Uzucapiune. Hotărâre din 13-01-2015, Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 20/2015
Dosar nr._ uzucapiune
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 20/2015
Ședința publică de la 13.01.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
JUDECĂTOR I. G.
JUDECĂTOR G. – P. V.
GREFIER S. M. G.
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanții recurenți C. T. și C. P. împotriva sentinței civile nr. 2361/ 30.05.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimați fiind pârâții C. A., P. I., B. O., C. A., C. D., C. (C.) L. și B. E..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă B. O., asistată de avocat, și avocat L. A. G., care substituie pe L. E., pentru recurenți, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocat L. A. G. depune la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului, chitanța . nr._ din 12 ianuarie 2015 în cuantum de 632 lei și timbru judiciar în cuantum de 2,5 lei, precum și delegația de substituire și solicită admiterea probei cu înscrisul numit „Cerere pentru deschiderea procedurii succesorale”
Instanța anulează dovada achitării taxelor judiciare aferente căii de atac și constată că prezenta cerere este legal timbrată.
Avocat Casoinic V. depune la dosar. împuternicirea avocațială și chitanța nr. 40 din 13 ianuarie 2015 în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Instanța aprobă admiterea probi cu înscrisul depus la dosar.
Constatând că nu mai sunt probe de administrat, excepții de invocat sau cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părților.
Avocat L. A. G., pentru recurenții reclamanți, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și retrimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de fond arată că nu și-au dovedit momentul de la care a început posesia asupra terenului în litigiu, că au solicitat proba cu doi martori, în afara celui care a fost admis, dar instanța a considerat că este suficient probatoriul încuviințat și a respins proba, neputând fi dovedită data la care a început posesia, instanța motivând exact pe acest motiv, fiind încălcat dreptul lor la apărare. În baza art. 129 alin. 5 raportat la 312 și 304 pct. 5,7 și 9, se impune casarea cu trimitere, întrucât prin înscrisul depus, care a fost reținut de partea adversă, a făcut dovada că Arihov M. a decedat în 1982, și, în această situație, făcând astfel dovada că au trecut mai mult de 20 de ani de la decesul proprietarului tabular, chiar dacă s-ar avea în vedere că au achitat la Primărie impozitul începând cu anul 2002. Instanța a interpretat în mod greșit declarația martorului, acesta a declarat că în anul 1977, dar nu știe sigur, dar știe faptul că, din momentul în care recurenții s-au mutat în Suceava pe . moment locuiesc acolo. Susține că au făcut dovada că stau pe . când au cumpărat terenul cu casa. Suprafața cu casa cumpărată este îngrădită și face parte din terenuri curți – construcții. S-a făcut în 1991 acel proces verbal de constatare a vânzării doar pe 1000 m.p. pentru că așa era actul încheiat, doar pe 1000 m.p. cât au apreciat părțile. În realitate, erau 1427 m.p., iar diferența de 27, așa cum rezultă din expertiza lui C. și din cea a lui U. nu a fost reconstituită urmașilor, pârâților, pentru că s-a avut în vedere suprafața exact vândută. Arată că suprafața este o suprafață în curtea recurenților și nu este posibil să îl folosească intimații. Solicită admiterea cererii de recurs și acordarea cheltuielilor de judecată în cuantumul taxelor de timbru achitate.
Avocat Casoinic V., pentru intimata B. O., solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală. În cauză nu s-a administrat doar proba cu martori, ci și proba cu înscrisuri și expertiză topo, dar a fost admisă proba cu martori a recurenților, însă aceștia nu au asigurat prezența martorului, iar ulterior au solicitat înlocuirea lui, cerere care a fost respinsă. Consideră că nu este încălcat punctul 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, iar art. 28 din Decretul 115/1938 prevede îndeplinirea cumulativă a condițiilor pentru a uzucapa și că, din punctul lor de vedere, nu sunt îndeplinite cumulativ aceste condiții. Prin adresa Primăriei Suceava nr._ din 05.04.2014 se precizează faptul că acest teren de 427 m.p. face obiectul contactului de închiriere nr. 0097 din 01.01.2004, reclamanții nu au posedat astfel acest teren sub nume de proprietar. Pe fondul cauzei, susține că reclamanții au cumpărat doar 1000 m.p. teren și nu 1427 m.p., motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 17.07.2012, sub nr. de dosar_, reclamanții C. T. și C. P. au formulat, în contradictoriu cu pârâții C. A., P. I. și B. O., în calitate de moștenitori ai defunctului M. Arifov, cerere pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, urmând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra parcelei funciare nr. 751/12 din C.F. nr. 1993 a comunei cadastrale Suceava, cu suprafața de 427 mp, al cărei proprietar tabular este în acest moment M. Arifov și să se dispună întabularea dreptului lor de proprietate asupra acestei parcele.
În motivare, reclamanții au arătat că în luna iulie 1969 au dobândit ., . grădină și ., imobile cumpărate de la numitul Arihov M., decedat, care era proprietarul tabular al imobilelor menționate. Acesta din urmă a deținut o suprafață de teren mai mare, din care inițial au cumpărat suprafața de 1.412 mp, pe care le-a avut continuu în posesie de la cumpărarea sa până în prezent. Deoarece în acea perioadă nu era permisă vânzarea terenurilor, au întocmit numai un act de mână cu vânzătorul, act pe care din eroare a fost menționată o suprafață totală de numai 1000 mp, deși terenul cumpărat, așa cum au arătat, avea suprafața de 1.412 mp. După anul 1991 au solicitat constatarea vânzării pentru suprafața de teren de 1.000 mp menționată în actul sub semnătură privată, cumpărată de reclamanți de la proprietarul Arihov M., în contradictoriu cu moștenitoarele acestuia, Abramov A. și C. Agafia.
