Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 127/2013. Tribunalul TELEORMAN
Comentarii |
|
Decizia nr. 127/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 1990/339/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 127
- APEL -
Ședința publică de la 18 octombrie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte - A. L. N.
Judecător - C. Doinița
Grefier - D. I. G.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta-petentă Asociația C. de animale Viișoara, cu sediul în ., și cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat R. D., în A., ., ., . împotriva sentinței civile nr. 460 din 26 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Z., având ca obiect - modificări acte constitutive - repunere pe rol.
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 16 octombrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 18 octombrie 2013, când a pronunțat prezenta decizie.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. sub nr._ la data de 6.06.2013, numiții C. G., M. T., I. G., T. A., I. I., I. M., I. D., Ș. V., B. A., S. I. B. D., toți cu domiciliul în ., în calitate de membrii ai Consiliului Director ASOCIAȚIEI C. DE ANIMALE „VIIȘOARA TR”, au solicitat înscrierea în Registrul al asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Z., în baza OG. Nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, a modificărilor survenite în actul constitutiv al asociației.
S-a arătat că modificările actului constitutiv se referă la componența Consiliului Director al asociației, în sensul că acesta este format din 11 membrii, potrivit hotărârii Adunării generale a asociației din 13.12.2009, la compunerea Consiliului Director din următorii membrii: C. G., M. T., I. G., T. A., I. I., I. M., I. D., Ș. V., B. A., S. I. B. D., conform hotărârii Adunării generale a asociației din 08.04.2013 și la alegerea președintelui asociației a numitului C. G., conform hotărârii Adunării generale a asociației din 16.08.2011.
În motivare s-a arătat că la art. 5 din actul constitutiv al asociației se prevede numărul membrilor și componența primului Consiliu Director, iar conform art. 36 din statut, consiliul director se alege din 4 în 4 ani, componența fiind de la 5 la 11 membrii. Prin hotărârea luată la 13.12.2009, Adunarea generală a hotărât componența membrilor Consiliului Director ca fiind de 11 membrii, iar prin hotărârea din 08.04.2013 a aceleiași adunări, au fost aleși membrii consiliului.
De asemenea, s-a arătat că potrivit art. 42 din statut, președintele asociației este ales de membrii Consiliului Director, în prezent președinte fiind numitul C. G., ales prin hotărârea Consiliului Director din 16.08.2011.
Au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, împuternicire avocațială, proces verbal din 13.12.2009, convocator, procese verbale din 08.04.2013 și 16.08.2011, actul constitutiv al asociației, statutul asociației.
La data de 7.06.2013, numitul I. A. I., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că președintele petentei a fost ales în persoana sa la data de 12.04.2013 de către Consiliul Director, numitul C. G. refuzând să predea actele asociației, evidența contabilă, ștampila și utilajele asociației.
A depus la dosar convocator, proces verbal ședință, certificat de grefă, mandate poștale, încheierea nr. 245/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Z., anunț ziarul Teleormanul.
Petenta a formulat răspuns la întâmpinare și a arătat că susținerile din întâmpinare nu au legătură cu obiectul cererii de înscriere, că încheierea depusă odată cu întâmpinarea a fost obținută prin fraudă, și a depus hotărârile adunării generale a căror înscriere o solicită legalizate la notarul public.
Din oficiu, instanța a invocat excepția lipsei calității de reprezentanți a semnatarilor cererii.
Petenta nu a solicitat termen pentru a depune alte înscrisuri, apreciind că în cauză a fost făcută dovada calității de reprezentanți a semnatarilor cererii care sunt membrii Consiliului Director ales la data de 8.04.2013 de către adunarea generală a asociației.
Prin încheierea civilă nr. 460/26.06.2013, Judecătoria Z. a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentanți ai semnatarilor cererii, invocată din oficiu și a anulat cererea având ca obiect modificare act constitutiv persoană juridică formulată de petenta ASOCIAȚIA C. DE ANIMALE „VIIȘOARA TR”, cu sediul în ..
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Z., analizând excepția invocată din oficiu a constatat că cererea de înscriere a modificărilor actului constitutiv al ASOCIAȚIEI C. DE ANIMALE „VIIȘOARA TR” în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor ținut la grefa Judecătoriei Z., a fost formulată și semnată de numiții C. G., M. T., I. G., T. A., I. I., I. M., I. D., Ș. V., B. A., S. I. B. D., toți cu domiciliul în ., în calitate de membrii ai Consiliului Director al petentei.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că numirea persoanelor mai sus menționate în Consiliul Director al Asociației s-a făcut la data de 08.04.2013 prin hotărâre a adunării generale a asociație, hotărâre pentru care petenta solicită ca instanța să dispună înscrierea ei în registrul grefei.
