Sechestru asigurător. Încheierea nr. 95/2013. Tribunalul TELEORMAN
Comentarii |
|
Încheierea nr. 95/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 865/329/2013/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 95
APEL
Ședința publică de la 18 septembrie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte - C. Doinița
Judecător - A. L. N.
Grefier - T. S.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-reclamantă S.C. S. P. Delta SRL, cu sediul în ., ..110, Vila 3, Biroul nr.2, ., prin reprezentant SCA Peterka și Asociații, cu sediul profesional - pentru comunicarea actelor de procedură - în București, sector 1, ., . din 30 mai 2013, pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimații-pârâți I. M.-C., domiciliată în . Teleorman și C. I., domiciliat în A., ., ., ., având ca obiect – sechestru asigurator.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
Apelul este timbrat cu suma de 10 lei – taxă judiciară de timbru achitată potrivit Ordinului din 07.06.2013 și 1 leu timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, învederând că apelanta-reclamantă S.C. S. P. Delta SRL, a formulat cerere de renunțare la judecată.
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria T. M., sub nr._ 13 din 7 mai 2013 reclamanta S.C. S. P. Delta SRL, cu sediul în ., ..110, Vila 3, Biroul nr.2, ., prin reprezentant SCA Peterka și Asociații, cu sediul profesional - pentru comunicarea actelor de procedură - în București, sector 1, ., . în judecată pe pârâții I. M. C. domiciliată în . Salcia, județul Teleorman și C. I. domiciliat în A., ., ., ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța aceștia să fie obligați în solidar la plata sumei de 44.276,22 lei, reprezentând prejudiciu material cauzat până la acest moment reclamantei prin acțiunile abuzive și șicanatorii ale celor doi pârâți.
A solicitat de asemenea, indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile ale celor doi pârâți, inclusiv sume de bani, până la concurența sumei de 44.276,22 lei până la soluționarea în mod definitiv a acțiunii civile în pretenții.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat în esență că este parte a grupului S. Renewables din Cehia, grup de companii specializat în producția de energie electrică din surse regenerabile, reclamanta fiind o societate de proiect înființată în scopul dezvoltării unui proiect fotovoltaic pe raza localității Roșiorii de Vede, județul Teleorman, proiect denumit „Troianul”.
A mai arătat că la data de 5 noiembrie 2012, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la nr.1453/5 noiembrie 2012 de către B.N.P.A. Pacta Legitima din București, reclamanta a achiziționat de la numitul I. N. un teren în suprafață totală de 170.560 mp(17 ha).
Reclamanta a mai menționat că sistarea lucrărilor la acest moment reprezintă o măsură abuzivă și discriminatorie, incompatibilă cu principiile ocrotirii dreptului de proprietate și stimulării liberei inițiative recunoscute agenților economici.
În continuare, reclamanta a mai susținut că până în aprilie 2013 a realizat cheltuieli în cuantum de 44.276,22 lei cu conservarea șantierului, ca urmare a acțiunilor pârâților de blocare a investiției, considerând că această sumă reprezintă un prejudiciu concret, direct atribuibil pârâților.
A mai susținut că pârâții au formulat o acțiune în revendicare(dosar nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede) care le-a permis să formuleze și o cerere de ordonanță președințială pentru sistarea lucrărilor de construire(dosar nr._ aflat în prezent pe rolul Tribunalului Teleorman în faza apelului).
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosar documente privitoare la dreptul de proprietate al reclamantei și dreptul de a construi Parcul Fotovoltaic Troianul I, documente privitoare la conduita abuzivă a pârâților și documente privitoare la prejudiciul suferit până la acest moment.
Prin încheierea de ședință din 30 mai 2013, Judecătoria Roșiorii de Vede, a respins, ca nefondată cererea de sechestru asigurător formulată de reclamanta S. P. Delta SRL, în contradictoriu cu pârâții I. M. C. și C. I..
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat apel reclamanta S. P. Delta SRL.
Conform dispozițiilor art. 471 alin.5 din Codul de procedură civilă, republicat, au fost comunicate motivele de apel, intimaților pârâți I. M. C. și C. I., care au formulat întâmpinare in termenul legal.
La dosarul cauzei, la 5 august 2013, a fost depus Contractul de tranzacție, încheiat intre părți la data de 26 iulie 2013, autentificat sub nr. 4 la Biroul Notarial „C. R.” din A., în cuprinsul acestui contract fiind menționat faptul că părțile înțeleg să renunțe în mod irevocabil la toate acțiunile în instanță.
Apelanta reclamantă reclamanta S.C. S. P. Delta SRL, la 18.09.2013, a transmis prin e-mail cerere prin care a solicitat să se ia act de renunțarea la judecata prezentei căi de atac, astfel cum este menționat în contractul de tranzacție.
Conform dispozițiilor art. 406 alin.1 din Codul procedură civilă, republicat, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, motiv pentru care, va lua act de renunțarea apelantei reclamante, la judecarea cererii de apel prin care instanța a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Ia act că apelanta-reclamantă S.C. S. P. Delta SRL, cu sediul în ., ..110, Vila 3, Biroul nr.2, ., prin reprezentant SCA Peterka și Asociații, cu sediul profesional - pentru comunicarea actelor de procedură - în București, sector 1, ., . la judecata apelului declarat, împotriva încheierii din 30 mai 2013, pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimații-pârâți I. M.-C., domiciliată în comuna Salcia, . Teleorman și C. I., domiciliat în A., ., ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2013.
Președinte,Judecător,Grefier,
C. DoinițaArsenie L.-NicoletaTatu S.
Red.thred.T.S.
5 ex. – 24.09.2013
.
← Fond funciar. Decizia nr. 130/2013. Tribunalul TELEORMAN | Validare poprire. Decizia nr. 746/2013. Tribunalul TELEORMAN → |
---|