Reclamanții au arătat că le-a fost admisă acțiunea prin sentința civilă nr. 1876/06.05.1991 și au dobândit astfel dreptul de proprietate pentru imobilul compus din .. 2753 și cea de grădină cu nr. 751/11. Întrucât Arihov M., vânzătorul, decedase înainte de 1989, moștenitorii acestuia au fost cei care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor ce au aparținut defunctului, dar, deoarece știau că . le fusese vândută, nu au solicitat și restituirea acesteia, astfel încât pentru . trecut ca proprietar tabular autorul acestora, Arifov M.. Așadar, . asupra căreia au avut posesia neîntreruptă și neviciată de când au cumpărat-o nu face parte din terenul reconstituit și întabulat în favoarea moștenitorilor lui Arifov M..
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1846 – 1854, 1890 din Codul civil anterior, în vigoare la data începerii prescripției achizitive, art.201din Legea nr. 71/2011.
În dovedire, reclamanții au depus la dosar, în copii conforme cu originalul, o . înscrisuri (filele 4-21).
Legal citată, pârâta B. O. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta a arătat că reclamanții trebuie să-și întregească cadrul procesual, deoarece pârâții chemați în judecată, C. A., P. I. și B. O. nu sunt singurii moștenitori ai proprietarului tabular Arihov M.. Arihov M. a avut trei copii: Abramov A., Arihov P. și C. Agafia, în prezent toți decedați. Abramov A. a avut la rândul ei doi copii: B. O. și C. Caludia, aceasta din urmă fiind decedată și moștenită de proprii ei copii: C. A. și C. D.. Arihov P. este moștenită de fiica ei, P. I.. C. Agafia este moștenită de fiicele sale, C. L. și B. E..
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că în speță nu este aplicabil temeiul în drept indicat de reclamanți, anume art. 1846 – 1854 Cod civil, deoarece Decizia LXXXVI/2007 a ÎCCJ reglementează uzucapiunea terenurilor aflate în regim de carte funciară anume Decretul Lege nr. 115/1938. În speță, reclamanții nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938 pentru a uzucapa. Ei au cumpărat de la bunicii săi, Arihov M. și Arihov E., prin act sub semnătură privată suprafața de 1000 mp cu o casă, vânzare validată prin sentința civilă nr. 1876/6 mai 1991 a Judecătoriei Suceava. Potrivit dispozitivului acestei sentințe și planului de situație depus, suprafața de 1000 mp este identică tabular cu p.v. 2753 curte și p.f. 751/11 teren liber de construcții. Atât timp cât au precizat în anul 1991 identificarea tabulară a suprafeței de 1000 mp cumpărată, nu pot fi primite acum afirmațiile că reclamanții au cumpărat de fapt o suprafață mai mare, de 1427 mp sau de 1412 mp, încercând pe această cale să arate că sunt posesori de bună credință. În realitate ei sunt posesori de rea credință, care au ocupat progresiv această suprafață, drept dovadă construcția fără autorizație a unor anexe gospodărești pe această parcelă de cca. 400 m.p. care excede celor 1000 mp cumpărată în realitate.
Pârâta a mai arătat că de fapt, acest teren de circa 400 mp a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind inclus în suprafața totală de 1,29 ha înscris pe titlul de proprietate nr. 204/12 iulie 1993 emis pe numele moștenitorilor lui Arihov M.: C. A., Abramov A., P. I..
A precizat pârâta că în speță, nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 1847 Cod civil, anume ca posesia să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Pârâta a menționat că anterior acestui dosar, reclamanții au mai promovat o acțiune similară prin care au încercat să uzucapeze suprafața de 427 mp, dar în contradictoriu cu Primăria Suceava. Cauza a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava, acțiunea fiind promovată la data de 21 ianuarie 2009, iar la data de 7 iulie 2010 au renunțat la judecată. În acel dosar, Primăria Suceava, în calitate de pârâtă, a arătat că posesia exercitată de reclamanți nu a fost publică și sub nume de proprietar, în condițiile în care reclamanții nu au achitat impozitul pentru acest teren.
La termenul de judecată din data de 27.11.2012, reclamanții prin apărător au precizat că valoarea imobilului este de 7000 lei și acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1264 lei și timbru judiciar de 5 lei (fila 42).
La termenul de judecată din data de 15.03.2013, reclamanții, prin apărător, au depus la dosar precizări la acțiune, solicitând introducerea în cauză a numiților C. A. și C. D., C. L. și B. E..
La același termen de judecată, instanța a introdus în cauză în calitate de pârâți pe numiții C. A. și C. D., C. L. și B. E..
La termenul din 26.04.2013, reclamanții, prin apărător, au arătat că nu sunt rude cu pârâții C. L. și B. E..
La același termen, pârâta B. O., prin apărător, a depus la dosar răspuns la precizări.
La termenul din 28.06.2013, instanța a rectificat citativul, în sensul scoaterii de pe citativ a numitei C. A..
La data de 20.09.2013, pârâta B. O., prin apărător, a solicitat suspendarea cauzei în baza art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă până la momentul în care reclamanta va depune toate actele de stare civilă.
La același termen, instanța a respins cererea de suspendare, având în vedere că la termenul trecut s-a pus în vedere pârâtei să depună acte de stare civilă, iar sancțiunea prevăzută de art. 155 ind.1 Cod procedură civilă se referă la obligațiile reclamantului.
