Uzucapiune. Decizia nr. 1641/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1641/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 1641/2014
Dosar nr._ - uzucapiune -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1641
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27 NOIEMBRIE 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: F. L.
JUDECĂTOR: C. M. N.
JUDECĂTOR: G. F. F.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta S. L., domiciliată în . M., județul Suceava împotriva sentinței civile nr.1244 din data de 27 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât . primar, cu sediul în localitatea S. M., județul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile drept pentru care, cauza este lăsată la a doua strigare pentru a li se da acestora posibilitatea prezentării în instanță.
După reluarea cauzei la cel de-al doilea apel nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului a constatat că prin Încheierea de ședință pronunțată la data de 10 octombrie 2013, în baza art. 242 al.1 pct.2 Cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecării recursului, pentru ca la data de 03.11.2014, cauza să fie repusă pe rol din oficiu, în vederea verificării perimării.
Așa fiind, instanța, conform disp. art.252 alin.2 Cod Procedură Civilă, din oficiu a pus în discuție excepția perimării cererii de recurs promovate în cauză și a reținut cauza spre soluționare.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată la data de 13 februarie 2013, reclamanta S. L., în contradictoriu cu pârâta . prin primar, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate dreptul său de proprietate cu privire la ., în suprafața de 2249 mp teren arabil, înscrisă în CF nr.259 Țibeni.
A motivat că a terenul are ca proprietar tabular o persoană de etnie maghiară, fiind de notorietate că după al doilea război mondial comunitatea maghiară s-a repatriat, iar bunurile au fost preluate de cetățenii de etnie română. În aceste condiții, a intrat în posesia terenului, pe care îl deține sub nume de proprietar, netulburat, de mai bine de 40 de ani.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
În vederea soluționării cauzei,s-au depus înscrisuri.
La termenul de judecată din 27 martie, instanța a invocat excepția autorității de lucru judecat.
P. sentința civilă nr. 1244 din data de 27 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ , s-a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins acțiunea civilă, formulată de reclamanta S. L., domiciliată în . Țibeni, Jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta . primar, cu sediul în .. Suceava.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut excepția autorității de lucru judecat.
Astfel, prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._, la data de 7.03.2012, pe rolul Judecătoriei Rădăuți, reclamanta, în contradictoriu cu pârâta . prin primar, a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate pentru același teren, înscris în regim de carte funciară, prin aceeași modalitate, uzucapiune, fiind dată tripla identitate de elemente, anume părți, obiect și cauză, pentru a putea reține excepția autorității de lucru judecat, conform art. 166 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a promovat recurs reclamanta S. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât prin acțiunea inițială a solicitat să se constate dreptul său de proprietate cu privire la ., în suprafața de 2249 mp teren arabil, înscrisă în CF nr.259 Țibeni, pe care o deține de mai bine de 30 de ani sub nume de proprietar, însă instanța de fond a constat acțiunea reclamantei nefondată, considerându-se că este vorba despre autoritate de lucru judecat raportat la dosarul nr._ .
Față de această situație a precizat că în speța de față nu se poate discuta despre autoritatea de lucru judecat pentru că în acel dosar acțiunea sa a fot întemeiată pe dispozițiile Decretului lege nr.115/1938, iar în speța de față a solicitat ca această constatare să fie făcută în baza uzucapiunii de 30 de ani în conformitate cu disp. art.1890 Cod Civil.
P. urmare, este vorba despre un proprietar de origine maghiară, de o întabulare foarte veche, de o posesie neîntreruptă și sub nume de proprietar, astfel că apreciază că sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța să se pronunțe pe temeiul de drept indicat, iar în subsidiar a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Intimata pârâtă deși legal citată nu s–a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare la recursul promovat în cauză.
La termenul de astăzi, 27 noiembrie 2014, din oficiu, instanța a pus în discuție excepția perimării recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, și prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi, asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Așa fiind, instanța se va pronunța mai întâi, asupra excepției perimării recursului, invocată din oficiu la termenul de judecată din 27.11.2014.
Reține instanța, că pricina a fost suspendată la data de 10 octombrie 2013, în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, întrucât niciuna din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii, și nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
P. urmare, ultimul act de procedură efectuat în acest dosar îl constituie încheierea de ședință din 10.10.2013.
De la data de 10.10.2013, până la data repunerii pe rol a cauzei – 03.11.2014, a trecut mai mult de un an de la data suspendării cauzei, iar în dosar nu s-a mai efectuat nici un act de procedură.
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Față de aceste prevederi, instanța reține că excepția perimării recursului, invocată din oficiu de către instanță este dată, urmând a fi admisă, așa încât tribunalul va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Admite excepția perimării recursului, invocată din oficiu de către instanță.
Constată perimat recursul formulat de reclamanta S. L., domiciliată în . M., județul Suceava împotriva sentinței civile nr.1244 din data de 27 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât . primar, cu sediul în localitatea S. M., județul Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 NOIEMBRIE 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. L. C. M. G. F.
N. F.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. C.M.N.
Jud. fond. P. G.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.2./15.12.2014.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1667/2014. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 1231/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








