmit libere de orice sarcini în afară de uzufructul viager menționat mai sus. Cumpărătorul intră de drept în stăpânirea imobilelor ca bun propriu din momentul autentificării prezentului Contract și de fapt după stingerea dreptului de uzufruct viager”.
Legal, prin reprezentant, s-a intabulat cu dreptul de proprietate al imobilelor pe numele cumpărătorului, a plătit taxele și impozitele la zi și nu a fost tulburat de liniștita posesie până la data prezentei.
Actul legal pe care îl deține precum și faptul că este intabulat în Cartea funciară cu imobilele de mai sus, îi conferă siguranța și dreptul de proprietate garantat stipulat de Constituția României.
Faptul că după aproape 8 ani de zile, petentul revendică „drept de superficie asupra terenului în suprafață de 900 mp teren curți construcții situate în Frătăuții Vechi și pe care se află imobilul proprietatea lui constând în bucătărie de vară formată din 3 camere și împrejmuiri porții” este total nefondat și fără nici o acoperire legală. Nu deține nici un document autentic din care să rezulte că fostul proprietar și cu atât mai puțin eu, actual proprietar de drept și de fapt, aș fi încuviințat prin act autentic construcția unei bucătării de vară.
Sentința civilă invocată de către petent nu reprezintă în nici un caz dreptul său de proprietate pentru că nu a dovedit niciodată acest drept și contravine practicii în domeniu.
Prezumția relativă invocată în sentința civilă cu nr. 2538/15 oct. 2004, rezultă din interpretarea art. 492 cod civil „că orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ... până se dovedește contrariul.”
Ori, el dovedește că la data de 16 iunie 2004 era proprietarul acelui pământ și despre care a fost asigurat la notar că nu este grevat de sarcini și sunt garantat de evicțiune.
Dreptul de proprietate nu se prezumă, acesta se dovedește cu acte legale.
Sentința civilă invocată de petent, care nu poate suplini Convenția părților, este ulterioară dobândirii dreptului de proprietate rezultat din contractul de vânzare-cumpărare, iar vânzătorul și-a înstrăinat legal proprietatea deținută la fel de legal.
Legislația valabilă în domeniu pentru anul 1975 era Legea 58/1974, Legea 59/1974, care stipula fără drept de tăgadă „pentru dreptul de superficie este necesară autorizația organului administrativ competent”, și ca orice document trebuie să fie individualizat pe numele petentului, eventual act de „nașterea dreptului de superficie”.
O altă nedumerire este aceea cum o bucătărie de 11/5 m la sol să ocupe o suprafață de 900 mp de teren, deși legiuitorul a stipulat expres „terenul de sub construcție sau plantație” iar bucătăria de 11/5 m, nu poate ocupa o suprafață de aproape 10 ari.
Petentul nu a dovedit vreun drept de proprietate față de imobilele vânzătorului cu excepția unei hotărâri nelegale, care încalcă prev. art.1, Protocolul 1 Adițional la CEDO, Hotărâre a Curții prin care s-a statuat că recunoașterea dobândirii dreptului de superficie pe cale judiciară reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate.
Intabularea proprietății sale s-a efectuat legal dat fiind dovada dreptului de proprietate legal dobândită.
Trebuia să plătească o indemnizație proprietarului, ceea ce petentul de mai sus nu a executat și pe cale de consecință nu a avut și nu are drept de superficie pentru terenul revendicat.
Aceeași doctrină juridică mai arată că „dreptul de superficie nu este enumerat expres printre drepturile reale”.
Cum a dovedit că deține imobilele legal și s-a intabulat la Cartea funciară, fără sarcini, reclamantul nu poate face dovada legalității superficiei invocate.
Dacă dreptul de superficie invocat nu a fost stabilit în baza legii sau Convenției legale, dintre constructor și titularul terenului orice drept de superficie revendicat este nelegal.
Conform art. 481 Cod civil, se arată „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa afară numai de cauză se utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”.
