Uzucapiune. Decizia nr. 2293/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2293/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 2293/2013
Dosar nr._ uzucapiune
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2293/2013
Ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I. M.
Judecător V. O. D.
Judecător L. A.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă L. E.-decedată, recurentul B. C.-moștenitorul recurentei L. E.- ., ., jud Suceava împotriva sentinței civile nr.103/25.01.2013 a judecătoriei Câmpulung Moldovenesc pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât .-., intimata-intervenientă L. E.-Câmpulung Moldovenesc, ., nr.5, jud Suceava și intimatul pârât L. A.- Câmpulung Moldovenesc, ., nr.5, jud Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul B. C. asistat de apărător av. U. I. și av. F. E. pentru intimata intervenientă L. E., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care recurentul B. C., moștenitorul recurentei L. E. arată că își însușește cererea de recurs.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentului, av. U. I. solicită instanței a se lua act că a fost declarat recurs în termen legal, reclamanta L. E. fiind singura care a formulat recurs. Acesta arată că în cauză este vorba de o posesie utilă a terenului, anterioară anului 1938. Disputa constă în faptul că în opinia reclamantei aceasta ar fi stăpânit terenul de la mama sa iar în opinia intervenientei acest teren ar fi fost în posesia fratelui care l-ar fi obținut de la același proprietar. Nici intervenienta și nici reclamanta nu au dovedit prin probe că ar fi exercitat o posesie utilă. Nu se poate stabili cu exactitate care din cei doi frați ar fi exercitat posesia. Acesta solicită instanței să examineze probatoriul administrat în cauză respectiv înscrisurile depuse, declarațiile martorilor, convențiile încheiate cu terțe persoane și să constate că s-a făcut dovada că este vorba de o posesie utilă, fiind dată prescripția achizitivă de lungă durată. Și din raportul de expertiză s-ar părea că se creează confuzie, însă în opinia reclamantei acțiunea este întemeiată.
Av. U. I. solicită admiterea recursului cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o înmânează instanței.
Av. F. E. pentru intimata-intervenientă solicită respingerea recursului ca nefondat fără cheltuieli de judecată. Din examinarea probatoriului, atât în fapt cât și în drept s-a dovedit că dreptul de proprietate a revenit lui Lenotieș O. în baza testamentului, care a fost recunoscut de toți legatarii. Este vorba de același teren, menționat în testament la punctul 7 din sentință care se dă fiului O., aceste 15 ha fiind localizate cu precizie. De altfel, uzucapiunea invocată de reclamantă a fost întreruptă și de faptul că L. O. a arendat terenul, intervenineta dovedind posesia.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc sub nr.1638 din 7 iunie 2011, reclamanta L. E., prin procurator B. E. a chemat în judecată și personal la interogatoriu pârâta Primăria comunei V., prin primar, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța: să constate că a dobândit prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor cu a autorilor săi dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 25.918 mp teren identic din punct de vedere cadastral cu . nou formată pășune, în suprafață de 19.61 mp și . nou formată pășune, în suprafață de 6257 mp, ambele din C.F. 930 a . dispună intabularea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren pe numele reclamantei în cartea funciară.
În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe disp.art.1460-1464, art.1493 din Codul Civil Bucovinean, art.1847 și următoarele Cod civil, art.22, 25 din Lg.7/1996, reclamanta a arătat că terenul în litigiu în suprafață totală de 25.918 mp se află în extravilanul localității V., la locul numit „Doabra” și este dispus în două trupuri învecinate, respectiv suprafața de 19.661 mp identică din punct de vedere cadastral sub nr.3703/131, învecinată cu proprietatea lui L. M., L. O., P. D. și L. V. și suprafața de 6.257 mp identică cu ., învecinat cu proprietatea reclamantei, proprietatea lui L. O. și P. D., ambele din C.F.930 a . mai arată că în CF 930 a . înscrisă ca și proprietară tabulară Obștea comunei V..
Suprafața de teren menționată mai sus este folosită de către reclamantă, încă din anul 1996, după decesul mamei sale, fiind întocmit C.,M.172 din 16 mai 1997 de către B.N.P.H. I. S., în care, la punctul 3, se reține că terenul în suprafață de 25.000 mp situat în localitatea V., la locul numit „Doabra Miculi” este învecinat cu L. V. și este dobândit prin moștenire de la părinți și stăpânit în fapt. Terenul susmenționat a intrat în posesia mamei reclamantei, după decesul soțului său, L. R., care la rândul său l-a moștenit de la părinții săi L. N. și Garofa, care au stăpânit terenul ca adevărați proprietari, exercitând o posesie publică, continuă și sub nume de proprietar.