Pârâta B. O. a arătat că sora sa se numea C. Capitolia și a domiciliat în Cluj N. mai mulți ani, iar în ultimul an de viață a stat în București, unde a și decedat. Moștenitorii acesteia sunt plecați unul în Germania și unul care locuiește în Anglia de peste 20 de ani. De asemenea a arătat că moștenitorii săi sunt numai C. A. și C. D..
La termenul din 11.10.2013, s-a luat interogator civil pârâtei B. O., răspunsurile acesteia fiind consemnate în proces verbal separat atașat la dosar.
La același termen, pârâta B. O. a învederat instanței faptul că bunica ei era analfabetă și nu putea face acel înscris fără ajutorul unei terțe persoane.
Instanța a încuviințat și administrat la solicitarea părților, proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar la solicitarea reclamanților, s-a administrat proba cu interogatoriul pârâților B. O. (filele 85-86), a fost audiat în calitate de martor numitul B. T. (fila 155) și s-a efectuat în cauză un raport de expertiză tehnică judiciară (filele 123-142).
Instanța, prin sentința civilă nr. 2361 din 30 mai 2014, a respins cererea având ca obiect „uzcapiune” formulată de reclamanții C. T. și C. P. în contradictoriu cu pârâții C. A., P. I., B. O., C. A., C. D., C. (C.) L. și B. E., ca neîntemeiată. A respins cererea reclamanților de întabulare a dreptului de proprietate, ca neîntemeiată, a respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată și a obligat reclamanții la plata către pârâta B. O. a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
P. a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 1876 din 6 mai 1991 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 2224/1991 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții din prezenta cauză, constatându-se că aceștia au dobândit imobilul compus din casă și suprafața de 1.000 mp teren situat în Suceava, ., constând din .. 2753 și nr. 751/II grădină, prin cumpărare de la defuncții Arifov M. și Arifov E., cu prețul de 21.000 lei, la data de 20 iulie 1969. S-a dispus, totodată, întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului pe numele reclamanților. (filele 4-5)
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, întocmit de expert U. O., în temeiul sentinței civile nr. 1876 din 6 mai 1991, a fost înscrisă suprafața de 1000 mp identică cu parcelele nr. 2753 clădire de 250 mp și nr. 751/11 grădină de 750 mp în CF nr. 8063 a . reclamanții C. T. și C. P.. Totodată, a arătat expertul că restul de teren, în suprafață de 427 mp, identificat cu . în planul de amplasament depus de reclamanți la fila 8, pentru care reclamanții solicită uzucapiunea, este deținut de aceștia fără acte. (filele 120-134)
De asemenea, potrivit Planului de amplasament și delimitare al corpului de proprietate nr._ din 15.10.2002, ./12 în suprafață de 427 mp, este deținută de C. T. fără acte (fila 8).
Cu privire la terenul în suprafață de 427 mp, reclamanții au arătat în acțiune că proprietar tabular este M. Arifov și că, de fapt, în 1969 au cumpărat o suprafață de 1412 mp pe care a avut-o în posesie în mod continuu de la cumpărare până în prezent și că din eroare în actul sub semnătură privată a fost menționată o suprafață de doar 1.000 mp. Reclamanții au mai precizat că moștenitorii lui Arifov M., când au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după acesta, știind că . le fusese vândută reclamanților, nu au solicitat și restituirea suprafeței aferente acestei parcele, astfel încât proprietar tabular a rămas Aifov M..
Coroborând susținerile părților cu mențiunile din titlul de proprietate nr. 204 din 12.07.1993 emis pe numele moștenitorilor lui Arifov M. (fila 90), cu concluziile raportului de expertiză și cu mențiunile din adresa nr._ din 05.02.2014 a Primăriei mun. Suceava (fila 138), instanța reține următoarea situație faptică și juridică a suprafeței de 427 mp, ce face obiectul litigiului.
Reclamanții stăpânesc în fapt suprafața de 427 de mp, identică cu . din CF nr. 1993 a . în Cartea Funciară nr._ a UAT Suceava. proprietari tabulari ai acestei parcele sunt M. a lui Eitichi Arifov și E. a lui M. Arifov, potrivit extrasului de carte funciară depus la dosar la fila 17. Așadar, contrar mențiunilor din planul de amplasament de la fila 8, . se identifică cadastral cu parte din . și nu cu parte din .. Acest aspect este confirmat atât de expertul desemnat în cauză (fila 115), cât și expertul ce a întocmit raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, depus de către reclamanți la dosar (fila 11). De asemenea, reclamanții figurează și în evidențele Direcției Buget contabilitate și Fiscalitate din cadrul Primăriei mun. Suceava cu o parcelă de teren în suprafață de 427 mp care face obiectul contractului de închiriere nr. 0097 din 01.01.2004, pentru care s-au achitat chirie și taxe pentru perioada 2004-2013.
Cu privire la dispozițiile legale aplicabile în cauza dedusă judecății, instanța a reținut că reclamanții și-au fundamentat acțiunea pe dispozițiile art. 1846-1854 și art. 1890 din Codul civil 1864. Prin întâmpinare, pârâta B. O. a precizat că temeiul juridic invocat de reclamanți nu este aplicabil în cauză. Întrucât autorii pârâților figurează ca proprietari tabulari ai terenului, sunt aplicabile dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938.