Dovadă că reclamantul din prezenta este de rea credință și încearcă influențarea instanței de judecată prin martori mincinoși, care au afirmat că locația deținută legal de pârât ar fi o „groapă de gunoi a satului” a dovedit contrariul prin atașarea fotografiilor efectuate la fața locului care prezintă o cu totul altă situație.
Mai mult decât atât presupusa bucătărie de vară a reclamantului reprezintă un focar de rozătoare și pereți gata să se dărâme, ce reprezintă pericol pentru proprietatea pârâtului.
Referitor la cererea reconvențională, respinsă de către instanța de fond, apreciază motivat că i-a fost încălcat încă odată dreptul la proprietate și de folosință reală a acestuia din moment ce legea obligă pe eventualul superficiar la plata acestei prestații.
Susținerea instanței de fond că „pârâtul nu putea obține venituri de pe această suprafață de teren” este făcută în disprețul legii și este total nefondată. Terenul este intravilan, face parte din curtea locuinței lui, l-a procurat legal, a plătit un preț și are dreptul să-l utilizeze conform necesităților mele și nu cu titlul gratuit cuiva.
Contestă și cuantumul cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că cererea reclamantului a fost admisă doar în parte, apreciază că și cheltuielile de judecată trebuie raportate în parte și nu în tot, așa cum greșit a statuat instanța de fond.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 teza I, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, reținerea cauzei spre rejudecare prin care să se dispună respingerea cererii reclamantului ca nelegală,
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 respectiv art. 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă
Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus la dosar întâmpinare.
Examinând recursul reclamantului I. A. în raport de motivele invocate, de dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, de actele și lucrările dosarului și de considerentele sentinței civile atacate, tribunalul reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor detalia.
Critica invocată de reclamant vizează faptul că a solicitat varianta a II a din raportul de expertiză, în care s-a stabilit un drept de superficie de 232 mp, avându-se în vedere o porțiune în jurul clădirii, cu lățimea de 2 metri și un drum de acces spre poarta actuală, în lățime de 2 metri.
Cu privire la aspectul criticat de recurent referitor la întinderea dreptului solicitat, tribunalul apreciază că proprietarul construcției este îndreptățit la folosirea unei suprafețe de teren care să permită o normală utilizare a imobilului în cauză, în acest sens determinare exactă a suprafeței în cauză se poate face doar prin intermediul unei expertize topometrice, probă administrată la instanța de fond. În concluziile sale expertul a evidențiat două variante pentru instituirea dreptului de superficie, instanța de fond apreciind că varianta I propusă în raportul de expertiză permite exploatarea normală a imobilului reclamantului, astfel încât s-a stabilit în favoarea reclamantului un drept de superficie pentru suprafața de 115 m.p. teren proprietatea pârâtului, identificată în planul de situație „varianta nr. 1” a raportului de expertiză.
Nu poate fi primită solicitarea reclamantului referitoare la instituirea servituții asupra unei suprafețe de 232 mp, potrivit variantei II din expertiză, întrucât s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al pârâtului asupra terenului, prin instituirea abuzivă unui drept de superficie.
Din analiza recursului promovat de pârâtul I. A. D. în raport de motivele invocate, de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 3041 Cod procedură civilă, de actele și lucrările dosarului și de considerentele sentinței civile atacate, tribunalul reține că acesta este parțial întemeiat, pentru considerentele ce se vor detalia.
Recurentul susține că reclamantul a solicitat acordarea dreptului de superficie pe cale judecătorească, cerere care este în contradicție cu legislația română dar și cea europeană, întrucât s-a încălcat flagrant o normă de drept care stipulează fără drept de tăgadă că „dreptul de superficie se constituie numai prin convenția părților și nu prin hotărâre judecătorească” cum se încearcă prin prezenta.
Referitor la acest aspect se reține că dreptul de superficie constituie o derogare de la regula instituită de art. 492 Cod civil, în sensul că recunoaște dreptul de proprietate al unei persoane, denumită superficiar, asupra unei construcții edificate pe terenul proprietatea unei terțe persoane, iar subsecvent acestei recunoașteri, superficiarului i se recunoaște un drept de folosință asupra terenului respectiv, dreptul de superficie.
