Contestaţie la executare. Decizia nr. 119/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 119/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 119/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 119
RECURS
Ședința publică de la 18 septembrie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte - C. Doinița
Judecător - M. C. R.
Judecător - D. M. Nuți
Grefier - T. S.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta-contestatoare B. S.A. – cu sediul ales la R. și Asociații SPRL - sector 1, București, . Tower Center, nr. 15 - 17, . civile nr. 3700 din 25 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata-debitoare N. D. domiciliată în A., .. 121, ., . și intimatul B. E. Judecătoresc T. G. București, având ca obiect – contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul timbrat cu suma de 100 lei – taxă judiciară de timbru achitată cu ordinul de plată nr. 425/11.08.2014.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta-contestatoare B. S.A. a depus note scrise solicitând instanței conceptarea in cauză a Biroului Executorilor Judecătorești Asociați „T. G. și I. M.”, cu sediul în București, sector 4, ..1, ., . al Biroului E. Judecătoresc T. G. București, atașând o copie a Tabloului Birourilor Executorilor Judecătorești. De asemenea, se referă că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Verificând competența generală, materială și teritorială, conform dispozițiilor art. 1591 alin.4, raportat la art. 2 pct.3 Cod procedură civilă, Tribunalul, constată că este legal investit în soluționarea cauzei.
În ce privește cererea recurentei-contestatoare, la care a atașat o copie a Tabloului Birourilor Executorilor Judecătorești, dispune conceptarea în cauză a Biroului Executorilor Judecătorești Asociați „T. G. și I. M.”, cu sediul în București, sector 4, ..1, ., .> Având în vedere solicitarea recurenta-contestatoare B. S.A. de judecare a cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă și înscrisurile existente la dosar, lasă cauza în pronunțare pe recursul formulat.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr._ la data de 30.05. 2014, contestatoarea B. SA a formulat în contradictoriu cu intimatul B. E. Judecătoresc T. G. și debitoarea N. D., contestație la executare împotriva refuzului B.E.J. T. G. de a îndeplini acte de executare silită în dosarul 718/2012, refuz manifestat în mod expres prin transmiterea adresei reprezentând Anexa 1 la contestația formulată, solicitând: obligarea B.E.J. T. G. să continue executarea silită în dosarul de executare menționat, urmând ca acesta să recupereze cheltuielile de executare de la debitor și pe cale de consecință anularea adresei iar în subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că creditorul ar fi obligat să achite în avans cheltuielile solicitate să se dispună diminuarea cuantumului acestora și pe cale de consecință anularea în parte a proceselor verbale din data de 06._ și 27.03.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare reprezentând Anexa nr. 2
În motivare, contestatoarea a făcut o scurtă descriere a situației de fapt arătând că în cadrul dosarului de executare silită a achitat în integralitate sumele reprezentând avans de onorariu și de cheltuieli de executare silită, în conformitate cu dispozițiile din contract și având în vedere că B.E.J. T. G. nu a fost în măsură să recupereze de la debitor sumele cuprinse în titlul executoriu, acesta a considerat necesar să-i transmită adresa cuprinsă în Anexa 1 ( Adresa ) prin care i-a pus în vedere să achite întregul cuantum al cheltuielilor de executare stabilite prin procesele verbale de cheltuieli (excluzând sumele deja plătite cu titlu de avans).
Astfel, alături de această adresă, B.E.J. T. G. a transmis procesele – verbale de stabilire a cheltuielilor de executare ce au fost comunicate pentru prima dată contestatoarei; în primul rând, aceasta nu a renunțat la executare. În al doilea rând, B.E.J. T. G. a dedus în mod cu totul eronat că B. a dat dovadă de lipsă de stăruință în dosarul de executare deoarece creditorul și-a manifestat în mod constant interesul pentru ducerea la îndeplinire a actelor de executare necesare recuperării debitelor înscrise în titlul executoriu.
În conformitate cu dispozițiile art. 3717 alin. 2 Cod procedură civilă de la 1865, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel .
Din coroborarea dispozițiilor art. 3717 alin. 2 menționat anterior cu alin. 4 al aceluiași cod, ce stipulează că pentru sumele astfel stabilite procesul – verbal constituie titlu executoriu, rezultă că procesele verbale constituie titlu executoriu față de debitor iar față de creditor doar în situația în care acesta a renunțat la executarea silită. În plus, potrivit art. 39 alin. 3 din Legea 188/2000, creditorul nu poate fi obligat la plata anticipată a onorariului în vederea realizării executării silite.