Având în vedere că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Codului civil de la 1864, instanța urmează a analiza, cu prioritate, petitul prin prisma temeiului de drept invocat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1846-1847 și 1890 din Codul civil 1864, instanța a reținut că pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra unui imobil prin uzucapiune, fără a avea just titlu, partea trebuie să facă dovada că a exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar o perioadă de 30 de ani.
Faptul că reclamanții au invocat o uzucapiune de lungă durată și nu una de scurtă durată, rezultă cu evidență din motivarea în fapt și în drept a acțiunii, reclamanții invocând dispozițiile art. 1890 cod civil 1864, referitoare la „prescripția de 30 de ani”, precum și din concluziile scrise depuse la dosar.
Așadar, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1890 Cod civil coroborate cu dispozițiile art. 1847 Cod civil, pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată, legea impune doar condiția exercitării unei posesii utile și neîntrerupte în termenul prevăzut de lege (30 de ani), indiferent de existența sau lipsa unui just-titlu și indiferent de buna sau reaua credință a uzucapantului.
Dacă în cauza dedusă judecății a fost probat faptul că reclamanții sunt aceia care stăpânesc, actualmente, faptic suprafața de 427 de mp, instanța nu a reținut aceeași concluzie și cu privire la momentul de la care reclamanții au stăpânit această suprafață ori la calitatea în care aceștia au stăpânit-o.
Astfel, reclamanții au precizat în acțiune că ar stăpâni suprafața de 427 mp chiar de la momentul întocmirii actului de mână din 1969, în care din eroare s-ar fi consemnat o suprafață de doar 1000 mp. Potrivit susținerilor reclamanților, aceștia ar fi cumpărat în 1969, 1.412 (1.427) mp de la Arihov M., întocmind un act de mână în care s-a consemnat greșit o suprafață mai mică.
Analizând conținutul sentinței civile nr. 1876 din 6 mai 1991, instanța a reținut caracterul neverosimil al susținerilor anterioare ale reclamanților. Astfel, caracterul neverosimil rezultă din aceea că reclamanții au solicitat în 1991 să se constate că obiect al vânzării din 20.07.1969 a fost doar suprafața de 1.000 mp. Este rezonabil a se presupune că dacă obiect al vânzării amintite ar fi fost suprafața de 1.427 mp și dacă reclamanții ar și fi exercitat posesia asupra acestei suprafețe, aceștia ar fi solicitat constatarea vânzării cu privire la întreaga suprafață stăpânită. Cu toate acestea, nu este exclusă posibilitatea ca, într-adevăr, convenția din 1969 să fi avut ca obiect o suprafață mai mare de 1.000mp, iar reclamanții să fi urmărit obținerea unei hotărâri pentru suprafața mai mică (1.000 mp) în considerarea faptului că această din urmă suprafață a fost consemnată în actul de mână, conferind o mai mare certitudine de reușită în demersul judiciar.
Susținerile reclamanților în sensul că exercitarea posesiei ar fi început din anul 1969 nu a fost, însă, confirmată nici de depoziția martorului încuviințat la solicitarea acestora.
Astfel, martorul B. T., prieten de familie al reclamanților, a arătat că reclamanții au locuit în . s-au mutat în Suceava, pe . și locuit din momentul în care s-au mutat. Cu privire la momentul în care reclamanții s-au mutat în Suceava, martorul a declarat inițial că aceștia s-au mutat înainte de Revoluție, subînțelegându-se înainte de 1989, și apoi a apreciat că mutarea a avut loc înainte de 1977. Însă, față de relațiile foarte apropiate dintre martor și reclamanți – ce sunt deduse de către instanță din afirmația martorului în sensul că „în casa lor am fost ca și copilul lor” – și de faptul că martorul a declarat că din 1973 locuiește în Suceava, instanța apreciază că se poate presupune că, dacă reclamanții s-ar fi mutat în Suceava înainte de 1973, martorul și-ar fi amintit acest aspect. Or, coroborarea elementelor temporale din declarația martorului indică faptul că, în 1973, când acesta s-a mutat în Suceava, reclamanții nu se mutaseră încă în Suceava.
Mai mult, potrivit mențiunilor din raportul de expertiză (fila 127) și a mențiunilor din adresa nr._ din 05.02.2014 a Primăriei mun. Suceava (fila 138), cu privire la suprafața de 427 mp, reclamantul C. T. plătește chirie și taxă teren din anul 2004, în temeiul contractului de închiriere nr. 0097 din 01.01.2004. Astfel, de vreme ce din 2004 reclamanții folosesc terenul în calitate de chiriași, cel puțin din acest moment ei au devenit detentori precari. Or, detenția precară, oricât de îndelungată ar fi, nu se bucură de efectul juridic al dobândirii dreptului de proprietate asupra bunului deținut.
Or, chiar dacă s-ar admite că și detentorul precar ar putea solicita constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, în măsura, în care ar dovedi că anterior dobândirii calității de detentor precar ar fi fost posesor în termenul și condițiile prevăzute de lege, acestuia îi revine sarcina de a proba îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege în virtutea principiului actor incumbit probatio, consacrat de art. 129 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă.
Astfel, în cauză, reclamanților le revenea sarcina de a proba că înainte de 01.01.2004 ei au exercitat o posesie utilă asupra suprafeței de 427 mp pentru o perioadă de 30 de ani. Mai exact, luând în considerare și prezumția instituită de art. 1850 Cod civil, aceștia ar fi trebuit să probeze că la data de 01.01.1974 exercitau posesia asupra acestei parcele.
Or, deși în cauză le-au fost asigurate toate condițiile exercitării dreptului la apărare, reclamanții nu au reușit să probeze acest fapt.
Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată se solicită a se stabili un drept de proprietate în favoarea reclamanților, dobândit prin uzucapiune, cu privire la un imobil aflat într-o zonă geografică supusă regimului cărților funciare, instanța a considerat că în prezentul dosar sunt aplicabile dispozițiile Decretului - Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, acțiunea reclamanților a fost soluționată și prin raportare la aceste dispoziții legale. În acest sens, instanța a răspuns și apărărilor formulate de pârâta B. O..
În privința imobilelor înscrise în cartea funciară, precum în prezenta cauză, nu sunt aplicabile regulile din Codul civil de la 1864 referitoare la uzucapiune, întrucât în sistemul de carte funciară, aceasta are un caracter excepțional, ca mod de dobândire a drepturilor reale imobiliare, neputându-se accepta extinderea aplicării ei și la alte situații, pentru a o transforma într-un mod obișnuit de dobândire a drepturilor reale imobiliare, astfel cum este considerată reglementarea din Codul civil de la 1864.
În aceste condiții, dat fiind că posesia reclamantului și a autoarei acestuia a început după data de 12.06.1947, când a intrat în vigoare Decretul - Lege nr. 115/1938, instanța a ținut seama de prevederile art. 27 din Decretul - Lege nr. 115/1938, conform cărora în cazul când s-au înscris fără cauză legitimă, drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună-credință, potrivit legii, timp de 10 ani, precum și de dispozițiile art. 28 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 115/1938, conform cărora cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.
Instanța a considerat necesar a preciza că posesia exercitată sub imperiul Decretului - Lege nr. 115/1938 poate produce exclusiv efectele recunoscute la data începerii sale, indiferent de momentul împlinirii termenului, întrucât persoanele care tind să uzucapeze își supun acțiunile reglementărilor în vigoare la acel moment, neputând să prevadă eventualele modificări legislative ce vor surveni până la împlinirea termenului de prescripție achizitivă.
Din conținutul dispozițiilor art. 27 din Decretul - Lege nr. 115/1938, instanța a reținut că pentru ca uzucapiunea tabulară să își producă efectele trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: înscrierea dreptului în cartea funciară, fără cauză legitimă, existența unui titlu nevalabil; existența unei posesii utile și a cărei durată să fie de cel puțin 10 ani; existența bunei credințe a posesorului.
De asemenea, din conținutul dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 115/1938, instanța a reținut că pentru ca uzucapiunea extratabulară să își producă efectele trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: proprietarul întabulat în cartea funciară să fi decedat; moștenitorii, statul sau o altă persoană să nu-și fi înscris dreptul de proprietate în cartea funciară; posesia să fie utilă și să dureze 20 de ani după moartea proprietarului înscris în cartea funciară; uzucapantul să ceară înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară.
În prezenta cauză, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 27 și 28 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 115/1938, motiv pentru care acțiunea reclamantului este neîntemeiată.
Astfel, în ceea ce privește uzucapiunea tabulară, instanța a reținut că reclamanții nu și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară fără cauză legitimă.
Cu privire la uzucapiunea extratabulară, instanța a constatat că reclamanții nu au probat faptul că ulterior decesului proprietarilor tabulari ar fi exercitat o posesie utilă timp de 20 de ani. Deși aceștia folosesc momentan suprafața de 427 mp, ei o folosesc în temeiul unui contract de închiriere încheiat la 01.01.2004. Este adevărat că în 2002 a fost identificată . 427 mp, însă anterior acestui an nu există nici un fel de informații cu privire la această parcelă.
În consecință, instanța a respins capătul principal de cerere având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune ca neîntemeiat, aceeași fiind soluția și cu privire la capătul accesoriu privind întabularea dreptului de proprietate asupra parcelei de 427 mp.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, instanța, reținând culpa procesuală a reclamanților, a respins cererea acestora de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată și a admis cererea pârâtei B. O. în acest sens a obligat reclamanții la plata către pârâta B. O. a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții C. T. și C. P., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea acțiunii, reclamanții recurenți au arătat că au solicitat să se constate că au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate supra parcelei funciare nr. 751/12 din C.F. nr. 1993 a comunei cadastrale Suceava, cu suprafața de 427 mp, al cărei proprietar tabular este în acest moment M. Arifov, iar în urma acestei constatări să se dispună întabularea dreptului lor de proprietate asupra acestui imobil, invocând ca temei legal dispozițiile art. 1846 - 1854, 1890 din Codul civil anterior, în vigoare la data începerii prescripției achizitive și ale art. 201 din Legea nr. 71/2011, au arătat că întrucât proprietarul tabular este decedat din anul 1982, au fost introduși în cauză moștenitorii cestuia.