Potrivit jurisprudenței constante, s-a acceptat, în mod unanim, că dreptul de superficie se dobândește exclusiv prin lege, prin uzucapiune, prin legat sau prin convenția părților. Analizând cuprinsul cererii de chemare în judecată, tribunalul constată că reclamantul din prezenta cauză a invocat în sprijinul pretenției sale, ca temei pentru constituirea dreptului de superficie, una dintre cele patru modalități de dobândire a acestui drept, anterior enumerate, fiind mod evident că suntem în situația în care superficia se dobândește prin lege, în temeiul juridic anterior menționat. În acest context, nu este necesar ca reclamantul din prezenta cauză să dețină vreun înscris autentic din care să rezulte o convenție legală a părților. De altfel, demersul judiciar inițiat de reclamant a fost determinat tocmai de imposibilitatea încheierii unei convenții cu privire la dreptul de superficie.
P. sentința civilă nr. 2538/15.10.2004 pronunțată de Judecătoria Rădăuți s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că reclamantul este proprietar al unei construcții-bucătării de vară situată pe terenul aflat în proprietatea pârâtului, împrejurare în care nu se impune a fi analizate celelalte susțineri ale recurentului referitoare la dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilelor construite pe terenul pârâtului. În aceste condiții, tribunalul a statuat prin decizia de casare, cu autoritate de lucru judecat, că este evident că în persoana reclamantului sunt întrunite condițiile pentru ca acesta să poată beneficia de un drept de superficie asupra terenului pe care este situată construcția.
Motivul de recurs referitor la soluția de respingere a cererii reconvenționale pronunțată de instanța de fond, deși apreciază recurentul că i-a fost încălcat încă odată dreptul la proprietate și de folosință reală a acestuia, din moment ce legea obligă pe eventualul superficiar la plata acestei prestații, nu poate fi primit. Se constată că în mod corect s-a reținut cu privire la pretențiile pârâtului privind obligarea reclamantului la despăgubiri pentru lipsirea dreptului de folosință asupra terenului, că aceste pretenții nu au fost dovedite, în condițiile în care martorul C. R., propus de către pârât, a menționat că suprafața respectivă este foarte mică, nu este practicabilă pentru agricultură, iar pârâtul nu ar putea obține venituri de pe terenul respectiv, fără a exista alte probe pe care pârâtul să le invoce în dovedirea pretențiilor sale.
Recurentul contestă și cuantumul cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că cererea reclamantului a fost admisă doar în parte, situație în care și cheltuielile de judecată trebuie raportate în parte și nu în tot, așa cum greșit a statuat instanța de fond.
Acest motiv de recurs este întemeiat, întrucât acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, situație în care și cheltuielile de judecată trebuiau acordate corespunzător, raportat la pretențiile soluționate favorabil, în considerarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată și va obliga pârâtul I. A. D. să plătească reclamantului suma de 1.368,50 lei cheltuieli de judecată, în loc de 2.737 lei, cu același titlu șui va menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge recursul formulat de reclamantul I. A. cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat „M. M.”, cu sediul în mun. Rădăuți, .. 70, județul Suceava, împotriva sentinței civile nr. 781 pronunțată la data de 12.03.2014 de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimați fiind I. E. și I. G., ambii cu domiciliul în . Suceava, ca nefondat.
Admite recursul promovat de pârâtul I. A. D., prin procurator S. M., domiciliat în .. 472, județul Suceava împotriva aceleiași sentinței civile.
Modifică în parte sentința civilă nr. 781 din 12.03.2014 a Judecătoriei Rădăuți în sensul că:
Obligă pârâtul I. A. D. să plătească reclamantului suma de 1.368,50 lei cheltuieli de judecată (în loc de 2.737 lei) cu același titlu.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.06.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
I. G. G. D. I. M. S. A.
Red. IM.
Tehnored. SA/2ex/27.06.2014
Judecător fond G. R.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1109/2014. Tribunalul SUCEAVA | Legea 10/2001. Hotărâre din 10-06-2014, Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
