Uzucapiune. Decizia nr. 2583/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2583/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 2583/2013
Dosar nr._ - uzucapiune -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 2583
Ședința publică din 3 decembrie 2013
Președinte- T. M.
Judecător- D. D.
Judecător- M. C.
Grefier - P. T.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pîrîtul M. V. D. – prin primar, împotriva sentinței civile nr.522 din 17 aprilie 2013 a Judecătoriei V. D. (dosar nr._ ), intimată fiind reclamanta D. L. M., domiciliată în municipiul V. D., ., județul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatînd recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. D. sub nr._ la data de 03.12.2012, reclamanta D. L. M. a chemat în judecată pe pârâtul municipiul V. D. – prin primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeței de 504 mp teren identică cu . și 2F nou formate, înscrise în CF_ a . și asupra construcțiilor C1 – casă și C2 - magazie astfel cum sunt identificate în Planul de situație anexat și să dispună înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului descris mai sus, astfel dobândit, pe numele acesteia.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că stăpânește suprafața de 504 m.p. teren și construcțiile care se află pe aceasta de la defuncta P. M. care la rândul său a avut posesia terenului mai mult de 40 de ani, stăpânindu-l în mod public, nestingherită de nimeni, ca adevărat proprietar, fără să fi fost vreodată tulburată în liniștita posesie.
A mai arătat reclamanta că figurează înscrisă în evidențele fiscale cu acest teren pentru care atât ea câr și autorii săi au plătit taxele și impozitele aferente, după cum rezultă din Certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice.
Pârâtul municipiul V. D. – prin primar a depus la dosar întâmpinare prin care arată că solicită respingerea acțiunii motivat de faptul că această suprafață de teren care face obiectul prezentului dosar se află într-o zonă de carte funciară iar potrivit prevederilor art. 28 din DL nr. 115/1938 cel care a posedat un bun nemișcător în condițiile legii timp de 20 de ani după moartea proprietarului înscris în cartea funciară va putea cere înscrierea dreptului uzucapat. Pârâtul arată că în speță proprietar tabular este Statul român deci nu se poate susține că acest proprietar tabular ar fi decedat de cel puțin 20 de ani pentru a putea uzucapa.
Judecătoria V. D., prin sentința civilă nr.522 din 17 aprilie 2013 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată; a constatat că reclamanta D. L. M. a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeței de 504 mp teren identic cu parcelele nou formate nr. 1CC și 2F din CF nr._ a . și asupra construcțiilor C1 – casă și C2 - magazie, astfel cum rezultă din Planul de amplasament și delimitare a imobilului efectuat de ing. A. S. Ț. și înregistrat la OCPI Suceava sub nr..; a dispus înscrierea în CF pe numele reclamantei a dreptului de proprietate asupra imobilelor astfel dobândite și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că imobilele care fac obiectul cererii de chemare în judecată sunt formate din o suprafață totală de 504 m.p., teren identică cu parcelele cadastrale nr. 1CC și 2F nou formate din ./1 din CF_ (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 1147) a . precum și din construcțiile C1 – casă situată pe . - magazie situată pe . este identificată în Planul de situație întocmit de ing. S. Ț. A. și avizat de OCPI sub nr. 8863 din 19.07.2012.
Având în vedere faptul că reclamanta a indicat ca moment al începerii posesiei este o perioadă de acum peste 40 de ani, dată confirmată cu aproximație și de martori, instanța va avea în vedere, în baza art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Decizia nr. 86/2007 a Înaltei Curți de Justiție și Casație date în Recurs în interesul legii, care a statuat că, în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 împlinite după . Legii nr. 7/1996 acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.
Instanța a avut în vedere la soluționarea acestui capăt de cerere prevederile art. 82 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care prevăd că “ Dispozițiile art. 930 - 934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei”.
În sistemul de carte funciară reglementat de Decretul Lege nr. 115/1938, spre deosebire de reglementarea dată prescripției achizitive în Codul civil, uzucapiunea, ca mod de dobândire a drepturilor reale imobiliare, are un caracter de excepție. Astfel, în art. 28 din acest decret este prevăzut cazul în care dreptul de proprietate asupra imobilelor poate fi dobândit prin uzucapiune, când o persoană a posedat un bun nemișcător, în condițiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară.