Astfel cum rezultă din coroborarea art. 4.3. și 4.4. para. 4 din Contract, părțile au convenit asupra faptului că B.E.J. T. G. nu va pretinde iar B. nu va fi obligată să achite nicio sumă suplimentară pe durata desfășurării executării silite, cu excepția costurilor menționate în anexa 2 la contract, ce pot fi modificate / majorate doar printr-un act adițional la contract. Mai mult, B.E.J. T. G. s-a obligat conform art. 16 din contract să respecte valorile onorariului și cheltuielilor de executare stabilite prin contract iar B., conform art. 27 din contract s-a obligat să achite valorile onorariului și cheltuielilor de executare stabilite ca avans.
În subsidiar, contestatoarea a arătat că părțile au prevăzut modalitatea plății cheltuielilor și onorariului de către B., respectiv avans cheltuieli de executare în cuantum de 100 lei și avans onorariu în cuantum de 60 lei, urmând ca B.E.J. T. G. să rețină un procent de 5 % din sumele recuperate de la debitori până la recuperarea integrală a sumelor datorate în baza titlurilor executorii. Mai mult, sumele la care B. s-a obligat să le achite în avans au fost plătite către B.E.J. T. G., fapt confirmat de acesta prin Adresă.
De asemenea, B.E.J. T. G. s-a obligat conform art. 16 din contract, să respecte valorile onorariului și cheltuielilor de executare stabilite prin contract iar B. conform art. 27 s-a obligat să achite valorile onorariului și cheltuielilor de executare stabilite ca avans.
Contestatoarea a învederat că și în ipoteza în care B.E.J. T. G. ar putea condiționa continuarea executărilor silite de plata tuturor sumelor stabilite prin procesele verbale emise în dosarul de executare, cu încălcarea acordului părților materializat în contract, este de subliniat faptul că onorariul executorului judecătoresc stabilit în dosarul de executare este nejustificat față de acțiunile întreprinse în cadrul acestuia precum și față de sumele recuperate. Astfel, stabilirea unor onorarii vădit nejustificate prin intermediul unor procese verbale ce constituie titlu executoriu față de debitorul obligației de plată reprezintă un abuz din partea acestuia ce trebuie să fie sancționat prin reducerea acestor onorarii.
Aceasta a fost și interpretarea instanțelor judecătorești, ce au stabilit că „ cu toate că onorariul stabilit de executorul judecătoresc se încadrează în prevederile art. 1 din Ordinul nr. 2.550/2006, instanța apreciază că acesta este exagerat de mare raportat la actele îndeplinite de executorul judecătoresc în vederea punerii în executare a sentinței civile mai sus menționate„.
În consecință, executorul judecătoresc trebuie să justifice stabilirea onorariilor prin efectuarea unor demersuri și prestarea unor activități în vederea realizării sumelor stabilite prin titlul executoriu ori, în speță, B.E.J. T. G. astfel cum rezultă chiar din adresa emisă, nu a avut rol activ și nu a întreprins toate măsurile pe care le avea la îndemână. În urma unor demersuri minime, B.E.J. T. G. a concluzionat că nu poate fi continuată executarea silită a debitorului, menționând că lipsa achitării integrale a cheltuielilor de executare și a onorariului echivalează cu o renunțare tacită la executarea silită de către B. în ciuda cererii de stăruință transmise de aceasta .
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3717 alin. 2, art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă de la 1865, art. 1 din Ordinul 2.550/2006, art. 1166 și următoarele Cod civil.
În susținere, au fost depuse o . înscrisuri (filele 11 – 36).
La data de 17.06.2014, contestatoarea a depus o cerere prin care a precizat că obiectul cererii este cel menționat în contestație, valoarea obiectului cererii cu referire la modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori este dată de solicitarea adresată băncii de către B.E.J. T. G. prin intermediul adresei din 08.05. 2014 emisă în dosarul de executare nr. 718/2012, prin care i s-a pus în vedere să achite suma de 668, 04 lei, având în vedere procesele verbale anterior menționate. Întrucât capetele 1 și 2 de cerere le consideră ca fiind neevaluabile în bani, contestatoarea a înaintat dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 100 lei, urmând ca în cazul în care instanța va stabili că este insuficientă să achite o eventuală diferență.
Pentru capătul 3 – contestatoarea a considerat că este evaluabil în bani și a înaintat dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în sumă de 52 lei.
Referitor la motivele de drept, a arătat că cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă și nu este întemeiată pe dispozițiile art. 56 din Legea 188/2000, nefiind incidente situațiile prevăzute de art. 7 lit. b -I din Legea 188/2000.