P. dovedirea susținerilor lor, au susținut că au depus un raport de expertiză extrajudiciară, solicitând instanței de fond ca în speță să fie administrate și proba cu o expertiză judiciară, precum și pe cea testimonială, propunând doi martori. Au arătat că instanța de fond a admis efectuarea unei expertize judiciare și proba cu un martor, prorogând discutarea probei cu celălalt martor. Acest martor a fost audiat la termenul din data de 16.05.2014, termen la care, deși au insistat să fie audiat și celălalt martor, instanța a respins proba testimonială cu acest al doilea martor „ca inutilă" și a constatat că procesul este în stare de judecată, acordând părților cuvântul pe fondul cauzei, iar că prin sentința nr._, instanța de fond a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Decretului - Lege nr. 115/1938 și analizând cauza din perspectiva ambelor temeiuri de drept invocate în cauză, a respins cererea lor ca nefondată pe fiecare dintre acestea, motivul fiind că ei, reclamanții, nu au făcut dovada posesiei de la data precizată în acțiune, deși în cauză le-au fost asigurate toate condițiile exercitării dreptului la apărare
Primul motiv, cel pentru care solicită casarea cu trimitere spre rejudecare, este tocmai cel legat de încălcarea dreptului lor la un proces echitabil, garantat în art. 6 al Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, precum și pe a celui la apărare. Astfel, din această perspectivă, în opinia lor, sentința pronunțată este nulă, deoarece le-a pricinuit o vătămare ce a rezultat din soluția de respingere ca nedovedite a pretențiilor solicitate, justificată de instanța de fond prin neîndeplinirea de către noi, reclamanții, a obligației legale de dovedire a pretențiilor deduse judecății, ce rezultă din dispozițiile art. 1169 din vechiul Cod civil. În acest sens au arătat că instanța de fond, după ce a admis proba testimonială ce urmărea ca teză probatorie tocmai stăpânirea sub nume de proprietar o perioadă îndelungată, din anul 1969 până în prezent, și chiar a audiat unul dintre martorii propuși de ei, la ultimul termen de judecată instanța a respins "ca inutilă" administrarea probei testimoniale cu cel de-al doilea martor, deși ei am solicitat-o de la început și au insistat ca acesta să fie audiat pentru ca probatoriul nostru să fie complet administrat.
Recurenții au arătat că dacă instanța s-ar fi considerat nelămurită sau ar fi apreciat probatoriul administrat ca fiind incomplet, avea obligația legală, dedusă din dispozițiile art. 129 al. 5 din vechiul Cod de procedură civilă, să pună în discuția părților completarea probatoriului, neînsușirea de către ei a probelor puse în discuție din oficiu de către instanță putând contura o culpă în sarcina lor. Ori, dimpotrivă, în speță, încălcând principiul rolului activ al judecătorului și procedând la judecată în maniera arătată, culpa se conturează în sarcina instanței de fond.
Cum în recurs nu pot fi primite probe noi în afara înscrisurilor, în situația în care instanța de recurs apreciază că se impune completarea probatoriului cu declarațiile unor martori care cunosc exact situația de fapt, consideră recurenții că soluția care se impune este casarea cu trimitere pentru rejudecarea fondului.
Tot recurenții solicită ca, în ipoteza în care instanța de recurs nu va adopta soluția de casare cu trimitere spre rejudecare și va proceda la analiza fondului cauzei, instanța să rețină că sentința instanței de fond este criticabilă din perspectiva considerentelor reținute în justificarea soluției de respingere a acțiunii, după ce în mod corect a dat acesteia calificarea juridică exactă, prin stabilirea temeiului juridic aplicabil în speță, respectiv a Decretului - Lege nr. 115/1938, susțin că, într-adevăr, în speță, față de împrejurarea că suprafața de teren în litigiu este situată într-o zonă de carte funciară, iar cursul prescripției achizitive a început să curgă sub imperiul Decretului nr. 115/1938, dovada pretențiilor deduse judecații se circumscrie îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 28 din actul normativ citat, în condițiile în care ei nu figurează în cartea funciară.
Față de această calificare juridică, împrejurarea că din anul 2004 până în prezent au deținut terenul în litigiu în baza unui contract de închiriere încheiat cu Municipiul Suceava este complet lipsită de relevanță în condițiile în care, față de data decesului proprietarului tabular (1982), termenul de prescripție achizitivă de 20 de ani era deja încheiat la data la care autoritățile locale le-au pretins în mod nejustificat încheierea unui contract de închiriere pentru terenul în litigiu, pretinzându-se proprietari. Mai mult, chiar luând în considerare numai depoziția martorului audiat, au considerat că posesia lor este dovedită pentru toată perioada de prescripție achizitivă de 20 de ani, cerută de normele legale incidente menționate anterior, care a început la data decesului proprietarului tabular. Astfel, faptul că prin depoziția martorului audiat a fost indicată cu aproximație perioada posesiei exercitate de ei ca fiind începută înainte de anul 1977 și continuând neîntrerupt până în prezent nu impietează asupra îndeplinirii condițiilor legale de admitere a acțiunii, întrucât perioada minimă de 20 de ani prevăzută în art. 28 din Decretul - Lege nr.115/1938, care în speță ar fi între anii 1982 - 2002, se încadrează în cea indicată de martor, fiind scursă în întregime cu doi ani înainte de încheierea contractului de închiriere cu Municipiul Suceava. Susțin faptul că, în aceste condiții, soluția de respingere a acțiunii se dovedește a fi cu atât mai nejustificată, deoarece din probele deja existente la dosarul cauzei rezultă că toate condițiile de admisibilitate a acțiunii lor sunt îndeplinite.
În concluzie, au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate în cauză și trimiterea spre rejudecare a cauzei aceleiași instanțe.
În subsidiar, având în vedere în cazul în care instanța va considera că există probe suficiente pentru dovedirea pretențiilor lor, au solicitat de asemenea admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate și în rejudecare, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept; reclamanții și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art.105 al.2; 129; 304 pct.5, 7, 9; 312, din vechiul Cod de procedură civilă.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor invocate, tribunalul îl apreciază ca nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Recurenții reiterează apărările făcute în fața primei instanțe, susținând că au solicitat să se constate că au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate supra parcelei funciare nr. 751/12 din C.F. nr. 1993 a comunei cadastrale Suceava, cu suprafața de 427 mp, al cărei proprietar tabular este în acest moment M. Arifov, iar în urma acestei constatări să se dispună întabularea dreptului lor de proprietate asupra acestui imobil, invocând ca temei legal dispozițiile art. 1846 - 1854, 1890 din Codul civil anterior, în vigoare la data începerii prescripției achizitive și ale art. 201 din Legea nr. 71/2011, au arătat că întrucât proprietarul tabular este decedat din anul 1982, au fost introduși în cauză moștenitorii cestuia.