S-a mai arătat că, deoarece reclamanta a suferit un accident vascular și nu se poate deplasa, a fost numită în calitate de curator B. E., în vederea reprezentării intereselor și intabulării unor imobile.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar, în copie: plan de situație vizat pentru suprafața de teren în litigiu, plan de încadrare în zonă, extras C.F.930-.; certificat de moștenitor nr.172 din 16.05.1997 eliebrat de B.N.P.H. I. S.; adeverința nr.4126 din 12.05.2011 eliberată de către Primăria comunei V. cu starea de la registrul agricol; certificat de atestare fiscală; dispoziție privind instituirea curatelei nr.501 din 05.04.2011 eliberată de Primăria comunei V..
P. rezoluția administrativă din data de 08.07.2011 s-a pus în vedere reclamantei să timbreze cererea de chemare în judecată cu suma de 1075 lei și timbru judiciar de 5 lei, iar prin încheierea dată în ședința camerei de consiliu în dosarul nr._ /a1, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de aceasta
La data de 1 iulie 2011 L. E., prin mandatar P. P. a depus la dosar, prin serviciul registratură, o cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat să se constate că a avut atât aceasta cât și soțul său o posesie continuă asupra terenului din litigiu, conform art. 1846 și 1847 cod civil și să dispună înscrierea în CF, pe numele său.
În motivarea cererii de intervenție, întemeiată pe dispozițiile art.49 Cod procedură civilă, art.112 Cod procedură civilă, art.1846, 1847 Cod civil și art.1460,1464, art.193 din Codul civil bucovinean, susnumita a arătat că terenul în litigiu situat la locul Doabra-Miculi în CF 930 V. a aparținut defunctului L. O., defunctul său soț L. O., moștenire după tatăl acestuia L. N., conform, sentinței civile nr.260/07.03.1958 pronunțată de Tribunalul Popular și certificatul de moștenitor nr.76/03.02.1998 eliberat de BNP H. I. S., suplimentar la C.M. 378/71 a notariatului de Stat Câmpulung Moldovenesc, iar după decesul soțului acesteia terenul i-a revenit ei.
A mai arătat L. E. că nu este reală afirmația reclamantei că autorii ei au avut posesia terenului, încă din anul 1930, deoarece L. N., titularul suprafeței în litigiu a decedat la data de 13 mai 1951 lăsând un testament mistic autentificat prin sentința 260/07.03.1958, refăcută prin sentința 1642/20.10.1969, prin care se arătau suprafețele de teren care reveneau fiecărui moștenitor, soțului susnumitei L. E. revenindu-i suprafața de_ mp la locul numit Doabra Herghelis și_ mp teren pădure la locul numit Doabra Miculi, teren ce face parte din CF 930 a . fiind naționalizat, apoi retrocedat după 1990. terenul în litigiu face parte din suprafața de_ mp, care nu a fost naționalizat,având categoria de folosință pășune, vegetația forestieră fiind tăiată, ulterior fiind împădurită, devenind pășune împădurită. L. E. împreună cu soțul său au folosit suprafața de teren în litigiu începând cu anul 1959 și au arendat-o unor diferite persoane ce se ocupau cu creșterea animalelor și chiar din anul 1990 au arendat-o numitului B. V., fiind încheiate convenții de arendare până în anul 2010. suprafața de pășune a avut inițial suprafața de_ mp, însă în urma unei înțelegeri cu L. V. au cedat o parte acesteia, rămânându-le suprafața de 26.000 mp teren pădure împădurită, suprafață de teren care era împărțită în două parcele diferite: una de aproximativ 20.000 mp și una de 6.000 mp, identice cu parcelele din planul cadastral întocmit la cererea reclamantei.
S-a mai arătat că prima parcelă de 20.000 mp se află la nord în vecinătatea proprietăților stăpânite de L. E. și soțul său având retrocedate 20.000 mp teren cu vegetație forestieră, conform Lg.18/1990, iar la sud terenul numitei L. V., cu care au semnat un proces verbal de bună vecinătate. ., denumită Poiana Stânii se învecinează cu proprietatea lui L. E. și a soțului său la nord în suprafață de_ mp retrocedată conform Lg.1/2000 și nu în vecinătatea primei așa cum a arătat reclamanta în acțiune. Atât suprafețele de teren retrocedate, cât și cele în litigiu ce aparțin suprafeței de 150.000 mp, care i-au revenit intervenientei, prin moștenire de la soțul său, aspect ce rezultă și din planul cadastral întocmit în 1996 și 2004.
A arătat intervenienta că B. E. în calitatea sa de curator al reclamantei a început demersuri pentru măsurarea suprafețelor de teren în litigiu cu intenția de a și le însuși.