În susținere au fost depuse o . înscrisuri și dovezile achitării taxelor judiciare de timbru ( filele 40 – 53 dosar ).
La data de 08.07. 2014, intimatul B.E.J. T. G. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată ; cu cheltuieli de judecată.
S-a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A., având în vedere că cererea depusă reprezintă plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini acte de executare .
S-a invocat și excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei, deoarece inadmisibilitatea, potrivit doctrinei și jurisprudenței este incidentă atunci când petentul exercită o acțiune ce echivalează cu „un fine de neprimire„, cum este cazul de exemplu, atunci când se exercită o cale de atac ce nu este prevăzută de lege. Prin urmare, inadmisibilitatea nu are nici un fel de legătură cu temeinicia sau netemeinicia cererii, ci exclusiv cu temeiul de drept ce permite exercitarea respectivei cereri și, pe cale de consecință analizarea și soluționarea ei de către instanță.
Pe fond, intimatul a invocat dispozițiile art. 3717 alin. 1 teza a doua, art. 3717 alin. 2 teza a doua V. Cod de procedură civilă, art. 2 din Ordinul M.J. nr. 2550/C/2006, art. 39 alin. 1, alin. 3 din Legea 188/2000, art. 55 alin. 1 din Regulament .
În opinia intimatului, contractul invocat de contestatoare, făcând abstracție de nulitatea sa evidentă, este caduc, fiind încheiat între creditor și o altă entitate decât B.E.J. T. G.. Contractul în discuție a f ost încheiat cu B.E.J.A. T. G. și M. O.„, o entitate identificată prin C. RO30251977 ori B.E.J. T. G. este o cu totul altă entitate, identificată prin C. RO31974301, ce este un terț desăvârșit în raport cu actul menționat, nefiind parte contractantă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.
Prin concluziile scrise depuse la data de 14.10. 2014, intimatul B.E.J. T. G. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A. iar pe fond a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În susținere, au fost depuse în copie o . înscrisuri ( filele 90 – 110 dosar ).
Prin notele scrise, depuse la data de 20.10. 2014, contestatoarea a solicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei A. și excepția inadmisibilității invocate de intimat prin întâmpinare .
În motivare, s-a arătat că temeiul de drept al contestației formulate este constituit de prevederile art. 399 Cod de procedură civilă de la 1865, teza a doua, conform cărora „ De asemenea, [ …] se poate face contestație [ …] și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege „.
În speță, contestația la executare a fost introdusă împotriva refuzului B.E.J. T. G. de a continua executarea silită împotriva debitorului din dosarul de executare în lipsa achitării de către Societate a onorariului și a tuturor cheltuielilor consemnate de executor prin procesele verbale de stabilire a cheltuielilor de executare . Rezultă astfel în mod indeniabil că situația se încadrează în ipoteza reglementată de Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei transmise de B.E.J. T. G., contestatoarea a arătat că deși a solicitat continuarea procesului de executare silită prin cererea de stăruință nr. 51.6A/2440/10.03. 2014 și a achitat în avans sume corespunzătoare onorariului și cheltuielilor de executare stabilite prin Contractul încheiat între părți, refuzul de plată a acestor sume urmează a fi interpretat ca fiind o lipsă de stăruință . Prin această adresă, B.E.J. T. G. și-a exprimat refuzul de a continua executarea silită împotriva debitorului din dosarul de executare, respectiv de a înfăptui noi acte de executare silită iar cele efectuate până în prezent nu au fost apte să conducă la recuperarea sumelor datorate .
Atitudinea B.E.J. T. G. de a condiționa continuarea executării silite de suportarea onorariului și a cheltuielilor de executare, deși acestea sunt în sarcina debitorului și în condițiile în care părțile au convenit ca aceste sume să fie reținute din sumele recuperate de către executor de la debitor, este abuzivă și trebuie să fie sancționată. Deși adresa nu reprezintă în sine un act de executare încheiat în mod normal de executorul judecătoresc în îndeplinirea atribuțiilor acestuia, aceasta este materializarea refuzului de îndeplinire a unor acte de executare silită.
În susținere, au fost depuse în copie o . înscrisuri ( filele 122 – 194 ).
Prin concluziile scrise depuse ulterior, contestatoarea a solicitat obligarea B.E.J. T. G. la continuarea executării silite și pe cale de consecință anularea adresei menționate.
În subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că, creditorul ar fi obligat să achite în avans cheltuielile de executare lato senso, a solicitat diminuarea cuantumului acestora și, pe cale de consecință anularea în parte a proceselor verbale de stabilire a cheltuielilor de executare .