Primul motiv de recurs pentru care recurenții solicită casarea cu trimitere spre rejudecare este cel legat de încălcarea dreptului lor la un proces echitabil, garantat în art. 6 al Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, precum și pe a celui la apărare. Astfel, din această perspectivă, în opinia lor, sentința pronunțată este nulă, deoarece le-a pricinuit o vătămare ce a rezultat din soluția de respingere ca nedovedite a pretențiilor solicitate, justificată de instanța de fond prin neîndeplinirea de către reclamanți a obligației legale de dovedire a pretențiilor deduse judecății, ce rezultă din dispozițiile art. 1169 din vechiul Cod civil. În acest sens, au arătat că instanța de fond, după ce a admis proba testimonială ce urmărea ca teză probatorie tocmai stăpânirea sub nume de proprietar o perioadă îndelungată, din anul 1969 până în prezent, și chiar a audiat unul dintre martorii propuși de ei, la ultimul termen de judecată instanța a respins "ca inutilă"administrarea probei testimoniale cu cel de-al doilea martor, deși ei au solicitat-o de la început și au insistat ca acesta să fie audiat pentru ca probatoriul să fie complet administrat.
Instanța de fond a respins cererea având ca obiect „uzucapiune” ca neîntemeiată, reținând că reclamanții și-au fundamentat acțiunea pe dispozițiile art. 1846-1854 și art. 1890 din Codul civil 1864, motiv pentru care a analizat, cu prioritate, petitul prin prisma temeiului de drept invocat. În acest context, în mod corect, s-a concluzionat că raportat la dispozițiile art. 1890 Cod civil coroborate cu dispozițiile art. 1847 Cod civil, pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată, legea impune doar condiția exercitării unei posesii utile și neîntrerupte în termenul prevăzut de lege de 30 de ani, indiferent de existența sau lipsa unui just-titlu și indiferent de buna sau reaua credință a uzucapantului.
Astfel, reclamanții au dovedit că stăpânesc, actualmente, faptic suprafața de 427 de mp, însă nu au demonstrat care este momentul de la care au stăpânit această suprafață ori calitatea în care aceștia au stăpânit-o. Inițial, reclamanții au precizat în acțiune că ar stăpâni suprafața de 427 mp chiar de la momentul întocmirii actului de mână din 1969, în care din eroare s-ar fi consemnat o suprafață de doar 1000 mp. Potrivit susținerilor reclamanților, aceștia ar fi cumpărat în 1969, 1.412, 1.427, mp de la Arihov M., întocmind un act de mână în care s-a consemnat greșit o suprafață mai mică.
Recurenții au precizat în motivele de recurs că prima instanță a încuviințat audierea unuia din martorii propuși de ei, însă la ultimul termen de judecată instanța a respins ca inutilăadministrarea probei testimoniale cu cel de-al doilea martor, încălcându-le, în acest mod, dreptul la dovedirea pretențiilor deduse judecății.
S-a susținut că luând în considerare numai depoziția martorului audiat, recurenții au considerat că posesia lor este dovedită pentru toată perioada de prescripție achizitivă de 20 de ani, cerută de normele legale incidente menționate anterior, care a început la data decesului proprietarului tabular. Astfel, faptul că prin depoziția martorului audiat a fost indicată cu aproximație perioada posesiei exercitate de ei ca fiind începută înainte de anul 1977 și continuând neîntrerupt până în prezent nu impietează asupra îndeplinirii condițiilor legale de admitere a acțiunii întrucât perioada minimă de 20 de ani prevăzută în art. 28 din Decretul - Lege nr.115/1938, care în speță ar fi între anii 1982 - 2002, se încadrează în cea indicată de martor, fiind scursă în întregime cu doi ani înainte de încheierea contractului de închiriere cu Municipiul Suceava. Susțin faptul că, în aceste condiții, soluția de respingere a acțiunii se dovedește a fi cu atât mai nejustificată, deoarece din probele deja existente la dosarul cauzei rezultă că toate condițiile de admisibilitate a acțiunii lor sunt îndeplinite.
Cu privire la aspectele menționate, tribunalul constată că instanța de fond a apreciat corect utilitatea audierii celui de al doilea martor, în situația în care petenții s-au prevalat de concluziile unui raport de expertiză, întocmit de expert U. O..
De asemenea, din conținutul sentinței civile nr. 1876 din 6 mai 1991 reiese caracterul neverosimil al susținerilor reclamanților, derivând din împrejurarea că aceștia au solicitat în anul 1991 să se constate că obiect al vânzării din 20.07.1969 a fost doar suprafața de 1.000 mp. În mod practic, dacă obiect al vânzării menționate ar fi fost suprafața de 1.427 mp și dacă reclamanții ar fi exercitat posesia asupra acesteia, ei ar fi solicitat constatarea vânzării cu privire la întreaga suprafață stăpânită.