Cererea de intervenție a fost timbrată cu taxă de timbru de 486 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Pentru susținerea cererii de intervenție au fost depuse la dosar, în copie, următoarele: procură de reprezentare a intervenientei în instanță de către P. P., sentința civilă nr.1642 din 20 octombrie 1969 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, proces verbal de bună vecinătate, plan de situație, cerere formulată de B. E. la Primăria comunei V., prin care solicită a nu se elibera nici o cerere de marcare la locul numit „Doabra Miculi”, înscrisul intitulat Convenție, declarație dată de L. O., certificat de moștenitor nr.76 din 03.02.1998, plan de situație.
La termenul din data de 8 iulie 2011 reclamanta prin apărător a depus la dosar certificat de atestare fiscală și adeverință de la Primăria comunei V.. De asemenea a precizat că înțelege să se judece cu . și nu cu Primăria comunei V., prin primar,. Instanța, luând act de aceasta ,a dispus în consecință.
La data de 11 iulie 2011 ., în calitate de pârâtă a depus la dosar o cerere prin care a menționat că lasă la aprecierea instanței soluționarea prezentei cauze.
La termenul din 23 septembrie 2011 instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată de L. E. și a dispus introducerea acesteia în cauză, în calitate de intervenientă.
La data de 16 noiembrie 2011 intervenienta a depus la dosar o precizare la cererea de intervenție(fila 54), prin care a solicitat să se constate următoarele: că ,în urma divizării Obstei de pădure V. L. Nistror, a I. a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2 ha 5918 mp teren pădure, identic cu parcelele nou formate 3703/131 de 1 ha 9661 mp și nr.3703/132 de 6257 mp, ambele având în prezent categoria de folosință-pășune din CF 930 V. (provenite din divizarea parcelei funciare nr.3703/1 de pădure din CF-ul menționat); că, prin moștenire testamentară, în calitate de legatar particular, numitul L. O. a dobândit după defunctul L. N., dreptul de proprietate asupra aceluiași teren, descris la petitul nr.1 (moștenire testamentară, consolidată prin învoiala părților, consfințită în dosarul nr.2434/1957, potrivit sentinței civile nr.260/7 martie 1958 și certificatul de moștenitor nr.76, suplimentar la certificatul de moștenitor nr.378/1971, emis de Biroul Notarului Puvblic H. I. S.; că prin moștenire după defunctul L. O., intervenienta în interes propriu, în calitate de soție supraviețuitoare a dobândit la rândul său, dreptul de proprietate asupra aceluiași teren descris la petitele anterioare; să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în cauză în cartea funciară, pe numele său.
În motivarea cererii precizatoare, intervenienta a arătat că dreptul de proprietate al numitului L. N., (decedat la data de 13 mai 1951) asupra terenului în litigiu a revenit fiului său L. O., în baza testamentului mistic încheiat la data de 30 ianuarie 1950 și depus la Judecătoria populară mixtă V. (înregistrat fiind la această judecătorie, în baza procesului verbal, semnat de către testator, nr.306 din data de 7 martie 1950), recunoscut de către toți legatarii-descendenți ai acestuia (potrivit sentinței civile nr.260/7 martie 1958, din dosarul nr. 2434/1957) reconstituit potrivit sentinței civile nr.1642, pronunțată la data de 20 octombrie 1969 de către Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr.278/1969, drept consolidat prin emiterea certificatului de moștenitor nr.76, suplimentar la certificatul de moștenitor nr.378/1971 (terenul în cauză făcând parte din suprafața de 15 ha pădure, indicată în testamentul menționat la pct.7 din sentința civilă 1642/20 octombrie 1969, care reconstituia testamentul în cauză, unde se menționa expres că este vorba despre locul „Doabra Miculi”, anume „parchet de la Obștea V., obținut în urma divizării”, care se dă fiului, cu numele O.).
A arătat intervenienta că de fapt, după instituirea legatelor, practic, după predarea lor, soțului ei decedat, i se lăsa toată averea mobilă și imobilă care s-ar fi găsit la data decesului tatălui său.
A arătat că, pădurea de 15 ha este menționată în testament, fiind vorba despre terenul cuprins între vecinii: la nord-fiul I. și I. G. a G., la est-urmașii lui P. I., iar în ce-l privește pe fiul „R.”, soțul lui L. Glicheria și tatăl reclamantei L. E., acestuia i-au revenit tot la locul „Doabra Miculi” suprafața de 3 ha și 30 ari, provenit din divizarea acestei obști, astfel că, pornind de la această consemnare, care indică o coincidență a locului, se crede că este vorba despre moștenirea lui L. R. și nu cea a lui L. O..