Astfel, instanța a apreciat că ar trebui să se pronunțe asupra validității și legalității hotărârii adunării generale din 08.04.2013, să verifice dacă au fost respectate prevederile statutului asociației cu privire la convocarea membrilor, cvorumului necesar, atribuțiile organelor asociației, precum și să verifice celelalte aspecte de legalitate ale cererii de înscriere, urmând ca apoi să se pronunțe asupra înscrierii acestor modificări. În situația în care instanța ar admite cererea, ar fi validat Consiliul director, iar de la data rămânerii definitive a hotărârii, membrii acestui consiliu ar avea calitatea de reprezentanți ai petentei.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel Asociația crescătorilor de animale Viisoara TR criticând soluția pentru nelegalitate solicitând admiterea apelului, anularea hotărârea apelata, si rejudecând cauza sa se admită cererea formulata si să se dispună înregistrarea in Registrul asociațiilor si fundațiilor ținut la Judecătoria Z. a Hotaririi Adunării Generale a Asociației Crescătorilor de Animale Viisoara TR din data de 13.12/09, a Hotărârii Adunării Generale a Asociației C. de Animale Viisoara TR din data de 08.04.2013 si a Hotărârii Consiliului Director al A.C.A. Viisoara TR din data de 16.08.2011.
În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât semnatarii cererii au calitate de reprezentanți legali ai petentei, atât în colectiv (Consiliul Director), cât și individual prin împuternicit sau prin președinte.
Numitul C. G. a semnat cererea de chemare in judecata in multiple calități, respectiv de împuternicit ai asociației si președinte al petentei - conform art.7 al Actului Constitutiv al Asociației si conform Hotărârii Consiliului Director al asociației din 16.08., de membru fondator cat si de membru al Consiliului Director - conform Hotărârii Adunării Generale din data de 08. 04. 2013 - înscrisuri aflate în dosar în copii legalizate de notar si certificate. Alături de C. G. au semnat cererea alte 10 persoane, membrii ai Consiliului Director ai petentei-conform Hotărârii Adunării Generale din data de 13.12,2009 si 08.04.2013. Înscrisuri aflate in dosar in copii legalizate de notar si certificate de petent -, si având in vedere art.36 si art.39 lit.c din Statutul Asociației, reiese ca Consiliul Director este format din 11 membri care incheie acte juridice in numele si pe seama asociației, ceea ce înseamnă ca cei 11 semnatarii ai cererii, luați colectiv ca si Consiliu Director, au calitate de reprezentanți legali ai petentei.
Analizând art.33 litj, art.34, art. 42 corob.cu art. 43 lit.a rap. la art.3 5 si art. 23 din Statutul Asociației, organele de conducere, execuție și control ale petentei sunt: Adunarea Generala, Consiliul Director, Președintele. In ordinea stabilita, Adunarea Generala alege membrii Consiliul Director, Consiliul Director este organul de conducere si administrare fiind format din președinte plus ceilalți 10 membrii ai Consiliului Director si incheie acte juridice in numele si pe seama asociației, in timp ce președintele este ales din cei 1 membri ai Consiliului Director si reprezenta Asociația in relațiile cu terții, fapt ce conduce la concluzia ca atat Consiliul Director cat si președintele reprezintă petenta.
Prin cel de-l doilea motiv de apel, se arată că petenta are reprezentant convențional (apărător ales angajat la 03,06.13 care a formulat cererea, a semnat-o, a depus-o si a sustinut-o in instanța, conform împuternicirii avocațiale nr. 17/03.06."13), angajat al ACA Viisoara TR prin Consiliul Director si Președinte cu 3 zile înainte de înregistrarea cererii la instanța (06.06.*13).
Prin cel de-al treilea motiv, s-a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegala si netemeinica, întrucât nu a validat Consiliul Director sau hotărârile Adunării Generale sau ale Consiliului Director prin înscrierea modificărilor solicitate, ci in temeiul art.33 din O nr.26^00 instanța dispune, in temeiul cererii de înscriere a modificării insotita de hotărârea adunării generale, doar înscrierea mențiunilor solicitat in scop de publicitate, urmând ca ulterior înregistrării instanța sa emită certificat cu datele modificate. S-a mai arătat că in mod greșit instanța de fond a reținut ca pentru a înregistra modificarea statului sau actului constitutiv al asociației in Registrul asociațiilor, trebuie sa "se pronunțe asupra validității si legalității hotărârii a cărei înscriere se solicita, să verifice dacă au fost respectate prevederile statutului asociației cu privire la convocarea membrilor, cvorumul necesar, atribuțiile organelor asociației, si celelalte aspecte ale cererii de înscriere, urmând ca apoi sa se pronunțe asupra înscrierii acestor modificări.*""
Susține apelanta că termenii înscriere respectiv "înregistrare" in registrul asociațiilor a respectivelor hotărârii sunt definiți in Regulamentul din_, privind organizarea Registrului asociațiilor si fundațiilor, Registrului federațiilor si Registrului național al persoanelor juridice fara scop patrimonial, emis de Ministerul Justiției. Susține apelantul că față de soluția instanței niciodată Consiliul director nou ales sau Președintele asociației, de asemenea nou ales, sa nu poate solicita Înregistrarea hotărârilor prin care aceștia au fost aleși, desi justifica interes, întrucât nu exista hotărâre judecătoreasca irevocabila prin care se validează Consiliul director sau Președintele.