Al doilea motiv de recurs se referă la sentința instanței de fond, apreciată de recurenți ca fiind criticabilă din perspectiva considerentelor reținute în justificarea soluției de respingere a acțiunii, după ce în mod corect a dat acesteia calificarea juridică exactă, prin stabilirea temeiului juridic aplicabil în speță, respectiv a Decretului - Lege nr. 115/1938, fiind real că, în speță, față de împrejurarea că suprafața de teren în litigiu este situată într-o zonă de carte funciară, iar cursul prescripției achizitive a început să curgă sub imperiul Decretului nr. 115/1938, dovada pretențiilor deduse judecații se circumscrie îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 28 din actul normativ citat, în condițiile în care ei nu figurează în cartea funciară.
Critica adusă hotărârii atacate este determinată de faptul că față de calificarea juridică împrejurarea că din anul 2004 până în prezent recurenții au deținut terenul în litigiu în baza unui contract de închiriere încheiat cu Municipiul Suceava este complet lipsită de relevanță în condițiile în care, față de data decesului proprietarului tabular, în anul 1982, termenul de prescripție achizitivă de 20 de ani era deja încheiat la data la care autoritățile locale le-au pretins în mod nejustificat încheierea unui contract de închiriere pentru terenul în litigiu, pretinzându-se proprietari.
În mod corect prima instanță a reținut în cauză incidența Decretului - Lege nr. 115/1938 referitoare la uzucapiune, câtă vreme terenul în litigiu este situat în regim de carte funciară, iar reclamantul pretinde că ar fi început posesia în anul 1969, deci sub imperiul acestui act normativ.
Având în vedere aceste împrejurări de fapt, confirmate de către reclamanți, cadrul legal de rezolvare a litigiului a fost corect stabilit, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului - Lege nr. 115/1938.
În regiunile supuse regimului de publicitate imobiliară prin vechile cărți funciare, cum este cazul și în speță, uzucapiunea operează în condițiile prevăzute în art. 27 și 28 din Decretul - Lege nr. 115/1938.
În acest sens, prin art. 27 din Decretul - Lege nr. 115/1938 s-a prevăzut că „în cazul când s-au înscris fără cauză legitimă drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună-credință, potrivit legii, timp de 10 ani", iar prin art. 28 din același decret s-a mai prevăzut că dacă „cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat" și că „de asemenea, va putea cere înscrierea dreptului său cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiile legii, timp de 20 de ani socotiți de la înscrierea în cartea funciară a declarațiunii de renunțare la proprietate".
Prima instanță a considerat necesar a preciza că posesia exercitată sub imperiul Decretului - Lege nr. 115/1938 poate produce exclusiv efectele recunoscute la data începerii sale, indiferent de momentul împlinirii termenului, întrucât persoanele care tind să uzucapeze își supun acțiunile reglementărilor în vigoare la acel moment, neputând să prevadă eventualele modificări legislative ce vor surveni până la împlinirea termenului de prescripție achizitivă.
Din conținutul dispozițiilor art. 27 din Decretul - Lege nr. 115/1938, prima instanță a reținut că pentru ca uzucapiunea tabulară să își producă efectele trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui titlu nevalabil; existența unei posesii utile și a cărei durată să fie de cel puțin 10 ani; existența bunei credințe a posesorului, iar din conținutul dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 115/1938, în mod corect instanța a constatat că pentru ca uzucapiunea extratabulară să își producă efectele trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: proprietarul întabulat în cartea funciară să fi decedat; moștenitorii, statul sau o altă persoană, să nu-și fi înscris dreptul de proprietate în cartea funciară; posesia să fie utilă și să dureze 20 de ani după moartea proprietarului înscris în cartea funciară; uzucapantul să ceară înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară.
Raportat la dispozițiile legale menționate, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 27 și 28 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 115/1938, motiv pentru care acțiunea reclamantului este neîntemeiată, întrucât, în ceea ce privește uzucapiunea tabulară, reclamanții nu și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară fără cauză legitimă, iar cu privire la uzucapiunea extratabulară, aceștia nu au probat faptul că ulterior decesului proprietarilor tabulari ar fi exercitat o posesie utilă timp de 20 de ani.
În ceea ce privește criticile pe fondul cauzei, nu-și găsesc suport în probatoriul administrat, probatoriu care confirmă pe deplin situația de fapt reținută de prima instanță, situație de fapt care nu poate conduce la dobândirea proprietății prin uzucapiune.
P. considerentele expuse, tribunalul va confirma soluția atacată, apreciind că aceasta își găsește suport în probatoriul administrat a cărui judicioasă analiză a condus la stabilirea unei situații de fapt corecte și la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă obligă pe recurenții C. T. și C. P. să plătească pârâtei intimate B. O. suma de 1000 lei cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la fila 17 dosar.
P. aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții recurenți C. T. și C. P., ambii cu domiciliul în Suceava, ., județ Suceava, împotriva sentinței civile nr. 2361/ 30.05.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimați fiind pârâții C. A. domiciliată în Suceava, .. 7, . domiciliată în București, sector 3, .. 9, ., . domiciliată în Focșani, G-ral G. M. nr. 6, ., C. A. domiciliat în G., ., ., C. D. domiciliat în Cluj N., ., ., C. (C.) L. domiciliată în București, . – 42, . și B. E. domiciliată în București, .. 15, ., sector 6, ca nefondat.
Obligă pe recurenții C. T. și C. P. să plătească pârâtei intimate B. O. suma de 1000 lei cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |
I. M. | I. G. | G. – P. V. | S. M. G. |
Red. jud. I.M./ jud. fond Cosovăț A.
2 ex./11.02.2015/Tehnored. SMG
| ← Revendicare imobiliară. Hotărâre din 09-09-2014, Tribunalul... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