A mai arătat în precizare, intervenienta, că înscrierile în registrul agricol al reclamantei pentru terenul de pășune, dobândit în anul 1966 de la mama acesteia -L. Glicheria, de la locul „Doabra Miculi” nu se poate preciza dacă terenul respectiv provine din averea lui L. R. sau a lui L. Glicheriua, dacă anterior a fost pădure sau pășune, mai ales că din conținutul certificatului de moștenitor nr.172/16 mai 1997, la pct.3 de la rubrica „bunuri imobile” suprafața de 25.000 mp fânaț se învecinează doar cu L. Vernioca. Potrivit planului de situație depus de reclamantă și pe care intervenienta și-l însușește, vecinătățile celor două loturi sunt: P. D., L. O., L. E., iar pentru celălalt lot: L. M., L. O., P. D., L. V. (aceasta apărând doar vecină, cu un singur lot). A mai arătat că modul de dobândire și temeiul juridic indicat de către reclamantă-uzucapiunea, motivată pe disp.art.1460-1464 Cod civil bucovinean (contra unei persoane juridice-Obștea de pădure V.-persoana morală, în accepțiunea acelui cod), pentru ca art.1493 Cod civil bucovinean permite joncțiunea posesiilor, art.1847 Cod civil, în reglementarea veche, nu poate conduce la transmiterea dreptului de proprietate, de la Obște, la reclamanta (chiar și cu joncțiunea posesiilor), pentru ca la un moment dat obștea de pădure a fost desființată (a se vedea data desființării Obștei de pădure V.) obștenii și-au intrat în drepturile lor de pădure, pe care le-au transmis moștenitorilor.
Intervenienta a mai depus la dosar înscrisuri, respectiv copie după sentința civilă nr.1642/20 octombrie 1969, certificat de moștenitor nr.76, declarație, adresa nr.569R/09.08.2006 a Direcției Silvice Suceava, proces verbal de punere în posesie nr.322/07.04.2008, plan de amplasament parcelă pădure, plan de încadrare în zonă, plan de situație,proiect plan parcelar, titlu de proprietate nr.1308 și nr.490, proces verbal încheiat la 17.08.1993, fișa tehnică a terenului cu vegetație forestieră, plan de situație.
La termenul din data de 16.12.2011, intervenienta a mai depus la dosar o precizare a cererii de intervenție(fila 85), prin care a solicitat următoarele:introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului L. A.;să se constate că, prin partaj voluntar după defunctul L. O. a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de_ mp. teren pădure, identic cu parcelele nou formate nr. 3703/131 și nr. 3703/132, din CF930 V..
La același termen, reclamanta a depus la dosar o cerere(fila 93) prin care a invocat excepția netimbrării cererii precizatoare, precum și excepția tardivității formulării acesteia.
În motivarea celei de-a doua excepții, pârâta a menționat că, față de data depunerii cererii precizatoare, respectiv 18.11.2012 și față de primul termen de judecată(23.09.2011), aceasta este tardivă.
La data de 16 decembrie 2011, intervenienta a depus o nouă precizare la dosar prin care a arătat că înțelege să își precizeze capătul nr.3 la cererea din precizarea la intervenție și a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât a numitului L. A., solicitând a se constata, în contradictoriu cu acesta, că prin partaj voluntar după defunctul L. O., intervenienta a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2 ha 5918 mp teren pădure, identic cu ..3703/131 și nr.3703/132 din CF 930 V..
Alăturat cererii intervenienta a depus la dosar declarația lui L. A., datată 16.12.2011 prin care acesta își exprimă acordul cu privire la intabularea mamei sale, L. E., cu suprafața de 2,60 ha teren, ce a fost moștenit de către aceasta de la bunicul său L. N.. Mai depune la dosar certificatul nr.2810/10.03.1998, procură de reprezentare în instanță prin care L. A. o împuternicește pe mama sa L. E. să-l reprezinte în instanță, certificat de moștenitor nr.73/19.07.2010, certificat de moștenitor suplimentar la C.M.nr.76, plângere formulată către P. Câmpulung Moldovenesc de către L. E.,
P. Încheierea pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2011, instanța s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de reclamantă, în sensul respingerii excepției netimbrării.
Cu privire la excepția tardivității, instanța, față de considerentele de fapt expuse în susținerea excepției, corespunzătoare excepției decăderii, față de disp. art. 1003 C.proc. civ., art. 132 din același cod, a constatat decăderea intervenientei din dreptul de a-și preciza acțiunea.
La data de 09.01.2012, intervenienta a depus la dosar o nouă cerere precizatoare,prin care a precizat temeiul juridic al cererii de intervenție în interes propriu, invocând dispozițiile art.1472 și 1492 Cod civil bucovinean.
Reclamanta, prin apărător a depus pentru termenul din 27 ianuarie 2012, înscrisuri din dosarul nr.2829/2002 având ca obiect acțiune de revendicare față de L. V..
În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială, fiind audiați martorii B. N., B. V. și C. F. la cererea reclamantei, respectiv M. O., B. A. și C. D., la cererea intervenientei. De asemenea, s-a încuviințat și administrat proba cu expertiză topo, raportul de expertiză fiind depus la dosar la data de 14.12.2012.
