Pretenţii. Decizia nr. 258/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 258/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 7457/740/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 258
RECURS
Ședința publică de la 05 aprilie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte – S. L.
Judecător – V. M.
Judecător – D. A.
Grefier – O. R.S.
Ministerul Public – parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, a fost reprezentat de procuror P. L..
Pe rol, judecarea recursurilor civile declarate de recurentul P. de pe lângă Judecătoria A., cu sediul în A., județul Teleorman și recurenta reclamantă ., cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 484 din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul pârât D. I., cu domiciliul în A., .. 50 garsoniere, ., județul Teleorman, având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu suma de 22,0 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța ., nr._ din data de 20 martie 2013, emisă de Municipiul A. – Direcția Buget Finanțe Taxe și Impozite și 1,0 leu timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, tribunalul verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competent să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, procuror P. L., având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de către P. de pe lângă Judecătoria A., așa cum a fost formulat și motivat.
Totodată, solicită respingerea recursului declarat de recurenta reclamantă . A., ca nefondat.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 5 noiembrie 2012 la Judecătoria A., reclamanta S.C. A. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul D. I., solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta și pe baza probelor administrate, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 403,33 lei, din care: 329,01 lei reprezentând debit neachitat aferent perioadei ianuarie 2010 – august 2012; 74,32 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza contractului nr. 52/25.07.2008 intervenit între reclamantă și Asociația de proprietari nr. 32 din care face parte pârâtul, a furnizat acestuia apă potabilă și a preluat apa uzată și meteorică, iar pentru plata serviciilor prestate a emis mai multe facturi fiscale.
S-a arătat de către reclamantă faptul că, potrivit contractului, pârâtul avea obligația de a achita facturile emise de reclamantă în termen de 15 zile de la emitere, întârzierea la plată atrăgând penalități de întârziere, iar aceasta nu și-a executat obligațiile contractuale.
Întrucât pârâtul nu a achitat în termenul contractual costul serviciilor de care a beneficiat, a arătat reclamanta, a fost notificat în conformitate cu prevederile art. 7201 Cod procedură civilă și i s-a solicitat să se prezinte la sediul societății reclamante în vederea concilierii directe și stingerii litigiului pe cale amiabilă.
Reclamanta a mai arătat faptul că pârâtul nu a dat a dat curs invitației la conciliere directă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 109 și art. 112 Cod procedură civilă, art. 1169, art. 1165, art. 1469, art. 1516 și art. 1522 din N.C.Civ.
Reclamanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsa părților în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: factura fiscală . nr._ (fila 8), invitație la procedura concilierii (fila 9, 18), dovada comunicării invitației la conciliere (fila 17), precum și contractul nr. 52/25.07.2008 (filele 10-16), calcul debit și penalități (filele 5-7, 19-21).
Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru combaterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 484 din 31 ianuarie 2013, Judecătoria A. a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S. S.A. A., împotriva pârâtului D. I..
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 329,01 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare apă și canalizare.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere ca neîntemeiat.
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 35,40 lei, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar aferent capătului de cerere admis.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între reclamantă și Asociația de Proprietari nr. 32, din care face parte și pârâtul s-a încheiat contractul nr. 52/25.07.2008 prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze apă potabilă și să preia apa uzată și meteorică, iar pârâtul să achite, la scadență, contravaloarea serviciilor, sub sancțiunea plății de penalități de întârziere.
A mai reținut că între asociația de proprietari și pârât există un mandat legal cu reprezentare, așa încât, drepturile și obligațiile rezultate din contract se nasc direct în patrimoniul pârâtului.
Cum pârâtul nu și-a îndeplinit obligația privind plata contravalorii apei utilizate, capătul de cerere privind plata sumei de 329,01 lei, cu acest titlu, a fost apreciat întemeiat.
În ce privește capătul de cerere având ca obiect plata penalităților de întârziere în sumă de 74,32 lei, având în vedere cauza C – 243/08 Pannon GSM pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prima instanță a procedat la analizarea admisibilității dispozițiilor Legii nr. 193/2000, reținând că aceasta este aplicabilă, în speță, conform art. 4 alin. 1 din lege.
Sub acest aspect, a apreciat că actul juridic încheiat între părți este un contract standard preformulat, care nu a fost negociat direct cu pârâtul-consumator, acesta aflându-se în poziție defavorabilă, fiind în imposibilitatea de a încheia un contract de furnizare cu un alt profesionist care să ofere condiții contractuale mai favorabile decât reclamanta.
A mai reținut că prin contract este prevăzut dreptul profesionistului de a percepe penalități de întârziere, evaluate convențional, în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere, fără ca acest lucru să fie prevăzut și pentru consumator, în cazul în care profesionistul nu își execută obligațiile. Astfel, din art. 24 – 25 coroborat cu art. 8.3 din contract, rezultă că profesionistul este obligat să acorde o reducere consumatorului în cuantum de 30% din valoarea unei facturi.