Mai arată apelantă că soluția instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității de a reprezenta asociația nu este motivată, nici în fapt și nici în drept.
Prin cel de-al patrulea motiv se susține că hotărârea instanței de fond este netemeinica si nelegala, deoarece instanța nu a fost investita, in temeiul art. 23 coroborat cu art. 25 din O.G. 26/"00 raportat ia art.30 si art. 41 din Statutul Asociației, cu soluționarea unei cereri de anulare pentru nelegalitate a hotărârilor Adunării Generale sau ale Consiliului Director pentru a se putea pronunța asupra validității si legalității, - așa cum pretinde in considerentele hotărârii -, cu atât mai mult cu cat hotărârile Adunării Generale sau ale Consiliului Director rămân definitive la expirarea termenului de 15 zile de la data când a avut loc ședința sau de când orice persoană interesată a luat cunoștință de ele, și nu de la data când hotărârea de înscriere a mențiunilor solicitate in Registrul Asociațiilor si Fundațiilor, pronunțata de instanța, a rămas definitiva, așa cum in mod greșit considera instanța de fond. De asemenea, potrivit art. 2 Jit b) din Regulamentul din_, privind organizarea Registrului asociațiilor si fundațiilor, Registrului federațiilor si Registrului național al persoanelor juridice fără scop patrimonial, emis de Ministerul Justiției, prin înregistrare in Registrul Asociațiilor si Fundațiilor se înțelege consemnarea făcută în scop de publicitate pentru realizarea unei evidențe centralizate ia nivel național a persoane lor juridice fără scop patrimonial", iar potrivit art. 4 din același regulament „înscrierea în registrul special se face la cererea oricăruia dintre asociați sau fondatori, respectiv a oricăreia dintre persoanele juridice fără scop patrimonial care constituie federația, împuterniciți prin actul constitutiv, precum și a oricărei alte persoane interesate, in condițiile legii"
În consecința, in mod greșit a reținut instanța de fond ca prin înregistrarea modificărilor solicitate, Consiliul director este validat, de vreme ce scopul înregistrării unei modificări a statului sau actului constitutiv in Registrul asociațiilor nu este decât cel de publicitate si nu de validare a unei astfel de hotărâri.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii atacate prin prisma motivelor de apel invocate, Tribunalul apreciază că apelul este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Față de criticile afirmate, se apreciază de instanța de control judiciar că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, însă cu precizarea că într-adevăr motivarea nu explică soluția pronunțată, întrucât judecătorul fondului nu a motivat, nici în fapt, și nici în drept. Față de aceste considerente, Tribunalul va proceda la substituirea motivării soluției Judecătoriei Z. urmând a răspunde tuturor criticile afirmate prin motivele de apel.
Văzând Actul constitutiv al Asociației C. de Animale Viișoare TR, Tribunalul Teleorman, instanța de apel constată componența Consiliului Director ca fiind C. G. – președinte, B. M. – vicepreședinte, I. A. I. – vicepreședinte, C. E.- membru și F. M. – membru, în această componență figurând și în Registrul de evidență a asociațiilor și fundațiilor.
În atare situației, demersul juridic trebuia inițiat în cauză de membrii Consiliului Director în componența prevăzută în actul constitutiv, ale cărui competențe sunt reglementate în acord cu disp. OG 26/2000 în art. 39 din Statut care la lit. b prevede că acesta va aduce la îndeplinire hotărârile Adunării generale.
Acesta este singurul căruia legea îi recunoaște legitimare procesuală, neputându-se valida teza conform căreia instanța de judecată trebuie să recunoască legitimarea procesuală într-o altă componență decât cea care rezultă din evidențele publice.
Așa fiind singurul Consiliul Director ce putea aduce la îndeplinire voința Adunării generale era cel în componența prevăzută în actele publice, respectiv Actul constitutiv astfel cum apare acesta înregistrat în dosarul nr._ al Judecătoriei Z..