P. sentința civilă nr.103/25.01.2013, prima instanță a respins acțiunea civilă, ca neîntemeiată; a respins cererea de intervenție în interes propriu, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În primul rând, în raport de numeroasele modificări și completări ale cererii de intervenție în interes propriu,făcute ulterior primei zile de înfățișare, care a avut loc la termenul din data de 21 octombrie 2011, având în vedere că instanța a constatat decăderea intervenientei din dreptul de a-și modifica cererea de intervenție, se impune a se preciza că instanța este investită ,atât de reclamantă, cât și de intrervenientă, cu constatare dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 25.918 mp.teren, prin uzucapiune.
Potrivit mențiunilor din planul de situație aflat la filele 8-9 din dosar, coroborate cu raportul de expertiză,terenul din litigiu, în suprafață de 25.918 mp., este înscris în CF 930 V., pentru Obștea V. .
Atât reclamanta, cât și intervenienta au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu, prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor, fiecare susținând că a exercitat, asupra terenului din litigiu, o posesie utilă cu începere de la data decesului autorilor lor,iar aceștia din urmă au intrat în posesia terenului din litigiu în anul 1950, în baza testamentului mistic lăsat ce L. N...
Astfel, reclamanta a susținut că folosește terenul din litigiu din anul 1996, de la decesul mamei sale L. Glicheria, iar aceasta, la rândul său, l-a folosit începând cu data decesului soțului său, L. R., care l-a dobândit prin moștenire de la părinții săi L. N. și Groafa.
La rândul său, intervenienta a susținut că folosește terenul din litigiu de la decesul soțului său, L. O., care l-a dobândit, prin moștenire, de la tatăl său, L. N..
Așadar, ambele părți au susținut că terenul din litigiu a aparținut lui L. N. și se identifică cu terenul menționat în Sentința civilă nr. 1642/20.10.1968, cu precizarea că, în timp ce reclamanta a susținut că acesta se identifică cu terenul cu care a fost înzestrat L. R.(autorul său), fiind descris la pct. 3,fila 3 din sentința menționată, intervenienta a susținut că terenul se identifică cu cel descris la pct. 7, fila 3 din aceeași sentință, fiind înzestrat L. O.(soțul său).
Ambele părți invocat ca și temei de drept, dispozițiile Codului civil austriac bucovinean.
Martorii B. N., B. V. și C. F., audiați la propunerea reclamantei au confirmat susținerile făcute de aceasta, menționând că terenul din litigiu a aparținut lui L. R., care l-a dobândit, prin moștenire de la L. N. și l-a stăpânit, în mod public pe tot parcursul vieții sale, iar de la decesul lui L. R., terenul este stăpânit de către reclamantă, care l-a închiriat martorului Buburuyan V. . Acesta din urmă a susținut că el a folosit ternul din litigiu, în baza unei înțelegeri pe care a avut-o mai întâi cu L. R., autorul reclamantei, iar mai apoi cu reclamanta personal sau prin intermediul lui B. C. .
Intervenienta a formulat plângere împotriva martorului B. V., solicitând cercetarea acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „mărturie mincinoasă”(fila 91), constând în aceea că, în declarația dată în fața instanței, nu a recunoscut încheierea contractului de închiriere cu L. O. și nu și-a recunoscut semnătura de pe convenția de la fila 28 di dosarul de față. În declarația dată în fața organelor de cercetare penală(fila 102), martorul a revenit asupra depoziției făcute în prezenta cauză,în sensul că a recunoscut că a semnat convenția menționată mai sus. În acest context, depoziția martorului Buburuyan V. urmează a fi înlăturată.
În același timp, martorii M. O., B. A. și C. D., audiați la propunerea intervenientei, au susținut că terenul din litigiu este folosit de către aceasta din urmă, care a intrat în posesia terenului după decesul soțului său, L. O., care a folosit terenul închiriindu-l martorului Buburuyan V..
Din susținerile părților, coroborate cu mențiunile din Sentința civilă nr. 1642/20.10.1969(fila 57),cu mențiunile din raportul de expertiză și cu depozițiile martorilor, prima instanță a reținut că terenul din litigiu a aparținut lui L. N., care a fost tatăl lui L. R.(autorul reclamantei)și al lui L. O.(autorul intervenientei). De asemenea, s-a reținut că, prin testamentul mistic din data de 7 martie 1950, L. N. (decedat la data de 13 mai 1951) a testat averea sa, în favoarea copiilor și soției.
În condițiile în care terenul din litigiu provine de la autorul comun al părților, iar prin probatoriul administrat în cauză nu s-a dovedit că beneficiarii testamentului menționat mai sus și-au delimitat terenurile primite, conform testamentului, având în vedere și faptul că, prin raportul de expertiză s-au identificat elemente comune atât cu terenul descris într-o . înscrisuri prezentate de reclamantă (certificatul de moștenitor nr. 172/1997-fila 11, adeverința nr. 4126/12 mai 2006-fila 12),cât și cu cel descris în înscrisurile prezentate de intervenientă (convenția din data de 2 mai 2005-fila 28,convenția din 8 mai 1999-fila 119 ), prima instanță a reținut că nici una dintre părțile din prezenta cauză nu a exercitat o posesie utilă, aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, asupra terenului din litigiu.