Instanța a constatat că suprafața de 504 m.p., teren care face obiectul prezentei cauze se află situată într-o regiune în care funcționează regimul de carte funciară, potrivit căruia constituirea drepturilor imobiliare se face conform prevederilor Decretului Lege nr.115/1938 și numai posesiunea cerută în vederea uzucapiunii trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de Codul civil.
Din extrasul de carte funciară depus la dosar (fila 3), rezultă că proprietar tabular al imobilului în cauză înscris în CF_ (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 1147) a ., este Statul Român din anul 1984.
După cum rezultă din declarațiile martorilor N. F. G. și B. F. reclamanta deține suprafața de teren care face obiectul prezentului dosar de la bunica sa, P. M., care, la rândul ei, l-a cumpărat în anul 1952 de la o fostă fabrică „Foresta”. Se mai arată de către martori că atât autorii reclamantei cât și reclamanta nu au fost niciodată tulburați în posesie de nimeni fiind cunoscuți în comunitate ca și proprietari ai suprafeței de teren.
După cum rezultă din Adeverința de ROL agricol nr. 6346 din 01.04.2013 eliberată de către Primăria V. D. pentru suprafața de teren în cauză taxele și impozitele aferente au fost achitate de către numita P. M. autoarea reclamantei și momentan figurează înscrisă la ROL –ul agricol D. L. M..
De asemenea această suprafață de teren nu figurează în inventarul bunurilor aparținând domeniului public sau privat al statului, conform legii aspect ce reiese din adresa nr. 6346 din 17.04.2013 eliberată de Primăria V. D..
Față de cele arătate posesiunea pe care o invocă reclamanta îndeplinește condițiile cerute de Codul civil, în sensul că autoarea sa și după moartea acesteia reclamanta au deținut imobilul cu intenția de a poseda pentru sine, sub nume de proprietar și nu cu titlu precar cât timp au achitat taxe și impozite locale aferente acestuia.
Cât privește calitățile pe care posesia trebuie să le aibă pentru a fi aptă să fondeze uzucapiunea, instanța a constatat în cauză că reclamanta și autoarea sa, prin joncțiunea posesiilor, au exercitat o posesie utilă, aceasta fiind continuă, pașnică și publică. Primele două calități ale posesiei sunt prezumate relativ, în sensul că, odată ce s-a dovedit că posesia a fost începută sub nume de proprietar, ea este prezumată că s-a exercitat fără discontinuități, respectiv într-un mod pașnic. Art. 1850 C.civ. dispune: „continuitatea și neîntreruperea posesiunii sunt dispensate de probă din partea celui ce invocă prescripția”, astfel că, posesorul actual care probează că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta să împiedice proba contrarie.
Aspectul litigios care se ridică în speță privește posibilitatea aplicării art.28 din Decretul Lege nr.115/1938, atunci când proprietarul tabular este statul român, reprezentat în speță de M. V. D. – prin primar.
Față de aceste aspecte, prevederile art.1845 cod civil stabilesc că domeniul privat la statului este supus acelorași prescripții ca și proprietățile particularilor, reglementare care se regăsește și în prevederile art.41 al. 2 din Constituția României, care stabilește că „proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular”.
Dintr-un alt punct de vedere este important de menționat faptul că instituția uzucapiunii ca mod original de dobândire a proprietății este reglementată în dreptul comun art.1890 cod civil ca o sancțiune împotriva proprietarului pasiv, care a permis altuia o perioadă îndelungată de timp să se manifeste față de bunul imobil ca adevărat proprietar.
In speță, prin înscrisurile depuse la dosar s-a dovedit că P. M. și apoi reclamanta și-a înscris terenul la rolul agricol și a plătit impozitul aferent pe toată durata posesiei de peste 40 de ani.
De asemenea, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile art.28 din Decretul Lege nr.115/1938, care au preluat uzucapiunea ca modalitate de dobândire a proprietății din dreptul comun, fiind dovedită pasivitatea proprietarului tabular pe o durată de peste 20 de ani, perioadă în care numita P. M. și apoi reclamanta au plătit impozit pentru teren și s-a manifestat față de acesta ca adevărat proprietar.