În motivare, s-a arătat că B. nu a renunțat la executare și și-a manifestat în mod constant interesul pentru ducerea la îndeplinire de către B.E.J. T. G. a actelor de executare necesare recuperării debitelor înscrise în titlurile executorii . Contestatoarea a remarcat schimbarea de abordare a B.E.J. T. G. care prin întâmpinare, în contradicție cu conținutul adresei prin care i-a pus în vedere să achite onorariul maxim, spune că „ neachitarea poate fi asimilată unei renunțări tacite și tinde să susțină că scopul adresei a fost acela de a semnala posibila sancțiune a perimării.
Cu toate acestea, adresa menționează în mod clar și expres că B.E.J. T. G. consideră că B. a renunțat la executare .
În conformitate cu dispozițiile art. 3717 alin. 2 Cod de procedură civilă de la 1865, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul în care creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel.
Conform prevederilor contractuale, suportarea cheltuielilor de executare nu este în sarcina creditorului, astfel, așa cum rezultă din coroborarea art. 4.3. și 4.4. para. 4 din Contract, părțile au convenit asupra faptului că B.E.J. T. G. nu va pretinde iar B. nu va fi obligată să achite nicio sumă suplimentară pe durata desfășurării executării silite, cu excepția costurilor menționate în anexa 2 la contract, ce pot fi modificate / majorate doar printr-un act adițional la contract.
În continuare, contestatoarea a menționat că, contractul încheiat între părți este valabil, în vigoare și produce efecte, nefiind încetat prin voința părților și nici invalidat de către vreo instanță de judecată . Cât privește afirmata caducitate a contractului, simplul fapt că B.E.J. T. G. instrumentează dosarele de executare transmise inițial către B.E.J.A. T. G. și M. O. „ precum și dosarele preluate ulterior de B.E.J. T. G., precum și că plata avansului din onorariu și cheltuieli pentru fiecare dosar s-a făcut potrivit prevederilor contractului, arată că B.E.J. T. G. a preluat acest contract și a înțeles să-l respecte până nu de mult.
Referitor la susținerile pe fondul cauzei, contestatoarea a arătat că în momentul edictării normelor invocate de intimat, legiuitorul a dorit trasarea direcției generale raportate la modul și momentul achitării onorariilor executorului judecătoresc; cuprinderea în aceste prevederi doar a referirii la hotărârile judecătorești nu este de natură a limita aplicabilitatea acesteia doar la aceste titluri executorii, excluzând în mod expres limitarea condiționării executării silite de plata anticipată a onorariului în cazul altor titluri executorii, cum este cazul în speța de față, o interpretare contrară nefiind doar artificială dar și nesusținută de nevoia aplicării unui principiu diferit.
În ceea ce privește prevederile art. 2 din Ordinul nr. 2550/C/2006, contestatoarea a subliniat că teza finală a acestui articol, la care a făcut referire intimatul, vorbește de tranșe din onorarii achitate în anumite condiții preferențiale însă plata finală a tranșei din onorariu va marca însăși finalitatea executării silite, nefiind vorba de o plată efectuată înainte de finalizarea executării. Așadar, chiar și această prevedere legală citată cu titlu de exemplu contrazice susținerile B.E.J. T. G..
Cu trimitere la caracterul nefondat al apărărilor intimatului cu privire la diminuarea cheltuielilor de judecată, contestatoarea a arătat că instanța de judecată este singura în măsură să cenzureze abuzurile executorilor judecătorești și să facă aplicabile dispozițiile art. 55 alin. 3 din Regulamentul din 5 februarie 2001 de aplicare a Legii 188/2000, care prevede: ”La stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului precum și răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit„.
Prin încheierea din 28.10.2014 a fost respinsă ca nefondată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A., invocată de intimat prin întâmpinare și a fost calificată excepția inadmisibilității ca apărare de fond
La solicitarea instanței, intimatul B.E.J. T. G. a depus la dosarul cauzei copii certificate ale înscrisurilor care compun dosarul de executare nr. 718/2012.
Prin sentința civilă nr. 3700/ 25.11. 2014 pronunțată de Judecătoria A. a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea B. SA în contradictoriu cu intimatul B. E. Judecătoresc T. G. și debitoarea N. D. .
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea introductivă s-a contestat în concret refuzul executorului judecătoresc de a efectua acte de executare și a fost vorba de o contestație împotriva adresei din data de 08.05.2014 emisă în dosarul de executare nr. 718/2012, ca și act de executare.