De asemenea, se are în vedere faptul că expertul a identificat elemente comune atât cu terenul testat în favoarea lui L. R.(pct 3 din testament)cât și elemente comune cu terenul testat în favoarea lui L. O.(pct. 7 din testament).
Chiar dacă, în baza depozițiilor martorilor audiați în cauză și a celor două convenții de arendare, se poate reține că, din anul 1999 și până în momentul promovării acțiunii, posesia a fost exercitată de către intervenientă, respectiv de către autorul acesteia, L. O., prin intermediul martorului B., în speță nu se poate stabili cine a exercitat posesia anterior acestui an, respectiv înainte de data de 15 octombrie 1938, pentru a fi aplicabile Codul civil austriac bucovinean, invocate de părți.
În acest sens, toți martorii au susținut că terenul din litigiu a fost folosit de martorul B. V., începând cu anul 1989.Această împrejurare, coroborată cu convenția aflată la fila 28 din dosar,potrivit căreia, la data de 2 mai 2005, L. O. a închiriat martorului suprafața de 6 ha teren pășune, îndreptățesc instanța să rețină că, din anul 2005, terenul din litigiu este folosit de martorul B., în baza convenției de la fila 28.Totodată, prima instanță a reținut, din depozițiile martorilor, coroborate cu convenția aflată la fila 119 din dosar și cu răspunsul dat de expert la obiectivul nr. 11 din raportul de expertiză, că, începând cu anul 1999, terenul din litigiu a fost folosit de către L. O..
Faptul că s-au găsit elemente comune între terenul din litigiu și terenul menționat în certificate de moștenitor nu este de natură să creeze instanței convingerea că terenul a fost folosit de reclamantă sau intervenientă, știut fiind faptul că certificatul de moștenitor se întocmește pe baza declarațiilor moștenitorilor neavând la bază acte de proprietate.
În condițiile în care, atât reclamanta cât și intervenienta și-au întemeiat acțiunile pe Codul civil austriac bucovinean, era necesar să dovedească faptul că autorii acestora au început să exercite posesia asupra terenului din litigiu anterior datei de 15 octombrie 1938, dovadă pe care nici una din părți nu a făcut-o.
Astfel, prin Decretul –Lege nr.478/1938 a fost extinsa legislația civila din vechea Românie in teritoriile din Bucovina, astfel ca au fost puse si aici in aplicare prevederile Codului Civil român, corelativ cu aceasta fiind scoase din vigoare prevederile Codului civil austriac ce erau până atunci in vigoare. Art.3 al.1 din decretul menționat a dispus, in ce privește natura, durata si efectele posesiei ca acestea sunt supuse legilor sub care a început prescripția.
Faptul că autorul comun al părților a testat anumite suprafețe de teren nu poate conduce automat la concluzia că a și avut în posesie acele suprafețe de teren, dinainte de anul 1938 mai ales că, la momentul întocmirii testamentului, terenul era înscris pe Obștea V., nedivizată.
Instanța nu ar putea reține ca fiind îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 28 din DL115/1938, pentru reclamantă sau intervenientă câtă vreme terenul este înscris în CF pentru Obștea V..
Față de cele mai sus menționate, prima instanță a constatat că atât acțiunea formulată de reclamantă, cât și cererea de intervenție în interes propriu, sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta L. E., în cauză fiind introdus în calitate de moștenitor al acesteia recurentul B. C..
În motivarea recursului, recurentul B. C., însușindu-și recursul recurentei L. E., decedată la data de 3.06.2013, a arătat că terenul în litigiu în suprafață totală de 25.918 mp se află în extravilanul localității V., la locul numit „Doabra” și este dispus în două trupuri învecinate. Această suprafață de teren este folosită încă din anul 1996 de către reclamantă, fiind primit de la mama sa. După decesul acesteia în anul 1996 s-a întocmit certificatul de moștenitor nr.172 din 16.05.1997 eliberat de către Biroul Notarului Public”H. I. S.”. Mama reclamantei, L. Glicheria a intrat în posesia acestui teren, după decesul soțului său, L. R., care l-a rândul său îl moștenise de la părinții săi L. N. și Garofa.
Încă dina anul 1930 autorii reclamantei s-au cumpărat ca adevărați proprietari ai acestei suprafețe de teren fiind cunoscuți ca și proprietari și exercitând asupra întregii suprafețe de teren o posesie utilă, continuă și publică.
