Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 244/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 244/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 938/87/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 244
RECURS
Ședința publică de la 05 aprilie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte – S. L.
Judecător – V. M.
Judecător – D. A.
Grefier – O. R.S.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulate de contestatorul P. V., cu domiciliul în ., împotriva deciziei civile nr. 165R din 10.02.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații U. M., cu domiciliul în . și I. E., cu domiciliul în Râmnicu V., cartier T., ., ., județul V., având ca obiect – hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu suma de 10,0 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța ., nr._ din data de 19 februarie 2013, emisă de Primăria orașului V. și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin încheierea de ședință din data de 01 aprilie 2013, s-a respins cererea de recuzare formulată de contestator, ce a fost soluționată de către un alt complet de judecată și că acesta a depus la dosarul cauzei, precizări, în 2 exemplare.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, tribunalul verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competent să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă.
Tribunalul, luând act că nu sunt formulate cereri prealabile, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
TRIBUNALUL:
Prin sentința civilă nr. 527/14.06.2010, Judecătoria V. a admis acțiunea civilă având ca obiect - acțiune în constatare - hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, a constatat validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 22.05.1992 privind transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului arabil extravilan cu destinația pajiște în suprafață de 0,25 ha situat pe raza comunei Blejești, județul Teleorman, în T43/A309, P-1, cu vecinii la Nord - P. V., la Est- DE, la Sud –H. V. și la Vest-DJ729, prețul convenției fiind de 3000 lei vechi, din patrimoniul defunctului Ș. I., (autorul pârâtului), în patrimoniul reclamantului, a dispus ca hotărârea judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare obligând pe pârât să plătească reclamantului 220,5 lei cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru și onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, urmare probelor administrate, că la data de 22.05.1992, între reclamant și defunctul Ș. I. a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, materializată în înscrisul autentic numit „chitanță înțelegere”, privind suprafața de teren extravilan cu destinația “pajiște”,de 0,25 ha, pentru care s-a plătit suma de 3000 lei vechi la data semnării convenției, constatând validitatea acestui antecontract.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul pârât U. M. criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând desființarea acesteia și respingerea pe fond a acțiunii .
În expunerea motivelor de recurs a arătat că deși prima instanța a făcut aplicarea disp. art. 969 C. civ. nu s-a făcut dovada unei înțelegeri legal făcute, nu s-a dovedit existența consimțământului proprietarului de teren, Ș. I., nu există nici o dovadă că semnătura aparține defunctului.
Scoaterea de sub urmărire penală a intimatului pârât nu s-a dispus pentru că s-a dovedit că semnătura ar fi aparținut lui Ș. I., astfel cum s-a și reținut în raportul de expertiză grafologică.
De asemenea a mai arătat că nu a semnat în locul defunctului întrucât, la data la care s-a încheiat înscrisul sub semnătură privată, respectiv 22 mai 1992, Ș. I. era în viață, acesta fiind decedat la data de 19.01.1996, astfel că doar el putea înstrăina terenul.
Pe de altă parte, a susținut că acțiunea nu s-a judecat în contradictoriu cu toți moștenitorii; astfel pricina nu s-a judecat și în contradictoriu cu pârâta I. E. întrucât intimatul reclamant a arătat că nu-i cunoaște domiciliul, astfel că se impunea suspendarea cauzei.
De asemenea nu s-a dezbătut succesiunea nefăcându-se dovada calității sale fiind vorba de o acțiune patrimonială aceasta este prescriptibilă în termenul de 3 ani care curge de la data încheierii convenției, deoarece nu a fost stipulat un alt termen în care părțile să se prezinte la notariat, intimatul având posibilitatea să promoveze acțiunea doar până în anul 1995, conform art. 1 și 7 alin 2 /1958.
A mai arătat că, în mod eronat a reținut prima instanță, că de la data semnării, reclamantul a intrat în posesia terenului, neexistând nici o dovadă în acest sens; în timpul vieții, autorul său a folosit acest teren, după decesul său fiind folosit de către recurent, impozitul pe teren fiind achitat tot de recurent.
Posesia recurentului U. M. și a comoștenitorului U. G. a fost dovedită și de conținutul rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria V. din 30 nov 2006 dată în dosarul nr. 1169/P/2006.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria V. din data de 17 nov 2009 s-a reținut de asemenea că din toate actele de cercetare penală U. M. și U. G. dețin suprafața de 2500 mp teren situat în extravilanul . – 43/A/309 P/1 conform titlului de proprietate nr._/25.09.2007 .
Întrucât terenul nu a fost predat reclamantului consideră că nu sunt incidente disp. art. 1314 și urm. din C. civ.
Prin decizia civilă nr. 992R/10.12.2010 Tribunalul Teleorman a admis recursul declarat de recurentul pârât U. M. împotriva sentinței civile nr. 527/14.06.2010 a Judecătoriei V., a casat această hotărâre și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond nu a lămurit în ce măsură a existat consimțământul vânzătorului proprietar la încheierea actului; nu a dispus din oficiu audierea martorei C. Drăguța și nu a citat pentru opozabilitatea hotărârii pe pârâta I. E., care alături de pârâtul U. M. este descendenta defunctului Ș. I. a cărui succesiune nu a fost dezbătută.
Rejudecând cauza, instanța a procedat la audierea martorei C. I.( Drăguța) și a dispus introducerea în cauză a pârâtei I. I..
Prin sentința civilă nr. 3248 din 11 octombrie 2011, Judecătoria V. a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul P. V. împotriva pârâților U. M. și I. E..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că numitului Ș. I. i s –a reconstituit, conform Legii 18 /1991, drept de proprietate pentru suprafața de 2500 m.p teren pășune, situat pe teritoriul comunei Blejești, județul Teleorman.