Instanța de fond a mai reținut că la data de 15 mai 2012, contestatoarea a încheiat contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732, astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din data de 10.04.2013 – fila 53, prin care intimatul și-a asumat obligația de a efectua procedurile de executare silită prevăzute de lege a obligațiilor de plată decurgând din titlurile executorii. În baza acestui contract au fost avansate anumite cheltuieli către executor, respectiv suma de 160 lei.
Susținerea contestatoarei în sensul că prin adresa din data de 08.05.2014 executorul judecătoresc a refuzat continuarea executării silite nu poate fi primită, fiind lipsită de suport real, având în vedere faptul că executorul a emis la data de 03.11.2014 somație către debitoarea N. D. în vederea recuperării creanței executate, debitoarea fiind totodată invitată la sediul biroului executorului judecătoresc pentru a da eventuale lămuriri cu privire la veniturile și bunurile acesteia, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la data de 24 noiembrie 2014, aspecte ce atestă continuarea executării silite demarate în dosarul de executare nr. 718/2012.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, instanța de fond a mai reținut și că în dosarul de executare nr. 718/2012 pentru debitul de 4.987,43 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 3717 alin. 3 Cod procedură civilă, au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 828,04 lei, dintre care 604,04 lei onorariu executorului judecătoresc.
Cuantumul cheltuielilor ocazionate de îndeplinirea procedurilor de executare silită se stabilește potrivit anexei la Ordinul M.J. nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executori, pentru creanțele in valoare de pana la_ lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite, la care se adaugă taxa pe valoare adăugată.
Astfel, judecătoria a constatat că onorariul executoriului de 604,04 lei (487,13 lei plus T.V.A.) aferent obligației executate, respectiv 4.987,43 lei, se încadrează în limitele legale, iar celelalte cheltuieli de executare au caracter justificat prin raportare la actele de executare efectuate.
Instanța nu poate interveni pentru a mări sau micșora cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime și maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecție debitorului. Onorariile executorului judecătoresc, calculate în limitele legale, cum este cazul în speță, nu pot fi disproporționat de mari față de munca depusă de executor, întrucât textul de lege menționat înlătură orice disproporție vădită.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, solicitând respingerea capătului de cerere privind obligarea B. T. G. să continue executarea silită în dosarul de executare nr. 718/2012 ca rămas fără obiect, admiterea capătului de cerere subsidiar privind dispunerea diminuării cuantumului sumelor cuprinse în titlurile executorii și, pe cale de consecință să se dispună anularea în parte a proceselor verbale din data de 27.03. 2014 și 06.07. 2014 de stabilire a cheltuielilor de executare ; cu obligarea B. T. G. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că a încheiat la data de 15.05. 2012 contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732, la care s-a încheiat actul adițional nr. 1 prin care părțile au agreat modalitatea desfășurării procedurii executării silite în privința debitorilor B. SA. În cadrul dosarului de executare nr. 718/2012, B. SA a achitat în integralitate sumele reprezentând avans de onorariu și de cheltuieli de executare silită, în conformitate cu dispozițiile contractului.
Având în vedere că B. T. G. nu a fost în măsură să recupereze de la debitor sumele cuprinse în titlul executoriu, acesta a considerat necesar să transmisă societății adresa cuprinsă în anexa nr.1 la contestația la executare ( adresa ) prin care a pus în vedere acesteia din urmă să achite întregul cuantum al cheltuielilor de executare stabilite prin procesele verbale de cheltuieli ( excluzând sumele deja plătite în avans) . Alături de această adresă, a transmis procesele verbale de stabilire a cheltuielilor de executare, încheiate în cadrul dosarelor de executare, ce au fost comunicate pentru prima dată B. SA
Împotriva refuzului executorului judecătoresc de a continua executarea silită, societatea a formulat o contestație la executare, înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei A., aceasta dispunând respingerea contestației.
Instanța de fond a reținut că „ susținerea contestatoarei în sensul că prin adresa din data de 08.05. 2014 executorul judecătoresc refuză continuarea executării nu poate fi primită, fiind lipsită de suport real, având în vedere faptul că executorul judecătoresc a emis la data de 03.11. 2014 somație către debitoarea N. D. în vederea recuperării creanței executate, debitoarea fiind totodată invitată la sediul acestuia pentru a da eventuale lămuriri cu privire la veniturile și bunurile acesteia astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la data de 24.11. 2014, aspecte ce atestă continuarea executării silite demarate în dosarul de executare nr. 718/2012 „.
A precizat că îndeplinirea actului de executare la data de 03.11. 2014 a reprezentat singura motivare pentru respingerea contestației la executare ca nefondată.