Reclamanta la rândul său, s-a comportat ca o adevărată proprietară înscriindu-și acest drept în registrul agricol și plătind impozit an de an, exercitând o posesie publică, continuă și sub nume de proprietar. Art. 1847 Cod Civil „Ca să se poată prescrise, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar…”.
La nivelul anilor 1950, când L. N., bunicul reclamantei și autorul intervenientei, suprafața de teren din litigiu avea categoria de pășune. LA această dată suprafața de teren în litigiu are tot categoria de pășune, dar parțial acoperită cu vegetație forestieră.
Această suprafață de teren are categoria de pășune, împădurită și nu a fost trecută sub borna silvică în anii 1945-1950. Terenul din litigiu, face parte dintr-un lot mult mai mare format și din teren cu vegetație forestieră, care a aparținut defunctului L. N.. Acesta a partajat această avere, fiilor lui, L. R., O., M., I., N. și V.. Suprafața de teren din litigiu a fost dată de către L. N., fiului său, R., tatăl reclamantei L. elvira. Deoarece loturile de tern pășune sunt învecinate cu teren cu vegetație forestieră a rezultat această confuzie și formularea acestei cererii de intervenție pentru o suprafață de teren care nu a aparținut niciodată lui L. O., defunctul soț al intervenientei.
Conform raportului de expertiză întocmit în cauză, terenul în litigiu nu se identifică cu niciunul dintre actele depuse de către intervenientă. P. răspunsul la obiectivul nr.2 din raportul de expertiză, expertul concluzionează că, între suprafața de teren identificată în planul de situație, depus la dosar și cea descrisă în adeverința nr.4126 din 12 mai 2011 emisă de Primăria V., există identitate
Intervenienta nu a depus la dosarul cauzei niciun înscris din care să rezulte că aceasta are vreun drept de proprietate asupra suprafeței de teren în litigiu. Aceștia nu au posesia suprafeței de teren și nici nu au avut-o niciodată. Suprafața de teren nu a fost dată niciodată în arendă de către L. O. și nici nu a fost folosită de acesta, ci o altă suprafață de teren învecinată.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă.
Legal citată, intimata intervenientă, a formulat întâmpinare ( filele 13-15 dosar) prin acre a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
În apărare, aceasta a arătat că dreptul de proprietate al numitului Leonties N. (decedat la data de 13 mai 1951) asupra terenului în litigiu, a revenit fiului său- Leonties O., în baza testamentului mistic încheiat la data de 30 ianuarie 1950 și depus la Judecătoria Populară Mixtă V. ( înregistrat fiind la această judecătorie, în baza procesului verbal semnat de către testator, nr.306 din data de 7 martie 1950 ) testament recunoscut de către toți legatarii-descendenți ai acestuia ( potrivit sentinței civile nr.260/7 martie 1958, din dosar nr.2434/1957 al fostului Tribunal Popular al Raionului Câmpulung) și reconstituit potrivit sentinței civile nr.1642, pronunțată la data de 20 octombrie 1969 de către Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în dosar nr.278/1969, drept consolidat prin emiterea certificatului de moștenitor nr.76 suplimentar la certificat de moștenitor nr.378/1971 ( terenul în cauză făcând parte din suprafața de 15 ha pădure indicată în testamentul menționat la punctul „7” din sentința civilă nr.1642/1969, care reconstituia testamentul în cauză, unde se menționa expres că este vorba despre locul „Doabra Miculi”, anume „parchet de la Obștea V., obținut în urma divizării”, care se dă fiului cu numele „O.”). De fapt, după instituirea legatelor particulare, practic după predarea lor, lui Leonties O. i se lasă toată averea mobilă și imobilă care s-ar mai fi găsit la data decesului tatălui său.
A mai arătat că motivarea în drept a reclamantei este necorespunzătoare și nu poate conduce la reținerea modului de dobândire solicitat, așa cum s-a arătat de altfel, în scris, cu ocazia soluționării fondului.
Deși legal citați, ceilalți intimați nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a-și susține apărările.
Examinând recursul,ce se subsumează prevederilor art.304 pct.9, art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor invocate, tribunalul îl apreciază ca nefondat,pentru considerentele ce urmează:
A invocat reclamanta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, prin joncțiunea posesiei sale cu cea a autorilor săi, privind suprafețele de_ mp teren pășune ( .) și de 6257 mp teren pășune (. înscrise în CF nr.930 a comunei cadastrale V..
Aceeași pretenție a formulat-o și L. E. prin cererea de intervenție în interes propriu depusă în cauză.
Necontestat, terenul în litigiu provine de la autorul comun al părților, L. N., care a fost tatăl lui L. R. ( tatăl reclamantei) și al lui L. O. ( soțul intervenientei).
Ambele părți au invocat că au exercitat o posesie utilă asupra terenului în litigiu, însă obiect al recursului face doar acțiunea principală a reclamantei, intervenienta nedeclarând recurs.