Ca atare, a apreciat, ca abuzivă această clauză, din perspectiva lit. h și r din Anexa la Legea nr. 193/2000, față de disproporția vădită dintre cele două prejudicii și împrejurarea că, indiferent de prejudiciul creat în patrimoniul consumatorului, acesta nu va putea depăși contravaloarea a 30% din factura lunară.
A concluzionat prima instanță că, deși legal cuantumul penalităților de întârziere, modul în care a fost prevăzut dreptul profesionistului de a obține penalități, creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, așa încât, capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere, a fost respins, ca nefondat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria A., precum și recurenta-reclamantă ..
Prin recursul declarat de recurentul P. de pe lângă Judecătoria A. este criticată sentința ca netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
A motivat recurentul că deși la termenul de judecată din data de 31.01.2013, prima instanță a invocat, din oficiu, excepția netimbrării acțiunii, aceasta a fost soluționată pe fond, fără ca instanța să se pronunțe asupra excepției.
În drept, recursul a fost încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă.
Prin recursul declarat de recurenta-reclamantă . este criticată sentința ca fiind netemeinică și nelegală, sub aspectul greșitei respingeri a capătului de cerere privind plata penalităților de întârziere.
A motivat recurenta-reclamantă că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, contradictorii, prima instanță interpretând greșit actul juridic dedus judecății.
A arătat că suma ce reprezintă penalități de întârziere nu este vădit disproporționată în raport cu debitul, nu depășește acest debit și nu reprezintă decât devalorizarea sumelor neachitate la timp de către intimatul-pârât, cât și celelalte cheltuieli pe care recurenta-reclamantă le face în desfășurarea activității.
A mai arătat că, clauza privind plata penalităților de întârziere nu poate fi interpretată ca o clauză abuzivă, ce ar defavoriza pe intimatul-pârât, în condițiile în care penalitățile au drept scop acoperirea prejudiciului ce s-ar cauza recurentei-reclamante prin neplata serviciului prestat.
A susținut că atitudinea intimatului-pârât creează un dezechilibru în activitatea recurentei-reclamante ce nu poate fi acoperit decât cu cheltuieli suplimentare, acesta fiind temeiul penalităților de întârziere.
În fine, a motivat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii întrucât disp. Legii nr. 193/2000 privind existența unor clauze abuzive, nu sunt incidente, în cauză.
În drept, recursul a fost încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 – 9 Cod Procedură Civilă Vechi.
Tribunalul, analizând legalitatea și temeinicia hotărârii, față de criticile formulate de recurentul P. de pe lângă Judecătoria A., constată recursul întemeiat.
Astfel, pentru termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2013, recurenta-reclamantă a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 42,33 lei și a timbrului judiciar de 1,8 lei (f. 24 dosar fond), obligație pe care recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit-o.
De altfel, la același termen de judecată, prima instanță a invocat, din oficiu, excepția netimbrării acțiunii.
Or, în aceste condiții, față de prevederile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, reținând că excepția timbrajului primează fondului, în mod greșit prima instanță a procedat la soluționarea pricinii pe fond, în loc să facă aplicarea disp. art. 20 alin. 3 din aceeași lege, în sensul de a anula acțiunea, ca netimbrată.
Ca atare, față de disp. art. 312 alin. 3 rap. la art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă se va admite recursul declarat de recurentul P. de pe lângă Judecătoria A. și se va modifica, în tot, sentința recurată, în sensul anulării, ca netimbrate, a acțiunii formulate de reclamanta ., cu consecința înlăturării obligării pârâtului la plata contravalorii serviciilor și a cheltuielilor de judecată.
În ce privește cererea reclamantei, formulată la fond, prin care a solicitat instanței să ia act de renunțarea sa la judecată, o astfel de renunțare este lipsită de eficiență juridică, atâta timp cât acțiunea nu a fost legal timbrată.
Referitor la recursul declarat de recurenta-reclamantă, tribunalul constată că acesta este nefondat.
Astfel, criticile formulate de recurenta-reclamanta vizează fondul pricinii, respectiv, greșita respingere a capătului de cerere privind plata penalităților de întârziere.
Or, față de motivele admiterii recursului declarat de recurentul P. de pe lângă Judecătoria A., recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat, urmând a fi respins, conform art. 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. împotriva sentinței civile nr. 484 din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu recurenta reclamantă ., cu sediul în A., ., județul Teleorman și intimatul pârât D. I., cu domiciliul în A., .. 50 garsoniere, ., județul Teleorman.
Modifică sentința, în tot, în sensul că anulează, ca netimbrată, acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului și înlătură obligarea acestuia la plata contravalorii serviciilor furnizate de reclamantă și a cheltuielilor de judecată.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă ., cu sediul în A., ., județul Teleorman împotriva sentinței civile nr. 484 din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul pârât D. I., cu domiciliul în A., .. 50 garsoniere, ., județul Teleorman.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 05 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
S. L. V. M. D. A. O. S.
Red. S.L./30.04.2013
Th.red. C.A. 2 ex./16.05.2013
D.f._
J.f. B. A. L.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 565/2013. Tribunalul TELEORMAN | Pretenţii. Decizia nr. 767/2013. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