Instanța de fond nu a analizat adresa și în calitatea acesteia de act prin care executorul judecătoresc și-a exprimat refuzul de a continua executarea silită, limitându-se la a stabili că la momentul soluționării cauzei, executorul judecătoresc a realizat un nou act de executare . Între data recepționării adresei și a formulării contestației la executate ( i.e. mai 2014 ) și data soluționării contestației la executare ( i.e. noiembrie 2014 ), executorul judecătoresc nu a îndeplinit nici un act de executare or, având în vedere situația de fapt, contestatoarea a considerat că instanța de fond ar fi trebuit să analizeze existența refuzului executorului judecătoresc și dacă acesta este justificat, începând cu data formulării contestației la executare iar nu doar la data soluționării acesteia.
Astfel, îndeplinirea unui act de executare nu poate fi interpretat în sensul că nu a existat refuz de continuare a executării silite, câtă vreme anterior transmiterii somației și invitației debitorului nu au fost îndeplinite alte acte de executare după data transmiterii adresei.
S-a mai arătat că instanța de fond a respins în mod eronat capătul de cerere privind diminuarea sumelor stabilite prin procesele verbale, considerând că „ instanța nu poate interveni pentru a mări sau micșora cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul executorului judecătoresc, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime și maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecție debitorului . Onorariile executorului judecătoresc, calculate în limitele legale, cum este în cazul în speță, nu pot fi disproporționat de mari față de munca depusă de executor, întrucât textul de lege menționat înlătură orice disproporție vădită „.
A subliniat contestatoarea faptul că în luna decembrie 2013, a solicitat executorului judecătoresc să comunice sumele necesar a fi plătite ca urmare a depășirii sumelor avansate la începutul procedurii, fiind luată în considerare posibilitatea înstrăinării unor creanțe iar suma comunicată a fost de 50 lei iar nu de 668, 04 lei. B. și B. T. G. au reglementat în cuprinsul contractului cuantumul exact al onorariului fix al executorului judecătoresc, ce urma să fie achitat în avans precum și cuantumul variabil al acestuia care urma să fie recuperat de la debitor pe măsura realizării obligației de plată cuprinse în titlurile executorii .
În acest sens, părțile au prevăzut modalitatea plății cheltuielilor și onorariului de către B. SA, respectiv avans cheltuieli de executare în cuantum de 100 lei și avans onorariu în cuantum de 60 lei, urmând ca B. T. G. să rețină un procent de 2 % apoi de 5 % din sumele recuperate de la debitori până la recuperarea integrală a sumelor datorate în baza titlurilor executorii . Mai mult, sumele la care B. SA s-a obligat să le achite în avans au fost plătite către B. T. G. apt confirmat chiar de acesta prin adresă; de asemenea acesta s-a obligat conform art. 16 din contract, să respecte valorile onorariului și cheltuielilor de executare prin contract iar B. SA conform art. 27 din contract s-a obligat să achite valorile onorariului și cheltuielilor de executare stabilite ca avans.
Contestatoarea a învederat că onorariul executorului judecătoresc este nejustificat, instanța de fond reținând că „ onorariul executorului de 604, 04 lei ( 487, 13 lei plus TVA ) aferent obligației executate, respectiv 4987, 43 lei, se încadrează în limitele legale iar celelalte cheltuieli de executare au caracter justificat prin raportare la actele de executare efectuate”.
Or, chiar în ipoteza în care banca ar putea fi obligată la suportarea cheltuielilor de executare și a onorariului executorului judecătoresc deși nu s-a renunțat la executarea silită începută împotriva debitorului acesteia, cu încălcarea acordului părților materializat în contract, a subliniat că onorariul stabilit în dosarul de executare este nejustificat față de acțiunile întreprinse în cadrul acestuia precum și față de sumele recuperate. De asemenea, instanța de fond a apreciat greșit că „ onorariile executorului judecătoresc, calculate în limitele legale, cum este cazul în speță, nu pot fi disproporționat de mari față de munca depusă de executor, întrucât textul de lege menționat înlătură price disproporție vădită „.
În urma demersurilor minime întreprinse în respectivele dosare de executare, B. T. G. a concluzionat că nu poate fi continuată executarea silită a debitorului, menționând că lipsa achitării integrale a cheltuielilor de executare și a onorariului echivalează cu o renunțare tacită la executarea silită din partea B. SA, în ciuda cererii de stăruință transmise de contestatoare .
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, contestatoarea a arătat că rezultă fără tăgadă existența culpei procesuale a intimatului B. T. G. .