A reținut că, în luna mai 1992, reclamantul P. V. și pârâtul U. M. s –au prezentat la Primăria comunei Blejești și i – au solicitat secretarei de la acea dată P. M., să le dactilografieze un înscris, devenit”chitanță- înțelegere”, care avea drept scop darea în folosință a suprafeței de 2500 m.p teren pășune de către fiul lui Ș. I. – U. M. către reclamantul P. V., pentru anul 1992, în vederea pășunatului de animale contra sumei de 3000 lei.
Cu ocazia redactării înscrisului, părțile i – au adus la cunoștința secretarei P. M. că s –au înțeles să transmită folosința terenului, pentru un an de zile, pentru pășunat, contra prețului de 3000 lei.
De asemenea, martora P. M. a declarat că din cuprinsul înscrisului pe care l –a dactilografiat, lipsește o frază, în sensul că după consemnarea prețului, urmau cuvintele: „ iar P. V. urmează să pășuneze animalele pe această suprafață în anul agricol 1992”, respectiv că au fost adăugate cuvintele: „ terenul este folosit de P. V. de la data de 25.04. 1992”.
A apreciat că această probă se coroborează cu declarația martorei C. I., potrivit căreia, în timpul relației de concubinaj cu reclamantul, l –a văzut pe acesta când a rescris un act la mașina de scris, aparținând lui G. I., modificând anumite porțiuni din acest act și care privesc suprafața de teren ce face obiectul judecății.
A concluzionat sub acest aspect, prima instanță că reclamantul P. V. a modificat conținutul înscrisului sub semnătură privată, cu scopul de a denatura adevăratul obiect al înțelegerii dintre părți și de a crea impresia că, de fapt, a cumpărat terenul de la Ș. I., cu suma de 3000 lei.
A mai reținut că și în cazul în care actul ar fi luat în considerare, acesta nu îndeplinește condițiile de validitate ale unui antecontract de vânzare – cumpărare, deoarece nu a existat consimțământul proprietarului terenului – Ș. I., înscrisul fiind semnat în fața numitei P. M. de către U. M., fiul lui Ș. I..
În fine, a reținut că după decesul numitului Ș. I., în anul 1996, succesiunea acestuia nu a fost dezbătută, neputându-se pune problema valabilității vânzării unui bun aflat în indiviziune, care, în urma partajului, ar fi fost atribuit vânzătorului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs recurentul – reclamant P. V., acesta criticând sentința ca fiind netemeinică și nelegală.
Prin decizia civilă nr: 165/_ Tribunalul Teleorman a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant P. V., în contradictoriu cu intimații-pârâți U. M., și I. E. .
Pentru a decide astfel Tribunalul a reținut că în mod corect prima instanță, prin ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, a stabilit că înscrisul invocat de către recurentul – reclamant nu îndeplinește condițiile de validitate ale unui antecontract de vânzare- cumpărare, care să stea la baza constatării vânzării – cumpărării terenului în suprafață de 2500 m.p.
Împotriva acestei decizii a formulat contestatie in anulare contestatorul P. V. solicitând în temeiul art. 318 C pr. civ. admiterea contestatiei în anulare, anularea deciziei nr. 165/R/_ pronunțată de Tribunalul Teleorman.
În motivarea contestatiei a arătat că decizia tribunalului se bazează pe o greșită aplicare a legii în sensul că deși a solicitat depunerea la dosar a procesului – verbal de punere în posesie nr. 243 /17.03. 1995 privind pe numitul Ș. I., în mod greșit nu s-a administrat această probă ; de asemenea au fost ignorate declarațiile intimatului - pârât U. M. și a martorei P. M., date în fața organelor de poliție, la data de 2. 10. 2007, respectiv, 28.03. 2008.
În mod greșit s-a reținut declarația martorei C. I.. deși a arătat că este în dușmănie cu aceasta, ignorând, în schimb, declarația martorului O. N..
În fine, a arătat că nu au fost avute în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, inclusiv a rezoluției parchetului.
Tribunalul, examinând contestatia în anulare formulata în raport de dispoz. art 318 C. pr. civila, potrivit cu care hotarârile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie in anulare când dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau când instanta, respingând recursul sau admitându-l numai în parte, a omis, din greseala, sa cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare, constată si retine că aceasta este nefondată pentru considerentele următoare:
Contestația în anulare reprezintă o cale de atac extraordinară, în materie procesuală, având ca finalitate, în situația prevăzută de art.318 Cod procedură civilă, îndreptarea unor posibile erori materiale sau a omisiunilor instanței de recurs de a răspunde la toate motivele de casare ori modificare, invocate de partea recurentă, fără a fi afectată autoritatea de lucru judecat a hotărârii ce s-a adoptat. Contestatorul, în speță a reluat practic temeiurile de casare, ce au făcut obiectul recursului formulând astfel un „recurs la recurs”, cale de atac neprevăzută de legea procesuală.
Din conținutul cererii formulate de contestator este evident că acesta este în eroare în legătură cu dispozițiile legale în materie procesuală pe care le-a invocat.
Apreciind că instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate de recurent, contestator în cauza de față, față de considerentele expuse, va respinge ca nefondată contestația în anulare astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul P. V., cu domiciliul în ., împotriva deciziei civile nr. 165 din 10.02.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații U. M., cu domiciliul în . și I. E., cu domiciliul în Râmnicu V., cartier T., ., ., județul V.,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 aprilie 2013
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
S. L. V. M. D. A. O. R. S.
Red.Th.-red. V.M.
07.05.2013/2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 795/2013. Tribunalul TELEORMAN | Contestaţie la executare. Decizia nr. 382/2013. Tribunalul... → |
|---|