A admite un alt punct de vedere ar însemna implicit a stabili o discriminare între domeniul privat al statului și proprietatea privată a persoanelor fizice ceea ce contravine, față de cele menționate mai sus, dispozițiilor imperative stabilite prin art.1845 Cod civil și art.41 alin.2 din Constituție.
În aceste condiții, respingerea cererii pe temeiul că Statul român prin M. V. D. ar fi o persoană „care nu moare niciodată” ar însemna lipsirea reclamantei de orice posibilitate de valorificare a drepturilor lor - care ar putea constitui un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, în unele cauze deduse judecății sale, Curtea Europeană a reținut existența unui drept protejat de Convenție din situații de fapt, cu mare persistență în timp.
În cauză, reclamanta s-ar afla în imposibilitate de valorificare a drepturilor sale rezultând dintr-o îndelungată stăpânire a unui teren din cauza lipsei unei activități coerente a statului. Or, apărarea efectivă a dreptului de proprietate impune și adoptarea unor măsuri pozitive de protecție, ce semnifică existența unor obligații pozitive în sarcina autorităților statale competente, acolo unde există o legătură între măsurile pe care un reclamant le-ar putea aștepta în mod legitim de la acestea, raportate la exercitarea prerogativelor conferite de stăpânirea unui bun.
P. urmare, instanța a constatat că, în speță, condiția prevăzută de art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, de a fi posedat bunul imobil, în condițiile legii, timp de 20 de ani, după moartea ultimului proprietar înscris în cartea funciară, este îndeplinită.Instanța a constatat că acest capăt de cerere este întemeiat și l-a admis ca atare, fiind dovedit că reclamanta împreună cu autorii săi au exercitat asupra terenului din litigiu o posesie utilă în înțelesul prev. art. 1847 Cod civil, peste 20 de ani, proprietarul tabular rămânând în pasivitate toată această perioadă.
Interpretând în alt mod textul de lege, s-ar fi creat în mod evident o situație discriminatorie incompatibilă cu prevederile art. 16 din Constituția României “Cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.” și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este calificată ca discriminare tratarea într-o manieră diferită, fără justificări obiective și rezonabile, a persoanelor aflate în situații comparabile (a se vedea în acest sens Hotărârea pronunțată de Curte în cauza D. c. României, în data de 28 februarie 2008).
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pîrîtul M. V. D. – prin primar criticînd-o pentru nelegalitate, invocînd prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivare, a arătat că terenul în litigiu este intabulat pentru Statul Român, iar uzucapiunea întemeiată pe art.28 din D.L. nr.115/1938 nu poate fi primită, nefiind date condițiile legale.
Verificînd actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursul este fondat, hotărîrea fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prev.de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Terenurile care fac parte din domeniul public sînt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, așa cum prevăd art.5 alin.2 din Legea nr.18/1991.
Art.27 și 28 din D.L. nr.115/1938 prevăd două cazuri în care dreptul de proprietate asupra imobilelor poate fi dobîndit prin uzucapiune: cînd și-a înscris în CF fără cauză legitimă un drept de proprietate, iar titularul a posedat imobilul cu bună credință timp de 10 ani și cînd cineva a posedat un bun nemișcător în condițiile legii, timp de 20 de ani după moartea proprietarului înscris în CF.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că pentru imobilele aflate în regim de carte funciară dispozițiile Codului civil sînt inaplicabile astfel încît, nefiind îndeplinite condițiile art.28 din D.L. nr.115/1938, cererea pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru un teren înscris în CF pentru Statul Român, nu poate fi primită.
Față de aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va modifica sentința civilă și va respinge acțiunea ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Admite recursul declarat de pîrîtul M. V. D. – prin primar, împotriva sentinței civile nr.522 din 17 aprilie 2013 a Judecătoriei V. D. (dosar nr._ ), intimată fiind reclamanta D. L. M., domiciliată în municipiul V. D., ., județul Suceava.
Modifică s.c. nr.522/17.04.2013 a Judecătoriei V. D. și în consecință:
Respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
T. M. D. D. M. C. P. T.
Red. T.M.
Jud.fond – H. D. L.
Tehnored.P.T. – Ex.2 – 27 ianuarie 2014
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2595/2013. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Decizia nr. 22/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