Astfel, refuzul acestuia de a continua executarea silită, acesta neîndeplinind nici un act de executare ulterior transmiterii adresei, a constrâns-o pe contestatoare să formuleze contestație la executare pentru a solicita instanței de judecată să dispună obligarea acestuia la continuarea executării silite .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 și următoarele, 3717 alin. 2, art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, art.1 din Ordinul nr. 2.550/2006.
În susținere, au fost depuse o . înscrisuri ( filele 13 – 49 ), corespondența purtată în perioada decembrie 2013 – februarie 2014, lista sumelor solicitate de intimat în cadrul corespondenței depuse ca anexa 1, anexa 3 – corespondența similară celei depuse ca anexa 1 transmisă altor executori judecătorești cu privire la posibilitatea închiderii unor dosare de executare ( filele 50-83) și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 28.07. 2015, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115, 113 Cod procedură civilă.
În susținere, au fost depuse o . înscrisuri ( filele 101 -137 ).
La data de 01.09. 2015, contestatoarea a depus note scrise prin care a solicitat introducerea în cauză a B.E.J.A. T. G. și I. M., ca succesor al B. T. G. .
În susținere, au fost depuse o . înscrisuri ( filele 147 – 162 ).
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și având în vedere dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 cod procedură civilă și 304/1 Cod procedură civilă, Tribunalul, reținând că instanța de fond a făcut o analiză judicioasă a situației de fapt și o aplicare corectă a normelor legale incidente în cauză va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Critica referitoare la greșita reținere de către instanța de fond a inexistenței refuzului executorului judecătoresc de continuare a executării silite, se constată că este nefondată.
În dosarul de executare silită nr.718/2012 instrumentat de către executorul judecătoresc T. G. în baza contractului privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732 din 15.05.2012 la care s-a încheiat actul adițional nr. 1 / 10.04.2013, au fost emise la datele de 06.07.2012 și 27.03.2014, procesul verbal privind cheltuielile de executare silită din care onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit la suma de 498,74 lei și procesul verbal de cheltuieli suplimentar în care s-a stabilit onorariul executorului judecătoresc în cuantum de105,30le și alte cheltuieli de executare în valoare de 24lei.
La data de 08.05.2014, în același dosar a fost emisă de executorul judecătoresc o adresă prin care îi pune în vedere recurentei că a stabilit suma de 224lei, cu titlu de cheltuieli de executare silită din care 30lei arhivare dosar, 124 lei procese verbale de eliberare sume, 50 lei cheltuieli de transmitere prin poștă, 20 lei redactare adrese și onorariu executor judecătoresc raportat la creanța în cuantum de 604,04lei, calculat în conformitate cu art.39 din Legea nr.188/2000.
În aceeași adresă s-a menționat și faptul că s-au avansat sumele de 60lei –avans onorariu și 100 lei – avans cheltuieli de executare silită, drept pentru care contestatoarei îi revine obligația de a achita suma de 668,04lei reprezentând restul cheltuielilor de executare stabilite conform proceselor verbale emise.
În condițiile în care creditorul nu va înțelege să îndeplinească obligația de plată a cheltuielilor de executare, împiedicând desfășurarea normală a activității executorului judecătoresc, s-a apreciat de către executor că lipsa de stăruință a acestuia urmează să fie calificată drept manifestare tacită de renunțare la executare.
Întrucât contestatoarea și-a întemeiat contestația la executare pe dispozițiile art.399 alin.1 din codul de procedură civilă în mod corect a apreciat instanța de fond prin încheierea din data de 28.10.2014, față de conținutul adresei emise la data de 08.05.2014 a cărei anulare a solicitat-o că excepția inadmisibilității invocată de intimat nu este o excepție propriu zisă ci o apărare de fond al cărei efect duce la respingerea contestației la executare.
Totodată, Tribunalul apreciază că în cauză, prima instanță a expus argumentele pentru care a apreciat că susținerile recurentei referitoare la refuzul continuării executării silite, nu pot fi validate, cu trimitere concretă la probele administrate, astfel că, aceasta și-a prezentat, contrar susținerilor recurentei, raționamentul în baza căruia a ajuns la concluzia contestată de recurentă, prin prezentele motive de recurs.
Chiar dacă, considerentele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu sunt foarte ample, nu pot fi apreciate ca fiind fondate susținerile recurentei referitoare la nemotivarea soluției de respingere a contestației la executare formulate.
Nefondate sunt și criticile referitoare la respingerea capătului de cerere privind diminuarea sumelor stabilite prin procesele verbale de executare întocmite, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispozițiilor art.371/7 Cod procedură civilă, partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop.