Consiliul Director în noua componență își putea exercita atribuțiilor numai după recunoașterea de către instanța de judecată a validității hotărârii Adunării generale, adică numai după parcurgerea procedurii prev. de art. 33/OG 26/2000.
Față de aceste considerente, soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Dincolo de aceste aspecte, văzând dispozițiile art. 33/OG 26/2000, se reține că modificarea actului constitutiv și/sau a statutului asociației se face prin înscrierea modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul asociația, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 – 12, care va fi însoțită de procesul-verbal al adunării generale, în formă autentificată, astfel cum această procedură este reglementată în art. 58 și următoarele din Legea 36/1995; textul nu vorbește de legalizare, procedură distinctă de autentificare.
Văzând înscrisurile atașate cererii introductive de instanță, se constată că procesul verbal nu a fost autentificat astfel cum prevăd dispozițiile Legii 36/1995 ce reglementează activitatea notarilor publici.
Este reală susținerea apelantei cu privire la competențele organelor de conducere ale Asociației, însă acestea nu pot avea o existență legală dacă modificările intervenite nu sunt supuse controlului instanței de judecată. Este adevărat că orice hotărâre a Adunării Generale exprimând voința asociaților trebuie să-și producă efectele, însă așa cum prevede textul legii, judecătorul trebuie să verifice respectarea anumitor condiții și numai ulterior acestui moment hotărârea începe a-și produce efectele devenind opozabilă.
Așa fiind, chiar dacă noua componență reprezintă voința manifestă a Adunării generale, aceasta nu poate produce nici un efect fără respectarea dispozițiilor legale. În acest stadiu, legitimare procesuală nu are decât Consiliul Director în componența cu care figurează în actul constitutive. Orice altă interpretare este contrară spiritului legii. Registrul de evidență publică, ținut la nivelul Judecătoriei Z. nu are o existență formală, ci are ca rol principal opozabilitatea actelor. Mai mult decât atât, soluția instanței de judecată nu este nici ea una formală, ci presupune verificarea de către judecător a respectării anumitor dispozițiilor legale.
Aprecierea instanței este în sensul că funcția de publicitate a înscrierii în registrul public, nu poate aduce atingerii rolului judecătorului care nu este chemat numai să ia act de anumite hotărâri ale Adunării Generale a Asociației, ci, înainte de a dispune înscrierea, acesta este ținut de a face o analiză a legalității cererii de înscriere, or în legalitate trebuie să se înscrie și petiționarul. Legalitatea este atestată de mențiunile din registrele publice.
Aceasta este interpretarea care rezultă și din dispozițiile art. 7 coroborat cu art. 6/OG 26/2000 conform cărora oricare dintre membrii asociați, pe baza împuternicirii date în condițiile art. 6 alin. (2) lit. h), poate formula o cerere de înscriere a asociației în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție urmează să-și aibă sediul.
Așa fiind, legitimare procesuală are numai aceea persoană sau acel organ care a fost împuternicit în acest sens. După constituire asociația are organe proprii de conducere cu competențe determinate prin actul constitutiv și statut, astfel că numai acestea pot acționa în numele și pe seama Asociației, care astfel vor aduce la îndeplinirii toate hotărârile acesteia, inclusiv cea privind schimbarea componenței.
În ceea ce privește existența unui contract de asistență juridică la care se face referire printr-unul dintre motivele de apel, instanța apreciază că avocatul dobândește dreptul de a acționa în numele clientului său, dacă a fost autorizat de organul competent, competență care trebuie stabilită tot conform actelor constitutive și nu în afara acestora. Văzând disp. art. 33 rap. 39 din Actul constitutiv reține că numai Consiliului Director este îndreptățit a încheia acte juridice în numele și pe seama Asociației și nu Adunarea Generală.
În cauză instanța nu se pronunță asupra legalității hotărârii Adunării Generale, ci doar a constatat că nu au fost respectate dispozițiile art. 33/OG 26/2000.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 NCPC va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat apelul declarat de apelanta-petentă Asociația C. de Animale Viișoara, cu sediul în ., și cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat R. D., în A., ., ., . împotriva sentinței civile nr. 460 din 26 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Z..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.10.2013.
Președinte,Judecător,Grefier,
A. L. N. C. Doinița D. I. G.
Red.th.red. ALN 4 ex./18.11.2013
D.f._ Jud. Z.
J.f. S. C. E.
.
← Pretenţii. Decizia nr. 406/2013. Tribunalul TELEORMAN | Fond funciar. Decizia nr. 183/2013. Tribunalul TELEORMAN → |
---|