Având în vedere aceste limite de analiză, corect a reținut prima instanță neîndeplinirea condițiilor uzucapiunii câtă vreme nu s-a făcut dovada că reclamanta și părinții săi ar fi exercitat posesia asupra acestui teren o perioadă de timp determinată și totodată aptă de a conduce la dobândirea dreptului de proprietate.
Nicio probă administrată nu a relevat susținerea reclamantei în sensul că părinții reclamantei, L. R. și Glicheria l-au deținut începând cu anul 1930.
Astfel, existența testamentului mistic întocmit de către autorul comun, L. N. al lui I. la 31.01.1950, în favoarea fiilor săi, R. și O., prezumă că terenul s-a aflat cel puțin până la data testamentelor în posesia vechiului proprietar, câtă vreme nu s-a probat transmiterea lui către fiul R. cu titlu de înzestrare sau cu alt titlu.
Nu rezultă din acel testament ( reconstituit prin sentința civilă nr.1642/20.10.1969, f.144-147) în favoarea cărui fiu a fost testat terenul, dacă avem în vedere că atât fiului L. R. (autorul reclamantei), cât și fiului L. Ocatvian ( autorul intervenientei) li s-a testat teren la locul în litigiu, „Doabra N.”, primului 3 ha și 30 de ari, iar celui de-al doilea 15 ha.
Nici expertul cauzei, M. V., nu a putut stabili cu exactitate cui a testat autorul terenul în litigiu, acesta identificând elemente comune atât cu terenul testat în favoarea lui L. R., cât și cu terenul testat în favoare lui L. O..
Nu s-a dovedit că beneficiarii testamentului și-au delimitat terenurile primite.
Nu rezultă că mama reclamantei, L. Glicheria a intrat în posesia terenului după decesul soțului său.
Referirile la certificatul de moștenitor nr.172/16.05.1997 emis după aceasta nu pot conduce la altă concluzie, fiind vorba tot despre susținerile reclamantei care, în calitate de unică moștenitoare, a indicat notarului întinderea masei de împărțit și modul de dobândire a acestei mase.
În realitate, probele administrate în cauză au demonstrat că cel puțin o anumită perioadă de timp terenul în litigiu a fost dat în arendă martorului B. V. de către autorul intervenientei, L. O., nefiind posedat prin urmare de reclamantă.
În acest sens s-a întocmit și un înscris între părți ( f.28), pe care martorul nu l-a recunoscut inițial, negând convenția de arendă în prima declarație dată în fața instanței, revenind însă ulterior asupra propriei declarații în fața organelor de cercetare penală ( f.102), dată fiind plângerea penală formulată împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă ( f.91).
De altfel, toți martorii l-au menționat pe B. V. ca deținător al terenului (f.78,80,81,166,167), unii vorbind chiar de o detenție de peste 25 de ani ( f.80,81) iar acest fapt coroborat cu existența convenției de arendă încheiată între B. V. și autorul intervenientei, exclud susținerea reclamantei în sensul că ea și mama sa ar fi avut posesia terenului.
Față de acest probatoriu relevant, rămâne fără efecte adeverința nr.4126/12.05.2011 emisă de Primăria V. conform căreia reclamanta ar fi fost înscrisă în registrul agricol 1996-2011 cu 2,55 ha teren la Doabra Miculi, anterior în registru figurând mama sa, ținând cont și de faptul că registrele agricole au rol declarativ, că nu s-a dovedit că ar fi vorba despre unul și același teren, expertul cauzei vorbind despre identitate la pct.2 din expertiză doar în măsura în care au aceeași denumirea toponimică - Doabra Miculi.
Or, câtă vreme în registrul agricol nu se indică vecinătățile terenului, cum la locul în litigiu după autorul comun a rămas o suprafață de câteva zeci de hectare, împărțită moștenitorilor, inclusiv menționată în testamentul mistic, parțial valorificată la legea 18/1991, apare fără fundament legal orice concluzie tranșantă pe acest aspect.
Pentru toate considerentele învederate, în limitele criticilor invocate în calea de atac, tribunalul, în baza art.312 alin.1 din vechiul cod de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă L. E.-decedată, recurentul B. C.-moștenitorul recurentei L. E.- ., ., jud Suceava împotriva sentinței civile nr.103/25.01.2013 a judecătoriei Câmpulung Moldovenesc pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât .-., intimata-intervenientă L. E.-Câmpulung Moldovenesc, ., nr.5, jud Suceava și intimatul pârât L. A.- Câmpulung Moldovenesc, ., nr.5, jud Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. I. M. V. O. D. L. A. L. A.
Red V.O.D
Jud.fond L. V.
Tehnored.L.A.
2 ex./18.11.2013
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 2089/2013. Tribunalul SUCEAVA | Cereri. Decizia nr. 373/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