Conform alineatului doi al aceluiași articol, aceste cheltuieli sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul în care creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel.
În consecință, primul alineat al articolului 371/7 Cod procedură civilă face referire expresă la obligativitatea avansării cheltuielilor de către creditor pentru ca alineatul al doilea să specifice de cine vor fi acestea suportate în final, fără ca prin aceasta creditorul să fie exonerat de obligația de avansare a sumelor.
Instanța de apel constată, din actele de executare, că în cauză, contestatoarea nu a formulat cerere de renunțare, dar pasivitatea sa pe o perioadă de aproximativ 2 ani este indiscutabilă în condițiile în care executarea silită a fost începută la data de 28.06.2012 ( vol. II, fila 23 - dosar fond) și deși a fost înștiințată de către executor prin adresa din 08.05.2014 că lipsa răspunsului va fi considerată ca o manifestare tacită de renunțare, aceasta nu și-a exprimat în niciun fel intenția de a continua executarea silită.
În aceste condiții se apreciază că susținerile acesteia privind manifestarea în mod constant a interesului față de executarea silită sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește critica recurentei privind nerespectarea de către executorul judecătoresc a prevederilor contractuale se constată că este nefondată.
Astfel, conform convenției părților, onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit la o sumă fixă, de 60lei, la care se adaugă un procent de 2% din fiecare sumă recuperată ( pct. BI din anexa 2 din contract).
În condițiile în care executarea silită în dosarul nr. 718/2012 nu a fost realizată, din lipsa oricăror venituri sau bunuri ale debitorului urmărit N. D., fiind asumat de părți faptul că organul de executare nu își asumă riscul insolvabilității totale sau parțiale a debitorului sau a imposibilității executării, acesta trebuie asumat de contestatoare, în calitate de creditoare prin avansarea sumelor necesare urmăririi silite.
De asemenea, potrivit art.4.2 din contract, recuperarea cheltuielilor de executare se face pe măsura recuperării debitelor de la debitori, dar cu excepția cazurilor prevăzute de lege, situația dedusă judecății fiind inclusă în categoria cazurilor în care legea dispune altfel.
Instanța de apel reține totodată că onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit la suma de 498,74lei prin procesul verbal din 06.07.2012, acesta nefiind contestat în termenul prevăzut de lege de către contestatoare, în condițiile prevăzute de art.401 alin. 1 din Codul de procedură civilă iar prin procesul verbal suplimentar din data de 27.03.2014 executorul judecătoresc a stabilit un onorariu suplimentar de 105,30 lei .
Executorul judecătoresc nu prestează un serviciu gratuit ci are dreptul de a solicita plata cheltuielilor de executare ce i se cuvin iar raportat la circumstanțele prezentei cauze această obligație a fost asumată și revine creditoarei, în baza prevederilor contractuale și a dispozițiilor art.371/7 din Codul de procedură civilă.
Constatând lipsa vreunei culpe în sarcina executorului judecătoresc în ceea ce privește aducerea la îndeplinire a dispozițiilor titlului executoriu, se apreciază că în mod corect instanța de fond nu a redus onorariul executoriului stabilit cu respectarea limitelor prevăzute de dispozițiile art.39 alin.1 din Legea nr.188/2000 și de Ordinul nr.2550/2006 cu modificările ulterioare.
Contrar susținerilor recurentei, intimatul a depus toate diligențele pentru efectuarea executării silite, neavând relevanță în opinia instanței de apel faptul că acestea au constat în înființarea popririi din anul 2012 și verificările în vederea identificării conturilor și bunurilor debitorului .
Pentru considerentele arătate, tribunalul constatând că, în speță, nu sunt incidente cazuri de modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă de natură să afecteze legalitatea sentinței instanței de fond, urmează ca în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-contestatoare B. S.A. – cu sediul ales la R. și Asociații SPRL - sector 1, București, . Tower Center, nr. 15 - 17, . civile nr. 3700 din 25 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata-debitoare N. D. domiciliată în A., .. 121, ., . și intimatul B. Executorilor Judecătorești Asociați „T. G. și I. M.”, cu sediul în București, sector 4, ..1, ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 septembrie 2015.
Președinte, Judecător Judecător, Grefier,
C. Doinița M. C. R. D. M. Nuți T. S.
Red.thred.DMN
La 19.10.2015/ 2ex.
d.f._
j.f. P. S. E.
Judecătoria A.
| ← Revendicare imobiliară. Încheierea nr. 377/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 135/2015. Tribunalul... → |
|---|
